Marca (neinregistrata)

Intr-o lume in care totul tinde sa se internationalizeze si sa se globalizeze, simt oamenii nevoia tot mai acuta de a-si arata apartenenta la ceva? Simtim nevoia de a ne "marca" oarecum teritoriul si aria lui de intindere? Ne e frica sa stam singuri in bataia vantului?
Cand si unde si cat este asta un comportament potrivit si acceptabil si cand deraiaza devenind ceva agasant?
Ne e teama sa spunem "eu am auzit PUNCT" decat "discutam cu prietenul" sau, si mai enervantul, "vorbeam o data cu un tip, care lucreaza....blah blah...".
Sunt femeile mai predispuse la asta sau si barbatii in egala masura? Tine de educatie sau de gradul de "notorietate" sociala pe care fiecare il viseaza altfel?
Devii agasant daca mereu faci referire la cineva absent in momentul exprimarii unei opinii(personale) sau devii plictisitor daca te multumesti sa epxrimi pareri la persoana I singular fara "referinte"?
Inca ceva... oamenii fac asta constient sau involuntar? Daca e constient, ce castiga? Se simt mai bine aratandu-si ceea ce cred ei ca i-ar "cota" mai sus? Daca se intampla fara sa ne dam seama, de ce se petrece? Suntem noi, femeile, mai nesigure (sau poate mai "motzate") si vrem mereu sa aratam lumii ca exista un "noi", ca exista un "el", un "al meu"(detest expresia)...? What's all about?
...............................................................
In umila si singulara mea parere (si nu, nici "chiar vorbeam despre asta cu...", nici "mi-a zis al meu") cred ca e teribil de iritant sa asculti pe cineva care, la fiecare fraza cel putin o data, iti va aminti ca are prieten, ca vorbea cu un tip care e PR "nu-stiu-unde", ca stie pe cineva care..., ca i-a spus al ei "nu-stiu-ce", and sooooooo on!
Vreau sa spun... tu, TU(ca interlocutor direct al meu) nu ai un cap suficient de rotund pe umeri si o personalitate sanatos dezvoltata ca sa poti vorbi despre orice fara sa scoti steagul cu "recomandari"?!
Tot eu cred(si tot singura singurica, nu mi-a soptit nimeni) ca intre prieteni apropiati capata alta nuanta chestia asta si se topeste in ceva deloc enervant, ci in ceva aproape firesc, cata vreme limitele bunului simt raman intacte.
Insa de la amici inspre "mai rece"...daca persoane absente si irelevante pentru mesajul transmis in discurs sunt mai prezente decat emitatorul, incep sa cred ca e o problema.
Accept dorinta de a-ti declara (tacit sau nu chiar) apartenenta la o anumita sfera, la un anumit statut, intr-un anumit mediu... Uneori e atat de frumos sa spui ".....prietenul meu...." whatever, sau "cand am fost la Paris", dar daca sufoci partenerul de dialog, unicul ce va inregistra "pierderi" (de imagine si de credibilitate si de simpatie) vei fi tu... Tu, al carui prieten a zis si a carui coleg crede ca si a carui logodnic i se pare ca mai bine....Tu, chestia aia stearsa si fada din fata mea...Nici nu mai stiu, cum te chema??