miercuri, 31 octombrie 2007

Ghem incalcit de ganduri razlete...

Cum....uiti?
Dar oare vrei sa uiti?
Sau ... poate trebuie? Dar cine hotaraste ce trebuie?
Cum sa stergi cu buretele ceva ce va ramane pentru totdeauna "scrijelit" cu creta stralucitoare pe tablita sufletului?
Ce, poate un simplu burete sa stearga asa ceva....?
Nu poate...
Si atunci ce faci? Vopsesti peste, trantesti un nume nou cu alt parfum, doar, doar astupi dovada? Nu merge... licarirea va fi cu atat mai puternica.
Dar cand ti-e dor de numai poti, atunci ce faci?
Deschizi geamu' si strigi?
Iei creta colorata si mergi in parc sa scrii pe alee?
Il rogi pe domnul Soare sa se indure?
Mai inventezi un pitic....poate verde de data asta....cu care sa stai de povesti si sa-ti versi amarul?
Ce faci cand de cand te trezesti pana cand te trezesti din nou ai numai flash-backuri si nu te poti concentra nici sa bei un pahar cu apa in liniste?
Ce faci atunci cand, desi dormi singur, ai impresia ca cineva te tine strans in brate si te alinta? (si nu, nu-i spune halucinatie, stiu sigur).
Si dimineata ai spune "buna dimineata", dar...nu ai cui...
Ce faci cand, de dor nemuritor, iti bate inima inricosator de tare si tu te miri ca mai are atata putere de vreme ce iti aminteai ca jumatate ai imprumutat-o....?
Ce faci cand simti ca inaintezi intr-o ceata deasa ca smantana si pierzi contactul cu realitatea si cu puterea de a actiona? Si-n cap gandurile fac party dezlantuitor...
Ce faci cand intr-un timp scurt treci prin 253648018635 de stari contradictorii si confuze si ramai debusolat, dar cu acelasi dor arzator...?
Ce faci cand nu primesti raspunsuri, ci doar franturi de puzzle alambicat?
Le insiri pe masa si incerci sa inchegi "basmul"...dar sunt prea multe piese lipsa..ce faci? Mergi la magazin sa cumperi?
Ce faci cand din cele 4 zari primesti indrumari dintre cele mai diferite care te naucesc si te confuzeaza(nu-mi pasa la ora asta daca exista cuvantul asta. daca nu exista, foarte bine, tocmai am imbogatit limba romana cu inca unul) si mai tare?
Pui mainile la urechi sa nu le mai auzi? Dar...daca unele voci graiesc adevarat?
Bun, dar care? Care din toata marea de sfaturi si de pareri?
Si...conteaza cumva? Stie cineva mai bine ca....tine ce e acolo, deep inside?
Si daca stie? Ar trebui sa lasam pe altcineva sa decida numai pentru ca....are senzatia ca stie mai bine?
Ce faci? Lupti? Cu...cine?
Cat? Merita? Cine? Nu stiu...
Lupta asta...are reguli? Unde-s scrise? cine le-a scris? poti avea incredere?
Nu lupti? Bine...deci te resemnezi. Poti? foarte bine. Eu nu...
Cine spune cand trebuie sa ne resemnam si cand merita realmente sa luptam?
Merita sa lupti pentru...?
Dar daca altfel nu poti? dar cand simti ca trebuie sa lupti, poate chiar cu....morile de vant? Ce conteaza ca toti iti prezic esecul, cu ei traiesti apoi? Sau..cu tine?
Ce faci cand inima spune una si mintea alta? Si amandoua sunt ale tale, propietate personala...
Cum e cand "vezi" ceva ce nu se vede...?
Cum e cand ai credinta si speranta infinita?
Ce faci atunci cand, de prea multa innodare, te zapacesti si te incalcesti in propriile ganduri de uiti ce vrei de fapt sa spui...?

marți, 23 octombrie 2007

Liber la joaca...

