sâmbătă, 25 septembrie 2010

De prin Grecia adunate... (3) - Plimbare in Egina

E festivalul fisticului in Egina.
Insula, un micut platouas, este plina de livezi cu arbori de fistic.
Este cea mai apropiata insula de portul Pireu si este renumita pentru biserica Sf.Nectarie, obisnuit loc de pelerinaj printre crestin-ortodocsii din intreaga lume.


Ziua destinata excursiei in Egina a inceput cu coordonate caracteristice Greciei.
Ce zic, ale Balcanilor in general.
Ajunsi in portul Pireu am intrebat la agentia de turism cat costa biletul pentru ferry-boat.
“9,00 euro.”
Costa, de fapt, 10 euro…
Si cat facem pana acolo?
“Cel mult o ora.”
Am facut o ora si jumate…
Mai tarziu, … la ce ora pleaca autobuzul spre Sf.Nectarie? N-are rost sa te increzi prea tare in graficul scris de mana pe lateralul ghiseului.
“La 11, “perίpou”, adica “aproximativ asa, in jur de ora aia, undeva intre 11 si 12, inainte de apusul soarelui in orice caz, cand o veni autobuzul de unde e plecat, daca se alineaza corepsunzator planetele, azi candva... perίpou”.
Grecia, in care acest cuvant, perίpou, e transformat in mod de viata, are farmecul ei, totusi.
Daca esti constient ca nu te afli in Suedia, Germania sau Austria, atunci imbratisezi relaxat punctualitatea si precizia lor. Sau lipsa lor partiala.
~
Insulele Greciei sunt ca un buchet plin de flori rare (insulele mai mari si mai faimoase – Creta, Mykonos, Santorini, Zakynthos, etc.) si de bobocei delicate, dar foarte parfumati (insulele mici si foarte mici, pana la dimensiunea unei movile de piatra – Thassos, Skiathos, Tinos, etc.), iar Egina este unul din boboceii buchetului.
Cand am coborit de pe ferry, intr-o mare graba deoarece a facut doar o escala de 5 minute, pentru ca mai apoi sa plece inspre alte insule din apropiere, am avut impresia ca am nimerit intr-o alta lume.
Cea a Greciei de la 1960 – 1980. Impresia s-a conturat in scurt timp intr-o realitate bizar de palpabila.
Autobuzele locale erau cele de pe vremea cand inca nu ma nascusem eu. Mult mai moderne decat unele autobuze de la noi de dupa ’90, dar chiar si asa te izbea discrepanta dintre acestea si cele din restul Greciei, noi, moderne si foarte bine intretinute. Am vazut multe masini vechi, ba chiar si niste vechi autovehicule militare transformate in decapotabile de plimbare.


Apoi, casele. Prima impresie a fost de degradare uriasa. Eram dezamagita si uluita. Nu mai vazusem asa ceva in nicio alta insula pe care am vizitat-o.
La o privire mai atenta si la o incursiune pe stradutele inguste, am observat ca si cele proaspat renovate pastrau impecabil patina timpului scurs peste ele. In fata multora dintre cladiri, cu greu iti dadeai seama daca n-au mai fost atinse de cand au fost construite sau sunt de curand improspatate in stilul initial. Original.
Toata atmosfera dominanta a fost a unei calatorii in timp. Magazine batrane, fara prea multe sclipiri de modernitate. Reclame antice. Banci noi in straie vechi de caramida. Vederi prafuite pe standuri. Magazine de suveniruri si de sezon care aratau exact ca in pozele din ’86 cand am fost eu prima data in Grecia. Ciudat, mai ales cand te astepti, la un pas de furnicarul urban din Atena, sa nimeresti pe o insula cocheta si modernizata, in pas cu timpurile…
La biserica Sf.Nectarie am ramas neplacut surprinsa de imensitatea constructiei, hidos de impunatoare pentru a cinsti memoria unui sfant atat de modest in viata lui pe pamant.
Dar deh, asta deja e alta tema de discutie pe care o evit, in genere, din cauza polemicilor pe care le prilejuieste.
Nu ascund ca genul asta de peregrinari la lacasuri de cult ma lasa rece in majoritatea cazurilor, iar cel din Egina nu face exceptie. Dar prietenii cu care am fost insistasera tare sa mergem, asa ca refuzul nu intra in paleta politicoasa de sustragere. Si in plus, daca sunt oameni care vin din toate colturile lumii special pentru asta, inseamna ca pot si eu rabda o ora, daca tot eram chiar acolo. Precum apa sfintita, poate iti face bine, rau sigur nu face.


Inedit mi s-a parut faptul ca, pe dealul de langa biserica, exista 365 de bisericute, parka aruncate la intamplare de catre zei, fiecare purtand un alt hram, in asa fel incat in fiecare zi din an, fara repetitie, una isi serbeaza hramul.
Nu am elucidat misterul anilor bisecti, dar in sfarsit… :P
Cel mai frumos lucru vazut in Egina a fost o terasa de pe malul apei a carei scaune si mese se aflau, literamente, in mare. O vedeti intr-una din poze.
E visul meu din copilarie, o terasa unde sa stau cu picioarele clipocind in apa in timp ce beau un frappe rece. Din pacate, insa, m-am multumit sa o privesc si sa o iau cu mine in poza, pentru ca era suficient de racoare ca sa nu iti doresti o raceala de toata frumusetea.


A fost o zi frumoasa in Egina, iar calatoria cu ferry-boatul o splendoare. La venire am admirat vasul britanic Queen Victoria, ancorat in portul Pireu, un colos plutind pe apa (294 m lungime, 16 deck-uri si o capacitate de 2014 pasageri), iar seara la intoarcere un superb apus de soare, auriu-aramiu, melancolic si perfect.

2 comentarii:

Ionut spunea...

super, vad ca te plimbi nu gluma! :D

Zuzu spunea...

ma straduiesc :)