Visul, zăpada şi crush-ul

Mi s-a indeplinit un vis!
Orasul de campie este sub asediul zapezii!!
Exact ce-mi tot doream de cateva zile incoace.
Si daca la munte n-a fost chip sa mi se faca pe plac, e bine si mai
la campie. :-)
E divin!! E neasteptat!!
E ataaaaaat de woooow!!!
De ore intregi privesc pe geam spectacolul de afara. E viscol. Si ce viscol!!.
Ba chiar ies de cateva ori in zapada, infofolita pana in varful capului, doar ca sa ma bucur de ninsoare, de aerul congelat, dar atat de tonic, de lumina de o rara frumusete, aproape idilica, cernuta din felinarele galbui acoperite de nea.
(A se intelege ca, oricat de naucitor ar fi tabloul, daca nu aveam si un alt scop - cateva drumuri la si de la masina, in furtuna aia de zapada, sigur nu ieseam. )
Afara e pustiu. Doar vantul.
Se sterge orice urma pe strazi, totul e alb imaculat, neatins, tacut si pasnic.
Numai in parcare un catel se smotoceste cu zapada, luand-o la tranta de unul singur.
Poate e si el copil.
Asa ca mine in aceasta seara. Noapte...
Mi-am hranit sufletul cu atata bucurie generata de peisajul de basm, incat imi vine sa sar in sus de fericire, sa alerg prin zapada, sa nu-mi mai dezlipesc nasul de geam si sa privesc in nestire.
Ah, si cand ma gandesc ca nu vroiam sa plec din Brasov in weekend...
Mai ales ca, tot azi, odata cu acest splendid cadou alb, as putea spune ca am mai primit ceva in dar.
Simbolic.
Un crush mic. :P

Mic, zic!! Nevinovat.
Doar asa, pentru diversitate hihihi
Well, eu mereu am fost adepta ideii de dragoste/atractie la prima vedere, altfel nu stiu sa ma indragostesc. E suspect cum reperez cu radarul incorporat, intr-un timp atat de scurt, ce si cum si daca si de ce imi place. Insa, vad ca pana acum a mers. Adica in mare am apreciat bine.
Iar cate un crush din cand in cand e foarte bine venit, fiind varianta light si nevinovata a lui love at first sight cu happy end, pt simplul fapt ca, de obicei, crush-ul apare, adica il numim asa, cand e fulegrator si cam imposibil. Chestii la care ma pricep binisor, desi mi se intampla rarissim sa am unul (un crush nefinalizat nicicum, adica) pentru cineva.
In sensul ca, de regula, nu imi place nimeni :-))))
Dar mi s-a intamplat azi. :P

