Diminetile mele

Sunt putine zilele in care apuc sa savurez o dimineata pe indelete.
Sunt si mai putine cand ma prinde ora 7-8 deja pe strada.
Sunt mai mult momentele cand ma scol cu noaptea-n cap chiar fara sa ma deranjeze ca sa merg la coafor, cosmetica sau masaj. Ah, si uneori la dentist.
Diminetile in care imi incep vreo calatorie nu se pun, pentru ca din masina, tren sau avion perspectiva e alta, cumva mult mai melancolica si mai abstracta asupra diminetilor.
Si atunci cand mi se intampla sa fiu atat de matinala, dar in acelasi timp sa am un ritm agale si relaxat, apuc sa ma bucur cum se cuvine de inceputurile astea de zi care au ceva magic in ele.
Dimineata totul e pur, e un nou inceput, valul zilei de ieri a alunecat, iar ziua de maine inca nu se zareste...
Dimineata e promitatoare, generoasa parca cu timpul, blanda, racoroasa.
Cand merg pe strazi dis de dimineata gandurile imi danseaza hai hui.
E un ragaz al mintii.
Azi, de exemplu, am fost transportata inapoi in timp, in vremea copilariei mele, cand diminetile, dupa chinul trezirii, erau splendide.
Cel mai usor si frecvent sunt amintirile olfactive ce imi revin.
Aerul proaspat si rece din balconul bunicilor mei, mirosul pregnant al ziarului extras din cutia postala (si apoi grija mea de a nu-l lasa pe bunicu' sa citeasca vreun articol intreg fara sa nu ma napustesc a joaca peste ziarul lui :)))).
Si zgomotul, sunetele, vocea televizorului, imi revin cu usurinta in fata ochilor.
Linistea din cartier si zumzetul ametitor pt mine pe atunci al masinilor, autobuzelor...
Vibratia asfaltului sub bocaneala tramvaiului.
Intrebarile mele interminabile si repetitive despre de ce tramvaiele nu au numere si pe toate scrie 101?
Dar mai prezenta ca orice alta senzatie este aroma painii proaspete, pe care mergeam sa o cumpar cu bunica de la "Paine" dimineata devreme.
Harsaitul lazilor proaspat descarcate din masina, adulmecarea coltului de paine aproape cald, consistenta aceea nemaintalnita azi la nici o paine, de crocant pe dinafara si delicios pe dinauntru, fara a semana cu burete, gumilastic sau talpa ...
Plecand de la rememorarile diminetilor mele timpurii, am ajuns sa fac o retrospectiva a mai multor lucruri de pe vremea aia care acum nu mai pot decat sa ne produca un oftat, caci sunt bine disparute si ingropate de goana noastra spre lumea noua si moderna.
Tot azi mi-am amintit de chioscul de inghetata, de care uneori imi e atat de dor, de vafele acelea bune si reci cum nu mai gasesti sub nici un chip azi, de inghetata de cacao care arata ca un pachet de unt...
De aprozarele cu aspect rudimentar care miroseau a pamant...
De acele caramele invariabil facute una cu ambalajul, de gumele sfarmicioase si galbene in forma de tigareta, de sucul ala (infect, ce-i drept) de la cofetarie, de vechile tutungerii care miroaseau asa de bine si de specific unui loc cu tutun, chibrituri si ce stiu eu ce se mai gasea acolo, eu mergeam cu bunicu si-si cumpara "Carpati".
Sunt frumoase si unele supermarketuri, frumoase, ma rog, ce aiurea spus, sunt comode, sunt ademenitoare sau iscoditoare, insa ce frumos era totusi si cu toate lucrurile impartite pe caprarii, organizate si bine delimitate.
Sigur, goliciunea rafturilor sau multitudinea conservelor sau cozile sunt aspecte negative pe care insa azi le-am ignorat in calatoria mea preponderent olfactiva, nu ca sa le uit, ci ca sa pretuiesc macar un moment beneficiile copilariei mele, lucrurile cu care cam toti am crescut si care ne trezesc mereu amintiri.
Ah, ce vremuri, ce dimineti...
..............................................................