Mai stranui si mai greu de descris.
Inca o astept. Inca am senzatia ca o vad pe strada.
Desi au trecut aproape 2 ani...
Parca e plecata undeva si trebuie sa vina, pentru ca totul sa revina la normal.
Mi-e extrem de dor de ea.
Imi lipsesc discutiile noastre, imbratisarile, gandurile bune.
A fost, cumva, acea bunica extraordinara pe care nu am avut-o niciodata.
Nu ma intelegeti gresit, bunica atomica mi-e tare draga, chiar si cand face showuri alergandu-ne in miez de noapte pe la urgente, pentru ca mai apoi sa constatam ca nu are nimic, dar face tot felul de giumbuslucuri cu medicatia si cu regimul ei de viata sau chiar pentru diversitatea rutinei zilnice...
Cu doamna E a fost altceva, diferita si greu de comparat relatia cu oricare alta cu care impart, poate, acelasi arbore genealogic.
Stia cum sa te ia, era de o blandete dezarmanta, pacifista, impaciuitoare, calma, mereu cu o vorba buna pentru oricine, pentru orice situatie si pentru orice problema.
Am cunoscut-o acum multi ani, nici nu mai stiu cati, vreo 10 sa fie, si pentru mine a fost inca de atunci acea persoana de suflet, "toba" de carte, care sa aiba o candoare nemaintalnita, un dar aparte de a se face iubita si placuta de toata lumea.
Imi lipsesc si acum indrumarile si parerile ei. Cate ore am mai stat de vorba, la birou, pe banca, la telefon. Cu orele.
A plecat prea repede. Macar bunicul avea 80 de ani, stiam ca si-a trait viata, ca a plecat lin, aproape fara sa stie, asa cum si-a dorit...
Doamna E, insa, mai avea multe de spus si de facut. Dar parca la un moment dat nu a mai vrut si a lasat boala sa-i decida si sa-i curme viata.
Ma bucur ca am avut onoarea sa o cunosc, sa invat de la ea, ma bucur ca a devenit parte din familia noastra, ca atatea Craciunuri si sarbatori de Paste le-am petrecut impreuna.
Ma bucur ca fiica ei cea mica imi este in continuare o prietena draga si, cumva, ca o sora mai mare.
Saptamana trecuta a nascut un mic baietel iar eu cand am aflat, inainte sa ma dumiresc prea bine, am inceput sa plang, cu un amestec de bucurie si tristete, gandindu-ma la doamna E, care nu a mai apucat sa-l vada, gandindu-ma la nedreptatea sau, oricum, cursului misterios al vietii...
Ah, cum era sa uit?!
Era o gafista de exceptie. Dar, mai intai de toate, un om cu o poveste si un traseu al vietii impresionant, deloc desprins din basme, dimpotriva, dar potrivit unui roman de succes, nescris din pacate, un curs variat, colorat, uneori greu de suportat fara un spirit liber si puternic ca al ei. Era de o serenitate si de o seninatate incat nu te puteai supara pe ea. Oh, si cate au mai fost peripetiile ei prin viata, mai ales cand, lucrand la liga drepturilor omului, impreuna cu o prietena, a plimbat cu autobuzul prin Brasov o bomba descoperita pe un camp din apropierea orasului, camp unde murise un baietel pentru ca nimeni nu a crezut ca sunt bombe sau mine sau cum le-o zice, ramase de pe la exercitiile militare ale fabricii de armament din zona...
Sau, la fel de savuros, dar si la fel de senina si nevinovata, i-a dictat unei florarese sa scrie pe o coroana "odihna placuta"... :)))
Nu cred ca gresesc cand spun ca a fost, pe rand si toate odata, prietena, mama, bunica, sora, colega, mentor, un suflet extraordinar!
~~~
M-a rascolit acest post, dar am simtit nevoia sa-l scriu, totusi. Si l-am impartit in 2 pentru a nu fi prea lung si anevoios la citit.
Poate nu e perfect inchegat, poate nu e complet si poate e prea trist, insa e ceea ce am simtit eu si am dorit sa spun, din nou, ca un exercitiu al vesnicii amintiri.
In incheiere va las un citat al lui Alexandru Paleologu, un scriitor si diplomat roman foarte indragit de mine: "Iubesc gafeurii. Gafa îmi pare un semn de nobleţe, prin nonşalanţa şi dezinvoltura ei, prin lipsa ei de calcule şi oportunism. ... Gafeurul e distrat, ceea ce e expresia meditaţiei sau contemplării; e greu ca un intelectual să nu gafeze niciodată. Gafa e o formă de cinism spontan şi candid; e veridică şi dezinteresată. "
........................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu