Romania - simply surprising...

Credeai ca dupa Esca si deja proverbialul "se futu butonu" nu vei mai auzi nimic la fel de "suculent"?
Soooo wrong, my dear Watson! :-)))
Romania, the eternal - chaotic (also known as "never") - land, loveste din nou!

Am gasit filmuletul asta la Oana...
Speechelss!

Zile...

Sunt zile care, desi mohorate si reci, sunt cum nu se poate mai insorite...
Sunt zile de luni care aduc cu ele o prospetime si o relaxare aidoma serenitatii duminicale...
Sunt nopti care desi tacute si intunecate, apar luminate si zglobii ca o zi de primavara...
Sunt momente in viata cand, desi cu lacrimi in ochi iti ie iadio de la cineva, esti eliberat si impacat ca pasarea ce zboara in inaltul cerului senin...
Sunt clipe cand, desi indoit de curajul ce-l pastrezi pe dinauntru, dai dovada de o luciditate si de o incredere nebanuite ca ceea ce ai de gand sa faci e bine...
Sunt zile cand, desi ochii tradeaza melancolia si tristetea inca umede, ai sufletul mai surazator ca niciodata...
Sunt vremuri cand, desi in urma ta se-nchide o usa, tu privesti deja impacat spre culoarul luminos ce duce spre noi porti ce-asteapta sa fie deschise...
Sunt zile cand, desi incerci discret sa decolorezi un pitic bleu, facandu-l invizibil, in preajma-ti ai mii de culori ce striga sa fie lasate-n libertate, sa coloreze tot in jurul lor...
Sunt zile cand, desi par greu de crezut, toate astea iti vor face bine...
Intr-o zi...

Alb

Dimineata... somnoreala...
Ma dau jos din pat... deschid geamul...
Buna dimineata, Soare! (dar soarele inca dormea, il iert...)
Ma opresc la oglinda...
Si cum ma uitam eu asa, in oglinda... Ta - daaaa!!!!
Un fir de par alb...
UN FIR DE PAR ALB?!?! ALLLBB?!?!
E normal la 24 de ani sa am un fir de par alb???
Dar ia stai... 24....??????
Am eu 24 de ani?
Cand naiba s-a intamplat?
Ah, poate in timp ce-mi crosetam vise cu nemiluita..., poate in timp ce mergeam la facultate..., in timp ce ma indragosteam..., sau plangeam...
Da, probabil ca atunci cand eu eram ocupata, numaratoarea pandea dupa colt si adauga an dupa an cate o lumanare...
Dragut...
Pai, nu-i chiar asa rau sa ai 24... de ani.
Nu, de fapt e chiar fain!
Eu si asa ma simt de vreo 20, lumea imi da maxim 18 iar pentru ca am ales sa ma nasc fix in ultima zi a anului deci ca sa ma razbun..., pot spune ca sunt cu un an mai mica... la cateva ore distanta acum as fi avut 23... deci, daca e, pot sa am ce varsta vreau!!! :D Cata vreme vizibil nu sunt mai mult de 18-20...(ani) ;-)))
Asa... revenind la firul. Alb.
Care fir alb? Are cineva vreun fir alb? Ei na! De ata, poate...
In sfarsit, eu nu recunosc nimic!

Ca sa nu uit...

Ca sa nu uit nici pe viitor de ce urasc
si nu mai cumpar Cosmo("biblia" mea de odinioara):

