Nici acum, la o saptamana de cand nu-mi gaseam cuvintele, nu stau mai bine.
Azi, si ce zi insorita si calda a fost..., azi intr-asa o sarbatoare mare, azi mi s-a mai amintit inca o data de catre Univers cat de fragili suntem de fapt, cat de trecatori si trecatoare-s toate...
Mi s-a reamintit cum ca e vremea sa ne intoarcem la "vatra", sa ne aplecam putin spre interiorul nostru, sa meditam putin...
E vremea tacerii, a cuminteniei si a iubirii, cum bine zicea Lola.
E vremea sa ne vedem fiecare de treburile noastre, cum zice Mana.
Azi am aflat ca un prieten a plecat spre stele mult prea devreme si in graba.
Nici acum nu-mi vine sa cred, pare o gluma. Din atatia oameni, puteam sa jur ca el nu va pleca nicaieri prea devreme. Si, mai mult, eram asa sigura ca el va mai si fi mereu in preajma noastra sa ne ghideze, sa ne invete, sa ne ajute, sa ne incurajeze.
Am invatat enorm de la el in cei cativa ani de cand il stiam.
A avut putere de mentor si transmitea o pace angelica, era mereu senin si detasat, ireal de intelept...
Poate de aia am si acum senzatia ca... e bine acolo unde e, ca pt el a fost mai bine asa, probabil.
Si...atat.
Nu e mare lucru de spus.
~
*titlu inspirat de AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu