miercuri, 16 noiembrie 2011

Inspirational



Ithaca
by Konstantinos Kavafis (1911)

"...
Keep Ithaca always in your mind.
Arriving there is what you're destined for.
But don't hurry the journey at all.
Better if it lasts for years,
so you're old by the time you reach the island,
wealthy with all you've gained on the way,
not expecting Ithaca to make you rich.

Ithaca gave you the marvelous journey.
Without her you wouldn't have set out.
She has nothing left to give you now.
And if you find her poor, Ithaca won't have fooled you.
Wise as you will have become, so full of experience,
you'll have understood by then what these Ithakas mean."

miercuri, 26 octombrie 2011

Oh, the drama...

Mai bine de o luna am fost stresata, adica ocupata, deci fara timp de introspectii, analize si drame.
Oh, dar dupa examen, cand creierul mi s-a relaxat brusc, atat de brusc incat nici nu-mi amintesc cum am ajuns la McDonalds cu un pahar de cola-n mana si un delicat cartofior crispy in cealalta - ca eu parca nu mai calcasem acolo de vreun an si nu aveam de gand nici in urmatorii 10...
Dupa cateva zile de ceva mai multa relaxare, a inceput.
A inceput din nou mintea mea sa reia de unde lasase netemrinatele 'affaires', interminabilele incalcite si variabile din viata mea.
Sunt multe.
Toamna asta a venit ca o avalansa. Se intampla lucruri ciudate in jurul meu. Dar si cu mine.
Inteleg din ce in ce mai putin si tot imi repet 'crede si nu cerceta', acolo unde e aplicabila maxima si testez ignoranta cu celelalte, insa nu merge.
Imi spun deseori ca sigur am facut eu ceva. Dar ce?!
Ce anume si cat de grav am comis de ma trezesc uneori cu un spate intors, taman cand parea ca lucrurile merg spre bine.
Da...sigur... definirea binelui. Alta bataie de cap.
Dar zic ca se intampla lucruri ciudate, pentru ca ma incearca, surprinzator, un sentiment... o stare mai degraba, de calm. Aproape ingrijorator ca sunt calma cand inteleg din ce in ce mai putin ce e cu unii oameni din viata mea.
Suspect.
Altii, tot din viata mea, au o instabilitate atat de puternica, incat simt ca e molipsitor si periculos.
Asa ca stau pe margine. Dar ma sperie posibilitatea ca oamenii chiar sa o ia razna la un moment dat sub ochii mei.
Mai ales ca apoi sunt din ce in ce mai confuza. Cand erau ei si cand nu mai erau ei in toate momentele cand vorbeau cu mine?
Apoi sunt nervii. Oh, nervii...
Tensiune acumulata, din marunte nimicuri.
Oameni mari cu caractere mici. Oameni mici cu tupee mari.
Oameni care nu inteleg de ce au aparut in viata mea, ce ar trebui sa fac cu ei si ce vor ei de la mine. Ma indoiesc, insa, ca ei stiu...
Simt o mare insecuritate emotionala care pluteste deseori si deasupra capului meu. Si mult stres si incertitudini.
Si o frica uriasa care periodic ia diverse forme...
Frica de nou. Frica de examen. Frica de esec. Frica de respingere... Frica.
Apoi mai e si lipsa oricarei inspiratii la scris. Nu-mi mai serveste blogul asta nici pentru a ma descarca, a-mi tranti aici gandurile spre a le putea analiza mai bine...
Scriu deja mai prost decat cei carora nu am putut niciodata, din politete, sa le zic ca nu le pot citi blogurile tocmai pentu ca sunt din cale afara de plictisitoare.
Ca al meu acum.
O fi trecator. Ramane sa aflu.
E o toamna agitata. Plina de schimbari. De prea multe feluri.
Si de semne mari de intrebare. Mii.
Si de limite atinse. Ca limita rabdarii, de exemplu, in multe situatii.
Ce noroc ca mi-a spus cineva asta vara ca va trebui sa am enorm de multa rabdare. Asa pare mai suportabil, dar nu stiu pana cand.
Singurul bright spot de moment e ca pot sa merg la sala unde sa alerg pana sa uit de mine.
Si asta pentru ca altfel as sta acasa unde as manca stroopwafels pana as uita de oricine.
Insa ar fi tare paguboasa alegerea din urma. Ar trebui in scurta vreme sa fiu nevoita sa-mi iau un nr mai mare la pantaloni, or nu vreau asa ceva, ca mie tare-mi plac ai mei...
Rabdare...

