Desi am muncit vreo ora si jumatate, cred totusi ca o sa-mi sterg unghiile de lac, ca sa fac, eventual, si altceva decat sa ma holbez admirativ la ele.
Well, ... :D
......................................................................
miercuri, 30 septembrie 2009
Bună, sunt Narcis. Numai azi. :-)))
N-am mai pomenit asa ceva!!!
Desi am muncit vreo ora si jumatate, cred totusi ca o sa-mi sterg unghiile de lac, ca sa fac, eventual, si altceva decat sa ma holbez admirativ la ele.
Well, ... :D
......................................................................
Desi am muncit vreo ora si jumatate, cred totusi ca o sa-mi sterg unghiile de lac, ca sa fac, eventual, si altceva decat sa ma holbez admirativ la ele.
Well, ... :D
......................................................................
duminică, 27 septembrie 2009
Duminică la prânz
O zi de duminica à la carte are sanse mari sa fie cea mai dulce dintre toate zilele saptamanii.
Desi leneveala, programul palid si linistea specifica finalului de saptamana nu imi sunt pe plac intotdeauna, eu preferand agitatia si calatoriile, iesirile la aer, flendureala prin magazine, etc, uneori pot fi o veritabila pisica de casa, rasfatandu-ma si foindu-ma de pe o canapea pe alta in cautare de huzureala suprema.
Azi dimineata la ora 9 aerul era inca atat de proaspat si racoros, incat nu ma mai dadeam dusa din fereastra larg deschisa, scaldata in lumina difuza a soarelui ce juca v-ati-ascunselea printre nori.
Pe ritmurile acordurilor mele preferate (Delerium si Cirque du Soleil) am inceput seria ritualurilor pe care parca numai intr-o duminica insorita, intr-o pijama pufoasa si cu mintea inca plina de vise(cam agitate si hai hui azi noapte) le poti face.
Cu cafeaua aidoma celei mult indragite de la Starbucks (dar de data asta fabricata à la maison) pe birou, cu 15 ferestre de internet deschise cu o gramada de chestii bune de citit (de ex:
- ce a mai facut Johanna Cox, castigatoarea concursului Syilista, la Elle,
- despre ce mai scrie Cristian Lupsa,
- ce vraji au mai facut cei din Blogroll
- editia online a Foreign Policy)
si cu un Harper's Bazaar aburind si tomnatic alaturi, mi-am inceput, plina de euforie matinala, ziua.
Ultima zi linistita si fara pic de stres inaintea urmatoarelor 5 ce se anunta incarcate ca un brad de Craciun si doldora de emotii....
Pai, cum sa nu savurezi o asemenea zi? Se poate? Mmm...nu :D
Cand am timp si dispozitie, precum azi, imi place sa-mi aplic pe fata, ca intr-un ritual magic si foarte captivant, tot soiul de creme si cremitze (Shiseido ramane in topul preferintelor mele, dar si Happyderm de la L'Oreal, care e si de vreo 15 ori mai ieftina :-)) ; eu fiind o sugativa de crema hidratanta, am nevoie de un raport convenabil calitate-pret, pentru ca...., in sfarsit, se intelege de ce :D), masti si tonice (am descoperit acum o lotiune tonica cu miros demential de la L'Occitane - Amande&Pomme); imi place sa-mi pictez unghiile in tot soiul de culori sangerii, pentru ca mai apoi sa revin la banalul, dar totusi elegantul, tratamentul incolor de unghii cu pudra de diamant, de la Maybelline.
Mai fac ordine printre haine, descoperind astfel chestii nepurtatae de mult, pentru simplul fapt ca am uitat de ele.
La fel si cu accesoriile si brizbrizurile din colectia personala.
Am frunzarit Harper's Bazaar si am inceput sa-mi fac o idee despre tendintele de toamna - iarna din sezonul asta.
Imi plac si nu prea, dar oricum consider doar orietntative sfaturile si indicatiile revistelor glossy, ramanand la alegerea bunul meu gust si plac ce o sa port cand termometrul va arata, neingaduitor, vreo -5, -10 grade...
Mi se pare asa aiurea sa fii sclavul modei si sa o aplici fara a trece alegerile prin filtrul potrivirii pe personalitatea proprie.
Dimpotriva, cred ca stilul adevarat il detin persoanele care, tocmai, adapteaza trendurile in linii mari cerintelor si exigentelor personale, cu tot ce implica asta, pudrand deasupra si o nota aparte, inexistenta atunci cand vitrina coboara direct pe pielea ta, fara pic de aport personal.
Iar ma intind la vorbe, oare cum reusesc?!
Mai mult decat indicatiile de fashion, mi-au atras atentia cateva carti si filme, in curs de aparitie (sau aparute deja).
Este vorba de 2 filme romanesti pe care intentionez sa le vad, fie si doar pentru a ma declara, din nou, dezamagita, ramanand deschisa unei posibile surprinderi, totusi. Este vorba de "Tovarasi, ce frumoasa e viata" si "Dragoste in timpul liber".
Iar in materie de carti, "Noile Mitologii"(Jérôme Garcin) si "Amintiri si povesti mai deocheate"(Neagu Djuvara) se afla deja in lista de cumparaturi de maine. :-)
Pentru ca stiu atat de bine sa bat campiile scriind (despre nimic notabil, in fapt), in momentul asta sunt deja la a treia cana de cafea cu aroma de vanilie si spuma de lapte, am schimbat si muzica, iar pizza este aburinda si gata sa fie degustata, dupa cum cred ca ati si observat.
Pizza este un gen de mancare pe care il indragesc foarte mult. Mi se pare ceva foarte simplu de facut si foarte gustos si usor, daca detii secretele unei retete corecte. Ceea ce, cu parere de rau spun, in Romania nu am prea intalnit. Ardeiul gras, atat de aromat, este un ingredient ce nu ar trebui sa lipseasca dintr-o pizza adevarata, insa in pizzeriile de la noi e o curata utopie. La fel si mozarella autentica care ar trebui sa fie bogat raspandita pe aluatul rotund, in loc de pseudo ingrediente e succes. De asemenea martusiesc ca ma dispera la culme cand vad pizza cu porumb ca pe ceva teribil de autentic, pizza inecata in sos sau pizza cu blat oricum altfel decat subtire si elastic...
Un guru in domeniu ar fi Domino's Pizza. Nu ratati, daca intalniti vreodata.
Mda.
Intre timp am ratat si Apropo Tv si asta numai pentru ca ProTv nu are inca optiunea de a fi vizionat online.
Soarele e sus pe cer, mai dragastos decat dimineata, asa ca fereastra ramane deschisa larg, iar eu cred ca ma retrag pe o canapea primitoare, cuibarita in mrejele unui sal gros si pufos (mereu de la Ikea) sa mai meditez putin la nemurirea sufletului prin lumea viselor, intr-un rasfat absolut al somnului de dupa-masa.
...............................................................
Desi leneveala, programul palid si linistea specifica finalului de saptamana nu imi sunt pe plac intotdeauna, eu preferand agitatia si calatoriile, iesirile la aer, flendureala prin magazine, etc, uneori pot fi o veritabila pisica de casa, rasfatandu-ma si foindu-ma de pe o canapea pe alta in cautare de huzureala suprema.
