- 2 -

S-au scurs 2 ani de cand am inaugurat acest blogulet. Imi amintesc cu drag momentele acelea cand, la recomandarea Oanei, m-am hotarat sa-l creez. Si-i multumesc din nou.
Privind in urma, observ cu bucurie ca Ina e cel mai frumos lucru intamplat datorita acestui blog. Imi doresc sa celebrez aceasta prietenie si peste 50 de ani. Dar si toti ceilalti pe care, de-a lungul comentariilor, i-am "intalnit" pe aceasta pagina roz. La fel, lucruri frumoase au fost si insemnarile mele, faptul ca uneori recitesc cu drag ce am scris, ca primesc complimente sau critici, pur si simplu existenta acestui loc de joaca este, el in sine, un motiv de multumire si bucurie. Lucruri marunte, poate, dar esentiale.
~~~
M-am intors de 10 zile din Grecia si am senzatia ca deja a trecut o luna. Si, contrar aparentelor, nici macar nu am prea dormit. A fost o nebuneala saptamana asta de credeam ca nu se mai termina. Concluzia, pe scurt, si in varianta umoristica ar fi:

1 - Grecilor care vin in Romania nu le prieste aerul de aici, de unde si toate belele patite de absolut fiecare data cu ei. Azi noapte ne-am amuzat, in final, savurand un capucino cald pe holul spitalului, la urgente, cu picioarele ude leoarca de la ploaia care o tine langa de vineri dimineata...
(Si vineri seara a fost frumos la urgente la spital, tot cu grecii, insa am ratat eu momentul, fiind la Bucuresti in misiune :-))) )

2 - Bucurestiul tot un jeg mi s-a parut, orasul sta nu reuseste sa se ridice in fata ochilor mei sub nicio forma. Palatul Parlamentului este un colos de grandomanie, cu subtile accese de rafinament. Femeile de servici aratau deplorabil, dar mi s-a spus ca am devenit eu fitoasa de cand ma dusei la Parlamentul celalalt, ieuropean, si cica de aia mi se tot pare mie urat totul... Prea bine, dar eu raman pe pozitie.
Capitala noastra este un oras invadat(vara, cel putin) de gandaci. Dezgustator. Acum am vazut in Herastrau milioane de gandaci care semanau cu cei scarbosissimi de interior(dar pe care in Bucuresti i-am vazut pana si pe strada langa mall), dar care erau imbracati in costume de gargarita. Insa mersul lor rapid si marunt ma infioara si nu ma mai impresioneaza coloritul mai decent... Ma gandeam eu, intr-un exercitiu morbid de imaginatie, ca la cat de murdar si imbacsit este Bucurestiul (cu micile lui exceptii, desigur), la cat de putine masuri se iau pentru o aerisire si o ameliorare a problemei si la cata nepasare exista in general, orasul asta in 20 de ani ar putea sa fie, aidoma Cernobilului, dar cu o cauzalitate aparte, primul oras din lume parasit de orice suflare umana din cauza invaziei de gandaci. ("Odata Micul Paris, azi o relicva pustie de beton, cu masini de lux descompuse de rugina, cu vile de mii de euro scorojite de vreme, cu fluvii de cabluri derulate pe strazile odata invadate de masini, Bucurestiul anului 2060 e o ramasita sinistra a capitalei de alta data...")
Va inchipuiti cum ar fi? ... Sa ne fereasca Sfantul...


3 - Sa faci laringita in plina vara nu este deloc o idee inspirata. Totusi, e interesant cat de usor oamenii incep toti sa vorbeasca in soapta, pentru ca tu dai tonul, iar apoi impresia generala e ca toti dorm. Nu, e doar Zuzu, fara voce, care raspundea la telefon, asculta cuminte dupa care trimitea sms ca sa comunice, caci posibilitate de a scoate orice sunet nu se intrevedea. De la atata tuse, capul mi se transformase intr-un clopot de biserica si la fiecare noua runda de tusit, simteam ca vad stele verzi de la durere si zguduire interioara. De vis.

4 - Cand lucrurile isi pun in gand sa se strice, solidaritatea nu cunoaste margini. Se strica toate.
Calculatorul mare are o insuficienta de memorie....cum i-o fi zicand ei... de RAM. Asa ca se viseaza rasnita si merge mai lent ca melcul.
Baby laptop la nici un an de viata, inainte de taierea motului, a clacat si, cel putin aparent, HD-ul e mort. Garantia e....doar un nou prilej de nervi, asa ca 200 ron pentru un HD nou pare mai usor de indurat...
Cool, ziceti ca nu. :D
~~~
Despre Grecia promisesem sa mai scriu, insa deja amintirile sunt amortite de revenirea la cotidianul mioritic, asa ca lasam incursiunile pe taram elen pentru cand inspiratia si ocazia se vor intalni.
Haios este ca, de cand m-am intors, inventez cuvinte in romana, asta din cauza ca mi se desfasoara gandurile in greaca si mutilez cuvintele cand le rostogolesc pe gurita. Dar ne amuzam, ce sa facem, si ne revenim, ca nu-mi place sa ma balbai in limba romana si sa ma tot fastacesc dupa cuvinte care se incapataneaza sa se ascunda in cotloanele mintii mele...
~~~
Maine e luni, dar cu toate astea, chiar am sa dorm.
De plouat tot ploua. It's raining cats and dogs, vorba aia....
Cand si-o repara nenea God tevile si terminam cu inundatia, sper sa ajung si eu sa joc tenis. Altfel o sa incep sa visez noaptea ca sunt un mic Federer.
Cam asta. Mai povestit si voi.
Si s-auzim numai de bine. :-)
............................................................................

I'm back!

Si dorm.
Povestim maine. :-)
............................................

Gânduri răzlețe...

Luni dup-amiaza Salonicul e pustiu. Ai senzatia ca e duminica, insa totusi e abia luni. Dar lunea comertul e inchis in Salonic. Aici inca functioneaza mai vechea reglementare a statului care prevedea ca lunea si miercurea dup-amiaza comertul este inchis. In toate zilele de luni pana vineri pauza de masa este de la 2 la 5. Martea, Joia si Vinerea comertul este deschis si dup-amiaza pana la 9, iar Sambata pana spre dupa masa. Duminica inchis. Cu toate ca oficial nu mai e in vigoare legea, aici inca se pastreaza aceasta organizare, exceptand anumite magazine mari(gen ZARA, H&M, Sprider...), supermarketurile si mall-urile(aproape inexistente in Salonic).
Asadar, intr-un oras aproape gol si amortit, m-am putut plimba in pace. Am facut un window shopping de toata frumusetea, asta pentru ca 1- aici chiar exista conceptul, existand si o sumedenie de magazine ticsite de produse in vitrine, haine si mai ales incaltaminte si 2- pentru ca fiind totul inchis, zumzetul si buluceala dintr-o zi obisnuita lipseau cu desavarsire.
Am avut timp pentru mine. I was dating my city, ca s-o parafrazez pe Carrie din Sex&the City.
Am plutit intr-o liniste deplina, am apucat sa ma gandesc la atatea lucruri, cu atata claritate...
Am intalnit muncitori stradali care nu m-au fluierat desi eram in pantaloni scurti si balerini.
Nu m-am mai simtit agresata de privirile alea de hiena in calduri pe care le intalnesc sistematic in Romania. Printre altele, una peste alta, m-am simtit cum nu ma mai simtisem de foarte multa vreme: SEXY. Single & sexy, un cocktail dulce-racoritor. Mmmm. :-)
Apoi m-am asezat pe o banca in Piata Aristotelous si am privit. Mai intai in gol, apoi am inceput sa observ lumea din jurul meu. Apoi marea...
Apoi m-am gandit ca as putea chiar sa mai scriu pe blog. Ceva.
Desi fara un scop anume acest blog, ma bucur foarte tare cand cineva mi-l complimenteaza, atunci cand cuiva ii place ce si cum scriu. E o bucurie, de ce sa nu recunosc.
