Şi mai departe.
Uită...
Uită-mă.
Uită că am existat vreodată.
Uită tot...
~~~
Pentru duminica seara, o melodie de suflet*...
O voce sexy si patrunzatoare, totul intr-o franceza ademenitoare...
* - "Danse, mon Esmeralda" - Garou, din Notre Dame de Paris.
E greu sa ti cerni cele cateva sute de ganduri care iti dau tarcoale si sa scrii despre ele, apoi.
E mai la indemana sa nu mai scrii nimic, caci tacerea uneori e mai graitoare decat o avalansa de cuvinte si de emotii, de intrebari si de semne de intrebare...
Azi, cand am ramas muta de uluire de cum ceva frumos se poate transforma intr-o relatie de tipul love hate naucitor si de cum un om drag se poate inrai intr-asa un hal incat sa jigneasca la nici 5 minute de cand iti zice "how are you, my baby?", azi cand mi-au picurat cateva lacrimi de tristete si indignare, azi cand ma uitam in gol si ma intrebam daca am visat sau nu, azi....
Azi mi-as fi dorit sa ma transform intr-o bucata de gheata, sa nu mai simt nimic, sa nu ma mai atinga nimic, sa tratez si eu tot ce ma inconjoara cu superioritatea si dispretul cu care altii fac asta cu naturaletea unui mod de viata.
Sa fiu, ca-ntr-o poveste de iarna, Craiasa Zapezii ce transforma in cub de gheata inerta pe oricine care vrea sa-mi fure inima, sub masca inocentei si a nobilelor sentimente...
Sa nu ma mai intereseze nimic, sa fiu rece si distanta, sa suflu in urma mea un fior rece si totul sa se pietrifice...
~~~
Nu mai vreau nimic, in afara de liniste.
Nu ma mai intereseaza nimic, in afara de mine.
As vrea sa uit, ca sa traiesc in prezent (si, eventual, sa ma si bucur intr-o zi de el), nu numai in trecut sau in viitor...
As mai vrea un burete magic cu care sa sterg tot.
As vrea sa nu mai gresesc atat de des.
Tare as vrea...
**********************************************************************
6 comentarii:
Am ramas de multe ori muta in fata modului in care s-au transformat unii oameni, candva atat de dragi mie...sau poate inca...Fara cuvinte pentru ca nu sunt capabila sa inteleg unde se duc toate momentele minunate si gesturile pe care le crezusem din suflet...si apoi mi-am amintit ca oamenii sunt diferiti si poate pentru "ei" nu a insemnat mare lucru. Sunt prea dependenta de ceea ce ma face fericita si vine din exterior. Si, ciudat, mereu se intampla exact lucrul de care ma tem cel mai tare. E doar o problema de timp.
Iar acum invat, desi e foarte greu, sa tin mai mult la mine. Sa nu ma mai las si eu balta.
Nu stiu, Anda, ce sa zic...
Ma imunizez pe zi ce trece in fata salbaticiei ce se dezlantuie cateodata din om...
Si eu, si eu:) am trecut prin faza asta... acum e asa bine sa ma doara-n cot si sa nu mai fiu asa de emotional attached de oameni care simt ca nu merita un loc special in viata mea...zic cu usurinta Adio and out of my life!!! te puuup and love yourself FIRST!!!
Craiasa Zapezii era...fericita?
Nu stiu, dar ...inghetand totul in jurul ei, era ferita de nefericire, iar fericirea era ceva cald inauntrul ei, independent de ceilalti...
In povestea mea, desigur...
In povestile cu Craiasa Zapezii pe care mi le zice bunica, parea fericita, dar nu era, insa avea putere, heheheh :-)
toate am trecut prin asa ceva. E probabil cel mai groaznic lucru sa fi martor la o transformare asa urata a unei relatii... de la o iubire pura pura pura la un un puddle de noroi.
Si ramai cu sechele din nefericire. Uneori ma trezesc ca stau si astept fluturii de acum sa devina molii. :(
Trimiteți un comentariu