- pentru ca debiteaza(sau traduc debitariile altora, ca n'importe) chestii de genul asta(si au pretentia ca targetul lor, femeia intre 25-45 de ani, cu educatie si venit peste medie, sa inghita si sa guste galusti din astea expirate):
---" Fizionomii trendy. Nasol = Jude Law, nasucuri efeminate si barbii finute; Cool = Brad Pitt, nas lat si maxilare accentuate. Chirurgia plastica te invita sa faci schimbari!" (dati-va foc, as adauga eu...)
---"Cum sa faci ordine in casa in numai cateva minute inainte sa ai musafiri..." (Aloooo, alooooo, cati ani avem?! 13?! Deci: arunci Cosmo si se face luna... )
---"Rubrica: Sexy vs. Vulgar. Vulgar = arme de culoarea roz bombon" (ARME?!........)
- pentru rubrica "ce ma enerveaza" ( ce ma mai enervati voi!!!)
- pentru ca noul redactor sef a sters cu buretele in prea putin timp ce a construit Elena Francisc impreuna cu echipa sa, cu pasiune si dedicare (si mult respect+consideratie pt cititoare si inteligenta si asteptarile acestora), timp de 7 ani.
- pentru supra saturatia de culori, de chenare, de artificii care te tampesc si obosesc instant... Sorcova, vesela...penibil!

Roz, mov, zuzu...

.................................................................
- Ce faci?
- ...
- Pssst!
-Mmmm.... De ce nu dormi?? M-ai trezit, atata te fatzai. Ce ai?
- Nu pot sa dorm.
- Of, tu esti ca Zuzu, nici ea nu are rabdare sa doarma. Ia zi-mi, acum ce mai e?
- Pai, numaram...
- Ce anume? Oile?
- Nu, incercam sa numar cate zile am...
- ....?!?!.......
- Cate zile implinesc maine de cand am aparut.
- Of, Doamne, si nu puteai astepta pana maine? O intrebai pe Zuzu. Ea stie.
- Crezi?
- Sa speram ca-si aminteste, altfel nici maine nu va fi chip sa dormi.
- Galbejito...
- Da, Rozule, ce-i?
- Eu mereu am fost roz?
- Nu stiu. Eu mereu am fost galbena.
- Da, dar...tu esti o banana.
- Pai, si ce daca?!
- Eu sunt un pitic... Piticii sunt roz?
- Tu esti un pitic roz!
- Banano, si eu am sa ma fac mare?
- Nu!
- ....da' de ceeee?...
- Daca te faci mare, ai sa fii rosu... Vrei sa fii rosu?
- Nuuuu!!!! Eu raman roz!
- Asa. Bun. Eu galbena, tu roz.
- Dar Zuzu ce culoare are?
-.......zzzzz........zzzzzzzzz.......zzzzzzzz.....
- Lady B, lady B!!!!
- Ahhh!, Ce-i? Am adormit...
- Zic..., Zuzu ce culoare are?
- "Zuzu", cum ce culoare?!
- ...zuuuzuuuuu....
- Pitic Roz neastamparat, tu vrei sa ma tii treaza toata noaptea?
- Asta inseamna sa facem noapte alba?
- Nu, asta inseamna ca tu te faci mov!
- Cum adica? Eu sunt roz, dar Zuzu zicea...
- Uite ce e, daca nu ma lasi sa dorm odata, am sa te inchid pe balcon si pana maine cu siguranta vei fi mov!!!
- Moooov... Mov...roz...zuzu.... Zuzu...roz...mov...... Roz, zuzu....mov...
- SOMN!!!!
- Galben...
- Mov!!! Te bat!
- Biiiine... somn...

Nu am rabdare!!!