Alteori ma trezesc dezamagita. Uneori (eu) de mine... Pentru ca mereu am fost atat de perfectionista incat secunda 1 palea deja in fata secundei 2 care se dorea "mai buna"...In fine.

Alteori de ceilalti. Cei care trec pe aici si care odata au spus ca citesc cu drag si placere ceea ce scriu, ba chiar ca as putea scrie mult mai bine (reperarea potentialului este un soi de compliment, de asemenea), iar apoi, cam hodoron-tronc, asa, aud ca scriu aiureli, ca in fapt nici nu-si pierd vremea sa citeasca, stiind din start ca e useless si plicticos.. Ah, si prea lung.
Curios e ca nu critica in sine ma deranjeaza, deloc, dimpotriva, apreciez critica. Fara critica se naste plafonarea. Insa atunci cand miros gratuitatea celor afirmate, cu un varf de rautate ..., atunci ma gandesc "dar de ce?" Adica de ce sa spui asa ceva?
Si eu critic si inca mult, uneori sunt ironica, alteori sarcastica, dar gratuit rautacioasa evit sa fiu.
Apoi conchid sec: "dar mie de ce-mi pasa?"
Corect, de ce mi-ar pasa...
Apoi, usor, usor, gandurile imi migreaza spre alte sfere. Cele personale...
Daca e sa-mi iau inima in dinti si sa privesc in adancul sufletului meu, aud vocea fricii.
De un timp incoace, frica este la ordinea zilei. Nu va ganditi la o frica concreta si foarte evidenta(ca frica de accident cand tirul vine spre tine pe contrasens sau cand te blochezi in lift si e cutremur...), nu..., ci la una mascata si surda. Dar prezenta. Frica de...nou, de vocea celorlalti, frica de respingere, frica de nereusita, de dezamagire, de tristete, frica de "nu-stiu-ce"...
De unde, dom'le, atata frica? Si de ce? Chiar asa, de ce?!?!
Uneori o ignor, alteori reusesc sa o reduc la tacere, sa o inec, dar alteori nu. Sau reapare. Si-mi da peste cap viata...

Intre timp s-a inserat, asa ca o pornesc spre casa agale si casc gura la vitrine si la reflectarea mea in ele. Si-mi place.
Am mai zis oare, vreodata, ca sunt putin vanitoasa? Oh, da, sunt. Putin. Si sunt ok cu asta. E ca un gen de superficialitate cu care am ales sa traiesc. Vanitatea asta poate fi sinonima cu o simandicosenie usoara sau cu niste pretentii mai mari din ratiuni nu atat de logice, cat subiectivo-simandicoaso-de gust. Punct.
In cazul lor, de exemplu. Al barbatilor. Sunt lucruri, aspecte... peste care nu pot trece. Si, deci, le pun pe seama vanitatii, caci dincolo de gusturile mele, logica nu mai sta in picioare. E mai schioapa asa cand e vorba de criteriile de...selectie si acceptare, sa le zicem asa.
La fel cum scria si Flavia AICI, cam despre asta vorbesc si eu. Dar nu dezvolt. Nu acum.
Nu vroiam sa bat toba cu chestiunea asta, poate doar sa admit mai cu voce tare, asa, ca exista si ca exista posibilitatea sa fi dat cu piciorul vreunui om care, in ciuda faptului ca ar fi putut fi jos palaria si ar fi dat orice sa ma faca fericita, nu s-a potrivit gusturilor mele ramanand asadar ingropat in umbra trecutului...
Asta e viata, ce sa faci.
Nu e chiar asa rau, ma gandesc, tinand cont ca atunci cand cortina superficialitatii testarii de inceput s-a ridicat si avansam la nivelul urmator, implicarea e totala. Fara masti, fara falsuri, fara prefacatorie. Ah. Si fara frica. Doar eu. Iar daca totusi... nu-ti place? Esti liber, usa e inapoi, Viata mea inainte. Cum frumos zice un cantec auzit de dimineata la radio "...asa sunt eu si nici nu pot, dar nici nu vreau sa ma schimb..."
Mi-a luat ceva timp sa invat asta. Mult timp m-am zvarcolit, suferind ca un caine. Mi-am frecat creierii ca sa iasa bine, sa fie bine. SI s-a ales... praful.
Well, c'est la vie and show must go on!
...
Urc usor spre casa pe stradutele micute unde pluteste aroma de cozonac si prajituri ademenitoare. Asta seara se decerneaza premiile "Femeia anului in Grecia" si vreau sa ma uit. Vreau sa vad femei elegante, femei importante, femei cu tinuta, care cand deschid gura, te vrajesc si, uneori, te pot emotiona pana la lacrimi. (spun asta pentru ca, intre timp, pana am redactat eu textul, am vazut-o deja pe Marinela, "doamna cantecului grecesc", premiata a nu stiu cata oara, aplaudata si adulata de intreaga suflare elina. Discursul ei mi s-a parut efectiv fantastic. De o simplitate si de un rafinament cum numai la oamenii cu adevarat "mari" intalnesti. Si o modestie molipsiotoare.)
...
Sa aveti o zi buna. Sa va bucurati de ce aveti. Sa luptati pentru ce doriti. Si sa aruncati la tomberon tot ce nu va place sau va dauneaza. No regrets. :-)
.......................................................................

Zuzu se bronzează

Si cum stateam eu lungita pe sezlongul meu privind marea turcoaz, ma gandeam profund ca cel mai frumos si imbietor somn este cel in imbratisarea persoanei iubite. Si nu pentru interpretarea romantica si idilica a scenei, ci pentru odihna si linistea ce ti-o ofera un astfel de moment. Atingerea aceea, mainile impreunate, eventual, respiratia ritmica de langa tine, toate te trimit cu gandul la un inger ce te vegheaza in timp ce zburzi liber prin lumea viselor...
Rvenind la plaja, mare, Grecia, Thassos si soare...
Stau pe o terasa langa mare, la umbra si incerc sa strang cat mai multe imagini si senzatii care sa-mi tina de cald pana la urmatoarea vizita. Mai am 3 zile de bronzare si apoi 10 zile voi bantui orasul meu de suflet, Salonic.
~~~
Aici in Thassos, ca peste tot in Grecia, apreciez mereu simtul civic al oamenilor. Pot sa va povestesc, de exemplu, cum acum cativa ani NATO hotarase ca in cel mai inalt varf al micutei insule ar sta bine un mega radar care, datorita locatiei strategice, ar fi avut vizibilitate libera pana in Egipt. E lesne de inteles cam ce radiatii emite un asemenea radar si ce ar presupune buna lui pazire(trupe Nato, patrule, frecus des...). Ei, a aparut deci o palarie ingradita cu niste coloane de otel in varful semet si ascutit si urma sa vina in scurt timp si domnul radar. Mda, dar localnicii se opusesera de la bun inceput si nimeni nu ii bagase in seama. Asa ca, atunci cand gluma s-a ingrosat, au urcat frumusel o mana de oameni, au taiat toti stalpii de sustinere a palariei de la baza, iar apoi pur si simplu au facut o bariera vie in port atunci cand radarul isi facea trumfator intrarea pe insula. S-a lasat cu ceva cafteala si scandal, dar ideea finala este ca nu, nu au radar NATO, pentru ca nu l-au vrut si pentru ca au stiut sa se opuna, fara a accepta compromisurile coalitilor straine sub acel eufemism "siguranta nationala"...
V-am zis ce bun gust innascut au oamenii simpli de aici? Care traiesc din culegerea si valorificarea maslinelor(ulei in special), din exploatarea marmurei si din turism. Niste oameni simpli, putini dintre ei scoliti, cei mai multi avand doar scoala vietii, iar altii, suficienti, nici macar nu au parasit vreodata insula. Nu cred ca v-am povestit despre asta, insa am sa pregatesc un post viitor, cu dovezi cu tot, despre bunul gust si simplitatea in construirea caselor, in amenajarea cafenelelor si a barurilor....etc. Si despre ospitalitatea fara limite.
~~~
