Odă macaroanei

Nu v-am mai invitat la masa de mult.
Asa ca poftiti, va rog!
Azi avem in meniu spaghete la cuptor cu salata de rucola.


Pastele, macroanele mai simplu zis, imi plac foarte mult.
Zici ca-s italianca undeva pe dinauntru, pentru ca altfel nu-mi explic pasiunea asta.
Reteta este simpla.
Spaghete fierte si scurse.
Rosii, chilli, busuioc, putin usturoi tocat.
Mozzarella si putin parmezan ras.
Dupa ce rosiile fierb 10 min, se amesteca cu spaghetele.
Se aseaza jumatate din amestec intr-un vas termorezistent.
Jumatate din mozzarella si putin parmezan se presara deasupra.
Se aseaza si restul amestecului de paste si se repeta actiunea cu mozzarella si parmezanul ras.
Se lasa la cuptor 15-20 min pana se rumeneste usor.


Se serveste cu o salata verde, in cazul de fata, una de rucola.
Un dressing simplu pentru salata poate fi un amestec de 1-2 linguri ulei de masilne, zeama de la o lamaie si 1-2 linguri mustar, toate omogenizate si turnate peste salata.
O reteta Good Food.
Pofta buna!
......................................................

Ce face omul la plictiseală...

Pai, eu, de exemplu, decorez.
si am si ce si unde.
Multumesc, yo ville, pt ca existi hihihi!!!

Asadar, dupa ce am decorat si mobilat apartamentul oferit din oficiu de Yo Ville cand te muti in orasel :D (vi-l aratam AICI), am continuat munca asidua la fabrica de prajituri si am strans banuti.
Asa ca acum mi-am mai achizitionat o casa noua intr-un cartier rezidential, cu gradina si etaj si una de vacanta, mai micuta...

Enjoy!





Am gusturi bune, asa-i? :P
...........................................................

Terapia prin shopping - o curată utopie

Stiu. O sa-mi spuneti ca nu e adevarat. Ca aceasta asa zisa terapie prin aruncat banii pe fereastra exista si la noi.
Dar vin cu mentiunea: eu locuiesc (inca, aspect pe care uneori chiar nu il mai inteleg) in Brasov.
Unde ti se omoara din fasa orice intiativa de gen.