Nu planuiam sa ma mai joc saptamana asta, dar mi-a dat voie Shimo :)) si ma grabesc sa profit de ocazie, ca un copil cuminte ce sunt. :)

Deci: 6 adevaruri si 2 minciuni despre mine.
Voi trebuie sa ghiciti care sunt minciunelele. :)
Pe locuri, fiti gata, staaaaart!!!!

Lepasa se paseaza mai departe la blogroll!


1. Imi place sa ma trezesc devreme.
2. Sunt nerabdatoare.
3. Pot sa pierd o zi intreaga intr-un magazin de papetarie.
4. Imi plac pisicile.
5. Nu-mi plac emisiunile de divertisment.
6. Ador culoarea rosie.
7. Imi plac maslinele.
8. Sunt dependenta de calculator.

duminică, 21 octombrie 2007

Poveste

Samabata seara, tarziu...(adica aseara)
Racita cobza, naucita si plutinda...
Intr-un tarziu ma pun in pat, sting lumina, inchid calculatorul...
Se face liniste...
Pornesc muzica, melodiile curg...
Curg si amintirile, si usoare lacrimi, dor, vise, sperante...
E ora 1, apoi se face 2...
Ma uit pe geam...ce urat e afara...
Nu pot dormi... tusea ma tine treaza, muzica..., acea "masina a timpului ce galopeaza in trecut", imi furnizeaza neincetat acorduri minunate, preafrumoase melodii...
Melodii care cu fiecare vers sau refren imi redeschid universuri ratacite prin vara sau pierdute in toamna, lumi ascunse de ochii lumi in confuzia sufletului meu...
Melodii care ma fac sa tresar, sa retraiesc, sa simt din nou aievea..., ma plimba prin senzatii cu atata drag traite si pitite bine in sertarul mintii mele, spre a nu ramane niciodata prafuite in cotidianul zilnic, uitate sau abandonate...
S-a facut 3, afara ploua marunt, nu am somn, nu mai vreau sa ascult nici muzica, vreau sa evadez din dulcea temnita a amintirilor, dar nu am puterea sa o opresc.
M-am oprit la muzica instrumentala, sa nu ma mai atinga cuvintele, sa nu mai tresara mii de straluciri inlauntrul meu la auzul vreunui vers lin si amagitor...
Zadarnic...
Amintiri si vise, iluzii si sperante ma napadesc parca mai bine chiar pe un fundal curat, instrumental, acum nimic nu le mai impiedica, vin lin, usor, ma imbie, ma zapacesc...
Tabloul lui "a fost odata" se deseneaza sub ochii mei, pe intuneric si e mai colorat ca niciodata, luceste, lumineaza...
Schimb registrul, e ora 4, afara ploua de-a binelea, mohoraciunea vremii e molipsitoare, decid sa incerc cu muzica orientala...
Imbietoare si "cu vino-ncoa", ma face sa-mi doresc sa dansez. Ma ridic...
In juru-mi o patura cazuta, moale si pufoasa, prea verde pentru starea mea de spirit, langa o ploaie de servetele unde stau ascunse lacramioare si suspinele, atent asezate pe covor, ca-ntro hora a memoriilor venite-n graba sa ma bantuie....
Inchid ochii si ma las purtata de ritmurile orientului, visez, zambesc, imi spun ca da, mai cred totusi in minuni...si in povesti cu zane...
Ma cuprinde o stare de bine, de relaxare, de detasare...
E bine, e soare, e lumina, e cu mine, ma tine de mana, imi sopteste, inima-mi tresare, visez mai departe, ochii-mi licaresc in noapte, obrajii poarta firisoare de roua calda, izvorata din dor...
Ma asez pe patura, e moale si calda...
Mi se face somn, gasesc curajul da a opri muzica de tot...nici nu mai am nevoie. Cantecul meu interior e mai melodios ca niciodata...
Ma ridic, ma apropii de fereastra si privesc prin ochii larg deschisi minunea de afara...
Ningea...
Fulgi mari si sanatosi, albi si pufosi, se asterneau lin, invelind pamantul mohorat si rece ca un vis frumos de iarna cu zane si printese...
Noapte buna...

vineri, 19 octombrie 2007

Delicatese virtuale...



