marți, 28 octombrie 2008
sâmbătă, 25 octombrie 2008
Broken... [English]
Am revazut ieri Broken English.
Un film light, cum zice Lucian, nu cu cine stie ce intriga, insa frumos...
Cu Parker Posey, o actrita frumoasa, desi nu in tiparul hollywoodian, naturala si spontana (cel putin in filmul asta,na!).
Poate prima data l-am vazut intr-un moment propice, dar mi-a placut foarte mult idila ei cu frantuzul boem si periodic, il revad. E ca o prajitura buna pe care, desi ii cunosti gustul, ti-e drag sa o regusti (acest cuvant nu exista,asa-i? :D who cares?!)...
Desi nu exagerat in scene dragastoase, putinul cat transpare din trairile celor 2 protagonisti, e de o intensitate foarte profunda...
Poate m-am regasit putin in poveste("putin",zic, caci eu nu iau antidepresive, sunt mai tanara, si nu traiesc la NY...), in aceea idee ca, out of nowhere, cunosti pe cineva venit din alt capat al lumii, care iti arunca gandurile in aer ... sau poate
doar mi-am extins undele imaginatiei, poate sunt doar coincidente..., poate nu exista coincidente...
Mi s-a parut interesanta ipoteza ca, desi traiesti intr-o mare de oameni, cel care iti potoleste setea de afectiunea de care ai atata nevoie, vine de la mii de km departare si este intalnit totalmente intamplator...
"Intamplator", again...
Mi-a placut ca, desi au petrecut doar un weekend prelungit impreuna, intensitatea sentimentelor ce repede s-au legat, a rupt barieri cu greu de imaginat inainte...
Mi-a placut sa observ ca, deloc romantat, filmul arata cat de usor se pot speria oamenii cand intalnesc iubirea (poate aceea mult asteptata si cautata...) si ca sunt pe muchie, intre a pierde totul din cauza panicii si a sorbii din cupa fericirii (nu doar o data)...
Desi, cateodata si o singura inghititura de fericire lichida, valoreaza mai mult decat ani intregi de pseudo-iubire...
Mi-a placut de asemenea si momentul in care, aflat tot pe muchie, ai o ultima sansa sa alegi si, pentru prima data in viata, te lasi purtat de ceea ce dicteaza inima, fara sa-ti pese de rational, fara sa analizezi, doar sa actionezi...
Mi-a placut...
..............................................................
Un film light, cum zice Lucian, nu cu cine stie ce intriga, insa frumos...
Cu Parker Posey, o actrita frumoasa, desi nu in tiparul hollywoodian, naturala si spontana (cel putin in filmul asta,na!).
Poate prima data l-am vazut intr-un moment propice, dar mi-a placut foarte mult idila ei cu frantuzul boem si periodic, il revad. E ca o prajitura buna pe care, desi ii cunosti gustul, ti-e drag sa o regusti (acest cuvant nu exista,asa-i? :D who cares?!)...
Desi nu exagerat in scene dragastoase, putinul cat transpare din trairile celor 2 protagonisti, e de o intensitate foarte profunda...
Poate m-am regasit putin in poveste("putin",zic, caci eu nu iau antidepresive, sunt mai tanara, si nu traiesc la NY...), in aceea idee ca, out of nowhere, cunosti pe cineva venit din alt capat al lumii, care iti arunca gandurile in aer ... sau poate
doar mi-am extins undele imaginatiei, poate sunt doar coincidente..., poate nu exista coincidente...
Mi s-a parut interesanta ipoteza ca, desi traiesti intr-o mare de oameni, cel care iti potoleste setea de afectiunea de care ai atata nevoie, vine de la mii de km departare si este intalnit totalmente intamplator...
"Intamplator", again...
Mi-a placut ca, desi au petrecut doar un weekend prelungit impreuna, intensitatea sentimentelor ce repede s-au legat, a rupt barieri cu greu de imaginat inainte...
Mi-a placut sa observ ca, deloc romantat, filmul arata cat de usor se pot speria oamenii cand intalnesc iubirea (poate aceea mult asteptata si cautata...) si ca sunt pe muchie, intre a pierde totul din cauza panicii si a sorbii din cupa fericirii (nu doar o data)...
Desi, cateodata si o singura inghititura de fericire lichida, valoreaza mai mult decat ani intregi de pseudo-iubire...
Mi-a placut de asemenea si momentul in care, aflat tot pe muchie, ai o ultima sansa sa alegi si, pentru prima data in viata, te lasi purtat de ceea ce dicteaza inima, fara sa-ti pese de rational, fara sa analizezi, doar sa actionezi...
Mi-a placut...
..............................................................
vineri, 24 octombrie 2008
Visele se coc noaptea.... [roman, vol.1]
Lucrurile cele mai frumoase pe care le-am visat si care apoi au devenit realitate,s-au tsesut intr-o noapte...
Avem si azi liber la visare, un exercitiu de imaginatie (caci refuz sa mai
folosesc termenul leapsha!) preluat de la Just a girl.
Se duce mai departe la Shimmo, la Lucian (sic!!!!) si la Zuzu-Concept.
Asadar... "PESTE 10 ANI !!"
Kalimera! Asa se spune "buna ziua" la noi. La greci... Desi, la cat de plimbareata am fost ar merge la fel de bine si Hallo, Bonjour sau Hello! :-)
Locuiesc deja de 2 ani buni aici in Salonic. Imi place la nebunie, asta e locul meu. Apartamentul din Kalamaria e oaza mea de liniste urbana, iar in Halkidiki casa de pe plaja e ...implinirea unui vis. De cand am pasit acolo, acum 12 ani, am simtit o atractie puternica, stiam ca voi reveni.
Dupa cei 3 ani in Bruxelles, dupa alti 2 la Zurich cu naveta la Londra si dupa
alti 3 la Londra timp in care fugeam in Grecia o data pe luna, am decis ca tot acasa e mai bine.
Katerina are aproape 3 ani, s-a nascut la Londra si vorbeste o amestecatura extrem de haioasa de germana(cu ta-su), de greaca(cu mine), de franceza si engleza si germana si greaca cu noi, datorita conjuncturii, si de romano-greaca (cu mama si tata), asa ca e mai bine sa o ia mai usor si sa se rezume la o singura limba
(cea materna, binesur! :-))) )si o oarecare stabilitate.
E lumina ochilor mei. Iar el...motivul pentru care mi-am dorit-o pe ea.
Nu ma gandeam ca o sa ajungem sa traim impreuna in orasul in care ne-am cunoscut. Acum 12 ani mi-a strans mana intr-a lui si s-a oglindit in ochii mei intr-un mod pe cat de simplu, pe atat de incarcat de emotie... Chiar daca indoiala m-a ros cativa ani si totul parea intamplator si trecator, am simtit, inca de atunci, ca e CEVA...in aer. Ca el, my angel, e tot ce mi-am dorit, e cel ce imi va da totodata libertatea de care am nevoie, rigoarea potrivita unei firi conservatoare si nemarginita afectiune si iubire de care sufletul meu este mereu insetat.
Pentru ceea ce am si ceea ce traiesc zilnic ii multumesc Universului din
toate simtirile mele, in fiecare zi si in fiecare noapte!
~
E noiembrie. Peste putin timp e ziua ei, va implini 3 ani. O sa mergem in Germania unde o asteapta bunicii, topiti ca in tot clanul lor de baieti, a aparut in sfarsit o printesa. Craciunul il petrecem acolo de cativa ani, iar de Pasti mergem cu ai mei in Thassos. Ina imi spune ca nu vine la primavara in Romania, deci ne vedem din nou la New York. E o traditie deja sa mergem cateva zile la NY primavara.
Anul asta in martie am fost in sfarsit toti 3. Rebecca are 5 ani, e o frumusete
gingasa. Ina e la fel de tanara si la fel de frumoasa si libera si visatoare.
Nu e singura, e exact cum si-a dorit, acum 10 ani credea ca va imbatrani singura incojurata de 10 pisici, insa, spre binele piscilor, planurile i-au fost dejucate la timp! Oricum, asa se intampla, cand te astepti mai putin primesti darul mult visat. Imi e ca o sora. Si acum radem de cat de intamplator ne-am putut intalni in viata asta.... Pe vremea aia scriam amandoua pe blog... ce vremuri.
Si acum mai scriu, dar pentru ca rugile mi-au fost ascultate, scriu pe bani frumosi.
Intotdeauna mi-am dorit o meserie libera, posibila din orice colt al planetei.
Cand lucram la Parlamentul European nici nu mai visam ca voi ajunge sa am revista mea si sa bucur cu ea mii de cititori. Ina are si ea o rubrica in revista. "LIVE from NY City"!
Cat am stat la Londra scriam pentru Elle, un alt vis implinit. Acum mai colaborez cu ei, sunt o echipa grozava!
Nimic nu mi se pare mai frumos decat sa stau pe terasa casei de pe plaja, pe inserat , cu laptopul in brate si sa scriu.
Katerina o chinuie pe Martha, o alearga si o smotoceste. Fraiera sta, ca o iubeste pe zgamba asta mica.
