miercuri, 30 decembrie 2009

Tic tac tic tac....

Tic tac tic tac ...
Ding... DONG!
26


Hm... am 26 de ani. Ce bine!!!
Ce bine ca nu am mai multi adica. Le cam pierd sirul uneori, dar cand cineva m-a intrebat daca fac cumva 27, am tresarit brusc.
Ceee??? Câââât? Fac EU 27? (aproape credeam)
Nuuuuuuuuu!!!!
Eh, la anu' :D Imediat Hihihi.
Mi-ar fi placut sa am 20 acum, cam cat imi da toata lumea, si sa am mintea si orizonturile din prezent si viziunea despre viata si visele. Toate la timpul lor, insa, asadar sunt multumita.
Am timp destul pentru toate.
Inca nu stiu ce dorinta sa-mi pun cand suflu in lumanari, dar mai cuget.
Am voie 2, este? Una pentru Anul Nou si una de ziua mea. Oare sa o rostesc pe aceeasi ca sa aiba putere mai mare? Hmmm...
Maine se mai incheie un an.
Ma feresc de un bilant prea aspru. Asta pentru ca 2009, oricat de molcom, prafuit, adormit, static cumva, fara wow, no big news, no fireworks, a fost, de departe, mai grozav decat 2008, un an.... sa-i zicem scurt infect. Nu pentru ca ar fi fost atat de rau, ci a fost ingrat, tulbure, agitat, trist pe alocuri...
2009 nu, 2009 a fost un an de "transa", de pasi mici, de trecere, sper, spre un 2010 extraordinar, incendiar(in sensul bun), senin, de succes, echilibrat!
Tragand linie, observ ca am invatat multe lucruri noi si bune. Si sunt recunoscatoare pentru asta.
Deci n-am trecut chiar ca gasca prin apa prin 2009.
Am cunoscut oameni frumosi si interesanti, dar si oameni care nu ar fi meritat sa-mi pierd vremea cu ei. Mi-am folosit timpul cu cap, dar am si pierdut deseori notiunea timpului.
M-am entuziasmat, am fost dezamagita, am plans, am ras, am crezut, am pierdut, am castigat, am invatat, am acumulat, am colorat, am alergat, m-am plimbat, m-am bronzat, am stat, am savurat, m-am odihnit, am visat, am construit, m-am bucurat...
Un an plin, in final.
Intr-o lume atat de haotica, de dezechilibrata si de meschina, intr-o societate prafuita, in niste timpuri atat de pline de stres si de decadere a valorilor, a normalului, a binelui, pot spune fara sa para simplist ca ma bucur enorm ca sunt sanatoasa (iar daca scap si fara sa iau varsat de vant, pt ca altfel, SILVIA - te strang de gat !!!!!!, atunci chiar ma iubeste ingerasul...), ca am familia si prietenii aproape si ca sunt cu totii bine, ca ma iubesc si ca pot sa-i iubesc la randu-mi si sa impart clipe frumoase cu ei. Iar din clipele mai putin "nirvanice", sa invatam cu totii cate ceva esential.
~~~
Pentru 2010 nu-mi stabilesc rezolutii. Si nici nu croiesc planuri sau vise. Am tolba plina, insa le dau voie sa ma surprinda, sa ma invaluie fara sa le chem, sa fie revelatoare si graitoare.
Pur si simplu vreau ca anul asta, 2010, sa fie unul de nota 10, sa ma surprinda placut, sa ma poarte pe aripile fericirii, a armoniei si a echilibrului in tot si toate. Sa fie un an frumos si special si magic.
Pentru noi toti.
La Multi Ani!!!
..............................................

luni, 28 decembrie 2009

Ho ho ho!!! Meeeeerry "After-Christmas"!!! :-)

Ce faceti, cum ati petrecut? Ce v-a adus Mosu'?
Ati fost plecati, ati stat pe acasa, a fost zapada la voi sau "canicula" de 16 grade ca la Brasov?
~~~

Eu am stat pe langa casa, asa cum, de altfel, imi si place de Craciun.
Am terminat la timp curatenia si ordinea, 2 nopti aproape albe au fost suficiente, am impodobit bradul (cel din poze, da!!), am primit musafirii si m-am bucurat impreuna cu ei de seara frumoasa a Ajunului. Am asezat masa, am ciocnit un pahar de vin bun, am impartit cadouri si am povestit.
Ca-n fiecare an.
~
Imi place sa constat ca pregatirile de la an la an se tot restrang la cele de suflet, cele de ambianta, la cadouri si atentii, la decor si tot mai putin ne mai preocupa pregatirile de mancare si bucate alese. Niciodata nu am taiat porc, nici nu am cumparat sau dorit "porcarii", atat de prezente, inca, in traditia noastra. Am pus pret pe masa de Craciun atat cat sa fie decenta, poate mai speciala si mai rafinata, dar simpla, sa satisfaca poftele fiecaruia, dar sa nu intreaca bunul simt. Sa existe un aperitiv, un fel principal si un desert, un vin bun, o masa plina de prieteni.
Daca ar fi dupa mine, meniul ideal ar fi tartine cu somon si multa lamaie, paste cu mozzarella, rosii si busuioc la cuptor si un desert fin si delicios!!!
~~~
Anul asta nu mi-am dorit nimic de Craciun.
Nici liste, nici aluzii, nici dorinte clar exprimate. Nimic(palpabil).
Desi nu consider ceva iesit din comun sa nu ai vreo dorinta anume de Craciun, unii s-au simtit ofensati de raspunsul meu. Acel "nimic" a sunat pentru ei a gol, a refuz(in loc sa fie un imens loc lasat surprizei, surprinderii, topirii in ceva frumos sau, pur si simplu, un raspuns sterp de imaginatie, acceptat), a nu stiu exact ce..., insa prin reactia lor ingrata si puerila, ursuza si cu note de frustrare, mi-a lasat un gust amar, a dezvelit mai tare caracterul, a grait mai clar decat cuvintele frumoase...
In sfarsit...
~

Asta nu inseamna ca nu m-am bucurat, totusi, de ceea ce am primit. Am fost surprinsa sa primesc o gramada de lucruri frumoase, fara a le cere. (de la mini UGG la bluzite sau pijama, de la cremite Vichy si Avene la carti si ciocolata, zdranganele si brizbrizuri...toate m-au bucurat enorm!!!)
Dincolo de aspectul consumerist al Craciunului, imposibil de eliminat in totalitate, dincolo de bucuria din ochii celor dragi la deschiderea cadourilor alese si impachetate cu grija, dincolo de bucuria mea la surprizele celorlalti, cel mai frumos cadou primit (si) de acest Craciun a fost armonia din jurul meu si bucuria de a fi alaturi de oameni dragi, parinti, bunica, nasi si prieteni.
Si mai mult, faptul ca, in noaptea de Craciun, dupa ce am impodobit bradul, iar bunica imi canta "O, brad frumos" de zor, am copt, tot impreuna cu bunica atomica, biscuiti deliciosi cu cranberries, ciocolata alba si nuci pana in zorii zilei de Craciun. Apoi i-am impachetat frumos si i-am daruit multora dintre prieteni si apropiati, exact asa cum imi dorisem, sa ofer cadouri home&hand made si, desigur, bio! Hihihi!!!
Am reusit, deci! :P

Au urmat zile linistite, mult somn, fete zambitoare, destresate, relaxate, sute de priviri admirative aruncate bradului de Craciun si decorului seren din casa, vizite la prieteni(unde, de cele mai multe ori, am reusit sa adorm pe canapea ca un ingeras hehehe, ascultand, ca un copil basmele citite la culcare, cum vorbeau si radeau cei de langa mine...), rasete si voie buna,
tort de ciocolata mmmmmmmm, planuri si din nou rasete si voie buna.
Si inca putin tort!!:P
~
Cel mai mult la perioada asta imi plac pregatirile. Impodobirea pomului de Craciun, mereu in Ajunul Craciunului, decorarea casei, impachetarea cadourilor, cu grija sa se potriveasca tot, de la hartie, pana la celofan si fundita.
Imi plac planurile, visele asternute peste masa la un pahar de vorba...
Fundalul de colinde, filmele cu tematica de iarna si happy end.
Ador sa stau seara infasurata intr-un sal calduros lungita pe canapea, sa ma uit la un film bun sau sa citesc o carte pe care o tot amanam si sa ma uit din cand in cand inspre brad, inspre stelutele si luminitele care imi incarca inima cu energie pozitiva cum nu reuseste nici o alta sarbatoare si nici un alt eveniment.
~
Privind nesfarsit bradul, micile luminite, globurile purpurii, asezandu-ma ghemuita langa el, imi dau seama ca nu neaparat redevenim pentru o clipa copii in aceasta perioada - asa cum deseori afirmam, ci pur si simplu redevenim ceea ce uitam, multi dintre noi un an intreg, sa fim: curati sufleteste, relaxati, buni, sereni si senini, capabili sa ne bucuram imens in fata micilor detalii ale Craciunului, ale familiei, ale zilelor linistite ...
~~~

Cat despre copilarie, imi amintesc cum, atunci cand eram micuta si credeam cumva intr-un soi de magie a lui Mos Craciun (caci ai mei niciodata nu mi l-au adus acasa, nu l-am vazut niciodata in fata mea, nimeni nu se deghiza pentru mine - ceea ce, in final, a fost o alegere inspirata; eram vrajita de ideea in sine, nu de personaj), in Ajun eram tinuta ocupata prin casa, iar seara, ca prin minune, in sufragerie pe canapea apareau frumos insirate, ca la "marea adunare", toaaaaaaaaaate patzachinele, papusile si jucariile de plus din casa, cica prindeau viata cand urma sa soseasca Mosul si veneau sa-l intampine. Si mai gaseam si bradul gata imposobit si adus (pe atunci il aveam natural) tot de mos. Imi amintesc si acum ce frumos era, pe acum ar fi fost retro, pe atunci dragalas, cu o instalatie de nuferi colorati pe post de beculete, cu lumanarele, caluti si alte decoratiuni specifice copilariei multora dintre noi.
Chiar ma gandeam... acum ce mai putem pastra? Globurile de plastic purpurii, funditele de panglica roz, beculetele alb galbui?
~

Apropo de asta, ieri la o prietena am admirat un superb brad natural, mare si impodobit in stil retro, clasic, simplu, cu decoratiuni autentice de pe la 1950, cu tzurtzuri ca de cristal, cu caluti de lemn in miniatura, cu ingerasi si alte frumoase globuri. O splendoare!!!!
Si ca sa fie atmosfera de basm completa, mai avea si o casuta de turta dulce, de catre mama ei facuta.
Vedeti in pozele de mai sus. E delicioasa, nu-i asa?!
Cu asemenea amintiri, cu stradania ca an de an sa pastram ceva din acea magie a momentului, cu oamenii dragi in jurul meu, cu daruri si bucurii speciale, nici nu e de mirare ca iubesc atat de mult sarbatoarea asta!!!
............................................

joi, 24 decembrie 2009

De Crăciun, cu drag...



