Unbreathable...

Azi am fost trista.
Trista trista. Rau.
Aparent, fara un motiv intemeiat.
Si totusi, probabil s-a adunat iar vreo gramajoara de motive...
Cine mai stie.
Sa te simti ca o epava, cred eu, e lucru rar. Nu cred ca ti-e dat prea des, asadar e greu sa nu bagi in seama asa un sentiment sufocant care pune incet stapanire pe tot ce e viu din tine.
Sunt o persoana multumita de ceea ce am, de oamenii pe care ii iubesc, care ma iubesc, pe care ii stiu, pe care am avut onoarea sa-i cunosc. Sunt multumita pentru tot ce am trait frumos pana acum, pentru testele vietii trecute cu brio (despre cele picate lamentabil, nu ma pronunt acum), pentru momentele unice si splendide care mi-au fost date.
Pentru tot, in general.
Si totusi, se pare ca incertitudinea, terenul instabil pe care plutesc, par si devin motive suficiente pentru momente de sufocanta tristete.
Azi am privit in gol, mi-am cotrobait prin gandurile mintii, am luat la controlat reactii, sentimente, alegeri...
Am tacut cam toata ziua.
Caci mi-era frica sa nu ma apuce plansul daca as incerca sa zic ceva.
Si mai trist decat ziua mea proasta, e faptul ca sunt dezamagita.
In general. De multe, oameni si intamplari. Si de mine, putin.
Si dezamagirea merge prost mana in mana cu sentimentul de sufocare.Sunt descurajata (a se citi dezamagita + trista) de pierderea increderii in oameni.
Obisnuiam sa o acord de la inceput, pana la proba contrarie. Or acum e musai sa fie castigata, nu se mai acorda din oficiu. Dupa ce te arzi cu supa, suflii si-n iaurt...
Apoi, sunt descumpanita cand vad cum se scurg sentimentele din oameni.
Si din mine.
Sunt siderata si descurajata cand observ ce urat se pot metamorfoza oamenii in timp si cat de rau sunt in stare sa te raneasca. I ciuda faptului ca tineai la ei ca la ochii din cap.
Si asta numai din cauza ca sunt labili, astupa prost goluri din vietile lor, cauta in locuri gresite vinovatii pentru greselile lor perpetuate de-a lungul anilor sub umbrela bunei intentii., improasca cu noroi, sperand astfel sa le dispara ca prin minune si adevaratele lor probleme.
Dar cu toate ca privesc dincolo de vorbele care dor, in ciuda faptului ca nu port pica si nu mai consum energie negativa urandu-i, cu toate astea nu pot sa nu ma arat dezamagita de asemenea oameni.
Ah! Si am mai citit ieri la Gemene ceva ce m-a pus pe ganduri....
"mi-am cunoscut prima iubire - sper sa nu fie si marea iubire ca atunci clar am esuat in viata" si ma gandeam eu asa.... how about that?! Well, timpul va decide ce a fost si cum.
Dar cum e oare? In viata omul are un numar limitat de "mari iubiri"? Sau ierarhia se stabileste odata cu trecerea timpului. Sau sunt iubiri despre care stii de la inceput cum vor fi clasate in sertarul amintirilor din viata.
Any ideas?
Eu acum ma retrag, ma simt obosita sufleteste...
Cred ca am sa dorm. Daca pot.
.............................................

Seriously! SERIOUSLY !!!!!!

Nu inteleg...
Reclamele, spoturile publicitare, whatsoever..., momentele alea platite ingrozitor de scump televiziunilor..., nu ar trebui sa fie ADEMENITOARE?!
Profesioniste?! Cu un concep in spate?! Gandite de oameni priceputi la asta?!
(vezi Orange, Sony, reclamele la masini STRAINE, reclama la Carlsberg cu "love of my life" and so and so on !!)
N-ar trebui sa reflecte in mod pozitiv produsul la care fac referire?
Sa atraga clientul, cetateanul, muritorul de rand?
NU?!?!
DE CEEEEEEEEE?!
(mda, sunt nervoasa!!)
In cazul in care raspunsul este, inca, DA, da - ar trebui sa fie placute, intebarea mea este de ce naiba exista milioane de reclame care te scot din minti, din toate saritele?! Te duc in pragul nervilor, deloc in postura de a alerga dupa produsul vandut...
Serios...
Sa luam cateva exemple aboslut ucigatoare pt nervi:
- Reclamele la RomTelecom. Cretine si foarte, din cale afara de agasante!!! Proaste, proaste!!!
- Reclamele la creditele BCR. Si mai ales melodia aia. Arghhhh!!!
- Reclamele la nu-stiu-ce magazin cu articole pt locuinta, cu handicapatii aia care chipurile au dileme matrimoniale... Penibil!!
- Reclamele la termopanele alea care rezista cum nervii cuiva care urmareste clipul sigur nu rezista... (asta e raspunsul la intrebare "se poate mai rau decat reclamele la Adria?" SE POATE!!!)
