200

Am ajuns la postarea cu numarul 200.
Uneori ma intreb cum am scris atata pana acum si de unde am gasit atatea cuvinte.
Alteori, ma intreb daca dupa 200 de insemnari pe parcursul a 2 ani si jumatate, se mai poate scrie...
Fara sa repet temele, cuvintele, intrebarile si revoltele, in conditiile in care ele, mai sus mentionatele, sunt cumva parte din viata noastra, un soi de variatiuni pe aceeasi tema.
Din toate blogurile pe care le citesc sistematic, prea putine imi mai atrag atentia. Cele mai multe s-au deformat in timp, sau asa imi pare mie. Altele sunt mori stricate ce tipa mereu aceleasi angoase, dar cu noi eufemisme, insa la fel de ieftine, metafore si dramatisme moderne.
Cum nu m-a lovit prea des auto-exaltarea si laudarea si mandria, fiind o zodie cu un simt al ridicolului aproape exagerat, uneori ma apuca teama ca as putea si eu sa ajung sa seman, in scris, cu cele (caci despre femei e vb, da) care fie isi trambiteaza fericirea prea abitir ca sa o mai gusti, fie isi ineaca amarul in scrieri simandicoase, prea patetice ca sa mai pleci atentia in directia aia..
Sper ca fie barometrul meu va functiona la fel de sever ca pana acum, fie cei care citesc si a caror opinie conteaza (caci asta e, parerea unora nu conteaza intotdeuna), imi vor semnala posibilele (dar nedoritele) derapaje.
Cu toate astea, am si o colectie de scrieri care nu s-au deformat de la scopul lor initial si nici savoarea cuvintelor nu a disparut sau nu s-a carnavalizat subit. Si asta ma bucura. Si mai sunt pagini virtuale ale unor oameni pe care abia le-am descoperit si care imi dau garantia ca se poate scrie si fara prafuirea imaginatiei, a melange-ului istet de vorbe.
Poate putina analiza la un post aniversar, 200 e un bun motiv, nu strica, dar, una peste alta, ma cuprinde tot mai des o abureala a imaginatiei, o avalansa de cuvinte ce se pierd pe drumul lor spre lumina zilei, o apatie generala.

Am fost surprinsa sa citesc dimineata ca si altii cred asta,
Mana de exemplu :"Sau, poate, nu despre un boom imobiliar atât de special vorbim, ci despre refluxul identităților? Sau o fi domiciliu forțat… în noi înșine?!", dincolo de diferentele si diferitele motoare ce genereaza o astfel de lehamite si apatie a vorbelor altadata pline de viata.
Zic asta pentru ca tot mai des am tentatia de a ma izola in castelul meu, in lumea mea, sa pun o barierea intre mine si restul lumii, desi singuratatea nu-mi place, uneori mi-o doresc. La fel si cu scrisul, cu comunicarea in general, cu oamenii altfel dragi...
Or fi si vremurile de vina, cine mai stie. Intr-o lume alandala, cum sa ramai neafectat?
Nu ma descurajeaza asta, doar o constat si stiu ca, avand putina determinare si putina reechilibrare a fortelor (perioada asta fiind un bun prilej), se poate din nou scrie viu, tonic, uman, normal, banal daca trebuie, dar nu plictisitor sau nu pentru toti la fel.
Oricum, poate ca din cand in cand, tacerea, auto analizarea, bilantul si redesenarea sinelui fac bine.
Se apropie Sarbatorile, un An Nou dorit si sperat mai luminos si mai senin si armonios....
Imi doresc sa am motive sa celebrez in viitor si un 300 sau un 500 al posturilor pe blog, sa pot reveni, dupa perioade de post scriitoricesc impus sau nu, plina de imaginatie, cu tolba plina de vise si cuvinte colorate. Imi doresc sa continue lantul de noi descoperiri in materie de bloguri interesante si atractive, de oameni cunoscuti prin intermediul acestei jucarii virtuale, iar pe ceilalti, prieteni virtuali sau nu, sa-i pastrez aproape, precum niste vinuri nobile care devin tot mai valoroase odata cu trecerea timpului.
Ne auzim curand.
...........................................