Un Craciun minunat va doresc!!!
O casa plina de voie buna, de oameni dragi si de armonie!
Miros de cozonac, scortisoara si mandarina, colinde si pace!

.........................................

miercuri, 23 decembrie 2009

Aluat de haos cu syrtaki, nopţi albe şi caracterul de carton...

Afara bate un vant turbat si arata totul de parca e inceput de aprilie si tocmai se topeste ultima ninsoare...
Peseme iar nu vom avea zapada de Craciun, desi asa au spus.
Iar eu mi-am servit portia de "atmosfera de iarna" sambata, la Ploiesti, unde a fost incredibil de feeric tot peisajul acela nocturn, viscolit dar calm totodata.
In ultima saptamana am dormit extrem de putin, nu stiu ce am avut.
Azi noapte iar am facut o noapte aproape alba.
Vroiam sa termin cu ordinea si curatenia si nu mai aveam chef sa dorm.
Trebuia sa o fi terminat deja, probabil, avand in vedere ca mi-am propus asta de vreo 3 saptamani, de 2 saptamani demarasem actiunile, dar am tot stat si privit mai mult decat am si facut, efectiv, ceva.
Uneori cred ca functionez perfect dupa modelul dansului grecesc syrtaki, acel zorba care incepe lent, lent si calm si care, pe masura ce se apropie de final, devine tot mai alert, mai rapid, mai prezent...
Asa si eu si nu numai cu curatenia, ci in general cred ca am ceva in comun cu acel dans.
Imi place curatenia de Sarbatori, e altfel decat curatenia aceea saptamanala, intretinerea ei, etc.
Are ceva special, parca totul e reinnoit, aerul devine mult mai proaspat, totul e iar ordonat din temelii, cu atat mai mult la final de an cand este binevenita o schimbare, o reorganizare...
Ce nu inteleg e de ce, inainte sa fie o mare ordine, totul este o mare si neinchipuita dezordine...
Aseara aveam impresia ca ma mut si, in fix acelasi timp, noii locatari au si adus vreo armata de lucruri.
Asta in conditiile in care, pe timp de pace, am o camera tot mai goala si mai aerisita.
In cativa ani, daca o tin tot asa cu acest curent zen minimalist al organizarii interioare, o sa ajung precum Barbie si a ei camera alba. :D
Nu stiu ce spirit malefic face ca, atunci cand vrei sa organiezi putin problema, totul capata initial proportii uriase de haos.
:-))))
Si-mi place casa de Sarbatori. Imi place sa o decorez, simplu si delicat. Imi plac luminitele acelea mici ca niste stelute, galbene, dar si lumanarile rosii din sfesnicele inalte care, odata aprinse, te transporta imediat intr-o lume de basm.
Imi place mirosul de scortisoara si de portocala decojita, imi place forfota care se asterne in casa cand cei dragi se aduna in jurul bradului sau a mesei.
Vine Craciunul. Curand.
Asta inseamna ca haosul din jurul meu e pe terminate, deja simt adierea calmului lucrurilor si a gandurilor.
Acum merg la ultima incursiune in lumea cadourilor, pentru ca maine, cand Mos Craciun isi lustruieste sania si renii pentru a porni spre lume, totul sa fie pregatit, frumos impachetat, parfumat.
~~~
Pornisem sa scriu azi - dar am fost bruiata de spectacolul haotic din jurul meu - despre cum, fix acum un an, am facut tot o noapte alba. Fusesem la colindat, ne-am intors la 3 si ceva si am stat apoi de palavre cu draga mea Lύ pana in zorii zilei cand ea a plecat la Constanta, unde avea sa o astepte...probabil cel mai dureros moment de pana acum..., iar pe noi, pe ceilalti, alunecarea la cele vesnice a unui om de o blandete rara pe care aboslut toti l-am iubit enorm.
Mi-a ramas, insa, in suflet noaptea aceea alba pentru cat de frumoasa si de vesela a putut fi. A fost o distractie continua, iar apoi, in linistea noptii printre cele mai frumoase dialoguri purtate vreodata cu un prieten...
Pentru mine, printre acele momente unice si speciale din viata pe care le poti numara pe degetele de la o mana, cele mai importante s-au intamplat in niste nopti albe, lungi, extraordinare, de vara sau nu, intodeauna cu oameni pe care ii iubesc. Sau pe care am inceput sa-i iubesc in acele nopti...
Tot cam acum un an am mai adaugat un prieten pe lista aceea minunata a prietenilor care rasar asa, ca de nicaieri, pentru a-ti ramane apoi aproape fara vreun motiv anume si pe care ai impresia ca-i stii de o viata. Prieten cu care, la fel, am impartit prin intermediul undelor internetului franturi de nopti albe si de povesti. Thanks, Bebe. :-)
~~~
Eram, de asemenea, pornita sa scriu, protestand, despre oamenii cu caractere de carton, despre acele mopuri umane, prea sensibili, cumva duplicitari, slabi, cu un comportament mereu aluzoriu, niciodata asumat si aroganti machiati in cele mai modeste fiinte de pe planeta.
N-am sa mai continuu acum din lipsa de timp, insa voi reveni cu detalii.
Intre timp am aflat si ce vreau de Craciun, asa ca merg sa iau masuri. :-)
..................................

duminică, 20 decembrie 2009

Visul, zăpada şi crush-ul


Mi s-a indeplinit un vis!
Orasul de campie este sub asediul zapezii!!
Exact ce-mi tot doream de cateva zile incoace.
Si daca la munte n-a fost chip sa mi se faca pe plac, e bine si mai
la campie. :-)
E divin!! E neasteptat!!
E ataaaaaat de woooow!!!
De ore intregi privesc pe geam spectacolul de afara. E viscol. Si ce viscol!!.
Ba chiar ies de cateva ori in zapada, infofolita pana in varful capului, doar ca sa ma bucur de ninsoare, de aerul congelat, dar atat de tonic, de lumina de o rara frumusete, aproape idilica, cernuta din felinarele galbui acoperite de nea.
(A se intelege ca, oricat de naucitor ar fi tabloul, daca nu aveam si un alt scop - cateva drumuri la si de la masina, in furtuna aia de zapada, sigur nu ieseam. )
Afara e pustiu. Doar vantul.
Se sterge orice urma pe strazi, totul e alb imaculat, neatins, tacut si pasnic.
Numai in parcare un catel se smotoceste cu zapada, luand-o la tranta de unul singur.
Poate e si el copil.
Asa ca mine in aceasta seara. Noapte...
Mi-am hranit sufletul cu atata bucurie generata de peisajul de basm, incat imi vine sa sar in sus de fericire, sa alerg prin zapada, sa nu-mi mai dezlipesc nasul de geam si sa privesc in nestire.
Ah, si cand ma gandesc ca nu vroiam sa plec din Brasov in weekend...
Mai ales ca, tot azi, odata cu acest splendid cadou alb, as putea spune ca am mai primit ceva in dar.
Simbolic.
Un crush mic. :P

Mic, zic!! Nevinovat.
Doar asa, pentru diversitate hihihi
Well, eu mereu am fost adepta ideii de dragoste/atractie la prima vedere, altfel nu stiu sa ma indragostesc. E suspect cum reperez cu radarul incorporat, intr-un timp atat de scurt, ce si cum si daca si de ce imi place. Insa, vad ca pana acum a mers. Adica in mare am apreciat bine.
Iar cate un crush din cand in cand e foarte bine venit, fiind varianta light si nevinovata a lui love at first sight cu happy end, pt simplul fapt ca, de obicei, crush-ul apare, adica il numim asa, cand e fulegrator si cam imposibil. Chestii la care ma pricep binisor, desi mi se intampla rarissim sa am unul (un crush nefinalizat nicicum, adica) pentru cineva.
In sensul ca, de regula, nu imi place nimeni :-))))
Dar mi s-a intamplat azi. :P

