Ce s-ar intampla daca McDonald's ar ajunge in savana... :))))
marți, 28 august 2007
duminică, 19 august 2007
Nadara - comoara unei etnii
Vreau sa va spun o poveste. O poveste fascinanta pe care eu abia am aflat-o si pentru ca nu stiu cati o cunosc, am sa o impartasesc cu voi.
Am fost vineri la Sighisoara la concert cu Nadara - gypsy band. Superb!!! Absolut formidabil au cantat. Au facut atmosfera, au dansat, au uns inimile si au dezmortit picioarele publicului ce incepuse sa danseze odata cu ei.
Intorcandu-ma acasa, am inceput putina search-uiala pe google sa aflu si eu "cine sunt astia"... Si am aflat. Dar nu numai atat. M-au cucerit. Ei cu povestea lor si in special povestea solistei grupului, Alexandra Beaujard, o frumoasa frantuzoaica.
Asadar...
Nadara - comoara unei etnii
Nadara ("nu-ti fie frica" in rromanes), formatia care a incantat publicul sighisorean si anul asta la festivalul ProEtnica, are o poveste ce merita impartasita.
Totul a inceput la sfarsitul anilor '90 cand frantuzoaica Alexandra Beaujard, solista trupei Nadara, a ales sa se stabileasca in Romania, intr-un sat din judetul Mures. Alexandra, comediana, cantareata si instrumentista, facea parte dintr-o trupa de artisti care traiau de ani in sir in carute, plimbandu-se prin Europa si sustinand spectacole. Povestea lor este aproape romantica. O mama singura, inca tanara si "intristator" de frumoasa (cum spune Vasile Ionescu in articolul sau despre Nadara), impreuna cu cei 2 baieti si prietenele lor isi vand agoniseala de-o viata si decid sa plece in India, peregrinandu-se o vreme prin Italia si Ungaria. Mama renunta din cauza razboiului din Iugoslavia si ajunge, purtata de destin, in tara noastra.
Cand a ajuns in Romania, Alexandra s-a hotarat sa ramana in satul Ceaus din Mures, fascinata fiind de muzica diferitelor comunitati din Transilvania.
In 2005 Tony Gatlif a facut un film pornind de la destinul Alexandrei Beaujard, aceasta Amelie care vrea sa-i faca pe toti fericiti pentru ca ea nu stie cum ar putea fi fericita... In film formaia Nadara a participat la coloana sonora a peliculei, iar Alexandra, care vorbeste fluent 6 limbi - franceza, romana, italiana, maghiara, rromanes si engleza - a jucat (n.r. rolul Luminitsei) al treilea rol feminin, alaturi de Asia Argento si Amira Casar.
Impreuna cu alti 6 instrumentisti Alexandra Beaujard infiinteaza un taraf cu care canta si incanta intreaga Europa de cativa ani, iar cu fondurile din spectacole a infiintat o organizatie umanitara din dorinta de a-i ajuta pe copiii rromi defavorizati si comunitatile acestora.
Repertoriul formatiei este unul foarte divers, influentat de muzica transilvaneana. Cei 7 cantareti reunesc in spectacolele lor toata forta si frumusetea melodiilor populare tiganesti, romanesti si unguresti.
Iata asadar un exemplu splendid de altruism si dedicare, inafara oricarei ratiuni, ce te determina sa fii mai bun, sa reflectezi asupra prejudecatilor impamantenite uneori atat de nedrept, sa nu astepti de la altii ci sa pui mana si sa actionezi
Am fost vineri la Sighisoara la concert cu Nadara - gypsy band. Superb!!! Absolut formidabil au cantat. Au facut atmosfera, au dansat, au uns inimile si au dezmortit picioarele publicului ce incepuse sa danseze odata cu ei.
Intorcandu-ma acasa, am inceput putina search-uiala pe google sa aflu si eu "cine sunt astia"... Si am aflat. Dar nu numai atat. M-au cucerit. Ei cu povestea lor si in special povestea solistei grupului, Alexandra Beaujard, o frumoasa frantuzoaica.
Asadar...
Nadara - comoara unei etnii
Nadara ("nu-ti fie frica" in rromanes), formatia care a incantat publicul sighisorean si anul asta la festivalul ProEtnica, are o poveste ce merita impartasita.
Totul a inceput la sfarsitul anilor '90 cand frantuzoaica Alexandra Beaujard, solista trupei Nadara, a ales sa se stabileasca in Romania, intr-un sat din judetul Mures. Alexandra, comediana, cantareata si instrumentista, facea parte dintr-o trupa de artisti care traiau de ani in sir in carute, plimbandu-se prin Europa si sustinand spectacole. Povestea lor este aproape romantica. O mama singura, inca tanara si "intristator" de frumoasa (cum spune Vasile Ionescu in articolul sau despre Nadara), impreuna cu cei 2 baieti si prietenele lor isi vand agoniseala de-o viata si decid sa plece in India, peregrinandu-se o vreme prin Italia si Ungaria. Mama renunta din cauza razboiului din Iugoslavia si ajunge, purtata de destin, in tara noastra.
Cand a ajuns in Romania, Alexandra s-a hotarat sa ramana in satul Ceaus din Mures, fascinata fiind de muzica diferitelor comunitati din Transilvania.
In 2005 Tony Gatlif a facut un film pornind de la destinul Alexandrei Beaujard, aceasta Amelie care vrea sa-i faca pe toti fericiti pentru ca ea nu stie cum ar putea fi fericita... In film formaia Nadara a participat la coloana sonora a peliculei, iar Alexandra, care vorbeste fluent 6 limbi - franceza, romana, italiana, maghiara, rromanes si engleza - a jucat (n.r. rolul Luminitsei) al treilea rol feminin, alaturi de Asia Argento si Amira Casar.
Impreuna cu alti 6 instrumentisti Alexandra Beaujard infiinteaza un taraf cu care canta si incanta intreaga Europa de cativa ani, iar cu fondurile din spectacole a infiintat o organizatie umanitara din dorinta de a-i ajuta pe copiii rromi defavorizati si comunitatile acestora.
Repertoriul formatiei este unul foarte divers, influentat de muzica transilvaneana. Cei 7 cantareti reunesc in spectacolele lor toata forta si frumusetea melodiilor populare tiganesti, romanesti si unguresti.
