Leapsa cu carti*

* fara portocale. :D

Okay, recunosc, am cersit, oarecum, leapsa asta de la Shimmo, dar ma iarta ea.
Lui Zuzu ii plac jocurile, so... fapta recunoscuta e pe 1/2 iertata :D.

1. Ultima carte citita cap-coada.
- "Castele de carton", Almudena Grandes
O carte not at all pe gustul meu. Nu prea mi-a placut, speram la mai multa intriga, pagini mai captivante... Anyway.
- O a doua ultima carte citita cap-coada ar fi "Dincolo de bine, dincolo de rau. Despre iubire", Aurora Liiceanu si Alice Nastase.O carte frumusica si lejera, ancorata in realitate, placuta la citit.

2.Carti incepute si neterminate
Cam multe :D, insa mentionam doar cateva :
- "Toba de tinichea", Günther Grass
O carte fascinanta, complexa, interesanta, insa genul de carte care nu se poate citi seara la culcare. Cere atentie si respect. :)
- "Pulbere de stele", Neil Gaiman - un basm
- "O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri", Neagu Djuvara
- "Romania 1866-1947", Keith Hitchins - poate cea mai lucida carte despre tara asta, obiectiva si nealterata.

Dam leapsa mai departe la blogroll, lui Berlioz, Oana, Ratzusca, Ina, Pepe si cui mai doreste:)

Poveste (2)

Duminica seara.
Afara ninge. Linistit. Se astern fulgii moi la fel ca gandurile mele si se topesc...
Am o neliniste interioara. Astept sa se intample ceva, dar nu stiu ce.
Dar poate mi se pare. Ma uit pe geam, acelasi decor, din ce in ce mai alb. Vad urme de pasi in fata geamului...spre usa...si nu inteleg. E cineva?
Uit, ma invart, dansez, plutesc...si ma gandesc. Ma gandesc ca am o stare minunata, dar stiu ca ceva nu e in regula... Lipseste cineva?Ceva? Nu...
Atunci?ce sa fie? nu imi dau seama...
Azi nu astept pe nimeni. Lady B. e plonjata pe canapea, vede un serial, motaie...o sa adoarma.
Privesc din nou pe fereastra...ce pasi ciudati. Parca i-as cunoaste, dar cine? Cine sa fie?
Ma trec fiori, apoi imi trec...bizar.
Se instaureaza calmul... Ca o asteptare mocnita ca acel ceva sa se intample...
Tresar!
La usa se aud zgmote. E oare cu putinta? Sau mi se pare? O fi tarziu si-s obosita?
Ma apropii usurel, ciulesc urechea...liniste... Mi s-a parut.
Dar...dar daca in spatele usii e cineva? Poate cineva are nevoie de mine...
As vrea sa deschid usa...
E tarziu si nu-mi sta in fire, dar am un sentiment ca e de bine... Cu cat ma apropii de usa, simt o chemare...e ceva ce ma atrage.
Imi fac curaj, deschid usa.
Nu am cuvinte, ma trec fiori..
Fiori de surpriza si bucurie.
Lacrimi imi aluneca grabite pe obrazul alarmat...
De aia recunosteam eu pasii....
Mic si garbovit pe pres, cam inghetat si tremurand, de dor, statea Piticul Roz!!!
A zambit si mi-a sarit in brate, mi-a lipsit mogaldeata colorata!
Lady B e langa mine, face tumbe. E fericita. Partenerul ei de table e din nou acasa...
Intram, inchid usa si ma asez pe fotoliu sa ascult basmele micutului rozaliu...si cum s-a pierdut el de mine asta vara si cat a plans...si tot asa...
Acum e bine...