luni, 17 octombrie 2011

Karma... such a bitch

De ieri incoace presa romaneasca a dat o noua definitie idioteniei si a cancanismului ce se viseaza jurnalism de calitate.
- Nu reusesc sa inteleg un breaking news continuu si o inepuizabila si interminabila discutie si dezbatere despre accidentul ingrozitor provocat de Serban Huidu.
In tara asta, in mai bine de 24 de ore, NU mai era nimic mai important decat stirea asta?! Pana alaltaieri nu mai conteneau cu cazul baschetbalistului omorat la Giurgiu, iar acum brusc nu mai exista. Exista numai cazul Huidu si, intr-o consecinta si mai tembela, o pozitionare pro sau contra acuzarii lui...
Ca si cum un jurnalist zdravan la cap si, implicit, un intreg post, nu ar putea sa extraga din nenorocirea de ieri de pe soseaua Predeal - Brasov o esenta mai importanta pe care sa o transforme intr-o discutie rationala, la rece, despre adevaratele cauze ale unor evenimente de acest gen.
- Serios acum, e nedrept sa faci asa un caz doar pt ca mediatic poti mulge subiectul pana la ultima picatura, cand zilnic, ZILNIC se intampla drame din astea pe drumurile romanesti si zilnic sunt nenorocite si distruse iremediabil familii si vieti fara ca cineva sa precizeze ceva despre asta, altfel decat ca o statistica neagra sau altfel decat o stire turuita drept si sec...
- E o porcarie de nedescris si o imbecilitate ce frizeaza patologicul si sa arati de N ori si in N moduri tot felul de teste de soc, de cum se izbeste o masina de un tanc la 15 km la ora sau la 60, ba sa arati la tv si cum se simte impactul intr-un astfel de accident si dinauntrul masinii lovite...
Ba sa mai incepi transmisia live si comparand masina lui Huidu cu o ghiulea, rugand telespectatorii sa-si imagineze ca sunt loviti de una...
Serios acum...
- Iar apoi, cu aceeasi mina serioasa, sa chestionezi clarvazatori si astrologi, referitor tot la Huidu, la destinul, norocul si posibile lui blesteme.
Pai... da-o-n ma-sa de treaba!
Asta nu mai tine decat de nesimtirea cu care se exploateaza pana la paroxism din punct de vedere mediatic, dar si imbecil de ieftin si facil, special pentru gloata avida de basme, de barfa si de misticism un tragic eveniment dintr-o duminica, in care a fost implicat o vedeta tv.
Si credeti-ma, aici nu mai sta in picioare optiunea inchiderii tv-ului sau a schimbarii postului. Pentru ca aici e vorba de cum functioneaza presa romaneasca si ce putere are si cum o foloseste.
- In Grecia acum vreo 10 ani a fost un teribil si crancen accident, intre Salonic si Atena, intr-o zona de defileu, singura pana in ziua de azi unde autostrada nu a fost finalizata. Un tir cu remorca ce transporta placi uriase de pfl a luat o curba cu viteza prea mare. Placile erau prost legate (inconstienta, deci, de la bun inceput dublata de cea a vitezei exagerate intr-o zona ingusta de curbe), asa ca in curba au plecat pur si simplu de la locul lor si au spulberat un intreg autocar plin de copii care veneau acasa dintr-o excursie. La impact, autocarul a fost efectiv retezat in 2 de placile de pfl, omorand 40 de copii!!!!! care mai aveau mai putin de jumatate de ora si ajungeau acasa...
Aia tragedie nationala, ala subiect incendiar care sa tina breaking newsul justificat pe ecran, aia tema de rascoala populara impotriva matrapazlacurilor care duc la astfel de situatii... A urmat o razmerita nationala, insa acolo tonul televizionulor, felul in care s-a abordat subiectul, totul a dat o lectie de profesionalism, de duritate de care un jurnalist cu fraiele opiniei publice in maini trebuie sa dea dovada. Si, repet, intr-un context totalmente mult mai nefericit si mai tragic, unde dramoletele si suspinele si speculatiile ezoterice puteau sa o ia la vale ca un tavalug. Si totusi nu au facut-o.
Da, sigur, nu era o vedeta soferul de tir, ceea ce cu atat mai mult ne face sa parem penibili stand si dand apa la moara unor teme cretinoide si ratand momentul (ca de sansa nu poate fi vorba) de a transforma in ceva folositor pe viitor tot ce s-a intamplat ieri. Sau macar in a trata drama asta ca pe ceva educativ, ceva ce nu mai trebuie sa se intample nimanui. Si de aici ar putea sa inceapa o discutie aprinsa, dar cerebrala, pe tema lipsei drumurilor si a atator probleme care au legatura directa cu ce s-a intamplat ieri; noi habar nu avem sa face presiuni mediatice de-adevaratelea.
Sau nu vrem?!
Sa luam de guler la nivel de abordare asa cum se cuvine adunatura de smecheri cu SUV-uri din Romania care zilnic circula mizerabil, riscand la fiecare secunda, dar nu numai propria lor viata, ci si a celorlalti.