N-am mai pomenit inca asa ceva...
Azi noapte la ora 3 eu eram perfect treaza, nici urma de somn, insa in minte aveam cel putin 10 activitati "arzatoare" pe care mai ca-mi venea sa le demarez, apoi o neliniste si un astampar greu de stapanit...
Si asta pentru ca nu aveam rabdare...sa dorm!!!
Pe la ora 2, cu chiu cu vai, m-am pus in pat, stins lumina, inchis ochii..., dar n-aveam stare.
Nu-i prima data cand mi se intampla, fapt ce incepe sa-mi dea de gandit.
Cum sa nu ai rabdare sa dormi?!
Chestia cu "nerabdarea-neastamparata" a inceput in vara ce a trecut si de atunci nu a mai disparut pe deplin. Stresul de atunci, examenele, emotiile, iar pe de alta parte, exaltarea, nerabdarea si bucuria ma faceau sa dorm 3-4 ore pe noapte. Ma culcam la 2-3, iar la 5-6 in loc sa fiu cufundata in cel mai adanc somn, eu eram in 2 gladiole, misunam de zor prin casa... N-aveam rabdare.
Ma mir si acum cum de nu am cedat psihic si fizic. Chiar si cu o noapte inainte de licenta, tot 3 ore am dormit...
Apoi, cand in sfarsit am scapat de stresul asupritor, nerabdarea si un soi de bucurie nebuna mi-au servit drept imbold pentru a face sport. La 7 dimineata alergam deja!
Nici asta impreuna cu cele 3 ore zilnice de aerobic si canicula ce ne-a incercat in vara nu m-au determinat sa am rabdare...sa dorm!
Enervant, as spune.
Recent am descoperit ca imi pot pacali si tempera batzaiala nocturna cu ajutorul mp3playerului, cu o "poveste"(Djuvara sau Cartarescu) sau un film...
Insa cand ascult istorisirile lui Djuvara, nici atat nu pot dormi caci prea imi plac. Cursurile de germana ascultate la casti prind bine uneori, asta daca nu le-am ascultat dejape parcursul zilei, pentru ca apoi nici o sansa sa mai am rabdare.
Salvarea vine, surprinzator, de cele mai multe ori de la filmuletul meu de suflet pe care se pare ca am stare sa-l vizionez sau macar sa ascult, caci il stiu pe dinafara, fapt ce ma adoarme pana la urma.
Dar azi noapte cand mi-era intunericul mai somnoros, buf!, s-a inchis dracia! Semn ca nici ea(dracia) nu mai avea rabdare pana dimineata sa o pun la incarcat, asa ca a cedat prematur...
Si iata-ma la o ora indecenta, prea treaza si prea vioaie si cu nici o presimtire ca as putea dormi curand...
Neavand darul minunatei rabdari, nu-mi puteam astepta cumintica somnul intre perne, m-am decis sa scriu. Bine macar ca asta am mereu rabdare sa fac!
Mi-am inaugurat cu ocazia asta dragalasa lampa de carte cumparata din avion la intoarcerea de la Bruxelles, am insfacat un caiet si am inceput sa mazgalesc...povesti pentru (a)dormit.

Happy Birthday, Ina!!!

Un tort asa cum esti tu: vesela si stralucitoare!!
La Multi Ani!!

Let the memory live again...

..........................................................
Memory
..........................................................
Amintiri...
Toti avem amintiri...
Fiinte strangatoare, adunam constiincios de-a lungul vietii un maldar de amintiri... Amintiri din acelea frumoase, roz, curate, colorate, parfumate, optimiste, minunate...
O poza, un cantec, o prajitura, o plimbare, o vara, o seara racoroasa, un gest, un cuvant, o atingere, un alint, o privire, o adiere, o culoare, un parfum, un zgomot, o senzatie...
Pentru mine amintirile sunt un segment atat de important din viata-mi, incat nu as putea trai fara ele... Si nu mi-e deloc frica de posibilitatea de a trai in trecut pastrandu-le pe ele in prezent...
No, no, no, no, nooooooo!!!! (Like Samantha from Sex&the City) :-)
Atunci cand ma simt rau, cand nu am putere sau cand sunt trista si descurajata, amintirile sunt izvorul meu de energie si fericire...
Atunci cand nu am in minte nimic arzator, inseamna ca o amintire isi toarce lin povestea...
Atunci cand ascult muzica, undeva in fundal amintirile mele danseaza.
Atunci cand ma pun in pat, amintirile se cuibaresc langa mine...
Atunci cand inchid ochii, amintirile imi lumineaza inima...
Atunci cand afara e mohorat, e luni dimineata iar eu zambesc, inseamna ca o amintire imi tine cmpanie...
Atunci cand sunt bucuroasa si fericita si exaltata, atunci imi fac provizii de alte si alte amintiri...
In mintea mea, mai mereu (chiar si cand dorm uneori, prin intermediul viselor), amintirile sunt ca un film ce se deruleaza nestingherit.
Pentru sufletul meu amintirile sunt o hrana foarte consistenta...
Sunt desertul vietii pe care stiu ca nu mi-l poate fura nimeni, nu mi-l poate controla nimeni, nu mi-l poate strica nimeni...
Sunt comoara mea secreta, sunt motivele pentru care multumesc in fiecare zi, sunt bijuteriile ce ma fac speciala si unica, sunt motorul vietii mele...