Poveste (1)

E seara... ma gandesc la tine...mai e putin si ai sa vii...
Ma asez in leagan si citesc... Imi pun pe mine salul cel moale si gri. Ma imbie parfumul tau ce-l mai pastreaza salul ca o dulce amintire a zilei de ieri.
Langa mine e Martha, tolanita comfortabil, si ea in asteptare... Din cand in cand se mai uita gales la mine, iar eu ii spun in soapta...."o sa vina"...Adoarme iar...
Mirosul de iarba proaspata imi gadila narile. Parca te si vad cum ieri te-ai ocupat de gradina de parca ar fi fost paradisul ce-l cautai si l-ai gasit...
In departare se vede marea...si luna rasarind din ea iti lasa senzatia ca te uiti spre pista de aterizare a unui aeroport... O luna mare si rotunda, clara si nerabdatoare si ea. Sa vii...
Ma ridic sa-mi fac un ceai. Cu scortisoara. Ca sa-mi pot rememora mai bine dimineata inceputa in mireasma dulcei scoarte aromate...in bratele tale, in timp ce te jucai in parul meu si imi sopteai ca ai dormit bine.
Cu licoarea calda rasfatandu-mi cerul gurii, ma asez la loc in leagan, ma intind, salul aluneca duios pe jumatate, Martha se gudura pe langa el...
Simt ca esti aproape... Pielea mea-si cunoaste printul...devine luminoasa, racoarea se lasa facandu-ma sa ma invelesc cu dorul tau, vantul adie si-mi rascoleste buclele...
Citesc... Citesc si ma gandesc...
Ma gandesc si visez...
Mi-e cald si bine. Am auzit usa, cheia rasucindu-se tiptil in yala...tu stii ca am adormit, ca te astept si te visez, ca salul mi-e cazut, asa-i seara de seara...
Ma iei in brate, ma aliniti... Nu stiu de-i vis sau de-i aievea, zambesc si ma cuibaresc la pieptul tau...
Apoi stiu ca nu visez...parul mi-e dezmierdat delicat, adierea scortisoarei a fost inlocuita de parfumul tau inconfundabil...mainile mele isi gasesc culcusul in jurul gatului tau...ma porti in brate.
Ma asezi in pat, pe jumatate dorm, tot pe tine te visez, dar stiu ca esti cu mine, salul nu-mi mai trebuie pana maine seara...Martha s-a resemnat pe covorasul sau plutind intr-un somn pufos, veghind totodata asupra casei...
Ma invelesti cu caldura corpului tau, ma rasfeti cu sarutari tandre, imi spui "somn usor,printesa mea" si ma cufund intr-un somn lin, stiind ca tu, ingerul meu pazitor, ma vei ocroti in noapte iar somnul langa tine va fi duios si linistit...anuntand o zi frumoasa si insorita, plina de aromonie,o noua zi ... o noua zi cu tine...
Noapte buna...

Little prayer

Cati dintre noi se roaga? La modul general, traditional, religios,etc? Putini...cred.
Cati dintre noi insa emit doar intr-o singura zi sute de ganduri, incarcate de substanta rugatoare, fulgerate in univers? Multi. Foarte multi. Cred...