M-au mai impresionat anul asta campaniile umanitare si sociale de la tv. Reusesc sa te sensibilizeze, sunt bine realizate, au substanta, au regie si un concept ce sta la baza lor. Imi plac. Despre oprirea traficului mondial cu copii, despre donarea sangelui, despre curatarea Marii Egee si mentinerea curata a plajelor, despre nocivitatea fumatului si despre cum de la 1 Iulie 2009 Grecia spune "NU" fumatului in locatii publice. Ei, da, asta, ultima, e un soi de utopie, avand in vedere cati greci fumeaza ca niste furnale si tinand cont ca 90% din clientii restaurantelor, tavernelor, barurilor si cafenelelor fumeaza in draci si au intre 15 si 80 de ani... Dar campania e frumoasa, e graitoare, are un "ceva" ce nu numai te impresioneaza, dar chiar te pune pe ganduri daca nu cumva e chiar bine sa fie si respectata(noua lege ce intra in vigoare la 1 Iulie).
Ah. Mai este o campanie, un soi de reclama mai mult, despre redeschiderea Muzeului Acropolei din Atena pe 20 Iunie (www.newacropolismuseum.gr). Arata impresionant si este unul din muzeele lumii ce merita din plin sa fie vizitate. In toata luna Iunie intrarea costa doar 1 euro, astfel incat omul de rand sa aiba lejeritatea de a-l vizita, fara sa existe impedimentul vreunui cost prea mare care ar alunga curiosii(semn clar ca esentiala este cunoasterea si vizitarea lui, nu imediatul castig al statului prin bilete piperate). Ca fapt divers, in Atena, toate mijloacele de transport in comun poarta haine de sarbatoare, imagini cu templul Acropolei, cu sculpturi etc.
Desigur, cu toata trambitata deschidere, cu tot fastul si reclama, o umbra de tristete, nedreptate si regret planeaza asupra realizarii acestui muzeu. Si asta pentru ca un numar foarte mare din statuile, sculpturile si comorile vechii Acropole stau inca la British Museum in Londra, desi sunt grecesti, apartin grecilor si locul lor firesc ar fi la Atena. Asta ca sa nu mai zic ca pana si la British Museum sunt expuse o infima parte dintre ele, foarte multe zacand in depozitele lor, departe de ochii vizitatorilor si tinute intr-o nemeritata abandonare pe care englezii o justifica cu lipsa salilor si a paznicilor suficienti...
Mda, mai stim si pe altii a caror tezaur zace pe la rusi (care tezaur sunt convinsa ca nu mai stie nimeni ce presupune exact...)
Ei, dar v-am povestit destul azi. Am trantit si niste poze. Acum ma pot intoarce la soare, azi culeg scoici, inot si frunzaresc reviste glossy. Pa paaaaaaaaaaaa
...........................................................................

Puțină liniște...

Cam asta a rezultat de 2 saptamani incoace...
Planuisem sa scriu posturi nesfarsite despre Grecia si farmecul ei aparte.
Farmecul exista inca si se simte bine, insa de la atata relaxare, nici de scris, de observat si de spilcuit detalii captivante nu am mai fost in stare.
Si lipsa internetului la discretie e de vina, dar observ ca inca supravietuiesc.
Orice invat are si dezvat, in fond...
Pot sa va spun ca Atena mi s-a aratat foarte prietenoasa de data asta. Nu mi s-a mai parut un monstru urban de necucerit, dimpotriva. Am avut bafta sa nu urce temperatura peste 30 de grade si astfel am bantuit centrul si cartierele in voie. Metroul e o bijuterie, comparativ cu Bucurestiul este de-a dreptul o nestemata, este curat si luminat, super spatioase statiile, foarte civilizat si sigur. Iar din centrul Atenei pana in aeroport faci in jur de 30 min. E o reala binecuvantare acest mijloc de transport caci te scuteste de un trafic de cosmar, nu mai infernal, va asigur, decat cel din Bucuresti, cu adevarat blocat si de nesuportat.
Mai putin sigur si placut este daca ai nevoie de vreun autobuz (pentru zonele neacoperite, inca, de dragalasul metrou) pe la ora pranzului in prag de alegeri (alegerile europarlamentare ce tocmai au trecut, dar care erau in focul pregatirilor cand am trecut eu prin capitala Greciei)...atunci risti o criza de nervi pt simplul motiv ca e foarte posibil sa nu apara. Taximetristii, apoi, sunt la fel de japite ca si la noi, insa imbraca o haina mai occidentala. Pentru o cursa de 3-4 euro pur si simplu "nu sunt liberi", mai bine asteapta zeci de minute in soare sa vina vreun turist ce vrea la aeroport(aflat la vreo 30 km de Atena). Se practica frecvent si "pasageriatul multiplu", foarte senin si bine impamantenit in mentalitatea lor, care va sa zica pt un traseu de 12 euro, merita sa incasezi de vreo 3-4 ori cate 4-5 euro... In fond, cererea e mare, asa ca uneori preferi sa imparti cu cineva taxiul (chiar daca nu si pretul), decat sa astepti zeci de minute.
As putea sa va mai spun ca la 60 km sud de Atena se afla ceea ce ati putut vedea in poza din postul anterior, si anume Cap Sounion, unde se afla templul zeului Poseidon, zeul marilor, un loc scaldat de soare, o splendida alegere pentru un apus de soare de vis.
Visam de mult timp sa ajung aici si zau ca a meritat asteptarea.Sa va mai zic, oare, ce placere este sa bati Grecia in lung si-n lat pe sosele de nota 10?
Mai au si ei destule de facut, insa de la un an la altul la ei chiar se vede ca cineva lucreaza. Si lucreaza bine. Si nu se strica dupa un an. Distanta din orasul natal al bunicului si pana la mare, pe frumoasa insula Thassos, aproximativ 250 km, care inainte se parcurgea in 4-5 ore, cu un trafic infernal de tiruri ce mergeau spre Istambul, acum se face lejer in 2 ore. Ti-e mai mare dragul sa strabati tara cand ai pe unde.
~~~
La mare e bine, e cald, e frumos. Aerul tare de munte ma face sa dorm mult, iar soarele imi saruta pielea zi de zi cu sarutari din ce in ce mai ciocolatii.
Am facut o scurta pauza si de la limba romana si putinele reality check-uri au venit din partea compatriotilor veniti sa se bronzeze si ei in tara lui Zeus, cu aceleasi maniere, insa, mentalitati si simt balcanic traditionale... Smecheri, dre de tip pitzi, deja cunoscutii turisti in pantaloni scurti cu sosete albe pana la genunchi sau in haine lalai si slapi de iarmaroc, lanturi groase sau aere de capitala mioritica te izbesc fara sa vrei in marea de englezi calmi, nordici sau chiar sarbi, cehi si polonezi deja mult mai slefuiti si dpdv al vestimentatiei, si al manierelor si al felului de a fi, pus si simplu...
Mda, grecii cam lipsesc. Exceptand localnicii, turisti nu prea sunt, ceea ce nu e rau. Nu ii doresc nimanui sa nimereasca pe plaja langa vreo familie de greci, cu 1-2 copii, absolut invariabil de nesuportat. Dar oricum, si daca sunt, ei vin la plaja la ora 13 cand toata suflarea cu un dram de logica o zbugheste spre umbra si stau, la fel, pana cand ceilalti revin pe plaja, pe la 15-16...E dup-amiaza si e cald, s-a innorat putin, ar fi binevenita o racoreala cu stropi mari, de vara. Dar pana una, alta, va las sa va bucurati si voi de vara si fug sa mai inot putin si sa mai flirtez cu domnul Soare.
Ne auzim curand.
PS- nu am scris cu diacritice caci ma grabeam, dar macar sper ca am scris corect si decent :D. In caz contrar, va rog sa semnalati rateurile :-)
......................................................................