Pe cand cititi voi randurile astea, eu voi fi ajuns deja acasa, viscolul va fi disparut, la fel ca si obiectul crush-ului, iar motivul principal pentru care va ramane doar o amintire, este diferenta de varsta maricia, chestie peste care nu pot trece. Si nici nu vreau, oricum.
Dar zic, ca idee, ca oricat mi-ar placea cineva, sunt lucruri peste care nu trec.
~~~
Nu stiu exact de ce si de unde am inceput sa bat campii acum, cert e ca am avut un weekend de nota 10!!!
Si acum, va intreb:
- dar voi cum va indragostiti atunci cand va indragostiti?
- Si peste ce aspecte nu treceti cu nici un chip intr-o posibila viitoare relatie?
............................

vineri, 18 decembrie 2009

Despre Poșta Română și alți demoni* ...

*Demonii fiind, in povestioara noastra, angajatii Postei, dar si alte detalii din cotidianul nostru gri.
Pentru ca, nu-i asa, dracoveniile se ascund in lucrurile marunte, desigur...

Nici chiar atunci cand, odata luate toate masurile de preventie impotriva nervilor(bani potriviti, plic din garderoba personala, ora favorabila, la un interval egal intre inceputul si sfarsitul programului de lucru si fata de pauza de masa, zambet pe buze, limbaj duios si cald), nici atunci nu esti ferit pe deplin de toanele divelor de acolo sau de mentalitatea drobului de sare perpetuata delicios de natural...
~~~
M-am dus la Posta sa trimit un plic in Germania; o carte cu o felicitare si niste poze...
Le-am pus in plic, am scris adresa, l-am lipit. Inca de acasa.
- Buna ziua, zic, as vrea sa trimit plicul asta in Germania, cumva sa ajunga mai rapid. Dar trebuie cantarit.
- Par avion?
... da, adevarul e ca... asa, putin...
-Sau recomandata?
-Par avion, e bine asa. Cat ma costa?
- Ce aveti inauntru?
- O carte (ce sa mai zic si de nimicurile alea, poze si felicitare si inca o scrisoare..., ma gandeam ca vrea sa stie daca am aur sau bani sau vreo bomba mai plata)...
- O imprimata, deci. 7 lei.
- Perfect
- Dar, stiti, tre sa tai coltul plicului.
- .... dar DE CEEE???
- Pai, ca sa se vada ca e imprimata. Imprimatele sunt mai ieftine.
- ...... Daca vreti, desfacem plicul, vedeti ca e o carte si o insemnati corespunzator ca sa se stie.
- Nu se poate (ah, ce muzica pt urechile mele, refrenul meu preferat... nuuuuu se poaaaaateeee...tananaaaaa la laaaaa Mda!)
- Si daca, sa zicem, nu as trimite imprimata, si ar fi...ciocolata, cat ar costa? Ca sa nu taiem nici un colt.
- 16 lei.
Now you're talking! E mai bine asa. Si ii dau banii. Imi da plicul.
- Nu-l tineti dvs? (Plicurile cantarite pot ramane la ghiseu, ca sa fie ridicate de acolo, fiind mai greu sa le introduci in cutia postala)
- Sa verificati timbrele.
... m-am uitat sa vad daca sunt lipite, ce altceva sa verific eu la timbre?
Diva da ochii peste cap, vadit exasperata. Imi ia plicul, prin smulgere.
- Sa verificati daca sunt corecte timbrele, ma lamureste sictirita. Si verifica singura valoarea timbrelor deja lipite tot de ea.
- Pai, doaaaaaaamna, nici atata incredere nu pot sa am? Ce, ati fi in stare sa ma furati pe fata? Sper ca atata garantie pot sa am de la Posta Romana (sau nu?!), sa nu ma taxati in plus si nici sa-mi lipiti mai putine timbre. Si sa stiti ca am observat ochii dati peste cap. Sunteti cam iritata, haideti, macar de Craciun faceti un efort sa nu mai fiti asa plictisita...
Si am plecat. Numai pentru a ma lovi de alti mici demoni ai mentalitatii mioritice.
Pe o singura strada erau cel putin 5 magazine care aveau scris pe usa de la intrare, in graba si de mana necaligrafica intotdeauna, un avertisment, copie fidela a principiului drobului de sare.
"Atentie, suprafata alunecoasa!".
Oh, really, Sherlock? Pai, am toate sansele sa-mi zdrobesc oasele pe pardoselile si scarile si pragurile lor ca sticla, pana sa apuc sa citesc urarea de la intrare.
O fi asa complicat sa aplici niste anti derapante, benzi de cauciuc, orice ca sa nu alunece omu'?
Asa se pare. E mai palpitant asa :D!
Intre timp, cand eu eram la posta, o prietena imi scrie sms:
"Cam in cat timp ajunge o scrisoare in Grecia?"
?!?!?! ..... Nu i-am raspuns...
~~~
Altfel, e frumos iarna in oras. Atmosfera frumusica la inserat, zapada destula pt o premiera de sezon.
Inainte sa vin acasa, am nimerit intr-un colt de rai. Si am uitat sa mai plec.
Dar, despre coltisor, revin cu povesti zilele urmatoare, cand ma intorc din incursiunea la campie, unde am auzit eu ca e si mai multa zapada hihihi.
..............................................................

marți, 15 decembrie 2009

Pentru atmosferă...




A intrebat Mana ce colinde ne plac cel mai mult.
Asa ca raspund, mai pe larg, aici.
~~~
Ador colindele, asa cum iubesc si perioada asta din an.
Poate faptul ca m-am nascut iarna, poate muntele la poalele caruia am crescut si, deci, m-a ademenit mereu iarna cu mantia lui alba... nu stiu. Cert e ca simt o magie, un "ceva special" al acestei perioade din an.
Sunt ani cand vine si trece Craciunul mai pe nesimtite,in graba...
Sunt ani cand pana te dezmeticesti si te relaxezi, e Boboteaza.
Anul trecut, mai trist ca niciodata, in ziua de Craciun am pierdut un om extrem de drag... si ma gandesc si acum cum, de acum incolo, Craciunul va fi un amestec de bucurie cu melancolie, caci tristetea se atenueaza, insa ramane un gol...
Anul asta, insa...
Anul asta imi doresc Craciunul din tot sufletul. Calm, senin, aromat, luminos, bucuros si incremenit in timp, adica o scurgere lina a zilelor, sa apuc sa-l savurez asa cum imi doresc. O sa mai scriu despre asta, despre Craciunul meu.
Si sper sa fie si inzapezit, pentru ca atomsfera e completa si perfect de basm abia cand totul e alb in jur.
Si cum altfel sa coloram atmosfera zilelor viitoare, daca nu prin colinde.
~~~
Colindul meu preferat din toate timpurile este The Little Drummer Boy.
E atat de frumos, special, jucaus... ma topesc mereu cand il ascult.
Apoi, oh... sunt atat de multe...
Va las sa le savurati-ascultati aici.
Si, de ce nu, sa ducem mai departe intrebarea:
Voua ce colinde va plac? Care e colindul vostru preferat?

Little Drummer Boy - Faith Hill


The First Noel



Have Yourself A Merry Little Christmas - Ella Fitzgerald


O Holly Night - Nat King Cole


Petit Papa Noel


Little Drummer Boy - Rosemary Clooney (o alta interpretare, la fel de frumoasa)


Legănelul lui Iisus - Madrigal


Steluța - Madrigal

..................................................

duminică, 13 decembrie 2009

200


Am ajuns la postarea cu numarul 200.
Uneori ma intreb cum am scris atata pana acum si de unde am gasit atatea cuvinte.
Alteori, ma intreb daca dupa 200 de insemnari pe parcursul a 2 ani si jumatate, se mai poate scrie...
Fara sa repet temele, cuvintele, intrebarile si revoltele, in conditiile in care ele, mai sus mentionatele, sunt cumva parte din viata noastra, un soi de variatiuni pe aceeasi tema.
Din toate blogurile pe care le citesc sistematic, prea putine imi mai atrag atentia. Cele mai multe s-au deformat in timp, sau asa imi pare mie. Altele sunt mori stricate ce tipa mereu aceleasi angoase, dar cu noi eufemisme, insa la fel de ieftine, metafore si dramatisme moderne.
Cum nu m-a lovit prea des auto-exaltarea si laudarea si mandria, fiind o zodie cu un simt al ridicolului aproape exagerat, uneori ma apuca teama ca as putea si eu sa ajung sa seman, in scris, cu cele (caci despre femei e vb, da) care fie isi trambiteaza fericirea prea abitir ca sa o mai gusti, fie isi ineaca amarul in scrieri simandicoase, prea patetice ca sa mai pleci atentia in directia aia..
Sper ca fie barometrul meu va functiona la fel de sever ca pana acum, fie cei care citesc si a caror opinie conteaza (caci asta e, parerea unora nu conteaza intotdeuna), imi vor semnala posibilele (dar nedoritele) derapaje.
Cu toate astea, am si o colectie de scrieri care nu s-au deformat de la scopul lor initial si nici savoarea cuvintelor nu a disparut sau nu s-a carnavalizat subit. Si asta ma bucura. Si mai sunt pagini virtuale ale unor oameni pe care abia le-am descoperit si care imi dau garantia ca se poate scrie si fara prafuirea imaginatiei, a melange-ului istet de vorbe.