Pe cand cititi voi randurile astea, eu voi fi ajuns deja acasa, viscolul va fi disparut, la fel ca si obiectul crush-ului, iar motivul principal pentru care va ramane doar o amintire, este diferenta de varsta maricia, chestie peste care nu pot trece. Si nici nu vreau, oricum.
Dar zic, ca idee, ca oricat mi-ar placea cineva, sunt lucruri peste care nu trec.
~~~
Nu stiu exact de ce si de unde am inceput sa bat campii acum, cert e ca am avut un weekend de nota 10!!!
Si acum, va intreb:
- dar voi cum va indragostiti atunci cand va indragostiti?
- Si peste ce aspecte nu treceti cu nici un chip intr-o posibila viitoare relatie?
............................

Despre Poșta Română și alți demoni* ...

*Demonii fiind, in povestioara noastra, angajatii Postei, dar si alte detalii din cotidianul nostru gri.
Pentru ca, nu-i asa, dracoveniile se ascund in lucrurile marunte, desigur...

Nici chiar atunci cand, odata luate toate masurile de preventie impotriva nervilor(bani potriviti, plic din garderoba personala, ora favorabila, la un interval egal intre inceputul si sfarsitul programului de lucru si fata de pauza de masa, zambet pe buze, limbaj duios si cald), nici atunci nu esti ferit pe deplin de toanele divelor de acolo sau de mentalitatea drobului de sare perpetuata delicios de natural...
~~~
M-am dus la Posta sa trimit un plic in Germania; o carte cu o felicitare si niste poze...
Le-am pus in plic, am scris adresa, l-am lipit. Inca de acasa.
- Buna ziua, zic, as vrea sa trimit plicul asta in Germania, cumva sa ajunga mai rapid. Dar trebuie cantarit.
- Par avion?
... da, adevarul e ca... asa, putin...
-Sau recomandata?
-Par avion, e bine asa. Cat ma costa?
- Ce aveti inauntru?
- O carte (ce sa mai zic si de nimicurile alea, poze si felicitare si inca o scrisoare..., ma gandeam ca vrea sa stie daca am aur sau bani sau vreo bomba mai plata)...
- O imprimata, deci. 7 lei.
- Perfect
- Dar, stiti, tre sa tai coltul plicului.
- .... dar DE CEEE???
- Pai, ca sa se vada ca e imprimata. Imprimatele sunt mai ieftine.
- ...... Daca vreti, desfacem plicul, vedeti ca e o carte si o insemnati corespunzator ca sa se stie.
- Nu se poate (ah, ce muzica pt urechile mele, refrenul meu preferat... nuuuuu se poaaaaateeee...tananaaaaa la laaaaa Mda!)
- Si daca, sa zicem, nu as trimite imprimata, si ar fi...ciocolata, cat ar costa? Ca sa nu taiem nici un colt.
- 16 lei.
Now you're talking! E mai bine asa. Si ii dau banii. Imi da plicul.
- Nu-l tineti dvs? (Plicurile cantarite pot ramane la ghiseu, ca sa fie ridicate de acolo, fiind mai greu sa le introduci in cutia postala)
- Sa verificati timbrele.
... m-am uitat sa vad daca sunt lipite, ce altceva sa verific eu la timbre?
Diva da ochii peste cap, vadit exasperata. Imi ia plicul, prin smulgere.
- Sa verificati daca sunt corecte timbrele, ma lamureste sictirita. Si verifica singura valoarea timbrelor deja lipite tot de ea.
- Pai, doaaaaaaamna, nici atata incredere nu pot sa am? Ce, ati fi in stare sa ma furati pe fata? Sper ca atata garantie pot sa am de la Posta Romana (sau nu?!), sa nu ma taxati in plus si nici sa-mi lipiti mai putine timbre. Si sa stiti ca am observat ochii dati peste cap. Sunteti cam iritata, haideti, macar de Craciun faceti un efort sa nu mai fiti asa plictisita...
Si am plecat. Numai pentru a ma lovi de alti mici demoni ai mentalitatii mioritice.
Pe o singura strada erau cel putin 5 magazine care aveau scris pe usa de la intrare, in graba si de mana necaligrafica intotdeauna, un avertisment, copie fidela a principiului drobului de sare.
"Atentie, suprafata alunecoasa!".
Oh, really, Sherlock? Pai, am toate sansele sa-mi zdrobesc oasele pe pardoselile si scarile si pragurile lor ca sticla, pana sa apuc sa citesc urarea de la intrare.
O fi asa complicat sa aplici niste anti derapante, benzi de cauciuc, orice ca sa nu alunece omu'?
Asa se pare. E mai palpitant asa :D!
Intre timp, cand eu eram la posta, o prietena imi scrie sms:
"Cam in cat timp ajunge o scrisoare in Grecia?"
?!?!?! ..... Nu i-am raspuns...