Iata asadar un exemplu splendid de altruism si dedicare, inafara oricarei ratiuni, ce te determina sa fii mai bun, sa reflectezi asupra prejudecatilor impamantenite uneori atat de nedrept, sa nu astepti de la altii ci sa pui mana si sa actionezi
sâmbătă, 18 august 2007
Fratilor, e grav!!!
Azi mi-am dat seama, oarecum mirata, ca nu numai ca sunt mai mult decat dependenta de internet, dar mai sunt la fel de "mai mult decat" dependenta si de propriul calculator...
Va mirati tare? Asa tare ca mine cand mi-am dat seama? :))))) Nu, eh? Ma gandeam eu...
Nu stiu cum a inceput totul, dar vad ca dependenta asta ia proportiile bulgarului de zapada rastogolit de pe un deal spre vale... Stiu deja si pasul urmator (care, zic eu hotarata, este si finalul "tragediei" mele...): un laptop!!!
Acolo as avea si paginile favorite salvate(am un "raft" intreg de linkuri mereu pregatite pt mine, or zilele astea am suferit iar de google mania si de "cum naiba era pagina aia unde intram si dupa aia intram si citeam si faceam..." :))), documentele si muzica mea, msn-ul instalat corespunzator (nu ca la Sighisoara unde era, cred, varianta de msn hotmail de pe vremea lu' bunica...si ca sa instalez un windows live msn decent imi lua o ora!!!!), risc scazut de pastrat parole si adrese (calculatorul ala preistoric mai era si strangator)si cred ca mai sunt avantaje de expus...
Eh, va ziceam si voua, asa, sa stiti... :)))
Ma duc, pana una alta, sa-mi desenez un Vaio mic :))) (cica ajuta, v-am mai zis) la implinirea dorintelor. Nu,nu Vaio ajuta (desi eu as sustine si cauza lui), ci desenatul... :))))
Va mirati tare? Asa tare ca mine cand mi-am dat seama? :))))) Nu, eh? Ma gandeam eu...
Nu stiu cum a inceput totul, dar vad ca dependenta asta ia proportiile bulgarului de zapada rastogolit de pe un deal spre vale... Stiu deja si pasul urmator (care, zic eu hotarata, este si finalul "tragediei" mele...): un laptop!!!
Acolo as avea si paginile favorite salvate(am un "raft" intreg de linkuri mereu pregatite pt mine, or zilele astea am suferit iar de google mania si de "cum naiba era pagina aia unde intram si dupa aia intram si citeam si faceam..." :))), documentele si muzica mea, msn-ul instalat corespunzator (nu ca la Sighisoara unde era, cred, varianta de msn hotmail de pe vremea lu' bunica...si ca sa instalez un windows live msn decent imi lua o ora!!!!), risc scazut de pastrat parole si adrese (calculatorul ala preistoric mai era si strangator)si cred ca mai sunt avantaje de expus...
Eh, va ziceam si voua, asa, sa stiti... :)))
Ma duc, pana una alta, sa-mi desenez un Vaio mic :))) (cica ajuta, v-am mai zis) la implinirea dorintelor. Nu,nu Vaio ajuta (desi eu as sustine si cauza lui), ci desenatul... :))))
vineri, 17 august 2007
Cand culorile isi dau mana...
ProEtnica 2007 – celebrand diversitatea
La Festivalul anual ProEtnica de la Sighisoara sarbatorim unitatea prin diversitate.
Magiari, germani, greci, italieni, cehi, slovaci, turci, tatari, evrei, ucrainieni, aromani, polonezi, croati, sarbi, bulgari, albanezi, armeni, macedoneni, sasi, rromi, rusi lipoveni, ruteni…
Toata aceasta frumoasa si bogata paleta culturala face, pe intreaga durata a manifestarior artistice , demonstratia vie a frumoasei comuniuni pe taram romanesc de-a lungul veacurilor, nu numai a romanilor cu etnicii minoritari, dar si a minoritatilor culturale intre ele.
Si cum altfel se poate sarbatori mai frumos decat prin cantec si dans, prin dezbateri pe teme culturale si istorice, prin teatru si joc.
Festivalul, ca un tort cu bogate fructe colorate, se imparte in mod echitabil tuturor. Nimeni nu este uitat, nimeni nu este dat la o parte sau discriminat.
Fiecare comunitate prezinta o particica din traditiile, obiceiurile si din mosenirea strabuna. De la an la an te surprinde progresul, ambitia pentru “mai frumos” si “mai bine”, diversificarea spectacolelor, a dansurilor, a cantecelor, a porturilor.
Si pentru ca in Grecia Antica zeii locuiau pe varful muntelui Olimp, acea “Meca” a divinitatilor, la fel si “zeii” purtatori ai mesajului cultural ancestral, urmasi ai popoarelor ce si-au lasat amprenta culturala in istoria poporului roman de-a lungul peregrinarilor prin tara noastra, isi dau intalnire in minunata si batrana cetate a Sighisoarei.
Pentru 9 zile (din 17 in 25 august) cetatea medievala imbraca straie de sarbatoare, primindu-i cu caldura si deosebita ospitalitate pe toti vizitatorii, participantii si sustinatorii ce aleg sa-i treaca portile in aceasta perioada, bucurandu-si sufletul si incantandu-si privirea, spre a gusta un strop din magia spectacolului facut din suflet pentru suflet, in deplina armonie unii cu altii.
Am zis!!!
La Festivalul anual ProEtnica de la Sighisoara sarbatorim unitatea prin diversitate.
Magiari, germani, greci, italieni, cehi, slovaci, turci, tatari, evrei, ucrainieni, aromani, polonezi, croati, sarbi, bulgari, albanezi, armeni, macedoneni, sasi, rromi, rusi lipoveni, ruteni…
Toata aceasta frumoasa si bogata paleta culturala face, pe intreaga durata a manifestarior artistice , demonstratia vie a frumoasei comuniuni pe taram romanesc de-a lungul veacurilor, nu numai a romanilor cu etnicii minoritari, dar si a minoritatilor culturale intre ele.
Si cum altfel se poate sarbatori mai frumos decat prin cantec si dans, prin dezbateri pe teme culturale si istorice, prin teatru si joc.
Festivalul, ca un tort cu bogate fructe colorate, se imparte in mod echitabil tuturor. Nimeni nu este uitat, nimeni nu este dat la o parte sau discriminat.
