I could conquer the world...

Eu nu mai pot asa...
Pur si simplu, nu mai pot!
Si nici nu-mi place, chiar de-as mai putea...
Da, stiu, stiu, noua mea filozofie de viata nu-mi da voie sa-mi canalizez atentia spre ceea ce nu-mi place sau ma nemultumeste, dar hey!, om sunt, uneori pur si simplu cedez...
Filozofii, nefilozofii... asta e, imi cer dreptul la momentul meu de vaicareala... Si mai vad eu mai apoi daca imi va produce o gaura in stratul protector asigurat de acea frumoasa si proaspat dobandita filozofie de viata care te invata sa nu spui "nu-mi place X", ci "imi place Y"..., care pozitivizeaza totul, incercand sa alunge raul, sub toate formele lui, reducandu-l la tacere...
Pentru ca mai devreme am disecat dependentele din viata mea si surogaturile ei care se manifesta aidoma, acum merg mai departe si spun: DA, bine, sunt lucruri de care sunt dependenta, recunosc asta, dar fata de celelalte mai "parazitare", de dependenta asta nici nu vreau sa scap. Uite asa vreau eu!
Sunt dependenta de iubire, dragoste, afectiune.
Cine nu e? imi veti spune...
Pai nu stiu si in momentul asta chiar nu-mi pasa. Pe langa revendicarea dreptului la vaicareala, imi strig si dreptul la egoism. Macar in afirmatii daca altfel nu prea pot...
Asadar, repet, poate nu ati inteles...
Cand vine vorba de iubire, sunt ca o floare solara, avida de lumina si, evident, de apa! N-am iubire, mor! Si la fel ca floarea, am nevoie de mai multe tipuri de "hrana"... Iubirea, dragostea parintilor, a prietenilor(incep sa ma intreb, daca tot sunt in impas de optimism, de ce dragostea asta prieteneasca nu se face simtita mai des? de ce nu e mai evidenta? Adica, sa fim seriosi, uneori chiar uitam ca si prieteniile se intretin cu afectiune nu numai cu sprijin concret, salt energic la nevoie si alte ajutoare din sfera "materialului"...in fine...), a bunicilor si a altor rubedenii sunt nepretuite, tot din categoria celor "vitale", le ador, sunt recunoscatoare pentru ele si m-as ofili pe loc daca cineva mi le-ar fura... INSA... e vorba de cealalta dragoste. Dragostea aia care, in originea ei celesta, ne transforma, ne modeleaza, ne insenineaza si ne poarta pe cele mai frumoase trepte ale fericirii si ale implinirii de sine.
Vreau sa simt dragostea asta mereu, nu numai temporar pentru ca, mai apoi, sa trec prin felurite si nenumarate stari mohorate, ingrate si lacrimogene, incercand sa-mi refac "petalele" jupuite de
sentimentul avid de energia-mi, incercand sa inteleg de ce..., incercand sa nu uit sa respir si incercand sa merg totusi mai departe in timp ce, stangaci, ma straduiesc sa carpesc o inima in franjuri....Oribil...
Nu mai vreau asta.
Dar, in acelasi timp, nu accept un esec prea usor, nu stiu (fir-ar sa fie) sa ma resemnez!, nu accept ipoteza ca "asa e scris" cata vreme noi suntem cei ce ne mazgalim cu creta propria noastra tablitza din viata... Nu accept sa-mi insult trairile si emotiile odata simtite, iar cand ele imi graiesc ceva, eu le voi crede pe cuvant. (Pentru) (In) totdeauna. Nimic nu rivalizeaza cu trairile noastre interioare, cu reactiile inimii si ale corpului nostru in anumite momente magice... Orice vorba, orice incercare de incadrare in tipare e, din start, sortita esecului... Inima si iubirea nu cunosc limite si nu se incadreaza in nimic concret ce omul poate "masura" si cataloga...
Vreau(ca sa revin pe traiectoria noii "ordini de gandire" pe care atata am promovat-o chiar eu) sa ma simt iubita, nu, nu... Nu doar iubita, ci IUBITA, in fiecare milisecunda din existenta mea, vreau sa ma imbat cu sentimentul asta si sa nu ma mai trezesc niciodata din betia aia halucinant de minunata, vreau sa pot iubi neincetat acelasi suflet, acelasi trup, nu vreau sa-mi impart sentimentele si potentialul de a darui iubirea proaspata si nealterata in o mie de zari, sa-mi irosesc viata cautand... cand simt ca am gasit deja...as simti ca ma golesc, ca ma topesc incet... Nu, eu vreau sa fiu licoare dulce si-nmiresmata topita dupa un singur om. Acel om! Omul care, numai el stie cum, m-a vrajit de cand l-am intalnit si m-a facut vesnica lui "prizoniera''.... Un om care sa ma iubeasca de zeci de ori mai mult decat crede el ca il pot iubi, caci eu stiu sigur ca mereu il voi ajunge din urma...Negresit.
Cum spuneam, precum o floare gingasa si firava(scuzati-mi, va rog, "modestia" din orele tarzii din noapte....promit sa-mi teaca repede) care, odata ce primeste de la zeul Soare Lumina vietii si de la ploaie si pamant Seva atotputernica, straluceste si zambeste lumii mai ceva ca un briliant nepretuit...
Sau, cum frumos zice o maxima: I could conquer the world with just one hand, as long as you were holding the other...
Splendid!


...............................................................