~~~
Altfel, e frumos iarna in oras. Atmosfera frumusica la inserat, zapada destula pt o premiera de sezon.
Inainte sa vin acasa, am nimerit intr-un colt de rai. Si am uitat sa mai plec.
Dar, despre coltisor, revin cu povesti zilele urmatoare, cand ma intorc din incursiunea la campie, unde am auzit eu ca e si mai multa zapada hihihi.
..............................................................

Pentru atmosferă...

A intrebat Mana ce colinde ne plac cel mai mult.
Asa ca raspund, mai pe larg, aici.
~~~
Ador colindele, asa cum iubesc si perioada asta din an.
Poate faptul ca m-am nascut iarna, poate muntele la poalele caruia am crescut si, deci, m-a ademenit mereu iarna cu mantia lui alba... nu stiu. Cert e ca simt o magie, un "ceva special" al acestei perioade din an.
Sunt ani cand vine si trece Craciunul mai pe nesimtite,in graba...
Sunt ani cand pana te dezmeticesti si te relaxezi, e Boboteaza.
Anul trecut, mai trist ca niciodata, in ziua de Craciun am pierdut un om extrem de drag... si ma gandesc si acum cum, de acum incolo, Craciunul va fi un amestec de bucurie cu melancolie, caci tristetea se atenueaza, insa ramane un gol...
Anul asta, insa...
Anul asta imi doresc Craciunul din tot sufletul. Calm, senin, aromat, luminos, bucuros si incremenit in timp, adica o scurgere lina a zilelor, sa apuc sa-l savurez asa cum imi doresc. O sa mai scriu despre asta, despre Craciunul meu.
Si sper sa fie si inzapezit, pentru ca atomsfera e completa si perfect de basm abia cand totul e alb in jur.
Si cum altfel sa coloram atmosfera zilelor viitoare, daca nu prin colinde.
~~~
Colindul meu preferat din toate timpurile este The Little Drummer Boy.
E atat de frumos, special, jucaus... ma topesc mereu cand il ascult.
Apoi, oh... sunt atat de multe...
Va las sa le savurati-ascultati aici.
Si, de ce nu, sa ducem mai departe intrebarea:
Voua ce colinde va plac? Care e colindul vostru preferat?

Little Drummer Boy - Faith Hill


The First Noel



Have Yourself A Merry Little Christmas - Ella Fitzgerald


O Holly Night - Nat King Cole


Petit Papa Noel


Little Drummer Boy - Rosemary Clooney (o alta interpretare, la fel de frumoasa)


Legănelul lui Iisus - Madrigal


Steluța - Madrigal

..................................................

200

Am ajuns la postarea cu numarul 200.
Uneori ma intreb cum am scris atata pana acum si de unde am gasit atatea cuvinte.
Alteori, ma intreb daca dupa 200 de insemnari pe parcursul a 2 ani si jumatate, se mai poate scrie...
Fara sa repet temele, cuvintele, intrebarile si revoltele, in conditiile in care ele, mai sus mentionatele, sunt cumva parte din viata noastra, un soi de variatiuni pe aceeasi tema.
Din toate blogurile pe care le citesc sistematic, prea putine imi mai atrag atentia. Cele mai multe s-au deformat in timp, sau asa imi pare mie. Altele sunt mori stricate ce tipa mereu aceleasi angoase, dar cu noi eufemisme, insa la fel de ieftine, metafore si dramatisme moderne.
Cum nu m-a lovit prea des auto-exaltarea si laudarea si mandria, fiind o zodie cu un simt al ridicolului aproape exagerat, uneori ma apuca teama ca as putea si eu sa ajung sa seman, in scris, cu cele (caci despre femei e vb, da) care fie isi trambiteaza fericirea prea abitir ca sa o mai gusti, fie isi ineaca amarul in scrieri simandicoase, prea patetice ca sa mai pleci atentia in directia aia..
Sper ca fie barometrul meu va functiona la fel de sever ca pana acum, fie cei care citesc si a caror opinie conteaza (caci asta e, parerea unora nu conteaza intotdeuna), imi vor semnala posibilele (dar nedoritele) derapaje.
Cu toate astea, am si o colectie de scrieri care nu s-au deformat de la scopul lor initial si nici savoarea cuvintelor nu a disparut sau nu s-a carnavalizat subit. Si asta ma bucura. Si mai sunt pagini virtuale ale unor oameni pe care abia le-am descoperit si care imi dau garantia ca se poate scrie si fara prafuirea imaginatiei, a melange-ului istet de vorbe.
Poate putina analiza la un post aniversar, 200 e un bun motiv, nu strica, dar, una peste alta, ma cuprinde tot mai des o abureala a imaginatiei, o avalansa de cuvinte ce se pierd pe drumul lor spre lumina zilei, o apatie generala.

Am fost surprinsa sa citesc dimineata ca si altii cred asta,
Mana de exemplu :"Sau, poate, nu despre un boom imobiliar atât de special vorbim, ci despre refluxul identităților? Sau o fi domiciliu forțat… în noi înșine?!", dincolo de diferentele si diferitele motoare ce genereaza o astfel de lehamite si apatie a vorbelor altadata pline de viata.
Zic asta pentru ca tot mai des am tentatia de a ma izola in castelul meu, in lumea mea, sa pun o barierea intre mine si restul lumii, desi singuratatea nu-mi place, uneori mi-o doresc. La fel si cu scrisul, cu comunicarea in general, cu oamenii altfel dragi...
Or fi si vremurile de vina, cine mai stie. Intr-o lume alandala, cum sa ramai neafectat?
Nu ma descurajeaza asta, doar o constat si stiu ca, avand putina determinare si putina reechilibrare a fortelor (perioada asta fiind un bun prilej), se poate din nou scrie viu, tonic, uman, normal, banal daca trebuie, dar nu plictisitor sau nu pentru toti la fel.
Oricum, poate ca din cand in cand, tacerea, auto analizarea, bilantul si redesenarea sinelui fac bine.
Se apropie Sarbatorile, un An Nou dorit si sperat mai luminos si mai senin si armonios....
Imi doresc sa am motive sa celebrez in viitor si un 300 sau un 500 al posturilor pe blog, sa pot reveni, dupa perioade de post scriitoricesc impus sau nu, plina de imaginatie, cu tolba plina de vise si cuvinte colorate. Imi doresc sa continue lantul de noi descoperiri in materie de bloguri interesante si atractive, de oameni cunoscuti prin intermediul acestei jucarii virtuale, iar pe ceilalti, prieteni virtuali sau nu, sa-i pastrez aproape, precum niste vinuri nobile care devin tot mai valoroase odata cu trecerea timpului.
Ne auzim curand.
...........................................

Desenează-mi o oaie...

Ba nu, ba nu!!!
Mai deseneaza-mi una.
Si inca una...
Vreo 22 de milioane, asa...
Acum imprejmuieste frumos, in forma conturului Romaniei.
Bun.
Si inca un tzarc, sa fie si diaspora bagata in seama. Ingramadeste multe oi desenate, nu fi zgarcit...
Bun, acum hai la stana cu ele!
Pardon, la vot. Incolonarea!!!
~~~
Sa va povestesc ceva. Grecia. Are o populatie de aprox. 10 mil locuitori, oameni care locuiesc in Grecia, si inca vreo 7-8 milioane, cel putin, de greci din diaspora. Greci care traiesc de 10-20-50 de ani prin Canada si US, avand acolo comunitati impresionante, dar si in restul lumii. Ei, ia inchipuiti-va voi ce-ar fi ca o data la 4 ani astia 7 milioane de greci ar vota pt binele viitorului Greciei mama...
Circ ar fi. Desigur. Nu mai zic de greci care, fiind a doua sau a treia generatie, abia daca au calcat pe taram elen in vacante.
In Grecia nu exista vot al diasporei. Si foarte bine e asa. Vrei sa votezi? Te duci frumusel in Grecia si nu, nici sectii speciale nu exista. Votezi cuminte NUMAI in localitatea unde te-ai nascut.
~~~
Ce legitimitate si ce drept moral mai are romanul care traieste in US, in Canada, in Germania de ani buni sa voteze, intr-un hal atat de masiv(asta fiind discutabil si suspect, oricum) si sa schimbe sau sa hotarasca alegerea presedintelui (sau parlamentarilor) tarii?!
N-ajunge ca avem o tara de oi supuse, mai avem si extensiile tzarcului ...
Fiind ultimul post pe teme electorale, am sa ma refer putin si la aspectul asta.
Inainte sa incep sa scot ghearele, precizez ca ii iubesc, stimez nespus si ii admir pe acei romani care, plecati din Romania pt un trai mai bun, pentru vreo dragoste sau pentru cariera si care s-au acomodat acolo si sunt fericiti si nu privesc in urma si nici nu contureaza viitorul inapoi in Romania.
Pe restul nu ii inteleg, ca sa ma exprim delicat.Trec peste aberatiile cu votul impotriva comunismului al diasporei protectoare si grijulii. Vad negru in fata ochilor cand aud asemenea justificari cel putin imbecile si total nefondate, nascute dintr-o crasa necunoastere a realitatii si a istoriei si cu greu ma abtin sa nu cataloghez intelectul celor care s-au gandit ei, plini de raspundere, sa nu alunece tarisoara in ghearele comunismului.