Azi dimineata la ora 9 aerul era inca atat de proaspat si racoros, incat nu ma mai dadeam dusa din fereastra larg deschisa, scaldata in lumina difuza a soarelui ce juca v-ati-ascunselea printre nori.
Pe ritmurile acordurilor mele preferate (Delerium si Cirque du Soleil) am inceput seria ritualurilor pe care parca numai intr-o duminica insorita, intr-o pijama pufoasa si cu mintea inca plina de vise(cam agitate si hai hui azi noapte) le poti face.
Cu cafeaua aidoma celei mult indragite de la Starbucks (dar de data asta fabricata à la maison) pe birou, cu 15 ferestre de internet deschise cu o gramada de chestii bune de citit (de ex:
- ce a mai facut Johanna Cox, castigatoarea concursului Syilista, la Elle,
- despre ce mai scrie Cristian Lupsa,
- ce vraji au mai facut cei din Blogroll
- editia online a Foreign Policy)
si cu un Harper's Bazaar aburind si tomnatic alaturi, mi-am inceput, plina de euforie matinala, ziua.
Ultima zi linistita si fara pic de stres inaintea urmatoarelor 5 ce se anunta incarcate ca un brad de Craciun si doldora de emotii....
Pai, cum sa nu savurezi o asemenea zi? Se poate? Mmm...nu :D
Cand am timp si dispozitie, precum azi, imi place sa-mi aplic pe fata, ca intr-un ritual magic si foarte captivant, tot soiul de creme si cremitze (Shiseido ramane in topul preferintelor mele, dar si Happyderm de la L'Oreal, care e si de vreo 15 ori mai ieftina :-)) ; eu fiind o sugativa de crema hidratanta, am nevoie de un raport convenabil calitate-pret, pentru ca...., in sfarsit, se intelege de ce :D), masti si tonice (am descoperit acum o lotiune tonica cu miros demential de la L'Occitane - Amande&Pomme); imi place sa-mi pictez unghiile in tot soiul de culori sangerii, pentru ca mai apoi sa revin la banalul, dar totusi elegantul, tratamentul incolor de unghii cu pudra de diamant, de la Maybelline.
Mai fac ordine printre haine, descoperind astfel chestii nepurtatae de mult, pentru simplul fapt ca am uitat de ele.
La fel si cu accesoriile si brizbrizurile din colectia personala.
Am frunzarit Harper's Bazaar si am inceput sa-mi fac o idee despre tendintele de toamna - iarna din sezonul asta.
Imi plac si nu prea, dar oricum consider doar orietntative sfaturile si indicatiile revistelor glossy, ramanand la alegerea bunul meu gust si plac ce o sa port cand termometrul va arata, neingaduitor, vreo -5, -10 grade...
Mi se pare asa aiurea sa fii sclavul modei si sa o aplici fara a trece alegerile prin filtrul potrivirii pe personalitatea proprie.
Dimpotriva, cred ca stilul adevarat il detin persoanele care, tocmai, adapteaza trendurile in linii mari cerintelor si exigentelor personale, cu tot ce implica asta, pudrand deasupra si o nota aparte, inexistenta atunci cand vitrina coboara direct pe pielea ta, fara pic de aport personal.
Iar ma intind la vorbe, oare cum reusesc?!
Mai mult decat indicatiile de fashion, mi-au atras atentia cateva carti si filme, in curs de aparitie (sau aparute deja).
Este vorba de 2 filme romanesti pe care intentionez sa le vad, fie si doar pentru a ma declara, din nou, dezamagita, ramanand deschisa unei posibile surprinderi, totusi. Este vorba de "Tovarasi, ce frumoasa e viata" si "Dragoste in timpul liber".
Iar in materie de carti, "Noile Mitologii"(Jérôme Garcin) si "Amintiri si povesti mai deocheate"(Neagu Djuvara) se afla deja in lista de cumparaturi de maine. :-)
Pentru ca stiu atat de bine sa bat campiile scriind (despre nimic notabil, in fapt), in momentul asta sunt deja la a treia cana de cafea cu aroma de vanilie si spuma de lapte, am schimbat si muzica, iar pizza este aburinda si gata sa fie degustata, dupa cum cred ca ati si observat.
Pizza este un gen de mancare pe care il indragesc foarte mult. Mi se pare ceva foarte simplu de facut si foarte gustos si usor, daca detii secretele unei retete corecte. Ceea ce, cu parere de rau spun, in Romania nu am prea intalnit. Ardeiul gras, atat de aromat, este un ingredient ce nu ar trebui sa lipseasca dintr-o pizza adevarata, insa in pizzeriile de la noi e o curata utopie. La fel si mozarella autentica care ar trebui sa fie bogat raspandita pe aluatul rotund, in loc de pseudo ingrediente e succes. De asemenea martusiesc ca ma dispera la culme cand vad pizza cu porumb ca pe ceva teribil de autentic, pizza inecata in sos sau pizza cu blat oricum altfel decat subtire si elastic...
Un guru in domeniu ar fi Domino's Pizza. Nu ratati, daca intalniti vreodata.
Mda.
Intre timp am ratat si Apropo Tv si asta numai pentru ca ProTv nu are inca optiunea de a fi vizionat online.
Soarele e sus pe cer, mai dragastos decat dimineata, asa ca fereastra ramane deschisa larg, iar eu cred ca ma retrag pe o canapea primitoare, cuibarita in mrejele unui sal gros si pufos (mereu de la Ikea) sa mai meditez putin la nemurirea sufletului prin lumea viselor, intr-un rasfat absolut al somnului de dupa-masa.
...............................................................
duminică, 20 septembrie 2009
My blueberry Sunday
Sambata m-am rasfatat toata dupa masa pe un leagan-balansoar intr-o frumoasa gradina, la ziua unui prieten.
A fost una din acele zile idilice de toamna, calduroase si totodata suficient de racoroase incat sa distingi cu usurinta miresmele specifice anotimpului recoltei: strugurii parfumati, fumul de la gratar si altul de la frunze arse, umezeala inmiresmata a ierbii...
Am cules branduse (stiati ca au o substanta toxica? eu nu banuiam ca asa niste gingase floricele pot fi otravitoare. Dar poate tocmai pentru ca sunt delicate, serul acela o fi arma lor de aparare...) si apoi am facut un buchetel pe care il am si acum pe pervazul geamului. Movul este una dintre culorile mele preferate. Este o culoare regala, impunatoare si generatoare de mult calm si claritate. Ba chiar am citit ca movul este culoarea care iti poate servi ca muza pentru inspiratia creatoare.
Desi curios pana si pentru mine, duminica am poposit din nou in Bucuresti.
De aici legatura cu titlul inspirat de deliciosul desert servit ieri la o intalnirea simandicoasa (intalnire care a fost suportabila pentru ca s-a finalizat cu un Caramel Machiato la Baneasa).
Este vorba de Blueberry pancakes with ricotta cheese(in engleza suna mai interesant) de la Casa Doina, local situat in (trebuie sa recunosc) singura zona frumoasa din capitala (unde aproape ca as putea locui si lucra), zona din jurul Soselei Kisselef, Herastrau, Piata Presei...
Localul mi s-a parut (gratie clatitelor) acceptabil, o zona aerisita, o gradina si o cladire splendide, insa niste preturi cam indraznete si (aici e nepotrivirea) prea multe detalii nepermise, cum ar fi pavajul spart in multe locuri, gresie de exterior foarte deteriorata, niste pernute pentru scaunele din fier forjat ingrozitor de "din alt film" sau toaleta cu incuietori lipsa...
In drum spre casa, facand o "baie" de trafic infiorator a la Roumanie, ma gandeam eu senina si senila cum o fi sa intram in cartea recordurilor nu numai ca tara cu cele mai multe imbecilitati multiplicate obsesiv (vezi sensurile giratorii "fara numar"), ci si ca tara cu cel mai lung pietonal din lume, soseaua de pe Valea Prahovei!
Serios!!!
Ar fi un vis, ia imaginati-va putin. :-))))
Mestesugari insirati in voie fara frica zdrobirii de catre vreun tir, trasuri si carute trase de cai pentru sporirea farmecului, dar si pentru cate o urgenta, evenimente in aer liber, direct pe DN1, oameni degajati mergand agale dinspre Sinaia spre Predeal, schimband amabilitaturi cu localnicii incarcati de trurism cum nici Udrea nu visa...
Ce mai, un vis, v-am zis!
Iar masinile si orice alte autovehicule ar urma sa fie imbarcate pe o platforma feroviara (ca si asa se circula mizerabil cu trenul si la o viteza de melc somnoros) ce ar serpui lin pe marginea DN1-ului in continua sarbatoare, urmand sa fie (ele, masinile) revendicate la destinatie, si anume la intrarea in Brasov, ultima frontiera a nervilor de fiecare weekend al oricarui dement care crede ca in tara asta turismul nu e sport extrem.
................................................
A fost una din acele zile idilice de toamna, calduroase si totodata suficient de racoroase incat sa distingi cu usurinta miresmele specifice anotimpului recoltei: strugurii parfumati, fumul de la gratar si altul de la frunze arse, umezeala inmiresmata a ierbii...
Am cules branduse (stiati ca au o substanta toxica? eu nu banuiam ca asa niste gingase floricele pot fi otravitoare. Dar poate tocmai pentru ca sunt delicate, serul acela o fi arma lor de aparare...) si apoi am facut un buchetel pe care il am si acum pe pervazul geamului. Movul este una dintre culorile mele preferate. Este o culoare regala, impunatoare si generatoare de mult calm si claritate. Ba chiar am citit ca movul este culoarea care iti poate servi ca muza pentru inspiratia creatoare.
Desi curios pana si pentru mine, duminica am poposit din nou in Bucuresti.
De aici legatura cu titlul inspirat de deliciosul desert servit ieri la o intalnirea simandicoasa (intalnire care a fost suportabila pentru ca s-a finalizat cu un Caramel Machiato la Baneasa).
Este vorba de Blueberry pancakes with ricotta cheese(in engleza suna mai interesant) de la Casa Doina, local situat in (trebuie sa recunosc) singura zona frumoasa din capitala (unde aproape ca as putea locui si lucra), zona din jurul Soselei Kisselef, Herastrau, Piata Presei...
Localul mi s-a parut (gratie clatitelor) acceptabil, o zona aerisita, o gradina si o cladire splendide, insa niste preturi cam indraznete si (aici e nepotrivirea) prea multe detalii nepermise, cum ar fi pavajul spart in multe locuri, gresie de exterior foarte deteriorata, niste pernute pentru scaunele din fier forjat ingrozitor de "din alt film" sau toaleta cu incuietori lipsa...
In drum spre casa, facand o "baie" de trafic infiorator a la Roumanie, ma gandeam eu senina si senila cum o fi sa intram in cartea recordurilor nu numai ca tara cu cele mai multe imbecilitati multiplicate obsesiv (vezi sensurile giratorii "fara numar"), ci si ca tara cu cel mai lung pietonal din lume, soseaua de pe Valea Prahovei!
Serios!!!
Ar fi un vis, ia imaginati-va putin. :-))))
Mestesugari insirati in voie fara frica zdrobirii de catre vreun tir, trasuri si carute trase de cai pentru sporirea farmecului, dar si pentru cate o urgenta, evenimente in aer liber, direct pe DN1, oameni degajati mergand agale dinspre Sinaia spre Predeal, schimband amabilitaturi cu localnicii incarcati de trurism cum nici Udrea nu visa...
Ce mai, un vis, v-am zis!
Iar masinile si orice alte autovehicule ar urma sa fie imbarcate pe o platforma feroviara (ca si asa se circula mizerabil cu trenul si la o viteza de melc somnoros) ce ar serpui lin pe marginea DN1-ului in continua sarbatoare, urmand sa fie (ele, masinile) revendicate la destinatie, si anume la intrarea in Brasov, ultima frontiera a nervilor de fiecare weekend al oricarui dement care crede ca in tara asta turismul nu e sport extrem.
................................................
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Salata de weekend [din cuvinte si idei]
Vroiam sa astern, din nou, o serie de nimicuri pentru exercitiul meu de eliminare a stresului :D, dar sunt atat de binedispusa incat nu stiu de unde sa incep. Si cu ce... :-))
Stati sa dau muzica mai incet, sa nu mai dansez pe scaun si poate reusesc sa-mi adun gandurile. :-))
In caz ca nu stiati, mie nu-mi place Bucurestiul. Deloc.
Dar, vine o vreme cand :-)))) alegi sa ai un alt tip de atitudine, asa ca am decis sa incetez cu aversiunea asta.
Nu inseamna ca vreodata o sa-mi placa orasul asta(dar macar imi va fi egal), ca vreodata o sa aleg sa traiesc in el(dar macar voi fi detasata la ideea asta, nu voi mai avea palpitatii ca atunci cand am refuzat un job numai la ideea ca ar trebui sa traiesc pe malurile Dambovitei) sau ca am vreo speranta ca se va schimba in bine in urmatoarea jumatate de secol... nu... Insa gata, mi-am propus sa nu ma mai enervez cand il vizitez (mereu doar in interes "de afaceri"), sa nu ii mai gasesc toate nodurile din papura, sa nu-i mai fac reclama proasta...
Cu aceasta noua abordare in brate, pot sa spun ca am savurat cu mai multa placere cafeaua bauta ieri la Starbucks, scurta incursiune pe strazile orasului sau ifosele de capitala din aer.
Ah, ba chiar mi-a placut.
Sunt tare agitata in perioada asta, cu stari sufletesti intr-o continua oscilatie si putin cam imprastiata, insa cu toate astea ieri am ras aproape incontinuu toata ziua (desi nu am consumat alcool - nu le "am" cu alcooalele) si cred ca i-am furnizat sufletelului meu energia de care de mult timp avea nevoie. Eu cred ca rasul si bunadispozitie sunt ca niste bomboane pentru suflet (adica cel mai dulce si indicat "combustibil" pentru viata)
Am avut ceva de rezolvat in Bucuresti, asa ca am plecat cu niste prieteni care aveau drum incolo(imi crescuse tensiunea numai la ideea de a merge cu trenul si de a face cei 180 km Bv-B in minim 4 ore ).