Nimeni nu zice tare si raspicat ce cosmar e, efectiv cosmar, sa mergi undeva cu masina in tara asta. Sa faci slalom printre tiruri si cretini, sa te rogi sa nu te omoare nimeni si sa speri ca vei ajunge cu bine la destinatie, ne mai punand la socoteala si fatul ca faci nepermis de mult dintr-un loc intr-altul.

Pentru ca or fi drumurile noastre mizerabile(si sunt, cu varf si indesat) si putine si inguste, al naibii de inguste si de PLINE, dar asta nu va fi niciodata o justificare pentru condusul la limita dintre viata si moarte.

duminică, 16 octombrie 2011

Florentiner Apfeltorte

Adica ceva extrem de delicios cu mere si migdale. :)




PS - sunt iar in starea meditativa de copt prajituri...
Asta e, e toamna si e tare incarcata de 'recolta', mai ales emotionala...
Asa ca testam noi arome in bucatarie si ne clatim mintea de ganduri si griji...

duminică, 9 octombrie 2011

Turtițe englezești



... sau cât de dor imi e de Londra!
Foarte potrivite pentru o duminică friguroasă și ploioasă.

joi, 1 septembrie 2011

Înainte de culcare...

Il Divo - La Promessa

duminică, 28 august 2011

Londra












sâmbătă, 6 august 2011

De la 1 la 81 ...

Daca ar fi sa alegeti 3 numere, de la 1 la 81, voi pe care le-ati alege?

Chiar sunt curioasa sa stiu care sunt numerele voastre, ale fiecaruia in parte,
de la 1 la 81. :) Astept cu interes raspunsurile voastre.

V-am pupat

miercuri, 27 iulie 2011

Săraca țară bogată


Sa ajungi la Sulina e un exercitiu de vointa. Am plecat din Brasov la 4,30 dimineata si am ajuns la capatul geografiei, cu barca rapida de la Tulcea, la ora 14,30, turtita de oboseala.
Bijuteria de altadata, Sulina, e acum izolata de lume. Ajungi foarte greu, iar odata ajuns te intrebi ce cauti acolo...
Sunt 3 barci rapide pe zi, pe timp de vara, iar iarna este doar una la 2 zile, asta daca vremea permite navigarea pe Dunare. Un bilet la barca rapida e 50 de lei pentru un dus, un pret parca prea mare.
Ma gandeam ca intr-o tara normala ar fi fost posibil sa faci un 4-5 ore cu trenul Brasov Tulcea si sa ai barci rapide mai frecvente, astfel incat sa poti atinge punctul estic al Romaniei mai des de o data in viata, ca turist. Dar noi nu traim intr-o tara normala.
Citeam intr-un articol vechi de prin 2004 un comentariu de anul trecut care striga sus si tare ca Sulina s-a schimbat in astia 6 ani, ca e ca o mica Venetie.
Orb sa fii si sa zici asta si tot imi pare exagerata afirmatia.
Cand am plecat, nu stiam mare lucru despre Sulina. Nu mi-am inchipuit ca e atat de mica si in nici un caz ca e atat de incremenita in vremurile trecute. Dar ce pretentii sa ai de la Sulina, cand vorba aia..., cea mai renumita statiune de pe litoral, Mamaia, e in ultimul hal, iar serviciile sunt sub nivelul marii sau la costuri aberante...