Mai am 10 minute sa ma mai joc, se incheie ziua imediat. :)
Am de facut o urare insotita de o surpriza (doar virtuala, din pacate) pentru un om extraordinar.
LA MULTI ANI, OANAAAAAA!!!!!

P.S. - e tort cu mocca! :))) (mai precis - Mocca Cashew Nut Cake)
hihihihihihhihi

Azi am chef sa ma joc...

In speranta ca o minte mai zglobie va accelera trecerea racelii ce ma tintuie in casa de zile bune(parca stau de 3 anotimpuri in casa).

Ma uitam zilele trecute pe blogul Inei si mi-a venit o idee...
Sort of "leapsa" prin simpatie, ca nimeni nu mi-a "pasat" tema :))))

In lipsa vreunui rasfat mai satisfacator, ma voi juca cu visele mele si nu numai si apoi am sa pasez "jocul" mai departe...

Imi place:
- sa privesc poze cu oameni expresivi
- sa joc table
- inghetata
- cafeaua aromata de dimineata
- sa ascult oameni cu har de povestitori
- sa fac window shopping
- sa stau la taclale cu prietenii
- sa alerg dimineata
- sa vad un film romantic si sa ma binedispuna
- sa visez cu ochii larg deschisi


Clipe pe care mi le amintesc cu (sublima) placere:
- cand am primit un bilet de tren drept invitatie la Rev
- perioada BAC-ului
- prima data...
- cand mi-a strans mana intr-a lui
- un 14 februarie acum vreo 4 ani...
- cand m-a pozat prima data
- cand cineva mi-a zis "panselutsa"
- cand l-am "inventat" pe piticul-roz
- ziua licentei
- prima lui...sarutare


Detest:
- mitocanii
- tigara
- resemnarea
- betivii
- violenta
- oamenii falsi
- debandada
- lipsa de tact
- kitsch-ul in vestimentatie
- spatiile inchise
- lipsa de maniere


Mi-as dori:
- sa am un labrador auriu
- o casa pe malul marii
- sa-l mai vad
- sa calatoresc mai des
- sa nu am grija zilei de maine
- sa-mi pastrez intacte prieteniile in timp
- sa nu ma mai despart niciodata de el
- sa vad Brazilia
- sa am propria mea revista
- sa fiu instructoare de aerobic
- sa vorbesc fluent germana
- sa fiu mereu fericita

Your turn now!!!
Oana, Arse, Ra, Gargaritza, Alexandra, Mada, Ratzusca, Petra...
Cine nu are blog,dar vrea sa se joace "leapsa", e rugat sa foloseasca locul de comentarii; maxim 10 preferinte.

Vreau povesti!!

joi, 18 octombrie 2007

Inventivitate de doi bani...

Ca romanul e inventiv e deja de notorietate...
Insa...
Stau si ma intreb...
Oare ar putea mintea sa ne "fete" si ceva mai putin halucinanto-inutilo-aiuristic? Nu stiu, va intreb...
Multe ar fi exemplele ce-mi bantuie mintea acum, insa sa ma opresc la unu concret si recent.
Campania aia cu "de ce iubim Bucurestiul"(Cartarescu, dragu de el, a lansat o adevarata moda cu "de ce iubim pe nu-stiu-cine"), cu strazile rebotezate hilar, in genu' "strada pe care o fugaream pe Ana"(scuzati, va rog, lipsa de delicatete, azi nu imi arde...), "strada pe unde chiuleam intr-a sasea" sau te miri ce alte denumiri originale si inedite trantite alaturi de numele de drept al strazii spre ametirea tracatorului strain si spre amuzamentul marii majoritati....
Ce e CHESTIA asta?? Come on!!!! ASTA ne face mai sensibili la dezastrul si degringolada din Bucuresti? Asta va ajuta la restaurarea vechilor cladiri in care "musteste" istoria micului Paris si care acum stau sa cada(cu sau fara tigani in ele)?? Traznita campanie il va determina pe nemernicul ce scuipa in stanga si-n dreapta dintr-o nesimtita obisnuinta si lipsa de consideratie pentru absolut orice sa se gandeasca de doua ori inainte sa spurce caldaramul doar pentru ca e strada "unde am copilarit"?? Ah, ba dimpotriva, poate ii trezeste in mintea impaianjenita si alte porniri de Ev Mediu pe care, poti sti?, le practica si-n copilaria-i fericita si ocrotita de comunism....
Ajunge sa-mi fie.........(ma abtin de la calificari) de genul asta de inventivitate care efectiv nu ajuta cu nimic pe nimeni!!!!

