Ganduri, ganduri, ganduri...

Trec printr-o perioada foarte agitata si incarcata.
Am petrecut un weekend superb la Alba Iulia la nunta unei bune prietene, m-am bucurat de prezenta fetitei unei alte colege de facultate, dar am trait si cumplita spaima ca un copilas poate sa moara sub ochii tai...
O fractiune de secunda si un ghinion tembel + o alta clipita de neatentie au fost suficiente pentru a-i scapa mamei din maini caruciorul si a zbura pe scari...
Slava Domnului ca, dupa bufnitura frontala cu capul de ciment si greutatea caruciorului trantit peste micuta, s-a ales numai cu o babana vanataie si o sperietura.
Nici nu vreau sa-mi mai amintesc, ma trec fiori reci de fiecare data si retraiesc fractiunile alea de secunda cand, probabil din cauza socului, a intarziat sa planga...iar lumea s-a incetosat brusc in fata ochilor mei...
La intoarcere, in cele 5 ore petrecute in intercity, am descoperit o carticica cu simple, dar esentiale, invataminte despre viata.
The Four Agreements - Practical Guide to Personal Freedom, o carte pe care nici nu am cautat-o, ci ea a venit la mine, asa incat consider o data in plus ca e folositoare in aceasta perioada.
Sunt, cumva, intr-un plin proces de modelare emotionala, sufleteasca, spuneti-i cum vreti. Si imi prind bine toate aceste coincidente care mi se intampla.
O discutie cu cineva care imi apare ca o revelatie, dupa siruri lungi de ganduri si analize fara izbanda, o carte, o intalnire, o privire sau doar o imbratisare sau un gand... Ce frumos e!
Mi-era dor si de nopti nedormite, de preferat cele in care stai de povesti cu prietenii si iti pare noaptea ca o simpla rasuflare, ca sambata trecuta, si nu noptile pierdute pe la U.P.U., cu salvari chemate pe ploi torentiale, cu perfuzie in mana bunicii, cu miros incins si aer irespirabil de spital, cu asistente intepate si tratamente inumane cu cate si mai cate ai parte, ca un all inclusive negativ, in spitalele din tarisoara asta imbacsita de praf si de neomenie...
Am gasit zilele trecute prin birou o agenda primita de la o prietena (v-am mai zis, oare, ca am o pasiune speciala si nemarginita pentru agende? :P) in care imi scrisese: "always do what you are afraid to do"...

Well, ce chestie. Cu ASTA ma lupt deja de cateva luni bune.
Imi vine sa o scriu, ca pe o ruga, pe km de hartie, poate poate voi gasi undeva imboldul si in practica sa o aplic, macar treptat si in doze mici.
La fel, saptamanal ma surprind plina de hotarare si zic gata! o sa vorbim, o sa-l las sa ma sune, eventually (duh, prima data o sa fac efortul suprem de a-i da si noul nr...), o sa, o sa, o sa... si zdup!, cand vine momentul, aplic metoda strutului si imi zic ca nu azi, e tarziu, nu acum, maine, da, sigur, pfff...
Ce facem cand frica e acaparatoare? De ce noaptea se schimba perspectiva tuturor lucrurilor si situatiilor? Ziua niciodata nu reactionez asa, am acea atitudine de "I could conquer the world with one hand, as long as you're holding the other" sau chiar si singura, cu ambele mele maini libere, insa apoi noaptea, seara, ma inghite panica...
De ce pare mai usor(desi e utopic si fara sorti de izbanda) sa schimbi o lume intreaga si e atat de greu si de imbarligat sa te schimbi pe tine, sa te accepti, sa te intelegi si sa faci pace cu tine?...

......................................................