Poate putina analiza la un post aniversar, 200 e un bun motiv, nu strica, dar, una peste alta, ma cuprinde tot mai des o abureala a imaginatiei, o avalansa de cuvinte ce se pierd pe drumul lor spre lumina zilei, o apatie generala.

Am fost surprinsa sa citesc dimineata ca si altii cred asta,
Mana de exemplu :"Sau, poate, nu despre un boom imobiliar atât de special vorbim, ci despre refluxul identităților? Sau o fi domiciliu forțat… în noi înșine?!", dincolo de diferentele si diferitele motoare ce genereaza o astfel de lehamite si apatie a vorbelor altadata pline de viata.
Zic asta pentru ca tot mai des am tentatia de a ma izola in castelul meu, in lumea mea, sa pun o barierea intre mine si restul lumii, desi singuratatea nu-mi place, uneori mi-o doresc. La fel si cu scrisul, cu comunicarea in general, cu oamenii altfel dragi...
Or fi si vremurile de vina, cine mai stie. Intr-o lume alandala, cum sa ramai neafectat?
Nu ma descurajeaza asta, doar o constat si stiu ca, avand putina determinare si putina reechilibrare a fortelor (perioada asta fiind un bun prilej), se poate din nou scrie viu, tonic, uman, normal, banal daca trebuie, dar nu plictisitor sau nu pentru toti la fel.
Oricum, poate ca din cand in cand, tacerea, auto analizarea, bilantul si redesenarea sinelui fac bine.
Se apropie Sarbatorile, un An Nou dorit si sperat mai luminos si mai senin si armonios....
Imi doresc sa am motive sa celebrez in viitor si un 300 sau un 500 al posturilor pe blog, sa pot reveni, dupa perioade de post scriitoricesc impus sau nu, plina de imaginatie, cu tolba plina de vise si cuvinte colorate. Imi doresc sa continue lantul de noi descoperiri in materie de bloguri interesante si atractive, de oameni cunoscuti prin intermediul acestei jucarii virtuale, iar pe ceilalti, prieteni virtuali sau nu, sa-i pastrez aproape, precum niste vinuri nobile care devin tot mai valoroase odata cu trecerea timpului.
Ne auzim curand.
...........................................

marți, 8 decembrie 2009

Desenează-mi o oaie...


Ba nu, ba nu!!!
Mai deseneaza-mi una.
Si inca una...
Vreo 22 de milioane, asa...
Acum imprejmuieste frumos, in forma conturului Romaniei.
Bun.
Si inca un tzarc, sa fie si diaspora bagata in seama. Ingramadeste multe oi desenate, nu fi zgarcit...
Bun, acum hai la stana cu ele!
Pardon, la vot. Incolonarea!!!
~~~
Sa va povestesc ceva. Grecia. Are o populatie de aprox. 10 mil locuitori, oameni care locuiesc in Grecia, si inca vreo 7-8 milioane, cel putin, de greci din diaspora. Greci care traiesc de 10-20-50 de ani prin Canada si US, avand acolo comunitati impresionante, dar si in restul lumii. Ei, ia inchipuiti-va voi ce-ar fi ca o data la 4 ani astia 7 milioane de greci ar vota pt binele viitorului Greciei mama...
Circ ar fi. Desigur. Nu mai zic de greci care, fiind a doua sau a treia generatie, abia daca au calcat pe taram elen in vacante.
In Grecia nu exista vot al diasporei. Si foarte bine e asa. Vrei sa votezi? Te duci frumusel in Grecia si nu, nici sectii speciale nu exista. Votezi cuminte NUMAI in localitatea unde te-ai nascut.
~~~
Ce legitimitate si ce drept moral mai are romanul care traieste in US, in Canada, in Germania de ani buni sa voteze, intr-un hal atat de masiv(asta fiind discutabil si suspect, oricum) si sa schimbe sau sa hotarasca alegerea presedintelui (sau parlamentarilor) tarii?!
N-ajunge ca avem o tara de oi supuse, mai avem si extensiile tzarcului ...
Fiind ultimul post pe teme electorale, am sa ma refer putin si la aspectul asta.
Inainte sa incep sa scot ghearele, precizez ca ii iubesc, stimez nespus si ii admir pe acei romani care, plecati din Romania pt un trai mai bun, pentru vreo dragoste sau pentru cariera si care s-au acomodat acolo si sunt fericiti si nu privesc in urma si nici nu contureaza viitorul inapoi in Romania.
Pe restul nu ii inteleg, ca sa ma exprim delicat.Trec peste aberatiile cu votul impotriva comunismului al diasporei protectoare si grijulii. Vad negru in fata ochilor cand aud asemenea justificari cel putin imbecile si total nefondate, nascute dintr-o crasa necunoastere a realitatii si a istoriei si cu greu ma abtin sa nu cataloghez intelectul celor care s-au gandit ei, plini de raspundere, sa nu alunece tarisoara in ghearele comunismului.
Ah, si tin sa mentionez ca toti tremura la auzul ideii de comunism, regimul de extrema stanga, insa nimeni nu are in vedere ca exista si alte extreme, mascate sau nu, cu tenta dictatoriala, (sfidatoare si nesimtita) si tot nasol iese...
Asa, revenind la cei plecati de aici si stabiliti prin alte parti ale lumii, nu pot sa inteleg de ce, odata asumata pozitia de emigrant sau de expat, de ce se mai lamenteaza ca nu stim noi, fraierii, ce greu le e lor acolo.... Hai, nu zau! Bre, da' ia veniti voi sa vedeti ce misto e aici si, eventual, sa-l si vedeti zilnic pe cel pe care cu atata patos l-ati votat de peste mari si tari.
Hai, ca deja sunt satula. Regret ca si eu am prieteni incadrati in categoria de mai sus care si-au dorit cu ardoare sa plece si de acolo de unde vad ca le e bine pentru ca inca stau, tanjesc tot dupa Romania. Si sa nu confundam dorul cu neadaptarea si frustrarea, ok? ok.
Concluzionand, alegerile astea au demonstrat, daca mai era nevoie, ce tzarc naiv si credul e poporul asta, intr-o majoritate covarsitoare. Si zic asta cu toata raspunderea, caci una e sa-ti arati sustinerea si sa votezi cu x sau y din simpatii personale, pt ca ti-a mers bine in timpul asta, etc etc (ceea ce e recomandat, perfect democratic samd) si alta, total altceva, este sa votezi in anul 2009 pentru ca un comunist si fost nomenclaturist striga jos comunismul si tu-l crezi, dramatizand lamentabil, pentru ca mirosi conspiratii halucinante impotriva statului de drept din partea mogulilor si a papusarilor ascunsi in spatele liderilor din fata...
O fi blestemul faptului ca pe Ceausescu l-au omorit de Craciun?
Sau incapacitatea marii majoritati sa fie demna, sa nu mai puna boticul la momelile electorale, sa nu mai auda voci ale trecutului soptindu-le basme de adormit copiii si sa pretinda de la "ciobanul" ei respect si consideratie, inainte de toate?
Oricum, fenomenul Basescu e trecator. Prostia insa...
...............................................................

duminică, 29 noiembrie 2009

Toamnă târzie... clătite, dulceaţă şi nuci

E o duminica seara, e sfarsit de noiembrie...
In traditionala lene duminicala, ne-a venit ideea de "ceva bun".
Ceva simplu de facut, potrivit cu anotimpul, ademenitor pentru ochi...
Clatite, adica.
La operatiunea clatita cel mai captivant moment este cel al coacerii.
Pentru ca, de cele mai multe ori, cand cele 8-10-12 clatite stau frumos rumenite pe platou, nici nu mai vreau sa mananc.
Plus ca mie imi plac mai mult reci, a doua zi...
Totusi, va invit sa gustati din pozele doveditoare, dupa gust:

Cu gem de macese

Cu gem de caise marca "bunica atomica"

Sau, mai "altfel", cu somon si wasabi + multa lamaie stoarsa deasupra.
Martusisesc ca varianta asta rivalizeaza serios cu banalul gem.

Iar pe final, in loc de clatite sau ca o gustare in plus, un pumn de nuci perpelite in cuptor.

Nucile imi plac mai degraba in poza de aici, caci in realitate le prefer pe cele crude, proaspat alunecate din copac, decojite de pielita aceea amaruie si care iti lasa, apoi, urme de culoare galbena pe maini...
~~~
Simt ca e final de an. Desi e cald afara, simt apropierea Craciunului si in ciuda isteriei ce cuprinde orasele si magazinele, e ceva ce imi place. Recunosc ca uneori sfantul moment al nasterii Domnului e undeva ingropat in pregatiri cu brad, cadouri, alergatura, liste si un meniu ceva mai special.
Cu toate astea, mie imi place perioada asta. Imi plac colindele ascultate in luna Decembrie, imi place sa fac liste si planuri de cadouri, imi place sa simt cum lumea draga, familia, prietenii, se strang in jurul meu. Este, de fapt, ratiunea pentru care imi plac si celelalte (cadouri, liste, planuri, alergatura, momente magice de liniste).
Cam atat pentru azi. O sa am atata timp sa scriu despre Craciun in zilele ce urmeaza.
La Multi Ani Andreelor si Andreilor care maine isi serbeaza onomastica!
......................................................