Ieri, zi cu soare (nu cu 2 dimineti, care va sa zica, o zi banala, totusi), o zi de toamna frumoasa, m-am extras din casa si am pornit-o hai hui sa ma delectez prin magazinele deschise.
Aveam o lista de nimicuri pe care le-as fi luat cu drag acasa.
Prima oprire: Flanco. Nu mai aveau milk shaker din colectia Disney. Da, pot sa comand de pe net si sa fie trimis la ei, dar nu, nu pot achita la ei suma, ci prin ordin de plata (seriously!! - cine crezi ca se zbate atat pt un shaker?!)...
(ulterior am gasit pe net, vine acasa in 2 zile, mult mai simplu)
Apoi, Meli Melo. Cautam o geanta. Nu aveau ceva pe gustul meu. Mi-am luat 2 clame.
La casa: "avem si cercei si coliere, daca vreti sa asortati..."
Da, scumpi, la 2 clame de 1 leu bucata as vrea sa mai asortez o casa si o masina... Any ideas?!
Nu-i nimic, zic, ma duc la Unirea Shopping Center (mare porcarie mare, goala porcarie )...
Ce lacuri de unghii aveti din noua colectie Mini Colorama, de la Maybelline?
Pai, numai ce se vede aici... inca nu le-am primit pe toate. (oare de ce nu ma mir?!)
Ah, bestial. 3 nuante de mov, 2 de vinetiu spre negru, ceva de culoarea vantului turbat si atat.
Ah, bine, zic, multumesc...
Trec la artileria mai grea. Aici nu pot da gres, ma gandeam eu, naiva.
Ei, as!
Eu: "Caut un iluminator pentru ochi, ceva de la Chanel sau de la Givenchy m-ar interesa, ce imi puteti arata?"
(cu greu s-a dumirit ce naiba vreau de fapt, ce o fi ala iluminator si unde ar putea sa fie in toata gama de cosmetice)... asa ca aproape nimic nu mi-a putut arata cucoana cu pricina, de vreo 50 de ani, incaltata in niste papuci de casa de un negru zdrobitor, stil slap, cu sosete albe!!!!, cam incurcata ca am pretentia sa stie ce produse vinde... si dand prea repede ochii peste cap nemultumita ca am intrerupt-o din conversatia cu colega...
O intreb destul de politicoasa: "Dvs va cumparati des produse Chanel? Nu, pentru ca nu va permiteti, nu-i asa? Ma gandeam eu... Stiti, eu imi permit luxul de a folosi produse de calitate pt fata mea, le achizitionez o data la 1-2 ani, deci oricum o dai, merita efortul, asa ca va rog frumos macar sa mimati politetea si interesul pt ceea ce doresc sa cumpar din magazinul unde va serpuiti dvs, ca un leu in cusca, foarte nemultumita si!!! frustrata ..."
Si am iesit...
La Diverta nu am gasit nici una din cele 3 carti pe care le cautam.
La magazinul de parfumuri ma convingea pitzipoanca de serviciu ca ultimul parfum de la Carolina Herrera este cel in forma de capsula, ca ea nu stie sa fie altul... (este, desigur ca este, deja de vreo 2-3 luni este un CH nou, in sticluta rosie !!!!!)
La ultimul magazin cercetat, New Life (magazin ce se dorea un fel de Beauty Shop mai modest, asa...) domnea o liniste pe rafturi ametitoare.
Am facut un tur si (pentru ca efectiv nu aveam ce sa vad) cand am dat sa ies, ma acosteaza o panselutsa din aia clasica, de magazin voit de fite, ca daca ma poate ajuta cu ceva...
Pai, zic, ia zi-mi mie cu ce m-ai putea ajuta intr-un magazin gol cu resturi de produse ce zac sub un morman de praf?! ....

Daca aprovizionarea nu tine de angajat, de vanzatorul in sine, atitudinea acra si plictisita e ceva ce-l vizeaza exact pe el, pe angajat.
Mai bine decat mine a grait mai demult pe tema asta Vlad Petreanu AICI.
Sincer, nu puteam sa fiu mai de acord de atat cu el...

PS- legatura cu titlul ar fi urmatoarea:
- nici intr-o zi banala, de medie fericire pe ordinea de zi, nu te poti bucura de un shopping armonios si de succes, fara nervi, daramite daca ai vrea sa-ti afunzi din probleme si ganduri in ceea ce bine numesc strainii Terapie prin Shopping...
..................................................

Destul !!!

Dragă politicianule, oricare ai fi tu, de apari una-ntr-una la TV şi te dai în stambă pocind limba română,
Am un mesaj* :

*mesaj pe care mi l-aş dori transformat într-o campanie printre bloguri; dacă mai sunt susţinători ai ideii, daţi mai departe şi voi, fie textul ăsta, fie în felul dorit de voi, acest manifest pentru o limbă română corect vorbită (măcar la nivel înalt, unde şi pretenţiile cresc şi nu in Cucuieţii din deal, unde... în sfârşit, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere şi nici n-are de ce, că nu e cu expunere publică şi mediatică!)

1 - VIRGULA este un semn de punctuaţie şi NU poate salva de la înec o cacofonie într-o expunere ORALĂ, doar pentru că nu ai tu abilitatea de a o evita!!! Deşteptule care eşti tu deştept. Foc de deştept...
Ce-i aia "a zis că VIRGULĂ campania electorală...nu-ştiu-ce"?!?!?!

2 - Şi nu spunem, geniilor care vă daţi voi şmecheri pe sticlă, "lucrul CARE l-a zis", ci "lucrul PE CARE..."
Care este, dacă e să-l parafrazez pe Marean, nu ştiti limba română nici în elementarele ei reguli de bun simţ.

