Zuzu's Daily Brands

"Zuzu's Daily Brands" ar fi putut fi, foarte bine, si "Zuzu's Daily way too much stuff!!"
Serios... Adica, mi-a suras ideea acestei lepse funny (furata de la Maddy, via Ionut), insa imediat m-am alarmat: atatea branduri zilnic?!
Bine, bine, si nu brandurile m-au surprins neaparat ci numarul mare (prea mare) de lucruri pe care le folosesc zilnic.
Si este lesne de inteles ca in tabel nu au incaput nici no name-urile, numeroase, si nici absolut toate brandurile...
Adica si mai multe lucruri, chestii, socoteli zilnice.
Ma gandeam eu asa, cu un aer naiv, cum ar fi aia cu "insula pustie" si unicul obiect luat cu mine?
Hahahaha, o gluma buna, asta ar fi. Cuvantul care ar defini cel mai bine "obiectul" luat pe o insula pustie ar fi, cu siguranta, unul plin de rezonanta, si anume: TOT!!!!
Mai rau (sau, in sfarsit, nici nu stiu daca e asa rau, nu? poate ca nu sunt asa multe lucruri folosite zilnic...) este ca m-am obisnuit cu ele in viata mea, deja fac parte dintr-un ritual banal si nu-mi pot imagina viata fara ele.
Desigur, la chestiile esentiale, nu brandul face legea, ci insasi prezenta respectivului lucru, considerat indispensabil. Ca doar nu era sa insir toata gama de pasta de dinti, geluri de dus, creme de corp si sampoane pe care le folosesc si le cumpar amalgamat, caci nu ma pot rezuma la un singur produs.
~~~
Imi place sa-mi rasfat tenul de dimineata cu lotiuni si cremitze care sa-l pastreze hidratat, luminos si curat.
Nu-mi pot inchipui ziua fara deodorant si fara parfum. Parfumul face parte din "haina" zilnica pe care o imbrac, cateva picaturi in locuri exentiale (gat, in spatele urechilor si la incheietura mainilor) imi schimba total starea de spirit. Cred foarte mult in ce a spus Coco Chanel, si anume ca "A woman who doesn't wear perfume has no future."
Beau multa apa. M-am obisnuit sa aplic dimineata acel ritual japonez care spune sa bei o cana de apa pe stomacul gol, imediat ce te trezesti, sa astepti 30 de min si abia apoi sa mananci, sa bei ceai, cafea, etc.
Ai un sentiment placut, de purificare dis de dimineata.
Ma machiez rar, dar imi place sa "port" mai des mascara. Si nelipsitul balsam de buze, obligatoriu Labello Med, insotit de un lip gloss usor, fie ca e cel cu Snoopy de la H&M, cel de la Revlon, natural, sau cel de la L'Oreal.
Nicio zi nu se incheie fara masca cu caise de la Freeman care-ti face pielea ca de bebe, fara lotiunea de la Avene sau fara ritualul Amway + OralB. :-P
~
Trecand in sectorul "fashion", sunt flexibila, dar am cateva branduri preferate. Nu traiesc fara ceas la mana (no-big-name, primit cadou, il ador!!), fara bratarile mele cu perlutze si doar foarte rar am renuntat la esarfa mea de suflet de la GAP, primita cadou. (cica s-au deschis cerurile in luna Mai si s-a inaugurat si in Romania, binenteles la Bucuresti, un magazin GAP. Amin, ce sa zic...era si cazul. Asteptam acum apocalipsa H&M, care se cam lasa asteptata). De la Oysho mi-am luat mereu cele mai funny si sweet hainute de dormit. Stiu ei ce inseamna rasfat. :-)
Tot in categoria "sunt dependenta si-mi convine" intra si mobilul, intotdeauna de la SonyEricsson (am sa renunt la brandul asta abia atunci cand o sa-mi iau BlackBerry, dar cred ca pana atunci va scoate si SonyEricsson un smart phone :D), ipodul si My Passport - locul unde sunt stocate o sumedenie de informatii pretioase. Sunt dependenta de informatie si, desi sunt constienta de trunchierea adevarului sub diverse forme sau, macar, a subiectivizarii lui, prefer sa fiu la curent urmarind stirile Antena3.
~
Mijloacele de comunicare online sunt, si ele, la mare pret pe ordinea de zi. E drept ca m-am lasat de scris scrisori, insa mi-e mult prea comod ca sa ma mai ostenesc sa scriu ravase cand cu un singur click pot vorbi cu New York-ul, Londra, Helsinki, Berlin, Atena etc, iar la alt click distanta pot privi poze cu oameni dragi plecati departe, pot afla ce mai fac in momentul de fata si asa mai departe.
Paranoia mondiala impotriva cardurilor si a codurilor de bare nu m-a ispitit, inca. Mie imi place sa folosesc cardul, pentru ca asa nu am nici un stres cu banii lichizi. Apoi, nu inteleg niciodata de ce se minuneaza asa tare tanti de la banca atunci cand merg sa-i cer cate un extras de cont. Mereu ma hiper atentioneaza ca "se percepe un comision".. Whoaaa, si?!! Ah, mai cool decat conversatia asta, este cea cu angajatii BCR, care de absolut fiecare data cand am nevoie de ei, se uita cu ochi mari si pierduti la mine si ma informeaza ca eu nu am cont la ei. Si uite asa se reia cu o precizie enervanta acelasi dialog tembel "doamna, AM cont la dvs, pe cuvant..." "Nu va gasesc in baza de date"... "da, zic, ca de acum 2 ani nu ati binevoit sa modificati greseala aia in care in fata CNPului meu ati introdus nu stiu ce litera din greseala". Urmeaza o tacere si o privire suspicioasa....
"Ba da, doamna, insist eu, e asa cum va zic... " si mai continua argumentare vreo 10 min in acelasi registru. Nu-i asa ca mersul la banca se poate transforma intr-o aventura unica in viata? (La fel de "unica" precum povestea din filmul in care un individ traia, zi de zi, acelasi desfasurator de evenimente).
~~~
O zi desenata din branduri s-a dorit un exercitiu de amuzament, potrivit unei duminici lenese si mi-a dat ocazia sa observ panorama ritualurilor mele zilnice scaldate in spiritul capitalist al consumului.
Leapsa se duce tiptil la Lene, o impatimita a temelor de casa. :-)
....................................................................

...My Thoughts Exactly! [Eurovision 2009]

"I'm in love, with a fairytale
Even though it hurts,
Cause I don't care if I loose my mind
I'm already cursed ..."
(Alexander Rybak - "Fairytale")



O melodioara dragalasa, tonica, ritmata, "altfel".
Am votat cu Grecia, ca deh..., dar m-am bucurat ca a castigat, detasata, Norvegia.
...................................................................

Sunt sclifosită și nu mă tratez!

Incepusem sa scriu textul asta sub titlul "nu mai pot", urmand sa fac iar o scurta apologie a unui weekend à la roumaine, destul de bombardat de romanisme cretinoide si, automat, de nervii mei mocniti presarati la asorteu, deasupra.
Insa apoi am cugetat (sarcasticoid, desigur, sa fim bine intelesi) si am decis ca nu, nu poate ca societatea asta sa fie atat de putreda, desigur ca asa ceva nu e plauzibil si nici nu avem zilnic dovezi pertinente ca ne ducem naibii ca natie (odata decenta, odata ospitaliera, odata cinstita, harnica si asa mai departe). Nu, asta e o nascocire, o minte bolnava vrea cu orice pret sa denigreze tara asta...pardon poporul, caci copacii, muntii si, mai nou, lalelele din Brasov, pun pariu ca nu au enervat si suparat pe nimeni, deci cineva sub pelerinq Badman-like incearca sa ascunda o conspiratie mondiala de distrugere a acestui popor, considerat de unele surse (obscure si cel putin caraghioase), "poporul ales" (...sa piara din propria-i prostie si lacomie, as adauga eu, daca mi se permite...)
Asadar, tragand eu lucid concluzia ca asa ceva nu incape in judecata curata si oh, Doamne, speram noi, neintinata, a nimanui, am decis ca numai eu pot fi de vina. De vina ca in loc sa preamaresc patria in care m-am nascut (si de care cultural ma simt atasata precum congolezul de Jamaica (comparatie aleasa aleator, nu intrati la banuieli inutile), asa, eu... eu arunc cu pietre. Si ce bolovani catapultez uneori...
Asa ca, asta e, dragilor, am decis sa ma declar de buna voie si nesilita de nimeni (decat in rarele cazuri cand am calatorit cu trenul si am nimerit cu niste oameni imposibili si din aceia "cu stacheta" a la d-ul Goe, si atunci, aproape silita de imprejurari, am recurs la arsenalul "Pisi, nu ma scoate din minti, ca nu stii cu cine te pui si iti arat rapid si delicat, asa cum ii sade bine unei Panselutse aristocrate, ca tu esti aia care va iesi din incapere, pentru ca stiu sa scot pe cineva din sarite asa cum se cuvine"), revenind.... Am decis ca eu sunt sclifosita si de aia nimic aici, in Mioritica, nu-mi convine, iar toooooooooti restul sunt niste cetateni model si tot ce intreprind ei este ca rupt din soare sau, dupa caz, precum ingineria nemtzeasca de eficient si fiabil. Absolut. Fara echivoc. Am zis! :-)
Facand putin cale intoarsa, va intorc putin "ca la Ploiesti" spre acel "nu mai pot" (care are tot atata suflu caragialesc in continut, cat are si expresia mai adineaori mentionata cu Ploiestiul)...
Spilcuiesc numai cateva exemple, toate proaspete si fierbinti, de azi citire (sambata, 9 Mai, ziua Ieuropei):

- Nu mai pot cu drumurile astea infecte. Ma inclin respectuos in fata lui Mircea Badea care a plasmuit cel mai bun slogan posibil pentru Romania actuala (si trecuta, si viitoare, sa nu avem discutii apoi,da?!), si anume "No roads. Just Romania". Si stiti ce? Nici macar nu mi se mai pare trist. Insa propun ca, macar, sa facem lobby pe panta asta si macar asa sa atragem si noi atentia lumii, caci nici macar statutul de neica nimeni a Europei sau tara in pragul lumii a treia (si aici am fost optimista) nu ne-au "aranjat" indeajuns incat sa incepem, eventual, sa luam si oaresce masuri...
Sper ca despre drumuri nu tre sa mai zic nimic, pana si cei ce traiesc de ani buni in ceea ce azi numesc cu raspunderea unui om mahnit, raiuri urbane, au ajuns la concluzia ca pe drumurile noastre iti creste nivelul de stres la limita de refuz....
- Nu mai pot, de asemenea, nici cu fenomenalele noastre cai ferate. Avea si Romania ceva unde nu era catastrofala si deja s-au luat masuri de remediere a acestui aspect. Cica vrem cai ferate de mare viteza, TGV, stiti, va mai istoriseam eu o data ce misto ar fi sa traiesc clipa cand Bv - Constanta s-ar parcurge in 2-3 ore, nu in 9!!!! Buuuuuuuuuuuuuuun
Prima masura de a spori eficacitatea trenurilor a fost de a.... fiti tari, va zic acum... de a reduce viteza trenurilor si de a suspenda multe altele. Cum de ce? Bine, va zic. Ca firma aia austriaca (dar cu muncitori si sefi de santier romani - ring the bell?) sa catadicseasca sa treaca la treaba... Treaba care trebuia terminata candva la anu si deja este intarziata mai bine de un an...
Mda. Pana la Sfantu Asteapta mai e putin. Pana atunci trenurile (alea care au mai ramas) pe ruta Brasov Bucuresti, vor face tot intre 3 si 4 ore pe o distanta de 160 de km.
Ca fapt divers, de la Salonic la Atena se fac 5 ore cu trenul si sunt aproape 600 km. No (other) comment.
- Nu mai pot sa vad cum nu avem ospatari priceputi. Si nici cum nu avem servicii decente prin restaurante. Nu mai pot cu stangacismele lor, cu excesul de zel sau cu lipsa lui desavarsita.
Azi la Ploiesti, la Schnitzel Haus am servit masa, impreuna cu alti 15 oameni, iar ospatarita dupa ce a luat comanda de la fiecare, a revenit mai tarziu, trecand pe la fiecare in parte si intrebandu-l cu un aer conspirativ "dvs serviti ciorba?" ca atunci cand vine un nene si il intreaba pe un copilas daca ar vrea sa-i dea pe furis o bomboana... Jenant. ce naiba, la ditamai resortul, era greu sa fie lingurile alea deja pe masa si sa stranga pe urma surplusul? Era greu, normal... Nu mai pot cu painea de toast trantita pe masa unui local ce se vrea respectabil (nu, nu mananc niciodata paine la restaurant, insa am pretentia sa nu-si bata joc si sa iti dea paine de mic dejun cald la pranz, intr-un loc unde pretentile se vor high)... Si nu mai pot nici cu mancarurile inventate, sub patronajul denumirilor straine care dau bine in meniu...
Azi a comandat cineva salata greceasca. Maaaaaaare greseala. A venit un farfuroi urias cu un munte de salata verde, rosii silfidice, castraveti, masline de cauciuc, branza asa zisa feta, dar care sortiment cremos si untos in Grecia lipseste cu desavarsire si o mare lamaie trantita in varf, cu niste lipii arabesti pe margine. Grecesc, nu? Binenteles.
Ca fapt divers.... n-ai sa vezi salata greceasca cu salata verde nicaieri in Grecia. Oare au confundat culoarea verde de la ardeiul gras atat de scump la vedere in bucataria restaurantelor romanesti?!
Pentru cine e curios, salata asta "greceasca" poarta numele in greaca de "Horiatiki" si un simplu google search lamureste misterul. Si reteta.
Ca un leit motiv, zic ca nu mai pot nici cu deserturile rupte (la propriu, si repudiate acolo, in lumea buna) din bucataria sofisticata frantuzeasca si spoite in buna traditie romaneasca. Exemplu simplu si dezastruos. Azi era comandat un unic desert, clatite cu dulceata de fructe de padure. Cine l-a mancat, insa, a facut-o pe propria raspundere. Era oribil. Cu gandul suspinand dupa creme brulee, ma gandeam eu ca e inadmisibil la 10 lei portia de 2 clatite somaleze sa fie cu o dulceata cu gust de creta si asezonate cu topping consistent de capsuni cu gust de tzeava de esapament. ( nu, tzevi de esapament nu am gustat, insa asa imi imginez eu ca trebuie sa fie...).
- Si mai zic in final ca nu mai pot nici cu felul asta atat de balcanic de a se purta si comunica oamenii la o sedinta. Adica pardon, ii copiem pe americani una-ntr-una, ceva bun de la ei, cum ar fi arta discursului sau a respectului interlocutorului, nu puteam importa? Nu? Bine.
Am obosit azi jucand ping pong cu atentia de la unu la altul fara sa prind concret nicio idee finita, pentru ca nimeni nu asculta ce zice celalalt, intrerupand-l continuu si fara rezerve pentru a-si expune propriul punct de vedere(si ala ezitat si cu nspe mii de pre-idei si introduceri stereotipale, inoportune) care la randul lui era dublat de un altul care deja considera ca merge sa faca o incursiune in lipsa fair-playului unei buni intalniri de lucru... Si tot asa, o lupta continua pentru cuvant. So.....cheesy, I would dare to say.
Si, pentru ca din capul locului am recunoscut ca toate astea de mai sus sunt numai rodul imaginatiei mele cosnpirationale, iar eu sunt o sclifosita rasa pura, atunci pot sa spun degajat si ca, acum 2 saptamani la Bruxelles, oamenii aia au dat clasa multora cu pretentii de discursomani, totul in cel mai ridicat nivel de profesionalism... Deh, dar ei nu erau romani....
........................................................

You make me so... La la la !!!

You make me so La la la...
You make me go La la la...
It's weekend time!
La la la la la .... :-)




Va pup, have fun!

(Ava Leigh - "La la la")
........................................................

Bruxelles, ma belle [the end]

Am si uitat sa fac incheierea weekendului la Bruxelles.
Au trecut 10 zile de cand m-am intors si deja mi-e dor. Mi-e dor de linistea si calmul de acolo, cel putin cel afisat...
Mi-e dor de melange-ul lor cultural in care, culmea, m-am simtit bine, desi stinghera la inceput, dar apoi m-am obisnuit...
In putinul timp cand am apucat sa ma plimb, ma lovise o panica nesuferita... Ce sa caut eu acolo unde nu cunosc pe nimeni? Mda, dar parca stiam asta si cand mi-am ales destinatia pentru master. Ah, da, Londra e tot aproape, nu zic nu... S-au indepartat, insa, ratiunile pentru care singuratatea in capitala Belgiei era suportabila... Dar acum? Acum...?
Mi-a trecut repede panica, desi am concluzionat ca belgienii nu seamana deloc cu grecii si deci in Grecia e clar de ce ma simt ca pestele in apa. Insa ca experienta profesionala ofera Belgia ce Grecia nu prea ofera. Deci cumva exista un echilibru intre cele doua. Desigur, daca ma gandesc cati straini traiesc in Bruxelles, mai rar ai de a face cu belgienii propriu-zisi, iar faptul ca in Belgia sunt breo 37.000 de greci coloreaza mai suportabil tot tabloul. Ah, sigur ca da, sunt si romani destui acolo, dar... asta nu ne intereseaza.
La metrou am avut onoarea sa aud in dulcele grai carpatin "daiiiii si mie...." Aoleu, zic, nici aici nu scapam de voi?! (ce intrebare intrebatoare...)
Apoi, la intoarcerea acasa, la nici o zi de cand ma strecuram pe stradutele ticsite de gaufre calde, de chocolat coulant si pline ochi de toate natiile pamantului, asadar acasa, intr-un nevinovat drum spre Kaufland am dat nas in nas cu un ciorchine de melteni(de unde a aparut cuvantul asta, by the way?!), lucratori la trotuarul pe care mergeam si eu... Holy God(ca sa zic si eu ca americanul siderat), ce mi-a fost dat sa aud din gura lor... Sincer, sila e putin spus ca am simtit... Ma gandeam cum se nasc crimele pasionale bazate pe sila. Cat de usor... Asa cum venea spre noi (eram cu o prietena care, soc!, era si cu bebelusul langa ea - deci nici macar asta nu i-a tinut in loc pe jegosii aia) cu lopata si salivand ca un obsedat notoriu spurcandu-mi auzul cu marlanisme caracteristice speciei sale, ma gandeam eu in sinea mea ce simplu e sa recurgi la gesturi extreme si sa-i infigi o lopata in beregata....Simplu, simplu.

Ah, nu, nu va impacientati. Oricat de scarbita as fi, eu raman o lady si pana si gandurile de acest fel, meschine in fond, trec repede. Persista sila, insa... Ca nu pot, eu, om normal si fara stele in frunte, sa merg pana la un amarat de supermarket fara sa fiu apostrofata pe strada de niste nimeni care iti lasa un dezgust infiorator prin privirile si comentariile de cea mai joasa speta...
Ce legatura are asta cu Bruxelles-ul? Nu stiu. Poate doar faptul ca niciodata in cele 2 vizite acolo nu am fost supusa unui asemenea tratament, nici in centru, nici in cartier, nici ziua, nici in miez de noapte, nici cand eram singura si nici in grup... Desigur, sunt constienta ca si acolo exista zone si zone, ca in orice oras mare. Insa eu ma refer la chestiile de bun simt, ziua, in amiaza mare...
As vrea sa nu ma mai simt hartuita la mine in tara, la mine in oras, de niste oameni cu care impart acelasi aer, dar a caror neajunsuri intelectuale sau emotionale dau nastere la orori de limbaj, priviri obsedate si comentarii de mahala... E trist.
Sunt incurcata, sunt (Slava Dommnului) prea ocupata ca sa mai despic firul in 14, insa sunt obosita...
Mi-e dor de Bruxelles, de creme brulée, de gaufre chaude, de acel demential vin alb de Bordeaux, de oamenii pe care i-am cunoscut acolo, de calmul si ordinea ce domina armonios orasul, de zambetele sincere si placute a tuturor vanzatorilor si functionarilor...
Insa mi-e dor si de Grecia, de Salonic, my second home, de Atena, o proaspat descoperita posibila locatie in care as putea trai, mi-e dor de aroma de pe stradutele din Salonic, mi-e dor de mare si de aerul ala sarat, de cafenelele de pe faleza, mi-e dor de familia de acolo, de lumina aia specifica taramurilor elene....
Nu mai stiu de unde am inceput si daca intentionam sa scriu altceva (vorba Irinei, ca vad ca si altii se confrunta cu asa ceva), dar stiu ca nu pot sa ma hotarasc... Unde as vrea sa traiesc, carui oras i-as oferi inima, dar fara a ma sufoca de dorul celuilalt in acelasi timp?(ultima varianta incoltita in minte este visul de a calatori des, dintr-un loc intr-altul, saptamanal, lunar... cumva incat sa le impac pe toate, sa ma simt vie cum ma simt numai atunci cand calatoresc, sa ma simt libera, cum ma simt...ati ghicit, numai cand calatoresc...; sa vorbesc in romana, peste 5 min in greaca, cu vanzatoarea in engleza si cu functionarul in franceza....si tot asa) De ce e asa greu sa alegi de unul singur? De ce a fost atat de usor sa aleg cand eram ataaaaaaaat de indragostita, iar atunci orice decizie, fie ea si pe termen mai lung, era atat de la indemana....?
Ce-i cu complicaciunea asta, ca un ghem incalcit, din care nu reusesc sa ies?
Uffffff....
..................................................................
Va las cu o melodie...de suflet. Mariza, o voce...unica.
Prima data am ascultat-o in avion, la intoarcere. Printre turbulente, era o oaza de visare de care aveam nevoie. De atunci imi place mult.

..................................................................

Bruxelles, ma belle (3)