Ca sa nu ne plictisim, am incpeut sa jucam "Lucrurile care incap intr-o valiza" (un fel de Fazan, insa cu litera aleasa se spun, pana la epuizarea optiunilor, nume de lucruri care incap intr-o valiza. de ex. cu M: macheta, macaroane....etc si nu minunat, munte, maro)
E inutil si fara farmec sa povestesc acum cat de comic poate fi. (nu mai ridicati din sprancene, activitatile astea childish pot fi foarte captivante, uneori)
Numai jucand iti dai seama. Si nici macar nu stii cum trece vremea. Si mintea face gimnastica...si se nasc tot felul de chestii amuzante...si...e genial jocul pt "la drum" cu masina.
Anyway, mie mi-a placut. Am jucat a doua oara, ieri, si momentan nu m-a plictisit jocul.
Ah! In caz ca vreti sa stiti (si vreti :P) nu (prea) merg in cluburi. Ultima data, parca, am fost intr-un club in Salonic, unde am dansat si am ras cu lacrimi pana spre dimineata si m-am simtit extraordinar de bine(imi amintesc ca am intitulat-o "the best night out ever" pentru cat de fericita ma simteam, pentru companie si pentru ca a fost asa, ca o incununare a unei perioade de vis), insa acolo, la ei in "club" e alta atmosefera decat la noi. Lipsesc cu desavarsire fitzele si simandicoseniile atat de intalnite la noi (vezi Bamboo), lumea isi vede de distractie, nimeni nu te agata, nimeni nu se holbeaza la ceilalti...
Ce-mi place, totusi, la ideea de club este muzica tare (si eventual buna), lumina obsucura si libertatea pe care o simti dansand, detasandu-te de tot ce e in jurul tau si lasandu-te in voia muzicii, ca-ntr-o eliberare din realitate, fara sa-ti mai pese de nimic.
La fel de mult imi plac concertele live. Parca am mai spus (acum, cu Cerbul) ca nimic nu se compara cu muzica live, chiar si daca nu esti fan declarat ai celor ce canta. Asa a fost si la Sighisoara, unde cantasera intr-o seara Nightlosers (nu mai auzisem de ei pana atunci). Au facut o atmosfera de petrecere in Piata Mare a frumoasei cetati medievale, incat incepeai sa dansezi aproape din senin. Foarte, foarte fain!! :-)
V-am pupat, weekend frumos sa aveti.
Eu plec la un gratar printre stropi de ploaie, paracetamol, cafea calda si o gramada de voie buna. Yayyy!!! :-)
..............................................
Stati sa dau muzica mai incet, sa nu mai dansez pe scaun si poate reusesc sa-mi adun gandurile. :-))
In caz ca nu stiati, mie nu-mi place Bucurestiul. Deloc.
Dar, vine o vreme cand :-)))) alegi sa ai un alt tip de atitudine, asa ca am decis sa incetez cu aversiunea asta.
Nu inseamna ca vreodata o sa-mi placa orasul asta(dar macar imi va fi egal), ca vreodata o sa aleg sa traiesc in el(dar macar voi fi detasata la ideea asta, nu voi mai avea palpitatii ca atunci cand am refuzat un job numai la ideea ca ar trebui sa traiesc pe malurile Dambovitei) sau ca am vreo speranta ca se va schimba in bine in urmatoarea jumatate de secol... nu... Insa gata, mi-am propus sa nu ma mai enervez cand il vizitez (mereu doar in interes "de afaceri"), sa nu ii mai gasesc toate nodurile din papura, sa nu-i mai fac reclama proasta...
Cu aceasta noua abordare in brate, pot sa spun ca am savurat cu mai multa placere cafeaua bauta ieri la Starbucks, scurta incursiune pe strazile orasului sau ifosele de capitala din aer.
Ah, ba chiar mi-a placut.
Sunt tare agitata in perioada asta, cu stari sufletesti intr-o continua oscilatie si putin cam imprastiata, insa cu toate astea ieri am ras aproape incontinuu toata ziua (desi nu am consumat alcool - nu le "am" cu alcooalele) si cred ca i-am furnizat sufletelului meu energia de care de mult timp avea nevoie. Eu cred ca rasul si bunadispozitie sunt ca niste bomboane pentru suflet (adica cel mai dulce si indicat "combustibil" pentru viata)
Am avut ceva de rezolvat in Bucuresti, asa ca am plecat cu niste prieteni care aveau drum incolo(imi crescuse tensiunea numai la ideea de a merge cu trenul si de a face cei 180 km Bv-B in minim 4 ore ).
Ca sa nu ne plictisim, am incpeut sa jucam "Lucrurile care incap intr-o valiza" (un fel de Fazan, insa cu litera aleasa se spun, pana la epuizarea optiunilor, nume de lucruri care incap intr-o valiza. de ex. cu M: macheta, macaroane....etc si nu minunat, munte, maro)
E inutil si fara farmec sa povestesc acum cat de comic poate fi. (nu mai ridicati din sprancene, activitatile astea childish pot fi foarte captivante, uneori)
Numai jucand iti dai seama. Si nici macar nu stii cum trece vremea. Si mintea face gimnastica...si se nasc tot felul de chestii amuzante...si...e genial jocul pt "la drum" cu masina.
Anyway, mie mi-a placut. Am jucat a doua oara, ieri, si momentan nu m-a plictisit jocul.
Ah! In caz ca vreti sa stiti (si vreti :P) nu (prea) merg in cluburi. Ultima data, parca, am fost intr-un club in Salonic, unde am dansat si am ras cu lacrimi pana spre dimineata si m-am simtit extraordinar de bine(imi amintesc ca am intitulat-o "the best night out ever" pentru cat de fericita ma simteam, pentru companie si pentru ca a fost asa, ca o incununare a unei perioade de vis), insa acolo, la ei in "club" e alta atmosefera decat la noi. Lipsesc cu desavarsire fitzele si simandicoseniile atat de intalnite la noi (vezi Bamboo), lumea isi vede de distractie, nimeni nu te agata, nimeni nu se holbeaza la ceilalti...
Ce-mi place, totusi, la ideea de club este muzica tare (si eventual buna), lumina obsucura si libertatea pe care o simti dansand, detasandu-te de tot ce e in jurul tau si lasandu-te in voia muzicii, ca-ntr-o eliberare din realitate, fara sa-ti mai pese de nimic.
La fel de mult imi plac concertele live. Parca am mai spus (acum, cu Cerbul) ca nimic nu se compara cu muzica live, chiar si daca nu esti fan declarat ai celor ce canta. Asa a fost si la Sighisoara, unde cantasera intr-o seara Nightlosers (nu mai auzisem de ei pana atunci). Au facut o atmosfera de petrecere in Piata Mare a frumoasei cetati medievale, incat incepeai sa dansezi aproape din senin. Foarte, foarte fain!! :-)
V-am pupat, weekend frumos sa aveti.