Si atunci...oare nu am putea spune ca mereu ne rugam pentru cate ceva si nici macar nu o facem in mod constient? Nu stiu, imi permit azi sa cred ca...DA!
Eu cred in entitati superioare noua, cred in energie, cred in puterea gandului pozitiv, cred in puterea sperantei si a iluziei care face realitatea mai suportabila...
Si atunci...ma gandesc...cu cate ganduri din astea rugatoare bombardez zilnic universul...
Cu multe, marunte sau nu...
Unele sunt ganduri calme, rugaminti discrete, rabdatoare...
Altele sunt ganduri neinchegate, rugaminti pentru o "de-confuzare" generala...
Cateodata imi doresc (si deci, emit rugaminti tacite universului) lucruri pe care nu le pot turna in forma de cozonac... si le desir pe-o tava...si rog viata sa-mi gaseasca o forma de cozonac pe masura...
Alteori mitraliez in juru-mi dorinte absurde sau de nerealizat si pentru ele ma sfredelesc pe dinauntru-mi cel mai abitir, si atunci implor, ma rog...
Alte ganduri sunt altruiste, altele egoiste.
Cateva din gandurile cersetoare de atentie sunt involuntare, din dorinta omeneasca de "mai bine"...
Molfai uneori ganduri slutite in mii de fire pe care le trantesc pe masa universului cerand rapid o peticire a lor, o reinchegare decenta intr-un intreg.
Alteori scuip ganduri goale, ca un cec in alb, sperand ca imi va sugera cineva ce sa desenez pe ele...
Arunc cu rugaminti fierbinti de dor atat de des, incat daca s-ar putea vedea, prinzand contur si forma, cred ca as fi inundata de ele pana la refuz...
Plantez ganduri indragostite pe pamantul roditor al domnului Soare, rugandu-l ca un copil, sa le dea viata si sa le ocroteasca, dandu-mi sansa se le vad crescand...si sa ma bucur de ele.
Picur cu boabe suferinde in speranta ca se vor transforma in roua de fericire si le voi putea lua inapoi.
Stropesc necontenit cu mintea-mi, mereu gata sa emita rugaminti, cu stropi de dragoste senina, rugand vantul sa poarte cu el licaririle de afectiune catre un mic inger pazitor...
Rog insetata ca greselile sa-mi fie iertate si sa primesc in schimb alinarea iertarii si o sansa noua in dar...
Adorm crantzanind ganduri pentru ziua de maine, crestand si zimtzand gandurile de azi ce mi s-au intors inapoi ca un bumerang, motzai faurind noi rugaminti, mai stralucitoare si mai slefuite, mai visatoare si mai zbenguite, visez ca mai cos un gand doua si ma trezesc sperand...
Mi-e dor...
Mi s-a turtit sufletelul de dor, de rugaminti, de ganduri pline de speranta, de rugi celeste, frumos impachetate, mirosind a parfum discret de indragosteala, cu panglica magica a iluziei ce poate deveni realitate, daca stii s-o colorezi frumos...
Mi-e dor...