Am lasat in urma banda rulanta care iti faciliteaza un mers lin, dar rapid (daca in timp ce te afli pe ea, mai si inaintezi singurel), zumzetul furnicarului, uriasul "port" aerian si am pornit in cucerirea orasului.
In semi opacitatea privirii mele matinale, m-a uluit din nou amabilitatea oamenilor de acolo. O politete amabila care nu tradeaza nimic fals in ea, nu e nimic fortat de reguli aspre sau de supravegheri video, ci este pur si simplu ceva natural si aproape de la sine inteles...
Si ceva, pare-se, cu care e greu sa te obisnuiesti cand iti e dat sa primesti fire subtitri dintr-asa un tratament cu iz regesc chiar la tine acasa.
Habar nu aveam sa iau bilet de autobuz de la automat in cele 5 secunde pana pleca masina, drept pentru care am putut cumpara de la sofer care, dupa ce mi-a epxlicat unde sa cobor si m-a asigurat ca imi zice el, sa stau linistita, a mai coborit o data ca sa o ajute pe alta doamna sa manuiasca automatul de bilete. Fara pufneli, ochi dati peste cap, murmur infundat sau orice ar putea parea nefiresc si fortat.
Eu, la noi (deja ma irita si expresia asta, dar ce sa fac...) nu am intalnit asa ceva in cei 25 de ani pe care i-am petrecut aici...
Ba dimpotriva, ieri, a "nu-stiu-cata-oara" mi-a fost dat sa vad cum, cu o placere diabolica un neica nimeni aka sofer de autobuz, a trantit usa in nas unei doamne, plecand in tromba spre urmatoarea statie, victorios in mitocania lui...
La Bruxelles am ajuns usor la hotel, desi mi-a fost foarte greu sa ma orientez in spatiu la inceput. Am smotocit harta din greu tot weekendul. La un moment dat am decis sa intreb totusi unde exact e Hotel Bedford ala, caci strada parea destul de lunga si nu garantam ca ma aflu in locul potrivit. O tanti extrem de amabila nu numai ca mi-a raspuns amabil ca e foarte aproape de unde ma aflam eu, dar chiar s-a oferit sa ma insoteasca pana la hotel ca sa nu merg singura si sa fie sigura ca ma descurc. Cred ca inspiram si multa compasiune asa ciufulita si cu un aer tamp pe fata. Probabil ca aerul tamp apartinea migrenei, dar nu mai conteaza.
Precizez, daca mai era nevoie :-)) ca tanti cea amabila nu era Madame Chapeau din poza, ci una cu ceva mai mare mobilitate si volubilitate :-))
Ah, pentru ca mi-am amintit, vroiam sa mentionez ca am avut dreptate inca de data trecuta cand am zis ca noi, est europenii, avem un morcov pe undeva ce ne face asa irascibili si intzepati... In statia de la metrou, unde a trebuit sa schimb linia si directia, m-am oprit sa cer detalii de la ghiseul de informatii si dupa ce mi-a aratat domnul ala pe harta exact in ce directie si pe unde sa ajung la transfer, un alt angajat mi-a luat valiza si incerca sa imi arate ceva... Ceva ce nici nu am avut rabdare sa observ pentru ca deja ma zburlisem pentru ca el mi-a luat valiza ca sa imi arate nu stiu ce... S-a lasat pagubas, vazandu-ma neinteresata si cam iritata, dand din mana in asa fel incat tot eu m-am simtit aiurea, pentru ca nici macar nu l-am ascultat, crezandu-ma mai desteapta si intorcandu-i spatele ca si asa n-aveam chef sa socializez. El, saracul, vroia doar sa imi explice ca atunci cand am cerut informatii la ghiseu, mi-am lasat valiza nesupravegheata si ca e mai bine sa o tin in fata mea, sub tejghea, cum ar veni, ca sa o am sub ochi... Mda, n-am apreciat buna lui intentie, dar macar mi-am cerut scuze apoi si mi-am propus sa fiu mai relaxata, pentru ca e mult mai intelept asa.
Noroc ca am primit camera de hotel abia dupa 6 ore(credeam ca la hotelurile de 4 stele, dupa ora 14 si mai ales cand esti asteptat, nu intervin inadvertente, dar in sfarsit, tot raul spre bine, am fost fortata sa ma plimb) si uite asa am reusit sa savurez o ciocolata calda in Grand Place si sa ma invart putin pe stradutele inguste, doldora de turisti de toate naţiile.
Naţii care, oricum, au reprezentanti numerosi si prin locuitorii Bruxellesului. Asiatici, negri, arabi, turci, romani, greci, spanioli, portughezi, nordici, de toate, in toate limbile, de toate culorile si pentru toate anotimpurile - caci am intalnit in 3 zile de la sandale si rochite flu-flu potrivite vara pe canicula, pana la ugg si pardesie, esarfe si caciuli, toate defilau lejer in capitala Belgiei.
Iar am ratat MIM, Musée des Instruments de Musique, situat aproape de Grand Place intr-o superba cladire in stil Art Nouveau. Si nici Posta nu am gasit-o, poate data viitoare. Iar am venit cu vederile acasa. Tipic.
Asa ca in scurta plimbare, impreuna cu migrena cea "prietenoasa" care s-a dezlipit de mine abia peste noapte, nu am reusit sa vizitez decat muzeul H&M, si asta pentru ca s-a nimerit in calea-mi, iar in 10 min am dat o raita si m-am enervat ca nu am timp sa vad nimic mai cu atentie, mi-am luat o pereche de ochelari de aviator si am plecat inspre hotel.
Straduta asta unde e si H&M imi place mult.
Rue Neuve este o pietonala luuuunga, numai cu magazine, toate demne de atentie. Hema, HM, Esprit, Mexx, Women Secret, Etam, C&A, Beneton, Morgan, Camaieu, Inno, and so and so on....
N-a fost loc ( a se citi "timp") de shoppinguiala, asadar m-am multumit cu o waffa calda cu inghetata de capsuni in drum spre hotel.
Desi mi-am petrecut toata dupa amiaza de vineri, toata sambata si duminica dimineata in sala de conferinta, mi-a placut la nebunie. Am ascultat multi oameni vorbind, polemizand, dialogand si tinand speech-uri.
Le-am sorbit cuvintele, frazele frumos construite, le-am admirat tinuta sau am criticat (in gand) prestatii. Mi-am luat notite, m-am entuziasmat, si am continuat sa ma bucur de compania unor oameni care se strang anual sa imbunatateasca, sa vorbeasca, sa ia aminte, sa puna in lumina evenimente si ganduri, sa construiasca si, nu in ultimul rand, sa se intalneasca.
A fost frumos, as putea face asta zile in sir si nu m-as plictisi. Seara conferintele se mutau in bistrouri si restaurante. Am ras mult, am observat mult, am concluzionat pe masura si iar am mai admirat un pic.
M-am uitat cu admiratie la femei si barbati, deopotriva, care stiu sa sustina idei si principii, care stiu sa dialogheze civilizat (ceea ce, I must admit, nu ma asteptam, tinand cont de substratul elen al tuturor de acolo, insa voila!, tara de adoptie a facut minuni in cazul tuturor, impregnandu-le sarmul occidental al politetii si respectului reciproc).
M-a impresionat simplitatea oamenilor "mari", secretari generali ale unor organizatii mondiale, ambasadori sau profesori universitari, doctori in medicina sau arhitecti, toti simpli si prietenosi, desi somitati in domeniul lor de activitate; in 2 zile ai senzatia ca ii stii de o viata, iar eticheta se pastreaza, insa imbraca haine mai comode, lispite de rigoarea austera ale nasurilor "inalte" si de ne atins.
(To be continued)
...................................................................