Eu plec la un gratar printre stropi de ploaie, paracetamol, cafea calda si o gramada de voie buna. Yayyy!!! :-)
..............................................
joi, 17 septembrie 2009
Blabla-uri tomnatice
Cand sunt stresata (si acum sunt!) si cand demonii fricii cu ghiarele lor stravezii imi dau tarcoale, simt nevoia sa-i exorcizez cumva prin verbalizarea tuturor nimicurilor pe care le rumega mintea mea, dar care nu au nimic in comun cu principalul motiv de angoasa (subiect evitat in discutii si monologari, tocmai pentru a-i domoli intensitatea)...
Asadar:
- nu-mi plac oamenii plini de ei.
Ii detest intr-o oarecare masura, pentru ca, 1 la mana, oamenii cu adevarat "mari" nu se umfla-n pene si, 2 la mana, pentru ca nu consider implinirea asta a sinelui ca ceva ce e musai sa se reverse pe dinafara, inspre mine, de exemplu.
Si ar fi si un 3 la mana, pentru ca asta mi-e firea, simtul (meu al ) ridicolului este la cote colosale, astfel incat o reclama de sine exacerbata ma oboseste si-mi pare ridicola. Iar daca totusi insisti, e absolut imperios necesar sa ai CEVA, un "je ne sais quoi" care sa ma determine sa reconsider problema. Si, fara doar si poate, sa nu combini "nasul pe sus" cu vaicareala ieftina si suspinurile stil "geniu neinteles"...
- uneori sunt atat de serioasa si de sobra, iar alteori atat de copilaroasa (dar niciodata infantila!), incat, serios, nu inteleg cum aceste 2 parti atat de diferite salasluiesc amandoua inauntrul meu...
- uneori ii invidiez pe oamenii aceia care au absolut intotdeauna un tonus atat de fresh si de molipsitor de nu poti fi in preajma lor altfel decat fericit. ii ador!
- intr-un mod foarte bizar, de cate ori simt miros de tigara cand merg cu masina, imi amintesc de Grecia, de Salonic, seara tarziu, strazi pustii, lumini si vitrine ademenitoare...miros de vara.
.........................................................
Asadar:
- nu-mi plac oamenii plini de ei.
Ii detest intr-o oarecare masura, pentru ca, 1 la mana, oamenii cu adevarat "mari" nu se umfla-n pene si, 2 la mana, pentru ca nu consider implinirea asta a sinelui ca ceva ce e musai sa se reverse pe dinafara, inspre mine, de exemplu.
Si ar fi si un 3 la mana, pentru ca asta mi-e firea, simtul (meu al ) ridicolului este la cote colosale, astfel incat o reclama de sine exacerbata ma oboseste si-mi pare ridicola. Iar daca totusi insisti, e absolut imperios necesar sa ai CEVA, un "je ne sais quoi" care sa ma determine sa reconsider problema. Si, fara doar si poate, sa nu combini "nasul pe sus" cu vaicareala ieftina si suspinurile stil "geniu neinteles"...
- uneori sunt atat de serioasa si de sobra, iar alteori atat de copilaroasa (dar niciodata infantila!), incat, serios, nu inteleg cum aceste 2 parti atat de diferite salasluiesc amandoua inauntrul meu...
- uneori ii invidiez pe oamenii aceia care au absolut intotdeauna un tonus atat de fresh si de molipsitor de nu poti fi in preajma lor altfel decat fericit. ii ador!
- intr-un mod foarte bizar, de cate ori simt miros de tigara cand merg cu masina, imi amintesc de Grecia, de Salonic, seara tarziu, strazi pustii, lumini si vitrine ademenitoare...miros de vara.
.........................................................
miercuri, 16 septembrie 2009
Inner thoughts...
As much as I struggled not to think of him, I did not struggle to forget. I worried – late in the night, when the exhaustion of sleep deprivation broke down my defenses – that it was all slipping away. That my mind was a sieve, and I would someday not be able to remember the precise color of his eyes, the feel of his cool skin, or the texture of his voice.
I could not think of them, but I must remember them.
Because there was just one thing that I had to believe to be able to live –
I had to know that he existed.
That was all. Everything else I could endure.
So long as he existed.
Even more, I had never meant to love him. One thing I truly knew - knew it in the pit of my stomach, in the center of my bones, knew it from the crown of my head to the soles of my feet, knew it deep in my empty chest – was how love gave someone the power to break you...
Well, honestly (and very seriously), I couldn't say it better myself...
Multumesc, Sandruta :-*.
.......................................................
duminică, 13 septembrie 2009
Sunday [non]issues
Laura pausini- strani amori
Am chef sa scriu.
Despre mine, parca.
Scriu...sterg...scriu...sterg...
Scriu...sterg...scriu...sterg...
Caut la un moment dat sa dau "Ctrl+S". Ups, nu merge, pentru ca eu am un creion in mana... :-)))
Stau cuibarita in pat, cu noua mea agenda übercool in brate (thank you, girls!!!!) si rumeg ganduri...
Ieri mi-am cumparat o "rochita de dormit" (termenul de camasa de noapte nu ne place). E prima data cand port asa ceva. E asa dragalasa si feminina, e ca o bluzita mai lunga. Pacat ca am descoperit abia acum.
Casc gura la un film obscur cu un tolomac de barbat (Two Lovers). N-am mai vazut un film bun de mult timp incoace.
Voi ce film preferat aveti?
Al meu e The Constant Gardener.
Nici muzica buna nu mai (stiu sa) ascult. Pentru ca oricum nimic nu-mi place. Si n-am rabdare.
Cu toate ca, intr-o seara cand ma pregateam sa vad un film, am butonat pe TVR Cultural si mi s-au lipit ochii de ecran cateva minute bune. Era una din serile Festivalului Enescu, cu Orchestra din Lausanne pe scena si Tiberiu Soare povestind, in preambulul concertului. Banuiesc ca nu stiti, dar eu il ador pe omul ala. Dintre toti dirijorii cu care am lucrat de-a lungul timpului, el e preferatul meu. Are o carisma aparte si-n plus are un genial dar al povestitului. Ore intregi as putea sa-l ascult vorbind despre istoria muzicii.
Fara legatura cu ideea de mai sus, aducandu-mi aminte de cateva discutii recente cu niste prieteni, va intreb:
Voi ce calitati cautati la un partener? Care sunt criteriile de selectie?
(gandindu-ne ca nu cautam, ci alegem - Ok, dar pe ce criterii?)
Intreb, pentru ca...poate scriindu-va convingerile aici, mi-ati putea da teme de gandit.
Caci eu daca ma apuc sa vorbesc despre asta, cu siguranta nu ma opresc usor.
Dar, in fapt, daca ar fi sa rezum totul la o singura idee, ar suna cam asa:
Ori ma fascinezi (ceea ce nu e lucru usor) ori iti gasesc 539 de hibe si, deci, ti-ai dat foc la palarie...
Dar oare sa fie asa simplu? Si daca nu e asa, atunci cum e?
Spuneti voi.
............................................................
miercuri, 9 septembrie 2009
Transilvania, my love!
Transilvania este, din toata Romania, particica de pamant de care ma simt cu adevarat legata sufleteste.
Mi s-a parut dintotdeauna fascinananta multiculturalitatea ei si niciodata nu am fost impresionata de miscarile nationaliste, oricare ar fi fost ele si de oricare tabara s-ar fi dus contradictiile extremiste.
In aceasta directie am avut urmatoarea revelatie :
ca, bazandu-ne pe trecutul istoric neintinat nascut din mélange-ul corect realizat alchimistic din toate scrierile vremii si din toate parerile pertinente exprimate pe marginea trecutului transilvanean, am putea imbratisa un aer mult mai relaxat (cum, de altfel, sunt sigura ca multi o fac si au facut-o dintotdeauna) daca am accepta ideea ca Transilvania este unica si unita in diversitatea ei. Si asa va fi mereu.
Pentru ca asa am renunta la a mai cauta asa zisul adevar istoric monocolor.
Pentru ca asa am renunta si la teama ca aceasta unicitate si unitate ar putea vreodata, sub orice forma, sa fie distrusa.
Pentru ca am fi mult mai puternici in argumentare si in aplanarea conflictelor pe care unii le frabrica precum niste avioane de hartie, daca am fi dispusi nu numai sa ne cunoastem bine trecutul, dar sa-l si acceptam in toata splendoarea lui.
Spun toate aceste lucruri pentru ca am fost preocupata in ultima vreme de istoria Transilvaniei si, in special, de nasterea cetatii Brasovului.
Pentru ca am fost de curand la Sighisoara si m-am simtit coplesita efectiv de frumusetea diversitatii etnice si culturale - am fost la ProEtnica, un festival cu adevarat pretios si unic tinand cont ca, de 9 ani, prin amabilitatea in primul rand a domnului Volker Reiter, motorul si sufletul acestui festival, reuneste intr-un mod cat se poate de armonios toate minoritatile nationale recunoscute oficial ce locuiesc pe teritoriul Romaniei, le ofera sansa de a-si arata (si totodata de a-si pastra) traditiile, de a le impartasi altora si de a interactiona in cel mai inalt spirit al fair play-ului unele cu celelalte (minoritatile,adica), ba chiar este deschis in a accepta participarea organizatiilor de noi emigranti si asta, nu-i asa?, pentru ca istoria se scrie si in timp ce traim noi.
Imi place sa cunosc si sa spun si altora povesti istorice, precum cele despre vechiul Brasov, de exemplu.
Povestile, insa, nu au nici un farmec daca nu sunt bine ancorate in puzzle-ul istoriei locului. Iar pentru asta, reiau, e necesar sa cunosti corecta desfasurare a paginilor de trecut national. Ma explic cumva acum pentru ca, oricat de stupida poate parea dorinta de a prezenta istoria prin omisiune favorabila numai unei parti, acest lucru se intampla destul de frecvent.
Dar si pentru ca am observat tendinta de a face cioburi trecutul si, automat, tot farmecul sau pentru a putea cu usurinta ulterior sa spoim in culori reci, fade si "moderne" fatada si memoria oraselor noastre.
M-am apucat de cercetat si de spus povesti atunci cand am ocazia pentru ca, in scurt timp, putini spre deloc vor fi cei care, desi brasoveni in mandria lor, nu vor sti si nici nu vor mai putea duce mai departe particularitatile orasului lor natal, nu vor mai avea habar ca burgul asta are legende unice (precum legenda piticului de pe Biserica Neagra - element unic in Europa pe un lacas de cult gotic - sau aceea care povesteste cum si-a primit numele strada Apollonia Hirscher), nu vor sti ca, de exemplu, cladirea in care se afla azi Primaria, era inainte, pe vremea conducerii habsburgice, cladirea finantelor, vor pasi agale pe strada Republicii fara a sti ca inainte purta numele de Ulita Caldararilor, ca dunga mai deschisa la culoare de pe noul pavaj, in zona Modarom, reprezinta granita vechii cetati...
Putini stiu oricum organizarea vechiului oras al coroanei... Putini stiu ca primii locuitori atestati documentar ai secolelor de inceput ale nasterii Brasovului ca cetate au fost cavalerii teutoni. Si asta pentru ca in anul 1211 Cavaleria Ungureasca in frunte cu regele Andrei II considera "Tara Barsei" ca fiind un "pamant pustiu si nelocuit" (teorie dovedita ulterior neveridica in totalitate) si astfel era data, cu mari privilegii, razboinicilor si nesupusilor cavaleri teutoni. Cavaleri alungati ulterior si in urma carora raman sasii ce-i insoteau, facandu-se astfel simtita prezenta primilor colonisti de origine germana, in secolul XIII.Se cunoaste mai putin ca romanii isi desfasurau traiul in Scheii Brasovului, la periferia si mahalua cetatii, iar accesul lor in cetate era limitat pana prin secolul XVIII (de cand dateaza edictul de toleranta al imparatului Iosif al II-lea - în contextul caruia puteau patrunde în cetatile fortificate din Transilvania si românii), ca cetatea avea un caracter predominant urban (spre deosebire de cel rural al Scheilor), ca ulitele isi primeau numele dupa breslele de mestesugari care isi desfasurau activitatea si viata de zi cu zi in respectivele zone sau ca, desi sub stapanire catolica, ortodocsii din cetatea Brasovului (si ulterior si romanii care dupa sec XVIII devin tot mai prezenti in viata cetatii) primesc dreptul oficial (prin aprobarea Magistratului, in anul 1786) de a construi un edificiu religios de rit ortodox(realizat ulterior prin strangere de donatii, ctitor principal fiind un negustor stabilit in Muntenia, de origine greaca), cu conditia ca acesta sa fie facuta ,,în fundul gradinii; sa nu se schimbe acoperisul casei si sa nu aiba clopot sau toaca”
Asadar...sunt multe povesti, despre Brasov stiu cateva, dar cine stie cate sunt de fapt in realitate... in toata Transilvania.
......................................................
Later Edit: Am vizionat de curand filmul Transylvania si m-a "confuzat" putin...
Daca e cineva dragut, sa-mi explice si mie de ce, cu exceptia muzicii frumoase, a catorva cadre superbe, in rest am senzatia ca filmul e filmat prin Mongolia salbatica, pe undeva...?!
Multumesc anticipat. :-)
.......................................................
duminică, 6 septembrie 2009
Eeeeeeeeeee.....
Da, da, ma scuzati.
Stiti, eu am fost sambata la concert, la Vama.
Si, pentru ca pe durata concertului (mai electrizant decat ma asteptam, dar si mai slab - dpdv calitativ) mi-am cam ridicat sprancenele a "ce naiba-i si asta" de cateva ori, probabil acum imi primesc proverbiala pedeapsa stil Murphy...
Pentru ca TOATA DUMINICA mintea mea obosita a fredonat senila:
Eeeeeeeeeeeeeeeeeeee-ooooooooooooooooooooouuu-ropa !!!
