miercuri, 16 noiembrie 2011

Inspirational



Ithaca
by Konstantinos Kavafis (1911)

"...
Keep Ithaca always in your mind.
Arriving there is what you're destined for.
But don't hurry the journey at all.
Better if it lasts for years,
so you're old by the time you reach the island,
wealthy with all you've gained on the way,
not expecting Ithaca to make you rich.

Ithaca gave you the marvelous journey.
Without her you wouldn't have set out.
She has nothing left to give you now.
And if you find her poor, Ithaca won't have fooled you.
Wise as you will have become, so full of experience,
you'll have understood by then what these Ithakas mean."

marți, 25 octombrie 2011

Oh, the drama...

Mai bine de o luna am fost stresata, adica ocupata, deci fara timp de introspectii, analize si drame.
Oh, dar dupa examen, cand creierul mi s-a relaxat brusc, atat de brusc incat nici nu-mi amintesc cum am ajuns la McDonalds cu un pahar de cola-n mana si un delicat cartofior crispy in cealalta - ca eu parca nu mai calcasem acolo de vreun an si nu aveam de gand nici in urmatorii 10...
Dupa cateva zile de ceva mai multa relaxare, a inceput.
A inceput din nou mintea mea sa reia de unde lasase netemrinatele 'affaires', interminabilele incalcite si variabile din viata mea.
Sunt multe.
Toamna asta a venit ca o avalansa. Se intampla lucruri ciudate in jurul meu. Dar si cu mine.
Inteleg din ce in ce mai putin si tot imi repet 'crede si nu cerceta', acolo unde e aplicabila maxima si testez ignoranta cu celelalte, insa nu merge.
Imi spun deseori ca sigur am facut eu ceva. Dar ce?!
Ce anume si cat de grav am comis de ma trezesc uneori cu un spate intors, taman cand parea ca lucrurile merg spre bine.
Da...sigur... definirea binelui. Alta bataie de cap.
Dar zic ca se intampla lucruri ciudate, pentru ca ma incearca, surprinzator, un sentiment... o stare mai degraba, de calm. Aproape ingrijorator ca sunt calma cand inteleg din ce in ce mai putin ce e cu unii oameni din viata mea.
Suspect.
Altii, tot din viata mea, au o instabilitate atat de puternica, incat simt ca e molipsitor si periculos.
Asa ca stau pe margine. Dar ma sperie posibilitatea ca oamenii chiar sa o ia razna la un moment dat sub ochii mei.
Mai ales ca apoi sunt din ce in ce mai confuza. Cand erau ei si cand nu mai erau ei in toate momentele cand vorbeau cu mine?
Apoi sunt nervii. Oh, nervii...
Tensiune acumulata, din marunte nimicuri.
Oameni mari cu caractere mici. Oameni mici cu tupee mari.
Oameni care nu inteleg de ce au aparut in viata mea, ce ar trebui sa fac cu ei si ce vor ei de la mine. Ma indoiesc, insa, ca ei stiu...
Simt o mare insecuritate emotionala care pluteste deseori si deasupra capului meu. Si mult stres si incertitudini.
Si o frica uriasa care periodic ia diverse forme...
Frica de nou. Frica de examen. Frica de esec. Frica de respingere... Frica.
Apoi mai e si lipsa oricarei inspiratii la scris. Nu-mi mai serveste blogul asta nici pentru a ma descarca, a-mi tranti aici gandurile spre a le putea analiza mai bine...
Scriu deja mai prost decat cei carora nu am putut niciodata, din politete, sa le zic ca nu le pot citi blogurile tocmai pentu ca sunt din cale afara de plictisitoare.
Ca al meu acum.
O fi trecator. Ramane sa aflu.
E o toamna agitata. Plina de schimbari. De prea multe feluri.
Si de semne mari de intrebare. Mii.
Si de limite atinse. Ca limita rabdarii, de exemplu, in multe situatii.
Ce noroc ca mi-a spus cineva asta vara ca va trebui sa am enorm de multa rabdare. Asa pare mai suportabil, dar nu stiu pana cand.
Singurul bright spot de moment e ca pot sa merg la sala unde sa alerg pana sa uit de mine.
Si asta pentru ca altfel as sta acasa unde as manca stroopwafels pana as uita de oricine.
Insa ar fi tare paguboasa alegerea din urma. Ar trebui in scurta vreme sa fiu nevoita sa-mi iau un nr mai mare la pantaloni, or nu vreau asa ceva, ca mie tare-mi plac ai mei...
Rabdare...

luni, 17 octombrie 2011

Karma... such a bitch

De ieri incoace presa romaneasca a dat o noua definitie idioteniei si a cancanismului ce se viseaza jurnalism de calitate.
- Nu reusesc sa inteleg un breaking news continuu si o inepuizabila si interminabila discutie si dezbatere despre accidentul ingrozitor provocat de Serban Huidu.
In tara asta, in mai bine de 24 de ore, NU mai era nimic mai important decat stirea asta?! Pana alaltaieri nu mai conteneau cu cazul baschetbalistului omorat la Giurgiu, iar acum brusc nu mai exista. Exista numai cazul Huidu si, intr-o consecinta si mai tembela, o pozitionare pro sau contra acuzarii lui...
Ca si cum un jurnalist zdravan la cap si, implicit, un intreg post, nu ar putea sa extraga din nenorocirea de ieri de pe soseaua Predeal - Brasov o esenta mai importanta pe care sa o transforme intr-o discutie rationala, la rece, despre adevaratele cauze ale unor evenimente de acest gen.
- Serios acum, e nedrept sa faci asa un caz doar pt ca mediatic poti mulge subiectul pana la ultima picatura, cand zilnic, ZILNIC se intampla drame din astea pe drumurile romanesti si zilnic sunt nenorocite si distruse iremediabil familii si vieti fara ca cineva sa precizeze ceva despre asta, altfel decat ca o statistica neagra sau altfel decat o stire turuita drept si sec...
- E o porcarie de nedescris si o imbecilitate ce frizeaza patologicul si sa arati de N ori si in N moduri tot felul de teste de soc, de cum se izbeste o masina de un tanc la 15 km la ora sau la 60, ba sa arati la tv si cum se simte impactul intr-un astfel de accident si dinauntrul masinii lovite...
Ba sa mai incepi transmisia live si comparand masina lui Huidu cu o ghiulea, rugand telespectatorii sa-si imagineze ca sunt loviti de una...
Serios acum...
- Iar apoi, cu aceeasi mina serioasa, sa chestionezi clarvazatori si astrologi, referitor tot la Huidu, la destinul, norocul si posibile lui blesteme.
Pai... da-o-n ma-sa de treaba!
Asta nu mai tine decat de nesimtirea cu care se exploateaza pana la paroxism din punct de vedere mediatic, dar si imbecil de ieftin si facil, special pentru gloata avida de basme, de barfa si de misticism un tragic eveniment dintr-o duminica, in care a fost implicat o vedeta tv.
Si credeti-ma, aici nu mai sta in picioare optiunea inchiderii tv-ului sau a schimbarii postului. Pentru ca aici e vorba de cum functioneaza presa romaneasca si ce putere are si cum o foloseste.
- In Grecia acum vreo 10 ani a fost un teribil si crancen accident, intre Salonic si Atena, intr-o zona de defileu, singura pana in ziua de azi unde autostrada nu a fost finalizata. Un tir cu remorca ce transporta placi uriase de pfl a luat o curba cu viteza prea mare. Placile erau prost legate (inconstienta, deci, de la bun inceput dublata de cea a vitezei exagerate intr-o zona ingusta de curbe), asa ca in curba au plecat pur si simplu de la locul lor si au spulberat un intreg autocar plin de copii care veneau acasa dintr-o excursie. La impact, autocarul a fost efectiv retezat in 2 de placile de pfl, omorand 40 de copii!!!!! care mai aveau mai putin de jumatate de ora si ajungeau acasa...
Aia tragedie nationala, ala subiect incendiar care sa tina breaking newsul justificat pe ecran, aia tema de rascoala populara impotriva matrapazlacurilor care duc la astfel de situatii... A urmat o razmerita nationala, insa acolo tonul televizionulor, felul in care s-a abordat subiectul, totul a dat o lectie de profesionalism, de duritate de care un jurnalist cu fraiele opiniei publice in maini trebuie sa dea dovada. Si, repet, intr-un context totalmente mult mai nefericit si mai tragic, unde dramoletele si suspinele si speculatiile ezoterice puteau sa o ia la vale ca un tavalug. Si totusi nu au facut-o.
Da, sigur, nu era o vedeta soferul de tir, ceea ce cu atat mai mult ne face sa parem penibili stand si dand apa la moara unor teme cretinoide si ratand momentul (ca de sansa nu poate fi vorba) de a transforma in ceva folositor pe viitor tot ce s-a intamplat ieri. Sau macar in a trata drama asta ca pe ceva educativ, ceva ce nu mai trebuie sa se intample nimanui. Si de aici ar putea sa inceapa o discutie aprinsa, dar cerebrala, pe tema lipsei drumurilor si a atator probleme care au legatura directa cu ce s-a intamplat ieri; noi habar nu avem sa face presiuni mediatice de-adevaratelea.
Sau nu vrem?!
Sa luam de guler la nivel de abordare asa cum se cuvine adunatura de smecheri cu SUV-uri din Romania care zilnic circula mizerabil, riscand la fiecare secunda, dar nu numai propria lor viata, ci si a celorlalti.