Bruxelles, ma belle (2)

Am plecat obosita, asa e cand locuiesti in provincie si pentru un zbor de dimineata la ora 7, trebuie sa pleci de acasa la 2 ca sa nu te trezesti cu vreun blocaj, vreun tir latit pe unicul drum spre capitala, etc, iar odata cu decolarea, m-a luat de brat si migrena... Am dormit tot drumul si am ajuns ametita.
Iubesc calatoria cu avionul, desi este un melange intre adrenalina si confort, un mix intre frica si incantare, totul pledand in favoarea rapiditatii cu care te deplasezi, in conditii decente. Insa si asa, uneori mi se face atat de rau la decolare, incat sunt zombi toata ziua. Poate si combinatia cu oboseala da un asemenea efect, habar nu am. Uneori e ok, insa alteori mi se infunda urechile si simt presiunea de parca eu imping avionul ala... Insa imi place. Mereu ador sa stau la geam, casc gura la munti, ape sau norii de sub nas. E atat de frumos.
La intoarcere ne-am "intretinut" si cu o serie de turbulente, absolut oribile, am ascultat muzica si am inchis ochii rugandu-ma sa pasesc curand pe gresia aeroportului nostru aidoma unei aerogari, orice numai sa se termine zguduiala aia neprietenoasa.
Nu-mi place numai zborul, imi plac si avioanele. Si aeroporturile. Cu cat mai imense, cu atat mai frumoase. Imi place sa vad avioane de tot felul. Cel mai impunator si mai mare a fost unul de la United Airlines care mai avea si o culoare gri somptuos... Erau si avioane micute, stilul tantar obraznic. Ah! Si imi plac burdufurile alea - culoar, ce se trag la usa avionului. Ma enerveaza maxim cum la noi numai KLM, AirFrance si British Airways beneficiaza de acordeon din ala ce te conduce atat de simplu spre aeronava, fara sa te cobori, sa urci in autobuz, sa cobori iar si iar sa urci pe scara avionului. Fite, stiu, dar nu imi pasa. Pasiunea mea completa in materie de aeronautica, mostenita de la tata, include si culoarul burduf.
La Bruxelles sunt zeci de culoare din astea, nu 5-6 ca la noi. Iar acolo cand ajungi pe terminal, A sau B, fiecare cu 98 de porti, iti afiseaza cate minute faci pana la ultima poarta, atat e de lung. Si au banda rulanta de lungimi considerabile, nu ca la noi, o fasie prapadita si si aia la sosiri, inghesuita langa perete...
In Atena, de exemplu, m-a fascinat aeroportul construit, intr-un anumit sector, peste autostrada si linia de metrou. Cand am plecat, avionul a rulat vreo 15 min pana la pozitia de decolare, trecand la un moment dat pe un pod urias peste autostrada. Sunt ca un copil, pot sa povestesc mult si bine despre avioane, aeroporturi si dotarile aferente.
Dar sa revin la calatoria mea "just business" la Bruxelles...
(Tu be continued)
...............................................................

Bruxelles, ma belle (1)