Adica, SERIOUSLY!!!!!, cineva crede ca racaiala asta a sistemului nervos face bine? Vinde marfa? Face profit?!
WTF?!
S-a deteriorat totalmente gustul romanului?
E vreun complot national de indobitocire in masa, manipuland si publicitatea in favoarea smintelii generale?!
Explicati-mi, daca puteti.
Sau alaturati-va nervilor mei, cum credeti. :-)
........................................................

De weekend...

Si cum e weekend, vineri spre sambata, si cum frec eu duda (unul dintre sporturile preferate, prietenii pot depune marturie in favoarea mea, ca duda e mai ceva ca menta :-))) ), m-au napadit gandurile...
Alea intitulate generic "vise".
Si momentan am un vis foarte stringent, insa cu o posibila indeplinire topita in timp, dar nu imposibila.
Asadar, mai nou, am urmatoarea dorinta: vreau sa pot scrie candva in CV-ul meu ca am trecut pe la Amnesty International. Daca vreti sa aflati mai multe, AICI.
~~~~~~
Pana mai cititi voi pe aici despre nascocirile si dorintele mele, eu cred ca ma retrag la o vizionare prelungita de Grey's Anatomy. Tare imi mai place serialul asta. Ma intreb acum, daca il vedeam prin 2002, oare m-ar fi batut gandul sa dau la medicina? :-))) (Nu, desigur ca nu, eu am fost o artista pana la capat si oricum un asemenea volum de informatii m-ar fi coplesit cu siguranta. Unde mai pui ca nu treceam vie de faza cu disectia cadavrelor... Sa avem pardon! :-))
~~~~~~
Prietenii mei sunt la mare. Deci o sa am un weekend linistit.
Dar nu monoton.
N-am vrut sa merg cu ei (la mare). N-am vrut la Marea Neagra, n-am vrut Mamaia. (nici ei, insa, nu au vrut sa ma inteleaga).
Pur si simplu a fost prea frumos in Grecia, ca sa ma mai duc la Mamaia, sa ma afund in fite si in servicii traditionale - proaste- romanesti. Asta e parerea mea despre litoralul nostru. C'est la vie.
Dupa mintea mea, decat sa merg 5 zile la mare la noi si sa cheltui undeva in jur de 250 de euro pe ceva ce nu consider sub nicio forma ca ar merita efortul, mai bine, de o mie de ori mai bine, m-as duce un weekend in Atena, in Praga, Viena sau Bruxelles. Aceiasi bani. Dar altceva.
Ca sa nu mai zic ca sunt pachete turistice de o saptamana intreaga la mare in Grecia, cu banii astia.
Mmm, dar nu, nu e chestie de bani, in final, aici. E de principiu.
~~~~~~~
Voi cum stati cu visele de weekend, de vara...?
Dar la mare, ce ziceti, va duceti? La Marea Neagra, zic.
Bine. Sa aveti un weekend frumos.
pa-paaaaa !!!
...................................................................

Dilemele de miercuri seara

Auch!
Azi mi-am luat la revedere de la maseluta de minte nr.1 (din cele 3 prezente si a patra neiesita inca)
Era cam tembela si crescuta sui, asa ca ne-am hotarat sa scapam de ea. Cica sa n-am regrete, ca-s nefolositoare dansele, maselutele intelepte, asa ca m-am dus resemnata si gata, si-a luat zborul. Prima experienta de genul asta.
Nasol e ca DOARE!!!!
Al naibii de enervanta durerea de dupa anestezie, semn ca si gingia mea plange dupa maseluta. Eh, algocalmin si rabdare...
~~~
Nu inteleg...
N-am inteles niciodata, dar acum din ce in ce mai greu si mai putin pricep de ce lumea e atat de proasta. Ingusta. Limitata. Si meschina.
Sa o luam treptat, de la faptul ca in autobuz, la ora amiezei cand dogoreste soarele si la TV se zbiara ca e caniiiiiiicula, de ce nu e nici un geam deschis?! De ce sta lumea resemnata in bataia soarelui, cu fata lucioasa de caldura, suportand cu stoicism de 3 parale toata sufocarea? De ce par eu un E.T. contemporan cand incerc sa deschid geamurile de cate ori urc intr-un autobuz? De ce naiba batranii nu numai ca bantuie orasul intre orele 12 si 14, dar mai si cred ca geamurile deschise nu rezolva caldura, ci numai fac curent...
Cred ca noi ca natie avem o predispozitie idioata in a crede curentul raspunzator pentru toate belelele noastre guturaicioase. Numai romanul e cu vata in urechi, se vaita de curent in mijlocul verii, sufera profund langa un geam deschis sau stranuta abitir cand pornesti aerul conditionat.
De cate ori nu ati stranutat, iar apoi cu viteza luminii a pocnit replica:"Aha! Ai racit! Vezi, daca stai in curent...!"