Pe Martha o am de 4 ani, dar mi-o doresc de vreo 12. Pana si cainele e poliglot, comenzile de mustruluiala le pricepe numai in germana, smechera!
In micul nostru paradis de vara ne calca pragul in fiecare an multi prieteni
dragi. Ador sa pun masa in gradina si sa le gatesc in Grecia 100% italieneste, hihihihi.
Vara asta am fost mai tot timpul singura cu Katerina si Martha. Katerina a fost o luna la ai mei in Thassos unde e rasfatata Mihaelei.
Pe Mihaela o stiu de vreo 10 ani. Tot pe Zuzzzu.blogspot.com ne-am cunoscut. De atunci ne-am tot intalnit vara in Thassos iar acum pentru ca scrie povesti vanatoresti pentru copii cuminti, eu i le traduc in greaca.
El inca mai face naveta Londra-Salonic, periodic. Vine in weekend sau mai fuge cate o saptamana, in cateva luni isi muta de tot jobul aici, nu de alta dar o sa dam o avere pe avioane caci nici sperarea prea lunga nu ne place.
Acum 10-12 ani am suferit din plin din cauza ei, iar cand ne-am reintalnit la
Bruxelles am jurat ca o sa facem orice sa nu mai traim la mii de km distanta.
In iunie la sfarsit au fost Alina cu Liviu si cu copiii si Miru cu aia mica.
Al ei era, binenteles, infundat in dosare... Alina are o fetita de 7 ani, Andreea si
un smecher de 5, Alex.
Acum vreo 3 ani si ea si Miru au plecat de la scoala si de la Opera si si-au deschis ele impreuna o scoala privata de muzica. A facut senzatie in Brasov "Mica Serenada", au deja atatea cereri ca nu mai stiu cum sa ii imparta. Ala mic al lui Miru e pianistul de serviciu, la numai 3 ani deja imblanzeste pianul si o insoteste pe maica-sa la fiecare productie de clasa. De 2 ani e si acreditata micuta scoala de note muzicale.
Fac o treaba al naibii de buna, cu multa pasiune si iubire pentru copii.
Si pe Katerina o sa o invat sa cante la vioara, macar sa vada si ea cu ce s-a chinuit ma-sa in copilarie.
Si Ioana cu Nicu au fost in iulie la noi. Ei ne-au prins pe toti 3 acasa. "Americanii" cum ii tachinam noi (au stat vreo 5 ani in Miami la master si
prin orchestrele de acolo) au venit acum fara codite. Au 2 codite. :-) Maria si Andrada, 2 neastamparate. Au ramas la Alba la bunici. Codite le-am zis micutelor de 4 si 5 ani de cand am observat ca sunt nedezlipite de ei, asa copii lipiciosi mai rar. Acum canta in Elvetia, visul Ioanei din tineretea vieneza :-))) Ne vedem in fiecare vara si asta ma bucura enorm!
Cand stateam in Elvetia ne vedeam mult mai des. Ei erau familia noastra de acolo. Acum 6 ani imi amintesc cum am fugit cu Ioana la Londra la Jocurile Olimpice si ne-am intalnit cu Andrada, cu Adi, cu Ana si cu Alex si ne-am destrabalat intre noi, fetele. Ha! Binenteles ca se mai destrabaleaza si capricornii, nu stiati? In stil conservator, evident, dar totusi... :-)))
Prietenii pentru mine au fost si vor ramane intotdeauna sarea si piperul vietii.
Si familia e importanta, insa e altceva.
Deja suntem campioni la slalomul intre ai lui si ai mei, sa nu dezamagim pe nimeni.
Cine a vazut My Big Fat Greek Wedding intelege ce zic.
Oricum, am noroc ca iubesc traditia si, organizatomana cum sunt, iubesc lucrurile bine planificate. In fiecare an facem cumva sa ajungem cateva zile la bunicii lui, la ai lui in Germania, la ai mei, in Thassos sau la Brasov, in Atena unde Katerina are deja 9 verisori si verisoare...
Sunt o norocoasa ca, dupa cativa ani nebuni, am un job care imi permite sa lucrez de oriunde ma aflu, fapt ce-mi da voie la cate o mica escapada.
Uneori o iau pe Katerina si mergem la Londra o luna, doua, daca el are treaba.
De la toamna viitoare va merge la gradinita si banuiesc ca nu pot fi o mama denaturata sa-mi mai plimb odrasla prin lume... Sau....? :-))))
O saptamana pe an, insa, este numai pentru noi. Noi 2. Ca e Praga, ca e Santorini, Rio sau un sat pierdut in Austria, am tinut sa avem un timp doar pentru noi.
In rest...(exista si un rest, da! pentru ca exista un timp pentru toate, remember?), lucruri marunte... Alerg dimineata pe faleza, inca beau cu pofta cafea cu lapte, duminica am ora mea de meditatie, obicei deprins cu ani in urma care purifica sufletul de tot ce a acumulat negativ intr-o saptamana, inca iubesc revistele si cumpar lunar 4-5 "materiale de studiu"...
Pentru tot ce am invatat in materie de presa scrisa si lucioasa, ii multumesc si azi Elenei Francisc si Oanei, 2 femei extraordinare care m-au ajutat enorm de mult la punerea bazelor revistei pe care o conduc acum, din umbra. Am o echipa mare cu care ma mandresc, sa lucrez cu oameni mi-a placut dintotdeauna, iar cand lucrezi cu oameni ca niste comori vii, ti se umple inima de multumire.
Imi place mult viata mea, acum 11 ani cantam in Filarmonica si nici nu cred ca visam ce am sa traiesc peste atatia ani...
Iubesc deopotriva zilele aglomerate in care o car pe Katerina dupa mine la birou (avem un loc pt copii unde se joaca in voie sub supraveghere), zile in care am sedinte si alergatura in oras, in care uit sa mananc sau sa clipesc, zile cu nopti albe, zile cu conferinte departe de casa cand Kati ramane fie cu mama, fie cu el
("fara bomboane, fara McDonalds', jos cu Martha din pat si nu mai vorbiti 3 limbi deodata ca bietul copil o sa o ia razna inainte de vreme..." -deh, o mama responsabila, hahahahaha!!!!) si iubesc de asemenea si zilele semi monotone, cu cateva ore la birou sau doar munca online cand am timp sa zac, sa vorbesc cu prietenele, sa ies cu ele, sa stau cu Kati si cu el, sa imi potolesc setea de ei, sa ii iubesc si sa le ofer atentia si afectiunea pe care o merita sau zile cand, atunci cand Kati e la mama sau in Germania la ai lui, alunec incet pe strazi, doar eu si gandurile mele, ma strecor in magazine, zabovesc citind pe banca, stand de vorba cu Universul...
La visat ma pricep, inca, cel mai bine.
~
Planuri de viitor?
Hmmmm, el mai vrea unu mic, eu mai vreau o cafea, imi doresc sa am in continuare aceeasi libertate de care sunt avida, sa merg lin si armonios prin viata, sa ma bucur de tot si toate, de casa, de familie, de caine, de soare, de mare..., de mine!!
Melange-ul asta cultural ma tine in viata, ma hranesc cu el, e energie vie pentru mine, este ceea ce mi-am dorit, o unitate intr-asa o diversitate.
.................................................................................
LATER EDIT : Just for the record, in timp ce va povestesc, ma pregatesc sa implinesc 35 de ani.
O varsta foarte frumoasa, credeti-ma! :P
.....................................................................
Avem si azi liber la visare, un exercitiu de imaginatie (caci refuz sa mai
folosesc termenul leapsha!) preluat de la Just a girl.
Se duce mai departe la Shimmo, la Lucian (sic!!!!) si la Zuzu-Concept.
Asadar... "PESTE 10 ANI !!"
Kalimera! Asa se spune "buna ziua" la noi. La greci... Desi, la cat de plimbareata am fost ar merge la fel de bine si Hallo, Bonjour sau Hello! :-)
Locuiesc deja de 2 ani buni aici in Salonic. Imi place la nebunie, asta e locul meu. Apartamentul din Kalamaria e oaza mea de liniste urbana, iar in Halkidiki casa de pe plaja e ...implinirea unui vis. De cand am pasit acolo, acum 12 ani, am simtit o atractie puternica, stiam ca voi reveni.
Dupa cei 3 ani in Bruxelles, dupa alti 2 la Zurich cu naveta la Londra si dupa
alti 3 la Londra timp in care fugeam in Grecia o data pe luna, am decis ca tot acasa e mai bine.
Katerina are aproape 3 ani, s-a nascut la Londra si vorbeste o amestecatura extrem de haioasa de germana(cu ta-su), de greaca(cu mine), de franceza si engleza si germana si greaca cu noi, datorita conjuncturii, si de romano-greaca (cu mama si tata), asa ca e mai bine sa o ia mai usor si sa se rezume la o singura limba
(cea materna, binesur! :-))) )si o oarecare stabilitate.
E lumina ochilor mei. Iar el...motivul pentru care mi-am dorit-o pe ea.