Ah, si tin sa mentionez ca toti tremura la auzul ideii de comunism, regimul de extrema stanga, insa nimeni nu are in vedere ca exista si alte extreme, mascate sau nu, cu tenta dictatoriala, (sfidatoare si nesimtita) si tot nasol iese...
Asa, revenind la cei plecati de aici si stabiliti prin alte parti ale lumii, nu pot sa inteleg de ce, odata asumata pozitia de emigrant sau de expat, de ce se mai lamenteaza ca nu stim noi, fraierii, ce greu le e lor acolo.... Hai, nu zau! Bre, da' ia veniti voi sa vedeti ce misto e aici si, eventual, sa-l si vedeti zilnic pe cel pe care cu atata patos l-ati votat de peste mari si tari.
Hai, ca deja sunt satula. Regret ca si eu am prieteni incadrati in categoria de mai sus care si-au dorit cu ardoare sa plece si de acolo de unde vad ca le e bine pentru ca inca stau, tanjesc tot dupa Romania. Si sa nu confundam dorul cu neadaptarea si frustrarea, ok? ok.
Concluzionand, alegerile astea au demonstrat, daca mai era nevoie, ce tzarc naiv si credul e poporul asta, intr-o majoritate covarsitoare. Si zic asta cu toata raspunderea, caci una e sa-ti arati sustinerea si sa votezi cu x sau y din simpatii personale, pt ca ti-a mers bine in timpul asta, etc etc (ceea ce e recomandat, perfect democratic samd) si alta, total altceva, este sa votezi in anul 2009 pentru ca un comunist si fost nomenclaturist striga jos comunismul si tu-l crezi, dramatizand lamentabil, pentru ca mirosi conspiratii halucinante impotriva statului de drept din partea mogulilor si a papusarilor ascunsi in spatele liderilor din fata...
O fi blestemul faptului ca pe Ceausescu l-au omorit de Craciun?
Sau incapacitatea marii majoritati sa fie demna, sa nu mai puna boticul la momelile electorale, sa nu mai auda voci ale trecutului soptindu-le basme de adormit copiii si sa pretinda de la "ciobanul" ei respect si consideratie, inainte de toate?
Oricum, fenomenul Basescu e trecator. Prostia insa...
...............................................................

Toamnă târzie... clătite, dulceaţă şi nuci

E o duminica seara, e sfarsit de noiembrie...
In traditionala lene duminicala, ne-a venit ideea de "ceva bun".
Ceva simplu de facut, potrivit cu anotimpul, ademenitor pentru ochi...
Clatite, adica.
La operatiunea clatita cel mai captivant moment este cel al coacerii.
Pentru ca, de cele mai multe ori, cand cele 8-10-12 clatite stau frumos rumenite pe platou, nici nu mai vreau sa mananc.
Plus ca mie imi plac mai mult reci, a doua zi...
Totusi, va invit sa gustati din pozele doveditoare, dupa gust:

Cu gem de macese

Cu gem de caise marca "bunica atomica"

Sau, mai "altfel", cu somon si wasabi + multa lamaie stoarsa deasupra.
Martusisesc ca varianta asta rivalizeaza serios cu banalul gem.

Iar pe final, in loc de clatite sau ca o gustare in plus, un pumn de nuci perpelite in cuptor.

Nucile imi plac mai degraba in poza de aici, caci in realitate le prefer pe cele crude, proaspat alunecate din copac, decojite de pielita aceea amaruie si care iti lasa, apoi, urme de culoare galbena pe maini...
~~~
Simt ca e final de an. Desi e cald afara, simt apropierea Craciunului si in ciuda isteriei ce cuprinde orasele si magazinele, e ceva ce imi place. Recunosc ca uneori sfantul moment al nasterii Domnului e undeva ingropat in pregatiri cu brad, cadouri, alergatura, liste si un meniu ceva mai special.
Cu toate astea, mie imi place perioada asta. Imi plac colindele ascultate in luna Decembrie, imi place sa fac liste si planuri de cadouri, imi place sa simt cum lumea draga, familia, prietenii, se strang in jurul meu. Este, de fapt, ratiunea pentru care imi plac si celelalte (cadouri, liste, planuri, alergatura, momente magice de liniste).
Cam atat pentru azi. O sa am atata timp sa scriu despre Craciun in zilele ce urmeaza.
La Multi Ani Andreelor si Andreilor care maine isi serbeaza onomastica!
......................................................

