Si...

Plecasem de acasa cu gandul de a merge la recitalul Holograf, insa ne-am pierdut pe stradutele linistite vegheate de felinare grele si de muscate rosii adormite-n geamuri si am ajuns pe o terasa, foarte aproape de scena Cerbului.
Se auzea foarte bine iar atmosfera era inca si mai placuta decat pe scaunele reci ale batranului (si obositului) festival.
Am petrecut o seara foarte frumoasa, fredonand refrenuri dragi de la Holograf.
Holograf este, totusi, una din formatiile de suflet ale Romaniei, canta bine, canta live, nu sunt Rolling Stones, sunt comerciali si uneori prea romantici, insa mi-a placut.
Am savurat, parca mai mult ca niciodata, si atmosfera nocturna a orasului, stradutele pavate si ingrijite, lumina galbuie de burg medieval, forfota indepartata a Pietei Sfatului, strainii care se plimbau agale prin centru.
Apoi am venit acasa, am cotrobait prin Inboxul cel de toate zilele, in timp ce incepusem sa reascult una din melodiile de la recital... (ce greseala)
Si parca n-a mai fost asa de bine.
M-am asezat langa pat si am inceput sa ma gandesc ... ca, desi am invatat sa-mi accept anumite sentimente, sa aprob existenta lor, nu am invatat inca sa traiesc impreuna cu ele, in liniste si pace.
Nu-mi mai explic incapatanarea convingerilor, certitudini la care ceva din interiorul meu (si strain mie) nu renunta...
Nu mai am resurse sa cercetez de unde pleaca toate astea...
Nu mai am pretentia sa ma inteleaga cineva, cata vreme nici eu nu ma mai inteleg.
Stiu doar ca sunt extrem, extrem de obosita.
.....................................................