Nu ma gandeam ca o sa ajungem sa traim impreuna in orasul in care ne-am cunoscut. Acum 12 ani mi-a strans mana intr-a lui si s-a oglindit in ochii mei intr-un mod pe cat de simplu, pe atat de incarcat de emotie... Chiar daca indoiala m-a ros cativa ani si totul parea intamplator si trecator, am simtit, inca de atunci, ca e CEVA...in aer. Ca el, my angel, e tot ce mi-am dorit, e cel ce imi va da totodata libertatea de care am nevoie, rigoarea potrivita unei firi conservatoare si nemarginita afectiune si iubire de care sufletul meu este mereu insetat.
Pentru ceea ce am si ceea ce traiesc zilnic ii multumesc Universului din
toate simtirile mele, in fiecare zi si in fiecare noapte!
~
E noiembrie. Peste putin timp e ziua ei, va implini 3 ani. O sa mergem in Germania unde o asteapta bunicii, topiti ca in tot clanul lor de baieti, a aparut in sfarsit o printesa. Craciunul il petrecem acolo de cativa ani, iar de Pasti mergem cu ai mei in Thassos. Ina imi spune ca nu vine la primavara in Romania, deci ne vedem din nou la New York. E o traditie deja sa mergem cateva zile la NY primavara.
Anul asta in martie am fost in sfarsit toti 3. Rebecca are 5 ani, e o frumusete
gingasa. Ina e la fel de tanara si la fel de frumoasa si libera si visatoare.
Nu e singura, e exact cum si-a dorit, acum 10 ani credea ca va imbatrani singura incojurata de 10 pisici, insa, spre binele piscilor, planurile i-au fost dejucate la timp! Oricum, asa se intampla, cand te astepti mai putin primesti darul mult visat. Imi e ca o sora. Si acum radem de cat de intamplator ne-am putut intalni in viata asta.... Pe vremea aia scriam amandoua pe blog... ce vremuri.
Si acum mai scriu, dar pentru ca rugile mi-au fost ascultate, scriu pe bani frumosi.
Intotdeauna mi-am dorit o meserie libera, posibila din orice colt al planetei.
Cand lucram la Parlamentul European nici nu mai visam ca voi ajunge sa am revista mea si sa bucur cu ea mii de cititori. Ina are si ea o rubrica in revista. "LIVE from NY City"!
Cat am stat la Londra scriam pentru Elle, un alt vis implinit. Acum mai colaborez cu ei, sunt o echipa grozava!
Nimic nu mi se pare mai frumos decat sa stau pe terasa casei de pe plaja, pe inserat , cu laptopul in brate si sa scriu.
Katerina o chinuie pe Martha, o alearga si o smotoceste. Fraiera sta, ca o iubeste pe zgamba asta mica.
Pe Martha o am de 4 ani, dar mi-o doresc de vreo 12. Pana si cainele e poliglot, comenzile de mustruluiala le pricepe numai in germana, smechera!
In micul nostru paradis de vara ne calca pragul in fiecare an multi prieteni
dragi. Ador sa pun masa in gradina si sa le gatesc in Grecia 100% italieneste, hihihihi.
Vara asta am fost mai tot timpul singura cu Katerina si Martha. Katerina a fost o luna la ai mei in Thassos unde e rasfatata Mihaelei.
Pe Mihaela o stiu de vreo 10 ani. Tot pe Zuzzzu.blogspot.com ne-am cunoscut. De atunci ne-am tot intalnit vara in Thassos iar acum pentru ca scrie povesti vanatoresti pentru copii cuminti, eu i le traduc in greaca.
El inca mai face naveta Londra-Salonic, periodic. Vine in weekend sau mai fuge cate o saptamana, in cateva luni isi muta de tot jobul aici, nu de alta dar o sa dam o avere pe avioane caci nici sperarea prea lunga nu ne place.
Acum 10-12 ani am suferit din plin din cauza ei, iar cand ne-am reintalnit la
Bruxelles am jurat ca o sa facem orice sa nu mai traim la mii de km distanta.
In iunie la sfarsit au fost Alina cu Liviu si cu copiii si Miru cu aia mica.
Al ei era, binenteles, infundat in dosare... Alina are o fetita de 7 ani, Andreea si
un smecher de 5, Alex.
Acum vreo 3 ani si ea si Miru au plecat de la scoala si de la Opera si si-au deschis ele impreuna o scoala privata de muzica. A facut senzatie in Brasov "Mica Serenada", au deja atatea cereri ca nu mai stiu cum sa ii imparta. Ala mic al lui Miru e pianistul de serviciu, la numai 3 ani deja imblanzeste pianul si o insoteste pe maica-sa la fiecare productie de clasa. De 2 ani e si acreditata micuta scoala de note muzicale.
Fac o treaba al naibii de buna, cu multa pasiune si iubire pentru copii.
Si pe Katerina o sa o invat sa cante la vioara, macar sa vada si ea cu ce s-a chinuit ma-sa in copilarie.
Si Ioana cu Nicu au fost in iulie la noi. Ei ne-au prins pe toti 3 acasa. "Americanii" cum ii tachinam noi (au stat vreo 5 ani in Miami la master si
prin orchestrele de acolo) au venit acum fara codite. Au 2 codite. :-) Maria si Andrada, 2 neastamparate. Au ramas la Alba la bunici. Codite le-am zis micutelor de 4 si 5 ani de cand am observat ca sunt nedezlipite de ei, asa copii lipiciosi mai rar. Acum canta in Elvetia, visul Ioanei din tineretea vieneza :-))) Ne vedem in fiecare vara si asta ma bucura enorm!
Cand stateam in Elvetia ne vedeam mult mai des. Ei erau familia noastra de acolo. Acum 6 ani imi amintesc cum am fugit cu Ioana la Londra la Jocurile Olimpice si ne-am intalnit cu Andrada, cu Adi, cu Ana si cu Alex si ne-am destrabalat intre noi, fetele. Ha! Binenteles ca se mai destrabaleaza si capricornii, nu stiati? In stil conservator, evident, dar totusi... :-)))
Prietenii pentru mine au fost si vor ramane intotdeauna sarea si piperul vietii.
Si familia e importanta, insa e altceva.
Deja suntem campioni la slalomul intre ai lui si ai mei, sa nu dezamagim pe nimeni.
Cine a vazut My Big Fat Greek Wedding intelege ce zic.
Oricum, am noroc ca iubesc traditia si, organizatomana cum sunt, iubesc lucrurile bine planificate. In fiecare an facem cumva sa ajungem cateva zile la bunicii lui, la ai lui in Germania, la ai mei, in Thassos sau la Brasov, in Atena unde Katerina are deja 9 verisori si verisoare...
Sunt o norocoasa ca, dupa cativa ani nebuni, am un job care imi permite sa lucrez de oriunde ma aflu, fapt ce-mi da voie la cate o mica escapada.
Uneori o iau pe Katerina si mergem la Londra o luna, doua, daca el are treaba.
De la toamna viitoare va merge la gradinita si banuiesc ca nu pot fi o mama denaturata sa-mi mai plimb odrasla prin lume... Sau....? :-))))
O saptamana pe an, insa, este numai pentru noi. Noi 2. Ca e Praga, ca e Santorini, Rio sau un sat pierdut in Austria, am tinut sa avem un timp doar pentru noi.
In rest...(exista si un rest, da! pentru ca exista un timp pentru toate, remember?), lucruri marunte... Alerg dimineata pe faleza, inca beau cu pofta cafea cu lapte, duminica am ora mea de meditatie, obicei deprins cu ani in urma care purifica sufletul de tot ce a acumulat negativ intr-o saptamana, inca iubesc revistele si cumpar lunar 4-5 "materiale de studiu"...
Pentru tot ce am invatat in materie de presa scrisa si lucioasa, ii multumesc si azi Elenei Francisc si Oanei, 2 femei extraordinare care m-au ajutat enorm de mult la punerea bazelor revistei pe care o conduc acum, din umbra. Am o echipa mare cu care ma mandresc, sa lucrez cu oameni mi-a placut dintotdeauna, iar cand lucrezi cu oameni ca niste comori vii, ti se umple inima de multumire.
Imi place mult viata mea, acum 11 ani cantam in Filarmonica si nici nu cred ca visam ce am sa traiesc peste atatia ani...
Iubesc deopotriva zilele aglomerate in care o car pe Katerina dupa mine la birou (avem un loc pt copii unde se joaca in voie sub supraveghere), zile in care am sedinte si alergatura in oras, in care uit sa mananc sau sa clipesc, zile cu nopti albe, zile cu conferinte departe de casa cand Kati ramane fie cu mama, fie cu el
("fara bomboane, fara McDonalds', jos cu Martha din pat si nu mai vorbiti 3 limbi deodata ca bietul copil o sa o ia razna inainte de vreme..." -deh, o mama responsabila, hahahahaha!!!!) si iubesc de asemenea si zilele semi monotone, cu cateva ore la birou sau doar munca online cand am timp sa zac, sa vorbesc cu prietenele, sa ies cu ele, sa stau cu Kati si cu el, sa imi potolesc setea de ei, sa ii iubesc si sa le ofer atentia si afectiunea pe care o merita sau zile cand, atunci cand Kati e la mama sau in Germania la ai lui, alunec incet pe strazi, doar eu si gandurile mele, ma strecor in magazine, zabovesc citind pe banca, stand de vorba cu Universul...
