Tic tac tic tac....

Tic tac tic tac ...
Ding... DONG!
26


Hm... am 26 de ani. Ce bine!!!
Ce bine ca nu am mai multi adica. Le cam pierd sirul uneori, dar cand cineva m-a intrebat daca fac cumva 27, am tresarit brusc.
Ceee??? Câââât? Fac EU 27? (aproape credeam)
Nuuuuuuuuu!!!!
Eh, la anu' :D Imediat Hihihi.
Mi-ar fi placut sa am 20 acum, cam cat imi da toata lumea, si sa am mintea si orizonturile din prezent si viziunea despre viata si visele. Toate la timpul lor, insa, asadar sunt multumita.
Am timp destul pentru toate.
Inca nu stiu ce dorinta sa-mi pun cand suflu in lumanari, dar mai cuget.
Am voie 2, este? Una pentru Anul Nou si una de ziua mea. Oare sa o rostesc pe aceeasi ca sa aiba putere mai mare? Hmmm...
Maine se mai incheie un an.
Ma feresc de un bilant prea aspru. Asta pentru ca 2009, oricat de molcom, prafuit, adormit, static cumva, fara wow, no big news, no fireworks, a fost, de departe, mai grozav decat 2008, un an.... sa-i zicem scurt infect. Nu pentru ca ar fi fost atat de rau, ci a fost ingrat, tulbure, agitat, trist pe alocuri...
2009 nu, 2009 a fost un an de "transa", de pasi mici, de trecere, sper, spre un 2010 extraordinar, incendiar(in sensul bun), senin, de succes, echilibrat!
Tragand linie, observ ca am invatat multe lucruri noi si bune. Si sunt recunoscatoare pentru asta.
Deci n-am trecut chiar ca gasca prin apa prin 2009.
Am cunoscut oameni frumosi si interesanti, dar si oameni care nu ar fi meritat sa-mi pierd vremea cu ei. Mi-am folosit timpul cu cap, dar am si pierdut deseori notiunea timpului.
M-am entuziasmat, am fost dezamagita, am plans, am ras, am crezut, am pierdut, am castigat, am invatat, am acumulat, am colorat, am alergat, m-am plimbat, m-am bronzat, am stat, am savurat, m-am odihnit, am visat, am construit, m-am bucurat...
Un an plin, in final.
Intr-o lume atat de haotica, de dezechilibrata si de meschina, intr-o societate prafuita, in niste timpuri atat de pline de stres si de decadere a valorilor, a normalului, a binelui, pot spune fara sa para simplist ca ma bucur enorm ca sunt sanatoasa (iar daca scap si fara sa iau varsat de vant, pt ca altfel, SILVIA - te strang de gat !!!!!!, atunci chiar ma iubeste ingerasul...), ca am familia si prietenii aproape si ca sunt cu totii bine, ca ma iubesc si ca pot sa-i iubesc la randu-mi si sa impart clipe frumoase cu ei. Iar din clipele mai putin "nirvanice", sa invatam cu totii cate ceva esential.
~~~
Pentru 2010 nu-mi stabilesc rezolutii. Si nici nu croiesc planuri sau vise. Am tolba plina, insa le dau voie sa ma surprinda, sa ma invaluie fara sa le chem, sa fie revelatoare si graitoare.
Pur si simplu vreau ca anul asta, 2010, sa fie unul de nota 10, sa ma surprinda placut, sa ma poarte pe aripile fericirii, a armoniei si a echilibrului in tot si toate. Sa fie un an frumos si special si magic.
Pentru noi toti.
La Multi Ani!!!
..............................................

Ho ho ho!!! Meeeeerry "After-Christmas"!!! :-)

Ce faceti, cum ati petrecut? Ce v-a adus Mosu'?
Ati fost plecati, ati stat pe acasa, a fost zapada la voi sau "canicula" de 16 grade ca la Brasov?
~~~

Eu am stat pe langa casa, asa cum, de altfel, imi si place de Craciun.
Am terminat la timp curatenia si ordinea, 2 nopti aproape albe au fost suficiente, am impodobit bradul (cel din poze, da!!), am primit musafirii si m-am bucurat impreuna cu ei de seara frumoasa a Ajunului. Am asezat masa, am ciocnit un pahar de vin bun, am impartit cadouri si am povestit.
Ca-n fiecare an.