Nimeni nu zice tare si raspicat ce cosmar e, efectiv cosmar, sa mergi undeva cu masina in tara asta. Sa faci slalom printre tiruri si cretini, sa te rogi sa nu te omoare nimeni si sa speri ca vei ajunge cu bine la destinatie, ne mai punand la socoteala si fatul ca faci nepermis de mult dintr-un loc intr-altul.

Pentru ca or fi drumurile noastre mizerabile(si sunt, cu varf si indesat) si putine si inguste, al naibii de inguste si de PLINE, dar asta nu va fi niciodata o justificare pentru condusul la limita dintre viata si moarte.

duminică, 16 octombrie 2011

Florentiner Apfeltorte

Adica ceva extrem de delicios cu mere si migdale. :)




PS - sunt iar in starea meditativa de copt prajituri...
Asta e, e toamna si e tare incarcata de 'recolta', mai ales emotionala...
Asa ca testam noi arome in bucatarie si ne clatim mintea de ganduri si griji...

duminică, 9 octombrie 2011

Turtițe englezești



... sau cât de dor imi e de Londra!
Foarte potrivite pentru o duminică friguroasă și ploioasă.

miercuri, 31 august 2011

Înainte de culcare...

Il Divo - La Promessa

sâmbătă, 27 august 2011

Londra












sâmbătă, 6 august 2011

De la 1 la 81 ...

Daca ar fi sa alegeti 3 numere, de la 1 la 81, voi pe care le-ati alege?

Chiar sunt curioasa sa stiu care sunt numerele voastre, ale fiecaruia in parte,
de la 1 la 81. :) Astept cu interes raspunsurile voastre.

V-am pupat

marți, 26 iulie 2011

Săraca țară bogată


Sa ajungi la Sulina e un exercitiu de vointa. Am plecat din Brasov la 4,30 dimineata si am ajuns la capatul geografiei, cu barca rapida de la Tulcea, la ora 14,30, turtita de oboseala.
Bijuteria de altadata, Sulina, e acum izolata de lume. Ajungi foarte greu, iar odata ajuns te intrebi ce cauti acolo...
Sunt 3 barci rapide pe zi, pe timp de vara, iar iarna este doar una la 2 zile, asta daca vremea permite navigarea pe Dunare. Un bilet la barca rapida e 50 de lei pentru un dus, un pret parca prea mare.
Ma gandeam ca intr-o tara normala ar fi fost posibil sa faci un 4-5 ore cu trenul Brasov Tulcea si sa ai barci rapide mai frecvente, astfel incat sa poti atinge punctul estic al Romaniei mai des de o data in viata, ca turist. Dar noi nu traim intr-o tara normala.
Citeam intr-un articol vechi de prin 2004 un comentariu de anul trecut care striga sus si tare ca Sulina s-a schimbat in astia 6 ani, ca e ca o mica Venetie.
Orb sa fii si sa zici asta si tot imi pare exagerata afirmatia.
Cand am plecat, nu stiam mare lucru despre Sulina. Nu mi-am inchipuit ca e atat de mica si in nici un caz ca e atat de incremenita in vremurile trecute. Dar ce pretentii sa ai de la Sulina, cand vorba aia..., cea mai renumita statiune de pe litoral, Mamaia, e in ultimul hal, iar serviciile sunt sub nivelul marii sau la costuri aberante...


M-au impresionat oamenii, unii dintre ei, care vorbeau despre traiul lor zilnic ca si cum ar locui intr-o mare metropola, in timp ce eu aproape ca ma simteam incorsetata in cele doar 6 stradute pralele cu Dunarea. Ulitele, pline de pudra gri din praf, sunt numerotate de la 1 la 6, doar ca pe strada a cincea esti deja la granita civilizatiei, nicidecum in buricul ei (vezi Fifth Avenue, in NY).
Am ramas dezamagita de delasarea ce plutea in aer. Cladiri cochete in secolul trecut sunt lasate in paragina, in timp ce kitschul preia controlul. Nemernicul de Ceausescu a pocit arhitectura prin ridicarea de blocuri hidoase intr-un orasel port, iar ignorantii din timpurile noastre calca in picioare orice urma a vechiul 'Porto Franco' cosmopolit si multicultural, distrugandu-l pe vecie...
Plaja din Sulina e modesta, cele 3 terase lasa mult de dorit (oi fi eu sclifosita, dar am pretentia sa nu mai intalnesc toalete fara sapun si hartie, ne mai miram ce naiba e cu turismul in tara asta...), oferta e modesta, muzica duduie, ca doar nu ma duc la dracu-n praznic in Delta Dunarii sa aud tot un radio de 3 parale sau muzica de club... Pe digul de pe plaja niste melteni consumau de zor seminte ale caror coji le puneau intr-un slap... Iluminatul falezei si a ulitelor e atat de intermitent incat risti sa-ti rupi vreun picior in plimbarea de seara...