La visat ma pricep, inca, cel mai bine.
~
Planuri de viitor?
Hmmmm, el mai vrea unu mic, eu mai vreau o cafea, imi doresc sa am in continuare aceeasi libertate de care sunt avida, sa merg lin si armonios prin viata, sa ma bucur de tot si toate, de casa, de familie, de caine, de soare, de mare..., de mine!!
Melange-ul asta cultural ma tine in viata, ma hranesc cu el, e energie vie pentru mine, este ceea ce mi-am dorit, o unitate intr-asa o diversitate.
.................................................................................
LATER EDIT : Just for the record, in timp ce va povestesc, ma pregatesc sa implinesc 35 de ani.
O varsta foarte frumoasa, credeti-ma! :P
.....................................................................
miercuri, 22 octombrie 2008
Exista un timp pentru toate...
E ora 3 dimineata. Nu dorm. Nu pot.
Am o stare de "n-am stare"...
Ascult asta...
Imi unge sufletul. am cantat-o de atatea si atatea ori, nu am sa ma satur niciodata.
~
La ora asta trebuia sa o pornesc din loc...
In cateva ore aveam avionul.
Il mai am. Biletul, adica...
Doar ca nu mai plec nicaieri.
~
Uneori ma arat extrem de surprinsa cum viata, universul sau cum vreti sa numesc forta aceea, energia, whatever, ... cum universul ma salveaza de la decizii si drumuri pripite. Acum 4 zile eram in culmea disperarii, pierdusem orice dram de entuziasm de a pleca, de a-mi schimba viata, de a o lua de la inceput la cateva mii de km, dar nu ma gandisem sa renunt, pt moment. Sa aman. Sa pregatesc din timp o asemenea decizie...
Spuneam si chiar credeam ca plec... Ca merg intr-un necunoscut urias, fara nici cea mai mica garantie ... Speram sa se rezolve totul...desi vedeam si eu ca ceva nu merge asa cum ar trebui, ca e graba, ca e pripa...
Acum, privind in urma, cred ca nu realizam in ce era sa ma bag...
Mi se face frig numai la ideea ca eram sa comit o mare imprudenta, cu riscuri mari...
Toata saptamana trecuta aveam 2 ganduri enervant de repetitive in cap:
1- Sa gasesc calea pe care trebuie sa o iau, sa aleg bine, sa inteleg ce e incercarea asta a vietii, ce se intampla si de ce nu iese cum imi doream...(un amestec disperat de rugi in speranta ca voi primi un raspuns, fiind la capatul puterii mele de a rezolva ceva de unde ma aflam)
si
2- Sa fug. In Grecia.
Gandul asta m-a terminat. Atat de des il aveam in cap incat ma obseda ideea ca in pragul unei schimbari atat de importante si mai ales in imediata apropiere a ceea ce visasem sa fac..., eu puteam sa am in cap doar ideea de a fugi acolo. Acasa...
~
Sambata noaptea am primit ce am cerut.Raspunsul...
E complicat si irelevant cum s-a intamplat totul, cert e ca mi-a iesit in cale un om care prin ceea ce mi-a spus, cu calm, din suflet, m-a rascolit atat de puternic si atat de brusc incat in secunda urmatoare, desi plangeam...(de groaza a ceea ce eram pe cale sa fac, negandit prea bine), am stiut ca sunt salvata. Ca nu mai plec. Ca nu am sa mai plec acum. Ci mai tarziu. Ca asa a fost sa fie. Pentru binele meu viitor.
Si in noaptea aia am fost mai linistita si mai eliberata decat am visat vreodata...
Iar apoi, mai tarziu in noapte, am mai stiut ceva.
Ca in curand merg acasa.
~
E nevoie in viata de momente critice, de cumpana, de fulgerare, ca sa ne dam seama de multe lucruri esentiale despre noi, despre viata, despre ceea ce e bine pt noi...
Pentru linistea si impacarea pe care le simt acum din plin, merita sa dau si inzecit pretul biletului de avion ce il voi pierde in cateva ore...
Pacea interioara e nepretuita.
Inca sunt uluita de faptul ca in ultimii 2 ani am trait (si am rezistat) cu o asemenea tensiune mocnita inlauntru-mi. Uluita pentru ca in tot impul asta in care viata mea parea ca se desfasoara normal, cu examene, cursuri, indragosteala pana peste urechi, cu licenta, cu vise, cu Praga, cu nopti intregi de planuri, cu nisipul Greciei, cu el, cu mine, cu noi, cu mine din nou, fara el, cu vise, cu impacari, cu job, cu nelamuriri, cu sperante, cu al doilea job, cu amintiri, lacrimi, cu turneu, cu proiecte, cu vara, cu povesti, cu alergatura, cu Bruxelles, cu dosare...in tot timpul asta undeva, bine ascuns, era un motoras pornit care cauza vibratii nelinistitoare si agitante fara ca macar EU sa-mi pot da seama...
Nu spun (caci nici nu stiu) ca a fost ceva rau, ci doar ca efectiv nu mi-am dat seama... Si implicit, nu mi-am dat seama cata forta aveam si cu cata convingere eram in stare sa iau decizii importante, dar pripite, iar alte decizii, la fel de importante si eliberatoare, amanam sa le iau...
~
Acum totul, dar TOTUL, e lin, e calm, e senin, e linistit.
Ceea ce e infinit mai bine, simt ca m-am redescoperit, ca am luat decizii bune pentru mine, ca am reusit sa infrang frici de a lua anumite decizii, ca ma simt libera si eliberata, fara regrete si fara nimic arzator care sa-mi macine creierii; desi acum am inceput sa caut din nou pasiunea, setea de viata, mi-e dor sa visez cu ochii deschisi, sa tzes planuri, mi-e dor sa ma indragostesc...
Cat despre cariera..., e pe drumul cel bun.
~
Acum, ca a trecut aceasta avalansa, acum ca ma simt mandra si fericita pentru decizia luata, acum ca am observat cat de important e sa fii sprijinit si sustinut de prieteni, cand am aflat ca si altii vad decizia mea ca ceva spre binele meu viitor si destul de intelept, acum cand m-am trezit hodoronc tronc cu atata timp liber...acum e timpul sa am grija de mine, sa ma detasez, sa visez, sa ma regasesc, sa-mi adun fortele...
Si sa merg acasa.
Nu, nu.... Si acum SUNT acasa. Dar asa e cand ai doua... :-))
Sunt momente cand cred ca si din cauza asta nu imi gasesc prea usor locul, nu am un job stabil si o viata asezata, monotona si in linie dreapta...
[ADOR interventiile solo ale viorii, sunt divine!!!!!]
Exista un timp pentru toate... :-)
Stiu si simt asta.
................................[Multumesc celor ce au ajuns la randul asta]...
...............................................................
Am o stare de "n-am stare"...
Ascult asta...
Imi unge sufletul. am cantat-o de atatea si atatea ori, nu am sa ma satur niciodata.
~
La ora asta trebuia sa o pornesc din loc...
In cateva ore aveam avionul.
Il mai am. Biletul, adica...
Doar ca nu mai plec nicaieri.
~
Uneori ma arat extrem de surprinsa cum viata, universul sau cum vreti sa numesc forta aceea, energia, whatever, ... cum universul ma salveaza de la decizii si drumuri pripite. Acum 4 zile eram in culmea disperarii, pierdusem orice dram de entuziasm de a pleca, de a-mi schimba viata, de a o lua de la inceput la cateva mii de km, dar nu ma gandisem sa renunt, pt moment. Sa aman. Sa pregatesc din timp o asemenea decizie...
Spuneam si chiar credeam ca plec... Ca merg intr-un necunoscut urias, fara nici cea mai mica garantie ... Speram sa se rezolve totul...desi vedeam si eu ca ceva nu merge asa cum ar trebui, ca e graba, ca e pripa...
Acum, privind in urma, cred ca nu realizam in ce era sa ma bag...
Mi se face frig numai la ideea ca eram sa comit o mare imprudenta, cu riscuri mari...
Toata saptamana trecuta aveam 2 ganduri enervant de repetitive in cap:
1- Sa gasesc calea pe care trebuie sa o iau, sa aleg bine, sa inteleg ce e incercarea asta a vietii, ce se intampla si de ce nu iese cum imi doream...(un amestec disperat de rugi in speranta ca voi primi un raspuns, fiind la capatul puterii mele de a rezolva ceva de unde ma aflam)
si
2- Sa fug. In Grecia.
Gandul asta m-a terminat. Atat de des il aveam in cap incat ma obseda ideea ca in pragul unei schimbari atat de importante si mai ales in imediata apropiere a ceea ce visasem sa fac..., eu puteam sa am in cap doar ideea de a fugi acolo. Acasa...
~
Sambata noaptea am primit ce am cerut.Raspunsul...