~
Imi place sa constat ca pregatirile de la an la an se tot restrang la cele de suflet, cele de ambianta, la cadouri si atentii, la decor si tot mai putin ne mai preocupa pregatirile de mancare si bucate alese. Niciodata nu am taiat porc, nici nu am cumparat sau dorit "porcarii", atat de prezente, inca, in traditia noastra. Am pus pret pe masa de Craciun atat cat sa fie decenta, poate mai speciala si mai rafinata, dar simpla, sa satisfaca poftele fiecaruia, dar sa nu intreaca bunul simt. Sa existe un aperitiv, un fel principal si un desert, un vin bun, o masa plina de prieteni.
Daca ar fi dupa mine, meniul ideal ar fi tartine cu somon si multa lamaie, paste cu mozzarella, rosii si busuioc la cuptor si un desert fin si delicios!!!
~~~
Anul asta nu mi-am dorit nimic de Craciun.
Nici liste, nici aluzii, nici dorinte clar exprimate. Nimic(palpabil).
Desi nu consider ceva iesit din comun sa nu ai vreo dorinta anume de Craciun, unii s-au simtit ofensati de raspunsul meu. Acel "nimic" a sunat pentru ei a gol, a refuz(in loc sa fie un imens loc lasat surprizei, surprinderii, topirii in ceva frumos sau, pur si simplu, un raspuns sterp de imaginatie, acceptat), a nu stiu exact ce..., insa prin reactia lor ingrata si puerila, ursuza si cu note de frustrare, mi-a lasat un gust amar, a dezvelit mai tare caracterul, a grait mai clar decat cuvintele frumoase...
In sfarsit...
~

Asta nu inseamna ca nu m-am bucurat, totusi, de ceea ce am primit. Am fost surprinsa sa primesc o gramada de lucruri frumoase, fara a le cere. (de la mini UGG la bluzite sau pijama, de la cremite Vichy si Avene la carti si ciocolata, zdranganele si brizbrizuri...toate m-au bucurat enorm!!!)
Dincolo de aspectul consumerist al Craciunului, imposibil de eliminat in totalitate, dincolo de bucuria din ochii celor dragi la deschiderea cadourilor alese si impachetate cu grija, dincolo de bucuria mea la surprizele celorlalti, cel mai frumos cadou primit (si) de acest Craciun a fost armonia din jurul meu si bucuria de a fi alaturi de oameni dragi, parinti, bunica, nasi si prieteni.
Si mai mult, faptul ca, in noaptea de Craciun, dupa ce am impodobit bradul, iar bunica imi canta "O, brad frumos" de zor, am copt, tot impreuna cu bunica atomica, biscuiti deliciosi cu cranberries, ciocolata alba si nuci pana in zorii zilei de Craciun. Apoi i-am impachetat frumos si i-am daruit multora dintre prieteni si apropiati, exact asa cum imi dorisem, sa ofer cadouri home&hand made si, desigur, bio! Hihihi!!!
Am reusit, deci! :P

Au urmat zile linistite, mult somn, fete zambitoare, destresate, relaxate, sute de priviri admirative aruncate bradului de Craciun si decorului seren din casa, vizite la prieteni(unde, de cele mai multe ori, am reusit sa adorm pe canapea ca un ingeras hehehe, ascultand, ca un copil basmele citite la culcare, cum vorbeau si radeau cei de langa mine...), rasete si voie buna,
tort de ciocolata mmmmmmmm, planuri si din nou rasete si voie buna.
Si inca putin tort!!:P
~
Cel mai mult la perioada asta imi plac pregatirile. Impodobirea pomului de Craciun, mereu in Ajunul Craciunului, decorarea casei, impachetarea cadourilor, cu grija sa se potriveasca tot, de la hartie, pana la celofan si fundita.
Imi plac planurile, visele asternute peste masa la un pahar de vorba...
Fundalul de colinde, filmele cu tematica de iarna si happy end.
Ador sa stau seara infasurata intr-un sal calduros lungita pe canapea, sa ma uit la un film bun sau sa citesc o carte pe care o tot amanam si sa ma uit din cand in cand inspre brad, inspre stelutele si luminitele care imi incarca inima cu energie pozitiva cum nu reuseste nici o alta sarbatoare si nici un alt eveniment.
~
Privind nesfarsit bradul, micile luminite, globurile purpurii, asezandu-ma ghemuita langa el, imi dau seama ca nu neaparat redevenim pentru o clipa copii in aceasta perioada - asa cum deseori afirmam, ci pur si simplu redevenim ceea ce uitam, multi dintre noi un an intreg, sa fim: curati sufleteste, relaxati, buni, sereni si senini, capabili sa ne bucuram imens in fata micilor detalii ale Craciunului, ale familiei, ale zilelor linistite ...