Fiecare comunitate prezinta o particica din traditiile, obiceiurile si din mosenirea strabuna. De la an la an te surprinde progresul, ambitia pentru “mai frumos” si “mai bine”, diversificarea spectacolelor, a dansurilor, a cantecelor, a porturilor.
Si pentru ca in Grecia Antica zeii locuiau pe varful muntelui Olimp, acea “Meca” a divinitatilor, la fel si “zeii” purtatori ai mesajului cultural ancestral, urmasi ai popoarelor ce si-au lasat amprenta culturala in istoria poporului roman de-a lungul peregrinarilor prin tara noastra, isi dau intalnire in minunata si batrana cetate a Sighisoarei.
Pentru 9 zile (din 17 in 25 august) cetatea medievala imbraca straie de sarbatoare, primindu-i cu caldura si deosebita ospitalitate pe toti vizitatorii, participantii si sustinatorii ce aleg sa-i treaca portile in aceasta perioada, bucurandu-si sufletul si incantandu-si privirea, spre a gusta un strop din magia spectacolului facut din suflet pentru suflet, in deplina armonie unii cu altii.
Am zis!!!
duminică, 12 august 2007
"Mai binele" - dusmanul "binelui"
Sau cum excesul de zel poate omori pasiunea.... poate strica un lucru bun.... te poate arunca inapoi fara sa-ti dai seama....
Si asta numai pentru ca nu esti multumit cu ce ai pe moment si vrei mai mult, mai bine, mai altfel...si repede!!!!!
Nu ma intelegeti gresit, nu e rau sa fii perfectionist, sa-ti doresti sa evoluezi, dar trebuie sa stii cand si cum sa o faci...cu ce resurse pornesti la drum, cat de pregatit esti sa avansezi....
Sunt situatii in viata, la servici, in cariera, in relatii cand daca ai ajuns la pragul lui "bine", ar trebui sa zabovesti putin la etajul ala, sa te bucuri de priveliste, sa cercetezi cu atentie si sa savurezi si abia apoi, dupa un timp oarecare sa avansezi spre "mai bine"....sa pasesti curajos si increzator pe scarile ce urca la nivelul urmator. Pentru ca in situatia in care dai de "bine" si imediat vrei la "mai bine" desi esti obosit si sleit de puteri si desi esti "imbiat" de cei ce stau pe palier cu "bine" sa stai putin si sa te odihnesti, dar tu nu si nu, ca vrei mai sus, avid de "mai bine", exista riscul sa pierzi tot.
Si asta in orice domeniu...
Stiti, ca la "vrei sa fii miliardar" cand desi nu te mai simti stapan pe situatie, nu stii sa te opresti. Sau ca la jocurile de noroc cand, la fel, ahtiat dupa muuuult, uiti sa spui stop si sa-ti savurezi o mica victorie in armonie...
Nu stiu, eu asa am invatat si m-am si convins... Ca de cele mai multe ori un "mai bine" sfortat e cel mai mare dusman al unui "bine" frumos instalat....
Si asta numai pentru ca nu esti multumit cu ce ai pe moment si vrei mai mult, mai bine, mai altfel...si repede!!!!!
Nu ma intelegeti gresit, nu e rau sa fii perfectionist, sa-ti doresti sa evoluezi, dar trebuie sa stii cand si cum sa o faci...cu ce resurse pornesti la drum, cat de pregatit esti sa avansezi....
Sunt situatii in viata, la servici, in cariera, in relatii cand daca ai ajuns la pragul lui "bine", ar trebui sa zabovesti putin la etajul ala, sa te bucuri de priveliste, sa cercetezi cu atentie si sa savurezi si abia apoi, dupa un timp oarecare sa avansezi spre "mai bine"....sa pasesti curajos si increzator pe scarile ce urca la nivelul urmator. Pentru ca in situatia in care dai de "bine" si imediat vrei la "mai bine" desi esti obosit si sleit de puteri si desi esti "imbiat" de cei ce stau pe palier cu "bine" sa stai putin si sa te odihnesti, dar tu nu si nu, ca vrei mai sus, avid de "mai bine", exista riscul sa pierzi tot.
Si asta in orice domeniu...
Stiti, ca la "vrei sa fii miliardar" cand desi nu te mai simti stapan pe situatie, nu stii sa te opresti. Sau ca la jocurile de noroc cand, la fel, ahtiat dupa muuuult, uiti sa spui stop si sa-ti savurezi o mica victorie in armonie...
Nu stiu, eu asa am invatat si m-am si convins... Ca de cele mai multe ori un "mai bine" sfortat e cel mai mare dusman al unui "bine" frumos instalat....
miercuri, 8 august 2007
Imi place noaptea...
"Noapte toate pisicile sunt negre", dar nu de aia iubesc noaptea...
Mai degraba pentru ca "noaptea e un sfetnic bun"....
Nu intotdeauna am indragit noaptea.... Dimpotriva, mica fiind eram terifiata de ideea inserarii si a innoptarii.
Din cauza asta foarte greu am dormit singura si foarte greu am renuntat la lumina aprinsa, lapma de veghe, luminita "salvatoare"...
Nu stiu de ce am fost asa. Nu am fost un copil speriat de si cu "bau-bau"... Ai mei nu mi l-au "prezentat" niciodata pe "sperietorul de ciori" si au interzis si celorlalti (bunici, tantii si neni, matusi si alte rubedenii) sa ma "aibe la mana" intr-un mod atat de "ieftin"(caci numai ieftina poate fi catalogata modalitatea de a-ti astampara odrasla prin creerea unei frici tembele ce duce, in unele cazuri, la traume sufletesti greu de peticit...).
Si cu toate astea uram noaptea... Si am tot urat-o multa vreme...
Pana intr-un moment cand a inceput sa-mi placa, pana i-am prins gustul... Gustul fin al unei "linisti" aparte, ca o pace ce se asterne peste zi, ca o patura moale ce te mangaie si te rasfata inaintea unei noi zile in bataia reflectoarelor....
Stiti cum se spune ca de la ura la dragoste nu-i decat un pas...
Asa si eu.
Ador impacarea noptii.... aerul racoros (bine, nu pun la socoteala canicula de acum cateva zile, treaca de la mine), linistea fermecatoare, aducatoare de idei si de solutii....
