Marturie din tren...

Dintotdeauna am iubit calatoriile cu trenul.
Au ceva aparte, altfel decat calatoriile cu masina sau avionul.
Am senzatia ca atunci cand sunt in tren, sunt cumva agatata in afara timpului. Nu ma garabesc, nu am unde sa ma grabesc. Ma simt libera sa plutesc in voie cu mintea, sa visez, sa observ, sa scriu sau sa meditez.
Pentru un pasionat de studierea oamenilor si de descoperirea lor prin reactii, mimica, felul in care vorbesc sau privesc, mersul cu trenul poate fi o adevarata desfatare!
Multi oameni straini adunati sa calatoreasca laolalta.
Fiecare urca in tren cu o poveste dupa el. Povestea lui...
Te uiti la fiecare in parte si incerci sa ghicesti cate ceva despre povestea ce-i tine companie...
Cine sunt? Unde merg?
Unii poate merg in excursii, sunt turisti, veseli si efervescenti.. Altii poate calatoresc in interes de servici, sunt mai sobri, cu un aer preocupat. Unii poate merg la rude, altii poate se intorc acasa...
Te uiti la ei si incerci sa reconstitui puzzle-ul vietii lor...
Unii sunt reci, tacuti, singuratici, altii sunt senini, altii iti apar intr-o continua expectativa, parca pandind sa apara vreun calator dornic de a intra in vorba cu ei; altii poarta masti... Vesele, triste, ignorante, zambitoare, absente...
Sunt si oameni(asa ca mine) care, de cum se urca in tren, isi lipesc nasul de fereastra si sorb insetati fiecare tresarire a naturii miscatoare, fiecare detaliu, fiecare culoare...
Stau, scriu... cu ochii in geam, pe jumatate admir peisajul, soarele stralucitor, copacii inca dezgoliti si mohorati, iar pe jumatate sunt intrigata de cate gunoaie pot sa zaca pe intinsul pamantului mioritic, mai ales in locurile unde nu ai banui vreodata ca trece tipenie de om...
Desigur, o poveste frumoasa despre tren trebuie (si asta face), pentru a-si pastra svoarea, sa nu observe aspecte si detalii precum: existenta(inca) a personalelor nepermis de imbacsite, a oamenilor cu riminiscente comportamentale de Ev Mediu, a unor odoruri ce te trimit cu gandul la pietele de peste din Orient sau a altor amanunte olfactive, vizuale sau auditive de-a dreptul "exhibitioniste"...
Revenind...
Langa mine cineva face rebus, un domn in varsta priveste in gol... oare la ce se gandeste? Oare unde merge? Il asteapta cineva acolo unde ajunge? Oare e fericit, trist sau doar absent?...
Aproape sunt si niste copii mici. O fetita si un baietel. De 10 minute ii urmaresc cu atentie. Sunt atat de haiosi. S-au cunoscut in tren. Sunt galagiosi, neastamparati, dar puri si veseli si dezarmanti...
Ma intreb zambind...oare le-ar putea schimba aceasta intalnire din copilarie traseul vietii viitor?
O calatorie cu trenul poate fi, pentru oricare dintre noi, o experienta unica... Poate chiar de neuitat. (in trenurile din Romania aproape fiecare calatorie e unica si de neuitat, dar sa pastram ironia si dura realitate pentru o alta data...)
Daca ti-ai intalni jumatatea in tren...? Stiti, ca-n filmul ala romantic - "Before sunrise"...
Dar se poate la fel de bine sa cobori asa cum ai urcat, cu nimic schimbat, doar tu si povestea ta, ca si cum timpul ar fi stat in loc...
Este ceva in calatoriile pe cai ferate ce tine de o detasare inmuiata intr-o dulce melancolie(degeaba zici tu, Berlioz, de neajunsurile sinelor prea scurte... :-))))), ta-da-ta-da-ul monoton si ritmic al trenului s-ar putea sa faca parte din savoarea locala si din misterul melancoliei ce deseori te loveste in tren...).
Mai cred ca atunci cand esti in tren, iti poti intalni mai usor muza creatoare. Asa cum cel mai bine poti scrie despre ceva atunci cand il vezi in miscare, cand ceea ce vrei sa povestesti pe hartie ti se arata viu in fata ochilor.... Iar trenul permite o astfel de abordare. (revin, Berlioz, sa stii ca si viteza redusa a fost strategic gandita pentru a-ti pune la dispozitie mai mult timp mort pentru adancirea analizei nemuririi sufletului).
Despre nori, munti, inaltul cerului senin, despre iarba, despre roua, despre flori sau fan, despre lucruri efemere sau despre dileme existentiale, cel mai usor poti vorbi atunci cand ele te ating usor, doar pentru o secunda, pentru ca mai apoi sa fie inlocuite de alte si alte "tablouri" inedite, la fel de trecatoare, dar mereu unice si incarcate de un anume mister.
De fiecare data cand merg cu trenul, alunec intr-o visare lucida...
Cele mai frumoase idei despre viata, cele mai idilice puneri in scena ale viselor mele, dar si cele mai minunate momente de introspectie constructiva le-am trait in tren...

.........................................................................