miercuri, 9 ianuarie 2008

No comment... (but ... how about regrets?!)

Nu stiam ca reactionez atat de urat la socuri emotionale puternice...
Dar am aflat...
Acum o saptamana suna telefonul.
O prietena. Imi spune ca are un bebelus.
Am amutit. M-am albit. Am inceput sa plang. Tremuram.
..........................................................
Ce-i interesant, socant si nepotrivit aici, va veti gandi probabil...
Pai... e o persoana care sta la 2 min de mine, o persoana care mi-e relativ apropiata, o persoana care 9 luni de zile nu a fost ascunsa in Sahara, ci chiar sub nasul meu...
O pesoana care nu a scos un "pis" despre toata chestia asta...
O persoana care sta cu parintii, care nici ei nu stiau nimic...
O persoana fara partener de viata...
O persoana care e cat un fir de iarba si nici macar un copil nu i-a modificat silueta...
Suficiente amanunte.
............................................................
Dupa o saptamana am depasit socul oarecum, am inceput sa accept ideea ca mogaldeata aia pe care azi am tinut-o in brate e a ei..., am depasit iritarea si indignarea ca ea, prietena mea, nu mi-a spus absolut nimic despre asta, ca a fost inconstienta, ca de frica a facut ce nu se face...
.............................................................
Acum,pornind de la tema data...stau si ma gandesc...
Cum sta treaba? Cum se face ca out of nowhere m-am trezit gandindu-ma la copii, la cum ii faci si cum ai grija daca nu vrei sa-i faci, la ce vise si planuri am eu pe subiectul dat, la ce naiba faci daca viata iti da un sut in fund numit "accident"?!, la ce inseamna cu adevarat "pacat", la ce si cum ne dorim de la viata si cand... Si ce putem face sa nu ne fure nimeni visul...
Fara sa vreau, poate dintr-o pornire empatica, ajung sa ma pun in locul ei si, fara sa vreau, in mod sigur de frica, ma ia groaza...
Sunt inca foarte bulversata, sunt intre alegerea de a o judeca si cea de a o intelege...sau poate chiar sa o compatimesc...
..............................................................
Eu vad copilul ca rodul unei frumoase iubiri...Eu iubesc copiii si mi-i doresc intr-o zi, insa numai asa. Eu nu as dori un copil pentru satisfactie exclusiv personala. Sa fiu o mama singura... Niciodata!
Iubesc familia, cred in ea si mi-o doresc. Dar sa fie armonioasa, sa existe dragoste, atunci mi-as dori un copil. Un copil care sa aiba 2 parinti care se iubesc si care il iubesc...
Eu ma terifiez numai la ideea ipotetica ca un copil ar putea aparea in viata mea cand nu e vremea...si cu cine NU trebuie. Eu nu as putea avea un astfel de copil...
Eu nu pot concepe accidente si ideea asta ca ups, se poate intampla oricui, imi da niste fiori prea reci pe sirea spinarii de nu se poate...
Eu nu as putea iubi un "accident"...
Vorbesc de strict genul de accident unde nu exista cuplu, planuri de viitor, iubire, etc...
Egoista? Nu cred...
Responsabila?poate...
Idealista? Sigur...
.................................................................

12 comentarii:

Catarama spunea...

nasol... adik... noah s epot intampla si de astea..... cam peste tot....

Anonim spunea...

chestii din astea se intimpla in viata. cine stie care i-au fost motivele, dar crede-ma ca a fost o decizie foarte greu de luat pentru ea.

e foarte bine ca ai conceptiile pe care le ai, care intre noi fie vorba nu sunt idealiste, o groaza de oameni de pe lumea asta gindesc ca si tine.

nu incerca sa o intelegi, nu o condamna, accepta situatia asa cum e. cred ca asta asteapta si ea de la un prieten.

Anonim spunea...

asta e pentru postul cu 2007, ca nu pot sa adaug comentariul acolo.
deci daca 2007 nu era, nu ai mai fi tras acum un post numai bun de revistele pentru femei :)). pot, vreau, am dovedit, iubita... m-am distrat k lumea.

Zuzu spunea...

Stochastic, Am I funny??? (in a bad way) ;)

Nu poti adauga comentarii la "2007" pentru ca nu vreau eu sa aud pareri despre "my best year ever!" :)
As simple as that! :)

Anonim spunea...

ce se intampla oare cu fetele ?sunt dragute , ma atrag , dar cand incep sa vorbeasca numai in "telenovele " pretioase ,fuuuuuuuuuuuuuuug !

Zuzu spunea...

Anonim, pana capeti o identitate oarecare, poti vorbi, nu te aude nimeni...
Cine a vorbit in telenovele pretioase, apropo?

Anonim spunea...

De ce ma fortezi sa-ti spun ca de cate ori ma indragostesc de tine ,ma impinge ceva sa-ti mai citesc o pagina ,si fuuug .Daca ti-ai pune o oglinda in fata oare te-ai auzi mai bine ?

Zuzu spunea...

Oh, iti vine sa o iei la goana citind posturile mele?
Aha...
Pai, sper sa fugi repede ca am de gand sa mai scriu. :)))

Daca ti-ai dezvalui identitatea, oare ti-as mai raspunde...? ;)

Anonim spunea...

DACA mi-asi dezvalui identitatea ...sigur mi-ai raspunde .Ma mai gandesc...Oricum la tine nu ma pot inpiedica sa nu ma gandesc .

Zuzu spunea...

Anonim, nu ai o identitate, nu existi.
Punct.

Arsenya spunea...

si eu vreau bebe! :P

Zuzu spunea...

Arse, nice to have you back here!
Piticu Roz loves you! :-))))