Enervant...

Ma agaseaza teribil schimbarile in comportament, bruste, fortate si nejustificabile, ale oamenilor din jurul meu. Si mai grav daca imi sunt prieteni. Okay, recunosc ca sunt conservatoare in felul meu, dar nu pot pe seama asta sa pun agasamentul(unde ma pot adresa si eu ca sa "patentez" aceste gingase cuvinte inventato-mototolite de mine?!) provocat de derapajele de la obisnuinta ale oamenilor...
Mai concret, ca sa nu bat campiile, ma enerveaza oamenii, in special femeile care atunci cand se indragostesc, devin.....alomost insuportabile.
Nu va suparati, dar iubirea nu cumva trebuia sa ne transforme in gingase fapturi? Nu trebuia cumva sa scoata ce-i mai bun din noi? Sa ne echilibreze si sa ne armonizeze pe de-a intregul? Nu stiu, eu asa credeam...
Nu e prima data cand constat cu o oarecare stupoare, dar si cu o farama de tristete ca oameni pe care ii apreciam..., femei in speta, oameni cu care ma intelegeam bine, gandeam asemanator, etc, devin intr-un scurt timp de nerecunoscut si aproape fara chip de suportat pentru simplul motiv ca sunt "in love"!
Ma uit, le vad, le studiez, le cercetez... si constat acelasi lucru: e urat sa devii peste noapte copia fidela a lui, sa ma uit la ele si sa-i vad, fara pic de strofocare, pe ei. Leiti. Mers, gesturi, vorbe, atitudine, caracter....
Indragostirea in loc sa le puna in valoare, sa le imbogateasca, sa le faca sa radieze, sa-si doreasca sa ramana omul acela de care el s-a indragostit, le goleste de personalitate si de originalitate, de unicitatea cu care au fost desenate pe panza vietii... Te uiti la ele, nu la toate, dar....la cele care fac acum subiectul meu de studiu, si observi cum se instraineaza, plutind pe un nor indepartat si calator, de ceea ce erau inainte.
Devin neatente, dar nu in acel mod simpatic, dragalas, de om truly in love, nu... Devin neatento-dezinteresato-superioare...
Devin impulsive si habar nu au ca plonjeaza in penibil.
Si au pretentia sa le sustii sau se le aprobi, altfel te acuza ca le judeci nedrept...
Isi schimba paleta de principii de la alb la negru cat ai clipi. Daca ieri nu ar fi fost in stare de asa ceva, azi....totul pare firesc. Si nu stiu de ce, dar nu e vorba aici de expresia aceea "never say never" care vrea sa arate ca omul e deschis la nou si accepta posibilitatea ca, odata cu timpul, sa-si mai schimbe din viziuni. Nu, caci si aceste "proaspete cucerite viziuni de viata" sunt la fel de trecatoare, sunt efemere, nu au fundament, sunt asa, o furie de moment care maine poate disparea(si de cele mai multe ori dispare), inlocuindu-se cu alta streche "de-o vara", la fel de fulgerator cum a si aparut. Iar asta intamplandu-se(si asta e ceea ce ma isterizeaza) numai dintr-o "solidaritate" prost inteleasa cu celalalalt sau pentru ca indragostirea lor le da reactii adverse. Celalalt care, de cele mai multe ori, nu este atat de deranjant in felul de a fi pe cat sunt ele, copiile lor aproape perfecte. Ca sa nu mai zic ca ei foarte greu ajung sa se modeleze, pierzandu-si farmecul propriu, dupa ele. Ele care devin asa niste paiatze derutanto-puerile...
Si nu numai mulajul unuia dupa firea celuilalt e problema ci si un soi de "nebunie" ce le cuprinde, devenind rautacioase sau cu nasul pe sus, foarte obtuze sau chitzibusare, carcotase cu diploma, zeflemitoare si exagerate in toate.
Eu nu spun ca nu e firesc sa ajungi, fara sa realizezi constient, sa-l imiti pe celalalt. E omeneasca transformarea dintr-unul in doi, insa cred ca e important si cum se intampla melange-ul intre ce eram inainte si ce devenim dupa... Masura e cheia in toate. Plus ca asta este un aspect unde si nuantele conteaza, nu numai culorile brute. Cand personalitatea ta devine umbrita de personalitatea lui si cand cei ce se uita la tine il vad tot pe el(sau daca nu il vad pe el, pe tine clar nu te mai recunosc, parandu-le ca o straina dementa a luat ilicit locul omului cunoscut atat de bine), dar ca un hibrid nereusit(el macar e asa si basta, e firea lui, e unic ) caci nu cu tot ce-i sade lui bine, iti sade si tie si atunci e foarte trist. Nu pentru tine, persoana in cauza blamata de mine azi, cat pentru toti din jur care au disponibilitatea sa observe. Si poate nici pentru el nu va fi o schimbare aducatoare de fericire, caci poate te placea pentru felul tau de a fi, poate nu are nevoie de copia lui fidela, de un "copil" care sa-l priveasca ca pe un mentor si sa-l imite intocmai sau de un om fara "coloana vertebrala", capabil de schimbari drastice la orice adiere de vant.
Nu stiu, e mult mai complexa problema probabil, insa e clar ca situatii din astea exista, exista multe si nu imi par alegeri fericite din partea celor care le fac. Iar cei carora poate o fac involuntar, cred ca le-ar fi de folos oameni sau evenimente care sa-i traga de maneca, sa-i trezeasca la realitate. Sau poate mici momente de dialog interior, de introspectie, de impartirea unui fir in 4352 de fire mici... uneori privitul in oglinda sufletului poate preveni escaladari din astea riscante...
Cred...
Sper...

Multumesc...