Noaptea e amabila, daca stii s-o indragesti... Noaptea te sfatuieste si te relaxeaza...
Noaptea, noaptea tarziu, am timp sa analizez si sa inteleg (sau sa incerc sa inteleg) tot ce s-a petrecut peste zi. Sa rememorez vorbele frumoase, sa le tot repet, sa le aud iar si iar si iar...
Sa fac planuri, sa tes vise, sa le lipesc in poza viitorului... Sa caut solutii pentru dileme, sa desprafuiesc vechi amintiri, lucruri, socoteli....
Sa iert si sa cer iertare...
Sa elimin energia negativa...
Sa-mi amintesc de oameni dragi, sa-i redesenez in mintea-mi...
Unii au jurnal... Le place...
Mie-mi place noaptea! Noaptea este cel mai dulce jurnal... Foarte intim si primitor, departe de ochii indiscreti, la adapostul memoriei mele....pictez pe panza noptii tot ce-mi pofteste inima, cu ce culori si in ce forme vreau... Eu sunt pictorul, eu am penelul..... e atat de bine!!!
Imi place noaptea....
Imi place noaptea tarziu sa palavragesc cu oameni dragi cu ajutorul indispensabilului,deja, internet...
Imi place noaptea sa bantui prin bucatarie dupa un pahar cu apa...
Si sa nu aprind lumina...
Imi place noaptea sa ascult muzica si sa o simt, sa o traiesc....
Imi place sa ascult linistea din strada, picaturile de ploaie mocaneasca... vantul cum suiera in voie.
Imi place sa citesc pana se face lumina...
Imi place sa-mi ascult bataile inimii, sa privesc cum trec minutele, unul dupa altul, sa privesc tavanul alb si sa vad mii de culori (culorile sufletului meu)...
Imi place sa iubesc noaptea, mai mult decat ziua... Imi place sa plang noaptea(aproape niciodata ziua) ca sa-mi alin ranile sufletesti(atunci cand ele apar)...
Imi place noaptea.... (la fel de mult ca si ziua; dar altfel)
Mai degraba pentru ca "noaptea e un sfetnic bun"....
Nu intotdeauna am indragit noaptea.... Dimpotriva, mica fiind eram terifiata de ideea inserarii si a innoptarii.
Din cauza asta foarte greu am dormit singura si foarte greu am renuntat la lumina aprinsa, lapma de veghe, luminita "salvatoare"...
Nu stiu de ce am fost asa. Nu am fost un copil speriat de si cu "bau-bau"... Ai mei nu mi l-au "prezentat" niciodata pe "sperietorul de ciori" si au interzis si celorlalti (bunici, tantii si neni, matusi si alte rubedenii) sa ma "aibe la mana" intr-un mod atat de "ieftin"(caci numai ieftina poate fi catalogata modalitatea de a-ti astampara odrasla prin creerea unei frici tembele ce duce, in unele cazuri, la traume sufletesti greu de peticit...).
Si cu toate astea uram noaptea... Si am tot urat-o multa vreme...
Pana intr-un moment cand a inceput sa-mi placa, pana i-am prins gustul... Gustul fin al unei "linisti" aparte, ca o pace ce se asterne peste zi, ca o patura moale ce te mangaie si te rasfata inaintea unei noi zile in bataia reflectoarelor....
Stiti cum se spune ca de la ura la dragoste nu-i decat un pas...
Asa si eu.
Ador impacarea noptii.... aerul racoros (bine, nu pun la socoteala canicula de acum cateva zile, treaca de la mine), linistea fermecatoare, aducatoare de idei si de solutii....
Noaptea e amabila, daca stii s-o indragesti... Noaptea te sfatuieste si te relaxeaza...
Noaptea, noaptea tarziu, am timp sa analizez si sa inteleg (sau sa incerc sa inteleg) tot ce s-a petrecut peste zi. Sa rememorez vorbele frumoase, sa le tot repet, sa le aud iar si iar si iar...
Sa fac planuri, sa tes vise, sa le lipesc in poza viitorului... Sa caut solutii pentru dileme, sa desprafuiesc vechi amintiri, lucruri, socoteli....
Sa iert si sa cer iertare...
Sa elimin energia negativa...
Sa-mi amintesc de oameni dragi, sa-i redesenez in mintea-mi...
Unii au jurnal... Le place...
Mie-mi place noaptea! Noaptea este cel mai dulce jurnal... Foarte intim si primitor, departe de ochii indiscreti, la adapostul memoriei mele....pictez pe panza noptii tot ce-mi pofteste inima, cu ce culori si in ce forme vreau... Eu sunt pictorul, eu am penelul..... e atat de bine!!!
Imi place noaptea....
Imi place noaptea tarziu sa palavragesc cu oameni dragi cu ajutorul indispensabilului,deja, internet...
Imi place noaptea sa bantui prin bucatarie dupa un pahar cu apa...
Si sa nu aprind lumina...
Imi place noaptea sa ascult muzica si sa o simt, sa o traiesc....
Imi place sa ascult linistea din strada, picaturile de ploaie mocaneasca... vantul cum suiera in voie.
Imi place sa citesc pana se face lumina...
Imi place sa-mi ascult bataile inimii, sa privesc cum trec minutele, unul dupa altul, sa privesc tavanul alb si sa vad mii de culori (culorile sufletului meu)...
Imi place sa iubesc noaptea, mai mult decat ziua... Imi place sa plang noaptea(aproape niciodata ziua) ca sa-mi alin ranile sufletesti(atunci cand ele apar)...
Imi place noaptea.... (la fel de mult ca si ziua; dar altfel)
duminică, 5 august 2007
Numar zilele...
Numar zilele...
Numar zilele in care am zis "mi-e dor"...
Numar zilele in care am zis ca mor...
De dor...
Numar zilele si noptile si diminetile
Numar serile si mizurile de noapte...si dup-amiezele...
Numar tot ce ma face sa sper, numar tot ce poate topi clipele interminabile de asteptare "mocnita" si "chinuita"... in clipe de dulce speranta surazatoare...
Numar stelele si merele si picaturile de apa...
Numar apusurile inflacarate ale sufletului meu "ciopartit" de dor...
Numar mailurile si spamurile si blogurile citite pentru ca....mi-e dor...
Numar pozele, numar melodiile, numar cartile...