Beautiful Silence...

~~~
Fotografia e de joi seara, de la Cap Sounion unde este templul lui Poseidon, in sudul Atenei.
Cel mai romantic loc pentru a privi apusul de soare.
~~~
In cuvinte (si imagini) revin zilele astea. O saptamana frumoasa sa aveti!
........................................................

Something old, something new...

LATER EDIT : Ca de obicei, totul se rezolva (sau apare) in ultimul moment.
Asa si acum.
Zeci de telefoane urgente, oboseala crescanda, bunica atomica, salvare, spital, stres, emotie, calmare si de la capat, medici, pastile, buline... Macar de i-ar fi bine...
Maine pornesc intr-o scurta plimbareala prin tara. Povestesc (daca am ce) duminica in timp ce o sa indes multe lucruri in putine valize:D Caci ma intorc duminica noapte iar luni plec la Atena...
Ce n-am apucat sa fac? Pai.... nimic. Dar vroiam sa va cer ajutorul si parerea voua.
Aveti 2 zile in care imi puteti sugera idei de playlist pt ipodul cel de toate calatoriile :-)) care sufera putin de lipsa de muzica....
Asadar, ceva propuneri? Feel free to speak :-) Duminica iau notite si masuri.
.........................................................................
Intalnirea cu fostii colegi, prieteni, cunostinte...
Pentru mine, mereu o oaza de "je ne sais quoi" ce pune in miscare mii de motorase.
De analiza, de introspectie, de observatie si, mai ales, de bucurie.
Imi plac zilele intense, obosite, pline, incheiate spre a doua zi dimineata.
Asa a fost saptamana asta. And still counting.
Imi pretuiesc enorm prietenii, ma incarc cu energie pozitiva in timpul petrecut cu ei cat pentru o luna intreaga.
Ieri seara am iesit cu o viitoare mamica, sexy, fresh, radiand de fericire, luminoasa si plina de viata, cu o buna prietena poposita din Miami in vacanta si....
Ei, si acum incepe partea mai interesanta. Dar deloc de neglijat. Cu inca o fosta colega de facultate. Femeia vulcan si putin moara stricata.
Sunt si oameni cu care datorita diverselor conjuncturi ma intalnesc la un pahar de vorba 1-2 ori pe an...
Oameni pe care ii apreciez pentru farmecul lor, pentru personalitatea puternica, dar oameni cu care nu pot, nu stiu si nici nu vreau sa rezonez. Nu ii inteleg. Si ma obosesc cumplit. Asta daca nu aplic metoda de avarie si asist aproape tacit la respectiva intalnire in ceea ce o priveste pe cea care, indiferent cu cine se intalneste, monopolizeaza discutia si deruleaza cultivarea personalitatii in stil grande.
Nu, nu o spun cu rautate, nici cu nerv, nici repros...
Dar pentru ca natura umana e cea mai pasionanta "materie" de studiat, tac, ma imuniezez si iau mental notite.
Am inteles ieri ca efectiv exista oameni care nu se schimba deloc. La fel se plang, la fel arata, la fel (de anapoda) infaptuiesc alegerile, sunt ca intr-un cerc, unde se invart ametitor intre aceleasi persoane nocive, un cerculetz vicios, adica...
Si nu, nu ii judec.
Dar ii studiez. M-am intrebat pe urma daca nu cumva fac uneori si eu la fel... Daca nu cumva uneori nici nu imi dau seama si raman blocata mai mult decat e bine pt mine intr-un cerc....ce ar putea fi vicios.
Dar inca nu m-am lamurit, inca mai caut raspunsul.
Sunt prea analitica, ma tratez consecvent, insa asa mi-e firea, asa mi-e zodia, nu am ce face. :-)
~~~
Ieri, tot ieri, am servit o portie de mitocanie made in Romania gratis...
Posta. Ooooh, posta, cutia Pandorei....cea care este o nesfarsita pepiniera de nervi si perturbare sufleteasca.
Un bou ( care e el bou), o vedeta locala de tembelizor, nu m-a observat la ghiseul postei si a tabarat pe mine. Apoi cand m-a zarit, a zis ca el era inaintea mea.... sub forma volatila, desigur, caci in incapere lipsea cu desavarsire orice urma de om cand eu am inaintat la gemuletz... Apoi s-a zburlit la, stupoare!, dra simpatica si amabila de la Posta(o raritate, pot sa jur), vociferand despre occidentalismul precar romanesc.... (bine ca a stiut el sa fie civilizat...duh!)
Il rog sa stea frumos la 1 m in spatele meu. Nimic....

Il mai rog o data. Se da putin in spate, ramanand tot in ceafa mea si continuand cu injurile la adresa aleia care jur nu apucase sa faca nici o boacana pt care sa merite o asemenea mustruluiala.
Minunatul asta de mitocan incepe sa se ia de mine... Ma uit la el si-l intreb cine e, ne stim cumva?!
El..."ia uita-te la tine, ce frumoasa esti..." Eu: da, zic, sunt, stiu, multumesc... si ma descurc cu asta, dar dumneata cu mitocania....nasol!" Am plecat zambind si trantindu-i un politicos "hai, sictir..."
Da, e urat sa injuri, dar eu nu mai accept sa fiu agresata tam nesam de cate un rateu uman ca ala, numai pt ca e el cu fitze-n cap... Am si eu fitze, oooooh, si inca multe, pot sa tin pasul, nu-i bai.
Apoi...el s-o fi vrut ironic, dar nu i-a iesit... Un bou, nu pot avea pretentii de la un bou. Pot, insa, sa-mi cer scuze ca am jignit asa un animal domestic blajin comparandu-l cu mitocanul de la posta...
~~~
Saptamana asta ma simt extenuata. Si asa si sunt. Culcatul la 4 dimineata dupa ce am puricat zeci de pagini spre a inlatura orice posibila greseala probabil dauneaza spiritului fresh si odihnit... Si sunt si putin trista...
Dar imi amintesc ca acum un an, pe vremea asta, m-am nascut a doua oara si am depasit cu greu spaima unei greseli ce putea fi implacabila si dura...iar eu, nevinovata... Asa ca imi spun ca "multumesc" e ceea ce ar trebui sa gandesc, sa incerc apoi sa zambesc, sa merg inspre vara cu sufletul deschis si sa ma afund in relaxare... M-am reapucat de stretching, de meditatie... iar pe malul marii va fi cel mai frumos loc in care sa inchin un "multumesc" inaltul cerului cristalin...
Abia astept sa vad saptamana asta incheiata, sa-mi vad munca de 3 saptamani apreciata, iar incepand cu 1 Iunie sa zburd lin pe taram elen.
O sa ne auzim de acolo. O luna, cel putin, voi fi calatoare prin tara lui Zeus. Am sa va tin la curent.
Hugs & kisses!
PS- diacriticele intra, de asemenea, in vacanta. :-)
Notepad++ refuza complicarea cu dulcele grai romanesc, asa ca momentan e in repaus.
.............................................................