duminică, 22 noiembrie 2009

Mulţumesc, România, pentru o nouă dezamăgire!

DECI CUM ?!?!



Nu era votul LIBER? NESUGERAT DE NIMENI? Secret?
CUM sa-ti permiti sa pui ditamai bannerul cat o zi de post cu asa un mesaj abject?!
Da' pe mine cine m-a intrebat? Sau pe ceilalti?
Lucrurile au o limita, totusi!!

LATER EDIT:
- Si tocmai pentru ca lucrurile AU o limita, intoxicata fiind de atata politica, de atatea mizerii, de atata hiper informare pana la refuz, tot ce-mi doresc acum e sa nu mai aud de politica, de politicieni, de alegeri, de vot, de criza, de premier, de partide, de dezbateri, de absolut nimic din sfera asta!!!

Stiti ce?! In tara asta, oamenii au dreptul sa mai si traiasca! Nu numai politicienii au dreptul asta!!
Nu numai dezbaterile politice dicteaza interesul zilnic sau ineptiile rostite duios de unii sau altii sau analiza despicata a firului in 5000!
Da, am vrut sa fiu informata, stiu ca o sa-mi sariti unii in cap ca ce mi-au trebuit mie dezbateri si politica sau atentie sporita pe alegerile astea...
Am vrut sa aleg in cunostinta de cauza, sa nu fiu absenta din ceea ce se intampla in tara asta, pentru ca nu imbratisez ideea unui vot aiurea, din auzite sau pe baza unor situatii de acum 4 ani...
Asa, si?!
Am ales. Degeaba.
Ba mai mult, halucinanta lume politica, te poate impinge spre dezamagire chiar in aceeasi zi in care ai dat un vot incercand sa alegi ceva din... nimic, ca sa zic asa...
Asadar, vreau o pauza. (as prefera chiar o pauza mai lunga, departe de Romanica)
Vreau sa traiesc in lumea mea, sa nu mai fiu intoxicata de mizeriile politice, sa le ignor (sa reusesc asta, adica).
Ah, si ma mai duc la vot.... DOAR in ziua in care o sa apara omul care sa merite votul meu. Omul ala in care am sa cred, pe care o sa-l admir, pe care am sa-l votez cu adevarat.
Nu mai votez doar un rau mai mic dintr-unul mai mare, pentru ca din nimicul de pe tava, lumea a ales, iar, prost, generand un tur doi dezastruos. Deja mi-e sila. Iar daca poporul asta voteaza prost, inseamna ca asta merita! M-am saturat sa fiu (si eu si altii ca mine, desigur) cea care din spirit civic merge sa puna stampila pe raul mai mic in speranta ca nu se duce dracului tara asta. Da' sa se duca, daca asta e dorinta arzatoare a majoritatii! Eventual cand oi fi departe de tara asta si imi va pasa mai putin.
Pentru ca oricat s-ar fura, daca 50-70% din alegatori si-ar misca fundul la vot si ar vota cu mintea limpede si neimbibati de idei preconcepute, de manipularea grosolana din zonele obscure unde realitatea e bine impachetata in minciuni, de pachetele si mita electorala sau de ceeea le sugereaza x sau y, atunci lucrurile si lupta electorala s-ar da la alt nivel, cu alte arme, cu aer decent si intelectual...
Nu mai vreau sa votez doar ca sa fiu in scurta vreme dezamagita.
Merit altceva!
................................................

marți, 17 noiembrie 2009

Growing older is no excuse for growing up



.............................................................

A well done - so sensual - electric commercial



Later Edit

M-am gandit sa bag si eu un "adaugat cu intarziere" din asta :D, am furat ideea de la Ina :P (hello, Ina, my darling!)
Asa...
Reclama asta e atat de scurta ca pana te dumiresti, e gata...
Dar
Eu am vizionat-o de vreo 100 de ori, cel putin.
Nu ma intrebati de ce, numai eu stiu de ce...
Cert e ca are ceva senzual in ea, muzica e electrizanta, e o impletire foarte reusita, in opinia mea, cu un mare "vino-ncoa".
In alta ordine de idei, ador parfumurile. Poate de aia am si vazut in spotul asta mai mult decat o reclama...
Aproape am simtit discret notele parfumului...
Un parfum bun, un parfum potrivit pe omul potrivit te invaluie, te transpune intr-o alta lume, iti intra adanc in nari si-n piele si, pe cuvant spun, nu mai iese ani buni...
Pentru mine, parfumurile nu sunt doar accesorii olfactive de zi cu zi. Pentru mine, parfumurile sunt povesti, spun povesti, descriu stari, astern cuvinte nevazute, imbraca si dezbraca ganduri, vise, sentimente.
Un parfum bun are ca cea mai inalta calitate si particularitate aceea de a fi unic. Nu miroase la fel pe 2 persoane diferite.
Asadar epiderma noastra preia informatia, provocarea notelor dominante ale parfumului si le alchimizeaza in eprubeta proprie, generand uneori etichete unicat...
Ieri mi-a zis o prietena ca-i place unul din parfumurile mele foarte mult (NOA, Cacharel), dar asa cum miroase pe mine, nu pe pielea ei... Glumea spunandu-mi ca atunci cand alergam pe stadion, alerga in urma mea adulmecand voalul invizibil lasat de vaporii parfumului diafan.
De aceea nici nu-mi place sa jonglez cu parfumurile prea des. Am 2-3 parfumuri, ma definesc, mi se potrivesc, imi "vin" atat de bine, incat nu vreau sa le inlocuiesc, obisnuindu-ma si obsinuindu-i si pe altii cu ele.
Noa, Lolita, CK si J'adore fac parte cumva din ADN-ul meu.
Imi plac si altele, unele noi, A Scent by Issey Miyake, Miracle So Magic - Lancome, altele vechi si disparute - ii construiesc statuie celui care mi le gaseste sau imi indica locul de unde la pot procura pe urmatoarele 2, asadar parfumuri vechi precum Yohji Yamamoto Perfume by Yohji Yamamoto si Venezia - Laura Biagiotti, ambele avand o puternica nota orientala, lemn de santal, scortisoara, fructe verzi, note de vanilie... O nebunie, aproape insuportabil de senzuale, de romantice, de inocente, de delicate si rafinate, parca le simt si acum, cu maxima acuratete, de parca as sta cu sticluta fix sub nas...
Venezia este descris splendid AICI.

Cu toate astea, sunt fidela catorva parfumuri si nu fac experimente sezoniere in functie de ce mai apare nou si e musai considerat wow si pe trend...
Un parfum trebuie tratat cu respect, trebuie adecvat purtat, trebuie alintat, cu un parfum ai mereu o relatie speciala, o intelegere tacita, secreta, misterioasa...
........................................................

Make cookies, not war !



"Alege viata!"
Asta as fi ales eu, daca eram in postura de a alege, drept slogan pentru campania anti drog de AICI.

Am primit azi un comentariu anonim care facea reclama acestei campanii.
Initiativa e buna, laudabila, sper sa dea roadele scontate, mi se pare un subiect despre care e bine sa se scrie mai des in mediul online, de aceea am ales sa scriu si eu despre asta. Insa nu am sa pun un banner pe blog cu "Spune NU drogurilor".
Consider campania, demersul, ca fiind ceva pozitiv, insa sloganul este unul profund negativ.
Spunand NU te opui si, contrar primei impresii, nu respingi "raul", drogul... ci-l atragi.
Am invatat ca nu e util sa te opui lucrurilor nefaste, negative, distructive, ci sa-ti canalizezi atentia si intentia spre cele pozitive.
Foarte frumos spunea Maica Tereza : "I was once asked why I don't participate in anti-war demonstrations. I said that I will never do that, but as soon as you have a pro-peace rally, I'll be there."
Orice opozitie e o atitudine negativa si, ca sa nu fac acum elogiul pozitivismului din viata, spun scurt ca pentru un slogan ce doreste un mega impact (pozitiv) asupra tinerilor, cele mai predispuse victime in consumul de droguri, un asemenea slogan trebuie sa fie pana in adancimea lui unul castigator.
Desigur, spunem (si trebuie sa putem spune) des in viata NU. Nu categoric, sec, distant, asumat. Fara remuscari.
Ok.
Insa sunt situatii diferite.
Ar fi splendid ca orice tanar sa zica "NU. Nu categoric, sec, distant, asumat. Fara remuscari." drogurilor (tigarilor, sexului neprotejat si oricarui lucru ce devine daunator in exces). Insa se intampla asa mereu? Nu.
De ce?
Poate pentru ca intre tentatia unui fum sau unui praf, intre tentatia de a fi cool cot la cot cu anturajul si refuzul categoric (urmat, deseori, de dezaprobarile anturajului, de batjocura, sau impiedicat de neputinta de a te mai lasa de drog) nu exista o alta alegere clara, atractiva, corespunzator promovata.
Viata. Alege viata. Atat.
Hranirea sufletului cu hrana vie (iubire, familie, prieteni adevarati, preocupari motivante si pozitive, credinta in energia vie ce ne inconjoara, libertatea mintii si a judecatii neprafuite).
De aceea consider o campanie anti drog una sensibila, tocmai pentru ca este adresata tinerilor, celor inca vulnerabili, instabili uneori, ne echilibrati inca si nematurizati iremediabil...
(caci intr-o campanie cu mesaj distinct anti drog sau pro viata adresata, sa zicem, lu mama sau lu bunica este egal ce mesaj alegi, nici mama si nici bunica si nici un alt om matur, asezat, echilibrat nu va alege vreodata calea usoara spre pierzanie a drogului, asadar teza opunerii ca fiind negativa nu mai are putere in cazul asta, e inofensiva)

Asadar,
Nu te opune drogurilor, (ci) alege viata (credinta in Dumnezeu, discernamantul, libertatea adevarata, iubirea - toate astea fiind opuse dependentei de droguri)
Nu te opune unui candidat la alegeri, alege-l pe cel dorit de tine.
Nu te opune razboiului, alege pacea.
Nu te opune mortii, alege viata.

PS - Nu te opune raului, canalizandu-ti tot acolo atentia si energia.
Nu rezolvi nimic, ba chiar ii dai putere.

PPS - multumesc, Barbie, pentru ca mi-ai dat voie sa fur ideea titlului de la tine.
...............................................

miercuri, 11 noiembrie 2009

[ ... ]



Oare din cauză că am încercat cu atâta obstinaţie să ne muşamalizăm trecutul, îngropându-l sub covor, si UITÂNDU-L, suntem pe cale să retrăim bucăţi de dramatică istorie?
..................................................

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Doar să mai dorm puţin aş vrea...


