marți, 23 iunie 2009

Gânduri răzlețe...


Luni dup-amiaza Salonicul e pustiu. Ai senzatia ca e duminica, insa totusi e abia luni. Dar lunea comertul e inchis in Salonic. Aici inca functioneaza mai vechea reglementare a statului care prevedea ca lunea si miercurea dup-amiaza comertul este inchis. In toate zilele de luni pana vineri pauza de masa este de la 2 la 5. Martea, Joia si Vinerea comertul este deschis si dup-amiaza pana la 9, iar Sambata pana spre dupa masa. Duminica inchis. Cu toate ca oficial nu mai e in vigoare legea, aici inca se pastreaza aceasta organizare, exceptand anumite magazine mari(gen ZARA, H&M, Sprider...), supermarketurile si mall-urile(aproape inexistente in Salonic).
Asadar, intr-un oras aproape gol si amortit, m-am putut plimba in pace. Am facut un window shopping de toata frumusetea, asta pentru ca 1- aici chiar exista conceptul, existand si o sumedenie de magazine ticsite de produse in vitrine, haine si mai ales incaltaminte si 2- pentru ca fiind totul inchis, zumzetul si buluceala dintr-o zi obisnuita lipseau cu desavarsire.
Am avut timp pentru mine. I was dating my city, ca s-o parafrazez pe Carrie din Sex&the City.
Am plutit intr-o liniste deplina, am apucat sa ma gandesc la atatea lucruri, cu atata claritate...
Am intalnit muncitori stradali care nu m-au fluierat desi eram in pantaloni scurti si balerini.
Nu m-am mai simtit agresata de privirile alea de hiena in calduri pe care le intalnesc sistematic in Romania. Printre altele, una peste alta, m-am simtit cum nu ma mai simtisem de foarte multa vreme: SEXY. Single & sexy, un cocktail dulce-racoritor. Mmmm. :-)
Apoi m-am asezat pe o banca in Piata Aristotelous si am privit. Mai intai in gol, apoi am inceput sa observ lumea din jurul meu. Apoi marea...
Apoi m-am gandit ca as putea chiar sa mai scriu pe blog. Ceva.
Desi fara un scop anume acest blog, ma bucur foarte tare cand cineva mi-l complimenteaza, atunci cand cuiva ii place ce si cum scriu. E o bucurie, de ce sa nu recunosc.
Alteori ma trezesc dezamagita. Uneori (eu) de mine... Pentru ca mereu am fost atat de perfectionista incat secunda 1 palea deja in fata secundei 2 care se dorea "mai buna"...In fine.

Alteori de ceilalti. Cei care trec pe aici si care odata au spus ca citesc cu drag si placere ceea ce scriu, ba chiar ca as putea scrie mult mai bine (reperarea potentialului este un soi de compliment, de asemenea), iar apoi, cam hodoron-tronc, asa, aud ca scriu aiureli, ca in fapt nici nu-si pierd vremea sa citeasca, stiind din start ca e useless si plicticos.. Ah, si prea lung.
Curios e ca nu critica in sine ma deranjeaza, deloc, dimpotriva, apreciez critica. Fara critica se naste plafonarea. Insa atunci cand miros gratuitatea celor afirmate, cu un varf de rautate ..., atunci ma gandesc "dar de ce?" Adica de ce sa spui asa ceva?
Si eu critic si inca mult, uneori sunt ironica, alteori sarcastica, dar gratuit rautacioasa evit sa fiu.
Apoi conchid sec: "dar mie de ce-mi pasa?"
Corect, de ce mi-ar pasa...
Apoi, usor, usor, gandurile imi migreaza spre alte sfere. Cele personale...
Daca e sa-mi iau inima in dinti si sa privesc in adancul sufletului meu, aud vocea fricii.
De un timp incoace, frica este la ordinea zilei. Nu va ganditi la o frica concreta si foarte evidenta(ca frica de accident cand tirul vine spre tine pe contrasens sau cand te blochezi in lift si e cutremur...), nu..., ci la una mascata si surda. Dar prezenta. Frica de...nou, de vocea celorlalti, frica de respingere, frica de nereusita, de dezamagire, de tristete, frica de "nu-stiu-ce"...
De unde, dom'le, atata frica? Si de ce? Chiar asa, de ce?!?!
Uneori o ignor, alteori reusesc sa o reduc la tacere, sa o inec, dar alteori nu. Sau reapare. Si-mi da peste cap viata...

Intre timp s-a inserat, asa ca o pornesc spre casa agale si casc gura la vitrine si la reflectarea mea in ele. Si-mi place.
Am mai zis oare, vreodata, ca sunt putin vanitoasa? Oh, da, sunt. Putin. Si sunt ok cu asta. E ca un gen de superficialitate cu care am ales sa traiesc. Vanitatea asta poate fi sinonima cu o simandicosenie usoara sau cu niste pretentii mai mari din ratiuni nu atat de logice, cat subiectivo-simandicoaso-de gust. Punct.
In cazul lor, de exemplu. Al barbatilor. Sunt lucruri, aspecte... peste care nu pot trece. Si, deci, le pun pe seama vanitatii, caci dincolo de gusturile mele, logica nu mai sta in picioare. E mai schioapa asa cand e vorba de criteriile de...selectie si acceptare, sa le zicem asa.
La fel cum scria si Flavia AICI, cam despre asta vorbesc si eu. Dar nu dezvolt. Nu acum.
Nu vroiam sa bat toba cu chestiunea asta, poate doar sa admit mai cu voce tare, asa, ca exista si ca exista posibilitatea sa fi dat cu piciorul vreunui om care, in ciuda faptului ca ar fi putut fi jos palaria si ar fi dat orice sa ma faca fericita, nu s-a potrivit gusturilor mele ramanand asadar ingropat in umbra trecutului...
Asta e viata, ce sa faci.
Nu e chiar asa rau, ma gandesc, tinand cont ca atunci cand cortina superficialitatii testarii de inceput s-a ridicat si avansam la nivelul urmator, implicarea e totala. Fara masti, fara falsuri, fara prefacatorie. Ah. Si fara frica. Doar eu. Iar daca totusi... nu-ti place? Esti liber, usa e inapoi, Viata mea inainte. Cum frumos zice un cantec auzit de dimineata la radio "...asa sunt eu si nici nu pot, dar nici nu vreau sa ma schimb..."
Mi-a luat ceva timp sa invat asta. Mult timp m-am zvarcolit, suferind ca un caine. Mi-am frecat creierii ca sa iasa bine, sa fie bine. SI s-a ales... praful.
Well, c'est la vie and show must go on!
...
Urc usor spre casa pe stradutele micute unde pluteste aroma de cozonac si prajituri ademenitoare. Asta seara se decerneaza premiile "Femeia anului in Grecia" si vreau sa ma uit. Vreau sa vad femei elegante, femei importante, femei cu tinuta, care cand deschid gura, te vrajesc si, uneori, te pot emotiona pana la lacrimi. (spun asta pentru ca, intre timp, pana am redactat eu textul, am vazut-o deja pe Marinela, "doamna cantecului grecesc", premiata a nu stiu cata oara, aplaudata si adulata de intreaga suflare elina. Discursul ei mi s-a parut efectiv fantastic. De o simplitate si de un rafinament cum numai la oamenii cu adevarat "mari" intalnesti. Si o modestie molipsiotoare.)
...
Sa aveti o zi buna. Sa va bucurati de ce aveti. Sa luptati pentru ce doriti. Si sa aruncati la tomberon tot ce nu va place sau va dauneaza. No regrets. :-)
.......................................................................

10 comentarii:

iulia oancea spunea...

Imi place mesajul optimist de la sfarsit, dar ce te faci cand nu stii incotro sa o iei si cantarind toate posibilitatile observi ca nu vezi nicio cale de a progresa ci simti ca te-ai plafonat si esti intr-un punct din care nu stii cum sa evadezi?

Mr. Chocolate spunea...

no regrets indeed :)

hai ca ai reusit sa ma pui pe ganduri...

distractie placuta in continuare

Ionouka spunea...

Ai perfecta dreptate, cred ca asta e reteta de bine. Sa fii exact ceea ce esti si sa nu te multumesti cu mai putin decit exact ceea ce cauti! Bucura-te de locurile minunate in care te afli, si pune mai multe poze....

Iulian spunea...

Privitor la frica de care vorbeai as putea sa-ti dau si o veste buna.
Cu frica asta despre care vorbesti tu s-a facut şi filosofie. Si-nca ce filosofie! (Da’ nu, nu asta este vesea bună) Un filosof german, care mie nu-mi place foarte mult şi care iubea mult, tare mult Grecia şi grecii, Heidegger, spune că frica asta de ceva cu totul nedetreminat ar fi angoasa.
Veste buna este ca aceasta angoasa te pune in fata ta insati si te deschide inspre ce poti tu sa fii; si cica tot angoasa asta te scoate din “bancul de heringi” şi te individualizeaza…si asa mai departe si numai lucruri bune cica. Boh! Da’ poti sa stii? Despinde si ce jumatate a paharului alegi sa vezi.

mihaela spunea...

Auzi? Lasa prostiile,se pare ca esti atacata la fel ca si Ionouka,i s-a pus cuiva pata pe voi.Mie imi place ce si cum scrii,imi place ca e mult,imi place ca ai legaturi cu o tara pe care eu nu o cunosc deloc.Si faci fotografii uluitoare.Astept sa postezi descpre arhitectura locurilor,despre bunul gust al grecilor.

Anna (Zuzu) spunea...

Iulia - la un moment dat, apare si calea. nu se poate altfel.
pana atunci, nu stiu.... optimismul e varianta.

Mr.Chocolate - cand te ridici de pe ganduri, sa-mi zici concluziile ;-)) hihihi

Ionouka - da, dar PANA inveti chestiunea asta.... aoleu!!! :D

Iulian - frica nu are nimic productiv in ea in opinia mea. numai obstacole si piedici...
dar apreciez ca incerci sa ma incurajezi. :-)

Mihaela - in proportie de 99% am primit numai vorbe frumoase despre blog, deci foarte rar plec urechea la comentariile celorlalti. Mai ales cand sesizez gratuitatea celor afirmate. In sfarsit, cui nu-i place, la revedere, eu am de gand sa mai raman in zona :-))
Cat despre case si bun gust, sa vad ce ma fac deoarece poze nu prea am cum mi-as fi dorit...

Iulian spunea...

Draga Zuzu,
Imi cer scuze ca te sacai cu fleacuri, dar astazi am pierdut o ora pe net cu un amic sa aflam ce inseamna "gnesion metaxa", scrisa cu litere grecesti. Sintagama asta se gaseste evident pe o stica de Metaxa. La un moment dat ne-a venit noua ideea sa aflam domne' ce bem. Proasta alegere! Si cum m-am gandit eu ca stiu o blogarita grecoaica, m-am gandit sa te rog frumos sa ne spui ce inseamna misterioasa sintagma.

Anna (Zuzu) spunea...

"gnisio", asa cum se aude, inseamna original, autentic.

yourvintagewardrobe spunea...

Mie imi place cum scrii, altfel nu te-as citi.

tatiana spunea...

Ador Grecia si tot ce inseamna ea : aromele, muzica, limba aproape tot. Este singurul loc unde as pleca sa traiesc.