Numar foile colorate, numar cariocile, numar biletelele pe care am scris: "mi-e doooor!!!!"
Numar zilele... luni, marti, ziua dintre marti si miercuri, a doua zi dintre marti si miercuri, a treia...., joi, joi si jumatate, joi si trei sferturi, joi si... patru sferturi...., vineri, vineri si un colt, vineri si doua colturi.... timpul sta in loc... de dor!
Numar oamenii si masinile, numar copiii si motocicletele..., numar norii si picaturile de ploaie...
Numar scamele si pernele si cremele...
Numar literele si virgulele si punctele si semnele mirarii....., numar randurile goale
Numar filmele vazute cu dor...
Numar filmele vazute-n dor...
Numar florile si fluturii, numar iarba si trifoiul....
Numar melancoliile si nostalgiile si dorintele si rugile...
Numar memorarile si REmemorarile tuturor clipelor de zahar in care as vrea sa ma topesc si sa ma transform in dulce leac....
De dor...
Numar zanele si le implor...
Sa impinga timpul, sa aline dorul, sa topeasca zilele si noptile, sa micsoreze ora, minutul, secunda...
Sa topeasca praf de pulbere divina si sa-l amestece cu visele si doru-mi arzator, sa toarne bucatele de vata de zahar, praline, ciocolata.... sa presare un varf de speranta si alinare si sa inveleasca totu-n file de basm...
Numar ingerii si razele de soare, numar gandurile trecatoare...
Numar....
NUmar...
NUMar...
NUMAr...
NUMAR....
Numar, numar, numar...
Numar "m"-urile si "i"-urile, numar "-"-urile si "e"-urile!!!!!
Numar "D"-urile si "O"-urile si "R-"urile....
Mi-e dor...
Numar zilele in care am zis "mi-e dor"...
Numar zilele in care am zis ca mor...
De dor...
Numar zilele si noptile si diminetile
Numar serile si mizurile de noapte...si dup-amiezele...
Numar tot ce ma face sa sper, numar tot ce poate topi clipele interminabile de asteptare "mocnita" si "chinuita"... in clipe de dulce speranta surazatoare...
Numar stelele si merele si picaturile de apa...
Numar apusurile inflacarate ale sufletului meu "ciopartit" de dor...
Numar mailurile si spamurile si blogurile citite pentru ca....mi-e dor...
Numar pozele, numar melodiile, numar cartile...
Numar foile colorate, numar cariocile, numar biletelele pe care am scris: "mi-e doooor!!!!"
Numar zilele... luni, marti, ziua dintre marti si miercuri, a doua zi dintre marti si miercuri, a treia...., joi, joi si jumatate, joi si trei sferturi, joi si... patru sferturi...., vineri, vineri si un colt, vineri si doua colturi.... timpul sta in loc... de dor!
Numar oamenii si masinile, numar copiii si motocicletele..., numar norii si picaturile de ploaie...
Numar scamele si pernele si cremele...
Numar literele si virgulele si punctele si semnele mirarii....., numar randurile goale
Numar filmele vazute cu dor...
Numar filmele vazute-n dor...
Numar florile si fluturii, numar iarba si trifoiul....
Numar melancoliile si nostalgiile si dorintele si rugile...
Numar memorarile si REmemorarile tuturor clipelor de zahar in care as vrea sa ma topesc si sa ma transform in dulce leac....
De dor...
Numar zanele si le implor...
Sa impinga timpul, sa aline dorul, sa topeasca zilele si noptile, sa micsoreze ora, minutul, secunda...
Sa topeasca praf de pulbere divina si sa-l amestece cu visele si doru-mi arzator, sa toarne bucatele de vata de zahar, praline, ciocolata.... sa presare un varf de speranta si alinare si sa inveleasca totu-n file de basm...
Numar ingerii si razele de soare, numar gandurile trecatoare...
Numar....
NUmar...
NUMar...
NUMAr...
NUMAR....
Numar, numar, numar...
Numar "m"-urile si "i"-urile, numar "-"-urile si "e"-urile!!!!!
Numar "D"-urile si "O"-urile si "R-"urile....
Mi-e dor...
vineri, 3 august 2007
Feminitatea - un sirag de perle rare...
Mi-a zis deunazi o prietena :"scrie ceva pe tema feminitatii"...si am zis "okay, nimic mai simplu"....
Piticu: "du-te, tu!!! Pe bune?! Pai, ia, hai scrie..., sa te vad."
Si a avut dreptate aschimedia.... ca ceea ce pare mai simplu ca "buna ziua"(un fel de "vrei, calule, ovaz?" pentru suflarea feminina a planetei) este, in fapt, suficient de complicat, ramificat si laborios....
Ce e feminitatea? Nu fugiti la dictionar...
El e tehnic, tranteste in cateva cuvinte o definite rece, dar nu "compune" intregul univers ce sta in spatele rostirii acestui cuvant duios:FE-MI-NI-TA-TE!!!!
A fi feminina (la fel cu a fi masculin, pentru ei) este o alegere, o orientare, o "reteta" pe care o primim prin codul genetic, dar pentru care "lucram" o viata intreaga si asta chiar din frageda gangureala.....
Fetitele sunt imbracate in culori pastelate "feminine":)))) (roz si alte culori apropiate - Slava Domnului ca s-au descoperit si celelalte culori pastelate ca a nu fi otravite si deci nu mai suntem intoxicati exclusiv cu bebeluse aratand ca niste bomboane fondante), ei, viitorii domni sunt imbracati in bleu si verde si alte culori "mmmmmmasculine".... De mici suntem orientate spre activitati si mentalitati potrivite fetelor, fetitelor, doamnelor, domnitelor....
Sa nu ne mocirlim in nisip cum fac baietii, sa nu ne jucam cu surubelnita si cu masinutele pentru ca "nu sunt pentru fetite", sa ne controlam vocabularul, sa nu ne luam la bataie pentru papusa preferata.... Sa salutam domnii cu "buna ziua" nu cu "sarumana"...si tot asa....
De mici intram in forma de "cozonac" a ceea ce, vom afla mai apoi, inseamna universul feminin...