Stateam azi si ma intrebam, cu ochi-n 'canalu-de-stiri-sangeroase'(care, pare-se, nu mai sunt doar la ora 17!!!)... la ce a ajutat-o pe batranica aia a carei viata a fost miseleste curmata de o bestie ordinara ca (POATE) strada pe care statea era (POATE) "strada pe care sta bunica" ?!?!?!?!

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Mie-mi place IKEA!!!

Si nu oricum, ci mult, mult!!!
Ador magazinul ala! Nu ma satur niciodata de privit toate "aproape camerele" mobilate si decorate in stilul deja inconfundabil (eu ii spun "zen viu si jucaus").
Au atatea idei, atatea culori, atatea feluri ingenioase de fabricare sau decorare... Au design modern, pe gustul meu!!!
Unii spun "IKEA= mobila pentru studenti" [mda, nu ma intelegeti gresit, era vorba in principal de studentii "lor" care stau cu precadere in garsoniere,apartamente, camere inchiriate si li se pare firesc (lor, dar mai ales parintilor cu buzunar deloc economic) sa-si mobileze "coltisorul" cat mai practic - vesel -modern - accesibil ca pret cu putinta], insa asta nu ma nelinisteste deloc. Sunt gusturi si gusturi, materiale si materiale... Depinde ce vrei, cum ai grija de ele, etc.
Insa mie mi-e clar ca marfa IKEA respecta caminul in care intra. Este mobila pentru toate gusturile, spatiile si pentru aproape toate buzunarele.
Ma topesc mereu cand trec pe la raionul pentru copii si-mi imaginez de fiecare data fericirea citita pe fetele micutilor care se "lafaie" in mici regate colorate, moi, ajustate la marimea lor... Ador dulapurile imense cu usi glisante si nu ratez niciodata ocazia de a-mi imagina la foc automat cum as orandui eu toate hainutele intr-un asa sifonier primitor...
Pasesc in bucatariile lor si mai ca simt miros de bucate proaspat gatite; cantaresc vizual incaperile cu aragaze si frigidere si incerc sa-mi imaginez care carui tip de familie/cuplu/om i s-ar potrivi...
Toate maruntisurile, dulci colorate, veioze, rame foto, suporti, etajere, sertare textile, cutii, mai ales cutiiiiiiii, toate ma binedispun numai vazandu-le, numai imaginandu-mi unde si cum le-as folosi, unde le-as aseza si cum ar arata, cum m-ar ajuta, etc...
Canapelele, paturile, pernele lor, in zeci de modele si culori, in sute de texturi si de marimi te fac sa-ti inchipui serile in fata televizorului mult mai confortabile, mai relaxante si mai romantice, iernile mult mai calduroase, noptile mult mai odihnitoare...
Ochii mei sunt rasfatati si gadilati de la prima la ultima clipa petrecuta la IKEA.
Iar ca toate sa aiba un final savuros, dupa plimbare te poti delecta cu delicioasele, foarte accesibile, deloc de neglijat(si chiar de luat acasa) delicatese suedeze: gem de merisor, chiftelute cu sos, suculetz acidulat de pere, prajituri cu fructe de padure sau migdale, cu capsuni sau ciocolata, cu sirop de soc sau somon cu sos de mere...
Mie-mi place IKEA si pentru ca starneste o revolutie pozitiva(!!) in mine. Imi da idei noi, solutii ingenioase pentru casa si nu numai, imbolduri de sortare, triere a lucrurilor de prin casa, elan pentru "o noua ordine interioara"..., teme de meditatii la ceas tarziu in noptile de nesomn cand stau si desenez cu ochii inchisi case pe care apoi cu macaraua mintii le amenajez si dichisesc pana la ultimul detaliu, incercand apoi sa le "vand" clientilor mei imaginari si bucurandu-ma in scurta vreme de un somn tihnit si colorat, la fel de ordonat ca si marfa din ikea... :)))


Later edit: la o citire mai atenta am realizat ca arata a mesaj publicitar :))))

"Vocea" destinului...?!