Tu... (stii?)

Tu te gandesti la mine acum?
Tu stii ca eu ma gandesc la tine acum? Poti oare sa simti?
Ma intreb tu cat de des te gandesti la mine, de cate ori pe zi reusesc sa-ti invadez gandurile? O data, macar? ...
Acum, acum cand parca stai in fata mea, dar nu-mi rostesti nici o vorba, acum tu te gandesti la mine cum ma gandesc eu la tine?
Dimineata cand te trezesti tu, ce-ti trece prin minte? Sunt eu,cumva?
Poti bea si o singura picatura de apa fara sa te gandesti la mine?
Poti?
Eu nu pot...
Eu nu pot si tu stii asta...
Daca nu ai sti, ai vorbi cu mine acum...
Dar daca stii, de ce fugi? Sunt eu? Sunt eu de vina?
Sau esti tu? Ti-e frica? De cine? De mine? De ce?
Ah, da, poate pentru ca stii...
Prea bizar pentru mine.
Pe mine necunoscutul ma inspaimanta si ma indeparteaza, pe tine exact opusul. Asa cica sunt oamenii, diferiti.
Oare de aia ne facem sa suferim reciproc? Ca suntem diferiti? Dar opusurile se atrageau odata, mai stii? Oricum, stii si tu ca nu sutem diferiti, de aia nu inteleg...
Sau pentru ca spunem prea multe?
Dar daca nu spunem, inotam in mister periculos si inselator, asa ti-ar fi placut mai mult? Pacat oricum, e prea tarziu.
Mie cred ca mi-ar fi placut mai mult, insa n-am stiut niciodata sa joc roluri, altele decat pe ale mele. Si atunci stiu sa le joc cu pasiune si cu sinceritate... Tu ce rol joci? Al cui? E al tau? Atunci minti. Asa sa stii...
Mai tii minte cand te durea capul ce mi-ai spus cand ti-am intins o aspirina? Daca ai mai sti, ai vorbi acum cu mine. Dar poate ai uitat.
Tu asa repede uiti? Eu de ce nu uit la fel de repede?
Habar nu ai ce bine mi-ar fi... ohooooo!
Mi-ar placea sa imi poti citi uneori gandurile. Asa le-ai intelege mai bine. Mai bine decat cand eu incercam sa ti le destainui... Ai intelege si nu ai mai fugi, iar imposibilul ti s-a parea atat de realizabil... Ti-ar fi mai bine, ai fi fericit. As fi fericita si eu...
Am fi fericiti...
Stii...? Tu stii asta...?
Poti sa simti...?
Incearca, te rog...

Astre...

Despre astre, horoscop, horoscop european sau chinezesc, previziuni...

De aproape un an incoace am inceput sa cred cu adevarat in ele..., sa ma ghidez oarecum dupa ele, sa simt ca nu sunt degeaba..., insa fara a cadea in caraghios.
M-am hotarat sa nu le ignor semnele caci am descoperit cu surprindere ca mai intai am trait senina momente magice si apoi, privind intamplator in urma si studiind astrele si predictiile lor, am constatat ca uau!, cata dreptate au avut...
In horoscopul chinezesc este inca anul meu, iar asta am simtit-o din plin pe tot parcursul lui. Horoscopul chinezesc pe care il am eu este mai simplu decat cel european in descrieri si cu toate astea este mai puternic, mai profund(daca stii sa citesti si printre randuri si sa suprapui totul pe propria-ti piele). Totul a fost mai limpede, mai frumos, vise s-au indeplinit, mici minuni s-au petrecut, previziuni s-au adeverit...
Pe de alta parte, in horoscopul european steaua mea abia anul asta va straluci mai tare. Anul trecut a fost pregatitor oarecum, insa 2008 este unul dintre cei mai buni ani pe care un capricorn ii poate avea. Iar asta deja o simt, asa ca promit sa ma bucur de tot ce-mi ofera anul asta. Se spune ca este anul schimbarilor (dar mai ales a schimbarilor in bine), anul rezolvarilor de nemultumiri din anii trecuti, anul demararii unor frumoase si incununate de succes proiecte de viitor, atat pe plan personal cat si profesional... Este un an inzestrat cu succes si armonie (si nu numai pentru zodia mea, cat este un an bun - impreuna cu anul sobolanuli ) pentru toate zodiile si pot spune ca e perfect adevarat. Deja simt...
.....................................................
Sa vi se implineasca toate visele si sa traiti zi de zi mici clipe de stralucitoare seninatate!

