Un univers al meu...

Am momente cand cred ca universul a fost inventat ca sa-mi faca mie pe plac.
Tie nu ti se intampla sa crezi la fel uneori (macar)? :-)
Cel mai des prefer sa-mi pastrez aceasta credinta mai in "piano" si sa afisez o atitudine normala, fireasca si vag smerita, ca un om rational ce sunt.
(sunt, da?! :-))))))))) )
Dar, in sinea mea, stiu mereu ca e adevarat.
De ce n-ar fi asa?
Toti avem dreptul sa credeam asta, iar universul, cu miliardele sale valentze si fatzete, chiar a fost creat ca sa ne fie noua pe plac.
Noua, oamenilor. Noua, sufletelor. Noua, entitatilor capabile de iubire pura.
Universul e nelimitat, universul este cel mai liber organism imaginat vreodata, cel mai bogat, colorat si plin de iubire cumul de energie.
Asadar, el este orice vrem noi sa fie. El este una cu noi, iar noi suntem una cu el.
Daca posezi un suflet(si toti posedam, dar unii afla prea tarziu asta), esti inzestrat cu samanta indumnezeirii, asadar esti parte componenta a universului. Esti una din trilioanele de rotite ale marelui ceasornic. Esti atat de important. Si tu habar nu ai, in cele mai multe situatii...
Pustiit pe dinauntru, ruginesti la cele mai fine picaturi de apa, te agati ca un pui parasit si infometat de tot ce e material, te inchizi in tine, dezvolti nebanuite frici si frustrari, inunzi totul cu tone de machiaj emotional, incercand sa creezi un surogat pentru cea mai importanta hrana a fiintei umane, iubirea. Iar iubirea, iubirea sta in suflet. Pe el trebuie sa-l hranim mai intai.
Abia cand sufletul e hranit cu energie vie, curgatoare si libera, abia atunci toate actiunile tale din planul fizic al vietii vor capata contur, vor inceta sa mai fie pseudo solutii, vor fi mofturi asumate, vor fi mod de viata deliberat construit, iar goana haotica prin viata se va topi in pace interioara.
Abia atunci.
.............................................