Hai, maaa, deci,cum? Eouropa? Ah, nu, oooooo-ul e de decor, m-am prins.
Bine, deci Europa. Pai, sunt normala?!
Asta, cica refrenul piesei la care strambam eu din nas, ar merge la Campionatul European de fotbal, si cam atat...
In fine, sa revenim la chestii mai pamantene.
Am avut un weekend foarte, dar foarte frumos !!!!! (prietenii stiu de ce)
Cu o vreme foarte, dar foarte neprietenoasa si pe la vreo 10 grade seara, asa, dar in fine...
Nu stiu ce m-a apucat anul asta, dar, de unde in atatia ani nu am calcat vreodata la Cerb, anul asta am fost in fiecare seara. Si am fi mers si azi la Loredana, insa ploaia s-a cam intrecut pe sine, asa ca am votat pentru canapea.
Si nu numai ca am fost, ba mi-a mai si placut.
Din punct de vedere al show-ului, Vama a castigat, chiar daca nu mai impartasesc muzica pe care o canta, aplecarea spre rock mai alternativ asa, mesajele catre liceeni cam rebele. Vama a cantat doua ore si aproape jumatate, desi pe TVR1 s-a transmis doar pana la ora 22 cand a inceput meciul. Si a fost multa lume. Lume care a platit bilet pentru asta. Deci, ma inclin. Live e altceva. Mai ales cand solistul are si voce si respect pentru fani (si am vazut eu ca are multi rau).
Cumva mi-am dat seama ca e fain sa mergi la concerte cu bilete, nu la "un mic, o bere si 3 formatii cool care rag intr-o adunatura de balci"(manifetsari la care, oricum, am calcat rarissim spre deloc, iar atunci am plecat in graba). E mult mai decent sa asculti un concert pe bani. Pentru ca aia inseamna, in primul rand, ca nivelul de prestatie e mai inalt. Si ca, cel/cei ce concerteaza n-or sa cante 3-4 piese si hai, pa pa pa pa pa...
Mda.
Si a mai fost frumos weekendul asta pentru ca am revazut si am intalnit for the very first time niste oameni deja dragi mie. Si am avut senzatia ca ne stiam de-o viata si a fost doar o perioada in care nu ne-am vazut. Ma bucura senzatiile si sentimentele astea, mai ales ca nu sunt atat de dese pe cat poate mi-as dori. Asadar, le apreciez cu atat mai mult cand se intampla.
~~~
E septembrie, dar e frig ca-n noiembrie. Simti miros de toamna in aer.
Ma incearca niste stari ciudate cum, perfect in asentimentul meu, imi spunea Ina mai devreme:"se incheie o alta vara, ma incearca stari contradictorii, de multe ori nu stiu ce vreau, habar nu am ce ma mai multumeste"
Dar, totusi, toamna imi place. O toamna boema, parfumata, colorata in rubiniu-auriu, ce inca pastreaza emotia aceea din anii de scoala cand purtam in mine un entuziasm al noului inceput, la fel ca schimbul dintre ani, ca o sansa de a trage linie si de a continua, dar cumva dezbracat de incarcatura emotionala din anotimpul trecut, cu caldura lui istovitoare uneori, cu soarele stralucitor si marea imbietoare, cu lentoarea specifica...
Imi doresc mult de tot sa ma bucur de o toamna de vis, de claritatea potrivita unui anotimp mai racoros, mai limpede, de o toamna blanda si lina...
Si va doresc si voua la fel.
............................................................
Stiti, eu am fost sambata la concert, la Vama.
Si, pentru ca pe durata concertului (mai electrizant decat ma asteptam, dar si mai slab - dpdv calitativ) mi-am cam ridicat sprancenele a "ce naiba-i si asta" de cateva ori, probabil acum imi primesc proverbiala pedeapsa stil Murphy...
Pentru ca TOATA DUMINICA mintea mea obosita a fredonat senila:
Eeeeeeeeeeeeeeeeeeee-ooooooooooooooooooooouuu-ropa !!!
Hai, maaa, deci,cum? Eouropa? Ah, nu, oooooo-ul e de decor, m-am prins.
Bine, deci Europa. Pai, sunt normala?!
Asta, cica refrenul piesei la care strambam eu din nas, ar merge la Campionatul European de fotbal, si cam atat...
In fine, sa revenim la chestii mai pamantene.
Am avut un weekend foarte, dar foarte frumos !!!!! (prietenii stiu de ce)
Cu o vreme foarte, dar foarte neprietenoasa si pe la vreo 10 grade seara, asa, dar in fine...
Nu stiu ce m-a apucat anul asta, dar, de unde in atatia ani nu am calcat vreodata la Cerb, anul asta am fost in fiecare seara. Si am fi mers si azi la Loredana, insa ploaia s-a cam intrecut pe sine, asa ca am votat pentru canapea.
Si nu numai ca am fost, ba mi-a mai si placut.
Din punct de vedere al show-ului, Vama a castigat, chiar daca nu mai impartasesc muzica pe care o canta, aplecarea spre rock mai alternativ asa, mesajele catre liceeni cam rebele. Vama a cantat doua ore si aproape jumatate, desi pe TVR1 s-a transmis doar pana la ora 22 cand a inceput meciul. Si a fost multa lume. Lume care a platit bilet pentru asta. Deci, ma inclin. Live e altceva. Mai ales cand solistul are si voce si respect pentru fani (si am vazut eu ca are multi rau).
Cumva mi-am dat seama ca e fain sa mergi la concerte cu bilete, nu la "un mic, o bere si 3 formatii cool care rag intr-o adunatura de balci"(manifetsari la care, oricum, am calcat rarissim spre deloc, iar atunci am plecat in graba). E mult mai decent sa asculti un concert pe bani. Pentru ca aia inseamna, in primul rand, ca nivelul de prestatie e mai inalt. Si ca, cel/cei ce concerteaza n-or sa cante 3-4 piese si hai, pa pa pa pa pa...
Mda.
Si a mai fost frumos weekendul asta pentru ca am revazut si am intalnit for the very first time niste oameni deja dragi mie. Si am avut senzatia ca ne stiam de-o viata si a fost doar o perioada in care nu ne-am vazut. Ma bucura senzatiile si sentimentele astea, mai ales ca nu sunt atat de dese pe cat poate mi-as dori. Asadar, le apreciez cu atat mai mult cand se intampla.
~~~
E septembrie, dar e frig ca-n noiembrie. Simti miros de toamna in aer.
Ma incearca niste stari ciudate cum, perfect in asentimentul meu, imi spunea Ina mai devreme:"se incheie o alta vara, ma incearca stari contradictorii, de multe ori nu stiu ce vreau, habar nu am ce ma mai multumeste"
Dar, totusi, toamna imi place. O toamna boema, parfumata, colorata in rubiniu-auriu, ce inca pastreaza emotia aceea din anii de scoala cand purtam in mine un entuziasm al noului inceput, la fel ca schimbul dintre ani, ca o sansa de a trage linie si de a continua, dar cumva dezbracat de incarcatura emotionala din anotimpul trecut, cu caldura lui istovitoare uneori, cu soarele stralucitor si marea imbietoare, cu lentoarea specifica...