Delta nu mai e ce-a fost si in curand risca sa nu mai fie decat o adunatura de balti si stuf.
Se duc turisti cu barcile pe canale si se dau jos unde apa e mica pentru a poza mai de aproape pelicanii. Sau rup nuferii... Ce fel de bruta nenorocita trebuie sa fii si cat de ignorant ca sa pleci cu nufarul ala dupa tine, cand nici pana la pensiune nu rezista, deci nu il iei cu tine pe lumea cealalta, insa distrugi un ecosistem pentru care te bati cu pumnul in piept ca-l ai intara, cand vine vorba de turism... Alte vite incaltate in papuci de oras se duc cu barcile si sperie pelicanii pentru a-i poza in zbor (?!?!?!), iar una peste alta nimanui nu pare sa-i pese. Intr-un astfel de rai lasat de Sus, amenzile usturatoare si rigoarea ar trebui sa fie stricte si netrecute cu vederea, iar respectul pentru natura si pentru ceva al nostru atat de valoros mai presus de toate beneficiile materiale si vizuale...

Catelul Patrocle si o broscuta ranita

In Sulina, inainte de al doilea Razboi Mondial(cand a si fost distrus prin bombardament 80% din oras) existau 18 scoli, biserici ale numeroaselor etnii conlocuitoare, consulate, Palatul Comisiunii Europene a Dunarii, organism care a dus la inflorirea extraordinara a unui spatiu multicultural, liber si tolerant, limba oficiala era franceza, dar cea mai vorbita si studiata si in scoli era greaca...
Acum, totul e doar o amintire, hrana spirituala pentru localnici, poate singurul antodot impotriva alienarii...

duminică, 17 iulie 2011

Să bârfim puțin... despre hrană.

Foarte des in ultima vreme aud spunandu-se ca lumea o ia razna... Ei bine, sunt pe cale sa declar convinsa ca, cel putin in ceea ce priveste hrana, lumea deja a luat-o bine pe coclauri virgine si nebanite...
Fiecare e liber sa adopte orice filozofie de viata, care sa implice orice alimentatie - pe baza de cruditati, pe baza de bio, dietetice, sintetice sau chiar o alimentatie bazata doar pe iubire si lumina divina.
De aia suntem liberi si diferiti, ca sa ne gasim fiecare, in orice domeniu, graiul care sa ne ilumineze cel mai tare spiritual, care sa ne reprezinte cel mai bine si toooooooooot asa.
Dar, si daca tii cont prea mult de libertatile astea, aproape ca ti se anuleaza dreptul la o opinie diferita sau a unei atitudini impotriva dilelilor zamislite de turma de cercetatori si pulverizate maselor spre adoptie si aplicare...
~
Cel mai tare ma deranjeaza, ba chiar ma revolta, parerile date pe post de adevaruri general valabile(d-alea ca 'apa fierbe la 100 de grade'). Ca si cum insusi Sfantul Duh s-a pogorat peste x, y sau z, trimitandu-i prin mesaj divin ideea de a-si face blog de reeducare nutritionala.
Si, desigur, turma de oite care surfeaza liber, cum altfel?!, pe net, care cu o usurinta irationala isi ia creion si hartie si incepe sa urmeze, sa noteze si sa-si insuseasca alegerile altora, orbeste.
Iar asta, dupa umila mea parere, se intampla pentru ca baza educational - nutritionala lipseste cu desavarsire si deci sa iei gata mestecata filozofia altuia e atat de simplu, pentru ca e atat de cool sa fii raw, vegan sau mancator de iarba, dupa ureche, pentru ca e ofertant sa crezi ca cineva in cativa ani de cercetare ar fi redescoperit mersul pe jos, pentru ca traim in secolul conspiratiilor si intr-un asalt informational incredibil si esti tentat si chiar gadilat sa crezi ca tot ce e nou e si bun numai pentru ca poarta titulaturi ademenitoare sau pentru ca te domina cumplit frica de boli, lipsa de incredere in obiceiurile de mii de ani si incerci sa previi orice prin asa zisa revenire la natura, la hrana naturala, bio, eco friendly, cruda, nealterata termic, neatinsa de mana omului, pura si sacra...
As repeta, in cazul in care am argumentat prost pana aici, ca revolta mea se indreapta inspre cei care vor sa-si insuseasca din comentariile unui blog mai mult sau mai putin celebru o noua orientare alimentara, ba mai mult, in multe cazuri fiind vorba si de copii mici care sunt introdusi in ecuatia asta a carei finalitate e inca prematur a se specifica.
Nu i-as considera neaparat iresponsabili pe cei care, poate chiar cu daruire si convingere, povestesc si altora despre descoperirile lor, despre meniul lor zilnic si despre principiile nutritionale pe care au ales sa le imbratiseze, daca ar face-o mai putin vehement. Pentru ca internetul e o jungla unde toti sunt liberi.
Cu toate astea, nu o data am ramas stupefiata de modul transant cu care ti se reteaza orice argument contra. Aici, in ceea ce priveste alimentatia, nu sunt notiuni abstracte si atat de discutabile ca sentimentele, meditatia si stilul vestimentar, unde sa fii subiectiv si decis sa nu te clintesti din pozitia asumata e ceva in regula.
E hilar, dar halucinant totodata, sa afli ce nasol iti va fi daca bei lapte, daca nu renunti la carne, daca iti plac supele, caci nu-i asa alterarea termica este un demon pentru fructele si legumele lasate de la Domnul - dar ce-ar fi sa zic si eu ca printre cele mai sfinte lucruri pentru organismul uman e fiertura de legume, in special radacinoase?
Anyway, never-ending story...
~
Si mie imi suna melodios asa pe la ureche ideea de nuci si laptic de migdale, de branzica din nuci de macadamia, de suculete si piureuri de frunzulite, de legume si fructe coapte numai din iubirea universului, de renuntarea la carnea cea 'cah!', iar in primavara asta am si testat pe propriul sistem digestiv cateva din aceste imbucaturi de alimentatie new age.
Doar ca, ups!, habar nu aveam eu pe atunci ce-mi pregateste fierea.
Asa ca nucile, migdalele si toaaaaaaaate cruditatile atent pozitionate in farfurie nu au facut decat sa-mi enerveze fierea. Inca incerc sa o calmez.
Sa-mi explice si mie un raw-ist convins ce naiba faci cu toate cruditatile, nemijlocite de foc, neinsotite de nimic, ca doar e nasoala carnea, dar sa vezi ce inamic teribil e glutenul (ok, painea nu e sau nu mai e asa sanatoasa, dar nu te omoara si nici italienii nu au disparut ca popor, desi mananca paste de ceva sute de ani, banuiesc), orezul e plin de amidon care e aidoma unui acid sulfuric and soooooo on..., asadar ce faci cand toate frumusetile alea verzi si bio, ajunse in culcusul numit stomac, incep sa fermenteze, creand aciditate si, automat, probleme mult mai grave pe termen lung (vezi pietricelele de la fiere, dezechilibrarea digestiei, automat si a sistemului imunitar, in timp...) decat o bucatica de paine cu branza sau un castronel de ciorba cu morcov si pastarnac? Ce facem atunci, bem un ceai verde si ne trec toate? Nu, nu, poate un pahar de bors proaspat, caci si ceaiul e pe baza de temperaturi inalte si deci nociiiiiiiive.
A fost un wake-up call dat de corpul meu asa ca m-am hotarat sa contez numai pe mine de acum incolo si pe acele putine, dar atat de vitale, invataminte primite de prin primii ani de viata de la oameni care nu numai ca traiesc frumos si sanatos la aproape 70 sau 80 de ani, dar au mai si vindecat, prin educatia lor sau prin sfaturile si puterea de a transmite clar si argumentat principii de nutritie sanatoasa, un numar urias de oameni.
~
Am invatat ca la fel de important ca ce mananci e si cum mananci si cand. Mesele regulate sunt un miracol prea des neglijat.
Am invatat ca apa e vitala, dar 3 litri de apa pe zi e o bataie de joc pentru rinichi. Si din pacate multi recomanda lejer sa bei si un butoi de apa pe zi...
Sucul de morcov e cu adevarat un elixir, dar baut in jurul orei 5 dupa-masa, la f scurt timp dupa ce a fost facut.
Sucul de grepfrut e, iarasi, extraordinar pentru ficat, dar - ca toate alimentele acide - neaparat inainte de orele 3-4 ale zilei.
Urzicile sunt miraculoase, pe cand spanacul nu. Or lumea pare a prefera fix invers, poate ghidandu-se dupa modelul Popeye, nestiind poate ca spanacul este dintre plantele cu cea mai mare absorbtie de radiatii din atmosfera(fie el si 100 % crescut bio) - si ar trebui sa fim constienti de cate radiatii exista... deci eventual sa nu le si mancam.
Tarata de grau este campioana la detoxifiere, impreuna cu un piure de mere, dimineata, si impreuna cu ceaiurile din plante neexotice.(sunatoare, menta, cicoare, sovarf, tei...) si sucurile mai sus amintite, in ordinea si la orele mentionate. Si nu pilulele naturiste care promit sa-ti lustruiasca tubul digestiv ...
Ah, dar poate in lumea asta exista numai organisme puternice si fara probleme (luati-o ca pe o ironie fina, de vreti), asa ca eu sunt prea mica pentru a conta...
~
Ii apreciez pe oamenii care se preocupa de alimentatie, care se straduiesc sa o simplifice si sa o trieze, eliminand treptat partile ei cu adevarat nocive sau daunatoare pt fiecare in parte, dupa caz.
Lola este unul dintre acesti oameni.
Ii admir pe cei care incearca sau inoveaza, dar nu cu pretentia de a-toate-stiutor, ci prin prisma vocii interioare, prin indemnurile negraite ale corpului, dar atat de evidenete, fara a cadea insa in capcana prea binelui, fara a cadea prada extremelor, si nu prin crearea unui nou sistem de frica si nici a unei noi forme de ingradire care sa dospeasca pe dinauntru, ci prin alegeri libere, sincere si asumate.
Vom mai vorbi despre asta.