Nimeni. Merg spre nicăieri...

Cam așa mă simt de ieri. Nu e tragic, trece, știu. Dar azi-noapte, când m-a luat o amețeală idioată care nu a trecut nici când am inchis ochii si am așteptat, minute în șir, să dispară, atunci am început să mă gândesc, așa cum fac numai în momentele de "wake up call", acele rare, dar scuturătoare momente în viață.
M-am gândit mult...
Primele măsuri au fost să șmotruiesc prin lista de messenger. Ești preten vechi, dar nu te văd niciodată acolo....out. Ești genul de persoană care apare brusc numai și numai când vrea ceva, după care dispare la fel de brusc...out. Ești cumva arogant? Ai impresii și fumuri în cap? Ai senzația că mă cunoști, umflîndu-te în pene, dar nici măcar nu-mi știi numele adevărat? OUT!
Nu mă râzgândesc la chestii din astea.
***
Cine sunt? Încotro merg? De ce? Îmi place? ... zbârnâie de zor gândurile mele...
Universul meu s-a deformat. Din bipolar, acum e tripolar... Și nu mai zăresc echilibrul acela firesc... o sferă perfectă cu o axă între cei 2 poli se rostogolește armonios, dar cum s-ar putea rostogoli fresc un triunghi ...? E șchiop...
Apoi, privind în urmă, la doar 2-3 ani distanță, ajung să mă întreb mirată...aia eram eu? Și unde, mă rog, s-a topit eul acela? Aș vrea să existe ghișeul "bagajelor pierdute al persoanelor de altă dată"...
Lene Barbie, pentru că nu sunt în stare să răspund lepșei tale pe larg, uite, spun acum, că super puterea pe care aș vrea să o am atunci când e nevoie, ar fi cea de a putea citi gândurile oamenilor. Atât. Nu mereu, ca să nu fiu bombardată cu rezidurile fiecăruia, dar în unele momente atât de greu de descifrat...mi-aș dori să pot citi gândurile lor...
Nu mai știu să am reacții normale, spontane și neurmate de nicio analiză pe subiect dat...
De aia azi am dat bir cu fugiții la auzul unor banalități, altădată atât de așteptate, sorbite și puse la pastrare...
"My baby, take care, bisous..."
So sweet, but...no thanks.
Nu mă mai simt confortabil în fața persoanelor care te dezarmează prin cuvintele lor. Pentru că nu mai știu ce să fac cu ele, să le păstrez sau să le arunc la coș. Persoanele, cuvintele. Nu cunosc jumătatea de măsura în situațiile astea și poate că de aia nu am învățat încă să scot pe cineva afară din viața mea atunci când mesajele devin neclare și contradictorii. Dar învăț...
Ce altceva să fac? Nu îmi place că acum suflu și în iaurt, că încrederea pe care atât de dezinvolt o acordam altădată, acum e chinuită si înjumătățită...
Și nu dau vina pe alții, pe el... Eu sunt de vină. Eu cad vulnerabilă nobilelor sentimente...
Cred prea mult în ele, le ridic ca pe niște zmeie în înaltul cerului și suflu înspre ele, ca să prindă aripi, să crească, să zboare...
Sunt atât de idealistă sau încăpățânată ... Mereu am pus un preț mare, poate prea mare, pe ceea ce am simțit și am refuzat aproape tot timpul sa primesc sugestii de la cei care nu au fost implicați. Știu ca în orice situație din afară uneori se vede mai clar, dar la fel de bine știu că dacă nu ai trait tu, nu tu ai fost acolo, nu ai participat...nu știi nimic.
Mai e ceva ce mă enervează rău... S-a demodat sinceritatea. Asta e clar. Iar eu, toantă, am lipsit de la lecțiile de "sunt versat, deci, mă prefac"... Mai mint și eu, ca tot omul, însă sunt sfere în care nu concep să mint. Să fii sincer nu înseamnă neapărat să spui tot, însă vreau să cred că nu înseamnă nici să joci teatru ieftin si scenete. Eu nu pot așa. Nu-ți place? Buh-bye!
Și dacă felul meu franc de a fi, într-o zi se întoarce împotriva mea.. atunci e clar că voi avea nevoie de un făraș și o măturică, să adun cioburile..., dar viața nu stă în loc și nici eu nu mă schimb după chipul și gustul fiecăruia...
Iar dacă sinceritatea te poate face vulnerabil, cred că e mai mult din cauza perversității din ochii celuilalt...
.....................................................................

Într-o vineri ...