Words

I see your true colours... or I see you through colours... ??
So complicated!
Anyway, that's why I love you... :)

Marca (neinregistrata)

Intr-o lume in care totul tinde sa se internationalizeze si sa se globalizeze, simt oamenii nevoia tot mai acuta de a-si arata apartenenta la ceva? Simtim nevoia de a ne "marca" oarecum teritoriul si aria lui de intindere? Ne e frica sa stam singuri in bataia vantului?
Cand si unde si cat este asta un comportament potrivit si acceptabil si cand deraiaza devenind ceva agasant?
Ne e teama sa spunem "eu am auzit PUNCT" decat "discutam cu prietenul" sau, si mai enervantul, "vorbeam o data cu un tip, care lucreaza....blah blah...".
Sunt femeile mai predispuse la asta sau si barbatii in egala masura? Tine de educatie sau de gradul de "notorietate" sociala pe care fiecare il viseaza altfel?
Devii agasant daca mereu faci referire la cineva absent in momentul exprimarii unei opinii(personale) sau devii plictisitor daca te multumesti sa epxrimi pareri la persoana I singular fara "referinte"?
Inca ceva... oamenii fac asta constient sau involuntar? Daca e constient, ce castiga? Se simt mai bine aratandu-si ceea ce cred ei ca i-ar "cota" mai sus? Daca se intampla fara sa ne dam seama, de ce se petrece? Suntem noi, femeile, mai nesigure (sau poate mai "motzate") si vrem mereu sa aratam lumii ca exista un "noi", ca exista un "el", un "al meu"(detest expresia)...? What's all about?
...............................................................
In umila si singulara mea parere (si nu, nici "chiar vorbeam despre asta cu...", nici "mi-a zis al meu") cred ca e teribil de iritant sa asculti pe cineva care, la fiecare fraza cel putin o data, iti va aminti ca are prieten, ca vorbea cu un tip care e PR "nu-stiu-unde", ca stie pe cineva care..., ca i-a spus al ei "nu-stiu-ce", and sooooooo on!
Vreau sa spun... tu, TU(ca interlocutor direct al meu) nu ai un cap suficient de rotund pe umeri si o personalitate sanatos dezvoltata ca sa poti vorbi despre orice fara sa scoti steagul cu "recomandari"?!
Tot eu cred(si tot singura singurica, nu mi-a soptit nimeni) ca intre prieteni apropiati capata alta nuanta chestia asta si se topeste in ceva deloc enervant, ci in ceva aproape firesc, cata vreme limitele bunului simt raman intacte.
Insa de la amici inspre "mai rece"...daca persoane absente si irelevante pentru mesajul transmis in discurs sunt mai prezente decat emitatorul, incep sa cred ca e o problema.
Accept dorinta de a-ti declara (tacit sau nu chiar) apartenenta la o anumita sfera, la un anumit statut, intr-un anumit mediu... Uneori e atat de frumos sa spui ".....prietenul meu...." whatever, sau "cand am fost la Paris", dar daca sufoci partenerul de dialog, unicul ce va inregistra "pierderi" (de imagine si de credibilitate si de simpatie) vei fi tu... Tu, al carui prieten a zis si a carui coleg crede ca si a carui logodnic i se pare ca mai bine....Tu, chestia aia stearsa si fada din fata mea...Nici nu mai stiu, cum te chema??

