Nu că zic, dar vreau să spun ...

Mi se intampla uneori sa fiu surprinsa de felul in care vorbesc oamenii.
De felul lor in care, cred ei, comunica. De multitudinea de nuante pe care limba romana le detine, in toata splendoarea ei si pe care un strain, de exemplu, le-ar intelege cu greu.
Unele dintre fineturi sunt "conventii" a caror "legalitate" in exprimare s-a certificat in timp, prin repetare si prin unanima acceptiune populara. Nu toate detaliile si conventiile lingvistice au si o baza academica, insa se stie bine ce diferenta este intre limba literara, limba vorbita si, nu in ultimul rand, intre acestea doua si comunicarea propriu zisa, acea sensibila, dar deloc de neglijat, diferenta intre ceea ce spun, ceea ce vreau sa spun (adica ceea ce as vrea ca interlocutorul sa inteleaga) si ceea ce, in final, transmit.

Sa va dau un prim exemplu: profesoara mea de germana, o nemtoaica...
Ne povestea ea siderata o continua neintelegere cu unii dintre parinti care vin sistematic sa isi scuze odraslele cu diferite ocazii(este invatatoare la liceul cu predare in limba germana); ba ca tema, ba ca trebuie sa mearga te miri unde si deci e nevoie de invoire, ba ca una, ba ca alta....
Profa asculta pana la capat, dupa care, aproape invariabil, replica senin : "Da, va inteleg...., dar nu se poate sa...." nu stiu ce si nu stiu cum.
Ghici ce? Parintele, si mai uluit, bulbuca ochii si se intreaba cum adica "ma intelegi", dar totusi „nu”....
Ha! Si a venit profa intr-o zi la curs si ne-a povestit si ne-a intrebat ce, oare, face gresit de nu se intelege cu astia....
A fost repede lamurita.
Romanului cand ii spui "da, (te / va) inteleg", ooooh, pai asta!!! inseamna ca empatizezi cu el, ca ai receptionat mesajul si ca, implicit!!, esti de acord cu ce zice, il sustii, incuviintezi ceea ce el iti argumenteaza.
Profa: Aoleu, pai eu cand zic <>, vreau sa spun simplu: "AM INTELES CEEA CE MI-ATI ZIS", adica, pentru a face si mai clar, AM AUZIT ceea ce mi-ati zis. Atat! :-))))
Eh, cand am zis de nuante in exprimare, cam la asta m-am referit.
~~~
Alte exemple care adancesc putin si conceptul de "comunic, deci exist":
- Ce diferenta mare este intre un "ai grija" spus cuiva la plecare, inaintea unei actiuni, unui drum, etc. si "ai grija de tine".
"Ai grija", desi in esenta are o intentie buna, transmite aproape involuntar o frica, e ca o tragere de mana... "ai grija!"(cand masina trece vajaind prin fata ta, iar tu scapi ca prin urechile acului..).
Cam asta transmite interlocutorului aceasta expresie atat de uzata cu scopuri nobile. Desigur, se face inconstient, am zis, intentia este una buna, insa vorba aia "drumul spre iad e pavat cu bune intentii", heheheh.
Pe cand "ai grija de tine" este mult mai pozitiv. Este, in primul rand, mai bland, ca mesaj. Are inclusa undeva in substraturi o dovada de incredere, aceea ca tu, receptorul mesajului, esti capabil sa ai singur grija de tine. Paradoxal, desi are in plus fata de "ai grija" doar 2 cuvinte, "de tine", nu emite nicio frica. E bizar, insa asa e. Nu credeti?

- Tentatia lui "mi se pare".
Mi se pare / nazare :-)) si mie tot mai des ca oamenii aleg sa-l foloseasca pe "mi se pare" ca un paravan al unei judecati a lor.
Adica "mi se pare" exprima o simpla parere si nu e fair play sa abuzezi de asa o exprimare cand tu de fapt ai emis o judecata si frica de a ti-o asuma, te impinge sa-l bagi pe "mi se pare" la inaintare....
De ce sa nu zici simplu "eu cred ca", "eu cred asta" si cu asta basta? Eu vad, simt, gandesc ca, observ, aud, constat...
Merge sa spui ca ti se pare ca ploua, atunci cand tu nu vezi clar ce fel de vreme e afara. Insa "mi se pare ca esti asa" sau "mi se pare ca nu esti corect cu mine" sau "mi se pare ca te-ai schimbat", blablabla..... sunt moduri false de a exprima, de fapt, un "asta cred, nu stiu daca iti place ceea ce cred, asa ca spun ca mi se pare..."

- Dictatura lui "fa cum vrei / crezi!"
Nu vi s-a intamplat niciodata, mai ales prin copilarie, sa va aflati intr-o situatie in care sa primiti de la cineva (mama, tata, profesorul...) replica "fa cum vrei..." si, desi un indemn la libertatea de a alege, sa nu mai puteti apoi alege liber?
Aici intonatia joaca un rol foarte important. Aparent ti se ofera increderea de a face ceea ce tu crezi, insa din ton ti se pot spulbera cu repeziciune multe dintre variantele alegerii.
De ce oare? E curios, oricum, cum ne pot influenta astfel de replici, caci in fond si emitatorul incarca acele cuvinte cu o asteptare mascata aruncata in tabara celuilalt, dar si receptorul mesajului se pierde in interpretari si uite asa, sensul de baza al propozitiei s-a naruit pe drum....
~~~
Exemplele sunt multe, am enuntat doar cateva.
Dar de ce oare se nasc astfel de capcane de limbaj?
Poate pentru ca desi avem impresia unei comunicari fluide, de fapt nu stim sa comunicam deloc?
Invatam atatea lucruri, insa nu invatam niciodata cum sa comunicam intre noi coerent, fara poticneli, interpretari, esecuri....
Suntem, de foarte multe ori, niste ologi in ale comunicarii...
~~~
Voi ce parere aveti? Cunoasteti si alte exemple de capcane de limbaj?
Dar despre "bunele maniere" de comunicare, ce opinie aveti?
Intr-asa o era cool, tehnologizata, libera si libertina, cu miliarde de posibilitati si alegeri, comunicam noi mai bine sau este doar o falsa impresie?
..............................................................