Eu când vreau să visez, visez!

Da, da, da, ce urat (sau nu?) sa parafrazez proaspatul premiat film romanesc la Berlin.
Plus ca deja de sambata seara circulau pe Twitter glume pline de subinteles cu "Eu cand vreau sa pierd, pierd!"... :))))
Revenind, ma bucur enorm cand un vis nu-mi da pace, cand nu dorm noptile, iar zilele au un singur gand: acel vis, cand mi-e mintea goala de orice altceva, cand ma hranesc cu "seva" dorintelor mele...
Ca sa nu mai zic ca o asemenea mobilizare interioara si asa o focusare determinata imi lasa linistitorul gand ca nu am numai stofa de pierde vara boem.
Atunci cand am sansa(sau se prefigureaza vreuna) de a face ceva ce-mi doresc atat de mult, semn ca, de fapt, am o capacitate mare de mobilizare si organizare si munca, daca fac cu placere, atunci dintr-o data ideea ca se pot muta muntii din loc prinde contur.
Yeah, right. uneori uit ca traiesc intr-o lume in care, cu mici exceptii, a ajuns sa-mi fie lehamite sa visez (ceea ce e grav, stiu!).
Scriam postul asta anul trecut si pluteam datorita fericirii transmise de un vis nevinovat.
La un an distanta, sunt mult mai reticenta in a-mi verbaliza visul, desi mintea imi mai fuge si-si face singura planuri si vise, ca un exercitiu de imaginatie si de visare extraordinar pentru un suflet insetat de asa ceva.
Iar cand totusi se intampla sa-l scot la lumina, organizat, in scris, argumentat si frumos impachetat, sunt usor si foarte rapid dezamagita, nu de refuz sau de posibila imposibilitatea a realizarii, cat de atitudine, de falsitate, de acel natural "nu se poate" al nostru sau acel "ai idei grozave si iti dau dreptate, DAR..."
Nu mi se pare ok, dar m-am obsinuit, deja visez mai rar (primul si cel mai important semn ca se impun masuri drastice si, speram, schimbari de coordonate geografice, poate spre altele unde multitudinea de vise si optiuni si caractere sa fie oaza mea de libertate).
Si pe modelul "I'm not crazy, I've just got issues", sincopele mele de incredere sunt suficiente pentru a-mi scurtcircuita sistemul, panoul general de vise si dorinte, lasand un bec de avarie palpaind...
Oare vreau prea mult si nu exista bunavointa, oare nu am competenta pentru a face ceea ce-mi doresc, oare e justificat sa mi se faca sila si sa fiu dezamagita de reticenta si de mentalitatea din jur sau ar trebui sa servesc o limonada rece si sa urc mai departe si cu mai multa perseverenta spre ceea ce stiu ca mor de drag sa fac, doar ca inca nu am dovedit ca pot...?!
Dileme.
...................................