M-au impresionat oamenii, unii dintre ei, care vorbeau despre traiul lor zilnic ca si cum ar locui intr-o mare metropola, in timp ce eu aproape ca ma simteam incorsetata in cele doar 6 stradute pralele cu Dunarea. Ulitele, pline de pudra gri din praf, sunt numerotate de la 1 la 6, doar ca pe strada a cincea esti deja la granita civilizatiei, nicidecum in buricul ei (vezi Fifth Avenue, in NY).
Am ramas dezamagita de delasarea ce plutea in aer. Cladiri cochete in secolul trecut sunt lasate in paragina, in timp ce kitschul preia controlul. Nemernicul de Ceausescu a pocit arhitectura prin ridicarea de blocuri hidoase intr-un orasel port, iar ignorantii din timpurile noastre calca in picioare orice urma a vechiul 'Porto Franco' cosmopolit si multicultural, distrugandu-l pe vecie...
Plaja din Sulina e modesta, cele 3 terase lasa mult de dorit (oi fi eu sclifosita, dar am pretentia sa nu mai intalnesc toalete fara sapun si hartie, ne mai miram ce naiba e cu turismul in tara asta...), oferta e modesta, muzica duduie, ca doar nu ma duc la dracu-n praznic in Delta Dunarii sa aud tot un radio de 3 parale sau muzica de club... Pe digul de pe plaja niste melteni consumau de zor seminte ale caror coji le puneau intr-un slap... Iluminatul falezei si a ulitelor e atat de intermitent incat risti sa-ti rupi vreun picior in plimbarea de seara...


Delta nu mai e ce-a fost si in curand risca sa nu mai fie decat o adunatura de balti si stuf.
Se duc turisti cu barcile pe canale si se dau jos unde apa e mica pentru a poza mai de aproape pelicanii. Sau rup nuferii... Ce fel de bruta nenorocita trebuie sa fii si cat de ignorant ca sa pleci cu nufarul ala dupa tine, cand nici pana la pensiune nu rezista, deci nu il iei cu tine pe lumea cealalta, insa distrugi un ecosistem pentru care te bati cu pumnul in piept ca-l ai intara, cand vine vorba de turism... Alte vite incaltate in papuci de oras se duc cu barcile si sperie pelicanii pentru a-i poza in zbor (?!?!?!), iar una peste alta nimanui nu pare sa-i pese. Intr-un astfel de rai lasat de Sus, amenzile usturatoare si rigoarea ar trebui sa fie stricte si netrecute cu vederea, iar respectul pentru natura si pentru ceva al nostru atat de valoros mai presus de toate beneficiile materiale si vizuale...

Catelul Patrocle si o broscuta ranita

In Sulina, inainte de al doilea Razboi Mondial(cand a si fost distrus prin bombardament 80% din oras) existau 18 scoli, biserici ale numeroaselor etnii conlocuitoare, consulate, Palatul Comisiunii Europene a Dunarii, organism care a dus la inflorirea extraordinara a unui spatiu multicultural, liber si tolerant, limba oficiala era franceza, dar cea mai vorbita si studiata si in scoli era greaca...
Acum, totul e doar o amintire, hrana spirituala pentru localnici, poate singurul antodot impotriva alienarii...

duminică, 17 iulie 2011

Să bârfim puțin... despre hrană.