~
Nu inteleg de ce excesul de zel devine ceva lipicios si foarte fancy si determina o gramada de oameni sa-si baricadeze geamurile aflate inspre Est cu folie de aluminiu. A omorat pe cineva vreo raza de soare?! Adica, OK, e CALD, nici mie nu-mi place prea tare, insa noi, mai ales aici la Brasov, nu suferim de canicula frecventa si de durata. Plus ca dimineata si seara sansa e de 90% ca temperatura sa pice sub 25 de grade...
~
Nu inteleg campania cu mitocanii urbani, aparitia atlasului care ar fi comic daca un ar fi trist pentru ca e adevarat. Adica nu inteleg de ce au scos cartea ca pe o mare capodopera, la 35 de ron, in loc sa fie ceva distribuit gratuit, ca poate si mitocanul insusi sa se sesizeze, eventual, si sa-si revizuiasca atitudinea (vrabia malai visa...)
Ce o sa se intample si cu campania asta? Oricum, nu ati observat, Romania se impotmoleste in istoria prostiei fara schela campaniilor de orice fel, de la hai sa nu mai scuipam pe jos, hai sa nu mai aruncam gunoiul unde nimerim cu privirea, pana la hai sa nu mai fim mitocani, hai sa..., hai sa...
Personal, as impanzii barurile, cafenelele, scolile si getourile de la bloc cu vorbele lui Neagu Djuvara din prefata Atlasului de Mitocanie urbana. Jos palaria, vreau sa traiesc ziua in care macar 20% din populatia mioritica va putea emite astfel de principii. Pana atunci, mitocanii se vor inmulti si conserva bine mersi, iar restul vom putea sa citim cu zambet amar despre ei in capodoperele contemporane, iar apoi sa-i urmarim ca la Zoo, pe strazi, pe subiectii nostri.
Jalnic.
..................................................

Marshmallows for dinner ...

Se poate...

Se poate sa scriu mai des. Da.
In timp ce-mi astept rabdatoare si plina de pace "minunea" de care viata mea are nevoie. Si pe care, SPER, sa o primesc foarte curand. Si care sa deschida un nou capitol de viata, de unde ar putea sa rezulte multe posturi pline de viata. Da, se poate.
Se poate, eventual, chiar sa presar pe aici cu visele-mi ce-mi inunda mintea, dar pe care hiper superstiotiozitatea de ultima generatie ce-mi da batai de cap, ma impiedica sa o fac... Dar totusi, se poate.
Desi inainte o faceam chiar des. Aruncatul cu visele aici, zic.
Vise care, doamnelor si domnilor, ta-daaaa, s-au indeplinit cat ai zice "miau"... :-))
Si apoi s-au evaporat. Ah, pentru ca.... pentru ca.... aveam impresia unui too good to be true pe care nu-l meritam. Asa ca, buf, a disparut.
Cica, totusi, meritam. Eh...
Se poate sa scriu mai des daca atunci cand nu dorm, si chiar dorm foarte mult in perioada asta, si cand nu iau lectii intensive de Grey's Anatomy, daca atunci mai reusesc sa-mi strang laolalta multitudinea de ganduri ce-mi invadeaza zilnic mintea. S-ar putea, desigur.S-ar putea chiar sa vreau sa scriu mai des cand primesc semnale ca blogul asta mai e citit de cineva, in afara de mine. Cand lumea pare deschisa la dialog, rotitele mintii mele se ung cu idei.
Dar si asa, se poate sa scriu si fara audienta. Pentru mine. Ar fi interesant sa vad cum e. :-)
Ma simt de nici un fel. Pasiva. Numai gandurile-mi fierb mocnit pe diauntru. Dar le e lehamite sa mai iasa la iveala, generand revolta, neliniste, exaltare...
Pretuiesc linistea monotona, mai nou.
Se poate, totusi, sa scriu mai des. Poate trece mai cu placere timpul, poate imi detasez mintea de a se mai gandi numai si numai la ce se intampla cu viata mea de arata asa de nepotrivita cu ce-mi tot doresc eu...
Nu, nici macar nu sunt trista, nefericta sau nemultumita. Nu am regrete, sunt optimista, visez mai departe, refuz compromisul care comprimite si resemnarea conformista, sunt senina, linistita. Si foarte pasiva.
................................................................

Baby Steps ...

EXPLICATIE : NU am copii, NU fac copii, NU visez sa fac copii
(NU acum), NU !! :-))
Ma refeream doar la expresia "Baby steps" pe care, mai nou, am adoptat-o - de nevoie- care considera totul din aproape in aproape, fara planuri si sperante cu bataie lunga, amortizand astfel posibilitatea de esec la vreun salt prea abrupt si lasand deschisa poarta lucurilor bune care se intampla in tihna, cu rabdare....
Tinem legatura. :-)



Yeah, I sooo love them, lately...