~~~

Cat despre copilarie, imi amintesc cum, atunci cand eram micuta si credeam cumva intr-un soi de magie a lui Mos Craciun (caci ai mei niciodata nu mi l-au adus acasa, nu l-am vazut niciodata in fata mea, nimeni nu se deghiza pentru mine - ceea ce, in final, a fost o alegere inspirata; eram vrajita de ideea in sine, nu de personaj), in Ajun eram tinuta ocupata prin casa, iar seara, ca prin minune, in sufragerie pe canapea apareau frumos insirate, ca la "marea adunare", toaaaaaaaaaate patzachinele, papusile si jucariile de plus din casa, cica prindeau viata cand urma sa soseasca Mosul si veneau sa-l intampine. Si mai gaseam si bradul gata imposobit si adus (pe atunci il aveam natural) tot de mos. Imi amintesc si acum ce frumos era, pe acum ar fi fost retro, pe atunci dragalas, cu o instalatie de nuferi colorati pe post de beculete, cu lumanarele, caluti si alte decoratiuni specifice copilariei multora dintre noi.
Chiar ma gandeam... acum ce mai putem pastra? Globurile de plastic purpurii, funditele de panglica roz, beculetele alb galbui?
~

Apropo de asta, ieri la o prietena am admirat un superb brad natural, mare si impodobit in stil retro, clasic, simplu, cu decoratiuni autentice de pe la 1950, cu tzurtzuri ca de cristal, cu caluti de lemn in miniatura, cu ingerasi si alte frumoase globuri. O splendoare!!!!
Si ca sa fie atmosfera de basm completa, mai avea si o casuta de turta dulce, de catre mama ei facuta.
Vedeti in pozele de mai sus. E delicioasa, nu-i asa?!
Cu asemenea amintiri, cu stradania ca an de an sa pastram ceva din acea magie a momentului, cu oamenii dragi in jurul meu, cu daruri si bucurii speciale, nici nu e de mirare ca iubesc atat de mult sarbatoarea asta!!!
............................................

De Crăciun, cu drag...

Un Craciun minunat va doresc!!!
O casa plina de voie buna, de oameni dragi si de armonie!
Miros de cozonac, scortisoara si mandarina, colinde si pace!

.........................................

Aluat de haos cu syrtaki, nopţi albe şi caracterul de carton...

Afara bate un vant turbat si arata totul de parca e inceput de aprilie si tocmai se topeste ultima ninsoare...
Peseme iar nu vom avea zapada de Craciun, desi asa au spus.
Iar eu mi-am servit portia de "atmosfera de iarna" sambata, la Ploiesti, unde a fost incredibil de feeric tot peisajul acela nocturn, viscolit dar calm totodata.
In ultima saptamana am dormit extrem de putin, nu stiu ce am avut.
Azi noapte iar am facut o noapte aproape alba.
Vroiam sa termin cu ordinea si curatenia si nu mai aveam chef sa dorm.
Trebuia sa o fi terminat deja, probabil, avand in vedere ca mi-am propus asta de vreo 3 saptamani, de 2 saptamani demarasem actiunile, dar am tot stat si privit mai mult decat am si facut, efectiv, ceva.
Uneori cred ca functionez perfect dupa modelul dansului grecesc syrtaki, acel zorba care incepe lent, lent si calm si care, pe masura ce se apropie de final, devine tot mai alert, mai rapid, mai prezent...
Asa si eu si nu numai cu curatenia, ci in general cred ca am ceva in comun cu acel dans.
Imi place curatenia de Sarbatori, e altfel decat curatenia aceea saptamanala, intretinerea ei, etc.
Are ceva special, parca totul e reinnoit, aerul devine mult mai proaspat, totul e iar ordonat din temelii, cu atat mai mult la final de an cand este binevenita o schimbare, o reorganizare...
Ce nu inteleg e de ce, inainte sa fie o mare ordine, totul este o mare si neinchipuita dezordine...
Aseara aveam impresia ca ma mut si, in fix acelasi timp, noii locatari au si adus vreo armata de lucruri.
Asta in conditiile in care, pe timp de pace, am o camera tot mai goala si mai aerisita.