Foarte des in ultima vreme aud spunandu-se ca lumea o ia razna... Ei bine, sunt pe cale sa declar convinsa ca, cel putin in ceea ce priveste hrana, lumea deja a luat-o bine pe coclauri virgine si nebanite...
Fiecare e liber sa adopte orice filozofie de viata, care sa implice orice alimentatie - pe baza de cruditati, pe baza de bio, dietetice, sintetice sau chiar o alimentatie bazata doar pe iubire si lumina divina.
De aia suntem liberi si diferiti, ca sa ne gasim fiecare, in orice domeniu, graiul care sa ne ilumineze cel mai tare spiritual, care sa ne reprezinte cel mai bine si toooooooooot asa.
Dar, si daca tii cont prea mult de libertatile astea, aproape ca ti se anuleaza dreptul la o opinie diferita sau a unei atitudini impotriva dilelilor zamislite de turma de cercetatori si pulverizate maselor spre adoptie si aplicare...
~
Cel mai tare ma deranjeaza, ba chiar ma revolta, parerile date pe post de adevaruri general valabile(d-alea ca 'apa fierbe la 100 de grade'). Ca si cum insusi Sfantul Duh s-a pogorat peste x, y sau z, trimitandu-i prin mesaj divin ideea de a-si face blog de reeducare nutritionala.
Si, desigur, turma de oite care surfeaza liber, cum altfel?!, pe net, care cu o usurinta irationala isi ia creion si hartie si incepe sa urmeze, sa noteze si sa-si insuseasca alegerile altora, orbeste.
Iar asta, dupa umila mea parere, se intampla pentru ca baza educational - nutritionala lipseste cu desavarsire si deci sa iei gata mestecata filozofia altuia e atat de simplu, pentru ca e atat de cool sa fii raw, vegan sau mancator de iarba, dupa ureche, pentru ca e ofertant sa crezi ca cineva in cativa ani de cercetare ar fi redescoperit mersul pe jos, pentru ca traim in secolul conspiratiilor si intr-un asalt informational incredibil si esti tentat si chiar gadilat sa crezi ca tot ce e nou e si bun numai pentru ca poarta titulaturi ademenitoare sau pentru ca te domina cumplit frica de boli, lipsa de incredere in obiceiurile de mii de ani si incerci sa previi orice prin asa zisa revenire la natura, la hrana naturala, bio, eco friendly, cruda, nealterata termic, neatinsa de mana omului, pura si sacra...
As repeta, in cazul in care am argumentat prost pana aici, ca revolta mea se indreapta inspre cei care vor sa-si insuseasca din comentariile unui blog mai mult sau mai putin celebru o noua orientare alimentara, ba mai mult, in multe cazuri fiind vorba si de copii mici care sunt introdusi in ecuatia asta a carei finalitate e inca prematur a se specifica.
Nu i-as considera neaparat iresponsabili pe cei care, poate chiar cu daruire si convingere, povestesc si altora despre descoperirile lor, despre meniul lor zilnic si despre principiile nutritionale pe care au ales sa le imbratiseze, daca ar face-o mai putin vehement. Pentru ca internetul e o jungla unde toti sunt liberi.
Cu toate astea, nu o data am ramas stupefiata de modul transant cu care ti se reteaza orice argument contra. Aici, in ceea ce priveste alimentatia, nu sunt notiuni abstracte si atat de discutabile ca sentimentele, meditatia si stilul vestimentar, unde sa fii subiectiv si decis sa nu te clintesti din pozitia asumata e ceva in regula.
E hilar, dar halucinant totodata, sa afli ce nasol iti va fi daca bei lapte, daca nu renunti la carne, daca iti plac supele, caci nu-i asa alterarea termica este un demon pentru fructele si legumele lasate de la Domnul - dar ce-ar fi sa zic si eu ca printre cele mai sfinte lucruri pentru organismul uman e fiertura de legume, in special radacinoase?
Anyway, never-ending story...
~
Si mie imi suna melodios asa pe la ureche ideea de nuci si laptic de migdale, de branzica din nuci de macadamia, de suculete si piureuri de frunzulite, de legume si fructe coapte numai din iubirea universului, de renuntarea la carnea cea 'cah!', iar in primavara asta am si testat pe propriul sistem digestiv cateva din aceste imbucaturi de alimentatie new age.