Dar uneori e greu.
Si alteori se termina rabdarea...
Si optimismul...
.........................................

- 2 -

S-au scurs 2 ani de cand am inaugurat acest blogulet. Imi amintesc cu drag momentele acelea cand, la recomandarea Oanei, m-am hotarat sa-l creez. Si-i multumesc din nou.
Privind in urma, observ cu bucurie ca Ina e cel mai frumos lucru intamplat datorita acestui blog. Imi doresc sa celebrez aceasta prietenie si peste 50 de ani. Dar si toti ceilalti pe care, de-a lungul comentariilor, i-am "intalnit" pe aceasta pagina roz. La fel, lucruri frumoase au fost si insemnarile mele, faptul ca uneori recitesc cu drag ce am scris, ca primesc complimente sau critici, pur si simplu existenta acestui loc de joaca este, el in sine, un motiv de multumire si bucurie. Lucruri marunte, poate, dar esentiale.
~~~
M-am intors de 10 zile din Grecia si am senzatia ca deja a trecut o luna. Si, contrar aparentelor, nici macar nu am prea dormit. A fost o nebuneala saptamana asta de credeam ca nu se mai termina. Concluzia, pe scurt, si in varianta umoristica ar fi:

1 - Grecilor care vin in Romania nu le prieste aerul de aici, de unde si toate belelele patite de absolut fiecare data cu ei. Azi noapte ne-am amuzat, in final, savurand un capucino cald pe holul spitalului, la urgente, cu picioarele ude leoarca de la ploaia care o tine langa de vineri dimineata...
(Si vineri seara a fost frumos la urgente la spital, tot cu grecii, insa am ratat eu momentul, fiind la Bucuresti in misiune :-))) )

2 - Bucurestiul tot un jeg mi s-a parut, orasul sta nu reuseste sa se ridice in fata ochilor mei sub nicio forma. Palatul Parlamentului este un colos de grandomanie, cu subtile accese de rafinament. Femeile de servici aratau deplorabil, dar mi s-a spus ca am devenit eu fitoasa de cand ma dusei la Parlamentul celalalt, ieuropean, si cica de aia mi se tot pare mie urat totul... Prea bine, dar eu raman pe pozitie.
Capitala noastra este un oras invadat(vara, cel putin) de gandaci. Dezgustator. Acum am vazut in Herastrau milioane de gandaci care semanau cu cei scarbosissimi de interior(dar pe care in Bucuresti i-am vazut pana si pe strada langa mall), dar care erau imbracati in costume de gargarita. Insa mersul lor rapid si marunt ma infioara si nu ma mai impresioneaza coloritul mai decent... Ma gandeam eu, intr-un exercitiu morbid de imaginatie, ca la cat de murdar si imbacsit este Bucurestiul (cu micile lui exceptii, desigur), la cat de putine masuri se iau pentru o aerisire si o ameliorare a problemei si la cata nepasare exista in general, orasul asta in 20 de ani ar putea sa fie, aidoma Cernobilului, dar cu o cauzalitate aparte, primul oras din lume parasit de orice suflare umana din cauza invaziei de gandaci. ("Odata Micul Paris, azi o relicva pustie de beton, cu masini de lux descompuse de rugina, cu vile de mii de euro scorojite de vreme, cu fluvii de cabluri derulate pe strazile odata invadate de masini, Bucurestiul anului 2060 e o ramasita sinistra a capitalei de alta data...")
Va inchipuiti cum ar fi? ... Sa ne fereasca Sfantul...

3 - Sa faci laringita in plina vara nu este deloc o idee inspirata. Totusi, e interesant cat de usor oamenii incep toti sa vorbeasca in soapta, pentru ca tu dai tonul, iar apoi impresia generala e ca toti dorm. Nu, e doar Zuzu, fara voce, care raspundea la telefon, asculta cuminte dupa care trimitea sms ca sa comunice, caci posibilitate de a scoate orice sunet nu se intrevedea. De la atata tuse, capul mi se transformase intr-un clopot de biserica si la fiecare noua runda de tusit, simteam ca vad stele verzi de la durere si zguduire interioara. De vis.

4 - Cand lucrurile isi pun in gand sa se strice, solidaritatea nu cunoaste margini. Se strica toate.
Calculatorul mare are o insuficienta de memorie....cum i-o fi zicand ei... de RAM. Asa ca se viseaza rasnita si merge mai lent ca melcul.
Baby laptop la nici un an de viata, inainte de taierea motului, a clacat si, cel putin aparent, HD-ul e mort. Garantia e....doar un nou prilej de nervi, asa ca 200 ron pentru un HD nou pare mai usor de indurat...
Cool, ziceti ca nu. :D
~~~
Despre Grecia promisesem sa mai scriu, insa deja amintirile sunt amortite de revenirea la cotidianul mioritic, asa ca lasam incursiunile pe taram elen pentru cand inspiratia si ocazia se vor intalni.
Haios este ca, de cand m-am intors, inventez cuvinte in romana, asta din cauza ca mi se desfasoara gandurile in greaca si mutilez cuvintele cand le rostogolesc pe gurita. Dar ne amuzam, ce sa facem, si ne revenim, ca nu-mi place sa ma balbai in limba romana si sa ma tot fastacesc dupa cuvinte care se incapataneaza sa se ascunda in cotloanele mintii mele...
~~~
Maine e luni, dar cu toate astea, chiar am sa dorm.
De plouat tot ploua. It's raining cats and dogs, vorba aia....
Cand si-o repara nenea God tevile si terminam cu inundatia, sper sa ajung si eu sa joc tenis. Altfel o sa incep sa visez noaptea ca sunt un mic Federer.
Cam asta. Mai povestit si voi.
Si s-auzim numai de bine. :-)
............................................................................

I'm back!

Si dorm.
Povestim maine. :-)
............................................

Gânduri răzlețe...

Luni dup-amiaza Salonicul e pustiu. Ai senzatia ca e duminica, insa totusi e abia luni. Dar lunea comertul e inchis in Salonic. Aici inca functioneaza mai vechea reglementare a statului care prevedea ca lunea si miercurea dup-amiaza comertul este inchis. In toate zilele de luni pana vineri pauza de masa este de la 2 la 5. Martea, Joia si Vinerea comertul este deschis si dup-amiaza pana la 9, iar Sambata pana spre dupa masa. Duminica inchis. Cu toate ca oficial nu mai e in vigoare legea, aici inca se pastreaza aceasta organizare, exceptand anumite magazine mari(gen ZARA, H&M, Sprider...), supermarketurile si mall-urile(aproape inexistente in Salonic).
Asadar, intr-un oras aproape gol si amortit, m-am putut plimba in pace. Am facut un window shopping de toata frumusetea, asta pentru ca 1- aici chiar exista conceptul, existand si o sumedenie de magazine ticsite de produse in vitrine, haine si mai ales incaltaminte si 2- pentru ca fiind totul inchis, zumzetul si buluceala dintr-o zi obisnuita lipseau cu desavarsire.
Am avut timp pentru mine. I was dating my city, ca s-o parafrazez pe Carrie din Sex&the City.
Am plutit intr-o liniste deplina, am apucat sa ma gandesc la atatea lucruri, cu atata claritate...
Am intalnit muncitori stradali care nu m-au fluierat desi eram in pantaloni scurti si balerini.
Nu m-am mai simtit agresata de privirile alea de hiena in calduri pe care le intalnesc sistematic in Romania. Printre altele, una peste alta, m-am simtit cum nu ma mai simtisem de foarte multa vreme: SEXY. Single & sexy, un cocktail dulce-racoritor. Mmmm. :-)
Apoi m-am asezat pe o banca in Piata Aristotelous si am privit. Mai intai in gol, apoi am inceput sa observ lumea din jurul meu. Apoi marea...
Apoi m-am gandit ca as putea chiar sa mai scriu pe blog. Ceva.
Desi fara un scop anume acest blog, ma bucur foarte tare cand cineva mi-l complimenteaza, atunci cand cuiva ii place ce si cum scriu. E o bucurie, de ce sa nu recunosc.
Alteori ma trezesc dezamagita. Uneori (eu) de mine... Pentru ca mereu am fost atat de perfectionista incat secunda 1 palea deja in fata secundei 2 care se dorea "mai buna"...In fine.

Alteori de ceilalti. Cei care trec pe aici si care odata au spus ca citesc cu drag si placere ceea ce scriu, ba chiar ca as putea scrie mult mai bine (reperarea potentialului este un soi de compliment, de asemenea), iar apoi, cam hodoron-tronc, asa, aud ca scriu aiureli, ca in fapt nici nu-si pierd vremea sa citeasca, stiind din start ca e useless si plicticos.. Ah, si prea lung.
Curios e ca nu critica in sine ma deranjeaza, deloc, dimpotriva, apreciez critica. Fara critica se naste plafonarea. Insa atunci cand miros gratuitatea celor afirmate, cu un varf de rautate ..., atunci ma gandesc "dar de ce?" Adica de ce sa spui asa ceva?
Si eu critic si inca mult, uneori sunt ironica, alteori sarcastica, dar gratuit rautacioasa evit sa fiu.
Apoi conchid sec: "dar mie de ce-mi pasa?"
Corect, de ce mi-ar pasa...
Apoi, usor, usor, gandurile imi migreaza spre alte sfere. Cele personale...
Daca e sa-mi iau inima in dinti si sa privesc in adancul sufletului meu, aud vocea fricii.
De un timp incoace, frica este la ordinea zilei. Nu va ganditi la o frica concreta si foarte evidenta(ca frica de accident cand tirul vine spre tine pe contrasens sau cand te blochezi in lift si e cutremur...), nu..., ci la una mascata si surda. Dar prezenta. Frica de...nou, de vocea celorlalti, frica de respingere, frica de nereusita, de dezamagire, de tristete, frica de "nu-stiu-ce"...
