
Incepusem sa scriu textul asta sub titlul "nu mai pot", urmand sa fac iar o scurta apologie a unui weekend à la roumaine, destul de bombardat de romanisme cretinoide si, automat, de nervii mei mocniti presarati la asorteu, deasupra.
Insa apoi am cugetat (sarcasticoid, desigur, sa fim bine intelesi) si am decis ca nu, nu poate ca societatea asta sa fie atat de putreda, desigur ca asa ceva nu e plauzibil si nici nu avem zilnic dovezi pertinente ca ne ducem naibii ca natie (odata decenta, odata ospitaliera, odata cinstita, harnica si asa mai departe). Nu, asta e o nascocire, o minte bolnava vrea cu orice pret sa denigreze tara asta...pardon poporul, caci copacii, muntii si, mai nou, lalelele din Brasov, pun pariu ca nu au enervat si suparat pe nimeni, deci cineva sub pelerinq Badman-like incearca sa ascunda o conspiratie mondiala de distrugere a acestui popor, considerat de unele surse (obscure si cel putin caraghioase), "poporul ales" (...sa piara din propria-i prostie si lacomie, as adauga eu, daca mi se permite...)
Asadar, tragand eu lucid concluzia ca asa ceva nu incape in judecata curata si oh, Doamne, speram noi, neintinata, a nimanui, am decis ca numai eu pot fi de vina. De vina ca in loc sa preamaresc patria in care m-am nascut (si de care cultural ma simt atasata precum congolezul de Jamaica (comparatie aleasa aleator, nu intrati la banuieli inutile), asa, eu... eu arunc cu pietre. Si ce bolovani catapultez uneori...
Asa ca, asta e, dragilor, am decis sa ma declar de buna voie si nesilita de nimeni (decat in rarele cazuri cand am calatorit cu trenul si am nimerit cu niste oameni imposibili si din aceia "cu stacheta" a la d-ul Goe, si atunci, aproape silita de imprejurari, am recurs la arsenalul "Pisi, nu ma scoate din minti, ca nu stii cu cine te pui si iti arat rapid si delicat, asa cum ii sade bine unei Panselutse aristocrate, ca tu esti aia care va iesi din incapere, pentru ca stiu sa scot pe cineva din sarite asa cum se cuvine"), revenind.... Am decis ca eu sunt sclifosita si de aia nimic aici, in Mioritica, nu-mi convine, iar toooooooooti restul sunt niste cetateni model si tot ce intreprind ei este ca rupt din soare sau, dupa caz, precum ingineria nemtzeasca de eficient si fiabil. Absolut. Fara echivoc. Am zis! :-)
Facand putin cale intoarsa, va intorc putin "ca la Ploiesti" spre acel "nu mai pot" (care are tot atata suflu caragialesc in continut, cat are si expresia mai adineaori mentionata cu Ploiestiul)...
Spilcuiesc numai cateva exemple, toate proaspete si fierbinti, de azi citire (sambata, 9 Mai, ziua Ieuropei):
- Nu mai pot cu drumurile astea infecte. Ma inclin respectuos in fata lui Mircea Badea care a plasmuit cel mai bun slogan posibil pentru Romania actuala (si trecuta, si viitoare, sa nu avem discutii apoi,da?!), si anume "No roads. Just Romania". Si stiti ce? Nici macar nu mi se mai pare trist. Insa propun ca, macar, sa facem lobby pe panta asta si macar asa sa atragem si noi atentia lumii, caci nici macar statutul de neica nimeni a Europei sau tara in pragul lumii a treia (si aici am fost optimista) nu ne-au "aranjat" indeajuns incat sa incepem, eventual, sa luam si oaresce masuri...
Sper ca despre drumuri nu tre sa mai zic nimic, pana si cei ce traiesc de ani buni in ceea ce azi numesc cu raspunderea unui om mahnit, raiuri urbane, au ajuns la concluzia ca pe drumurile noastre iti creste nivelul de stres la limita de refuz....
- Nu mai pot, de asemenea, nici cu fenomenalele noastre cai ferate. Avea si Romania ceva unde nu era catastrofala si deja s-au luat masuri de remediere a acestui aspect. Cica vrem cai ferate de mare viteza, TGV, stiti, va mai istoriseam eu o data ce misto ar fi sa traiesc clipa cand Bv - Constanta s-ar parcurge in 2-3 ore, nu in 9!!!! Buuuuuuuuuuuuuuun
Prima masura de a spori eficacitatea trenurilor a fost de a.... fiti tari, va zic acum... de a reduce viteza trenurilor si de a suspenda multe altele. Cum de ce? Bine, va zic. Ca firma aia austriaca (dar cu muncitori si sefi de santier romani - ring the bell?) sa catadicseasca sa treaca la treaba... Treaba care trebuia terminata candva la anu si deja este intarziata mai bine de un an...
Mda. Pana la Sfantu Asteapta mai e putin. Pana atunci trenurile (alea care au mai ramas) pe ruta Brasov Bucuresti, vor face tot intre 3 si 4 ore pe o distanta de 160 de km.
Ca fapt divers, de la Salonic la Atena se fac 5 ore cu trenul si sunt aproape 600 km. No (other) comment.
- Nu mai pot sa vad cum nu avem ospatari priceputi. Si nici cum nu avem servicii decente prin restaurante. Nu mai pot cu stangacismele lor, cu excesul de zel sau cu lipsa lui desavarsita.
Azi la Ploiesti, la Schnitzel Haus am servit masa, impreuna cu alti 15 oameni, iar ospatarita dupa ce a luat comanda de la fiecare, a revenit mai tarziu, trecand pe la fiecare in parte si intrebandu-l cu un aer conspirativ "dvs serviti ciorba?" ca atunci cand vine un nene si il intreaba pe un copilas daca ar vrea sa-i dea pe furis o bomboana... Jenant. ce naiba, la ditamai resortul, era greu sa fie lingurile alea deja pe masa si sa stranga pe urma surplusul? Era greu, normal... Nu mai pot cu painea de toast trantita pe masa unui local ce se vrea respectabil (nu, nu mananc niciodata paine la restaurant, insa am pretentia sa nu-si bata joc si sa iti dea paine de mic dejun cald la pranz, intr-un loc unde pretentile se vor high)... Si nu mai pot nici cu mancarurile inventate, sub patronajul denumirilor straine care dau bine in meniu...
Azi a comandat cineva salata greceasca. Maaaaaaare greseala. A venit un farfuroi urias cu un munte de salata verde, rosii silfidice, castraveti, masline de cauciuc, branza asa zisa feta, dar care sortiment cremos si untos in Grecia lipseste cu desavarsire si o mare lamaie trantita in varf, cu niste lipii arabesti pe margine. Grecesc, nu? Binenteles.
Ca fapt divers.... n-ai sa vezi salata greceasca cu salata verde nicaieri in Grecia. Oare au confundat culoarea verde de la ardeiul gras atat de scump la vedere in bucataria restaurantelor romanesti?!
Pentru cine e curios, salata asta "greceasca" poarta numele in greaca de "Horiatiki" si un simplu google search lamureste misterul. Si reteta.
Ca un leit motiv, zic ca nu mai pot nici cu deserturile rupte (la propriu, si repudiate acolo, in lumea buna) din bucataria sofisticata frantuzeasca si spoite in buna traditie romaneasca. Exemplu simplu si dezastruos. Azi era comandat un unic desert, clatite cu dulceata de fructe de padure. Cine l-a mancat, insa, a facut-o pe propria raspundere. Era oribil. Cu gandul suspinand dupa creme brulee, ma gandeam eu ca e inadmisibil la 10 lei portia de 2 clatite somaleze sa fie cu o dulceata cu gust de creta si asezonate cu topping consistent de capsuni cu gust de tzeava de esapament. ( nu, tzevi de esapament nu am gustat, insa asa imi imginez eu ca trebuie sa fie...).
- Si mai zic in final ca nu mai pot nici cu felul asta atat de balcanic de a se purta si comunica oamenii la o sedinta. Adica pardon, ii copiem pe americani una-ntr-una, ceva bun de la ei, cum ar fi arta discursului sau a respectului interlocutorului, nu puteam importa? Nu? Bine.
Am obosit azi jucand ping pong cu atentia de la unu la altul fara sa prind concret nicio idee finita, pentru ca nimeni nu asculta ce zice celalalt, intrerupand-l continuu si fara rezerve pentru a-si expune propriul punct de vedere(si ala ezitat si cu nspe mii de pre-idei si introduceri stereotipale, inoportune) care la randul lui era dublat de un altul care deja considera ca merge sa faca o incursiune in lipsa fair-playului unei buni intalniri de lucru... Si tot asa, o lupta continua pentru cuvant. So.....cheesy, I would dare to say.
Si, pentru ca din capul locului am recunoscut ca toate astea de mai sus sunt numai rodul imaginatiei mele cosnpirationale, iar eu sunt o sclifosita rasa pura, atunci pot sa spun degajat si ca, acum 2 saptamani la Bruxelles, oamenii aia au dat clasa multora cu pretentii de discursomani, totul in cel mai ridicat nivel de profesionalism... Deh, dar ei nu erau romani....
........................................................