E complicat si irelevant cum s-a intamplat totul, cert e ca mi-a iesit in cale un om care prin ceea ce mi-a spus, cu calm, din suflet, m-a rascolit atat de puternic si atat de brusc incat in secunda urmatoare, desi plangeam...(de groaza a ceea ce eram pe cale sa fac, negandit prea bine), am stiut ca sunt salvata. Ca nu mai plec. Ca nu am sa mai plec acum. Ci mai tarziu. Ca asa a fost sa fie. Pentru binele meu viitor.
Si in noaptea aia am fost mai linistita si mai eliberata decat am visat vreodata...
Iar apoi, mai tarziu in noapte, am mai stiut ceva.
Ca in curand merg acasa.
~
E nevoie in viata de momente critice, de cumpana, de fulgerare, ca sa ne dam seama de multe lucruri esentiale despre noi, despre viata, despre ceea ce e bine pt noi...
Pentru linistea si impacarea pe care le simt acum din plin, merita sa dau si inzecit pretul biletului de avion ce il voi pierde in cateva ore...
Pacea interioara e nepretuita.
Inca sunt uluita de faptul ca in ultimii 2 ani am trait (si am rezistat) cu o asemenea tensiune mocnita inlauntru-mi. Uluita pentru ca in tot impul asta in care viata mea parea ca se desfasoara normal, cu examene, cursuri, indragosteala pana peste urechi, cu licenta, cu vise, cu Praga, cu nopti intregi de planuri, cu nisipul Greciei, cu el, cu mine, cu noi, cu mine din nou, fara el, cu vise, cu impacari, cu job, cu nelamuriri, cu sperante, cu al doilea job, cu amintiri, lacrimi, cu turneu, cu proiecte, cu vara, cu povesti, cu alergatura, cu Bruxelles, cu dosare...in tot timpul asta undeva, bine ascuns, era un motoras pornit care cauza vibratii nelinistitoare si agitante fara ca macar EU sa-mi pot da seama...
Nu spun (caci nici nu stiu) ca a fost ceva rau, ci doar ca efectiv nu mi-am dat seama... Si implicit, nu mi-am dat seama cata forta aveam si cu cata convingere eram in stare sa iau decizii importante, dar pripite, iar alte decizii, la fel de importante si eliberatoare, amanam sa le iau...
~
Acum totul, dar TOTUL, e lin, e calm, e senin, e linistit.
Ceea ce e infinit mai bine, simt ca m-am redescoperit, ca am luat decizii bune pentru mine, ca am reusit sa infrang frici de a lua anumite decizii, ca ma simt libera si eliberata, fara regrete si fara nimic arzator care sa-mi macine creierii; desi acum am inceput sa caut din nou pasiunea, setea de viata, mi-e dor sa visez cu ochii deschisi, sa tzes planuri, mi-e dor sa ma indragostesc...
Cat despre cariera..., e pe drumul cel bun.
~
Acum, ca a trecut aceasta avalansa, acum ca ma simt mandra si fericita pentru decizia luata, acum ca am observat cat de important e sa fii sprijinit si sustinut de prieteni, cand am aflat ca si altii vad decizia mea ca ceva spre binele meu viitor si destul de intelept, acum cand m-am trezit hodoronc tronc cu atata timp liber...acum e timpul sa am grija de mine, sa ma detasez, sa visez, sa ma regasesc, sa-mi adun fortele...
Si sa merg acasa.
Nu, nu.... Si acum SUNT acasa. Dar asa e cand ai doua... :-))
Sunt momente cand cred ca si din cauza asta nu imi gasesc prea usor locul, nu am un job stabil si o viata asezata, monotona si in linie dreapta...
[ADOR interventiile solo ale viorii, sunt divine!!!!!]
Exista un timp pentru toate... :-)
Stiu si simt asta.
................................[Multumesc celor ce au ajuns la randul asta]...
...............................................................
marți, 14 octombrie 2008
Totally Lovable !!!
Am descoperit azi nuanta de oja mult visata si indelung cautata!
Simply (red), sexy, shiny, blood-red, gooooooooorgeous!!!
Revlon Red...
P.S. - Adorable!! Totally Lovable!!!!
.........................................................
sâmbătă, 11 octombrie 2008
Baliverne...
- Citesc a treia oara Eat Pray Love, dupa romana si greaca, acum in original.
Nici nu se compara... I love English!!!!
- Mult timp am avut o dilema cu fotbalul: uram si urasc tot ce aree a face cu el, insa nu gaseam abordarea potrivita, adica sa exprim ceea ce simt fara sa-mi energizez negativ mintea gandindu-ma la asta...
Am aflat azi: Fotbal ≠ Sport.
Asadar pt mine fotbalul nu mai exista. Si nimic ce tine de el...
Indiferenta si nerecunoastere. Te uiti la un fir de praf... iti spune ceva (in afara de "ia o carpa" sau " Horton hears a Who" ... )?
Nu! Ei, asa si cu fotbalul...
- Niciodata nu am inaltat un zmeu. Azi am realizat asta uitandu-ma la un film...
Ei, nu e nici o tragedie, dar... mi-am amintit... de copilarie & stuff...
Iubeam togoganul, am facut pasiune pt tubul ala. Si leaganul.
Leaganul il iubesc si acum, pot sta nopti intregi de vara pe un leagan de povesti...
Ultima data am stat in iunie...
Ce frumos a fost... Si cald...
- Rasfatul suprem intr-o dupa amiaza ploioasa si rece e sa dorm cuibarita pe canapea, serpuita si unduita si bine invelita.
E ceva in somnul de dupa amiaza pe o canapea, ceva ce tine de rasfat si huzureala....mmm, ce-mi place!
- Am descoperit azi THE Biscuiti. Mama si tatal biscuitilor... Biscuiti olandezi cu american cranberries si ciocolata alba... te topesti dupa ei!!!!! Sau cu ciocolata sau cu ciocolata si alune.
dar prima varianta e...........speechless!!!!!!
Too good!!! But true ! :-)))
- I feel lost... and confused...and...lost...
Romana, romana, romana... da, uitasem.
.........................................................
Nici nu se compara... I love English!!!!
- Mult timp am avut o dilema cu fotbalul: uram si urasc tot ce aree a face cu el, insa nu gaseam abordarea potrivita, adica sa exprim ceea ce simt fara sa-mi energizez negativ mintea gandindu-ma la asta...
Am aflat azi: Fotbal ≠ Sport.
Asadar pt mine fotbalul nu mai exista. Si nimic ce tine de el...
Indiferenta si nerecunoastere. Te uiti la un fir de praf... iti spune ceva (in afara de "ia o carpa" sau " Horton hears a Who" ... )?
Nu! Ei, asa si cu fotbalul...
- Niciodata nu am inaltat un zmeu. Azi am realizat asta uitandu-ma la un film...
Ei, nu e nici o tragedie, dar... mi-am amintit... de copilarie & stuff...
Iubeam togoganul, am facut pasiune pt tubul ala. Si leaganul.
Leaganul il iubesc si acum, pot sta nopti intregi de vara pe un leagan de povesti...
Ultima data am stat in iunie...
Ce frumos a fost... Si cald...
- Rasfatul suprem intr-o dupa amiaza ploioasa si rece e sa dorm cuibarita pe canapea, serpuita si unduita si bine invelita.
E ceva in somnul de dupa amiaza pe o canapea, ceva ce tine de rasfat si huzureala....mmm, ce-mi place!
- Am descoperit azi THE Biscuiti. Mama si tatal biscuitilor... Biscuiti olandezi cu american cranberries si ciocolata alba... te topesti dupa ei!!!!! Sau cu ciocolata sau cu ciocolata si alune.
dar prima varianta e...........speechless!!!!!!
Too good!!! But true ! :-)))
- I feel lost... and confused...and...lost...
Romana, romana, romana... da, uitasem.
.........................................................
duminică, 5 octombrie 2008
Pentru trup ... [ tot o melodie ]
UPDATE!!! Asta e postul meu numarul 100 !!! Yeyyyyy!!! :P
Afara e urat si atunci e binevenita o melodie tonica si revigoranta ca aceasta.
Enjoy!!
P.S. - And forget about last night... :-)
...................................................
Afara e urat si atunci e binevenita o melodie tonica si revigoranta ca aceasta.
Enjoy!!
P.S. - And forget about last night... :-)
...................................................
sâmbătă, 4 octombrie 2008
Pentru suflet... [o melodie]
.......................................................
De ce iarasi mi-e dor...?
........................................................
Later Edit: Pentru ca toate au o memorie si numai daca fugi in lume (in curand!) ai sansa sa iei lumea, cum se spune, de la zero...si sa nu te mai izbesti de amintiri la fel de des ca in locurile ce mustesc de ele, de oameni care iti amintesc, de stari ce revin ca la ele acasa, de fotografii ce stau marturie sau de aerul impregnat de...amintiri.
Totusi, cand spun de la zero, nu spun sa uiti tot...sa uit tot...
Nu asta vreau. Sunt ceea ce sunt datorita tuturor lucrurilor care s-au intamplat pana acum (cum frumos graieste reclama la telefonia mobila portocalie) si sunt mandra si fericita de asta, insa...vreau o haina noua, moale si comfy...
Si o sa o "am", in curand... Situ asta!