duminică, 3 iulie 2011

Întrerupem programul pentru...

O leapșă mică.

Aveam o leapsa de executat de la Ionouka si, in buna traditie, era cat pe-aci sa alunec usurel pe langa ea, insa cand am mai primit-o si de la Barbie, am zis ca o fi zeul blogurilor care-mi bate obrazul, cam lenes la scris mai nou,
asa ca m-am pus pe treaba.


Leapsa zice:

"Numeşte 10 lucruri (care nu ţin de alte persoane ci doar de tine) care-ţi plac foarte mult şi cu care ai venit în contact în ultima lună. 5 dintre ele trebuie să poată fi oferite altui om care are nevoie de ele ca să fie fericit (acestea vor fi trecute drept ultimele cinci)"

O personalizez si eu putin, asa ca voi scrie doar 9 lucruri, pt ca 9 e o cifra magica si numarul meu norocos! Na! :)

1. Agenda Moleskine (cine ma cunoaste stie ca am o pasiune uriasa pentru agende si, de vreun an incoace, multe agende au palit in fata celor Moleskine - o adevarata desfatare pt iubitori!
2. Laptopul meu alb, dar neaparat cu conexiune internet la bord, altfel e doar o piesa frumoasa de mobilier, de vizionat filme si fotografii...
3. Ceasul de mana (primit cadou si fara de care nu concep... nimic, nu exista sa ies din casa fara ceas!) si esarfa Valentino de la bunica.
4. Aparatul foto
5. Mascotele mele (Piglet, cele 2 Lady B. si oaia Shaun) Ma scuzati, dar am auzit ca e bine sa nu alungam de tot copilul din noi :)) Asa ca n-am de gand sa-i alung nici pe ei, dovada ca nici atata altruism nu detin, sa-i fi trecut in cele 4 lucruri pe care le-as da altora ca sa-i fac fericiti. In plus, sunt sigura ca oaia nici nu s-ar purta prea frumos in alta casa, hahaha, e cam simandicoasa.
As cumpara alte jucarii cu drag, eventual la fel, dar nu as da plusurile mele.


6. Mapele colorate de la Jumbo. (imi pare rau daca nu stiti cine e Jumbo, dar va rog sa aflati :)) )
7. Parfumul - uneori NOA, Cacharel, alteori Lolita, Lolita Lempicka
8. Colectia de carti Amelie Nothomb si colectia de căni.
9. Cosmeticele. Creme, cremite, culori si texturi samd...

V-am pupat!

PS - dau leapsa mai departe unor domni, sa mai auzim si parerile lor.
Mr. Choco si Iulian. Sa va vad!

miercuri, 29 iunie 2011

Raport de vacanță (1)


