duminică, 15 iulie 2007

Obisnuinta, a doua natura...

Eeeee, suna bine, nu? Suna a chestie savanta....
Asta pana stai si realizezi ca popular i-ar spune...rutina?!! Da, asa cred...
Si care e cel mai mare dusman al oricarui om modern, activ, dornic de o pozitie in societate cat mai "cool"? Exaaaact! Fix rutina! Nu auzim pe la toate colturile cum se lanseaza teorii si strategii sa alungi rutina din viata? Din relatie, din prietenie, din activitatile zilnice, din vestimentatie (mai ales!!!!!), din tot? Nu incercam zi de zi sa fim "up to date"(vorba draga a antivirusului meu care nu poate ramane nici o zi in urma cu trendul....)? Nu ne uitam "piezis" la prietenii nostri care de ani de zile merg la Mamaia cand sunt atatea ale locuri trendy in lumea asta? Nu ne uitam cu indoiala la cei care isi mentin stilul vestimentar ani de-a randul? Si exemplele pot continua....
Nu ajunge ca stresul a devenit companion de viata constant si se lipeste de noi (din diverse motive, mereu existand unul "intemeiat") ca marca de scrisoare? Pai nu ajunge.... Una peste alta, mai avem si angoasa ca viata noastra ar putea intra in rutina si asta ghici ce ar cauza?! Un stres in plus.... Cum ii spune la chestia asta? Cerc vicios... :)))))
Nu dau vina pe oameni, pe tine, pe mine, pe oricine ca noi.... Doar constat.
Iei o revista...., deschizi teveul la vreo emisiune obosita de dup-amiaza....despre ce trancanesc oare? "Alunga monotonia din relatia de cuplu", "fugi de sabloanele vestimentare", incearca mereu lucruri noi, diete noi, trucuri noi.... Nu spun ca e condamnabil. Nu spun sa nu evoluam, sa nu invatam lucruri noi, sa nu "crestem", sa nu variem....ca sa nu ne plictisim. Nu spun asta.
Insa spun ca viata noastra se construieste din atatea activitati de rutina si ca poate ar fi bine (pentru noi, nu pentru vecinu' de la 2 sau pentru ca tanti care a scris asta in revista cutare sa se umfle in pene...) sa incepem sa reperam acele activitati, acele lucruri si acele stari cu care suntem atat de familiari si sa ne bucuram! Sa ne bucuram zi de zi pentru ca sunt activitatile noastre ce tin de.... "a doua natura". Sunt lucruri, fapte, oameni ce ne definesc intr-o oarecare masura, sunt cartile noastre de vizita, fac parte din "zestrea" noastra si nu numai ca nu trebuie sa le trecem cu vederea, dar trebuie sa incercam sa le valorificam, sa le pretuim mai mult.
("Habit is second nature, or rather, ten times nature", William James)
Si mai e si vorba aia... "rau cu rau, dar mai rau fara rau...". Cateodata e al naibii de adevarata!
Mai concret acum, am sa povestesc despre mine....
Imi place noul, imi place schimbarea, imi place sa fiu spontana, daaaaar.... imi place foarte mult si sentimentul de "familiar" si uneori chiar nu vreau sa renunt la el... Unii m-ar putea cataloga drept "conservatoare". Poate ca si sunt intr-o oarecare masura. Dar asta nu ma deranjeaza, nu ma incurca, nu imi aduce prejudicii....
Imi place dimineata sa beau cafeaua calda cu lapte si zahar si nu, nu mi-ar placea sa o tot schimb cand pe cappuccino, cand pe frappe, cand fara zahar, cand fara lapte....
Imi place sa merg vara in Grecia. Indiferent de cat de generoasa ar fi viata, portofelul sau oferta, daca intr-o vara nu ajung in Grecia, ma imbolnavesc. Si cand ajung acolo trebuie (pentru ca asa vreau eu) sa respect anumite "rutine" ... o anumita plimbare intr-un anumit loc, o vizita in alt cutare loc, o cafea bauta "ACOLO".... si tot asa....
Imi place sa-mi fac prieteni noi, sa socializez, sa cunosc lumea.... Dar niciodata nu am sa ma plictisesc de acei cativa buni prieteni pe care mi i-a dat viata si pentru care sunt teribil de recunoscatoare! Nu o sa mi se para niciodata mai "cool" (ce-am azi cu cuvantul asta???) sa ma vad cu un nou prieten in detrimentul unui "veteran".... Nu am sa simt niciodata ca m-am plictisit de ei, ca s-au "demodat", ca s-a uzat prietenia si vai!, trebuie sa caut noutatea cu orice pret! NU!!!!
Cand eram mica ma atasam si de o bucata de carton. Spre disperarea alor mei.... Cred ca si acum pastrez pe undeva, prin vreun ungher, pe la bunica prin debara, papusile mele Barbie si toate socotelile lor, carti de colorat, jurnale, caiete de amintiri, etc.... Am dat o gramada de lucruri, nu sunt pentru pastrarea lor pana la adanci batraneti, insa sunt si lucruri la care nu vreau sa renunt, oricat de vechi ar fi sau de demodate....
Am ceasul meu si un anumit tip de bratari la care nu as renunta nici in schimbul unora cu pietre pretioase...(pana nu s-or strica de tot, evident...). Am anumite haine la care, in stare buna fiind, nu renunt pentru nimic in lume. Imi creeaza o stare de confort inimaginabil de placuta....de ce sa renunt la ele?? Numai si numai pentru ca vreun nene in varsta din lumea modei a scotocit prin trendurile anilor trecuti si a considerat brusc "carpa" pictata de el in galben mai fancy decat "carpa" mea de-un galben mai pal? Hmmmm.....
Imi place telefonul pe care il am si atata vreme cat isi face treaba, nu am sa-l schimb pentru unul nou si smecher, oricat de atragator este, totusi, acest domeniu al gadgeturilor. Si si atunci cand mi se intampla sa schimb telefonul, ceasul, etc, "bucata de carton", am un sentiment ciudat de melancolie.... Ca si cum ceva din mine va "pleca" odata cu el...
Asta numai pana cand "noul" isi intra pe deplin in drepturi si se aseaza confortabil la mine in suflet... pentru ca, nu-i asa?, obisnuinta chiar este a doua natura!

Un comentariu:

emy grant spunea...

Cautam o definitie pentru "a doua natura" si cea de aici, din blogul tau compatibilizeaza cel mai bine cu ceea ce incerc sa spun eu intr-unul din blogurile mele ("ego-obiectivism"). Multam.
PS. Si mie imi place Grecia. Am vazut-o o singura data (intr-un turneu de 10 zile) ca "serpas" si o consider una dintre marile realizari personale. A fost ca si cand as fi ajuns extrem de aproape de propriile-mi radacini. Elev fiind, un batran profesor-enciclopedie, mi-a spus ca numele meu de familie este de origine greceasca. Acest fapt a fost asemanator cu ceea ce (probabil) traiesc copii infiati atunci cand le ajunge la ureche ca parintii lor naturali sunt alte persoane; ceva, te mana sa faci scufundari in propriile-ti adancuri.