Apatie de primăvară

Anu' asta, pentru ca, de fapt, nu avem primavara (ci un soi de iarna nesimtita care face misto de noi- cine mai prinde stirile prin Romanica, stie ca este un slagar deja sa cataloghezi orice ca fiind nesimtit), nu avem nici astenie.
Ah, cum foarte simpatic mi-a zis bunica atomica acum cateva zile, incurcandu-se in cuvinte, ca pe ea o oboseste anestezia aia :))) adica astenia :P adica sa inteleg eu ca nu mai are chef sa dea ture singurica prin Carrefour (locul de joaca al tuturor octogenarilor cu adrenalina) si sa fac bine sa ma duc cu ea, sa mergem si noi ca fetele la o plimbare si o amandina dupa.
Dar revenind...
O apatie ce m-a cuprins... ah, vaaaaaaaai, inca de dupa Revelion, semn ca eu am primavara undeva in suflet, de si astenia, apatia, starea asta de nici un fel, dar generala, m-a cuprins cu atata convingere.
In toata pasivitatea si absenta ce ma tin prizoniera (hahaha, desigur, eu sunt victima imprejurarilor, daca nu ati inteles inca), surprind si mici semne de vitalitate la cota de avarie.
Reusesc sa imi creez sau sa apreciez mici bucurii, chiar si in conditiile in care saptamana trecuta mi s-a retezat in fasa cam cel mai mare vis pe care il nutresc in acest moment.
Am fost dezamagita, poate am mai zis, de atitudinea tipica a omului orgolios si cu un cult al personalitatii ce nu mai poate trece neobservat, de insistenta de a accepta niste false argumente... nici nu am chef sa mai zic. Eu ma bucur pentru mica mea realizare, pentru faptul ca am demonstrat ca, in 2 zile si o noapte, pot sa dau viata ideilor mele, intr-o forma de macheta si sa arate excelent, am dovada, imi ramane amintire si ma va motiva pentru viitor.
Apatia asta se manifesta si in relatiile cu oamenii. Dupa ultima rispia de energie cu privire la prieteni, m-am inchis in carapace si nu am chef sa vad sau sa socializez decat cu un grup restrans de persoane, ceea ce, pe de o parte, ma bucura, ma linisteste, sunt acei oameni cu care prin scris sau viu grai reusesc sa comunic, sa transmit, sa povestesc, sa impartasesc.
Pasivitatea asta, insa, ma transporta in nu stiu ce soi de stare de neimplicare, incat am ajuns iar sa am restante la mailuri taman catre acele persoane cu care comunic, de fapt, atat de natural si atat de frumos...
Sunt chiar mirata ca fix asta imi zicea si horoscopul, si despre dezamagire si interpretarea gresita a ideilor mele si despre indepartarea de unii oameni...
In fine...
~~~
Nu reactionez nici la stimuli exteriori, de 1 Martie, de 8 Martie... nu numai ca nu m-a interesat nimic, martisoare, flori, idei, iesiri, dar ma si agaseaza tot mai tare sfortarea asta plina de clisee si urari pompieristice.
Chiar am citit atatea pareri apropiate de ale mele pe temele acestea, incat ma feresc sa ma mai pronunt pe aceasta tema, de frica sa nu plagiez fara voie din cele spuse de ei, insa sunt in asentimentul lor.
Si nu stiu de ce, pe vremuri 1 martie era fun, era dragut, era cu martisoare, din acelea frumusele si finute, clasice, hornari, ghiocei, trifoi... Imi placeau cosuletele acelea cu ghiocei pe care ii luam din piata, erau atat de firavi si eleganti. Acum totul s-a transformat atat de mult in kitsch, incat nu mai reperez frumosul.
8 Martie ma lasa rece, la fel si chiar mai mult, nu inteleg si nu agreez petrecerile alea intre femei, iesirile exclusiv in gasca de fete fix de 8 martie, idiotenile ce se leaga de aceasta zi, care, pe vremuri, ca o baba ce sunt, era, mai mult decat orice, ziua mamei, aia imi placea, si mi-ar placea si acum, o zi frumoasa de primavara in care sa zici la multi ani mamei, bunicii, sa le iei o floare si atat...