Ma intrebam azi (e bine, va zic, ca incep iar sa ma intreb cat e ziua de lunga cate ceva, deja imi faceam griji ca-s cam apatica si cam deprimata...) daca "aud" cumva vocea destinului, chemarea strabunilor:)))) si nu-mi dau seama....
Deja de cativa ani mi se intampla un lucru cel putin bizar. Merg prin malluri la shopping, pe strazi ticsite cu magazine(sau nu, depinde de gradele latitudinale si longitudinale de unde te afli!!!) in cautare de tinute dragute, jeansi, papuci, sacouri, in sfarsit, HAINE respectabile si decente de purtat pe AFARA si de fiecare data constat cu stupoare ca ma atrag ca un magnet magazinele sau raioanele cu pijamale, cu haine comode de stat in casa, cu lenjerie (asta, ma rog, poate fi trecuta cu vederea, nu e alarmanta; decat in asociere cu celalalte)...
Si ma intrebam (cu un oarecare tremur interior): sa fie oare asta menirea mea iar eu nu decodific mesajele subconstientului(sau ale inconstientului, in fine, partea ascunsa care conspira impotriva-mi)? Sa fie cumva destinul meu acela de casnica * ? :)))))))
Nu, serios acum, stau cu orele si cantaresc pijamalute trendy sau sexy sau jucause sau comode, de dormit, de jucat, de party, de stat la taclale, de iubit, de mers in vizita..., papucei de casa in te miri cate modele, stiluri, culori, croiuri... Lenjerie, halate de baie, rochitele de casa, pantaloni scurti si asa mai departe...
Nu numai ca le scrutez cu privirea minute in sir, dar as mai fi si in stare sa-mi cumpar multe perechi din mai sus mentionatele pijamale, hainute, bluzite, manusite, pantofiori, bretelute & stuff, toate avand destinatia clara "homy"....
Noroc ca in mintea mea mai este activa partea rationala care, din cand in cand, in momentele esentiale, ia atitudine si ma opreste de la ceea ce s-ar putea transforma intr-un dezastru! :))))
Si acum imi amintesc cum asta vara am meditat asupra unei deosebit de delicate, fina si "sexy, dar cu bun simt" pijamalutsa "de lux"(pantalon "cu vino-ncoa", comod si aratos + bluzitza cu bretele si danteluta, "princess style") din satin ciocolatiu cu fundite rozalii si danteluta de culoarea ciocolatei curgatoare... 65 de euro "striga" eticheta nepretuitei tinute de sforait...
Nu am luat-o, in final, ceva m-a impiedicat (posibil neuronul responsabil de "lupta impotriva shoppingului fara cap si - ulterior - fara bani in portofel o luna"), dar gandul la ea imi mai zboara si acum.
Eh, nu-i bai, avand in vedere ca sunt pe cale sa devin colectionara de pijamale, ma multumesc momentan si cu varianta sport si mult mai galbena(+ o albinutza tzantzosa right in front) :)))) a ceea ce povesteam mai sus...
Insa ma gandeam azi "da' si cand scap o data"... si profit de somnoreala neuronului buclucas:)))))... Atunci sa vezi dezmat, nimeni nu ma mai opreste!!! Ah, si ca sa fie destrabalarea completa, cireasa de pe tort o sa fie achizitionarea unui teribil de dragut exemplar de ursulet "me to you"(din acela gri cu petice), marime maricica, care tine in brate o paturica de bebelus...
Daaaaaaaaaaaaaaa!!!! :)))


* - nu ma luati in serios, va rooog!!!!

Am un nou hobby, lately...