Azi am stat acasă. N-am avut chef să merg la muncă. Am multe de făcut, însă pot lucra foarte bine și de pe canapeaua mea. Desigur, varianta asta nu funcționează prea des, dar mă bucur de ea de câte ori se ivește posibilitatea.
Vinerea, pentru mine, a fost mereu o zi specială și, preponderent, liberă. Adica încă din primul an de facultate, vinerea a fost liberă. Iar în anul IV chiar și joia era liberă. Joy, joy, joy!
Apoi, când m-am angajat la Filarmonică, la fel, vinerea era ziua de relaxare, de umblat prin oraș, de dormit sau de huzureală, în general.
Am fost, se pare, o răsfățată a sorții și, ca orice răsfățat, sufăr acum când, de juma de an, mi s-a înnegrit vinerea a zi de muncă. Și din Mai și sîmbăta puțin. Ce să-i faci, e grea viața, știu.
Acum aproape un an, tot într-o vineri, mă angajam eu ca o floare la AJA (firma mamă AICI). Ca o floare, zic, pentru că m-am dus ca la cafenea, cu un Elle in brațe și cu un cv strecurat înăuntru, nebănuind nicicum că mă duc la un soi de interviu. Mai bine, zic acum, eram așa naturală și fără stres cum nu aș fi fost la un interviu oficial. În 10 minute eram angajată. Part time, mai ales pentru că vara nu aveam să am concerte cu Filarmonica, deci teren liber. Deși am fost de mai multe ori tentată să scriu despre cele 5 luni petrecute acolo în calitatea mea nobilă (mai ales pe hârtie) de project manager, am lăsat-o baltă de fiecare dată ca să nu mă umplu tot eu de nervi aducîndu-mi aminte ce început răsunător a avut colaborarea cu ei și ce final penibil și sec s-a produs în toamnă(condimentată toată această perioadă cu mulți nervi și minime satisfacții, cu un contract semnat și modificat apoi fără știrea mea, cu prea multe mârlanii de la cel care, chipurile, ne coordona si îndruma și cu, Thank God, 2 noi frumoase prietenii legate în vara cu pricina). Ce vreau totuși să spun despre perioada în care am lucrat la ei, este că se arăta ca my dream job. Să lucrezi de acasă (așa a fost înșelegerea oficială și inițială, nerespectată deloc în proporție de 99%), să-ți gestionezi singur timpul de lucru, să poți face asta bine și profesionist din orice colț al lumii. Așa m-am entuziasmat eu că voi pleca la master la Bruxelles si, în același timp, voi lucra pentru ei de acolo avînd, deci, un venit asigurat si un job comod...
Ah, ce vise...
N-a fost să fie. Însă melange-ul dintre perioada în care lucram de acasă (și desi eram part time, nu știu cum se face că am lucrat mereu 8 ore, am mai pierdut și nopți, și nu una, și am fost mai stresată ca niciodată de sunetul agasant al messengerului care anunța conferințe una-ntr-una...) și vinerile mele libere, m-a făcut să visez in continuare la joburi unde contează în primul rând să fii eficient, nu contează de unde și când iți faci treaba, câtă vreme o faci bine și la timp...
Avidă după libertate, îi mai spune la chestia asta, cred...
Iar eu mă mândresc cu această suferință.
*********************************************************************
***Se întrerupe temporar scrierea acestui post grație penei de curent electric începută pe la ora 15 și finalizată la ora 18...
Dacă nu e curent, nu e nici net (nici apa caldă, tv, telefon) și nici alimentare laptop mort de oboseală...
Să mai zic ceva de țara asta de toată jena unde aboslut oricând (și oricând înseamnă des în limba română) se poate ivi o pană de curent ce durează, fără exepție, între 2 și 4 ore?!?!?!?!***
*********************************************************************

În speranța că această pană de curent taman în ziua când am decis să lucrez de acasă nu-mi va strica tradiția unei good karma a zilelor de vineri, continuu spunând că, suprinzător, cele mai bune lucruri in viața mea s-au întîmplat intr-o zi de vineri.
Nope, de născut m-am născut sâmbăta, însă bănuiesc eu că tot din cauză ca vinerea mi-am păstrat-o pentru delectare și deci nu m-am grăbit spre linia de start decât a doua zi, sâmbăta.
Scuze, mami, mai era și 31. Decembrie. :D
Licența mi-am dat-o într-o vineri. Doamne, ce zi! Absolut senzatională! O zi care a început frumos încă de foarte devreme și care o să rămână în mintea mea pentru sentimentul ăla genial de mulțumire și bucurie enormă(a mea, a prietenilor, a profei mele), dar și pentru stresul ce dubla starea de bine într-un mod foarte bizar.
Jobul la AJA a început tot într-o zi de vineri și, deși au urmat și aspecte nu foarte fericite, pentru mine rămâne o experiență frumoasă.
La Bruxelles acum o lună am plecat într-o vineri, pe prietena mea Katerina cu care am petrecut în 2006 cea mai extraordinară vară (vară care a fost și vara în care am înțeles pe propria-mi piele ce înseamnă și la ce intensitate se poate trăi o love at first sight...) am cunoscut-o tot într-o vineri, pe treptele Univerității din Salonic unde amîndouă căutam să ne schimbăm nivelul de curs la care fusesem aiurea repartizate.
Vineri a fost și ziua în care m-am hotărât, acum 2 ani, că voi cîștiga Ipod-ul pus în concurs de un forum pe care obișnuiam să scriu. Și așa a fost, odată hotărâtă, la o lună distanță, primeam drăgălașul aparat.
Sigur au mai fost evenimente memorabile petrecute într-o zi de vineri, unele care prefer sa rămână neverbalizate aici și altele de care oi fi uitat acum...
Cert este că vineri este ziua mea de suflet din săptămînă, o zi cu o karmă aparte(încă!!!)...
Și pentru că am spus de lucrurile frumoase întâmplate în această zi, iată că și ziua de azi, o frumoasă și călduroasă vineri, va rămâne în istoria zuzzzu-blogului ca ziua în care s-a scris primul post cu diacritice.
Hurrayyy, hurrayyyy!!! Mda....
La căt m-am chinuit, sper că nu și ultimul.
Am un respect deosebit pentru vorbirea și scrierea corectă a limbii române, însă mă ucide scrisul pe calculator cu diacritice. Nu mai zic că am un talent aparte de a citi corect orice text și dacă nu e scris cu diacritice :D.
Eu am citit corect chiar și textul ăsta: 0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1.
Bine, gata, vă pup! Weekend plăcut!!!
....................................................................