Daca gandurile numeroase ce ma bombardeaza in fiecare minut atunci cand sunt plecata mi s-ar imprima pe hartie in clipa in care se deruleaza prin mintea mea, atunci, probabil, as reusi sa scriu mult mai des si cu mult mai multa acuratete ceea ce fie traiesc, fie observ, fie constat...
Insa nu functioneaza asa masinaria memoriei, iar de cele mai multe ori, ca si acum, ma trezesc cu ganduri si impresii diluate de revenirea la cotidian, de plaiurile mioritice ce sorb orice urma de inspiratie si de un fenomen bizar, un soi de "fata morgana" a amintirilor, caci cu cat ma afund in ganduri, cu atat se pierd in zarea uitarii mai tare...
M-am saturat de apatia asta care ma loveste, invariabil, la scurt timp dupa revenirea acasa.
Va multumesc celor ce au intrat in exercitiul ghicitului. Ati fost aproape, totusi, Germania, Londra...the land of love, sunt aproape :-)
Castigator a fost, insa, Bruxelles-ul !
~~~
Mi-am imaginat de atatea ori momentul asta.
In amanunt, in culori, in simtiri...
O emotie puternica si o bucurie imensa, fluturasi in stomac si o liniste mare in suflet.
Eram atat de nerabdatoare sa pasesc pe banda rulanta a impunatorului aeroport cu sclipiri in ochi. Sa ma opresc la Starbucks si sa savurez un Caramel Machiato in timp ce ii caut cu ochii zborul pe tabela de sosiri. Cum as lua autobuzul si as cobori in Place Schumann ca sa iau metroul ce ma va lasa in aglomerata Place Louise unde m-ar primi cu canapelele colorate si stilul modern, micul studio tres chic...
Mi-am inchipuit de multe ori cum ne-am da loc de intalnire in Grand Place cea incarcata de istorie si parfum de secole trecute...
Cum ne-am strecura pe stradutele ticsite cu taverne cu specific de fructe de mare si ne-am petrece o dup-amiaza incercand sa stabilim care dintre sutele de chocolaterii ar putea primi premiul celei mai savuroase... Cum am sta pe bancutza in fata Teatrului Regal si ne-am delecta cu o wafa calda cu inghetata de capsuni, iar apoi ne-am invarti a relaxare in frumosul carusel din piata.
Cum seara ne-am urca langa Palais de Justice si am admira un superb apus de soare, gustand o trufa fina, iar apoi am lua-o la picior inspre bistroul Multi Culti, unul dintre cele mai rafinate si intime localuri la care am fost vreodata.
Sunt momente banale pe care mi le-am desenat deseori in visele mele.
Clipe simple, dar eterne in amintire, a caror sfarsit s-ar invalui doar in melancolia asteptarii altui weekend cu aroma de waffa si vin parfumat din sudul Frantei, topit in mersul cotidian si in telefoanele din miez de noapte....
As putea descrie in mii de cuvinte scenariul weekendului belgian, l-am visat si l-am dorit, l-am croit de atatea ori si apoi l-am destramat din nou...
~ ~ ~
Viata, insa, joaca feste sau ‘v-ati ascuns-elea’ cu mine si mi-a pus visele la copt, poate, caci de data asta am aterizat pe impunatorul aeroport putin obosita si cu ochii sclipind numai a migrena nesuferita...
Am mers la Bruxelles cu treaba.
No love, no glory...

TO BE CONTINUED, stay tuned!
...............................................................

I'm back!

Am revenit!
Mai intai am sa va fac o marturisire:
NU MI-A FOST DOR!
De blog, de internet, de nimic(virtual)...
Am si uitat, aproape, ca exista asa ceva.
Revin curand cu povesti, daca am inspiratie, chiar cu mai multe posturi si, poate, cu ceva poze.
Acum mai dorm putin, sunt cam zapacita.
Pana imi fac eu temele, poate vrea cineva sa ghiceasca pe unde am umblat.
Anyone? :-)

............................................................

De Paşte...

Hristos a inviat!
Am stat departe de blog aceste zile caci nu am avut nici o farama de inspiratie.
Am petrecut, insa, 7 zile (and still counting) splendide, frumoase, tonice si nesperate.
Totul a inceput acum o saptamana, joi, cand am primit o frumoasa vedere cu Golden Gate Bridge. Thank you, my dear friend!!
Apoi vineri, Vinerea Mare, in care toti stateau pe langa case sa trebaluiasca, noi ne-am suit in masina si ne-am plimbarit toata ziulica la Bucuresti.
Ah, ce frumos a fost! Cat am mai ras. Am revenit acasa cu o durere de picioare straniu de persistenta, insa nici macar asta nu m-a demoralizat, desi sambata seara la slujba de Inviere m-am foit de pe un picior pe altul ca un copil de 5 ani si mai aveam putin si ma aezam pe jos. Dar ar fi fost un gest de "smerenie" mult prea mare pentru ciorchinele de preoti din fata mea, drept pentru care am rabdat mocnit ca sa nu le pricinuiesc asa o uluire mare :-)).
Nu-i nimic, ce conteaza, mai eram atenta doar la candela mea, pentru ca la preoti nu mai eram atenta din momentul in care au inceput cu indicatiile pretioase si cu lauda ca "si noi avem la biserica noastra lumina sfanta de la Ierusalim"(a adus-o un fluture :D, stie toata lumea,cum nu....), dupa care, uneia dintre cele ce cu naframa pe cap, sfioase, cantau pe langa manunchiul de preoti, i-a sunat telefonul si (stupoare!), s-a intors cu spatele cel cuvios la noi si a si bolborosit ceva, suficient de auzibil...
In sfarsit, roman(t)isme, eu si candela mea ne-am simtit bine, apoi am plecat impreuna cu ceilalti cu care venisem sa ciocnim un ou.
In seara aia iepurasul ma astepta acasa, statea pitit intr-un email. :-)
Bunica mea atomica a fost al doilea iepuras (si tin sa precizez unicitatea acestui an caci la noi in familie acest "iepuras" care aduce oua si cadouri nu exista, nu-l recunoaste nimeni, asa intrucat, cu atat mai mare bucuria). Cum ma uitam eu asa inspre atomicutza bunicutza observ ca poarta un batic gri foarte interesant. In timp ce mama ii sugera sa poarte ceva mai colorat, ma intind sa vad si......
Ta-daaaaa, bunica mea era mai moderna decat am sperat vreodata. Purta tzantzosa un batic fin Valentino. Na, how about that?!
Sunt convinsa ca habar nu avea ca e Valentino si ca nici babutzele ei nu ar aprecia asa o "extravagantza", asa ca am clipocit din ochisori, iar bunica mi l-a dat mie, chiar mai bucuroasa decat mine, ca in sfarsit nepoatei ei ii place ceva de la ea. (Ultima data cand mi-a luat o pisica nu am dat dovada de cine stie ce entuziasm...)
Ramane sa mai inspectez cu proxima ocazie teriotoriul guvernat de pisica ei cea ursuza si mofluza, ca sa ma asigur ca in cutia pandorei nu are si vreun Chanel sau vreun YSL... :-)))
Duminica a fost una dintre cele mai frumoase zi de Paste sarbatorite pana acum. Soare, putin racoare, ciripit de vrabiute, zumzet de bondarei si o curte mare. 3 catei simpatici foc (pe unul l-am surprins in pragul usii cum scheuna cu interes la Doamna si Vagabondul si intorcea capul cand in stanga, cand in dreapta, parca dorind sa se dumireasca cum au intrat cateii aia acolo...), un motan portocaliu si rotofei care mangaia de zor geamul de la bucatarie...
Am simtit ca m-am intors in copilaria-mi in aceasta frumoasa duminica de Paste, pentru ca pe langa zarva din jurul meu, a oamenilor dragi mie, pe langa aromele ademenitoare si ouale rosii, m-am jucat.
Da, ati citit bine.
Am jucat Sotron si am sarit coarda si chiar ne-am prostit sarind elastic, doamne cat am mai ras. Inca imi amintesc cate ceva, cum se joaca si cu cata infocare ma jucam cand aveam 7-8-9 ani. Atat de fresh m-am simtit dupa asa o zi a caror surprize au continuat sa se perinde prin fata ochilor mei... Am revazut un om extrem de drag, pe care nu-l vazusem de aproape 2 ani si mi-era dor si ii simteam lipsa... Insa am observat ca oamenii in timp se inraiesc si ca le e greu sa-si recunoasca greselile si gafele si exagerarile si, desi eu nu mai purtam pica si nici un fel de sentiment rautacios in mine, a fost greu sa-si deschida sufletul asa cum mi-as fi dorit.
Nu conteaza, baby stepts, e mai important decat izolarea totala, mai ales cand e vorba de oameni cu care ai crescut si care ti-au fost mai ceva ca o familie atatia ani...
Si luni am petrecut la aer curat, cu gratarel (de pui, pentru ca nu consum miel si nimic ce pare ruda cu dansul), prieteni si voie buna. Si cu o caruta de planuri de vacanta.
Cam asa am tinut-o saptamana asta, intr-o detasare - relaxare totala.
Imi place Pastele la nebunie. Incep sa cred ca se transforma in sarbatoarea mea preferata, desi si Craciunul il ador, insa e drept, a inceput sa ii lipseasca esenta unei sarbatori religioase si se transforma tot mai mult (in cazul meu) intr-o reuniune de familie si prieteni, cadouase si brad impodobot, lumanari aprinse si atomosfera romantica, lapte cu cacao sau vin fiert si peisaj imaculat de iarna...
Insa Pastele e ca o revenire la viata, natura te saluta cu miresmele ei de aprilie-mai, soarele incepe sa-ti sarute obrajii mai cu foc, ploaia racoroasa limpezeste atmosfera si undeva in zare miroase a vara.
~~~
Uite ca pana la urma m-am lungit la povesti si v-am povestit cum am petrecut de Pasti.
Voi ce ati facut, pe unde ati fost? Ce ati vazut frumos?
Am sa lipsesc cateva zile si de pe blog si din zona, asa ca sa fiti cuminti! :-)
Promit ca luni va povestesc si unde am fost si cum a fost.
So, stay tuned!!!!
Pa-paaaaaa
..................................................................................