Imi doresc mult de tot sa ma bucur de o toamna de vis, de claritatea potrivita unui anotimp mai racoros, mai limpede, de o toamna blanda si lina...
Si va doresc si voua la fel.
............................................................
vineri, 4 septembrie 2009
Si...
Plecasem de acasa cu gandul de a merge la recitalul Holograf, insa ne-am pierdut pe stradutele linistite vegheate de felinare grele si de muscate rosii adormite-n geamuri si am ajuns pe o terasa, foarte aproape de scena Cerbului.
Se auzea foarte bine iar atmosfera era inca si mai placuta decat pe scaunele reci ale batranului (si obositului) festival.
Am petrecut o seara foarte frumoasa, fredonand refrenuri dragi de la Holograf.
Holograf este, totusi, una din formatiile de suflet ale Romaniei, canta bine, canta live, nu sunt Rolling Stones, sunt comerciali si uneori prea romantici, insa mi-a placut.
Am savurat, parca mai mult ca niciodata, si atmosfera nocturna a orasului, stradutele pavate si ingrijite, lumina galbuie de burg medieval, forfota indepartata a Pietei Sfatului, strainii care se plimbau agale prin centru.
Apoi am venit acasa, am cotrobait prin Inboxul cel de toate zilele, in timp ce incepusem sa reascult una din melodiile de la recital... (ce greseala)
Si parca n-a mai fost asa de bine.
M-am asezat langa pat si am inceput sa ma gandesc ... ca, desi am invatat sa-mi accept anumite sentimente, sa aprob existenta lor, nu am invatat inca sa traiesc impreuna cu ele, in liniste si pace.
Nu-mi mai explic incapatanarea convingerilor, certitudini la care ceva din interiorul meu (si strain mie) nu renunta...
Nu mai am resurse sa cercetez de unde pleaca toate astea...
Nu mai am pretentia sa ma inteleaga cineva, cata vreme nici eu nu ma mai inteleg.
Stiu doar ca sunt extrem, extrem de obosita.
.....................................................
miercuri, 2 septembrie 2009
La Cerbu' degerat ...
Ok, deci am fost si eu prima data (ta-daaa) la Cerbul de Aur.
Si cum eram eu asa incantata ca primisem de la cineva invitatia de a merge impreuna si nici nu mai fusesem vreodata la spectacolul propriu zis, nici n-am stat pe ganduri.
M-am dus pregatita cu un sal gros si o jacheta, ca deh, mi s-a spus ca e frig seara. (eu traind undeva la linia Ecuatorului, chiar aveam nevoie de indicatii pretioase, desigur, desigur...)
Balerini de lac, pantaloni subtirei si bluzita relativ groasa. Plus arsenalul sal + jacheta + esarfa.
DEGEABAAAA!!!!
Am paralizat de frig. Nu stiam daca eram pe vapor si vaporul in largul marii suparate sau cineva pornise o uriasa masinarie de aer congelat.
Am plecat pe la 9,30, pentru ca eram undeva intre bleu si mov.
Mda.
~~~
Spectacolul de deschidere a fost...acceptabil.
Nu stiu de ce, nu prea ma impresioneaza "greii" muzicii usoare romanesti care vin si canta melodiile marilor grei internationali.
Si asa sunt de multe ori plini de dispret si ifose referitor la artistii straini(vezi comentariile Luminitei Anghel despre concertul Madonnei), ba ca n-au voce, ba ca una ba ca alta, asa incat ma intreb de ce nu canta ei melodii autohtone? (ah, pentru ca... in afara de Dincolo de nori, Drumurile noastre toate, Cerul, Buna seara, iubito..., De vei pleca si alte pseudo capodopere de muzica usoara romaneasca, nu avem nimic. )
Ma dispera comentariile astea, cu aer de superioritate, cand noi de ani de zile la o prapadenie de concurs ca Eurovision trimitem numai mizerii. De concerte de talia Madonnei nici nu mai zic.
Adica, pe un londonez sau newyorkez il inteleg daca stramba, poate, din nas la concertul Madonnei, ca el mai are dintre conationalii lui cel putin inca 10 nume de rezonanta planetara la care sa faca referire...si atunci ok, zici, Madonna nu e preferata lui.
Dar noi? Noi...ce avem? Daca avem voci atat de nepretuite, de ce nu avem si noi un solist sau o formatie care sa fie cunoscuta in intreaga lume?
Cu toate astea, Aura Urziceanu, Doina Spataru si Nicola mi-au placut azi.
Sa vedem ce mai urmeaza si daca ma mai duc.
Numai bine! :-)
.....................................................
Si cum eram eu asa incantata ca primisem de la cineva invitatia de a merge impreuna si nici nu mai fusesem vreodata la spectacolul propriu zis, nici n-am stat pe ganduri.
M-am dus pregatita cu un sal gros si o jacheta, ca deh, mi s-a spus ca e frig seara. (eu traind undeva la linia Ecuatorului, chiar aveam nevoie de indicatii pretioase, desigur, desigur...)
Balerini de lac, pantaloni subtirei si bluzita relativ groasa. Plus arsenalul sal + jacheta + esarfa.
DEGEABAAAA!!!!
Am paralizat de frig. Nu stiam daca eram pe vapor si vaporul in largul marii suparate sau cineva pornise o uriasa masinarie de aer congelat.
Am plecat pe la 9,30, pentru ca eram undeva intre bleu si mov.
Mda.
~~~
Spectacolul de deschidere a fost...acceptabil.
Nu stiu de ce, nu prea ma impresioneaza "greii" muzicii usoare romanesti care vin si canta melodiile marilor grei internationali.
Si asa sunt de multe ori plini de dispret si ifose referitor la artistii straini(vezi comentariile Luminitei Anghel despre concertul Madonnei), ba ca n-au voce, ba ca una ba ca alta, asa incat ma intreb de ce nu canta ei melodii autohtone? (ah, pentru ca... in afara de Dincolo de nori, Drumurile noastre toate, Cerul, Buna seara, iubito..., De vei pleca si alte pseudo capodopere de muzica usoara romaneasca, nu avem nimic. )
Ma dispera comentariile astea, cu aer de superioritate, cand noi de ani de zile la o prapadenie de concurs ca Eurovision trimitem numai mizerii. De concerte de talia Madonnei nici nu mai zic.
Adica, pe un londonez sau newyorkez il inteleg daca stramba, poate, din nas la concertul Madonnei, ca el mai are dintre conationalii lui cel putin inca 10 nume de rezonanta planetara la care sa faca referire...si atunci ok, zici, Madonna nu e preferata lui.
Dar noi? Noi...ce avem? Daca avem voci atat de nepretuite, de ce nu avem si noi un solist sau o formatie care sa fie cunoscuta in intreaga lume?
Cu toate astea, Aura Urziceanu, Doina Spataru si Nicola mi-au placut azi.
Sa vedem ce mai urmeaza si daca ma mai duc.
Numai bine! :-)
.....................................................
Abonați-vă la:
Postări (Atom)