Eu sunt Azor si viata mea e lină. Cel mai bine ma pricep sa dorm. Unii sunt rautaciosi si rad de mine ca mai si sforai sau visez urat.
Dar eu nu ii aud. Eu dorm adââââânc de tot.
Pe canapea se doarme cel mai bine.
Si ce liniste e cand toti sunt plecati de acasa...
Da' si pe fotoliu in bucatarie.
Si cateodata pe bancheta. Sau dedesubt...
Si-n patut, si pe covoras, aaaaah, si pe iarba.
Pe iarba la soare, sa plutesc in lumea viselor.... un delir, zau!
Si de aceea, cand vine careva, vai, ce ma mai sperie!! Mai ales cand bate in usa. Sau cand suna telefonul. Si latru, ma dau la el, fac pe leul suparat. Si ei se supara pe mine, ma ameninta cu matura, ma cearta ca iar l-am trezit pe ala mic.
Of, ei nu inteleg ca m-au speriat. Si-s un sensibil...
Mai e una, vine cam des, da' si ea ma sperie, desi o vad zilnic de ani de zile. Cand bate-n uşa, imi sare inimioara din piept, pe cuvânt. Şi fac asa urat si afurisita imi transmite duios "vedea-te-as manusi"...
Da' mie imi place de ea. Si ei de mine. Caci uneori ne mai giugiulim, ma mangaie, vorbeşte cu mine...
Iar eu stiu ca mereu vorbeste de bine altora despre mine. Ba chiar odata a vrut sa-mi dea budinca de ciocolata. Mie nu-mi place budinca, numai lapticul si snitelele, fripturica, salamiorul...
Ce sa fac, sunt un mofluz. Si cu batranetea, am devenit si mai ursuz. Da' eu ii iubesc pe toti. Si pe gâgă ăla micu, ce m-a mai călcat cu mergatorul lui. La inceput ne ocoleam mârâitor, reciproc, acum ne-am imprietenit. E un scump.
Cel mai drag mi-e Nae, stapanul meu suprem. Numai de vorba lui ascult. Pe restu'-i joc pe degete.
Pe coana mare intr-o noapte am trezit-o ca sa-mi deschida usa, apoi m-am fofilat si m-am suit in locul ei in pat.
Mi-a fost putin mila de ea, dar am avut grija sa mârâi sustinut, ca sa nu ma goneasca de pe plapumioara.
Adevarul e ca imi amortise fundu' pe covor si plapumioara imi facea cu ochiul, ma ruga sa vin...
Altadata m-au lasat afara vreo 4 ore. Văleu, ce-am mai plans. Pai, eu?! Catel de canapea şi puf, cum sa ma lase afara? Pai pe ciment...sa dorm?!
Şi era si frig. Uuuuu, ce-am mai suferit. Visam ca dorm pe covorasul meu de blanita sau macar sa ma asez in mijlocul bucatariei la caldurica, sa ascult palavrageala din casa. Ca o babă trageam cu urechea si imediat ma lua somnul... si sforrrrăiam, n-aveam nici o taina.

Si ce-mi mai placea cand plecau undeva cu masina si ma luau si pe mine.
Si daca nu vroiau sa ma ia, eu ma bagam in fata rotii si pozam in catelul singuratic si pana la urma tot ma luau.
Si stateam la geam si ma uitam la munti si la masini. Iar la bunica daca mergeam, acolo aveam voie sa ma plimb pe uliţe, eram ca o vedeta, de la oras venit... Aveam lumea la picioare, fugaream pisicile, iar pe cei 2 catei ţărani, ii tratam cu dispret, asta pentru ca eu mereu dormeam sus in pat, iar ei afara. Nimeni nu clintea in fata mea, eram un rasfatat.

Pana azi cand am iesit la plimbarea de pranz. Si eram asa tulburel la minte, de somn binenteles, si tot cautam niste mirosuri, pentru ca apoi sa revin pe prispa si sa dooooorm. Da' nu stiu ce s-a intamplat, am auzit o frana puternica si pana sa ma dumiresc, am inceput sa vad o lumina puternica si parca auzeam ceva acorduri de harpa...
In departare auzeam pe cineva plangand, dar nu ma puteam intoarce. Era asa cald si bine. Stateam pe-un nor. Mare, alb si pufos.
Si-am vazut ca erau in jurul meu si alti catei, asa draguti pareau, cu aripioare, deja vroiam sa ma imprietenesc cu ei, sa ne lungim sub soare impreuna si sa dormiiiiiiiim...
Oare sa fie raiul cateilor sau doar visez? ... Atata vreme cat pot sa dorm, nici nu conteaza. Ah, sa ma intind mai bine. Mmmm...


Asa era el, Azor, vecinul meu patruped. Mi-era tare drag, desi eu eram aia care, cand se napustea asupra mea, chior de somn si visandu-se tigru, ii ziceam "vedea-te-as manusi"...
O sa-mi fie dor de el...
..........................................

vineri, 30 octombrie 2009

Odă macaroanei

Nu v-am mai invitat la masa de mult.
Asa ca poftiti, va rog!
Azi avem in meniu spaghete la cuptor cu salata de rucola.


Pastele, macroanele mai simplu zis, imi plac foarte mult.
Zici ca-s italianca undeva pe dinauntru, pentru ca altfel nu-mi explic pasiunea asta.
Reteta este simpla.
Spaghete fierte si scurse.
Rosii, chilli, busuioc, putin usturoi tocat.
Mozzarella si putin parmezan ras.
Dupa ce rosiile fierb 10 min, se amesteca cu spaghetele.
Se aseaza jumatate din amestec intr-un vas termorezistent.
Jumatate din mozzarella si putin parmezan se presara deasupra.
Se aseaza si restul amestecului de paste si se repeta actiunea cu mozzarella si parmezanul ras.
Se lasa la cuptor 15-20 min pana se rumeneste usor.


Se serveste cu o salata verde, in cazul de fata, una de rucola.
Un dressing simplu pentru salata poate fi un amestec de 1-2 linguri ulei de masilne, zeama de la o lamaie si 1-2 linguri mustar, toate omogenizate si turnate peste salata.
O reteta Good Food.
Pofta buna!
......................................................

miercuri, 28 octombrie 2009

Ce face omul la plictiseală...

Pai, eu, de exemplu, decorez.
si am si ce si unde.
Multumesc, yo ville, pt ca existi hihihi!!!

Asadar, dupa ce am decorat si mobilat apartamentul oferit din oficiu de Yo Ville cand te muti in orasel :D (vi-l aratam AICI), am continuat munca asidua la fabrica de prajituri si am strans banuti.
Asa ca acum mi-am mai achizitionat o casa noua intr-un cartier rezidential, cu gradina si etaj si una de vacanta, mai micuta...

Enjoy!





Am gusturi bune, asa-i? :P
...........................................................

luni, 26 octombrie 2009

Terapia prin shopping - o curată utopie



Stiu. O sa-mi spuneti ca nu e adevarat. Ca aceasta asa zisa terapie prin aruncat banii pe fereastra exista si la noi.
Dar vin cu mentiunea: eu locuiesc (inca, aspect pe care uneori chiar nu il mai inteleg) in Brasov.
Unde ti se omoara din fasa orice intiativa de gen.

Ieri, zi cu soare (nu cu 2 dimineti, care va sa zica, o zi banala, totusi), o zi de toamna frumoasa, m-am extras din casa si am pornit-o hai hui sa ma delectez prin magazinele deschise.
Aveam o lista de nimicuri pe care le-as fi luat cu drag acasa.
Prima oprire: Flanco. Nu mai aveau milk shaker din colectia Disney. Da, pot sa comand de pe net si sa fie trimis la ei, dar nu, nu pot achita la ei suma, ci prin ordin de plata (seriously!! - cine crezi ca se zbate atat pt un shaker?!)...
(ulterior am gasit pe net, vine acasa in 2 zile, mult mai simplu)
Apoi, Meli Melo. Cautam o geanta. Nu aveau ceva pe gustul meu. Mi-am luat 2 clame.
La casa: "avem si cercei si coliere, daca vreti sa asortati..."
Da, scumpi, la 2 clame de 1 leu bucata as vrea sa mai asortez o casa si o masina... Any ideas?!
Nu-i nimic, zic, ma duc la Unirea Shopping Center (mare porcarie mare, goala porcarie )...
Ce lacuri de unghii aveti din noua colectie Mini Colorama, de la Maybelline?
Pai, numai ce se vede aici... inca nu le-am primit pe toate. (oare de ce nu ma mir?!)
Ah, bestial. 3 nuante de mov, 2 de vinetiu spre negru, ceva de culoarea vantului turbat si atat.
Ah, bine, zic, multumesc...
Trec la artileria mai grea. Aici nu pot da gres, ma gandeam eu, naiva.
Ei, as!
Eu: "Caut un iluminator pentru ochi, ceva de la Chanel sau de la Givenchy m-ar interesa, ce imi puteti arata?"
(cu greu s-a dumirit ce naiba vreau de fapt, ce o fi ala iluminator si unde ar putea sa fie in toata gama de cosmetice)... asa ca aproape nimic nu mi-a putut arata cucoana cu pricina, de vreo 50 de ani, incaltata in niste papuci de casa de un negru zdrobitor, stil slap, cu sosete albe!!!!, cam incurcata ca am pretentia sa stie ce produse vinde... si dand prea repede ochii peste cap nemultumita ca am intrerupt-o din conversatia cu colega...
O intreb destul de politicoasa: "Dvs va cumparati des produse Chanel? Nu, pentru ca nu va permiteti, nu-i asa? Ma gandeam eu... Stiti, eu imi permit luxul de a folosi produse de calitate pt fata mea, le achizitionez o data la 1-2 ani, deci oricum o dai, merita efortul, asa ca va rog frumos macar sa mimati politetea si interesul pt ceea ce doresc sa cumpar din magazinul unde va serpuiti dvs, ca un leu in cusca, foarte nemultumita si!!! frustrata ..."
Si am iesit...
La Diverta nu am gasit nici una din cele 3 carti pe care le cautam.
La magazinul de parfumuri ma convingea pitzipoanca de serviciu ca ultimul parfum de la Carolina Herrera este cel in forma de capsula, ca ea nu stie sa fie altul... (este, desigur ca este, deja de vreo 2-3 luni este un CH nou, in sticluta rosie !!!!!)
La ultimul magazin cercetat, New Life (magazin ce se dorea un fel de Beauty Shop mai modest, asa...) domnea o liniste pe rafturi ametitoare.
Am facut un tur si (pentru ca efectiv nu aveam ce sa vad) cand am dat sa ies, ma acosteaza o panselutsa din aia clasica, de magazin voit de fite, ca daca ma poate ajuta cu ceva...
Pai, zic, ia zi-mi mie cu ce m-ai putea ajuta intr-un magazin gol cu resturi de produse ce zac sub un morman de praf?! ....