Aş vrea...

Ca intr-o zi, peste niste ani, sa platesc bilet la un concert sustinut de aceasta doamna. O puteti vedea AICI.
Doamna care este, pana una alta, o femeie simpla dintr-un sat din Anglia si care, la 47 de ani, a avut curajul sa-si incerce norocul pe scena de la Britains Got Talent.
Si a reusit sa lasa absolut FARA CUVINTE intreaga audienta si juriul, dandu-le si dandu-ne o lectie cum rar primesti...
Natura umana, o vesnica surpriza...
Cum a zis si doamna din juriu:"It was a complet privilege listening to that"
Asta a fost, intr-adevar.

http://www.youtube.com/watch?v=d-KiGva9dV4&feature=related

..................................................................

De Primăvară ...

Azi m-am trezit atat de usor si atat de binedispusa...
Era ora 8 si eram toata un zambet...
Cafelutsa, masca cu caise pentru faţă, parul prins, fereastra larg deschisa, racoare...
Si ciocanitoarea mea cea cantatoare, neobosita isi zice partitura...
Auzeam copii afara. Era o fetita cu bunica, iar bunica ii spunea "acum mergem la gradinita si apoi ne asteapta bunicu' acasa..."
Nu stiu cum, dar racoarea diminetii, acea fetita cu bunica...m-au trimis pe nesimtite intr-o calatorie in timp... Aveam 5 ani si bunicu' ma ducea la gradinita... Tot el ma lua si mergeam acasa unde bunica pregatise masa de pranz... Imi placeau varza calita si mamaliguta cu lapte si fideaua cu sos de rosii cum acum nu mai pot manca pentru ca nu mai are aceeasi savoare ca in indepartata, deja, copilarie...
Bunicu'.... ce dor imi e de el.... De 3 ani imi e dor tare de el, acum 3 primaveri l-am vazut ultima data, chiar de ziua mamei cand au fost la noi...
Si eu... Eu eram ocupata atunci, fusesem in oras si nu apucasem sa mai joc cu el table sau sah... Si apoi, la cateva zile, era o amintire...
Bunicul intruchipeaza copilaria mea, ca o eprubeta cu arome fine tinuta in secret pentru a nu i se spulbera parfumul...
Dar nu numai copilaria, multi ani de atunci incolo bunicu a fost omul pentru care am fost mereu Soarele, ochii din cap, cel mai frumos motiv pentru a-si complica viata cu tot felul de lucruri, numai ca sa fiu eu fericita, multumita, impacata...
Stiu ca de acolo de unde e, ma poate vedea si am simtit, de multe ori, in clipe triste, ca la un singur gand distanta, este alaturi de mine, ca un inger pazitor....
~~~
In sfarsit e primavara asa cum trebuie, e cald, dimineata racoare, soarele iti mangaie fata, lumea zambeste mai des, isi petrece tot mai mult timp in aer liber. E atat de bine.
De cand alerg seara mi s-a schimbat total tonusul. E foarte adevarat ca ti se oxigeneaza creierul de la sport, si mai ales facut in aer liber, sub clar de luna.... E extraordinar!
Simt adierea schimbarii prin capul meu, e de bine...
Mai e putin timp si Grecia ma va primi iar cu bratele deschise!
Sunt atat de nerabdatoare. O luna in tara zeitei Afrodita este cel mai bun revigorant, ca sa nu mai zic ce dor imi e de toti de acolo, de sora bunicii, de veri si verisoare, de nepoteii, de locuri, de mare si de soare.
~~~
In alta ordine de idei, m-am enervat rau ieri cand am constatat ca am fost deposedata de IDul de Yahoo, asa cum am vazut ca au patit si altii.
Prima data am simtit furie, insa apoi am zis ok, si ce?!
Da, am pierdut adrese, contacte... Si?!
De oamenii importanti ma leaga ceva mai mult decat un simplu ID, iar de restul....well, c'est la vie, se mai face trierea...
Vom face o adresa noua, viata merge mai departe si e mult mai importanta decat o identitate de messenger...
Acum va las, am un braţ de flori ce trebuie frumos asezate in vaza pentru mama! :-)
Vă pup!
...................................................................