Blogul asta trebuie sa fi ajuns ceea ce era menit sa fie de la bun inceput, peseme, si anume un jurnal personal, caci data fiind frecventa atat de redusa cu care mai catadicsesc sa scriu pe aici, ma indoiesc ca cineva mai are bunavointa de a (ma) urmari.
Totusi, celor care inca ma au in blogroll sau in reader chiar le multumesc.
Intr-o zi imi vor servi ca motor si motivatie sa scriu mai des.
Nici galagia interioara excesiva, agitatia, stresul si mintea involburata, dar nici linistea si apatia totala nu ma ajuta la scris, la asternerea cat de cat cursiva si coerenta a unor ganduri si idei, iar eu de prea mult timp deja ma aflu fie intr-o extrema, fie intr-alta, iar calea de mijloc, cu echilibru, strop de magie, doze optime de relaxare, fluturi si adrenalina, capacitate de concentrare pentru scris, dorinta de a asterne cuvinte pe hartie, imi este total straina...
......................................
Dupa o luna Mai oribil de incarcata si stresanta, am plecat 3 saptamani in vacanta. Daca nu mi s-ar mai zari bronzul auriu, as zice ca nici nu am fost plecata.
A fost cea mai atipica vacanta de pana acum.
Primele 3 zile mi le-am petrecut in spital. Pentru prima data in viata mea, am pasit acolo ca pacient.
Inca mai am urme pe mana de la intepaturi(priceperea unora de a-mi gasi venele s-a soldat cu ceva vanatai babane) si de la scotchul ala pentru perfuzie, strasnic lipit de mi s-a luat cu un strat de piele la final...
Daca nu mi-ar fi fost asa de rau, as zice ca a fost chiar o experienta interesanta. Imi doresc sa nu mai am parte de asa ceva, dar totusi sunt extrem de recunoscatoare ca s-a intamplat sa fie in Grecia si nu in vreun spital romanesc...
Doamne, ce conditii. Si nu era spital privat. Ci un spital judetean, nou ce-i drept. A fost experienta mea stil 'Grey's Anatomy'. :) (Mi-au dat si jeleu, fix ca-n filme. Da' era oribil!! Crema de vanilie a fost mult mai buna :P)
Era imposibil sa nu remarci disciplina si curatenia locului. Saloane cu 2 - 4 - 6 paturi, spatioase, toate cu baie proprie, cu dus, sapun, hartie, servete, carlig pentru perfuzie in 2 locuri din baie(le-am remarcat pt ca m-am plimbat cu butelca aia dupa mine vreo juma de zi). Totul sclipitor de curat.
Exista personal care dezinfecteaza atat salonul cat si baia de 2 ori pe zi. Dimineata iti este facut patul, aranjat, improspatat. Personalul e amabil, zambitor, prietenos sau macar politicos si rezervat.
Gel dezinfectant se gaseste atat in fiecare salon, cat si pe coridoare.
Receptie la fiecare sectie, sistem de supraveghere video, dotari impecabile, paturi reglabile, mai lipsea numai sa-mi faca si masaj, ca-n rest se puteau manevra in orice fel, dupa dorinta fiecaruia, fotolii extensibile in saloane pentru insotitorii care raman peste noapte, masuta, scaune, usile saloanelor aveau toate un mic geam vertical, prin care se pot supraveghea pacientii, o chestie f inteleapta, sali de asteptare generoase pentru fiecare sectie in parte, mini market si bufet in interiorul spitalului, dar si o terasa pentru fumatori.
Nereguli, incidente, lipsa de personal, sigur ca exista si acolo, incomparabil insa cu problemele atat de grave din sistemul nostru de sanatate, cu lipsurile, ignoranta si indiferenta unora samd.
Un spital in care nu miroasea a spital, ci a aer curat, a sanatate...
~
Cu toate astea si cu toate ca am avut privilegiul de a-mi petrece prima seara la matusa-mea in camera ei de garda, uitandu-ma la televizor sau cascand gura putin pe net, seara ma apucase agonia. Ea a avut o urgenta cu un stop cardiac, iar eu m-am intors in rezerva mea.
Singura in salon imi venea sa plang. Ca sunt singura, ca vreau sa plec, ca eu am venit in vacanta sa ma bronzez si sa-mi vad familia, nu sa agonizez intr-un spital ca nu stiu ce am de mi-e asa de rau.
Dar pana la urma am adormit, iar dimineata m-am trezit cu ciripit de randunele. Deasupra geamului era ciubul unei numeroase familii cu multi puisori care luau lectii de zbor.
A urmat seria de analize, eco, radio, ultra,. .. pana la culminanta gastroscopie, ceva minunat, ce sa zic. Totusi, am aflat apoi ca la noi nici nu se obosesc sa-ti faca anestezie pentru chestia asta(asa o fi peste tot? habar nu am), desi iti vara un furtunel cu camera video in stomac, senzatie deloc, dar deloc usor de suportat, nicidecum placuta. Oricum, bucuroasa nevoie mare ca nu am sa inteleg nimic din procedura aia, odata ce ma montase asistenta pe pat, cu injectia facuta si cu tic-tacul inimii mele frumos monitorizat prin clipsul de la deget, am constatat cam cu stupoare ca efectul anesteziei lipseste cu desavarsire; efectul l-am simtit pe masura abia seara, cand eram aidoma unui drogat, si a doua zi dimineata, dupa 3 zile de nemancat, cand aveam ameteli, tremuram si aveam tensiune 9.
In final am aflat ca fierea era de vina pentru tot ce mi se intamplase.
Dar a trebuit, se pare, sa trec printr-un asteptare chinuitoare, sa mi se faca un teanc de analize, sa plang cu suspine ca eu nu vreau sa am nimic grav (cine vrea?! - dar e greu pentru un ipohondru sa inteleaga usor ca transaminazele sunt marite si fara sa ai vreun virus, pur si simplu pentru ca ficatul e direct afectat de fiere, care fiere isi face de cap...)
Dar a trecut. Si m-am mai linistit. Si am fost la mare. Si m-am odihnit.
Si acum sunt cuminte si urmez tratament, iar apoi om mai vedea daca ma operez sau nu...

miercuri, 11 mai 2011

...

Mi-e dor de o calatorie.
Adevarata.
Frumoasa.
Interioara...



Si melodia originala.



Voi ce mai faceti, ce mai ziceti?

luni, 25 aprilie 2011

O săptămână importantă se deschide...

Saptamana Luminata si nu numai :)
Mai intai, Hristos a Inviat! Sper ca ati petrecut frumos zilele de Pasti.

Mai sunt cateva zile pana la mult mediatizata si asteptata si comentata nunta regala din Marea Britanie.
O saptamana in care probabil reporterii ne vor aminti cu discursuri, comentarii si voci inflacarate ca avem si noi familie regala, printre multe alte amanunte ce vor fi impartasite miilor de telespectatori...
Pe unele le-am aflat si eu ieri cand, stand lungita pe canapea si butonand telecomanda, am revazut-o pe ASR Principesa Margareta de cel putin 3 ori, in 3 emisiuni diferite.
De exemplu, nu stiam ca rochia de nunta a reginei Elisabetha a IIa a Regatului Unit a fost un cadou a intregului popor englez pentru nunta sa.
Oamenii si-au donat cartelele de ratie alimentara, astfel incat viitoarea regina sa aiba material pentru rochie.
Si nu stiam nici ca participantii la o nunta din aceeasi tara, fie ei chiar si sot si sotie, nu sunt asezati la aceeasi masa, pentru a socializa cu ceilalti invitati...

