Bruxelles, ma belle (3)

Am lasat in urma banda rulanta care iti faciliteaza un mers lin, dar rapid (daca in timp ce te afli pe ea, mai si inaintezi singurel), zumzetul furnicarului, uriasul "port" aerian si am pornit in cucerirea orasului.
In semi opacitatea privirii mele matinale, m-a uluit din nou amabilitatea oamenilor de acolo. O politete amabila care nu tradeaza nimic fals in ea, nu e nimic fortat de reguli aspre sau de supravegheri video, ci este pur si simplu ceva natural si aproape de la sine inteles...
Si ceva, pare-se, cu care e greu sa te obisnuiesti cand iti e dat sa primesti fire subtitri dintr-asa un tratament cu iz regesc chiar la tine acasa.
Habar nu aveam sa iau bilet de autobuz de la automat in cele 5 secunde pana pleca masina, drept pentru care am putut cumpara de la sofer care, dupa ce mi-a epxlicat unde sa cobor si m-a asigurat ca imi zice el, sa stau linistita, a mai coborit o data ca sa o ajute pe alta doamna sa manuiasca automatul de bilete. Fara pufneli, ochi dati peste cap, murmur infundat sau orice ar putea parea nefiresc si fortat.
Eu, la noi (deja ma irita si expresia asta, dar ce sa fac...) nu am intalnit asa ceva in cei 25 de ani pe care i-am petrecut aici...
Ba dimpotriva, ieri, a "nu-stiu-cata-oara" mi-a fost dat sa vad cum, cu o placere diabolica un neica nimeni aka sofer de autobuz, a trantit usa in nas unei doamne, plecand in tromba spre urmatoarea statie, victorios in mitocania lui...
La Bruxelles am ajuns usor la hotel, desi mi-a fost foarte greu sa ma orientez in spatiu la inceput. Am smotocit harta din greu tot weekendul. La un moment dat am decis sa intreb totusi unde exact e Hotel Bedford ala, caci strada parea destul de lunga si nu garantam ca ma aflu in locul potrivit. O tanti extrem de amabila nu numai ca mi-a raspuns amabil ca e foarte aproape de unde ma aflam eu, dar chiar s-a oferit sa ma insoteasca pana la hotel ca sa nu merg singura si sa fie sigura ca ma descurc. Cred ca inspiram si multa compasiune asa ciufulita si cu un aer tamp pe fata. Probabil ca aerul tamp apartinea migrenei, dar nu mai conteaza.
Precizez, daca mai era nevoie :-)) ca tanti cea amabila nu era Madame Chapeau din poza, ci una cu ceva mai mare mobilitate si volubilitate :-))
Ah, pentru ca mi-am amintit, vroiam sa mentionez ca am avut dreptate inca de data trecuta cand am zis ca noi, est europenii, avem un morcov pe undeva ce ne face asa irascibili si intzepati... In statia de la metrou, unde a trebuit sa schimb linia si directia, m-am oprit sa cer detalii de la ghiseul de informatii si dupa ce mi-a aratat domnul ala pe harta exact in ce directie si pe unde sa ajung la transfer, un alt angajat mi-a luat valiza si incerca sa imi arate ceva... Ceva ce nici nu am avut rabdare sa observ pentru ca deja ma zburlisem pentru ca el mi-a luat valiza ca sa imi arate nu stiu ce... S-a lasat pagubas, vazandu-ma neinteresata si cam iritata, dand din mana in asa fel incat tot eu m-am simtit aiurea, pentru ca nici macar nu l-am ascultat, crezandu-ma mai desteapta si intorcandu-i spatele ca si asa n-aveam chef sa socializez. El, saracul, vroia doar sa imi explice ca atunci cand am cerut informatii la ghiseu, mi-am lasat valiza nesupravegheata si ca e mai bine sa o tin in fata mea, sub tejghea, cum ar veni, ca sa o am sub ochi... Mda, n-am apreciat buna lui intentie, dar macar mi-am cerut scuze apoi si mi-am propus sa fiu mai relaxata, pentru ca e mult mai intelept asa.