Zuzu's Daily Brands

"Zuzu's Daily Brands" ar fi putut fi, foarte bine, si "Zuzu's Daily way too much stuff!!"
Serios... Adica, mi-a suras ideea acestei lepse funny (furata de la Maddy, via Ionut), insa imediat m-am alarmat: atatea branduri zilnic?!
Bine, bine, si nu brandurile m-au surprins neaparat ci numarul mare (prea mare) de lucruri pe care le folosesc zilnic.
Si este lesne de inteles ca in tabel nu au incaput nici no name-urile, numeroase, si nici absolut toate brandurile...
Adica si mai multe lucruri, chestii, socoteli zilnice.
Ma gandeam eu asa, cu un aer naiv, cum ar fi aia cu "insula pustie" si unicul obiect luat cu mine?
Hahahaha, o gluma buna, asta ar fi. Cuvantul care ar defini cel mai bine "obiectul" luat pe o insula pustie ar fi, cu siguranta, unul plin de rezonanta, si anume: TOT!!!!
Mai rau (sau, in sfarsit, nici nu stiu daca e asa rau, nu? poate ca nu sunt asa multe lucruri folosite zilnic...) este ca m-am obisnuit cu ele in viata mea, deja fac parte dintr-un ritual banal si nu-mi pot imagina viata fara ele.
Desigur, la chestiile esentiale, nu brandul face legea, ci insasi prezenta respectivului lucru, considerat indispensabil. Ca doar nu era sa insir toata gama de pasta de dinti, geluri de dus, creme de corp si sampoane pe care le folosesc si le cumpar amalgamat, caci nu ma pot rezuma la un singur produs.
~~~
Imi place sa-mi rasfat tenul de dimineata cu lotiuni si cremitze care sa-l pastreze hidratat, luminos si curat.
Nu-mi pot inchipui ziua fara deodorant si fara parfum. Parfumul face parte din "haina" zilnica pe care o imbrac, cateva picaturi in locuri exentiale (gat, in spatele urechilor si la incheietura mainilor) imi schimba total starea de spirit. Cred foarte mult in ce a spus Coco Chanel, si anume ca "A woman who doesn't wear perfume has no future."
Beau multa apa. M-am obisnuit sa aplic dimineata acel ritual japonez care spune sa bei o cana de apa pe stomacul gol, imediat ce te trezesti, sa astepti 30 de min si abia apoi sa mananci, sa bei ceai, cafea, etc.
Ai un sentiment placut, de purificare dis de dimineata.
Ma machiez rar, dar imi place sa "port" mai des mascara. Si nelipsitul balsam de buze, obligatoriu Labello Med, insotit de un lip gloss usor, fie ca e cel cu Snoopy de la H&M, cel de la Revlon, natural, sau cel de la L'Oreal.
Nicio zi nu se incheie fara masca cu caise de la Freeman care-ti face pielea ca de bebe, fara lotiunea de la Avene sau fara ritualul Amway + OralB. :-P
~
Trecand in sectorul "fashion", sunt flexibila, dar am cateva branduri preferate. Nu traiesc fara ceas la mana (no-big-name, primit cadou, il ador!!), fara bratarile mele cu perlutze si doar foarte rar am renuntat la esarfa mea de suflet de la GAP, primita cadou. (cica s-au deschis cerurile in luna Mai si s-a inaugurat si in Romania, binenteles la Bucuresti, un magazin GAP. Amin, ce sa zic...era si cazul. Asteptam acum apocalipsa H&M, care se cam lasa asteptata). De la Oysho mi-am luat mereu cele mai funny si sweet hainute de dormit. Stiu ei ce inseamna rasfat. :-)
Tot in categoria "sunt dependenta si-mi convine" intra si mobilul, intotdeauna de la SonyEricsson (am sa renunt la brandul asta abia atunci cand o sa-mi iau BlackBerry, dar cred ca pana atunci va scoate si SonyEricsson un smart phone :D), ipodul si My Passport - locul unde sunt stocate o sumedenie de informatii pretioase. Sunt dependenta de informatie si, desi sunt constienta de trunchierea adevarului sub diverse forme sau, macar, a subiectivizarii lui, prefer sa fiu la curent urmarind stirile Antena3.
~
Mijloacele de comunicare online sunt, si ele, la mare pret pe ordinea de zi. E drept ca m-am lasat de scris scrisori, insa mi-e mult prea comod ca sa ma mai ostenesc sa scriu ravase cand cu un singur click pot vorbi cu New York-ul, Londra, Helsinki, Berlin, Atena etc, iar la alt click distanta pot privi poze cu oameni dragi plecati departe, pot afla ce mai fac in momentul de fata si asa mai departe.
Paranoia mondiala impotriva cardurilor si a codurilor de bare nu m-a ispitit, inca. Mie imi place sa folosesc cardul, pentru ca asa nu am nici un stres cu banii lichizi. Apoi, nu inteleg niciodata de ce se minuneaza asa tare tanti de la banca atunci cand merg sa-i cer cate un extras de cont. Mereu ma hiper atentioneaza ca "se percepe un comision".. Whoaaa, si?!! Ah, mai cool decat conversatia asta, este cea cu angajatii BCR, care de absolut fiecare data cand am nevoie de ei, se uita cu ochi mari si pierduti la mine si ma informeaza ca eu nu am cont la ei. Si uite asa se reia cu o precizie enervanta acelasi dialog tembel "doamna, AM cont la dvs, pe cuvant..." "Nu va gasesc in baza de date"... "da, zic, ca de acum 2 ani nu ati binevoit sa modificati greseala aia in care in fata CNPului meu ati introdus nu stiu ce litera din greseala". Urmeaza o tacere si o privire suspicioasa....
"Ba da, doamna, insist eu, e asa cum va zic... " si mai continua argumentare vreo 10 min in acelasi registru. Nu-i asa ca mersul la banca se poate transforma intr-o aventura unica in viata? (La fel de "unica" precum povestea din filmul in care un individ traia, zi de zi, acelasi desfasurator de evenimente).
~~~
O zi desenata din branduri s-a dorit un exercitiu de amuzament, potrivit unei duminici lenese si mi-a dat ocazia sa observ panorama ritualurilor mele zilnice scaldate in spiritul capitalist al consumului.
Leapsa se duce tiptil la Lene, o impatimita a temelor de casa. :-)
....................................................................

...My Thoughts Exactly! [Eurovision 2009]

"I'm in love, with a fairytale
Even though it hurts,
Cause I don't care if I loose my mind
I'm already cursed ..."
(Alexander Rybak - "Fairytale")



O melodioara dragalasa, tonica, ritmata, "altfel".
Am votat cu Grecia, ca deh..., dar m-am bucurat ca a castigat, detasata, Norvegia.
...................................................................

Sunt sclifosită și nu mă tratez!

Incepusem sa scriu textul asta sub titlul "nu mai pot", urmand sa fac iar o scurta apologie a unui weekend à la roumaine, destul de bombardat de romanisme cretinoide si, automat, de nervii mei mocniti presarati la asorteu, deasupra.
Insa apoi am cugetat (sarcasticoid, desigur, sa fim bine intelesi) si am decis ca nu, nu poate ca societatea asta sa fie atat de putreda, desigur ca asa ceva nu e plauzibil si nici nu avem zilnic dovezi pertinente ca ne ducem naibii ca natie (odata decenta, odata ospitaliera, odata cinstita, harnica si asa mai departe). Nu, asta e o nascocire, o minte bolnava vrea cu orice pret sa denigreze tara asta...pardon poporul, caci copacii, muntii si, mai nou, lalelele din Brasov, pun pariu ca nu au enervat si suparat pe nimeni, deci cineva sub pelerinq Badman-like incearca sa ascunda o conspiratie mondiala de distrugere a acestui popor, considerat de unele surse (obscure si cel putin caraghioase), "poporul ales" (...sa piara din propria-i prostie si lacomie, as adauga eu, daca mi se permite...)
Asadar, tragand eu lucid concluzia ca asa ceva nu incape in judecata curata si oh, Doamne, speram noi, neintinata, a nimanui, am decis ca numai eu pot fi de vina. De vina ca in loc sa preamaresc patria in care m-am nascut (si de care cultural ma simt atasata precum congolezul de Jamaica (comparatie aleasa aleator, nu intrati la banuieli inutile), asa, eu... eu arunc cu pietre. Si ce bolovani catapultez uneori...
Asa ca, asta e, dragilor, am decis sa ma declar de buna voie si nesilita de nimeni (decat in rarele cazuri cand am calatorit cu trenul si am nimerit cu niste oameni imposibili si din aceia "cu stacheta" a la d-ul Goe, si atunci, aproape silita de imprejurari, am recurs la arsenalul "Pisi, nu ma scoate din minti, ca nu stii cu cine te pui si iti arat rapid si delicat, asa cum ii sade bine unei Panselutse aristocrate, ca tu esti aia care va iesi din incapere, pentru ca stiu sa scot pe cineva din sarite asa cum se cuvine"), revenind.... Am decis ca eu sunt sclifosita si de aia nimic aici, in Mioritica, nu-mi convine, iar toooooooooti restul sunt niste cetateni model si tot ce intreprind ei este ca rupt din soare sau, dupa caz, precum ingineria nemtzeasca de eficient si fiabil. Absolut. Fara echivoc. Am zis! :-)
Facand putin cale intoarsa, va intorc putin "ca la Ploiesti" spre acel "nu mai pot" (care are tot atata suflu caragialesc in continut, cat are si expresia mai adineaori mentionata cu Ploiestiul)...
Spilcuiesc numai cateva exemple, toate proaspete si fierbinti, de azi citire (sambata, 9 Mai, ziua Ieuropei):