Asadar comoara zace in noi si noi avem "datoria"(placerea, dorinta, pasiunea, obsesia) sa o descoperim zi de zi, sa o exploatam, sa o "slefuim" ca pe o piatra pretioasa, sa o gadilam si sa o "hranim" asa cum stim noi mai bine pentru ca, apoi, sa o aratam lumii. Mai ales lumii lor. A barbatilor.
Feminitatea se "conjuga" printr-o multitudine de culori si nuante, de verbe si moduri, de trasaturi si atitudini....
In fiecare dimineata cand ne trezim, avem de facut alegeri... Ce haine, ce pantofi, ce parfum, ce machiaj, machiaj??, ce "masca"(sfioasa, puternica, amanta, mama, prietena, luptatoare, pisicoasa, intransigenta, razbunatoare, manipulatoare, iubitoare, amabila, politicoasa, pasiva, indiferenta....), ce atitudine, ce vraji folosim azi? :)))
Sunt o varietate infinita de "pachete" (promotionale sau nu) de optiuni la care apelam zilnic pentru a ne pastra si potenta trsaturile cu care am fost inzestrate de natura...
Sa vorbim si sa gandim intr-un anume fel, sa zambim, sa fim si sa ne simtim sexy, sa aratam incredere de sine, sa oferim incredere, sa ne facem placute, sa ni se simta intr-un mod placut prezenta intr-un anumit mediu (sau nu - asta e alt pachet, "the incognito one"), sa fim apreciate si respectate, iubite si mangaiate, rasfatate, seduse, adorate.... De lume, in general si de ei, in special. Am citit recent undeva (si tare bine mai zicea) ca noi, femeile, facem sacrificii, apelam la strategii de imagine, ne modelam si ne ''retusam" zi de zi de zi prin te miri ce "tertipuri", totul pentru ei, pentru partea masculina a planetei....
Mda, stiu, si eu am crezut intr-o vreme ca o facem si pentru ochiul critic si ascutit al "suratelor" noastre de "suferinta", insa..... nope, se pare (si dupa ce analizezi putin la rece, te convingi) ca tot ei sunt "motorul" ce invarte rotita si porneste mecanismul....
Intr-o lume fara barbati (oh, da, dureros exercitiu de imaginatie!!!!) cine si pentru cat timp s-ar mai strofoca intr-o asemenea maniera sa-si valorifice si sa-si modeleze feminitatea? Nimeni, va zic eu.... Sau poate unele ar face-o, dar numai pentru o perioada limitata de timp....pana s-ar convinge ca nu e suflare barbateasca in zona ca sa le admire si motiveze, sa le ambitioneze sa-si depaseasca concurenta and so on....
Si, in plus, feminitatea exista pentru ca exista termen de comparatie, masculinitatea. Altfel, cum s-ar putea defini conceptul, numai asa, abstract?
Dar sa revenim la "siragul de perle" daruit noua de milenii si dezprafuit, pretuit si purtat cu mare mandrie mai ales in ultmile secole...
Fi-ti mandre de el (de sirag!!), ocrotiti-l si pretuiti-l asa cum stiti voi mai bine, fi-ti onorate sa-l aratati lumii intregi, sa il valorizati cum stiti voi mai intelept pentru a va rasplati si el la randu-i inzecit de-a lungul vietii.... :)
Piticu: "du-te, tu!!! Pe bune?! Pai, ia, hai scrie..., sa te vad."
Si a avut dreptate aschimedia.... ca ceea ce pare mai simplu ca "buna ziua"(un fel de "vrei, calule, ovaz?" pentru suflarea feminina a planetei) este, in fapt, suficient de complicat, ramificat si laborios....
Ce e feminitatea? Nu fugiti la dictionar...
El e tehnic, tranteste in cateva cuvinte o definite rece, dar nu "compune" intregul univers ce sta in spatele rostirii acestui cuvant duios:FE-MI-NI-TA-TE!!!!
A fi feminina (la fel cu a fi masculin, pentru ei) este o alegere, o orientare, o "reteta" pe care o primim prin codul genetic, dar pentru care "lucram" o viata intreaga si asta chiar din frageda gangureala.....
Fetitele sunt imbracate in culori pastelate "feminine":)))) (roz si alte culori apropiate - Slava Domnului ca s-au descoperit si celelalte culori pastelate ca a nu fi otravite si deci nu mai suntem intoxicati exclusiv cu bebeluse aratand ca niste bomboane fondante), ei, viitorii domni sunt imbracati in bleu si verde si alte culori "mmmmmmasculine".... De mici suntem orientate spre activitati si mentalitati potrivite fetelor, fetitelor, doamnelor, domnitelor....
Sa nu ne mocirlim in nisip cum fac baietii, sa nu ne jucam cu surubelnita si cu masinutele pentru ca "nu sunt pentru fetite", sa ne controlam vocabularul, sa nu ne luam la bataie pentru papusa preferata.... Sa salutam domnii cu "buna ziua" nu cu "sarumana"...si tot asa....
De mici intram in forma de "cozonac" a ceea ce, vom afla mai apoi, inseamna universul feminin...
Asadar comoara zace in noi si noi avem "datoria"(placerea, dorinta, pasiunea, obsesia) sa o descoperim zi de zi, sa o exploatam, sa o "slefuim" ca pe o piatra pretioasa, sa o gadilam si sa o "hranim" asa cum stim noi mai bine pentru ca, apoi, sa o aratam lumii. Mai ales lumii lor. A barbatilor.
Feminitatea se "conjuga" printr-o multitudine de culori si nuante, de verbe si moduri, de trasaturi si atitudini....
In fiecare dimineata cand ne trezim, avem de facut alegeri... Ce haine, ce pantofi, ce parfum, ce machiaj, machiaj??, ce "masca"(sfioasa, puternica, amanta, mama, prietena, luptatoare, pisicoasa, intransigenta, razbunatoare, manipulatoare, iubitoare, amabila, politicoasa, pasiva, indiferenta....), ce atitudine, ce vraji folosim azi? :)))
Sunt o varietate infinita de "pachete" (promotionale sau nu) de optiuni la care apelam zilnic pentru a ne pastra si potenta trsaturile cu care am fost inzestrate de natura...