Mulţumesc, România, pentru o nouă dezamăgire!

DECI CUM ?!?!



Nu era votul LIBER? NESUGERAT DE NIMENI? Secret?
CUM sa-ti permiti sa pui ditamai bannerul cat o zi de post cu asa un mesaj abject?!
Da' pe mine cine m-a intrebat? Sau pe ceilalti?
Lucrurile au o limita, totusi!!

LATER EDIT:
- Si tocmai pentru ca lucrurile AU o limita, intoxicata fiind de atata politica, de atatea mizerii, de atata hiper informare pana la refuz, tot ce-mi doresc acum e sa nu mai aud de politica, de politicieni, de alegeri, de vot, de criza, de premier, de partide, de dezbateri, de absolut nimic din sfera asta!!!

Stiti ce?! In tara asta, oamenii au dreptul sa mai si traiasca! Nu numai politicienii au dreptul asta!!
Nu numai dezbaterile politice dicteaza interesul zilnic sau ineptiile rostite duios de unii sau altii sau analiza despicata a firului in 5000!
Da, am vrut sa fiu informata, stiu ca o sa-mi sariti unii in cap ca ce mi-au trebuit mie dezbateri si politica sau atentie sporita pe alegerile astea...
Am vrut sa aleg in cunostinta de cauza, sa nu fiu absenta din ceea ce se intampla in tara asta, pentru ca nu imbratisez ideea unui vot aiurea, din auzite sau pe baza unor situatii de acum 4 ani...
Asa, si?!
Am ales. Degeaba.
Ba mai mult, halucinanta lume politica, te poate impinge spre dezamagire chiar in aceeasi zi in care ai dat un vot incercand sa alegi ceva din... nimic, ca sa zic asa...
Asadar, vreau o pauza. (as prefera chiar o pauza mai lunga, departe de Romanica)
Vreau sa traiesc in lumea mea, sa nu mai fiu intoxicata de mizeriile politice, sa le ignor (sa reusesc asta, adica).
Ah, si ma mai duc la vot.... DOAR in ziua in care o sa apara omul care sa merite votul meu. Omul ala in care am sa cred, pe care o sa-l admir, pe care am sa-l votez cu adevarat.
Nu mai votez doar un rau mai mic dintr-unul mai mare, pentru ca din nimicul de pe tava, lumea a ales, iar, prost, generand un tur doi dezastruos. Deja mi-e sila. Iar daca poporul asta voteaza prost, inseamna ca asta merita! M-am saturat sa fiu (si eu si altii ca mine, desigur) cea care din spirit civic merge sa puna stampila pe raul mai mic in speranta ca nu se duce dracului tara asta. Da' sa se duca, daca asta e dorinta arzatoare a majoritatii! Eventual cand oi fi departe de tara asta si imi va pasa mai putin.
Pentru ca oricat s-ar fura, daca 50-70% din alegatori si-ar misca fundul la vot si ar vota cu mintea limpede si neimbibati de idei preconcepute, de manipularea grosolana din zonele obscure unde realitatea e bine impachetata in minciuni, de pachetele si mita electorala sau de ceeea le sugereaza x sau y, atunci lucrurile si lupta electorala s-ar da la alt nivel, cu alte arme, cu aer decent si intelectual...
Nu mai vreau sa votez doar ca sa fiu in scurta vreme dezamagita.
Merit altceva!
................................................

Growing older is no excuse for growing up

.............................................................

A well done - so sensual - electric commercial

Later Edit

M-am gandit sa bag si eu un "adaugat cu intarziere" din asta :D, am furat ideea de la Ina :P (hello, Ina, my darling!)
Asa...
Reclama asta e atat de scurta ca pana te dumiresti, e gata...
Dar
Eu am vizionat-o de vreo 100 de ori, cel putin.
Nu ma intrebati de ce, numai eu stiu de ce...
Cert e ca are ceva senzual in ea, muzica e electrizanta, e o impletire foarte reusita, in opinia mea, cu un mare "vino-ncoa".
In alta ordine de idei, ador parfumurile. Poate de aia am si vazut in spotul asta mai mult decat o reclama...
Aproape am simtit discret notele parfumului...
Un parfum bun, un parfum potrivit pe omul potrivit te invaluie, te transpune intr-o alta lume, iti intra adanc in nari si-n piele si, pe cuvant spun, nu mai iese ani buni...
Pentru mine, parfumurile nu sunt doar accesorii olfactive de zi cu zi. Pentru mine, parfumurile sunt povesti, spun povesti, descriu stari, astern cuvinte nevazute, imbraca si dezbraca ganduri, vise, sentimente.
Un parfum bun are ca cea mai inalta calitate si particularitate aceea de a fi unic. Nu miroase la fel pe 2 persoane diferite.
Asadar epiderma noastra preia informatia, provocarea notelor dominante ale parfumului si le alchimizeaza in eprubeta proprie, generand uneori etichete unicat...
Ieri mi-a zis o prietena ca-i place unul din parfumurile mele foarte mult (NOA, Cacharel), dar asa cum miroase pe mine, nu pe pielea ei... Glumea spunandu-mi ca atunci cand alergam pe stadion, alerga in urma mea adulmecand voalul invizibil lasat de vaporii parfumului diafan.
De aceea nici nu-mi place sa jonglez cu parfumurile prea des. Am 2-3 parfumuri, ma definesc, mi se potrivesc, imi "vin" atat de bine, incat nu vreau sa le inlocuiesc, obisnuindu-ma si obsinuindu-i si pe altii cu ele.
Noa, Lolita, CK si J'adore fac parte cumva din ADN-ul meu.
Imi plac si altele, unele noi, A Scent by Issey Miyake, Miracle So Magic - Lancome, altele vechi si disparute - ii construiesc statuie celui care mi le gaseste sau imi indica locul de unde la pot procura pe urmatoarele 2, asadar parfumuri vechi precum Yohji Yamamoto Perfume by Yohji Yamamoto si Venezia - Laura Biagiotti, ambele avand o puternica nota orientala, lemn de santal, scortisoara, fructe verzi, note de vanilie... O nebunie, aproape insuportabil de senzuale, de romantice, de inocente, de delicate si rafinate, parca le simt si acum, cu maxima acuratete, de parca as sta cu sticluta fix sub nas...
Venezia este descris splendid AICI.