Cum dracu stai tu, politicianule, în faţa mea şi ai pretenţia să te votez când eşti agramat?!?!
Ai ceva tupeu, ştii, nu?
Şi ce mă mai şochează e că NIMENI din staff-urile voastre bine plătite de obedienţi îngălaţi nu a găsit de cuviinţă până acum (din supunere sau neştiintă, eu votez cu ambele, împreună) să vă corecteze!!!!!!

Hai, puneţi mâna şi mai familiarizati-vă puţin cu limba străbunilor vostri.
Până atunci, vă doresc multe "succesuri", ca să vorbesc de la acelaşi nivel cu voi, agramaţilor!!!

...................................................

Compliment au ba?

"În ce clasă eşti?"

Cu placa asta m-am obisnuit, insa numai in ultima saptamana am primit aceeasi intrebare de vreo 3 ori si parca totusi...!!!
Si ma gandeam la ce as fi vrut sa raspund. De exemplu:

- @#$%^&*()(*&^%$#^%$^* !!!!
- Mori :D !!!!
- Este ca arat de varsta pe care ti-ai dori sa O MAI AI SI TU si de aia ma intrebi?!

Totusi, dupa o pauza, am zis:
- In cea muncitoare...
Si am zambit, sec. :D
~~~~~~~~~~~~~~~~
Acum, sa o iau ca pe un compliment sau sa ma enervez?
Ziceti si voi...
.........................................................

Funny! Too funny !!!

...................................................

Vibraţii negative

Am luat parte de curand la un eveniment cultural, la deschiderea caruia s-a intonat si imnul Romaniei.
Daca pana acum simteam vibratii pozitive si un fior de emotie la intonarea imnului de stat, considerand mereu imnul oricarei tari ceva sensibil si cu putere de a zgandari patriotismul individual, ei bine acum efectiv nu am putut fredona pana la final cele 2 strofe ce se canta la oficialitaturi de obicei, simtind un vartej de ameteala si un puternic nod de greatza in gat, gandindu-ma ca..., in pragul instaurarii unei noi (si ingrozitor mai grave) dictaturi, e ca si cum i-am inchina un imn de lauda...
Propun sa gasim un imn in ale carui versuri sa nu se mai regaseasca nici un substantiv propriu...
Istoria ne arata ca sunt perioade, aparent senine si de prosperitate, in care aproape ca nu poti prevedea ce rau planeaza asupra viitorului unui neam, in mare parte constituit din mase amorfe si ignorante, si asta pentru ca luciditatea ne-a fost aproape de tot extirpata, lasand cu usurinta dulcele iz al manipularii sa ne invaluie in mantaua calduta si mincinoasa.
.............................
Si am mai suferit o revelatie cu gust amar...
Daca acum, la 20-30 de ani de cand Ceausescu a mutilat arhitectura urbana a Romaniei, transformand-o in ceva ce rimeaza cu grandomania si kitsch-ul, naruind cu cateva lovituri de buldozer zeci si sute de ani de istorie (vezi bisericile de o rara frumusete daramate pt a se construi monstrii socialisti de beton si bulevarde largi, potrivite defilarilor sumbre sau Palatul Parlamentului sau colosii de moloz de pe marile bulevarde, pentru a caror constructie s-au spulberat nenumarate case vechi ce musteau de istorie, viata multora fiind puternic si prea brusc zguduita iremediabil, marcand in viitor multi ani grei de traume), daca acum privim cu gust amar si regrete urmarile unui regim totalitar si repercusiunile actelor unei nulitati cu putere deplina, ei bine, la cum stau lucruile acum, in cativa ani vom suspina adanc constatand ca elanul muncitoresc de o indoielnica judecata dreapta din prezent nu face altceva decat sa schingiuiasca pe termen lung fata marilor si micilor orase, lasand in urma sute de sensuri giratorii, pompieristic si in disperare [prost]construite, generand, de cele mai multe ori, un haos de nedescris si nu asa zisa fluidizare a traficului (ba chiar semnalizand un cras dezinteres pentru siguranta pietonului pus fata in fata cu fluviile de autovehicule grabite), kilometrii de borduri de beton (desi cele din granit erau aproape indestructibile si, deci, mult mai fiabile) si tonele de asfalt negru ca taciunele trantit in niste miscari de carpeala, astupand orice era dedesubt, in ceea ce se doreste a fi spoirea in "mai bine" a asezarilor urbane ale Romaniei si, la fel de esential, in orbirea maselor prin promovarea unui fals interes pentru poporul asta...
............................................................................

Campanie de toamnă

O campanie marca "zuzu's land".
Pe modelul "eu cu mine să ne simtem bine".
Si cu mentiunea "la teorie stam bine, practica ne omoara"...
Asadar, sper sa fie o campanie incununata de reale succesuri de data asta.
~~~~~~~~~~~
Voi aveti propriile rafuieli interioare?
Si daca da, cum le rezolvati, armonizati, indepartati?
..................................................

