Pentru mine... [şi pentru tine... şi pentru oricine]

Nu mai scrie nimic daca stai de 20 min si te uiti in gol...
Pleaca. Dormi. Danseaza, fa orice altceva.
Ceva ce esti in stare.
In acest moment.
.........
Inventeaza odata un mecanism de vanare a gandurilor zbenguite ce-ti populeaza cap'sorul, daca altfel nu reusesti sa insemnezi ceva ce cu atata ravna te straduiesti.
Te crezi geniala?
Poate ca si esti.
Dar, draga mea, poate doar uneori. Nici macar unui geniu adevarat, momentele de maxima inspiratie nu i se arata prea des.
Nu uita asta.
.........
Stii ce? Ai putea fi "a great motivational speaker", daca ti-ai da voie sa fii tu, mai des.
Daca ai face din entuziasm un mod de viata, asa cum, in momentele de inspiratie si motivare, ai aratat ca poti cu adevarat.
~~~
Te ascunzi de tine, in tine. Ti-e teama sa te iubesti (ai cumva senzatia ca ai putea sa te dedublezi si in final sa suferi pana si din iubirea daruita tie? - hai, nu fi prostuta), dar iti doresti sa-ti fie indragita si iubita fiecare bucatica din puzzle-ul tau cel complicat...
Ti-e frica sa traiesti la parametrii normali. Si nu la cota de avarie. Ai senzatia ca economia asta de resurse emotionale te duce undeva?!
Vorbesti cu dragoste despre iubire, dar tie de fapt ti-e frica de ea. Si de tine. Si de posibilitatea de a te nărui o noua iubire.
Ia numara, cate bariere ai trantit in calea oricarei dorinte a cuiva de a se apropia de tine?

Si nu, contrar aparentei, nu iubirea te doboara, ci frica.
Frica de esec, de singuratate, de nereusita.
Ca si cum n-ai sti..., ca si cum nu ti-ai mai dovedit o data ca nu omori iubirea cu frica, dar o indepartezi, o faci sa fuga, sa sufere, sa se tanguiasca, frica transforma fiinta umana in ceva ce iubirea percepe ca un monstru cu 7 capete, de care se va feri, in cautarea regatului linistit, magic si insorit.
In loc sa inveti odata lectia, sa-i dai foc fricii si sa dovedesti ca iubirea e ca o plastilina in mana unui mare artist, sa o conduci tu, spre ceea ce ar putea deveni o capodopera a vietii tale, si nu ea pe tine in haul butoiului cu melancolie si suferinta.
Care suferinta este exact indepartarea sinelui de calea pe care stie ca trebuie sa o urmeze. Cale numita destin.
~~~
Atunci cand ai sentimentul ca ai atins un colt de rai la rememorarea clipelor atat de frumoase de odinioara, de ce oare nu-ti da si prin cap (ceva ce-n suflet simti prea bine) ca ceva ce s-a intamplat deja este, deci, repetabil si nu ceva utopic?!
Atitudinea asta de raţuşca cea urâtă nu ti se potriveste si tu stii prea bine asta. Dar nu inveti odata lectia.
De ce lasi frica sa te guverneze, suspinand in tacere, cand dorinta de schimbare iti bate la usa? Ti-e frica sa-i deschizi usa?
De ce? Ai impresia ca te-ar putea coplesi atata fericire si nu ai sti ce sa faci cu ea?
Halal cultura!
De ce alegeti, voi oamenii, sa va ingreunati mereu soarta cu metode stupide si extrem de inutile?
Complexitatea e frumoasa, dar uneori simplitatea dicteaza ritmul corect.
.........................................................