Sa vorbim si sa gandim intr-un anume fel, sa zambim, sa fim si sa ne simtim sexy, sa aratam incredere de sine, sa oferim incredere, sa ne facem placute, sa ni se simta intr-un mod placut prezenta intr-un anumit mediu (sau nu - asta e alt pachet, "the incognito one"), sa fim apreciate si respectate, iubite si mangaiate, rasfatate, seduse, adorate.... De lume, in general si de ei, in special. Am citit recent undeva (si tare bine mai zicea) ca noi, femeile, facem sacrificii, apelam la strategii de imagine, ne modelam si ne ''retusam" zi de zi de zi prin te miri ce "tertipuri", totul pentru ei, pentru partea masculina a planetei....
Mda, stiu, si eu am crezut intr-o vreme ca o facem si pentru ochiul critic si ascutit al "suratelor" noastre de "suferinta", insa..... nope, se pare (si dupa ce analizezi putin la rece, te convingi) ca tot ei sunt "motorul" ce invarte rotita si porneste mecanismul....
Intr-o lume fara barbati (oh, da, dureros exercitiu de imaginatie!!!!) cine si pentru cat timp s-ar mai strofoca intr-o asemenea maniera sa-si valorifice si sa-si modeleze feminitatea? Nimeni, va zic eu.... Sau poate unele ar face-o, dar numai pentru o perioada limitata de timp....pana s-ar convinge ca nu e suflare barbateasca in zona ca sa le admire si motiveze, sa le ambitioneze sa-si depaseasca concurenta and so on....
Si, in plus, feminitatea exista pentru ca exista termen de comparatie, masculinitatea. Altfel, cum s-ar putea defini conceptul, numai asa, abstract?
Dar sa revenim la "siragul de perle" daruit noua de milenii si dezprafuit, pretuit si purtat cu mare mandrie mai ales in ultmile secole...
Fi-ti mandre de el (de sirag!!), ocrotiti-l si pretuiti-l asa cum stiti voi mai bine, fi-ti onorate sa-l aratati lumii intregi, sa il valorizati cum stiti voi mai intelept pentru a va rasplati si el la randu-i inzecit de-a lungul vietii.... :)
joi, 2 august 2007
Cand 1+1 = tot 1 !!!!!
Azi am chef sa vorbesc despre comunicare....
Piticul se uita chioras la mine ("ce-are si asta?")...
Ii zic "da-te la o parte, ce stii tu, pui de...roz!!!...astea-s chestii plicticoase de oameni mari; treci la mazgalit, nu-ti bate tu capul..." :)))))))
Comunicarea dintre oameni...comunicarea in cuplu, in prietenie, la munca sau la joaca....
Pretutindeni....Ieri, azi, maine,.....Aici, peste ocean, la tara, la deal sau la vale...
Ma uitam zilele trecute pe un forum.... "Cat de mult conteaza comunicarea in viata de cuplu"? Incepeau procentajele.... trantite aproape la plezneala.... 40%, 80%, 60% (bine, macar Paul a ramas constant cu toate ca tot il voi contrazice), 90%, deloc, etc, etc. ....
As putea crede ca, nefiind o dezbatere serioasa, nu trebuie luata pe deplin in seama... Insa, daca stau sa ma gandesc la ce-am auzit referitor la comunicarea dintre oameni acum, in scolul vitezei...., pot spune ca nu difera prea mult de sporovaiala de pe forumurile obosite...
Vreau, deci, sa vorbesc despre comunicare, dar vreau sa vorbesc din punctul meu de vedere, din ce am invatat eu in viata, asa cum percep eu importanta acestui "element"....
In umila mea opinie comunicarea dintre oameni are gradul cel mai mare de importanta printre toate celelalte "ingrediente" ce determina o relatie sa mearga bine sau nu, sau deloc....
E un fel de "a fi sau a nu fi..." al relatiilor interumane.... Este TOT!!!
Cand comunicare nu exista, 1+1= tot 1 si se creeaza un imens dezechilibru (v-ati gandit cum ar fi ca 1+1 in matematica sa nu dea constant2? :)))) ar fi dezastru....)
Desi la fel de importanta este comunicarea intr-o echipa de lucru sau la locul de joaca, intre bunica si nepot sau intre 2 colegi de liceu, toba ce mare si zanganitoare se bate tot in sfera relatiilor de cuplu.....
Intr-un cuplu comunicarea este vitala. Pentru sceptici (euro sau nu.... :)))) ) am o veste: comunicare nu inseamna neaparat vorbe. Poate si de aia se face confuzia, unii considerand comunicarea ca fiind doar o vorbarie ieftina si obositoare...
Binenteles ca nu... Comunicare inseamna (si) vorbe, inseamna fapte, inseamna gesturi, inseamna priviri, inseamna atitudini, inseamna tacere (!!!!)....
Reusita unei relatii vine in momentul in care stii cand si ce "ingredient" magic sa pui in compozitia relatiei ca totul sa iasa rumen, proaspat si inmiresmat....
Cat de frumos este sa vezi doi oameni care par a fi facuti din acelasi aluat.... doi oameni care stau unul in fata celuilalt si nu-si spun nimic, NIMIC, dar privirile lor scanteitoare spun totul....fac totul...arata totul....striga totul.... fericire, impacare, bucuria, linistea....ca celalalt e acolo numai pentru el si o simte din plin fara nici macar o soapta....
Ce e o cearta odioasa in care cei 2 isi arunca vorbe grele pe care le regreta amarnic apoi si fug dupa petice sa panseze rana vorbelor (prea)"ascutie" pe langa o privire usturatoare si a toate graitoare ce face cat 2000 de vorbe grele la un loc (dar nu "sfredeleste" cu aceeasi intensitate), insa e mai concluziva si mai dureroasa decat ai putea crede...
O privire nervoasa, dezamagita, suparata, sfasiata, a celui drag iti ramane adanc incrustata pe retina si o stergi mai greu decat scoti petele de pe geamuri cu alcool sanitar....
Intr-un moment de cumpana, de grea incercare a vietii, de tristete dezarmanta, de disperare .... cand orice vorba, oricat de draga ar fi, oricat de bine intentioana ar fi....nu mai alina nimic, in momente din astea (prin care, asta e, cu totii trecem...) ce mangaietoare este atingerea celui drag, o imbratisare calda din suflet, o mana pusa peste alta, in semn de respect si compasiune, de alinare si sprijin, fac de milioane de ori mai mult, mai bine decat vorbele desarte, gratuite uneori....