........................................................
joi, 2 octombrie 2008
34 Lines [About my Life]
Toamna se culeg lepsele, hihihihi, iar eu tocmai am cules una "aruncata" in terenul meu de joaca de Shimmo.
Leapsa merge mai departe la "Just a girl" , Lucian, Critic de blog si Maria Coman
Asadar.... The 34 lines:
Yourself: ......... Serene
Your Spouse: ...... Future Tense
Your Hair: ........ Curly & sexy
Your Mother: ...... Typical Greek Mum
Your Father: ...... Daddy :P
Your Favorite Item: ..... Magazines
Your Dream Last Night: .. Too complicated
Your Favorite Drink: .... Caramel Machiato
Your Dream Car: ......... Alfa Romeo
The Room You Are In: .... Zuzu's Land
Your Ex: ................ My Angel
Your Fear: .............. Solitude & unhappiness
What You Want To Be In Ten Years: ..... A happy wife, mum, succsesful woman, Martha's owner, traveler, world-wide magazine editor
Who You Hung Out With Last Night: .. My Laptop
What You’re Not: ................... Fast
Muffins: ........................... Rich in Chocolate
One of Your Wish List Items: ....... Happiness
Time: .............................. GMT+1 (soon)
The Last Thing You Did: ............ Mailiiiiiiiiing
What You Are Wearing: .............. Pyjama
Your Favorite Weather: ............. Morning Sunshine
Your Favorite Book: ................ Eat-pray-love
The Last Thing You Ate:............. Bruschettini (home made)
Your Life: ......................... My dream!
Your Mood: ......................... Excited!
Your Best Friend: .................. Many persons
................... (but sometimes wondering if this really exist) & God:-)
What Your Thinking About Right Now: .... Bruxelles
Your Car: .............................. My daddy's
What You Are Doing At The Moment: ...... Coffeeing :-))
Your Summer: ........................... My Greece
Your Relationship Status: .............. Free like a bird (and love it)
What Is On Your TV: ................... Pro7
What Is The Weather Like: .............. Cloudy
When Was The Last Time You Laughed: .... Yesterday
.......................................("rapistii turiti" - In Gura Presei)
............................................................
Leapsa merge mai departe la "Just a girl" , Lucian, Critic de blog si Maria Coman
Asadar.... The 34 lines:
Yourself: ......... Serene
Your Spouse: ...... Future Tense
Your Hair: ........ Curly & sexy
Your Mother: ...... Typical Greek Mum
Your Father: ...... Daddy :P
Your Favorite Item: ..... Magazines
Your Dream Last Night: .. Too complicated
Your Favorite Drink: .... Caramel Machiato
Your Dream Car: ......... Alfa Romeo
The Room You Are In: .... Zuzu's Land
Your Ex: ................ My Angel
Your Fear: .............. Solitude & unhappiness
What You Want To Be In Ten Years: ..... A happy wife, mum, succsesful woman, Martha's owner, traveler, world-wide magazine editor
Who You Hung Out With Last Night: .. My Laptop
What You’re Not: ................... Fast
Muffins: ........................... Rich in Chocolate
One of Your Wish List Items: ....... Happiness
Time: .............................. GMT+1 (soon)
The Last Thing You Did: ............ Mailiiiiiiiiing
What You Are Wearing: .............. Pyjama
Your Favorite Weather: ............. Morning Sunshine
Your Favorite Book: ................ Eat-pray-love
The Last Thing You Ate:............. Bruschettini (home made)
Your Life: ......................... My dream!
Your Mood: ......................... Excited!
Your Best Friend: .................. Many persons
................... (but sometimes wondering if this really exist) & God:-)
What Your Thinking About Right Now: .... Bruxelles
Your Car: .............................. My daddy's
What You Are Doing At The Moment: ...... Coffeeing :-))
Your Summer: ........................... My Greece
Your Relationship Status: .............. Free like a bird (and love it)
What Is On Your TV: ................... Pro7
What Is The Weather Like: .............. Cloudy
When Was The Last Time You Laughed: .... Yesterday
.......................................("rapistii turiti" - In Gura Presei)
............................................................
vineri, 19 septembrie 2008
In cerc vicios...
Va spun cu toata franchetea de care sunt capabila ca e prima data cand, privind un reportaj(si marturiile neaosilor nostri "barbati" de carton), sunt pe cale sa vomit. La propriu. Ma iertati pentru sinceritate, insa sunt de-a dreptul ingretosata...
O lamaie...
Cand vine vorba de violenta domestica, nu mai vad in culori, stiu doar atat : toleranta zero!!
Cand un barbat loveste o femeie, o lume intreaga moare si se naste un cerc vicios...
Hmmmm, dar... sa va spun o poveste. Trista. Adevarata si trista...
O chema...(sa-i zicem) Simona... am cunoscut-o in ianuarie. A venit sa facem cateva ore de greaca. Era frumoasa, blonda ( va rooooooooog, nu dati ochii peste cap!!! respect!! :P), inalta, jurista de meserie, nu a profesat niciodata. Era al doilea, al treilea an cand urma sa plece in Grecia sa munceasca.
Fotograf, apoi hostess la hoteluri cu multe stele, era o aparitie foarte, foarte efervescenta, turuia ingrozitor de mult. Putin i-a trebuit ca sa inceapa, discret, dar insistent, sa arunce pastile despre "el"...
"Prietenul meu e grec. E asa inteligent, a studiat in Anglia..."(Oh, really?? Sherlock, I don't care...)
Nu numai ca nu ma interesa deloc viata ei particulara, dar incepeau sa ma si agaseze detaliile astea, caci in 3 luni aflasem eu mai multe detalii ale relatiei ei cu the guy, decat invatase ea greaca...
To make the long (almost boring) story short, o iau pe scurtatura :
The guy, frumosul grec scolit la Londra, cel caruia ea ii facea, fara sa isi dea seama cred, statuie cu piedestal inalt de fiecare data, era un frustrat, violent si agresiv.
Ca sa vezi!!! Printul pe cal alb era de fapt piratul din Infern!!!
A batut-o. Nu o data. Nu usor. Nenoricit plin de complexe, a terorizat-o.
I-a interzis sa aiba prietene, sa iasa in oras, sa tina in mobil orice numar al vreunui barbat, ii verifica zilnic mailul, chestionand-o si obligand-o sa ii traduca ce scrie Vasilica acolo.... Era gelos, Bolnav de gelos.
Cred ca deja e clara problema, detalii mai am, dar e suficient cat sa redau tabloul sumbru si dezgustator(e ceva gresit in a-l numi dezgustator?!).
Si ea... Ea il iubea. Ii era mila de el, ca pe el l-a batut tatal lui cand era copil... Il ierta, ca era frumos (!!!) si destept si sociabil (asa, in exteriorul casei). Tot ce castiga ea lucrand 6 zile din 7 de la 6 la 21 ii dadea lui, sa se bucure ca cineva sa gandeste la el si il rasfata... El juca toata ziua jocuri pe calculator, il izbea in perete pe bietul catel pe care chiar el si-l dorise si ii plangea ei la telefon, implorand-o sa-l ierte pentru ca i-a invinetit mana sau piciorul... Ca nu a vrut, nu stia ce face... (Halatu', halatu' ... ).
Daca era fericita? Numai ea o sti... Dar AIA poate fi numita fericire?!?! Sa ma tina cineva, cad in gol!!!
Sa o judec? Nu... Fiecare alege ce viata vrea sa duca...
Sa-mi fie mila? Nici atat.
Inainte imi consumam 50% din energie ca sa ma revolt si cealalta jumatate ca sa imi explic fenomenul intolreabil in mintea mea, iar apoi eram extenuata si siderata... Asa, si?
Acum am invatat sa zic simplu "Alegeri..."
.................
Revenind la reportajul de pe Antena3...
Mi s-a facut sila de cocosii aia imbibati de alcool care spuneau cu zambetul pe buze ca-si bat frecvent nevasta. Pentru ca merita, pentru ca e proasta... Cu furtunul de la aragaz, cu palma sau cu ce le vine la indemana...
Apoi le pare rau. Sigur ca da. In marinimia lor de masculi frustrati, nefericiti, degenerati si misogini pana in gusa, dupa ce le pocnesc si dupa ce ies din starea de alcooleala, le pare rau.
CATA generozitate... Un Nobel, va rog! Pentru pace!
Ti se pare ca el e The One, el, Gicu, e un bradpit carpatin, esti fericita...
Pana intr-o zi cand ZBANG!! Ti s-a prabusit lumea in cap... era tavanul prea jos...?
Cum de nu ti-ai dat seama ce fel de om e? Chiar, CUM?! Dar cum iti dai seama ce om iti iei langa tine?
E adevarat ca nu cunosti cu adevratat un om nici dupa o viata, bine, DAR atunci cand ai aflat... ce faci? Stai? Daca stai, inseamna ca... iti meriti soarta.
Asta cred. Eu.
Pe final, mai spun doar atat:
- Suntem un popor primitiv, ceva mai multa civilizatie servita consecvent ne-ar mai oxigena creierele si sufletele...
- Un barbat care a ridicat mana asupra unei femei si a dat (!) nu mai e barbat. E carton... E carpa... E o mizerie...