In cativa ani, daca o tin tot asa cu acest curent zen minimalist al organizarii interioare, o sa ajung precum Barbie si a ei camera alba. :D
Nu stiu ce spirit malefic face ca, atunci cand vrei sa organiezi putin problema, totul capata initial proportii uriase de haos.
:-))))
Si-mi place casa de Sarbatori. Imi place sa o decorez, simplu si delicat. Imi plac luminitele acelea mici ca niste stelute, galbene, dar si lumanarile rosii din sfesnicele inalte care, odata aprinse, te transporta imediat intr-o lume de basm.
Imi place mirosul de scortisoara si de portocala decojita, imi place forfota care se asterne in casa cand cei dragi se aduna in jurul bradului sau a mesei.
Vine Craciunul. Curand.
Asta inseamna ca haosul din jurul meu e pe terminate, deja simt adierea calmului lucrurilor si a gandurilor.
Acum merg la ultima incursiune in lumea cadourilor, pentru ca maine, cand Mos Craciun isi lustruieste sania si renii pentru a porni spre lume, totul sa fie pregatit, frumos impachetat, parfumat.
~~~
Pornisem sa scriu azi - dar am fost bruiata de spectacolul haotic din jurul meu - despre cum, fix acum un an, am facut tot o noapte alba. Fusesem la colindat, ne-am intors la 3 si ceva si am stat apoi de palavre cu draga mea Lύ pana in zorii zilei cand ea a plecat la Constanta, unde avea sa o astepte...probabil cel mai dureros moment de pana acum..., iar pe noi, pe ceilalti, alunecarea la cele vesnice a unui om de o blandete rara pe care aboslut toti l-am iubit enorm.
Mi-a ramas, insa, in suflet noaptea aceea alba pentru cat de frumoasa si de vesela a putut fi. A fost o distractie continua, iar apoi, in linistea noptii printre cele mai frumoase dialoguri purtate vreodata cu un prieten...
Pentru mine, printre acele momente unice si speciale din viata pe care le poti numara pe degetele de la o mana, cele mai importante s-au intamplat in niste nopti albe, lungi, extraordinare, de vara sau nu, intodeauna cu oameni pe care ii iubesc. Sau pe care am inceput sa-i iubesc in acele nopti...
Tot cam acum un an am mai adaugat un prieten pe lista aceea minunata a prietenilor care rasar asa, ca de nicaieri, pentru a-ti ramane apoi aproape fara vreun motiv anume si pe care ai impresia ca-i stii de o viata. Prieten cu care, la fel, am impartit prin intermediul undelor internetului franturi de nopti albe si de povesti. Thanks, Bebe. :-)
~~~
Eram, de asemenea, pornita sa scriu, protestand, despre oamenii cu caractere de carton, despre acele mopuri umane, prea sensibili, cumva duplicitari, slabi, cu un comportament mereu aluzoriu, niciodata asumat si aroganti machiati in cele mai modeste fiinte de pe planeta.
N-am sa mai continuu acum din lipsa de timp, insa voi reveni cu detalii.
Intre timp am aflat si ce vreau de Craciun, asa ca merg sa iau masuri. :-)
..................................

Visul, zăpada şi crush-ul

Mi s-a indeplinit un vis!
Orasul de campie este sub asediul zapezii!!
Exact ce-mi tot doream de cateva zile incoace.
Si daca la munte n-a fost chip sa mi se faca pe plac, e bine si mai
la campie. :-)
E divin!! E neasteptat!!
E ataaaaaat de woooow!!!
De ore intregi privesc pe geam spectacolul de afara. E viscol. Si ce viscol!!.
Ba chiar ies de cateva ori in zapada, infofolita pana in varful capului, doar ca sa ma bucur de ninsoare, de aerul congelat, dar atat de tonic, de lumina de o rara frumusete, aproape idilica, cernuta din felinarele galbui acoperite de nea.
(A se intelege ca, oricat de naucitor ar fi tabloul, daca nu aveam si un alt scop - cateva drumuri la si de la masina, in furtuna aia de zapada, sigur nu ieseam. )
Afara e pustiu. Doar vantul.
Se sterge orice urma pe strazi, totul e alb imaculat, neatins, tacut si pasnic.
Numai in parcare un catel se smotoceste cu zapada, luand-o la tranta de unul singur.
Poate e si el copil.
Asa ca mine in aceasta seara. Noapte...
Mi-am hranit sufletul cu atata bucurie generata de peisajul de basm, incat imi vine sa sar in sus de fericire, sa alerg prin zapada, sa nu-mi mai dezlipesc nasul de geam si sa privesc in nestire.