Doar ca, ups!, habar nu aveam eu pe atunci ce-mi pregateste fierea.
Asa ca nucile, migdalele si toaaaaaaaate cruditatile atent pozitionate in farfurie nu au facut decat sa-mi enerveze fierea. Inca incerc sa o calmez.
Sa-mi explice si mie un raw-ist convins ce naiba faci cu toate cruditatile, nemijlocite de foc, neinsotite de nimic, ca doar e nasoala carnea, dar sa vezi ce inamic teribil e glutenul (ok, painea nu e sau nu mai e asa sanatoasa, dar nu te omoara si nici italienii nu au disparut ca popor, desi mananca paste de ceva sute de ani, banuiesc), orezul e plin de amidon care e aidoma unui acid sulfuric and soooooo on..., asadar ce faci cand toate frumusetile alea verzi si bio, ajunse in culcusul numit stomac, incep sa fermenteze, creand aciditate si, automat, probleme mult mai grave pe termen lung (vezi pietricelele de la fiere, dezechilibrarea digestiei, automat si a sistemului imunitar, in timp...) decat o bucatica de paine cu branza sau un castronel de ciorba cu morcov si pastarnac? Ce facem atunci, bem un ceai verde si ne trec toate? Nu, nu, poate un pahar de bors proaspat, caci si ceaiul e pe baza de temperaturi inalte si deci nociiiiiiiive.
A fost un wake-up call dat de corpul meu asa ca m-am hotarat sa contez numai pe mine de acum incolo si pe acele putine, dar atat de vitale, invataminte primite de prin primii ani de viata de la oameni care nu numai ca traiesc frumos si sanatos la aproape 70 sau 80 de ani, dar au mai si vindecat, prin educatia lor sau prin sfaturile si puterea de a transmite clar si argumentat principii de nutritie sanatoasa, un numar urias de oameni.
~
Am invatat ca la fel de important ca ce mananci e si cum mananci si cand. Mesele regulate sunt un miracol prea des neglijat.
Am invatat ca apa e vitala, dar 3 litri de apa pe zi e o bataie de joc pentru rinichi. Si din pacate multi recomanda lejer sa bei si un butoi de apa pe zi...
Sucul de morcov e cu adevarat un elixir, dar baut in jurul orei 5 dupa-masa, la f scurt timp dupa ce a fost facut.
Sucul de grepfrut e, iarasi, extraordinar pentru ficat, dar - ca toate alimentele acide - neaparat inainte de orele 3-4 ale zilei.
Urzicile sunt miraculoase, pe cand spanacul nu. Or lumea pare a prefera fix invers, poate ghidandu-se dupa modelul Popeye, nestiind poate ca spanacul este dintre plantele cu cea mai mare absorbtie de radiatii din atmosfera(fie el si 100 % crescut bio) - si ar trebui sa fim constienti de cate radiatii exista... deci eventual sa nu le si mancam.
Tarata de grau este campioana la detoxifiere, impreuna cu un piure de mere, dimineata, si impreuna cu ceaiurile din plante neexotice.(sunatoare, menta, cicoare, sovarf, tei...) si sucurile mai sus amintite, in ordinea si la orele mentionate. Si nu pilulele naturiste care promit sa-ti lustruiasca tubul digestiv ...
Ah, dar poate in lumea asta exista numai organisme puternice si fara probleme (luati-o ca pe o ironie fina, de vreti), asa ca eu sunt prea mica pentru a conta...
~
Ii apreciez pe oamenii care se preocupa de alimentatie, care se straduiesc sa o simplifice si sa o trieze, eliminand treptat partile ei cu adevarat nocive sau daunatoare pt fiecare in parte, dupa caz.
Lola este unul dintre acesti oameni.
Ii admir pe cei care incearca sau inoveaza, dar nu cu pretentia de a-toate-stiutor, ci prin prisma vocii interioare, prin indemnurile negraite ale corpului, dar atat de evidenete, fara a cadea insa in capcana prea binelui, fara a cadea prada extremelor, si nu prin crearea unui nou sistem de frica si nici a unei noi forme de ingradire care sa dospeasca pe dinauntru, ci prin alegeri libere, sincere si asumate.
Vom mai vorbi despre asta.

luni, 4 iulie 2011

Întrerupem programul pentru...

O leapșă mică.

Aveam o leapsa de executat de la Ionouka si, in buna traditie, era cat pe-aci sa alunec usurel pe langa ea, insa cand am mai primit-o si de la Barbie, am zis ca o fi zeul blogurilor care-mi bate obrazul, cam lenes la scris mai nou,
asa ca m-am pus pe treaba.


Leapsa zice:

"Numeşte 10 lucruri (care nu ţin de alte persoane ci doar de tine) care-ţi plac foarte mult şi cu care ai venit în contact în ultima lună. 5 dintre ele trebuie să poată fi oferite altui om care are nevoie de ele ca să fie fericit (acestea vor fi trecute drept ultimele cinci)"

O personalizez si eu putin, asa ca voi scrie doar 9 lucruri, pt ca 9 e o cifra magica si numarul meu norocos! Na! :)

1. Agenda Moleskine (cine ma cunoaste stie ca am o pasiune uriasa pentru agende si, de vreun an incoace, multe agende au palit in fata celor Moleskine - o adevarata desfatare pt iubitori!
2. Laptopul meu alb, dar neaparat cu conexiune internet la bord, altfel e doar o piesa frumoasa de mobilier, de vizionat filme si fotografii...
3. Ceasul de mana (primit cadou si fara de care nu concep... nimic, nu exista sa ies din casa fara ceas!) si esarfa Valentino de la bunica.
4. Aparatul foto
5. Mascotele mele (Piglet, cele 2 Lady B. si oaia Shaun) Ma scuzati, dar am auzit ca e bine sa nu alungam de tot copilul din noi :)) Asa ca n-am de gand sa-i alung nici pe ei, dovada ca nici atata altruism nu detin, sa-i fi trecut in cele 4 lucruri pe care le-as da altora ca sa-i fac fericiti. In plus, sunt sigura ca oaia nici nu s-ar purta prea frumos in alta casa, hahaha, e cam simandicoasa.
As cumpara alte jucarii cu drag, eventual la fel, dar nu as da plusurile mele.


6. Mapele colorate de la Jumbo. (imi pare rau daca nu stiti cine e Jumbo, dar va rog sa aflati :)) )
7. Parfumul - uneori NOA, Cacharel, alteori Lolita, Lolita Lempicka
8. Colectia de carti Amelie Nothomb si colectia de căni.
9. Cosmeticele. Creme, cremite, culori si texturi samd...

V-am pupat!

PS - dau leapsa mai departe unor domni, sa mai auzim si parerile lor.
Mr. Choco si Iulian. Sa va vad!

miercuri, 29 iunie 2011

Raport de vacanță (1)