- Nu mai pot cu drumurile astea infecte. Ma inclin respectuos in fata lui Mircea Badea care a plasmuit cel mai bun slogan posibil pentru Romania actuala (si trecuta, si viitoare, sa nu avem discutii apoi,da?!), si anume "No roads. Just Romania". Si stiti ce? Nici macar nu mi se mai pare trist. Insa propun ca, macar, sa facem lobby pe panta asta si macar asa sa atragem si noi atentia lumii, caci nici macar statutul de neica nimeni a Europei sau tara in pragul lumii a treia (si aici am fost optimista) nu ne-au "aranjat" indeajuns incat sa incepem, eventual, sa luam si oaresce masuri...
Sper ca despre drumuri nu tre sa mai zic nimic, pana si cei ce traiesc de ani buni in ceea ce azi numesc cu raspunderea unui om mahnit, raiuri urbane, au ajuns la concluzia ca pe drumurile noastre iti creste nivelul de stres la limita de refuz....
- Nu mai pot, de asemenea, nici cu fenomenalele noastre cai ferate. Avea si Romania ceva unde nu era catastrofala si deja s-au luat masuri de remediere a acestui aspect. Cica vrem cai ferate de mare viteza, TGV, stiti, va mai istoriseam eu o data ce misto ar fi sa traiesc clipa cand Bv - Constanta s-ar parcurge in 2-3 ore, nu in 9!!!! Buuuuuuuuuuuuuuun
Prima masura de a spori eficacitatea trenurilor a fost de a.... fiti tari, va zic acum... de a reduce viteza trenurilor si de a suspenda multe altele. Cum de ce? Bine, va zic. Ca firma aia austriaca (dar cu muncitori si sefi de santier romani - ring the bell?) sa catadicseasca sa treaca la treaba... Treaba care trebuia terminata candva la anu si deja este intarziata mai bine de un an...
Mda. Pana la Sfantu Asteapta mai e putin. Pana atunci trenurile (alea care au mai ramas) pe ruta Brasov Bucuresti, vor face tot intre 3 si 4 ore pe o distanta de 160 de km.
Ca fapt divers, de la Salonic la Atena se fac 5 ore cu trenul si sunt aproape 600 km. No (other) comment.
- Nu mai pot sa vad cum nu avem ospatari priceputi. Si nici cum nu avem servicii decente prin restaurante. Nu mai pot cu stangacismele lor, cu excesul de zel sau cu lipsa lui desavarsita.
Azi la Ploiesti, la Schnitzel Haus am servit masa, impreuna cu alti 15 oameni, iar ospatarita dupa ce a luat comanda de la fiecare, a revenit mai tarziu, trecand pe la fiecare in parte si intrebandu-l cu un aer conspirativ "dvs serviti ciorba?" ca atunci cand vine un nene si il intreaba pe un copilas daca ar vrea sa-i dea pe furis o bomboana... Jenant. ce naiba, la ditamai resortul, era greu sa fie lingurile alea deja pe masa si sa stranga pe urma surplusul? Era greu, normal... Nu mai pot cu painea de toast trantita pe masa unui local ce se vrea respectabil (nu, nu mananc niciodata paine la restaurant, insa am pretentia sa nu-si bata joc si sa iti dea paine de mic dejun cald la pranz, intr-un loc unde pretentile se vor high)... Si nu mai pot nici cu mancarurile inventate, sub patronajul denumirilor straine care dau bine in meniu...
Azi a comandat cineva salata greceasca. Maaaaaaare greseala. A venit un farfuroi urias cu un munte de salata verde, rosii silfidice, castraveti, masline de cauciuc, branza asa zisa feta, dar care sortiment cremos si untos in Grecia lipseste cu desavarsire si o mare lamaie trantita in varf, cu niste lipii arabesti pe margine. Grecesc, nu? Binenteles.
Ca fapt divers.... n-ai sa vezi salata greceasca cu salata verde nicaieri in Grecia. Oare au confundat culoarea verde de la ardeiul gras atat de scump la vedere in bucataria restaurantelor romanesti?!
Pentru cine e curios, salata asta "greceasca" poarta numele in greaca de "Horiatiki" si un simplu google search lamureste misterul. Si reteta.
Ca un leit motiv, zic ca nu mai pot nici cu deserturile rupte (la propriu, si repudiate acolo, in lumea buna) din bucataria sofisticata frantuzeasca si spoite in buna traditie romaneasca. Exemplu simplu si dezastruos. Azi era comandat un unic desert, clatite cu dulceata de fructe de padure. Cine l-a mancat, insa, a facut-o pe propria raspundere. Era oribil. Cu gandul suspinand dupa creme brulee, ma gandeam eu ca e inadmisibil la 10 lei portia de 2 clatite somaleze sa fie cu o dulceata cu gust de creta si asezonate cu topping consistent de capsuni cu gust de tzeava de esapament. ( nu, tzevi de esapament nu am gustat, insa asa imi imginez eu ca trebuie sa fie...).
- Si mai zic in final ca nu mai pot nici cu felul asta atat de balcanic de a se purta si comunica oamenii la o sedinta. Adica pardon, ii copiem pe americani una-ntr-una, ceva bun de la ei, cum ar fi arta discursului sau a respectului interlocutorului, nu puteam importa? Nu? Bine.
Am obosit azi jucand ping pong cu atentia de la unu la altul fara sa prind concret nicio idee finita, pentru ca nimeni nu asculta ce zice celalalt, intrerupand-l continuu si fara rezerve pentru a-si expune propriul punct de vedere(si ala ezitat si cu nspe mii de pre-idei si introduceri stereotipale, inoportune) care la randul lui era dublat de un altul care deja considera ca merge sa faca o incursiune in lipsa fair-playului unei buni intalniri de lucru... Si tot asa, o lupta continua pentru cuvant. So.....cheesy, I would dare to say.
Si, pentru ca din capul locului am recunoscut ca toate astea de mai sus sunt numai rodul imaginatiei mele cosnpirationale, iar eu sunt o sclifosita rasa pura, atunci pot sa spun degajat si ca, acum 2 saptamani la Bruxelles, oamenii aia au dat clasa multora cu pretentii de discursomani, totul in cel mai ridicat nivel de profesionalism... Deh, dar ei nu erau romani....
........................................................