No comment... (but ... how about regrets?!)

Nu stiam ca reactionez atat de urat la socuri emotionale puternice...
Dar am aflat...
Acum o saptamana suna telefonul.
O prietena. Imi spune ca are un bebelus.
Am amutit. M-am albit. Am inceput sa plang. Tremuram.
..........................................................
Ce-i interesant, socant si nepotrivit aici, va veti gandi probabil...
Pai... e o persoana care sta la 2 min de mine, o persoana care mi-e relativ apropiata, o persoana care 9 luni de zile nu a fost ascunsa in Sahara, ci chiar sub nasul meu...
O pesoana care nu a scos un "pis" despre toata chestia asta...
O persoana care sta cu parintii, care nici ei nu stiau nimic...
O persoana fara partener de viata...
O persoana care e cat un fir de iarba si nici macar un copil nu i-a modificat silueta...
Suficiente amanunte.
............................................................
Dupa o saptamana am depasit socul oarecum, am inceput sa accept ideea ca mogaldeata aia pe care azi am tinut-o in brate e a ei..., am depasit iritarea si indignarea ca ea, prietena mea, nu mi-a spus absolut nimic despre asta, ca a fost inconstienta, ca de frica a facut ce nu se face...
.............................................................
Acum,pornind de la tema data...stau si ma gandesc...
Cum sta treaba? Cum se face ca out of nowhere m-am trezit gandindu-ma la copii, la cum ii faci si cum ai grija daca nu vrei sa-i faci, la ce vise si planuri am eu pe subiectul dat, la ce naiba faci daca viata iti da un sut in fund numit "accident"?!, la ce inseamna cu adevarat "pacat", la ce si cum ne dorim de la viata si cand... Si ce putem face sa nu ne fure nimeni visul...
Fara sa vreau, poate dintr-o pornire empatica, ajung sa ma pun in locul ei si, fara sa vreau, in mod sigur de frica, ma ia groaza...
Sunt inca foarte bulversata, sunt intre alegerea de a o judeca si cea de a o intelege...sau poate chiar sa o compatimesc...
..............................................................
Eu vad copilul ca rodul unei frumoase iubiri...Eu iubesc copiii si mi-i doresc intr-o zi, insa numai asa. Eu nu as dori un copil pentru satisfactie exclusiv personala. Sa fiu o mama singura... Niciodata!
Iubesc familia, cred in ea si mi-o doresc. Dar sa fie armonioasa, sa existe dragoste, atunci mi-as dori un copil. Un copil care sa aiba 2 parinti care se iubesc si care il iubesc...
Eu ma terifiez numai la ideea ipotetica ca un copil ar putea aparea in viata mea cand nu e vremea...si cu cine NU trebuie. Eu nu as putea avea un astfel de copil...
Eu nu pot concepe accidente si ideea asta ca ups, se poate intampla oricui, imi da niste fiori prea reci pe sirea spinarii de nu se poate...
Eu nu as putea iubi un "accident"...
Vorbesc de strict genul de accident unde nu exista cuplu, planuri de viitor, iubire, etc...
Egoista? Nu cred...
Responsabila?poate...
Idealista? Sigur...
.................................................................

- 2007-

Stiu, e 10 ianuarie, e deja 2008...
Am amanat "autopsia" anului ce tocmai a trecut special ca sa nu cumva sa trag concluzii pripite care ar mai fi avut timp sa se schimbe pana la finele anului si sa-mi rastoarne balanta...
Si, la fel, nu am vrut sa-mi propun rezolutii pentru 2008 fara sa le am clare in minte...
Fireste, conteaza numai pentru mine,
dar e blogul meu so I can cry if I want to... :-)))
...................................................

Asadar, sa privesc putin peste umar, in urma si sa culeg in tihna roadele lui 2007...

2007.... ce vremuri, ce amintiri, ce trairi, ce realizari...
2007 a fost, si spun asta fara sa stau pe ganduri, cel mai bun an din viata mea! De pana acum, evident!
...................................................

