Weekend la Dunăre...

Tulcea, mai exact.
Am fost weekendul trecut in Tulcea si apoi undeva intre Tulcea si Delta, la niste prieteni.
La Tulcea a fost mare tam-tam cu ziua Marinei, asa incat nu am prea zabovit in oras, care oras nu-mi place deloc, oricum.
E a 6-a oara cand ajung acolo si ma lasa rece.
La fel si Galatiul si Braila.

In Braila, cel putin, la trecerea cu bacul e deplorabil peisajul ambiental.
Orasele alea(de la Buzau pana la Tulcea, inclusiv), la prima impresie (si a doua, si a treia) iti par agatzate undeva in anii 1980, cu indulgenta.
Dar acolo "la tara" si in special datorita companiei (oamenilor la care am fost) care a meritat din plin cele 7 ore facute pe drum, acolo a fost frumos. 2 zile. Nu mai mult. Mai mult ar fi devenit un calvar.
Dar asa, un weekend, a fost o oaza de liniste si aer curat. Si mult peste. Si ciorba de peste (yummyyy), si rosii din gradina. Si dus facut cu o imitatie de instalatie, agatata de un copac, intre 4 cearceafuri sexy agatate de jur imprejur. 5 stele (de mare), pe cuvant. :-))
Dar a fost funny. Pana si eu admit asta.
Am facut si plaja. Langa lanul de porumb. Pe sezlong. Iar catelul care se plimbarea pe langa mine mi-a furat perechea de flip-flops colorati si i-a tarat prin toata curtea, dupa care mi i-a adus inapoi, plini de pamant si cu o moaca plina de incantare.
Dar era prea dragalas catelul ca sa ma supar pe el.
Si am vazut pelicani in zbor si m-am amuzat ca pareau ca niste elicoptere vajaind prin aer.
Si seara am numarat stelele cazatoare si am admirat luna, la adapost de roiul enervant de tantari bagaciosi.
Desi sunt constienta de ce inseamna viata la tara, am fost din nou impresionata de oamenii de acolo, de vecinii casei unde am mers. Sunt oameni simpli, atat de simpli ca uneori e ca un wake up call inalnirea cu ei. Pe unii daca ii intrebi cine e presedintele tarii, rapsunsul vine natural: Iliescu.
Altii, multi, nu au plecat niciodata din satul lor. Tulcea e o destinatie indepartata, exotica si fara vreo chemare aparte.
Oamenii de acolo, din nou foarte multi, nu au mancat niciodata altceva decat produse de casa, carne, lapte, oua, iar cand li s-a oferit o frigaruie din piept de pui, au refuzat politicos spunand ca le vine sa vomite de la gustul carnii de magazin.
Oamenii aia nu au televizor, majoritatea, sunt rupti de lumea noastra, traiesc intr-una a lor, aparent mai lina.
La lasarea intunericului se culca sau, cel mult, unii merg la carciuma din sat unde beau pana nu prea mai stiu de ei. Iar dimineata, la 4, misuna prin curti, caci animalele si campul si straturile de legume nu asteapta dupa lenea omeneasca, au ritmul lor care nu poate fi neglijat.
Si, cu toate astea, savoarea vietii la tara si-a pierdut mare parte din farmec, din seninatate, din naturalete. Tinerii crescuti exclusiv la tara sunt "ciuntiti" de manele, de o pseudo cultura campeneasca, de bautaura. Prea putini ajung sa treaca pragul lumii in care noi ne ducem traiul, considerand-o fireasca si de la sine cuvenita.
Sunt, desigur, si exceptii. Frumoase exceptii, tineri care pleaca de la tara si fac cariera, cresc si se formeaza frumos si armonios si nu-si uita originea, si nici parintii sau prietenii.
Am fost impresionata de satele din zona Tulcei, multa saracie, ancorare in timp undeva cu ani in urma; iar delasarea si degradarea oamenilor, a autoritatilor locale, e greu de ocolit...
Asfaltul este, in multe locuri, o utopie. La fel si orice altceva decat pamantul pudrat care se ridica spre cer la fiecare pas facut. Casele dintr-un soi de cirpici sunt cel mult carpite si spoite, rareori cu adevarat imbunatatite. Saracia exista, dar si auto-suficienta este mare.
Un weekend frumos, totusi. Departe de valtoarea urbana.
O sa revin cu un post despre orase si frumusetea lor. De unde iese, cum se cuantifica si pe ce criterii se stabileste.
Si, eventual, cu niste poze cu orasul de la poalele Tampei, oars pe care, in ciuda multor neajunsuri, il consider frumusel.
V-am pupat.
.............................................................