Mai nou dupa ce citesc o carte si imi place mult, ma apuca mania sa caut aceeasi carte in alte limbi...
Sa vad cum e in original sau cum e in engleza (sau in franceza daca originalul e in engleza)... etc. Desigur, asta cand o si gasesc ca la noi in Romanica mai rarut iti poti satisface toate poftele in materie de carti in limbi straine.
Stiu ca pare aiurea sa citesti aceeasi carte in 3-4 limbi, dar pe mine ma fascineza mult metoda asta in ultima vreme...
Abia astept sa depasesc la germana stadiul "hallo, wie geht's?" ca sa citesc o carticica, ceva, si in limba lui Goethe... :)
Chiar de-o fi "Mica sirena" sau "Peter Pan", nu-mi pasa, carte sa fie! :))))))
Acum ma delectez cu Amelie Nothomb - "Biografia foamei" si Tracy Chevalier - "Fata cu cercel de perla"....mmmmm!!!

vineri, 5 octombrie 2007

Esti indragostita lulea* atunci cand:

lulea*= dragoste adevarata, sincera, dezinteresata, profunda, teribila, pana peste urechi, si azi si maine si poimaine...


- totul in jurul tau pare dintr-o data mai bun, mai frumos, mai viu, mai colorat...
- zambesti cu gura pana la urechi dis de dimineata desi e luni, afara ploua, ai pierdut autobuzul, nu gasesti taxi si tocmai ai fost stropita din cap pana in picioare de un "binevoitor"...
- ai incredere oarba in el(pana la proba contrarie) si i-o oferi de la bun inceput, necondintionat si din inima...
- stii ca lui ii poti spune absolut TOT, tot ce ai pe suflet, tot ce te bucura sau te framanta, dar asta nu inseamna ca il si ametesti cu toate fleacurile...
- il iubesti pentru absolut tot ceea ce este, pentru cum vorbeste, pentru cum scrie, pentru fiecare virgula, pentru cum stranuta, pentru cum casca, pentru cum merge, pentru cum gesticuleaza, pentru cum iubeste, pentru cum rade, cum tace....
- atat timp cat esti cu el nu conteaza unde esti, daca e zi sau noapte, daca e frig sau cald, daca ai mancat sau nu, daca esti la capatul pamantului sau pe o insula pustie...
- ii iubesti fiecare calitate, dar si toate imperfectiunile considerandu-le "calitatile" ce-l fac deosebit de perfectiunea pura, rece si neatragatoare
- devii altruista convinsa, iar "sa-mi fie mie bine" inseamna "sa-i fie si lui bine"
- esti detasata si neincrancenata, nu esti geloasa si nu faci crize si fitze...
- te poti imagina gatind pentru el si chiar gatesti si asta cu o deosebita placere
- o seara perfecta poate insemna doar voi 2, un pahar cu apa, o vorba buna, o muzica in surdina si mii de ganduri si de cuvinte lasate sa zburde liber intre voi, in armonie perfecta...
- iti poti proiecta la nivel mental imagini cu voi 2 si un carucior si asta fara sa insemne ca-ti faci iluzii, dar si fara sa te sperii, sa te treaca fiori si spaime...
- stai langa el si simti ca esti sub aripa protectoare a unui inger pazitor cu trup de om
- il poti privi in timp ce doarme o noapte intreaga si-o dimineata si sa nu te saturi, sa nu-ti poti lua ochii de la el...
- ii simti parfumul si cand nu e cu tine iar pielea ta pastreaza inca vie atingerea mainilor lui chiar si cand el e departe...
- "maine" e mult prea departe cand "astazi" esti cu el...
- stii ca daca nu l-ai mai vedea niciodata de acum incolo, viata intreaga ar fi prea scurta pentru a-l putea uita...
- simti fluturasi in stomac de fiecare data cand il vezi, chiar daca l-ai vazut de mii de ori deja. Si asta nu din emotie tembela ci de drag, de dor, de bine, ca e el, ca e EL, ca orice ocazie de a-i intalni privirea e ca o atingere divina si orice clipa petrecuta alaturi de el cantareste cat secole intregi si e nepretuita...
- simti ca ai zice totul pentru el, ai face totul pentru el, ai lasa totul pentru el...iar asta nu te sperie deloc, dimpotriva!

luni, 1 octombrie 2007

Vreau...

