Transilvania, my love!

Transilvania este, din toata Romania, particica de pamant de care ma simt cu adevarat legata sufleteste.
Mi s-a parut dintotdeauna fascinananta multiculturalitatea ei si niciodata nu am fost impresionata de miscarile nationaliste, oricare ar fi fost ele si de oricare tabara s-ar fi dus contradictiile extremiste.
In aceasta directie am avut urmatoarea revelatie :
ca, bazandu-ne pe trecutul istoric neintinat nascut din mélange-ul corect realizat alchimistic din toate scrierile vremii si din toate parerile pertinente exprimate pe marginea trecutului transilvanean, am putea imbratisa un aer mult mai relaxat (cum, de altfel, sunt sigura ca multi o fac si au facut-o dintotdeauna) daca am accepta ideea ca Transilvania este unica si unita in diversitatea ei. Si asa va fi mereu.
Pentru ca asa am renunta la a mai cauta asa zisul adevar istoric monocolor.
Pentru ca asa am renunta si la teama ca aceasta unicitate si unitate ar putea vreodata, sub orice forma, sa fie distrusa.
Pentru ca am fi mult mai puternici in argumentare si in aplanarea conflictelor pe care unii le frabrica precum niste avioane de hartie, daca am fi dispusi nu numai sa ne cunoastem bine trecutul, dar sa-l si acceptam in toata splendoarea lui.
Spun toate aceste lucruri pentru ca am fost preocupata in ultima vreme de istoria Transilvaniei si, in special, de nasterea cetatii Brasovului.
Pentru ca am fost de curand la Sighisoara si m-am simtit coplesita efectiv de frumusetea diversitatii etnice si culturale - am fost la ProEtnica, un festival cu adevarat pretios si unic tinand cont ca, de 9 ani, prin amabilitatea in primul rand a domnului Volker Reiter, motorul si sufletul acestui festival, reuneste intr-un mod cat se poate de armonios toate minoritatile nationale recunoscute oficial ce locuiesc pe teritoriul Romaniei, le ofera sansa de a-si arata (si totodata de a-si pastra) traditiile, de a le impartasi altora si de a interactiona in cel mai inalt spirit al fair play-ului unele cu celelalte (minoritatile,adica), ba chiar este deschis in a accepta participarea organizatiilor de noi emigranti si asta, nu-i asa?, pentru ca istoria se scrie si in timp ce traim noi.
Imi place sa cunosc si sa spun si altora povesti istorice, precum cele despre vechiul Brasov, de exemplu.
Povestile, insa, nu au nici un farmec daca nu sunt bine ancorate in puzzle-ul istoriei locului. Iar pentru asta, reiau, e necesar sa cunosti corecta desfasurare a paginilor de trecut national. Ma explic cumva acum pentru ca, oricat de stupida poate parea dorinta de a prezenta istoria prin omisiune favorabila numai unei parti, acest lucru se intampla destul de frecvent.
Dar si pentru ca am observat tendinta de a face cioburi trecutul si, automat, tot farmecul sau pentru a putea cu usurinta ulterior sa spoim in culori reci, fade si "moderne" fatada si memoria oraselor noastre.
M-am apucat de cercetat si de spus povesti atunci cand am ocazia pentru ca, in scurt timp, putini spre deloc vor fi cei care, desi brasoveni in mandria lor, nu vor sti si nici nu vor mai putea duce mai departe particularitatile orasului lor natal, nu vor mai avea habar ca burgul asta are legende unice (precum legenda piticului de pe Biserica Neagra - element unic in Europa pe un lacas de cult gotic - sau aceea care povesteste cum si-a primit numele strada Apollonia Hirscher), nu vor sti ca, de exemplu, cladirea in care se afla azi Primaria, era inainte, pe vremea conducerii habsburgice, cladirea finantelor, vor pasi agale pe strada Republicii fara a sti ca inainte purta numele de Ulita Caldararilor, ca dunga mai deschisa la culoare de pe noul pavaj, in zona Modarom, reprezinta granita vechii cetati...Putini stiu oricum organizarea vechiului oras al coroanei... Putini stiu ca primii locuitori atestati documentar ai secolelor de inceput ale nasterii Brasovului ca cetate au fost cavalerii teutoni. Si asta pentru ca in anul 1211 Cavaleria Ungureasca in frunte cu regele Andrei II considera "Tara Barsei" ca fiind un "pamant pustiu si nelocuit" (teorie dovedita ulterior neveridica in totalitate) si astfel era data, cu mari privilegii, razboinicilor si nesupusilor cavaleri teutoni. Cavaleri alungati ulterior si in urma carora raman sasii ce-i insoteau, facandu-se astfel simtita prezenta primilor colonisti de origine germana, in secolul XIII.
Se cunoaste mai putin ca romanii isi desfasurau traiul in Scheii Brasovului, la periferia si mahalua cetatii, iar accesul lor in cetate era limitat pana prin secolul XVIII (de cand dateaza edictul de toleranta al imparatului Iosif al II-lea - în contextul caruia puteau patrunde în cetatile fortificate din Transilvania si românii), ca cetatea avea un caracter predominant urban (spre deosebire de cel rural al Scheilor), ca ulitele isi primeau numele dupa breslele de mestesugari care isi desfasurau activitatea si viata de zi cu zi in respectivele zone sau ca, desi sub stapanire catolica, ortodocsii din cetatea Brasovului (si ulterior si romanii care dupa sec XVIII devin tot mai prezenti in viata cetatii) primesc dreptul oficial (prin aprobarea Magistratului, in anul 1786) de a construi un edificiu religios de rit ortodox(realizat ulterior prin strangere de donatii, ctitor principal fiind un negustor stabilit in Muntenia, de origine greaca), cu conditia ca acesta sa fie facuta ,,în fundul gradinii; sa nu se schimbe acoperisul casei si sa nu aiba clopot sau toaca”
Asadar...sunt multe povesti, despre Brasov stiu cateva, dar cine stie cate sunt de fapt in realitate... in toata Transilvania.
......................................................
Later Edit: Am vizionat de curand filmul Transylvania si m-a "confuzat" putin...
Daca e cineva dragut, sa-mi explice si mie de ce, cu exceptia muzicii frumoase, a catorva cadre superbe, in rest am senzatia ca filmul e filmat prin Mongolia salbatica, pe undeva...?!
Multumesc anticipat. :-)
.......................................................