De unde, dom'le, atata frica? Si de ce? Chiar asa, de ce?!?!
Uneori o ignor, alteori reusesc sa o reduc la tacere, sa o inec, dar alteori nu. Sau reapare. Si-mi da peste cap viata...

Intre timp s-a inserat, asa ca o pornesc spre casa agale si casc gura la vitrine si la reflectarea mea in ele. Si-mi place.
Am mai zis oare, vreodata, ca sunt putin vanitoasa? Oh, da, sunt. Putin. Si sunt ok cu asta. E ca un gen de superficialitate cu care am ales sa traiesc. Vanitatea asta poate fi sinonima cu o simandicosenie usoara sau cu niste pretentii mai mari din ratiuni nu atat de logice, cat subiectivo-simandicoaso-de gust. Punct.
In cazul lor, de exemplu. Al barbatilor. Sunt lucruri, aspecte... peste care nu pot trece. Si, deci, le pun pe seama vanitatii, caci dincolo de gusturile mele, logica nu mai sta in picioare. E mai schioapa asa cand e vorba de criteriile de...selectie si acceptare, sa le zicem asa.
La fel cum scria si Flavia AICI, cam despre asta vorbesc si eu. Dar nu dezvolt. Nu acum.
Nu vroiam sa bat toba cu chestiunea asta, poate doar sa admit mai cu voce tare, asa, ca exista si ca exista posibilitatea sa fi dat cu piciorul vreunui om care, in ciuda faptului ca ar fi putut fi jos palaria si ar fi dat orice sa ma faca fericita, nu s-a potrivit gusturilor mele ramanand asadar ingropat in umbra trecutului...
Asta e viata, ce sa faci.
Nu e chiar asa rau, ma gandesc, tinand cont ca atunci cand cortina superficialitatii testarii de inceput s-a ridicat si avansam la nivelul urmator, implicarea e totala. Fara masti, fara falsuri, fara prefacatorie. Ah. Si fara frica. Doar eu. Iar daca totusi... nu-ti place? Esti liber, usa e inapoi, Viata mea inainte. Cum frumos zice un cantec auzit de dimineata la radio "...asa sunt eu si nici nu pot, dar nici nu vreau sa ma schimb..."
Mi-a luat ceva timp sa invat asta. Mult timp m-am zvarcolit, suferind ca un caine. Mi-am frecat creierii ca sa iasa bine, sa fie bine. SI s-a ales... praful.
Well, c'est la vie and show must go on!
...
Urc usor spre casa pe stradutele micute unde pluteste aroma de cozonac si prajituri ademenitoare. Asta seara se decerneaza premiile "Femeia anului in Grecia" si vreau sa ma uit. Vreau sa vad femei elegante, femei importante, femei cu tinuta, care cand deschid gura, te vrajesc si, uneori, te pot emotiona pana la lacrimi. (spun asta pentru ca, intre timp, pana am redactat eu textul, am vazut-o deja pe Marinela, "doamna cantecului grecesc", premiata a nu stiu cata oara, aplaudata si adulata de intreaga suflare elina. Discursul ei mi s-a parut efectiv fantastic. De o simplitate si de un rafinament cum numai la oamenii cu adevarat "mari" intalnesti. Si o modestie molipsiotoare.)
...
Sa aveti o zi buna. Sa va bucurati de ce aveti. Sa luptati pentru ce doriti. Si sa aruncati la tomberon tot ce nu va place sau va dauneaza. No regrets. :-)
.......................................................................

Zuzu se bronzează

Si cum stateam eu lungita pe sezlongul meu privind marea turcoaz, ma gandeam profund ca cel mai frumos si imbietor somn este cel in imbratisarea persoanei iubite. Si nu pentru interpretarea romantica si idilica a scenei, ci pentru odihna si linistea ce ti-o ofera un astfel de moment. Atingerea aceea, mainile impreunate, eventual, respiratia ritmica de langa tine, toate te trimit cu gandul la un inger ce te vegheaza in timp ce zburzi liber prin lumea viselor...
Rvenind la plaja, mare, Grecia, Thassos si soare...
Stau pe o terasa langa mare, la umbra si incerc sa strang cat mai multe imagini si senzatii care sa-mi tina de cald pana la urmatoarea vizita. Mai am 3 zile de bronzare si apoi 10 zile voi bantui orasul meu de suflet, Salonic.
~~~
Aici in Thassos, ca peste tot in Grecia, apreciez mereu simtul civic al oamenilor. Pot sa va povestesc, de exemplu, cum acum cativa ani NATO hotarase ca in cel mai inalt varf al micutei insule ar sta bine un mega radar care, datorita locatiei strategice, ar fi avut vizibilitate libera pana in Egipt. E lesne de inteles cam ce radiatii emite un asemenea radar si ce ar presupune buna lui pazire(trupe Nato, patrule, frecus des...). Ei, a aparut deci o palarie ingradita cu niste coloane de otel in varful semet si ascutit si urma sa vina in scurt timp si domnul radar. Mda, dar localnicii se opusesera de la bun inceput si nimeni nu ii bagase in seama. Asa ca, atunci cand gluma s-a ingrosat, au urcat frumusel o mana de oameni, au taiat toti stalpii de sustinere a palariei de la baza, iar apoi pur si simplu au facut o bariera vie in port atunci cand radarul isi facea trumfator intrarea pe insula. S-a lasat cu ceva cafteala si scandal, dar ideea finala este ca nu, nu au radar NATO, pentru ca nu l-au vrut si pentru ca au stiut sa se opuna, fara a accepta compromisurile coalitilor straine sub acel eufemism "siguranta nationala"...
V-am zis ce bun gust innascut au oamenii simpli de aici? Care traiesc din culegerea si valorificarea maslinelor(ulei in special), din exploatarea marmurei si din turism. Niste oameni simpli, putini dintre ei scoliti, cei mai multi avand doar scoala vietii, iar altii, suficienti, nici macar nu au parasit vreodata insula. Nu cred ca v-am povestit despre asta, insa am sa pregatesc un post viitor, cu dovezi cu tot, despre bunul gust si simplitatea in construirea caselor, in amenajarea cafenelelor si a barurilor....etc. Si despre ospitalitatea fara limite.
~~~
M-au mai impresionat anul asta campaniile umanitare si sociale de la tv. Reusesc sa te sensibilizeze, sunt bine realizate, au substanta, au regie si un concept ce sta la baza lor. Imi plac. Despre oprirea traficului mondial cu copii, despre donarea sangelui, despre curatarea Marii Egee si mentinerea curata a plajelor, despre nocivitatea fumatului si despre cum de la 1 Iulie 2009 Grecia spune "NU" fumatului in locatii publice. Ei, da, asta, ultima, e un soi de utopie, avand in vedere cati greci fumeaza ca niste furnale si tinand cont ca 90% din clientii restaurantelor, tavernelor, barurilor si cafenelelor fumeaza in draci si au intre 15 si 80 de ani... Dar campania e frumoasa, e graitoare, are un "ceva" ce nu numai te impresioneaza, dar chiar te pune pe ganduri daca nu cumva e chiar bine sa fie si respectata(noua lege ce intra in vigoare la 1 Iulie).
Ah. Mai este o campanie, un soi de reclama mai mult, despre redeschiderea Muzeului Acropolei din Atena pe 20 Iunie (www.newacropolismuseum.gr). Arata impresionant si este unul din muzeele lumii ce merita din plin sa fie vizitate. In toata luna Iunie intrarea costa doar 1 euro, astfel incat omul de rand sa aiba lejeritatea de a-l vizita, fara sa existe impedimentul vreunui cost prea mare care ar alunga curiosii(semn clar ca esentiala este cunoasterea si vizitarea lui, nu imediatul castig al statului prin bilete piperate). Ca fapt divers, in Atena, toate mijloacele de transport in comun poarta haine de sarbatoare, imagini cu templul Acropolei, cu sculpturi etc.
Desigur, cu toata trambitata deschidere, cu tot fastul si reclama, o umbra de tristete, nedreptate si regret planeaza asupra realizarii acestui muzeu. Si asta pentru ca un numar foarte mare din statuile, sculpturile si comorile vechii Acropole stau inca la British Museum in Londra, desi sunt grecesti, apartin grecilor si locul lor firesc ar fi la Atena. Asta ca sa nu mai zic ca pana si la British Museum sunt expuse o infima parte dintre ele, foarte multe zacand in depozitele lor, departe de ochii vizitatorilor si tinute intr-o nemeritata abandonare pe care englezii o justifica cu lipsa salilor si a paznicilor suficienti...
Mda, mai stim si pe altii a caror tezaur zace pe la rusi (care tezaur sunt convinsa ca nu mai stie nimeni ce presupune exact...)
Ei, dar v-am povestit destul azi. Am trantit si niste poze. Acum ma pot intoarce la soare, azi culeg scoici, inot si frunzaresc reviste glossy. Pa paaaaaaaaaaaa
...........................................................................

Puțină liniște...

Cam asta a rezultat de 2 saptamani incoace...
Planuisem sa scriu posturi nesfarsite despre Grecia si farmecul ei aparte.
Farmecul exista inca si se simte bine, insa de la atata relaxare, nici de scris, de observat si de spilcuit detalii captivante nu am mai fost in stare.
Si lipsa internetului la discretie e de vina, dar observ ca inca supravietuiesc.
Orice invat are si dezvat, in fond...