Ah, si cand ma gandesc ca nu vroiam sa plec din Brasov in weekend...
Mai ales ca, tot azi, odata cu acest splendid cadou alb, as putea spune ca am mai primit ceva in dar.
Simbolic.
Un crush mic. :P

Mic, zic!! Nevinovat.
Doar asa, pentru diversitate hihihi
Well, eu mereu am fost adepta ideii de dragoste/atractie la prima vedere, altfel nu stiu sa ma indragostesc. E suspect cum reperez cu radarul incorporat, intr-un timp atat de scurt, ce si cum si daca si de ce imi place. Insa, vad ca pana acum a mers. Adica in mare am apreciat bine.
Iar cate un crush din cand in cand e foarte bine venit, fiind varianta light si nevinovata a lui love at first sight cu happy end, pt simplul fapt ca, de obicei, crush-ul apare, adica il numim asa, cand e fulegrator si cam imposibil. Chestii la care ma pricep binisor, desi mi se intampla rarissim sa am unul (un crush nefinalizat nicicum, adica) pentru cineva.
In sensul ca, de regula, nu imi place nimeni :-))))
Dar mi s-a intamplat azi. :P

Pe cand cititi voi randurile astea, eu voi fi ajuns deja acasa, viscolul va fi disparut, la fel ca si obiectul crush-ului, iar motivul principal pentru care va ramane doar o amintire, este diferenta de varsta maricia, chestie peste care nu pot trece. Si nici nu vreau, oricum.
Dar zic, ca idee, ca oricat mi-ar placea cineva, sunt lucruri peste care nu trec.
~~~
Nu stiu exact de ce si de unde am inceput sa bat campii acum, cert e ca am avut un weekend de nota 10!!!
Si acum, va intreb:
- dar voi cum va indragostiti atunci cand va indragostiti?
- Si peste ce aspecte nu treceti cu nici un chip intr-o posibila viitoare relatie?
............................

Despre Poșta Română și alți demoni* ...

*Demonii fiind, in povestioara noastra, angajatii Postei, dar si alte detalii din cotidianul nostru gri.
Pentru ca, nu-i asa, dracoveniile se ascund in lucrurile marunte, desigur...

Nici chiar atunci cand, odata luate toate masurile de preventie impotriva nervilor(bani potriviti, plic din garderoba personala, ora favorabila, la un interval egal intre inceputul si sfarsitul programului de lucru si fata de pauza de masa, zambet pe buze, limbaj duios si cald), nici atunci nu esti ferit pe deplin de toanele divelor de acolo sau de mentalitatea drobului de sare perpetuata delicios de natural...
~~~
M-am dus la Posta sa trimit un plic in Germania; o carte cu o felicitare si niste poze...
Le-am pus in plic, am scris adresa, l-am lipit. Inca de acasa.
- Buna ziua, zic, as vrea sa trimit plicul asta in Germania, cumva sa ajunga mai rapid. Dar trebuie cantarit.
- Par avion?
... da, adevarul e ca... asa, putin...
-Sau recomandata?
-Par avion, e bine asa. Cat ma costa?
- Ce aveti inauntru?
- O carte (ce sa mai zic si de nimicurile alea, poze si felicitare si inca o scrisoare..., ma gandeam ca vrea sa stie daca am aur sau bani sau vreo bomba mai plata)...
- O imprimata, deci. 7 lei.
- Perfect
- Dar, stiti, tre sa tai coltul plicului.
- .... dar DE CEEE???
- Pai, ca sa se vada ca e imprimata. Imprimatele sunt mai ieftine.
- ...... Daca vreti, desfacem plicul, vedeti ca e o carte si o insemnati corespunzator ca sa se stie.
- Nu se poate (ah, ce muzica pt urechile mele, refrenul meu preferat... nuuuuu se poaaaaateeee...tananaaaaa la laaaaa Mda!)
- Si daca, sa zicem, nu as trimite imprimata, si ar fi...ciocolata, cat ar costa? Ca sa nu taiem nici un colt.
- 16 lei.
Now you're talking! E mai bine asa. Si ii dau banii. Imi da plicul.
- Nu-l tineti dvs? (Plicurile cantarite pot ramane la ghiseu, ca sa fie ridicate de acolo, fiind mai greu sa le introduci in cutia postala)
- Sa verificati timbrele.
... m-am uitat sa vad daca sunt lipite, ce altceva sa verific eu la timbre?