Evenimentul iminent si introducerea de mai sus sunt doar un pretext pentru a pune un clip cu discursul regelui din filmul omonim, un film emotionant si vibrant, dar si cu ceva umor britanic pe alocuri.
L-am revazut de curand si imi place la fel de mult scena discursului final, dar si muzica, partea a doua a Simfoniei nr 7 a lui Beethoven, parca cel mai potrivit fragment muzical pentru asa un speech.
Imi inchipui ce important era pentru vremea aceea ca regele sa se adreseze natiunii, cu atat mai mult in pragul unui razboi si cu atat mai mult cu cat se stia ca regele era balbait, iar discursurile istorice erau sortite esecului...
De altfel imaginile din film cu oamenii care stateau langa aparatele de radio sau in fata palatului Buckingham si ascultau incremeniti discursul lui George VI sunt graitoare si impresionante de asemena.

duminică, 17 aprilie 2011

Dor de ducă


Odata cu primavara asta timida, m-a lovit un dor nebun de duca!
Mi s-a facut dor de zburdat pe alte meleaguri... ah, nici nu stiti!!
Din septembrie nu am mai fost intr-o calatorie lunguta si deja ma mananca talpile.
Asa ca m-am pus pe tesut planuri si vise de vacanta.
Acus ne trezim la finele lui mai, timpul trece iute iute, eu intre timp tre sa 'execut' si un examen si ceva obligatii importante si presante, deci din acest unghi colturos, mai bine ar trece putin mai lent urmatoarele 3 saptamani...
Ce sa zic si eu acum, nici cum nu e bine cu timpul asta. Imi amintesc de o poveste din copilarie, cu Doctorul au-ma-doare, unde era un personaj pe numele sau 'trage-mpinge'. Asa si cu timpul, i-ar prinde bine un astfel de mecanism, de grabit - incetinit ritmul, dupa bunul nostru plac. Si banuiesc ca nici nu sunt prea pretentioasa. :))
Apoi, iunie sper sa ma gaseasca, totusi, pe un sezlong sub soarele Greciei sau, ca tot se zvoneste ca ne vor frige prea tare razele solare care pandesc prin gaura stratului de ozon, atunci macar hoinarind prin Salonic si tot as fi incantata.
Dar Grecia... cum sa spun eu... Grecia e acasa, e un 'must' de bifat cel putin o data pe an, e cu familie si cantec, un loc cu o chemare f puternica, insa mi-e tare dor de o vacanta adevarata, mi-e dor sa descopar noi teritorii, oameni si locuri si cafeneleeeee :)), sa simt alt aer, un aer mai vestic de felul lui asa.


Am cateva variante, inca nu m-am hotarat, dar e muuuuuuuusai sa zbor undeva vara asta, cateva zile, trebuie!!
In top 3, pe locurile 1 si 2 sta frumos Londra si cum ocupa 2 locuri intr-un clasament asa stramt, are sanse mari de castig.
Pe locul 3 e Amsterdamul, pe care mai ca-mi vine sa-l lipesc de primele 2 locuri si sa iasa un sejur de toata minunea.
De Viena mi-e dor in fiecare zi, in Germania ma ademenesc prieteni, Praga e o datorie de suflet mai veche, iar Portugalia, proaspat intrata in vizorul meu de calatorii, isi cere serios drepturile pentru 2011.
Desigur, desigur, Provence si Toscana vin imediat pe locurile urmatoare, insa pentru ele inca nu am propuneri mai concrete.
Nu stiu insa cine va iesi invingator in cursa pt vacante din jobenul meu cu vise.
Voi ce ziceti? Ce ati alege? Alte propuneri aveti sa-mi soptiti?
As fi curioasa sa-mi spuneti!

duminică, 10 aprilie 2011

Adorabil, pur si simplu!


PS - Il vreau!!! :)

joi, 7 aprilie 2011

Come over

...and stay.
~
Nimic sofisticat, doar o bucatarie prietenoasa.
A mea. :)


Pozata in noaptea de dupa coacerea brioselor rozalii,
din simplul motiv ca mi-e foarte draga.
Un loc unde incepe ziua, in aroma de cafea proaspata,
toast fierbinte si suc de portocale.
Un loc cu un strop de magie, unde se intampla alchimii gustoase ce aduna lumea in jurul mesei si deschide suflete sau da prilejul unor dialoguri armonioase.


Locul unde se coc briose, dar si idei.
Locul unde, intr-o lumina calda si blanda
si in arome fine de ceai, se incheie linistit zilele.

duminică, 3 aprilie 2011

Pinky Chocolate Muffins

A inceput sa mi se para extrem de adorabil sa fac muffins. Sau cupcakes.
Sau niste mici checulete mult mai smechere.
Si mult mai gustoase decat banalul chec.


Apropo de dilema asta intre cine e muffin si cine e cupcake, sa citez niste clasici in viata:

"Dear Cupcake,
Please stop with the identity crisis already. We're all the same on the inside.
Sincerely, Muffin"


Apoi a devenit o preocupare decoratul brioselor, atentia la forma ce o capata in micutele forme, aspectul final al hartiutelor decorative. Si, desigur, gustul si aromele, ce ingredinte intra si in ce cantitati.
A urmat damblaua de a le face cadou la prieteni. Si, odata cu entuziasmul publicului degustator, mi-am dat seama ca e musai sa invat sa fac si cutiute pentru ele, pentru micutele brownie muffins.
Am descoperit deja magazinele de papetarie din imprejurimi si stiu cu siguranta ce cadouri voi face in acest an de Paste. Dar, ssssst, e surpriza!! :)
Deocamdata, vi le arat pe cele pentru bunica, de azi.


PS - ups!, am intrecut limita admisa la diminutive pe ziua de azi
Si asta numai din cauza dragutelor de muffins! :)))

luni, 28 martie 2011

De cu seară, pentru dimineață

Muffins.
Pentru cafeaua ta de inceput de zi. :)



sâmbătă, 26 martie 2011

Ora planetei


Biata planeta, maltratata din ce in ce mai brutal, ar trebuie sa fie extrem de incantata de intiativa asta de un verde ecologist dubios, de a stinge luminile din centrele unor orase, pt o ora, o data pe an, nu-i asa? Ar trebui Pamantul sa faca niste tumbe de bucurie! Oh, ... dar din astea deja a inceput sa faca, intr-un fel, si sigur nu de prea mult bine.
In afara de tragerea unui (firav) semnal de alarma, de puterea clinchetului unui clopotel de plastic, va asigur ca planeta nu are de ce sa rasufle usurata si nici sa ne inchine vesnica ei recunostinta, pentru ca ne-am hotarat sa-i peticim ranile si sa suprimam pt o ora suptul energiei.
Teoria cum ca din cauza luminilor noastre, a prajitorului de paine, a televizorului si a boilerului pornit, clima sufera modificari din ce in ce mai severe, este pur si simplu o gluma. De fapt, o alta manipulare ambalata frumos.
Vreau sa spun, numai din cauza asta sufera clima si implicit planeta, asta e cauza principala sau bombonica din varful briosei?
Nu mai spun ca valente usturatoare poate avea asa o initiativa de a stinge luminile (si oricum doar pe cateva strazi din centrul) unui oras din Romania. Cineva ar trebui sa tina socoteala, cate spargeri, cate furturi, cate loviri pe trecerile de pietoni lasate in bezna, sa vedem daca atunci cand tragem linie mai merita...
Bezna totala in Romania naste monstri, atata zic.
~
Earth Hour ramane pentru mine doar un pretext de a sta o ora intreaga la lumina lumanarilor, departe de intunericul de pe strazi, un scurt exercitiu de vointa si de detasare de lumea extrem de electrificata si electronizata care ne guverneaza, insa in ceea ce priveste adevaratul semnal de alarma si un minim respect pentru planeta si pentru sufletele ce o populeaza, ar fi sa auzim ca marii colosi industriali isi intrerup temporar lucrul, ca fabricile de armament se opresc macar din cand in cand din productia de moarte, ca razboaiele facute, nu-i asa?, in numele pacii s-ar opri macar in zilele sfinte...