La mari filme... mari aşteptări

Duminica e ziua bunicii atomice, face 82 de ani si ne-a anuntat deja ca vrea sa-si sarbatoreasca ziua (pui la rotisor, aperitive, tot tacamul... Atomica bunica, dupa cum ziceam hihihi), asa ca am trecut pe la ea sa desavarsim planul de bataie.
Stand de vorba, am inceput sa rascolesc prin colectia de carti pe care le-am mutat la ea, pentru a avea acasa loc de unele noi.
Si am gasit una din cartile mele preferate. Marile Sperante, de Dickens. Cele 2 volume bleu prafuit pe care le-am citit, prima oara, acum vreo 13 ani...
A fost mult timp cartea mea preferata si, desi nu respecta intocmai povestea lui Dickens, ecranizarea din '98 isi are frumusuetea ei aparte.
Cred ca atunci cand citesti mai intai cartea si apoi vezi ecranizarea e firesc sa ramai putin dezamagit de cea de-a doua, asta pentru ca niciodata un film nu va rivaliza cu lumea, universul si imaginile vii create prin proiectare la nivel mental si izvorate din randurile unui roman genial.
Aproape ca uitasem de filmul asta in ultimii ani, desi la aparitie, acum 11 ani, mi-a placut la nebunie si l-am vizionat de cateva ori ulterior.
Pot spune ca se afla in topul celor 5 filme preferate, din toate timpurile, dupa The Constant Gardener (un film care ma fascineaza prin intriga, realizare, imagini si muzica si, cel mai important, suprematia iubirii adevarate [cum bine scrie in descrierea filmului "Love. At any cost."], aia nascuta de niciunde, acea dragoste la prima vedere, unca si... i-ne-ga-la-bi-la!!!), A Touch Of Spice (din punctul meu de vedere, cu siguranta cel mai bun film grecesc facut vreodata. Emotionant, cu 2 planuri ale mesajului, perfect impletite, un film de suflet ce te poate lasa fara cuvinte) si... nici nu mai stiu care film mai sta in top5, mereu mi-a fost greu sa alcatuiesc un top al preferintelor cinematografice.
Ah, ar mai fi unul.
Breakfast at Tiffany's intra cert in top5, cu regretul ca am vizionat prima data deliciul asta de film abia anul asta.
~~~
Aseara am revazut Marile Sperante.
Cel mai mult din tot filmul imi place melodia din momentul cand cei 2 se saruta in ploaie, reluata, apoi, in finalul filmului.

Great Expectations soundtrack

M-a enervat putin ca aceasta vizionare mi-a indus o stare aidoma melancolilei, te deprima iubirile astea atat de dureroase de fapt si de neimplinite aproape toata viata, pentru ca apoi, dupa atata suferinta, cei 2 sa ramana totusi impreuna...
Nimeni nu mai vorbeste apoi de ce cratere se nasc in sistemul emotional al unui om care a tanjit si asteptat toata viata dragostea unei femei de mica crescuta cu frica de iubire...
E aproape ca un cerc vicios, dar asta nu face filmul mai putin frumos, nici povestea lor mai putin posibila si nici nu impiedica un deznodamant fericit, ci doar povestile noastre unice si reale devin mai palpabile, mai adevarate, mai speciale.
................................................................

Am fost izbită ... de-un moment frumos!

Stiu, stiu...
Suna asa, mai alambicat.
Cum sa te izbeasca (zbannng!) ceva delicat si plin de gratie cum sunt lucrurile de colo Sus...?
Pai, uite asa. Bine!
Cand te astepti mai putin. Sau, eventual, chiar deloc.