Cu toate astea, sunt fidela catorva parfumuri si nu fac experimente sezoniere in functie de ce mai apare nou si e musai considerat wow si pe trend...
Un parfum trebuie tratat cu respect, trebuie adecvat purtat, trebuie alintat, cu un parfum ai mereu o relatie speciala, o intelegere tacita, secreta, misterioasa...
........................................................

Make cookies, not war !

"Alege viata!"
Asta as fi ales eu, daca eram in postura de a alege, drept slogan pentru campania anti drog de AICI.

Am primit azi un comentariu anonim care facea reclama acestei campanii.
Initiativa e buna, laudabila, sper sa dea roadele scontate, mi se pare un subiect despre care e bine sa se scrie mai des in mediul online, de aceea am ales sa scriu si eu despre asta. Insa nu am sa pun un banner pe blog cu "Spune NU drogurilor".
Consider campania, demersul, ca fiind ceva pozitiv, insa sloganul este unul profund negativ.
Spunand NU te opui si, contrar primei impresii, nu respingi "raul", drogul... ci-l atragi.
Am invatat ca nu e util sa te opui lucrurilor nefaste, negative, distructive, ci sa-ti canalizezi atentia si intentia spre cele pozitive.
Foarte frumos spunea Maica Tereza : "I was once asked why I don't participate in anti-war demonstrations. I said that I will never do that, but as soon as you have a pro-peace rally, I'll be there."
Orice opozitie e o atitudine negativa si, ca sa nu fac acum elogiul pozitivismului din viata, spun scurt ca pentru un slogan ce doreste un mega impact (pozitiv) asupra tinerilor, cele mai predispuse victime in consumul de droguri, un asemenea slogan trebuie sa fie pana in adancimea lui unul castigator.
Desigur, spunem (si trebuie sa putem spune) des in viata NU. Nu categoric, sec, distant, asumat. Fara remuscari.
Ok.
Insa sunt situatii diferite.
Ar fi splendid ca orice tanar sa zica "NU. Nu categoric, sec, distant, asumat. Fara remuscari." drogurilor (tigarilor, sexului neprotejat si oricarui lucru ce devine daunator in exces). Insa se intampla asa mereu? Nu.
De ce?
Poate pentru ca intre tentatia unui fum sau unui praf, intre tentatia de a fi cool cot la cot cu anturajul si refuzul categoric (urmat, deseori, de dezaprobarile anturajului, de batjocura, sau impiedicat de neputinta de a te mai lasa de drog) nu exista o alta alegere clara, atractiva, corespunzator promovata.
Viata. Alege viata. Atat.
Hranirea sufletului cu hrana vie (iubire, familie, prieteni adevarati, preocupari motivante si pozitive, credinta in energia vie ce ne inconjoara, libertatea mintii si a judecatii neprafuite).
De aceea consider o campanie anti drog una sensibila, tocmai pentru ca este adresata tinerilor, celor inca vulnerabili, instabili uneori, ne echilibrati inca si nematurizati iremediabil...
(caci intr-o campanie cu mesaj distinct anti drog sau pro viata adresata, sa zicem, lu mama sau lu bunica este egal ce mesaj alegi, nici mama si nici bunica si nici un alt om matur, asezat, echilibrat nu va alege vreodata calea usoara spre pierzanie a drogului, asadar teza opunerii ca fiind negativa nu mai are putere in cazul asta, e inofensiva)

Asadar,
Nu te opune drogurilor, (ci) alege viata (credinta in Dumnezeu, discernamantul, libertatea adevarata, iubirea - toate astea fiind opuse dependentei de droguri)
Nu te opune unui candidat la alegeri, alege-l pe cel dorit de tine.
Nu te opune razboiului, alege pacea.
Nu te opune mortii, alege viata.

PS - Nu te opune raului, canalizandu-ti tot acolo atentia si energia.
Nu rezolvi nimic, ba chiar ii dai putere.

PPS - multumesc, Barbie, pentru ca mi-ai dat voie sa fur ideea titlului de la tine.
...............................................

[ ... ]

Oare din cauză că am încercat cu atâta obstinaţie să ne muşamalizăm trecutul, îngropându-l sub covor, si UITÂNDU-L, suntem pe cale să retrăim bucăţi de dramatică istorie?
..................................................

Doar să mai dorm puţin aş vrea...