Diva da ochii peste cap, vadit exasperata. Imi ia plicul, prin smulgere.
- Sa verificati daca sunt corecte timbrele, ma lamureste sictirita. Si verifica singura valoarea timbrelor deja lipite tot de ea.
- Pai, doaaaaaaamna, nici atata incredere nu pot sa am? Ce, ati fi in stare sa ma furati pe fata? Sper ca atata garantie pot sa am de la Posta Romana (sau nu?!), sa nu ma taxati in plus si nici sa-mi lipiti mai putine timbre. Si sa stiti ca am observat ochii dati peste cap. Sunteti cam iritata, haideti, macar de Craciun faceti un efort sa nu mai fiti asa plictisita...
Si am plecat. Numai pentru a ma lovi de alti mici demoni ai mentalitatii mioritice.
Pe o singura strada erau cel putin 5 magazine care aveau scris pe usa de la intrare, in graba si de mana necaligrafica intotdeauna, un avertisment, copie fidela a principiului drobului de sare.
"Atentie, suprafata alunecoasa!".
Oh, really, Sherlock? Pai, am toate sansele sa-mi zdrobesc oasele pe pardoselile si scarile si pragurile lor ca sticla, pana sa apuc sa citesc urarea de la intrare.
O fi asa complicat sa aplici niste anti derapante, benzi de cauciuc, orice ca sa nu alunece omu'?
Asa se pare. E mai palpitant asa :D!
Intre timp, cand eu eram la posta, o prietena imi scrie sms:
"Cam in cat timp ajunge o scrisoare in Grecia?"
?!?!?! ..... Nu i-am raspuns...
~~~
Altfel, e frumos iarna in oras. Atmosfera frumusica la inserat, zapada destula pt o premiera de sezon.
Inainte sa vin acasa, am nimerit intr-un colt de rai. Si am uitat sa mai plec.
Dar, despre coltisor, revin cu povesti zilele urmatoare, cand ma intorc din incursiunea la campie, unde am auzit eu ca e si mai multa zapada hihihi.
..............................................................

Pentru atmosferă...

A intrebat Mana ce colinde ne plac cel mai mult.
Asa ca raspund, mai pe larg, aici.
~~~
Ador colindele, asa cum iubesc si perioada asta din an.
Poate faptul ca m-am nascut iarna, poate muntele la poalele caruia am crescut si, deci, m-a ademenit mereu iarna cu mantia lui alba... nu stiu. Cert e ca simt o magie, un "ceva special" al acestei perioade din an.
Sunt ani cand vine si trece Craciunul mai pe nesimtite,in graba...
Sunt ani cand pana te dezmeticesti si te relaxezi, e Boboteaza.
Anul trecut, mai trist ca niciodata, in ziua de Craciun am pierdut un om extrem de drag... si ma gandesc si acum cum, de acum incolo, Craciunul va fi un amestec de bucurie cu melancolie, caci tristetea se atenueaza, insa ramane un gol...
Anul asta, insa...
Anul asta imi doresc Craciunul din tot sufletul. Calm, senin, aromat, luminos, bucuros si incremenit in timp, adica o scurgere lina a zilelor, sa apuc sa-l savurez asa cum imi doresc. O sa mai scriu despre asta, despre Craciunul meu.
Si sper sa fie si inzapezit, pentru ca atomsfera e completa si perfect de basm abia cand totul e alb in jur.
Si cum altfel sa coloram atmosfera zilelor viitoare, daca nu prin colinde.
~~~
Colindul meu preferat din toate timpurile este The Little Drummer Boy.
E atat de frumos, special, jucaus... ma topesc mereu cand il ascult.
Apoi, oh... sunt atat de multe...
Va las sa le savurati-ascultati aici.
Si, de ce nu, sa ducem mai departe intrebarea:
Voua ce colinde va plac? Care e colindul vostru preferat?

Little Drummer Boy - Faith Hill


The First Noel



Have Yourself A Merry Little Christmas - Ella Fitzgerald


O Holly Night - Nat King Cole


Petit Papa Noel


Little Drummer Boy - Rosemary Clooney (o alta interpretare, la fel de frumoasa)


Legănelul lui Iisus - Madrigal


Steluța - Madrigal

..................................................

200

Am ajuns la postarea cu numarul 200.
Uneori ma intreb cum am scris atata pana acum si de unde am gasit atatea cuvinte.