Mi-a spus cineva bunaoara ca fiecare luna a anului isi are menirea sa speciala din punct de vedere spiritual.
Ei, inca nu am aflat ce e cu celelalte 11, dar cica Octombrie ar fi luna miracolelor.
Ce sa zic... Nu zic nimic...
Stiti cum e replica aia celebra din Miracolul de pe strada 34?
Asa si aici....
Ce sa cercetezi aiurea. :-)

Acum, luand-o logic (dar ce-o fi logic, de fapt, in lumea asta si mai ales cand incerci sa alaturi cuvantul "logic" unui...miracol?!), ar putea sa fie... de ce nu?

O prietena tocmai a aflat ca e insarcinata si, dupa ce a depasit socul unei vesti...ma rog, cu efect pe termen lung, a afirmat si ea ca ar fi loc de un miracol mic, bazandu-ne pe acest rationament, caci, zicea ea, practic ar fi fost aproape imposibil sa "vina barza"...
Apoi, la fel..., daca ma gandesc la cele 2 posturi ale mele anterioare, e destul de clar ca nenea God (Hello, God! Is it sunny up there? hihihi) ma iubeste.
Pentru ca multora le-a placut foarte mult ce am scris acolo si, mai ales, cum.
Iar apropo de asta, in urma acestor insemnari, pt cateva zile, am avut zilnic mai mult de 200 vizitatori unici. E putin... wow, pt micul meu blog.
Si nu putini au zis ca frumos, frumos, dar ce au simtit ei citind acele randuri a fost cel mai interesant si greu de explicat fapt.
Ceea ce am simtit si eu, intocmai, si nu nu pot explica in cuvinte.
Si nici nu conteaza verbalizarea cand e vorba de simturi profunde.

Asa ca, in gluma sau nu, am zis si eu ca a fost un mic miracol daca tot are Octombrie in meniu asa ceva.

Cel mai frumos lucru..., intamplare..., miracol..., spuneti-i cum vreti sau nu-i spuneti in nici un fel, s-a intamplat, totusi, ieri seara.
Dupa mult timp, dupa multa tacere, dupa nervi, dupa frecus emotional, dupa atata energie risipita si, uneori, chiar lacrimi..., ei bine, am fost dupa cum ziceam in titlu, izbita in moalele sufletului de cea mai... frumoasa, civilizata, prietenoasa si dragastoasa conversatie lasata de la Dumnezeu... de mult, mult timp incoace.

Si iarasi spun, daca e ceva ciudat, este felul in care m-am simtit in tot acel timp.
Ce liniste interioara, ce calm...
Ce sentiment de bine.
Si, la fel de bizar, au lipsit atat teama cat si hiper exaltarea.
Totul a fost senin. Si a fost atat de bine.
Iar pentru asta, pentru ASTA, ii multumesc din suflet universului, acelui univers creat pentru a ne face noua pe plac. :-)
Si nu vreau sa zic ca ii sunt recunoascatoare pentru sentimentul minunat pe care inca-l port in mine, ci... pur si simplu am sa-i daruiesc lui, universului, aceasta multumire interioara.
~~~~~~~
Revenind cu picioarele pe pamant, vi s-a parut vreodata ca lunile anului au un rol anume?
V-ati legat vreodata evenimentele bune, rele din viata de perioadele calendaristice?
Eu nu si de aceea va intreb.
Or fi coincidente sau... nu exista coincidente?
Va pup!
~~~~~~~
Daca ma intrebati pe mine, posterul de mai sus e superb,
iar povestea lui o gasiti AICI.
........................................................................

Un univers al meu...

Am momente cand cred ca universul a fost inventat ca sa-mi faca mie pe plac.
Tie nu ti se intampla sa crezi la fel uneori (macar)? :-)