2007 a fost:
Anul in care mi-am demonstrat mie ca pot...
Anul in care am demonstrat si celorlalti ca pot...
Anul in care mi-am invins multe dintre temerile ce se agatzau ca scaiul de mine...
Anul in care m-am redescoperit...
Anul in care am descoperit o noua filozofie de viata, pe care o iubesc!!
Anul in care am sperat si am visat mai mult ca niciodata...
Anul in care visele mele s-au transformat in frumoasa realitate mai frumos ca niciodata...
Anul in care desi nu tot ce mi-am dorit s-a implinit pana la capat, tot nu privesc cu resentiment in urma...ci senin...pentru ca s-a petrecut!
Anul in care "multumesc" si "mi-e dor" au fost cele mai des rostite vorbe...
Anul in care am fost mai indragostita ca niciodata...
Anul in care l-am inventat pe Piticul Roz...
Anul in care am primit cele mai frumoase incurajari...
Anul in care am cunoscut oameni frumosi...
Anul in care am plans de fericire...
Anul in care mi-am luat licenta cu felicitari...
Anul in care am fost mai recunoscatoare ca niciodata ca viata mi-a oferit prieteni buni care imi sunt alaturi mereu...
Anul in care my best friend mi-a vorbit mai induiosator si mai minunat ca niciodata despre...mine!
Anul in care am inteles ca merit, pot, vreau sunt cuvinte pe care le pot rosti mai des...
Anul in care am ramas senina si cu zambetul pe buze cand am fost acuzata pe nedrept...
Anul in care 2 destinatii de vacanta ratate, Praga si Viena, nu au reusit sa-mi dezechilibreze optimismul si calmul(decat pe moment,dar a fost scurt)...
Anul in care am facut mai mult sport ca niciodata si a fost atat de bine!
Anul in care in doar 3 zile Bruxelles-ul m-a cucerit intr-atat incat as fi ramas acolo daca as fi putut...
Anul in care am descoperit ca masajul e o cale spre un spirit liber si un tonus excelent!
Anul in care o persoana foarte draga si apropiata a trecut cu bine de un "prag" periculos, iar acum e bine...
Anul in care, desi tardiv si inutil, am aflat ca my ex regreta si acum ca m-a facut sa sufar si ca s-a despartit de mine (but who cares NOW?!)...
Anul in care am inteles ca... exista.
Anul in care oameni dragi s-au reintors aproape...
Anul in care am scris mai mult ca niciodata!
Anul in care am inteles si am invatat atat de multe lucruri noi si bune...
Anul in care am suferit mai mult ca niciodata pentru el, anul in care de dor si de tristete vedeam in gol...
Anul in care m-as fi tavalit pe jos ca sa nu mai plang de dor...
Anul in care cel ce mi-a daruit cele mai sublime clipe de tandrete, mi-a cauzat si cele mai triste lacrimi...
Anul in care, desi petrecute cele de mai sus, raman atat de fericita si de implinita ca am iubit fara limita, ca am sperat si visat fara frontiera, ca el, the man of my dreams a aparut, asa cum niciodata nu credeam ca se va intampla... Ca am simtit ceva ce nu o sa mai simt pentru nimeni la fel... Anul in care mi s-a prevestit ca-mi voi intalni dragostea vietii mele... si asa simt ca a fost!
Nu-mi pasa ce crede lumea, dar in schimb ii doresc oricarui sa simta putin din ce am simtit eu... caci atunci va intelege.
Si ca, asa cum minunea s-a intamplat o data, se poate intampla din nou... Pentru ca pur si simplu imi doresc si voi face tot ce-mi sta in putinta sa imi implinesc visul... Si pentru ca merit!
Anul 2007 este anul in care am inteles ca amintirile divine si atat de dragi iti raman pururea in suflet si nimeni nu ti le poate fura...
Anul in care mi s-a dovedit ca, daca crezi cu adevarat, se intampla!
Anul 2007 este primul an minunat din urmatorii ani si mai frumosi ce vor sa vina...
...................................................