Alteori, ma intreb daca dupa 200 de insemnari pe parcursul a 2 ani si jumatate, se mai poate scrie...
Fara sa repet temele, cuvintele, intrebarile si revoltele, in conditiile in care ele, mai sus mentionatele, sunt cumva parte din viata noastra, un soi de variatiuni pe aceeasi tema.
Din toate blogurile pe care le citesc sistematic, prea putine imi mai atrag atentia. Cele mai multe s-au deformat in timp, sau asa imi pare mie. Altele sunt mori stricate ce tipa mereu aceleasi angoase, dar cu noi eufemisme, insa la fel de ieftine, metafore si dramatisme moderne.
Cum nu m-a lovit prea des auto-exaltarea si laudarea si mandria, fiind o zodie cu un simt al ridicolului aproape exagerat, uneori ma apuca teama ca as putea si eu sa ajung sa seman, in scris, cu cele (caci despre femei e vb, da) care fie isi trambiteaza fericirea prea abitir ca sa o mai gusti, fie isi ineaca amarul in scrieri simandicoase, prea patetice ca sa mai pleci atentia in directia aia..
Sper ca fie barometrul meu va functiona la fel de sever ca pana acum, fie cei care citesc si a caror opinie conteaza (caci asta e, parerea unora nu conteaza intotdeuna), imi vor semnala posibilele (dar nedoritele) derapaje.
Cu toate astea, am si o colectie de scrieri care nu s-au deformat de la scopul lor initial si nici savoarea cuvintelor nu a disparut sau nu s-a carnavalizat subit. Si asta ma bucura. Si mai sunt pagini virtuale ale unor oameni pe care abia le-am descoperit si care imi dau garantia ca se poate scrie si fara prafuirea imaginatiei, a melange-ului istet de vorbe.
Poate putina analiza la un post aniversar, 200 e un bun motiv, nu strica, dar, una peste alta, ma cuprinde tot mai des o abureala a imaginatiei, o avalansa de cuvinte ce se pierd pe drumul lor spre lumina zilei, o apatie generala.

Am fost surprinsa sa citesc dimineata ca si altii cred asta,
Mana de exemplu :"Sau, poate, nu despre un boom imobiliar atât de special vorbim, ci despre refluxul identităților? Sau o fi domiciliu forțat… în noi înșine?!", dincolo de diferentele si diferitele motoare ce genereaza o astfel de lehamite si apatie a vorbelor altadata pline de viata.
Zic asta pentru ca tot mai des am tentatia de a ma izola in castelul meu, in lumea mea, sa pun o barierea intre mine si restul lumii, desi singuratatea nu-mi place, uneori mi-o doresc. La fel si cu scrisul, cu comunicarea in general, cu oamenii altfel dragi...
Or fi si vremurile de vina, cine mai stie. Intr-o lume alandala, cum sa ramai neafectat?
Nu ma descurajeaza asta, doar o constat si stiu ca, avand putina determinare si putina reechilibrare a fortelor (perioada asta fiind un bun prilej), se poate din nou scrie viu, tonic, uman, normal, banal daca trebuie, dar nu plictisitor sau nu pentru toti la fel.
Oricum, poate ca din cand in cand, tacerea, auto analizarea, bilantul si redesenarea sinelui fac bine.
Se apropie Sarbatorile, un An Nou dorit si sperat mai luminos si mai senin si armonios....
Imi doresc sa am motive sa celebrez in viitor si un 300 sau un 500 al posturilor pe blog, sa pot reveni, dupa perioade de post scriitoricesc impus sau nu, plina de imaginatie, cu tolba plina de vise si cuvinte colorate. Imi doresc sa continue lantul de noi descoperiri in materie de bloguri interesante si atractive, de oameni cunoscuti prin intermediul acestei jucarii virtuale, iar pe ceilalti, prieteni virtuali sau nu, sa-i pastrez aproape, precum niste vinuri nobile care devin tot mai valoroase odata cu trecerea timpului.
Ne auzim curand.
...........................................

Desenează-mi o oaie...

Ba nu, ba nu!!!
Mai deseneaza-mi una.
Si inca una...
Vreo 22 de milioane, asa...
Acum imprejmuieste frumos, in forma conturului Romaniei.
Bun.
Si inca un tzarc, sa fie si diaspora bagata in seama. Ingramadeste multe oi desenate, nu fi zgarcit...
Bun, acum hai la stana cu ele!
Pardon, la vot. Incolonarea!!!