Cel mai des prefer sa-mi pastrez aceasta credinta mai in "piano" si sa afisez o atitudine normala, fireasca si vag smerita, ca un om rational ce sunt.
(sunt, da?! :-))))))))) )
Dar, in sinea mea, stiu mereu ca e adevarat.
De ce n-ar fi asa?
Toti avem dreptul sa credeam asta, iar universul, cu miliardele sale valentze si fatzete, chiar a fost creat ca sa ne fie noua pe plac.
Noua, oamenilor. Noua, sufletelor. Noua, entitatilor capabile de iubire pura.
Universul e nelimitat, universul este cel mai liber organism imaginat vreodata, cel mai bogat, colorat si plin de iubire cumul de energie.
Asadar, el este orice vrem noi sa fie. El este una cu noi, iar noi suntem una cu el.
Daca posezi un suflet(si toti posedam, dar unii afla prea tarziu asta), esti inzestrat cu samanta indumnezeirii, asadar esti parte componenta a universului. Esti una din trilioanele de rotite ale marelui ceasornic. Esti atat de important. Si tu habar nu ai, in cele mai multe situatii...
Pustiit pe dinauntru, ruginesti la cele mai fine picaturi de apa, te agati ca un pui parasit si infometat de tot ce e material, te inchizi in tine, dezvolti nebanuite frici si frustrari, inunzi totul cu tone de machiaj emotional, incercand sa creezi un surogat pentru cea mai importanta hrana a fiintei umane, iubirea. Iar iubirea, iubirea sta in suflet. Pe el trebuie sa-l hranim mai intai.
Abia cand sufletul e hranit cu energie vie, curgatoare si libera, abia atunci toate actiunile tale din planul fizic al vietii vor capata contur, vor inceta sa mai fie pseudo solutii, vor fi mofturi asumate, vor fi mod de viata deliberat construit, iar goana haotica prin viata se va topi in pace interioara.
Abia atunci.
.............................................

Pentru mine... [şi pentru tine... şi pentru oricine]

Nu mai scrie nimic daca stai de 20 min si te uiti in gol...
Pleaca. Dormi. Danseaza, fa orice altceva.
Ceva ce esti in stare.
In acest moment.
.........
Inventeaza odata un mecanism de vanare a gandurilor zbenguite ce-ti populeaza cap'sorul, daca altfel nu reusesti sa insemnezi ceva ce cu atata ravna te straduiesti.
Te crezi geniala?
Poate ca si esti.
Dar, draga mea, poate doar uneori. Nici macar unui geniu adevarat, momentele de maxima inspiratie nu i se arata prea des.
Nu uita asta.
.........
Stii ce? Ai putea fi "a great motivational speaker", daca ti-ai da voie sa fii tu, mai des.
Daca ai face din entuziasm un mod de viata, asa cum, in momentele de inspiratie si motivare, ai aratat ca poti cu adevarat.
~~~
Te ascunzi de tine, in tine. Ti-e teama sa te iubesti (ai cumva senzatia ca ai putea sa te dedublezi si in final sa suferi pana si din iubirea daruita tie? - hai, nu fi prostuta), dar iti doresti sa-ti fie indragita si iubita fiecare bucatica din puzzle-ul tau cel complicat...
Ti-e frica sa traiesti la parametrii normali. Si nu la cota de avarie. Ai senzatia ca economia asta de resurse emotionale te duce undeva?!
Vorbesti cu dragoste despre iubire, dar tie de fapt ti-e frica de ea. Si de tine. Si de posibilitatea de a te nărui o noua iubire.
Ia numara, cate bariere ai trantit in calea oricarei dorinte a cuiva de a se apropia de tine?