- Daca ma incearca un sentiment de compasiune cand vad femei victime ale violentei domestice si inca mai spun, naive si senile, ca pe el (pe bruta vreau sa zic) il iubesc, atunci e vorba doar de parerea de rau ca nu le-a fost dat (inca, in viata asta, etc...) sau nu au ales sa traiasca macar o zi (caci dup-aia ar fi stiut sa aleaga!!) betia fericirii pure, curate, simple, alaturi de un barbat care sa le respecte, sa le pretuiasca si sa le iubeasca pana la cer si inapoi si pe care sa-l priveasca ca pe un inger venit in chip de om sa le arate frumusetea vietii...
......................................................................
LATER EDIT : Bancul Promis
La un congres anual al nevestelor se hotarasc masuri "libertine" si democratice de bune maniere casnice. Pana la urmatoarea intalnire, femeile in cauza trebuie sa-si puna consortul la treaba, sa le ajute in treburile gospodaresti si sa le trateze cu mai mult respect...
La urmatoarea intalnire,
Englezoaica declara:
- Am mers acasa si am zis : John, de azi inainte trebuie sa ma ajuti si tu in casa. Bucataria e si a ta si copii au si un tata...
Dupa o zi deja am vazut rezultatele, John al meu a inceput sa-si spele cana de ceai, dupa o saptamana ducea copii la culcare, iar dupa o luna deja stia sa puna rufele la spalat.
Frantuzoaica: M-am dus la Francois si i-am zis: Cheri, nu ma mai descurc singura cu treburile, va trebui sa pui umarul si tu. Vreau si eu sa ma odinesc, sa merg la coafor, sa am timp pentru mine.
Dupa o zi nu am vazut nimic... Dupa o saptamana, parca se vedeau rezultatele, Francois a inteles si a inceput sa isi ajute sotia... Dupa o luna imparteau frumos treburile casnice, fiind amandoi fericiti...
Marioara, romanca: M-am dus la Ion si i-am zis: Ioane, de azi inainte mai lasa crâşma, sunt si eu femeie si trebuie sa ma respect, sa am timp pentru mine, va trebui sa ma ajuti la treburile casnice. Sa-ti speli ciorapii si sa strangi dupa tine in bucatarie, sa simt si eu ca in casa asta suntem 2!
Dupa o zi....nu am vazut nimic. Dupa o saptamana, nimic...
Dupa vreo 2-3 saptamani, parca, parca am inceput sa vad cu ochiul drept....
...............................................................
O lamaie...
Cand vine vorba de violenta domestica, nu mai vad in culori, stiu doar atat : toleranta zero!!
Cand un barbat loveste o femeie, o lume intreaga moare si se naste un cerc vicios...
Hmmmm, dar... sa va spun o poveste. Trista. Adevarata si trista...
O chema...(sa-i zicem) Simona... am cunoscut-o in ianuarie. A venit sa facem cateva ore de greaca. Era frumoasa, blonda ( va rooooooooog, nu dati ochii peste cap!!! respect!! :P), inalta, jurista de meserie, nu a profesat niciodata. Era al doilea, al treilea an cand urma sa plece in Grecia sa munceasca.
Fotograf, apoi hostess la hoteluri cu multe stele, era o aparitie foarte, foarte efervescenta, turuia ingrozitor de mult. Putin i-a trebuit ca sa inceapa, discret, dar insistent, sa arunce pastile despre "el"...
"Prietenul meu e grec. E asa inteligent, a studiat in Anglia..."(Oh, really?? Sherlock, I don't care...)
Nu numai ca nu ma interesa deloc viata ei particulara, dar incepeau sa ma si agaseze detaliile astea, caci in 3 luni aflasem eu mai multe detalii ale relatiei ei cu the guy, decat invatase ea greaca...
To make the long (almost boring) story short, o iau pe scurtatura :
The guy, frumosul grec scolit la Londra, cel caruia ea ii facea, fara sa isi dea seama cred, statuie cu piedestal inalt de fiecare data, era un frustrat, violent si agresiv.
Ca sa vezi!!! Printul pe cal alb era de fapt piratul din Infern!!!
A batut-o. Nu o data. Nu usor. Nenoricit plin de complexe, a terorizat-o.
I-a interzis sa aiba prietene, sa iasa in oras, sa tina in mobil orice numar al vreunui barbat, ii verifica zilnic mailul, chestionand-o si obligand-o sa ii traduca ce scrie Vasilica acolo.... Era gelos, Bolnav de gelos.
Cred ca deja e clara problema, detalii mai am, dar e suficient cat sa redau tabloul sumbru si dezgustator(e ceva gresit in a-l numi dezgustator?!).
Si ea... Ea il iubea. Ii era mila de el, ca pe el l-a batut tatal lui cand era copil... Il ierta, ca era frumos (!!!) si destept si sociabil (asa, in exteriorul casei). Tot ce castiga ea lucrand 6 zile din 7 de la 6 la 21 ii dadea lui, sa se bucure ca cineva sa gandeste la el si il rasfata... El juca toata ziua jocuri pe calculator, il izbea in perete pe bietul catel pe care chiar el si-l dorise si ii plangea ei la telefon, implorand-o sa-l ierte pentru ca i-a invinetit mana sau piciorul... Ca nu a vrut, nu stia ce face... (Halatu', halatu' ... ).
Daca era fericita? Numai ea o sti... Dar AIA poate fi numita fericire?!?! Sa ma tina cineva, cad in gol!!!
Sa o judec? Nu... Fiecare alege ce viata vrea sa duca...
Sa-mi fie mila? Nici atat.
Inainte imi consumam 50% din energie ca sa ma revolt si cealalta jumatate ca sa imi explic fenomenul intolreabil in mintea mea, iar apoi eram extenuata si siderata... Asa, si?
Acum am invatat sa zic simplu "Alegeri..."
.................
Revenind la reportajul de pe Antena3...
Mi s-a facut sila de cocosii aia imbibati de alcool care spuneau cu zambetul pe buze ca-si bat frecvent nevasta. Pentru ca merita, pentru ca e proasta... Cu furtunul de la aragaz, cu palma sau cu ce le vine la indemana...
Apoi le pare rau. Sigur ca da. In marinimia lor de masculi frustrati, nefericiti, degenerati si misogini pana in gusa, dupa ce le pocnesc si dupa ce ies din starea de alcooleala, le pare rau.
CATA generozitate... Un Nobel, va rog! Pentru pace!
Ti se pare ca el e The One, el, Gicu, e un bradpit carpatin, esti fericita...
Pana intr-o zi cand ZBANG!! Ti s-a prabusit lumea in cap... era tavanul prea jos...?
Cum de nu ti-ai dat seama ce fel de om e? Chiar, CUM?! Dar cum iti dai seama ce om iti iei langa tine?
E adevarat ca nu cunosti cu adevratat un om nici dupa o viata, bine, DAR atunci cand ai aflat... ce faci? Stai? Daca stai, inseamna ca... iti meriti soarta.
Asta cred. Eu.
Pe final, mai spun doar atat:
- Suntem un popor primitiv, ceva mai multa civilizatie servita consecvent ne-ar mai oxigena creierele si sufletele...
- Un barbat care a ridicat mana asupra unei femei si a dat (!) nu mai e barbat. E carton... E carpa... E o mizerie...
- Daca ma incearca un sentiment de compasiune cand vad femei victime ale violentei domestice si inca mai spun, naive si senile, ca pe el (pe bruta vreau sa zic) il iubesc, atunci e vorba doar de parerea de rau ca nu le-a fost dat (inca, in viata asta, etc...) sau nu au ales sa traiasca macar o zi (caci dup-aia ar fi stiut sa aleaga!!) betia fericirii pure, curate, simple, alaturi de un barbat care sa le respecte, sa le pretuiasca si sa le iubeasca pana la cer si inapoi si pe care sa-l priveasca ca pe un inger venit in chip de om sa le arate frumusetea vietii...
......................................................................
LATER EDIT : Bancul Promis
La un congres anual al nevestelor se hotarasc masuri "libertine" si democratice de bune maniere casnice. Pana la urmatoarea intalnire, femeile in cauza trebuie sa-si puna consortul la treaba, sa le ajute in treburile gospodaresti si sa le trateze cu mai mult respect...
La urmatoarea intalnire,
Englezoaica declara:
- Am mers acasa si am zis : John, de azi inainte trebuie sa ma ajuti si tu in casa. Bucataria e si a ta si copii au si un tata...
Dupa o zi deja am vazut rezultatele, John al meu a inceput sa-si spele cana de ceai, dupa o saptamana ducea copii la culcare, iar dupa o luna deja stia sa puna rufele la spalat.
Frantuzoaica: M-am dus la Francois si i-am zis: Cheri, nu ma mai descurc singura cu treburile, va trebui sa pui umarul si tu. Vreau si eu sa ma odinesc, sa merg la coafor, sa am timp pentru mine.
Dupa o zi nu am vazut nimic... Dupa o saptamana, parca se vedeau rezultatele, Francois a inteles si a inceput sa isi ajute sotia... Dupa o luna imparteau frumos treburile casnice, fiind amandoi fericiti...