~~~
Sa va povestesc ceva. Grecia. Are o populatie de aprox. 10 mil locuitori, oameni care locuiesc in Grecia, si inca vreo 7-8 milioane, cel putin, de greci din diaspora. Greci care traiesc de 10-20-50 de ani prin Canada si US, avand acolo comunitati impresionante, dar si in restul lumii. Ei, ia inchipuiti-va voi ce-ar fi ca o data la 4 ani astia 7 milioane de greci ar vota pt binele viitorului Greciei mama...
Circ ar fi. Desigur. Nu mai zic de greci care, fiind a doua sau a treia generatie, abia daca au calcat pe taram elen in vacante.
In Grecia nu exista vot al diasporei. Si foarte bine e asa. Vrei sa votezi? Te duci frumusel in Grecia si nu, nici sectii speciale nu exista. Votezi cuminte NUMAI in localitatea unde te-ai nascut.
~~~
Ce legitimitate si ce drept moral mai are romanul care traieste in US, in Canada, in Germania de ani buni sa voteze, intr-un hal atat de masiv(asta fiind discutabil si suspect, oricum) si sa schimbe sau sa hotarasca alegerea presedintelui (sau parlamentarilor) tarii?!
N-ajunge ca avem o tara de oi supuse, mai avem si extensiile tzarcului ...
Fiind ultimul post pe teme electorale, am sa ma refer putin si la aspectul asta.
Inainte sa incep sa scot ghearele, precizez ca ii iubesc, stimez nespus si ii admir pe acei romani care, plecati din Romania pt un trai mai bun, pentru vreo dragoste sau pentru cariera si care s-au acomodat acolo si sunt fericiti si nu privesc in urma si nici nu contureaza viitorul inapoi in Romania.
Pe restul nu ii inteleg, ca sa ma exprim delicat.Trec peste aberatiile cu votul impotriva comunismului al diasporei protectoare si grijulii. Vad negru in fata ochilor cand aud asemenea justificari cel putin imbecile si total nefondate, nascute dintr-o crasa necunoastere a realitatii si a istoriei si cu greu ma abtin sa nu cataloghez intelectul celor care s-au gandit ei, plini de raspundere, sa nu alunece tarisoara in ghearele comunismului.
Ah, si tin sa mentionez ca toti tremura la auzul ideii de comunism, regimul de extrema stanga, insa nimeni nu are in vedere ca exista si alte extreme, mascate sau nu, cu tenta dictatoriala, (sfidatoare si nesimtita) si tot nasol iese...
Asa, revenind la cei plecati de aici si stabiliti prin alte parti ale lumii, nu pot sa inteleg de ce, odata asumata pozitia de emigrant sau de expat, de ce se mai lamenteaza ca nu stim noi, fraierii, ce greu le e lor acolo.... Hai, nu zau! Bre, da' ia veniti voi sa vedeti ce misto e aici si, eventual, sa-l si vedeti zilnic pe cel pe care cu atata patos l-ati votat de peste mari si tari.
Hai, ca deja sunt satula. Regret ca si eu am prieteni incadrati in categoria de mai sus care si-au dorit cu ardoare sa plece si de acolo de unde vad ca le e bine pentru ca inca stau, tanjesc tot dupa Romania. Si sa nu confundam dorul cu neadaptarea si frustrarea, ok? ok.
Concluzionand, alegerile astea au demonstrat, daca mai era nevoie, ce tzarc naiv si credul e poporul asta, intr-o majoritate covarsitoare. Si zic asta cu toata raspunderea, caci una e sa-ti arati sustinerea si sa votezi cu x sau y din simpatii personale, pt ca ti-a mers bine in timpul asta, etc etc (ceea ce e recomandat, perfect democratic samd) si alta, total altceva, este sa votezi in anul 2009 pentru ca un comunist si fost nomenclaturist striga jos comunismul si tu-l crezi, dramatizand lamentabil, pentru ca mirosi conspiratii halucinante impotriva statului de drept din partea mogulilor si a papusarilor ascunsi in spatele liderilor din fata...
O fi blestemul faptului ca pe Ceausescu l-au omorit de Craciun?
Sau incapacitatea marii majoritati sa fie demna, sa nu mai puna boticul la momelile electorale, sa nu mai auda voci ale trecutului soptindu-le basme de adormit copiii si sa pretinda de la "ciobanul" ei respect si consideratie, inainte de toate?
Oricum, fenomenul Basescu e trecator. Prostia insa...
...............................................................