Si nu, contrar aparentei, nu iubirea te doboara, ci frica.
Frica de esec, de singuratate, de nereusita.
Ca si cum n-ai sti..., ca si cum nu ti-ai mai dovedit o data ca nu omori iubirea cu frica, dar o indepartezi, o faci sa fuga, sa sufere, sa se tanguiasca, frica transforma fiinta umana in ceva ce iubirea percepe ca un monstru cu 7 capete, de care se va feri, in cautarea regatului linistit, magic si insorit.
In loc sa inveti odata lectia, sa-i dai foc fricii si sa dovedesti ca iubirea e ca o plastilina in mana unui mare artist, sa o conduci tu, spre ceea ce ar putea deveni o capodopera a vietii tale, si nu ea pe tine in haul butoiului cu melancolie si suferinta.
Care suferinta este exact indepartarea sinelui de calea pe care stie ca trebuie sa o urmeze. Cale numita destin.
~~~
Atunci cand ai sentimentul ca ai atins un colt de rai la rememorarea clipelor atat de frumoase de odinioara, de ce oare nu-ti da si prin cap (ceva ce-n suflet simti prea bine) ca ceva ce s-a intamplat deja este, deci, repetabil si nu ceva utopic?!
Atitudinea asta de raţuşca cea urâtă nu ti se potriveste si tu stii prea bine asta. Dar nu inveti odata lectia.
De ce lasi frica sa te guverneze, suspinand in tacere, cand dorinta de schimbare iti bate la usa? Ti-e frica sa-i deschizi usa?
De ce? Ai impresia ca te-ar putea coplesi atata fericire si nu ai sti ce sa faci cu ea?
Halal cultura!
De ce alegeti, voi oamenii, sa va ingreunati mereu soarta cu metode stupide si extrem de inutile?
Complexitatea e frumoasa, dar uneori simplitatea dicteaza ritmul corect.
.........................................................

Marţi, 3 ceasuri rele

Na, spuneti si voi...
N-am stiut eu ceva cand jumatate de zi nu am facut nimic?!
Si am stat frumusel acasa, cu cafelutsa, cu internetul, soarele-n geam, cartea-n mana si multa voie buna?
Desigur ca am stiut ceva!!!

Si totusi...am facut nefericita alegere de a iesi din casa, spre dupa masa.
Ce a urmat in scurt timp...

- Am printat din greseala 20 de pagini intr-un gri spalacit imposibil de vizualizat, din cauza ca textul in word era albastru, imprimanta nu avea cartus color, iar rezultatul de culoarea vantului turbat a fost previzibil...
Si asta in conditiile in care imprimanta e ca o femeie cu toane, printeaza numai cand si daca are chef...

- Am varsat un pahar de Pepsi (pe care nici macar nu intentionam sa-l beau eu, deci nu a fost pedeapsa de Sus) peste... tooooot ce aveam pe birou!!! carti, hartii, calculator, monitor, post it-uri, cd-uri.... Nu stiu cum naiba erau asa multe insirate taman acum!
Un deliciu... lipicios nevoie mare...Mda.

- Cum ceasurile rele dintr-o Marti (in care nici nu credeam pana azi, jur!) vin numai in multiplu de 3... a treia isprava de azi a fost sa ma intalnesc cu mama unui fost prieten(the very first one).
Ah, bine, n-a fost cea mai nasoala intamplare din cele 3, dat fiind ca mereu m-am impacat bine cu "fostele posibil viitoare soacre" :-))), iar ele m-au iubit nevoie mare..., dar totusi... chiar azi?! Era nevoie fix azi sa le patesc pe toate?!
Da' de ce?

("de aia..." se auzi o voce firava, ca din neant venita de undeva...)
:-)))
...................................................

Şi eu care credeam...

Ca locuiesc intr-un cartier linistit, pe o strada linistita...



Pai, ce sa zic...
M-am cam inselat.

Ah, si ca atitudinea 100% romaneasca sa nu lipseasca din peisaj, nici macar atunci cand cel putin un om a fost la un pas de o moarte stupida, iar ceilalti pietoni s-au ales cu ceva tremuraturi de genunchi, tin sa precizez urmatoarele:
- tata plecase(motiv pentru care ma facusem livida cand am auzit bubuitura interminabila de afara) sa duca gunoiul si sa cumpere niste cartofi, pentru galuste cu prune. Cel de sus l-a ferit de accident, fiind la vreo 10 m de toata tevatura. Insa ajuns la fata locului, a fugit spre masina sa-l ajute pe sofer si sa opreasca motorul daca era nevoie, lasand mai in spate plasa cu cartofii si o cutie de bere.
Eh, ce credeti voi?
Cand a venit acasa si-a dat seama ca... berea disparuse!
Well...
.....................................