Imi place cand viata ma surprinde placut.
Ador asta! Indiferent cu ce sau cum, cand e neasteptata intamplarea si ma binedispune, ma motiveaza, ma bucura sau ma imbogateste spiritual sau emotional, e splendid!!!
Fiecare moment din asta imi face inca o data dovada ca daca gandesc pozitiv si optimist, chiar reusesc sa-mi atrag alaturi, in viata, oameni interesanti si intamplari fericite... Si bucuria este cu atat mai mare cand se intampla chiar in momentele cand am cea mai mare nevoie.
Am ajuns la aceasta draguta concluzie si anume ca uneori universul chiar raspunde promt la cererile noastre mentale, atata vreme cat ii dam credit si nu punem la indoiala puternica forta a energiilor din jurul nostru...
Si ce bine e atunci cand viata ne surprinde sau ne indeplineste un vis, o dorinta, cand astupa un gol, cand ne alina o suferinta.
Atunci iti vine sa spui "multumesc" in fiecare zi pentru tot, mici si marunte surprize ale vietii sau mai mari si mai importante si mult asteptate, stiind ca un "multumesc" spus cu sinceritate deplina, tu fata in fata cu universul, genereaza o aura de energie pozitiva pe langa imensa multumire sufleteasca care vine la pachet cu multumescul rostit din recunostinta pentru ceea ce primim,aura care ne insenineaza ziua, gandurile, actiunile, sentimentele, care ne poate lumina viitorul incepand de "azi"...
Si care, totodata, va genera tot mai multe evenimente si surprize placute din partea vietii si daruite noua zi de zi de zi...
Cand te canalizezi pe ceea ce iti doresti si nu pe ceea ce nu iti doresti, cand esti multumit si recunoscator zi de zi pentru tot ceea ce ai bun in viata ta si nu pentru ceea ce te nemultumeste, cand intelegi ca un gand pozitiv are putere cu mult mai mare decat un gand negativ si stii sa "profiti" de aspectul asta, cand incerci sa-ti rezolvi toate problemele cu seninatate si optimism, fara incrancenarea care devine, fara sa vrem, the kiss of death(prin pesimismul ce-l agatza dupa ea,inevitabil), cand inainte de orice dorinta trimisa prin gandurile noastre in bratele universului incepi prin a fi multumit de tine si de tot ceea ce te inconjoara, in modul cel mai altruist si sincer cu putinta, cand atunci cand iti doresti ceva (absolut orice) stii sa proiectezi mental imaginea "rezolvata"(implinita,satisfacuta,etc) a lucrului respectiv spunandu-ti ca e doar "a matter of time" pana sa se implineasca respectivul vis, cand ajungi sa faci toti acesti pasi cu maxima detasare si incredere, atunci, honey, viata ti se va arata exact asa cum ai desenat-o tu in visele tale si te vei putea bucura de ea mereu.

Am mai multe evenimente in cap care m-au determinat sa scriu asta, sa-mi amintesc azi, iar!!, cat de important e tot procesul de mai sus si cat de repede face diferenta in viata noastra...
Sunt ... s-au intamplat ... evenimente (mai mici, mai mari, mai insemnate si mai putin insemnate, dar nu lipsite de importanta) in viata mea numai in ultmile luni care ma determina sa zambesc de fiecare data cand imi amintesc si sa spun "multumesc", multumesc pentru oamenii cunoscuti, pentru sentimentele traite, pentru evenimentele generate,etc, umplandu-mi sufletul cu fericire si multumire nemasurata si nepretuita, ma determina sa ma consider norocoasa pentru tot ce mi-a oferit universul pe "tava" vietii si sa am putere si energie pentru a-mi mai dori si alte lucruri, la fel de minunate, care negresit nu vor intarzia sa apara atata vreme cat eu, prin felul de a fi si de a gandi, le permit sa se aproprie de realitatea in care ma invart...

Draga mea Ina Trambulina, nu pot sa explic neaparat logic de ce, dar mesajul asta iti este dedicat, cu mult drag, printre multi alti "destinatari"(lucruri si oameni si evenimente) pe care nu le pot enumera aici...

Si nu in ultimul rand, Gargaritza draga, asta este poate...un soi de "carare" pe care daca o pornesti, ai sanse mari sa ajungi la o lumina mult sperata, stii tu... :)

Ahmed mania

Un filmulet foarte haios care iti inveseleste ziua aproape garantat!

AHMED

Pe intuneric...

Eu am recunoscut de mai demult ca imi place noaptea, dar azi mi-am dat seama ca imi place la nebunie si sa scriu pe intuneric. Adica doar la lumina pc-ului. Nu stiu cum vine asta, dar in momentul in care lumina este aprinsa, gandurile mele se imprastie in cele 4 colturi ale incaperii si le tot rog sa vina inapoi, toate laolalta, insa ele nu si nu... Ca si cum lumina este o forma de agresiune asupra linistii mele interioare...
Cand sting lumina reusesc sa ma adun, ma concentrez mai bine, parca odata cu lasarea intunericului mi se deschide o portita catre o lume magica, doar a mea, micul meu secret...
Acum realizez de ce vara eram atat de bine dispusa mereu si de ce scriam atat de mult.... seara de seara deschideam fereastra, stingeam lumina, puneam muzica si pluteam in liniste si pace in minunatul meu univers micut si cochet...aveam liber la visare infinita... Chiar imi amintec ca eram mai optimista si mai senina...
Pe intuneric toate matzele sunt tot negre, dar tot pe intuneric gandurile mele prind viata si sunt mai colorate ca niciodata!