Marioara, romanca: M-am dus la Ion si i-am zis: Ioane, de azi inainte mai lasa crâşma, sunt si eu femeie si trebuie sa ma respect, sa am timp pentru mine, va trebui sa ma ajuti la treburile casnice. Sa-ti speli ciorapii si sa strangi dupa tine in bucatarie, sa simt si eu ca in casa asta suntem 2!
Dupa o zi....nu am vazut nimic. Dupa o saptamana, nimic...
Dupa vreo 2-3 saptamani, parca, parca am inceput sa vad cu ochiul drept....
...............................................................
joi, 18 septembrie 2008
A Perfect Day ...
Ma gandeam acum, in timp ce afara ploua mizerabil si monoton iar eu stau cuibarita cu un ceai in brate langa laptop si ascult muzica in surdina de aici
Oare cum ar arata pentru mine o zi ideala de munca?
Ce as alege eu pentru mine din infinita varietate a vietii?
Pai, ia sa vedem....
Daca peste 1 min mi s-ar oferi sansa de a-mi alege eu, detaliu cu detaliu, o zi perfecta de munca si jobul ideal, atunci as alege asa:
~ Sa ma trezesc dimineata pe la 7-8, sa-mi savurez ceaiul negru cu lapte in tihna, eventual cu o companie placuta prin preajma... Sa imi rasfat catelusa Martha (labradorul meu viitor :P ) si sa respir aer tare si proaspat cum numai diminetile stiu sa ne ofere....
Sa fac un dus revigorant si sa-mi rasfat trupul cu creme si miresme sexy, sa-l invelesc in haine moi si confortabile, dar cu "atitudine", si sa plec de acasa...
Sa ies pe strada de unde sa-mi pot lua, in drum spre minunatul meu job, un croissant savuros si proaspat si o cafea la pachet, gen Starbucks cu caramel, varianta maaaaaaaaaaaare, si un ziar. Sau doua. Bine, si o revista. Doua...
Sa calatoresc decent pana la birou, indiferent daca se cheama metrou sau personal car...
Sa ajung la birou pe la 9-10 unde sa-mi pot soarbe tacticos cafelutsa in timp ce frunzaresc presa si arunc un ochi pe o fereastra mare si luminoasa ce da spre vreun parc sau spre o strada aglomerata cu lume ( I love people). Sa salut si sa fiu salutata de colegi prietenosi si zambitori (the british kind of friendly courtesy) cu care, din cand in cand, sa ies la "team-lunch" si cu care sa fie o placere sa lucrezi, chiar si atunci cand orele de program sunt depasite...
Apoi sa particip la o sedinta, sa raspund la mailuri sau sa iau decizii, sa am o activitate mereu in miscare, atractiva si creativa...
Sa merg la o intalnire, sa programez un eveniment si sa-l organizez...
Sa ma opresc pentru pauza de pranz si sa ies la masa cu colegii sau cu o prietena sau cu el... Sa ma intorc la lucru plina de entuziasm si de elan...
Sa rezerv bilete de avion pentru o conferinta la care urmeaza sa particip, sa ma documentez si sa aprofundez...
Sa am zile pline de munca - facuta cu pasiune si dedicare, in care sa nu apuc sa ma
gandesc ce zi e, ce ora, cine sunt eu...si sa ma simt al naibii de fericita! Si sa am zile in care atmosfera molcoma sa domine totul...
Sa imi placa ceea ce fac si sa fiu mandra de jobul meu. Si el de mine!
Sa fie motivant si mereu in concordanta cu visele mele...
Sa plec dupa-masa de la birou senina si fericita, sa-mi las acolo gandurile, angoasele si nerezovatele...
Sa merg lin pe strazi, sa casc gura la vitrine sau sa merg la Supermarché. Sa alerg acasa sa pregatesc cina pentru noi sau pentru noi + friends or family... Sau pur si simplu sa merg acasa, de dragul locului si al omului ce si-a impregnat aerul cu parfumul lui Chanel Allure... Sa merg la cinema cu fetele sau la cina in oras... Sa merg...acasa. Libera si fericita... Sa citesc, sa gatesc, sa dorm, sa zac, sa tac... Sa fac curat, sa fac o vizita, sa scriu ceva, sa iau ceva...,sa duc ceva...
Sa o scot pe Martha la plimbare, sa alerg pe inserat si pe racoare... Sa merg la sala, sa fac masaj... Sa ma simt bine!
Sa dorm, apoi, si sa visez frumos. Si atunci cand ma dezvelesc in miez tarziu de noapte, sa simt un suflet aproape, sa ma inveleasca...
Si maine sa o iau de la capat, multumita si implinita! In pace....
Voi? Ziua voastra de munca ideala...?
Ascult. Mi-am mai pus o ceasca de ceai, deci am vreme :P
.....................................................
Oare cum ar arata pentru mine o zi ideala de munca?
Ce as alege eu pentru mine din infinita varietate a vietii?
Pai, ia sa vedem....
Daca peste 1 min mi s-ar oferi sansa de a-mi alege eu, detaliu cu detaliu, o zi perfecta de munca si jobul ideal, atunci as alege asa:
~ Sa ma trezesc dimineata pe la 7-8, sa-mi savurez ceaiul negru cu lapte in tihna, eventual cu o companie placuta prin preajma... Sa imi rasfat catelusa Martha (labradorul meu viitor :P ) si sa respir aer tare si proaspat cum numai diminetile stiu sa ne ofere....
Sa fac un dus revigorant si sa-mi rasfat trupul cu creme si miresme sexy, sa-l invelesc in haine moi si confortabile, dar cu "atitudine", si sa plec de acasa...
Sa ies pe strada de unde sa-mi pot lua, in drum spre minunatul meu job, un croissant savuros si proaspat si o cafea la pachet, gen Starbucks cu caramel, varianta maaaaaaaaaaaare, si un ziar. Sau doua. Bine, si o revista. Doua...
Sa calatoresc decent pana la birou, indiferent daca se cheama metrou sau personal car...
Sa ajung la birou pe la 9-10 unde sa-mi pot soarbe tacticos cafelutsa in timp ce frunzaresc presa si arunc un ochi pe o fereastra mare si luminoasa ce da spre vreun parc sau spre o strada aglomerata cu lume ( I love people). Sa salut si sa fiu salutata de colegi prietenosi si zambitori (the british kind of friendly courtesy) cu care, din cand in cand, sa ies la "team-lunch" si cu care sa fie o placere sa lucrezi, chiar si atunci cand orele de program sunt depasite...
Apoi sa particip la o sedinta, sa raspund la mailuri sau sa iau decizii, sa am o activitate mereu in miscare, atractiva si creativa...
Sa merg la o intalnire, sa programez un eveniment si sa-l organizez...
Sa ma opresc pentru pauza de pranz si sa ies la masa cu colegii sau cu o prietena sau cu el... Sa ma intorc la lucru plina de entuziasm si de elan...
Sa rezerv bilete de avion pentru o conferinta la care urmeaza sa particip, sa ma documentez si sa aprofundez...
Sa am zile pline de munca - facuta cu pasiune si dedicare, in care sa nu apuc sa ma
gandesc ce zi e, ce ora, cine sunt eu...si sa ma simt al naibii de fericita! Si sa am zile in care atmosfera molcoma sa domine totul...
Sa imi placa ceea ce fac si sa fiu mandra de jobul meu. Si el de mine!
Sa fie motivant si mereu in concordanta cu visele mele...
Sa plec dupa-masa de la birou senina si fericita, sa-mi las acolo gandurile, angoasele si nerezovatele...
Sa merg lin pe strazi, sa casc gura la vitrine sau sa merg la Supermarché. Sa alerg acasa sa pregatesc cina pentru noi sau pentru noi + friends or family... Sau pur si simplu sa merg acasa, de dragul locului si al omului ce si-a impregnat aerul cu parfumul lui Chanel Allure... Sa merg la cinema cu fetele sau la cina in oras... Sa merg...acasa. Libera si fericita... Sa citesc, sa gatesc, sa dorm, sa zac, sa tac... Sa fac curat, sa fac o vizita, sa scriu ceva, sa iau ceva...,sa duc ceva...
Sa o scot pe Martha la plimbare, sa alerg pe inserat si pe racoare... Sa merg la sala, sa fac masaj... Sa ma simt bine!
Sa dorm, apoi, si sa visez frumos. Si atunci cand ma dezvelesc in miez tarziu de noapte, sa simt un suflet aproape, sa ma inveleasca...
Si maine sa o iau de la capat, multumita si implinita! In pace....
Voi? Ziua voastra de munca ideala...?
Ascult. Mi-am mai pus o ceasca de ceai, deci am vreme :P
.....................................................
miercuri, 17 septembrie 2008
Je pense a toi...
" ...Belle,
C`est un mot qu`on dirait inventé pour elle
Quand elle danse et qu`elle met son corps à jour
Tel un oiseau qui étend ses ailes pour s`envoler
Alors je sens l`enfer s`ouvrir sous mes pieds... "
In linistea calma a noptii, o melodie atat de frumoasa...
Pentru suflet...
Noapte buna...
.........................................................
Abonați-vă la:
Postări (Atom)