Daca aprovizionarea nu tine de angajat, de vanzatorul in sine, atitudinea acra si plictisita e ceva ce-l vizeaza exact pe el, pe angajat.
Mai bine decat mine a grait mai demult pe tema asta Vlad Petreanu AICI.
Sincer, nu puteam sa fiu mai de acord de atat cu el...

PS- legatura cu titlul ar fi urmatoarea:
- nici intr-o zi banala, de medie fericire pe ordinea de zi, nu te poti bucura de un shopping armonios si de succes, fara nervi, daramite daca ai vrea sa-ti afunzi din probleme si ganduri in ceea ce bine numesc strainii Terapie prin Shopping...
..................................................

duminică, 25 octombrie 2009

Destul !!!



Dragă politicianule, oricare ai fi tu, de apari una-ntr-una la TV şi te dai în stambă pocind limba română,
Am un mesaj* :

*mesaj pe care mi l-aş dori transformat într-o campanie printre bloguri; dacă mai sunt susţinători ai ideii, daţi mai departe şi voi, fie textul ăsta, fie în felul dorit de voi, acest manifest pentru o limbă română corect vorbită (măcar la nivel înalt, unde şi pretenţiile cresc şi nu in Cucuieţii din deal, unde... în sfârşit, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere şi nici n-are de ce, că nu e cu expunere publică şi mediatică!)

1 - VIRGULA este un semn de punctuaţie şi NU poate salva de la înec o cacofonie într-o expunere ORALĂ, doar pentru că nu ai tu abilitatea de a o evita!!! Deşteptule care eşti tu deştept. Foc de deştept...
Ce-i aia "a zis că VIRGULĂ campania electorală...nu-ştiu-ce"?!?!?!

2 - Şi nu spunem, geniilor care vă daţi voi şmecheri pe sticlă, "lucrul CARE l-a zis", ci "lucrul PE CARE..."
Care este, dacă e să-l parafrazez pe Marean, nu ştiti limba română nici în elementarele ei reguli de bun simţ.

Cum dracu stai tu, politicianule, în faţa mea şi ai pretenţia să te votez când eşti agramat?!?!
Ai ceva tupeu, ştii, nu?
Şi ce mă mai şochează e că NIMENI din staff-urile voastre bine plătite de obedienţi îngălaţi nu a găsit de cuviinţă până acum (din supunere sau neştiintă, eu votez cu ambele, împreună) să vă corecteze!!!!!!

Hai, puneţi mâna şi mai familiarizati-vă puţin cu limba străbunilor vostri.
Până atunci, vă doresc multe "succesuri", ca să vorbesc de la acelaşi nivel cu voi, agramaţilor!!!

...................................................

miercuri, 21 octombrie 2009

Compliment au ba?



"În ce clasă eşti?"

Cu placa asta m-am obisnuit, insa numai in ultima saptamana am primit aceeasi intrebare de vreo 3 ori si parca totusi...!!!
Si ma gandeam la ce as fi vrut sa raspund. De exemplu:

- @#$%^&*()(*&^%$#^%$^* !!!!
- Mori :D !!!!
- Este ca arat de varsta pe care ti-ai dori sa O MAI AI SI TU si de aia ma intrebi?!

Totusi, dupa o pauza, am zis:
- In cea muncitoare...
Si am zambit, sec. :D
~~~~~~~~~~~~~~~~
Acum, sa o iau ca pe un compliment sau sa ma enervez?
Ziceti si voi...
.........................................................

Funny! Too funny !!!



...................................................

duminică, 18 octombrie 2009

Vibraţii negative

Am luat parte de curand la un eveniment cultural, la deschiderea caruia s-a intonat si imnul Romaniei.
Daca pana acum simteam vibratii pozitive si un fior de emotie la intonarea imnului de stat, considerand mereu imnul oricarei tari ceva sensibil si cu putere de a zgandari patriotismul individual, ei bine acum efectiv nu am putut fredona pana la final cele 2 strofe ce se canta la oficialitaturi de obicei, simtind un vartej de ameteala si un puternic nod de greatza in gat, gandindu-ma ca..., in pragul instaurarii unei noi (si ingrozitor mai grave) dictaturi, e ca si cum i-am inchina un imn de lauda...
Propun sa gasim un imn in ale carui versuri sa nu se mai regaseasca nici un substantiv propriu...
Istoria ne arata ca sunt perioade, aparent senine si de prosperitate, in care aproape ca nu poti prevedea ce rau planeaza asupra viitorului unui neam, in mare parte constituit din mase amorfe si ignorante, si asta pentru ca luciditatea ne-a fost aproape de tot extirpata, lasand cu usurinta dulcele iz al manipularii sa ne invaluie in mantaua calduta si mincinoasa.
.............................
Si am mai suferit o revelatie cu gust amar...
Daca acum, la 20-30 de ani de cand Ceausescu a mutilat arhitectura urbana a Romaniei, transformand-o in ceva ce rimeaza cu grandomania si kitsch-ul, naruind cu cateva lovituri de buldozer zeci si sute de ani de istorie (vezi bisericile de o rara frumusete daramate pt a se construi monstrii socialisti de beton si bulevarde largi, potrivite defilarilor sumbre sau Palatul Parlamentului sau colosii de moloz de pe marile bulevarde, pentru a caror constructie s-au spulberat nenumarate case vechi ce musteau de istorie, viata multora fiind puternic si prea brusc zguduita iremediabil, marcand in viitor multi ani grei de traume), daca acum privim cu gust amar si regrete urmarile unui regim totalitar si repercusiunile actelor unei nulitati cu putere deplina, ei bine, la cum stau lucruile acum, in cativa ani vom suspina adanc constatand ca elanul muncitoresc de o indoielnica judecata dreapta din prezent nu face altceva decat sa schingiuiasca pe termen lung fata marilor si micilor orase, lasand in urma sute de sensuri giratorii, pompieristic si in disperare [prost]construite, generand, de cele mai multe ori, un haos de nedescris si nu asa zisa fluidizare a traficului (ba chiar semnalizand un cras dezinteres pentru siguranta pietonului pus fata in fata cu fluviile de autovehicule grabite), kilometrii de borduri de beton (desi cele din granit erau aproape indestructibile si, deci, mult mai fiabile) si tonele de asfalt negru ca taciunele trantit in niste miscari de carpeala, astupand orice era dedesubt, in ceea ce se doreste a fi spoirea in "mai bine" a asezarilor urbane ale Romaniei si, la fel de esential, in orbirea maselor prin promovarea unui fals interes pentru poporul asta...
............................................................................

joi, 15 octombrie 2009

Campanie de toamnă


O campanie marca "zuzu's land".
Pe modelul "eu cu mine să ne simtem bine".
Si cu mentiunea "la teorie stam bine, practica ne omoara"...
Asadar, sper sa fie o campanie incununata de reale succesuri de data asta.
~~~~~~~~~~~
Voi aveti propriile rafuieli interioare?
Si daca da, cum le rezolvati, armonizati, indepartati?
..................................................

La mari filme... mari aşteptări


Duminica e ziua bunicii atomice, face 82 de ani si ne-a anuntat deja ca vrea sa-si sarbatoreasca ziua (pui la rotisor, aperitive, tot tacamul... Atomica bunica, dupa cum ziceam hihihi), asa ca am trecut pe la ea sa desavarsim planul de bataie.
Stand de vorba, am inceput sa rascolesc prin colectia de carti pe care le-am mutat la ea, pentru a avea acasa loc de unele noi.
Si am gasit una din cartile mele preferate. Marile Sperante, de Dickens. Cele 2 volume bleu prafuit pe care le-am citit, prima oara, acum vreo 13 ani...
A fost mult timp cartea mea preferata si, desi nu respecta intocmai povestea lui Dickens, ecranizarea din '98 isi are frumusuetea ei aparte.
Cred ca atunci cand citesti mai intai cartea si apoi vezi ecranizarea e firesc sa ramai putin dezamagit de cea de-a doua, asta pentru ca niciodata un film nu va rivaliza cu lumea, universul si imaginile vii create prin proiectare la nivel mental si izvorate din randurile unui roman genial.
Aproape ca uitasem de filmul asta in ultimii ani, desi la aparitie, acum 11 ani, mi-a placut la nebunie si l-am vizionat de cateva ori ulterior.
Pot spune ca se afla in topul celor 5 filme preferate, din toate timpurile, dupa The Constant Gardener (un film care ma fascineaza prin intriga, realizare, imagini si muzica si, cel mai important, suprematia iubirii adevarate [cum bine scrie in descrierea filmului "Love. At any cost."], aia nascuta de niciunde, acea dragoste la prima vedere, unca si... i-ne-ga-la-bi-la!!!), A Touch Of Spice (din punctul meu de vedere, cu siguranta cel mai bun film grecesc facut vreodata. Emotionant, cu 2 planuri ale mesajului, perfect impletite, un film de suflet ce te poate lasa fara cuvinte) si... nici nu mai stiu care film mai sta in top5, mereu mi-a fost greu sa alcatuiesc un top al preferintelor cinematografice.
Ah, ar mai fi unul.
Breakfast at Tiffany's intra cert in top5, cu regretul ca am vizionat prima data deliciul asta de film abia anul asta.
~~~
Aseara am revazut Marile Sperante.
Cel mai mult din tot filmul imi place melodia din momentul cand cei 2 se saruta in ploaie, reluata, apoi, in finalul filmului.

Great Expectations soundtrack

M-a enervat putin ca aceasta vizionare mi-a indus o stare aidoma melancolilei, te deprima iubirile astea atat de dureroase de fapt si de neimplinite aproape toata viata, pentru ca apoi, dupa atata suferinta, cei 2 sa ramana totusi impreuna...
Nimeni nu mai vorbeste apoi de ce cratere se nasc in sistemul emotional al unui om care a tanjit si asteptat toata viata dragostea unei femei de mica crescuta cu frica de iubire...
E aproape ca un cerc vicios, dar asta nu face filmul mai putin frumos, nici povestea lor mai putin posibila si nici nu impiedica un deznodamant fericit, ci doar povestile noastre unice si reale devin mai palpabile, mai adevarate, mai speciale.
................................................................

luni, 12 octombrie 2009

Am fost izbită ... de-un moment frumos!

Stiu, stiu...
Suna asa, mai alambicat.
Cum sa te izbeasca (zbannng!) ceva delicat si plin de gratie cum sunt lucrurile de colo Sus...?
Pai, uite asa. Bine!
Cand te astepti mai putin. Sau, eventual, chiar deloc.

Mi-a spus cineva bunaoara ca fiecare luna a anului isi are menirea sa speciala din punct de vedere spiritual.
Ei, inca nu am aflat ce e cu celelalte 11, dar cica Octombrie ar fi luna miracolelor.
Ce sa zic... Nu zic nimic...
Stiti cum e replica aia celebra din Miracolul de pe strada 34?
Asa si aici....
Ce sa cercetezi aiurea. :-)

Acum, luand-o logic (dar ce-o fi logic, de fapt, in lumea asta si mai ales cand incerci sa alaturi cuvantul "logic" unui...miracol?!), ar putea sa fie... de ce nu?

O prietena tocmai a aflat ca e insarcinata si, dupa ce a depasit socul unei vesti...ma rog, cu efect pe termen lung, a afirmat si ea ca ar fi loc de un miracol mic, bazandu-ne pe acest rationament, caci, zicea ea, practic ar fi fost aproape imposibil sa "vina barza"...
Apoi, la fel..., daca ma gandesc la cele 2 posturi ale mele anterioare, e destul de clar ca nenea God (Hello, God! Is it sunny up there? hihihi) ma iubeste.
Pentru ca multora le-a placut foarte mult ce am scris acolo si, mai ales, cum.
Iar apropo de asta, in urma acestor insemnari, pt cateva zile, am avut zilnic mai mult de 200 vizitatori unici. E putin... wow, pt micul meu blog.
Si nu putini au zis ca frumos, frumos, dar ce au simtit ei citind acele randuri a fost cel mai interesant si greu de explicat fapt.
Ceea ce am simtit si eu, intocmai, si nu nu pot explica in cuvinte.
Si nici nu conteaza verbalizarea cand e vorba de simturi profunde.

Asa ca, in gluma sau nu, am zis si eu ca a fost un mic miracol daca tot are Octombrie in meniu asa ceva.

Cel mai frumos lucru..., intamplare..., miracol..., spuneti-i cum vreti sau nu-i spuneti in nici un fel, s-a intamplat, totusi, ieri seara.
Dupa mult timp, dupa multa tacere, dupa nervi, dupa frecus emotional, dupa atata energie risipita si, uneori, chiar lacrimi..., ei bine, am fost dupa cum ziceam in titlu, izbita in moalele sufletului de cea mai... frumoasa, civilizata, prietenoasa si dragastoasa conversatie lasata de la Dumnezeu... de mult, mult timp incoace.

Si iarasi spun, daca e ceva ciudat, este felul in care m-am simtit in tot acel timp.
Ce liniste interioara, ce calm...
Ce sentiment de bine.
Si, la fel de bizar, au lipsit atat teama cat si hiper exaltarea.
Totul a fost senin. Si a fost atat de bine.
Iar pentru asta, pentru ASTA, ii multumesc din suflet universului, acelui univers creat pentru a ne face noua pe plac. :-)
Si nu vreau sa zic ca ii sunt recunoascatoare pentru sentimentul minunat pe care inca-l port in mine, ci... pur si simplu am sa-i daruiesc lui, universului, aceasta multumire interioara.
~~~~~~~
Revenind cu picioarele pe pamant, vi s-a parut vreodata ca lunile anului au un rol anume?
V-ati legat vreodata evenimentele bune, rele din viata de perioadele calendaristice?
Eu nu si de aceea va intreb.
Or fi coincidente sau... nu exista coincidente?
Va pup!
~~~~~~~
Daca ma intrebati pe mine, posterul de mai sus e superb,
iar povestea lui o gasiti AICI.

........................................................................

vineri, 9 octombrie 2009

Un univers al meu...


Am momente cand cred ca universul a fost inventat ca sa-mi faca mie pe plac.
Tie nu ti se intampla sa crezi la fel uneori (macar)? :-)
Cel mai des prefer sa-mi pastrez aceasta credinta mai in "piano" si sa afisez o atitudine normala, fireasca si vag smerita, ca un om rational ce sunt.
(sunt, da?! :-))))))))) )
Dar, in sinea mea, stiu mereu ca e adevarat.
De ce n-ar fi asa?
Toti avem dreptul sa credeam asta, iar universul, cu miliardele sale valentze si fatzete, chiar a fost creat ca sa ne fie noua pe plac.
Noua, oamenilor. Noua, sufletelor. Noua, entitatilor capabile de iubire pura.
Universul e nelimitat, universul este cel mai liber organism imaginat vreodata, cel mai bogat, colorat si plin de iubire cumul de energie.
Asadar, el este orice vrem noi sa fie. El este una cu noi, iar noi suntem una cu el.
Daca posezi un suflet(si toti posedam, dar unii afla prea tarziu asta), esti inzestrat cu samanta indumnezeirii, asadar esti parte componenta a universului. Esti una din trilioanele de rotite ale marelui ceasornic. Esti atat de important. Si tu habar nu ai, in cele mai multe situatii...
Pustiit pe dinauntru, ruginesti la cele mai fine picaturi de apa, te agati ca un pui parasit si infometat de tot ce e material, te inchizi in tine, dezvolti nebanuite frici si frustrari, inunzi totul cu tone de machiaj emotional, incercand sa creezi un surogat pentru cea mai importanta hrana a fiintei umane, iubirea. Iar iubirea, iubirea sta in suflet. Pe el trebuie sa-l hranim mai intai.
Abia cand sufletul e hranit cu energie vie, curgatoare si libera, abia atunci toate actiunile tale din planul fizic al vietii vor capata contur, vor inceta sa mai fie pseudo solutii, vor fi mofturi asumate, vor fi mod de viata deliberat construit, iar goana haotica prin viata se va topi in pace interioara.
Abia atunci.
.............................................

joi, 8 octombrie 2009

Pentru mine... [şi pentru tine... şi pentru oricine]


Nu mai scrie nimic daca stai de 20 min si te uiti in gol...
Pleaca. Dormi. Danseaza, fa orice altceva.
Ceva ce esti in stare.
In acest moment.
.........
Inventeaza odata un mecanism de vanare a gandurilor zbenguite ce-ti populeaza cap'sorul, daca altfel nu reusesti sa insemnezi ceva ce cu atata ravna te straduiesti.
Te crezi geniala?
Poate ca si esti.
Dar, draga mea, poate doar uneori. Nici macar unui geniu adevarat, momentele de maxima inspiratie nu i se arata prea des.
Nu uita asta.
.........
Stii ce? Ai putea fi "a great motivational speaker", daca ti-ai da voie sa fii tu, mai des.
Daca ai face din entuziasm un mod de viata, asa cum, in momentele de inspiratie si motivare, ai aratat ca poti cu adevarat.
~~~
Te ascunzi de tine, in tine. Ti-e teama sa te iubesti (ai cumva senzatia ca ai putea sa te dedublezi si in final sa suferi pana si din iubirea daruita tie? - hai, nu fi prostuta), dar iti doresti sa-ti fie indragita si iubita fiecare bucatica din puzzle-ul tau cel complicat...
Ti-e frica sa traiesti la parametrii normali. Si nu la cota de avarie. Ai senzatia ca economia asta de resurse emotionale te duce undeva?!
Vorbesti cu dragoste despre iubire, dar tie de fapt ti-e frica de ea. Si de tine. Si de posibilitatea de a te nărui o noua iubire.
Ia numara, cate bariere ai trantit in calea oricarei dorinte a cuiva de a se apropia de tine?

Si nu, contrar aparentei, nu iubirea te doboara, ci frica.
Frica de esec, de singuratate, de nereusita.
Ca si cum n-ai sti..., ca si cum nu ti-ai mai dovedit o data ca nu omori iubirea cu frica, dar o indepartezi, o faci sa fuga, sa sufere, sa se tanguiasca, frica transforma fiinta umana in ceva ce iubirea percepe ca un monstru cu 7 capete, de care se va feri, in cautarea regatului linistit, magic si insorit.
In loc sa inveti odata lectia, sa-i dai foc fricii si sa dovedesti ca iubirea e ca o plastilina in mana unui mare artist, sa o conduci tu, spre ceea ce ar putea deveni o capodopera a vietii tale, si nu ea pe tine in haul butoiului cu melancolie si suferinta.
Care suferinta este exact indepartarea sinelui de calea pe care stie ca trebuie sa o urmeze. Cale numita destin.
~~~
Atunci cand ai sentimentul ca ai atins un colt de rai la rememorarea clipelor atat de frumoase de odinioara, de ce oare nu-ti da si prin cap (ceva ce-n suflet simti prea bine) ca ceva ce s-a intamplat deja este, deci, repetabil si nu ceva utopic?!
Atitudinea asta de raţuşca cea urâtă nu ti se potriveste si tu stii prea bine asta. Dar nu inveti odata lectia.
De ce lasi frica sa te guverneze, suspinand in tacere, cand dorinta de schimbare iti bate la usa? Ti-e frica sa-i deschizi usa?
De ce? Ai impresia ca te-ar putea coplesi atata fericire si nu ai sti ce sa faci cu ea?
Halal cultura!
De ce alegeti, voi oamenii, sa va ingreunati mereu soarta cu metode stupide si extrem de inutile?
Complexitatea e frumoasa, dar uneori simplitatea dicteaza ritmul corect.
.........................................................