Asadar comunicarea nu o data s-a dovedit ca nu inseamna numai vorbarie... Inseamna atat de mult (dar, ca orice lucru bun, vital, important in viata asta, il pretuim la adevarata valoare cand ramanem fara el, dintr-un motiv sau altul..., cand lipseste sau nu functioneaza la parametrii normali)
Comunicarea...este o "inginerie" intreaga, un mecanism complex, atat de necesar noua ca si aerul ce-l respiram.... Nu ati vrea (mai ales voi, scepticii in importanta comunicarii interumane, da, da..aia cu 40%, 60%... - apropo, si restul ce e?...... Sic!) sa traiti fara ea, sa fiti siliti sa comunicati numai si numai prin vorbe, zi de zi de zi(caci si vorbele..daca nu sunt asezonate cu un ton potrivit pe care sa-l putem percepe, descifra si interpreta, tot zero ar fi....nada, niente, rien.....), fara gesturi, fara priviri, fara suspinuri, fara atingeri.... Si daca ati vrea, tot nu ati putea.... Daca comunicare nu e, nimic nu e....
Piticul se uita chioras la mine ("ce-are si asta?")...
Ii zic "da-te la o parte, ce stii tu, pui de...roz!!!...astea-s chestii plicticoase de oameni mari; treci la mazgalit, nu-ti bate tu capul..." :)))))))
Comunicarea dintre oameni...comunicarea in cuplu, in prietenie, la munca sau la joaca....
Pretutindeni....Ieri, azi, maine,.....Aici, peste ocean, la tara, la deal sau la vale...
Ma uitam zilele trecute pe un forum.... "Cat de mult conteaza comunicarea in viata de cuplu"? Incepeau procentajele.... trantite aproape la plezneala.... 40%, 80%, 60% (bine, macar Paul a ramas constant cu toate ca tot il voi contrazice), 90%, deloc, etc, etc. ....
As putea crede ca, nefiind o dezbatere serioasa, nu trebuie luata pe deplin in seama... Insa, daca stau sa ma gandesc la ce-am auzit referitor la comunicarea dintre oameni acum, in scolul vitezei...., pot spune ca nu difera prea mult de sporovaiala de pe forumurile obosite...
Vreau, deci, sa vorbesc despre comunicare, dar vreau sa vorbesc din punctul meu de vedere, din ce am invatat eu in viata, asa cum percep eu importanta acestui "element"....
In umila mea opinie comunicarea dintre oameni are gradul cel mai mare de importanta printre toate celelalte "ingrediente" ce determina o relatie sa mearga bine sau nu, sau deloc....
E un fel de "a fi sau a nu fi..." al relatiilor interumane.... Este TOT!!!
Cand comunicare nu exista, 1+1= tot 1 si se creeaza un imens dezechilibru (v-ati gandit cum ar fi ca 1+1 in matematica sa nu dea constant2? :)))) ar fi dezastru....)
Desi la fel de importanta este comunicarea intr-o echipa de lucru sau la locul de joaca, intre bunica si nepot sau intre 2 colegi de liceu, toba ce mare si zanganitoare se bate tot in sfera relatiilor de cuplu.....
Intr-un cuplu comunicarea este vitala. Pentru sceptici (euro sau nu.... :)))) ) am o veste: comunicare nu inseamna neaparat vorbe. Poate si de aia se face confuzia, unii considerand comunicarea ca fiind doar o vorbarie ieftina si obositoare...
Binenteles ca nu... Comunicare inseamna (si) vorbe, inseamna fapte, inseamna gesturi, inseamna priviri, inseamna atitudini, inseamna tacere (!!!!)....
Reusita unei relatii vine in momentul in care stii cand si ce "ingredient" magic sa pui in compozitia relatiei ca totul sa iasa rumen, proaspat si inmiresmat....
Cat de frumos este sa vezi doi oameni care par a fi facuti din acelasi aluat.... doi oameni care stau unul in fata celuilalt si nu-si spun nimic, NIMIC, dar privirile lor scanteitoare spun totul....fac totul...arata totul....striga totul.... fericire, impacare, bucuria, linistea....ca celalalt e acolo numai pentru el si o simte din plin fara nici macar o soapta....
Ce e o cearta odioasa in care cei 2 isi arunca vorbe grele pe care le regreta amarnic apoi si fug dupa petice sa panseze rana vorbelor (prea)"ascutie" pe langa o privire usturatoare si a toate graitoare ce face cat 2000 de vorbe grele la un loc (dar nu "sfredeleste" cu aceeasi intensitate), insa e mai concluziva si mai dureroasa decat ai putea crede...
O privire nervoasa, dezamagita, suparata, sfasiata, a celui drag iti ramane adanc incrustata pe retina si o stergi mai greu decat scoti petele de pe geamuri cu alcool sanitar....
Intr-un moment de cumpana, de grea incercare a vietii, de tristete dezarmanta, de disperare .... cand orice vorba, oricat de draga ar fi, oricat de bine intentioana ar fi....nu mai alina nimic, in momente din astea (prin care, asta e, cu totii trecem...) ce mangaietoare este atingerea celui drag, o imbratisare calda din suflet, o mana pusa peste alta, in semn de respect si compasiune, de alinare si sprijin, fac de milioane de ori mai mult, mai bine decat vorbele desarte, gratuite uneori....
Asadar comunicarea nu o data s-a dovedit ca nu inseamna numai vorbarie... Inseamna atat de mult (dar, ca orice lucru bun, vital, important in viata asta, il pretuim la adevarata valoare cand ramanem fara el, dintr-un motiv sau altul..., cand lipseste sau nu functioneaza la parametrii normali)
Comunicarea...este o "inginerie" intreaga, un mecanism complex, atat de necesar noua ca si aerul ce-l respiram.... Nu ati vrea (mai ales voi, scepticii in importanta comunicarii interumane, da, da..aia cu 40%, 60%... - apropo, si restul ce e?...... Sic!) sa traiti fara ea, sa fiti siliti sa comunicati numai si numai prin vorbe, zi de zi de zi(caci si vorbele..daca nu sunt asezonate cu un ton potrivit pe care sa-l putem percepe, descifra si interpreta, tot zero ar fi....nada, niente, rien.....), fara gesturi, fara priviri, fara suspinuri, fara atingeri.... Si daca ati vrea, tot nu ati putea.... Daca comunicare nu e, nimic nu e....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)