Eh, dar ce ziceam?
Ca nu scriu si nu am chef si nu si nu, dar si cand incep mica serenada la taste, greu ma mai opresc.
Si posibil e sa si bat campii cu gratie, dar nu e vina mea, e apatia, astenia, anestezia asta de asa zisa primavara... :DAsa absenta cum sunt, sunt lucruri care inca reusesc sa ma irite sau, daca nu, macar sa-mi lase un mare semn de intrebare, ajungand sa ma declar cumva neputincioasa in fata.... cum sa o numesc ca sa nu risc sa jignesc pe cineva... in fata uluitoarei insistente umane in a persevera, a crede, a incerca...
Va zic acum.
E vorba de zecile de mailuri primite zilnic (si nu, nu e vorba de cele cu "o primavara mirobolanta" primite mai ales pe mailul de la office, care oricum m-au exasperat din cauza formularilor trambitatoare si foarte elogioase asa..., false, intr-un cuvant, care nu transmit nimic, desi atat de simplu ar fi, cu putina naturalete si finete, sa marchezi frumos imbobocirea primaverii) de la prieteni sau cunostinte. Inainte ma invadau "da-mai-departe-urile", insa acum ma sufoca pps-urile, cine naiba creaza milioane de pps-uri, frate?! Sa-mi ziceti, ca sa-l omor, de aia intreb!!!
Asa, deci mii, mii si miiiiiiiii de mesaje cu sfaturi de viata, sensibilisme si filozofeli, imagini celebre fumate de 5 ani, copii arsi si neajutorati, bancuri (uraaaaaaaaaasc bancurile primite pe mail), atentionari cu privire la monumentalele si catastrofalele conspiratii mondiale, mesajele zen, mesajele cu ingerasi, cu muzica, cu marturii sau filmuletele.
Nu mai pot!!!!!!!!!!! Nu mai pot cu ele.
Le sterg automat, asta pentru ca, din motive care imi scapa, inca nu am trimis si expeditorul la tomberon, relatia ce ne leaga in afara lumii virtuale fiind cumva inca importanta...
Nu inteleg de ce lumea citeste, gusta, crede asemenea farfuridisme....
Si nu inteleg de ce insista sa le impartaseasca si cu mine.
Am 2 luni in fata mea sa ies cumva, rapid, din plutirea asta din norisorul 12, si sa ma cufund putin in carti, caci saptamana trecuta, cu avant muncitoresc, am investit 60 de euro, un drum infect si nesimtit, cum altfel?, de lung la Bucuresti si o cerere completata in.... hmmm viitorul meu hahahaha, in speranta ca voi lua examenul cu pricina.
~~~
Nu-mi mai amintesc ce-mi propusesem sa mai scriu, insa printr-o fisura a balonului de aer somnoros arunc un ochi la vara ce are sa vina si, sincer va zic, abia astept sa inceapa!!! Abia astept calatoria imbarligata prin vechiul continent, nunta verisoarei mele, aerul Bavariei, soarele Italiei, caldura si sentimentul de acasa din Grecia...
Imi doresc nespus sa-mi revad o buna prietena de care ma leaga cea mai frumoasa vara a vietii mele si sa retraiesc bucatica vesela si tonica din puzzle-ul imens al vietii si deja imi imaginez cu cata bucurie as scrie despre asta, mai ales ca, in ultima vreme, dorul de duca escaladeaza rabdarea mea si accelereaza dorintele de a-mi gasi, cum bine zice Barbie, fusul orar la care inima sa-mi bata cu ritmicitate ideala, iar viata-mi sa-mi fie o tesatura de vise ce incep sa prinda contur...
Pana atunci, o... (hmmm hmmm, hai ca pot si eu sa zic, cu grija sa nu-mi musca limba hahaha), o primavara frumoasa :)))!!
Va pup!

PS- afara ninge ca-n povesti ...
...........................................