Pot sa va spun ca Atena mi s-a aratat foarte prietenoasa de data asta. Nu mi s-a mai parut un monstru urban de necucerit, dimpotriva. Am avut bafta sa nu urce temperatura peste 30 de grade si astfel am bantuit centrul si cartierele in voie. Metroul e o bijuterie, comparativ cu Bucurestiul este de-a dreptul o nestemata, este curat si luminat, super spatioase statiile, foarte civilizat si sigur. Iar din centrul Atenei pana in aeroport faci in jur de 30 min. E o reala binecuvantare acest mijloc de transport caci te scuteste de un trafic de cosmar, nu mai infernal, va asigur, decat cel din Bucuresti, cu adevarat blocat si de nesuportat.
Mai putin sigur si placut este daca ai nevoie de vreun autobuz (pentru zonele neacoperite, inca, de dragalasul metrou) pe la ora pranzului in prag de alegeri (alegerile europarlamentare ce tocmai au trecut, dar care erau in focul pregatirilor cand am trecut eu prin capitala Greciei)...atunci risti o criza de nervi pt simplul motiv ca e foarte posibil sa nu apara. Taximetristii, apoi, sunt la fel de japite ca si la noi, insa imbraca o haina mai occidentala. Pentru o cursa de 3-4 euro pur si simplu "nu sunt liberi", mai bine asteapta zeci de minute in soare sa vina vreun turist ce vrea la aeroport(aflat la vreo 30 km de Atena). Se practica frecvent si "pasageriatul multiplu", foarte senin si bine impamantenit in mentalitatea lor, care va sa zica pt un traseu de 12 euro, merita sa incasezi de vreo 3-4 ori cate 4-5 euro... In fond, cererea e mare, asa ca uneori preferi sa imparti cu cineva taxiul (chiar daca nu si pretul), decat sa astepti zeci de minute.
As putea sa va mai spun ca la 60 km sud de Atena se afla ceea ce ati putut vedea in poza din postul anterior, si anume Cap Sounion, unde se afla templul zeului Poseidon, zeul marilor, un loc scaldat de soare, o splendida alegere pentru un apus de soare de vis.
Visam de mult timp sa ajung aici si zau ca a meritat asteptarea.Sa va mai zic, oare, ce placere este sa bati Grecia in lung si-n lat pe sosele de nota 10?
Mai au si ei destule de facut, insa de la un an la altul la ei chiar se vede ca cineva lucreaza. Si lucreaza bine. Si nu se strica dupa un an. Distanta din orasul natal al bunicului si pana la mare, pe frumoasa insula Thassos, aproximativ 250 km, care inainte se parcurgea in 4-5 ore, cu un trafic infernal de tiruri ce mergeau spre Istambul, acum se face lejer in 2 ore. Ti-e mai mare dragul sa strabati tara cand ai pe unde.
~~~
La mare e bine, e cald, e frumos. Aerul tare de munte ma face sa dorm mult, iar soarele imi saruta pielea zi de zi cu sarutari din ce in ce mai ciocolatii.
Am facut o scurta pauza si de la limba romana si putinele reality check-uri au venit din partea compatriotilor veniti sa se bronzeze si ei in tara lui Zeus, cu aceleasi maniere, insa, mentalitati si simt balcanic traditionale... Smecheri, dre de tip pitzi, deja cunoscutii turisti in pantaloni scurti cu sosete albe pana la genunchi sau in haine lalai si slapi de iarmaroc, lanturi groase sau aere de capitala mioritica te izbesc fara sa vrei in marea de englezi calmi, nordici sau chiar sarbi, cehi si polonezi deja mult mai slefuiti si dpdv al vestimentatiei, si al manierelor si al felului de a fi, pus si simplu...
Mda, grecii cam lipsesc. Exceptand localnicii, turisti nu prea sunt, ceea ce nu e rau. Nu ii doresc nimanui sa nimereasca pe plaja langa vreo familie de greci, cu 1-2 copii, absolut invariabil de nesuportat. Dar oricum, si daca sunt, ei vin la plaja la ora 13 cand toata suflarea cu un dram de logica o zbugheste spre umbra si stau, la fel, pana cand ceilalti revin pe plaja, pe la 15-16...E dup-amiaza si e cald, s-a innorat putin, ar fi binevenita o racoreala cu stropi mari, de vara. Dar pana una, alta, va las sa va bucurati si voi de vara si fug sa mai inot putin si sa mai flirtez cu domnul Soare.
Ne auzim curand.
PS- nu am scris cu diacritice caci ma grabeam, dar macar sper ca am scris corect si decent :D. In caz contrar, va rog sa semnalati rateurile :-)
......................................................................

Beautiful Silence...

~~~
Fotografia e de joi seara, de la Cap Sounion unde este templul lui Poseidon, in sudul Atenei.
Cel mai romantic loc pentru a privi apusul de soare.
~~~
In cuvinte (si imagini) revin zilele astea. O saptamana frumoasa sa aveti!
........................................................