vineri, 25 martie 2011

E vremea...*


Nici acum, la o saptamana de cand nu-mi gaseam cuvintele, nu stau mai bine.
Azi, si ce zi insorita si calda a fost..., azi intr-asa o sarbatoare mare, azi mi s-a mai amintit inca o data de catre Univers cat de fragili suntem de fapt, cat de trecatori si trecatoare-s toate...
Mi s-a reamintit cum ca e vremea sa ne intoarcem la "vatra", sa ne aplecam putin spre interiorul nostru, sa meditam putin...
E vremea tacerii, a cuminteniei si a iubirii, cum bine zicea Lola.
E vremea sa ne vedem fiecare de treburile noastre, cum zice Mana.
Azi am aflat ca un prieten a plecat spre stele mult prea devreme si in graba.
Nici acum nu-mi vine sa cred, pare o gluma. Din atatia oameni, puteam sa jur ca el nu va pleca nicaieri prea devreme. Si, mai mult, eram asa sigura ca el va mai si fi mereu in preajma noastra sa ne ghideze, sa ne invete, sa ne ajute, sa ne incurajeze.
Am invatat enorm de la el in cei cativa ani de cand il stiam.
A avut putere de mentor si transmitea o pace angelica, era mereu senin si detasat, ireal de intelept...
Poate de aia am si acum senzatia ca... e bine acolo unde e, ca pt el a fost mai bine asa, probabil.
Si...atat.
Nu e mare lucru de spus.
~
*titlu inspirat de AICI.

joi, 17 martie 2011

Emotional Meltdown

...nu prea-mi gasesc cuvintele azi.


Poate maine.

joi, 3 martie 2011

Cuvinte din filme


Jesse Spencer - Molly smiles (Daddy's little girl)


Am primit o leapsa de la Barbie.
Sa scriu ce replici din filme mi-au placut, marcat sau amuzat. Trei la numar.
Ca si altii, am constatat repede ca nu e chiar asa usor.
Eu m-am uitat la o sumedenie de filme de-a lungul anilor, dar ghici ce?
Nu prea retin replici.
Asa ca lepasa asta s-a intocmit cam pe genunchi, in mare cu citate amuzante si light(+ 1 mai de suflet in final)si nu doar din filme, ci si din seriale, ca pe astea mi le-am putut aminti cat de cat. Serialul tot un film e, nu? Doar ca mai lung.
Asadar, din:
Community
"- They found out my college degree was less than legitimate
- Oh, I thought you had a bachelors from Colombia...
- Yeah, but now I have to get one from America."

~
Gossip Girl
Blair: (kicks Chuck's leg) "Break a leg!"
Chuck: "I think I just did."
~
Uptown Girls - Un film ADORABIL!!
Molly Gunn: "Excuse me, Thumbelina, but you're still a little underage to be clubbing, aren't you?"
Ray: "You're a little overage to be wearing a lampshade in your hair. Bright idea?"
Molly Gunn: "Kid, have you ever been to a shrink?"
Ray: "Since I was three."
~
Great Expectations
Ms. Nora Digger Dinsmoor: "She'll only break your heart, it's a fact. And even though I warn you, even though I guarantee you that the girl will only hurt you terribly, you'll still pursue her. Ain't love grand?"
~
In final, cu toata lipsa de originalitate, inchei si eu ca si Barbie, cu atat de frumosul citat al lui Meredith din Grey's Anatomy, care citat imi place mult, mult de tot!
"Okay, here it is, your choice… it’s simple, her or me, and I’m sure she is really great. But Derek, I love you, in a really, really big pretend to like your taste in music, let you eat the last piece of cheesecake, hold a radio over my head outside your window, unfortunate way that makes me hate you, love you.
So pick me, choose me, love me"

~
Nu va dau nicio tema de casa, dar daca cei cativa iubitori(mai de-adevaratelea decat mine sau Barbie) de filme din apropierea virtuala doresc, pot cu drag sa preia leapsa de la mine. :)

vineri, 25 februarie 2011

Să ne facem puțin de lucru


Dacă:

2 + 3 = 10
7 + 2 = 63
6 + 5 = 66
8 + 4 = 96

Atunci cât fac 9 + 7 = ? :P

vineri, 11 februarie 2011

Înduioșare...



Tudor Gheorghe: Mama coace paine...

marți, 25 ianuarie 2011

Drăguț, despre zodii și prietenie


Am primit acum cateva zile un mail simpatic despre prietenia cu semnele zodiacale.
Normal, curioasa, am sarit direct la capricorn si trebuie sa admit, imi place acuratetea detaliilor prieteniei cu un capricorn. Si chiar ma regasesc in multe dintre aspecte. Ba chiar il gasesc flatant in multe privinte. Pana acum toti capricornii care l-au citit au rezonat cu el si s-au regasit aproape in totalitate. Asa ca m-am gandit sa vi-l arat si voua, capricorni sau nu, sa va regasiti in el, sa va dati cu parerea sau sa luati notite hehehe.


"Prietenia cu Capricornul

In primul rand, daca esti prieten cu un Capricorn, felicitari! Chiar si numai pentru faptul de a-i fi castigat increderea si de a fi reusit sa ti-l apropii, meriti toata stima. Capricornii sunt fiinte extraordinar de greu de castigat ca prieteni, pentru ca au o neincredere nativa in lume si o gandire de cele mai multe ori pesimista.
Capricornul este genul de om care prefera sa razbata singur in viata: lucreaza cel mai bine independent, decide el pentru sine, se lupta cu propriile limitari, se autodepaseste, cade si se incurajeaza singur sa se ridice de jos. Prin urmare, de ce ar avea prieteni? Pentru ca si aceste fiinte atat de singure si de independente tanjesc pe ascuns la emotia coplesitoare a imbratisarii unui prieten.
Cei care doresc sa se apropie de nativul Capricorn trebuie sa tina cu adevarat la el, sa aiba o vointa de fier si sa fie pregatiti sa-i patrunda in suflet, decojind una cate una multe sale armuri. Nici sa nu se gandeasca cineva sa-l pacaleasca, simuland un interes sincer si plin de afectiune. Vorbim, totusi, despre una dintre cele mai lucide si mai realiste zodii. Desi este tacut si pare indiferent la evenimentele care nu-l afecteaza direct, are o intuitie fantastica, ghicind din prima firea oamenilor.
Asteapta-te sa te supuna iar si iar testelor, pentru ca nu se convinge usor ca meriti afectiunea lui. Iar odata obtinuta, nu trebuie sub nicio forma sa-l dezamagesti. "Las' ca-i trece", ar spune unii. Mare greseala! Capricornul sufera mult daca este dezamagit, pentru ca-si cunoaste propria valoare si nu-si poate ierta usor un pas gresit. Daca ti se pare exigent cu tine, fata de sine este de o mie de ori mai dur. Corect, echilibrat, gata sa ajute pe oricine are nevoie, nativul este un prieten de nadejde pentru tot restul vietii.
Defecte: Din cauza naturii sale introvertite, uneori devine un sloi de gheata, daca are suspiciuni. Se fereste sa-ti spuna in fata ce gandeste si devine exasperant prin refuzul sau de a pune cartile pe masa. Poate fi egoist si indiferent, mai ales in perioada de "testare", cand oscileaza intre suspiciune si dorinta de a lasa garda jos. Cine nu are destula rabdare sa vada dincolo de acest iceberg va ramane cu o impresie foarte proasta. Chiar si intr-o prietenie veche, nativul pastreaza mereu o oarecare distanta, pentru siguranta si intimitate. "



Pentru celelalte zodii, daca sunteti curiosi, am gasit pentru voi un loc unde va puteti arunca un ochi. AICI.
Voi va regasiti in descrierea zodiei voastre?

Iar daca nu credeti in zodii si va plictisiti azi pe blogul roz, cum n-as vrea sa va retin atentia inutil, va recomand calduros sa lecturati ceva mai pragmatic. :))))

miercuri, 19 ianuarie 2011

Tell me your secrets


Nu am inca idei de scris pe 2011 si ma incearca niste sentimente contradictorii legate de blog.
Totusi, un blog trebuie hranit din cand in cand, macar ca sa nu moara de tot ...
Asa ca mi mi-am amintit de un alt blog foarte dragalas pe care l-am descoperit total intamplator acum vreun an.
L-am gasit "inspirational" si inedit. Si, in functie de unghiul sufletesc de moment al cititorului, si putin melancolic.


"My 365 secrets blog" - AICI

Enjoy! :)

marți, 4 ianuarie 2011

A fost frumos. Și-o să mai fie...

"You may say I'm a dreamer
But I'm not the only one..."




Mi-am dorit, mai mult ca in alti ani, clipe magice de Sarbatori.
Fara planuri concrete, stiam doar ca vreau, din tot sufletul am vrut, sa fiu invaluita de senzatia de mister si magie, amestecata cu liniste, calm, frumos...
Sa fiu fericita, atat de fericita incat sa-mi dea lacrimile de emotie si bucurie, sa pregatesc cu grija cadouri si cadouase oamenilor atat de dragi, sa fac cozonac impreuna cu bunica, sa ma simt protejata si rasfatata si iubita.
Si-am primit inzecit ceea ce mi-am dorit!
A fost un Craciun de poveste, au fost niste zile in care am retrait incredibil de puternic bucuria copilariei mele din aceasta perioada a anului.
Ajunul, Craciunul, ziua mea si Anul Nou... o succesiune perfecta de atmosfera de poveste, de calm si relaxare, de familie, prieteni, cadouri si multe momente speciale.
Ah, am fost atat de rasfatata, nu-mi vine sa cred! Am desfacut cu emotie si curiozitate multe ambalaje colorate, m-am bucurat si laudat pentru fiecare cadouas, intocmai ca un copil. Si ce bine a mai fost!
Atatea lucruri frumoase si surprize de la oameni atat de frumosi si surprinzatori.
Dar si clipe de neuitat si atat de speciale in simplitatea lor.
Ce altceva mi-as mai fi putut dori?


In Ajunul Craciunului a venit bunica. Am impodobit bradul, bunica mi-a cantat 'O, brad frumos!', am impartit cadouri si nepretuite clipe de 'bine'.
De Craciun nu mi-am planuit nimic. Mi-am dorit sa stau cu familia, in pijama, sa ma incarc cu bucurie de fiecare data cand ma uit la brad, sa-l admir, sa aprind lumanarele, sa ascult colinde, sa ma uit la filme simpatice si sa beau ceai cald de mar copt si scortisoara. Si asta am facut.
Pana la ziua mea m-am intalnit cu prietenii, am citit, dormit, pregatit, planuit, am impartit cadouri, am primit cadouri, am facut urari si am trimis scrisorele si mesaje oamenilor de departe.
De ziua mea, una dintre cele mai frumoase, pline si animate zile de nastere de pana acum, am primit inca dis de dimineata in dar vizita unei prietene, Barbie - pentru cunoscatori :P, am continuat prin a face o plimbare in centrul orasului, lucru pe care nu cred ca l-am mai facut pe 31 decembrie vreodata, deci din nou un moment special. Special a fost si frigul care ne-a intrat ulterior in oase si in suflet si care n-a mai iesit decat prin 2 ianuarie... :)))
Am copt tarte si prajituri, am facut cozonac, am pus si am strans mese frumos si atent aranjate, nu toate pe 31 decembrie, ci in toata aceasta frumoasa incheiere de an.
Am primit enorm de multe urari de la prieteni si cunoscuti. Ador mesajele de ziua mea! Cel mai mult le iubesc pe cele scrise, pe telefon, email, hartie sau chiar facebook, pentru ca le pot reciti oricand. Ba chiar pot spune ca nu am stat prea mult la telefon in acest an de ziua mea, motiv in plus de bucurie, caci desi apreciez gestul omului ce suna, cand deja imi petrec juma de zi la telefon, iar nr telefoanelor si tzaraitul acapareaza orice activitate, prind o fobie teribila si ajung sa ma bucur cand raspunde altcineva in locul meu. Dar, desigur, a doua zi, cand redevin rationala :D, imi amintesc cu drag de toti cei care s-au gandit la mine.
E mare lucru sa primesti atatea vorbe frumoase si speciale si dedicate de la atatia oameni! E unul dintre cele mai frumoase cadouri in sine!


Revelionul l-am petrecut cu prietenii apropiati, aproape de semineu(putin prea aproape cred), in rasete si voie buna, bifand totodata si majoritatea superstitiilor care bantuie la noi, pentru un posibil plus de noroc. (am uitat de cele 12 boabe de struguri, dar ssssst! poate nu am 'importat-o' inca oficial si pe asta)
Si cred ca iar am uitat sa-mi pun o dorinta la 12 noaptea, nici nu mai stiu, mi-era atat de frig ca-mi tremura mana vizibil, am varsat sampania incercand, cu aceeasi mana, sa tin dreapta o artificie, am ras incontinuu, ne-am pupat, am admirat si apoi ne-am ferit de artificii si pocnitori, insa am recuperat cand am suflat in lumanarile de pe tort.
~
Se spune ca ce faci in prima zi a anului iti influenteaza intreg anul...
Atunci, sper ca tot anul sa-mi fie relaxat si confortabil (cum a fost si lenevitul pe canapea in pijama), norocos si special(pentru ca am avut privilegiul de a-mi incepe anul cu familia si prietenii alaturi), plin de calatorii in siguranta (ca drumul de dimineata inapoi acasa), dulce ca toate prajiturile, tartele si tortul mancat, cald si aromat precum ceaiul de mar copt, muzical si armonios ca minunatul concert de Anul Nou de la Viena si linistit si plin de vise frumoase precum somnul din timpul filmului... :)))
~
A fost ATAT de frumos!!!!!
Si-o sa mai fie!
~
La Multi Ani!