Noroc ca am primit camera de hotel abia dupa 6 ore(credeam ca la hotelurile de 4 stele, dupa ora 14 si mai ales cand esti asteptat, nu intervin inadvertente, dar in sfarsit, tot raul spre bine, am fost fortata sa ma plimb) si uite asa am reusit sa savurez o ciocolata calda in Grand Place si sa ma invart putin pe stradutele inguste, doldora de turisti de toate naţiile.
Naţii care, oricum, au reprezentanti numerosi si prin locuitorii Bruxellesului. Asiatici, negri, arabi, turci, romani, greci, spanioli, portughezi, nordici, de toate, in toate limbile, de toate culorile si pentru toate anotimpurile - caci am intalnit in 3 zile de la sandale si rochite flu-flu potrivite vara pe canicula, pana la ugg si pardesie, esarfe si caciuli, toate defilau lejer in capitala Belgiei.
Iar am ratat MIM, Musée des Instruments de Musique, situat aproape de Grand Place intr-o superba cladire in stil Art Nouveau. Si nici Posta nu am gasit-o, poate data viitoare. Iar am venit cu vederile acasa. Tipic.
Asa ca in scurta plimbare, impreuna cu migrena cea "prietenoasa" care s-a dezlipit de mine abia peste noapte, nu am reusit sa vizitez decat muzeul H&M, si asta pentru ca s-a nimerit in calea-mi, iar in 10 min am dat o raita si m-am enervat ca nu am timp sa vad nimic mai cu atentie, mi-am luat o pereche de ochelari de aviator si am plecat inspre hotel.
Straduta asta unde e si H&M imi place mult.
Rue Neuve este o pietonala luuuunga, numai cu magazine, toate demne de atentie. Hema, HM, Esprit, Mexx, Women Secret, Etam, C&A, Beneton, Morgan, Camaieu, Inno, and so and so on....
N-a fost loc ( a se citi "timp") de shoppinguiala, asadar m-am multumit cu o waffa calda cu inghetata de capsuni in drum spre hotel.
Desi mi-am petrecut toata dupa amiaza de vineri, toata sambata si duminica dimineata in sala de conferinta, mi-a placut la nebunie. Am ascultat multi oameni vorbind, polemizand, dialogand si tinand speech-uri.
Le-am sorbit cuvintele, frazele frumos construite, le-am admirat tinuta sau am criticat (in gand) prestatii. Mi-am luat notite, m-am entuziasmat, si am continuat sa ma bucur de compania unor oameni care se strang anual sa imbunatateasca, sa vorbeasca, sa ia aminte, sa puna in lumina evenimente si ganduri, sa construiasca si, nu in ultimul rand, sa se intalneasca.
A fost frumos, as putea face asta zile in sir si nu m-as plictisi. Seara conferintele se mutau in bistrouri si restaurante. Am ras mult, am observat mult, am concluzionat pe masura si iar am mai admirat un pic.
M-am uitat cu admiratie la femei si barbati, deopotriva, care stiu sa sustina idei si principii, care stiu sa dialogheze civilizat (ceea ce, I must admit, nu ma asteptam, tinand cont de substratul elen al tuturor de acolo, insa voila!, tara de adoptie a facut minuni in cazul tuturor, impregnandu-le sarmul occidental al politetii si respectului reciproc).
M-a impresionat simplitatea oamenilor "mari", secretari generali ale unor organizatii mondiale, ambasadori sau profesori universitari, doctori in medicina sau arhitecti, toti simpli si prietenosi, desi somitati in domeniul lor de activitate; in 2 zile ai senzatia ca ii stii de o viata, iar eticheta se pastreaza, insa imbraca haine mai comode, lispite de rigoarea austera ale nasurilor "inalte" si de ne atins.
(To be continued)
...................................................................