Blogul asta trebuie sa fi ajuns ceea ce era menit sa fie de la bun inceput, peseme, si anume un jurnal personal, caci data fiind frecventa atat de redusa cu care mai catadicsesc sa scriu pe aici, ma indoiesc ca cineva mai are bunavointa de a (ma) urmari.
Totusi, celor care inca ma au in blogroll sau in reader chiar le multumesc.
Intr-o zi imi vor servi ca motor si motivatie sa scriu mai des.
Nici galagia interioara excesiva, agitatia, stresul si mintea involburata, dar nici linistea si apatia totala nu ma ajuta la scris, la asternerea cat de cat cursiva si coerenta a unor ganduri si idei, iar eu de prea mult timp deja ma aflu fie intr-o extrema, fie intr-alta, iar calea de mijloc, cu echilibru, strop de magie, doze optime de relaxare, fluturi si adrenalina, capacitate de concentrare pentru scris, dorinta de a asterne cuvinte pe hartie, imi este total straina...
......................................
Dupa o luna Mai oribil de incarcata si stresanta, am plecat 3 saptamani in vacanta. Daca nu mi s-ar mai zari bronzul auriu, as zice ca nici nu am fost plecata.
A fost cea mai atipica vacanta de pana acum.
Primele 3 zile mi le-am petrecut in spital. Pentru prima data in viata mea, am pasit acolo ca pacient.
Inca mai am urme pe mana de la intepaturi(priceperea unora de a-mi gasi venele s-a soldat cu ceva vanatai babane) si de la scotchul ala pentru perfuzie, strasnic lipit de mi s-a luat cu un strat de piele la final...
Daca nu mi-ar fi fost asa de rau, as zice ca a fost chiar o experienta interesanta. Imi doresc sa nu mai am parte de asa ceva, dar totusi sunt extrem de recunoscatoare ca s-a intamplat sa fie in Grecia si nu in vreun spital romanesc...
Doamne, ce conditii. Si nu era spital privat. Ci un spital judetean, nou ce-i drept. A fost experienta mea stil 'Grey's Anatomy'. :) (Mi-au dat si jeleu, fix ca-n filme. Da' era oribil!! Crema de vanilie a fost mult mai buna :P)
Era imposibil sa nu remarci disciplina si curatenia locului. Saloane cu 2 - 4 - 6 paturi, spatioase, toate cu baie proprie, cu dus, sapun, hartie, servete, carlig pentru perfuzie in 2 locuri din baie(le-am remarcat pt ca m-am plimbat cu butelca aia dupa mine vreo juma de zi). Totul sclipitor de curat.
Exista personal care dezinfecteaza atat salonul cat si baia de 2 ori pe zi. Dimineata iti este facut patul, aranjat, improspatat. Personalul e amabil, zambitor, prietenos sau macar politicos si rezervat.
Gel dezinfectant se gaseste atat in fiecare salon, cat si pe coridoare.
Receptie la fiecare sectie, sistem de supraveghere video, dotari impecabile, paturi reglabile, mai lipsea numai sa-mi faca si masaj, ca-n rest se puteau manevra in orice fel, dupa dorinta fiecaruia, fotolii extensibile in saloane pentru insotitorii care raman peste noapte, masuta, scaune, usile saloanelor aveau toate un mic geam vertical, prin care se pot supraveghea pacientii, o chestie f inteleapta, sali de asteptare generoase pentru fiecare sectie in parte, mini market si bufet in interiorul spitalului, dar si o terasa pentru fumatori.
Nereguli, incidente, lipsa de personal, sigur ca exista si acolo, incomparabil insa cu problemele atat de grave din sistemul nostru de sanatate, cu lipsurile, ignoranta si indiferenta unora samd.
Un spital in care nu miroasea a spital, ci a aer curat, a sanatate...
~
Cu toate astea si cu toate ca am avut privilegiul de a-mi petrece prima seara la matusa-mea in camera ei de garda, uitandu-ma la televizor sau cascand gura putin pe net, seara ma apucase agonia. Ea a avut o urgenta cu un stop cardiac, iar eu m-am intors in rezerva mea.
Singura in salon imi venea sa plang. Ca sunt singura, ca vreau sa plec, ca eu am venit in vacanta sa ma bronzez si sa-mi vad familia, nu sa agonizez intr-un spital ca nu stiu ce am de mi-e asa de rau.
Dar pana la urma am adormit, iar dimineata m-am trezit cu ciripit de randunele. Deasupra geamului era ciubul unei numeroase familii cu multi puisori care luau lectii de zbor.
A urmat seria de analize, eco, radio, ultra,. .. pana la culminanta gastroscopie, ceva minunat, ce sa zic. Totusi, am aflat apoi ca la noi nici nu se obosesc sa-ti faca anestezie pentru chestia asta(asa o fi peste tot? habar nu am), desi iti vara un furtunel cu camera video in stomac, senzatie deloc, dar deloc usor de suportat, nicidecum placuta. Oricum, bucuroasa nevoie mare ca nu am sa inteleg nimic din procedura aia, odata ce ma montase asistenta pe pat, cu injectia facuta si cu tic-tacul inimii mele frumos monitorizat prin clipsul de la deget, am constatat cam cu stupoare ca efectul anesteziei lipseste cu desavarsire; efectul l-am simtit pe masura abia seara, cand eram aidoma unui drogat, si a doua zi dimineata, dupa 3 zile de nemancat, cand aveam ameteli, tremuram si aveam tensiune 9.
In final am aflat ca fierea era de vina pentru tot ce mi se intamplase.
Dar a trebuit, se pare, sa trec printr-un asteptare chinuitoare, sa mi se faca un teanc de analize, sa plang cu suspine ca eu nu vreau sa am nimic grav (cine vrea?! - dar e greu pentru un ipohondru sa inteleaga usor ca transaminazele sunt marite si fara sa ai vreun virus, pur si simplu pentru ca ficatul e direct afectat de fiere, care fiere isi face de cap...)
Dar a trecut. Si m-am mai linistit. Si am fost la mare. Si m-am odihnit.
Si acum sunt cuminte si urmez tratament, iar apoi om mai vedea daca ma operez sau nu...