Omul cat traieste invata...spun inteleptii.
De cand ne nastem si pana cand murim tot invatam cate ceva. Invatam sa spunem "mama", invatam sa mergem, sa ne jucam, sa ne facem prieteni, sa scriem, sa luam note bune... Invatam sa ne indragostim, sa iubim, sa daruim, sa construim, sa ne facem o familie, sa facem copii... Zi de zi invatam cate ceva.
Si totusi, cred eu, in viata sunt lucruri pe care nimeni nu ni le explica, lucruri care nu se "predau", doar se traiesc...
Nimeni nu ne invata cum sa ne ferim de ranile sufletului si cum sa le pansam cand inevitabilul sa intampla. Sfaturi, vorbe goale, intentii bune sunt pe toate drumurile, insa nimic nu se aplica identic la 2 persoane diferite. Nimeni nu stie mai bine ca tine ceea ce simti si cat doare atunci cand doare, incat sa iti poata da o rezolvare clara si simpla... Si atunci ce ramane de facut? Sa lasi timpul sa vindece, sa cauti in tine rezolvari si solutii, sa alegi cai pe care vrei sa pasesti in speranta ca "pe acolo" va fi mai mult soare si mai multa armonie...
Sa iti "sortezi" gandurile (de parca ar fi atat de simplu) si sa incerci sa le dai frau liber doar celor pozitive, celor ce nu te ranesc, celor ce iti fac bine, iti dau tarie si incredere...
Lucrurile astea nu le invatam de la nimeni si atunci cand vin...(si vin, vai, nu scapa nimeni de ele) te zguduie si te zapacesc, iti rascolesc viata si rutina, pot lasa semne adanci pe pajistea amintirilor...
Sunt oameni tari si oameni slabi, oameni mai reci si oameni mai pasionali, oameni care, desi le este greu, stiu sa regleze conturile cu suferinta, scapand cu mici zgarieturi si 'topind" totul in experienta de viata... Dar sunt si oameni, ca mine, care nu stiu sa treaca cu lejeritate si nepasare peste astfel de momente... Nu stiu! As vrea sa invat caci mi-ar fi mai bine, dar nu pot...sau poate nu vreau?!
Nu am rabdare sa las timpul sa vindece, ma consum si ma revolt, sufar si ma lamentez, nu imi accept "sentinta" atat de usor, imi place sa lupt pentru ceea ce cred, sa nu las lucruri nerezolvate, dar uneori doare atat de rau incat as prefera sa pot trece cu o oarecare (mascata) nepasare peste ele...

Deunazi cand spuneam "mi-e dor" simteam focuri de artificii ce-mi gadilau sufletul, imi dadeau speranta si incredere... Acum, cand spun "mi-e dor"(si ce dooor!!!), simt ca o menghina imi sufoca sufletul si-l sugruma, ma trec fiori reci, iar pe fata imi aluneca picaturi de "roua"...
Inainte mi se taia respiratia numai imaginandu-mi..., iar acum simt ca nu pot respira fara...

Stau si ma gandesc totusi ca, in ciuda momentului ingrat, nici nu as vrea ca cineva sa-mi ofere "pastila" miraculoasa a uitarii si a detasarii... Toti ne ferim, intr-un fel sau altul, de suferinta si poate pentru o clipa visam la leacuri miraculoase care sa previna ranile sufletului...
Insa nu, multumesc... E mai greu asa, mai trist si mai dureros... Insa daca cineva m-ar tine departe de suferinta, incercand sa-mi faca un bine, mi-ar face un rau cu mult mai mare: m-ar priva de ceea ce(acum) stiu sigur ca inseamna dragostea!

Vreau sa mai cred (din nou) in basme, in zane, in culori, in minuni, in piticul(meu)roz, bleu... Tare mult vreau!
Dar parca nu mai pot... Insa vreau sa invat!