Eu sunt Azor si viata mea e lină. Cel mai bine ma pricep sa dorm. Unii sunt rautaciosi si rad de mine ca mai si sforai sau visez urat.
Dar eu nu ii aud. Eu dorm adââââânc de tot.
Pe canapea se doarme cel mai bine.
Si ce liniste e cand toti sunt plecati de acasa...
Da' si pe fotoliu in bucatarie.
Si cateodata pe bancheta. Sau dedesubt...
Si-n patut, si pe covoras, aaaaah, si pe iarba.
Pe iarba la soare, sa plutesc in lumea viselor.... un delir, zau!
Si de aceea, cand vine careva, vai, ce ma mai sperie!! Mai ales cand bate in usa. Sau cand suna telefonul. Si latru, ma dau la el, fac pe leul suparat. Si ei se supara pe mine, ma ameninta cu matura, ma cearta ca iar l-am trezit pe ala mic.
Of, ei nu inteleg ca m-au speriat. Si-s un sensibil...
Mai e una, vine cam des, da' si ea ma sperie, desi o vad zilnic de ani de zile. Cand bate-n uşa, imi sare inimioara din piept, pe cuvânt. Şi fac asa urat si afurisita imi transmite duios "vedea-te-as manusi"...
Da' mie imi place de ea. Si ei de mine. Caci uneori ne mai giugiulim, ma mangaie, vorbeşte cu mine...
Iar eu stiu ca mereu vorbeste de bine altora despre mine. Ba chiar odata a vrut sa-mi dea budinca de ciocolata. Mie nu-mi place budinca, numai lapticul si snitelele, fripturica, salamiorul...
Ce sa fac, sunt un mofluz. Si cu batranetea, am devenit si mai ursuz. Da' eu ii iubesc pe toti. Si pe gâgă ăla micu, ce m-a mai călcat cu mergatorul lui. La inceput ne ocoleam mârâitor, reciproc, acum ne-am imprietenit. E un scump.
Cel mai drag mi-e Nae, stapanul meu suprem. Numai de vorba lui ascult. Pe restu'-i joc pe degete.
Pe coana mare intr-o noapte am trezit-o ca sa-mi deschida usa, apoi m-am fofilat si m-am suit in locul ei in pat.
Mi-a fost putin mila de ea, dar am avut grija sa mârâi sustinut, ca sa nu ma goneasca de pe plapumioara.
Adevarul e ca imi amortise fundu' pe covor si plapumioara imi facea cu ochiul, ma ruga sa vin...
Altadata m-au lasat afara vreo 4 ore. Văleu, ce-am mai plans. Pai, eu?! Catel de canapea şi puf, cum sa ma lase afara? Pai pe ciment...sa dorm?!
Şi era si frig. Uuuuu, ce-am mai suferit. Visam ca dorm pe covorasul meu de blanita sau macar sa ma asez in mijlocul bucatariei la caldurica, sa ascult palavrageala din casa. Ca o babă trageam cu urechea si imediat ma lua somnul... si sforrrrăiam, n-aveam nici o taina.

Si ce-mi mai placea cand plecau undeva cu masina si ma luau si pe mine.
Si daca nu vroiau sa ma ia, eu ma bagam in fata rotii si pozam in catelul singuratic si pana la urma tot ma luau.
Si stateam la geam si ma uitam la munti si la masini. Iar la bunica daca mergeam, acolo aveam voie sa ma plimb pe uliţe, eram ca o vedeta, de la oras venit... Aveam lumea la picioare, fugaream pisicile, iar pe cei 2 catei ţărani, ii tratam cu dispret, asta pentru ca eu mereu dormeam sus in pat, iar ei afara. Nimeni nu clintea in fata mea, eram un rasfatat.

Pana azi cand am iesit la plimbarea de pranz. Si eram asa tulburel la minte, de somn binenteles, si tot cautam niste mirosuri, pentru ca apoi sa revin pe prispa si sa dooooorm. Da' nu stiu ce s-a intamplat, am auzit o frana puternica si pana sa ma dumiresc, am inceput sa vad o lumina puternica si parca auzeam ceva acorduri de harpa...
In departare auzeam pe cineva plangand, dar nu ma puteam intoarce. Era asa cald si bine. Stateam pe-un nor. Mare, alb si pufos.
Si-am vazut ca erau in jurul meu si alti catei, asa draguti pareau, cu aripioare, deja vroiam sa ma imprietenesc cu ei, sa ne lungim sub soare impreuna si sa dormiiiiiiiim...
Oare sa fie raiul cateilor sau doar visez? ... Atata vreme cat pot sa dorm, nici nu conteaza. Ah, sa ma intind mai bine. Mmmm...

Asa era el, Azor, vecinul meu patruped. Mi-era tare drag, desi eu eram aia care, cand se napustea asupra mea, chior de somn si visandu-se tigru, ii ziceam "vedea-te-as manusi"...
O sa-mi fie dor de el...
..........................................