Visele se coc noaptea.... [roman, vol.1]

Lucrurile cele mai frumoase pe care le-am visat si care apoi au devenit realitate,s-au tsesut intr-o noapte...
Avem si azi liber la visare, un exercitiu de imaginatie (caci refuz sa mai
folosesc termenul leapsha!) preluat de la Just a girl.
Se duce mai departe la Shimmo, la Lucian (sic!!!!) si la Zuzu-Concept.

Asadar... "PESTE 10 ANI !!"

Kalimera! Asa se spune "buna ziua" la noi. La greci... Desi, la cat de plimbareata am fost ar merge la fel de bine si Hallo, Bonjour sau Hello! :-)
Locuiesc deja de 2 ani buni aici in Salonic. Imi place la nebunie, asta e locul meu. Apartamentul din Kalamaria e oaza mea de liniste urbana, iar in Halkidiki casa de pe plaja e ...implinirea unui vis. De cand am pasit acolo, acum 12 ani, am simtit o atractie puternica, stiam ca voi reveni.
Dupa cei 3 ani in Bruxelles, dupa alti 2 la Zurich cu naveta la Londra si dupa
alti 3 la Londra timp in care fugeam in Grecia o data pe luna, am decis ca tot acasa e mai bine.
Katerina are aproape 3 ani, s-a nascut la Londra si vorbeste o amestecatura extrem de haioasa de germana(cu ta-su), de greaca(cu mine), de franceza si engleza si germana si greaca cu noi, datorita conjuncturii, si de romano-greaca (cu mama si tata), asa ca e mai bine sa o ia mai usor si sa se rezume la o singura limba
(cea materna, binesur! :-))) )si o oarecare stabilitate.
E lumina ochilor mei. Iar el...motivul pentru care mi-am dorit-o pe ea.
Nu ma gandeam ca o sa ajungem sa traim impreuna in orasul in care ne-am cunoscut. Acum 12 ani mi-a strans mana intr-a lui si s-a oglindit in ochii mei intr-un mod pe cat de simplu, pe atat de incarcat de emotie... Chiar daca indoiala m-a ros cativa ani si totul parea intamplator si trecator, am simtit, inca de atunci, ca e CEVA...in aer. Ca el, my angel, e tot ce mi-am dorit, e cel ce imi va da totodata libertatea de care am nevoie, rigoarea potrivita unei firi conservatoare si nemarginita afectiune si iubire de care sufletul meu este mereu insetat.
Pentru ceea ce am si ceea ce traiesc zilnic ii multumesc Universului din
toate simtirile mele, in fiecare zi si in fiecare noapte!
~
E noiembrie. Peste putin timp e ziua ei, va implini 3 ani. O sa mergem in Germania unde o asteapta bunicii, topiti ca in tot clanul lor de baieti, a aparut in sfarsit o printesa. Craciunul il petrecem acolo de cativa ani, iar de Pasti mergem cu ai mei in Thassos. Ina imi spune ca nu vine la primavara in Romania, deci ne vedem din nou la New York. E o traditie deja sa mergem cateva zile la NY primavara.
Anul asta in martie am fost in sfarsit toti 3. Rebecca are 5 ani, e o frumusete
gingasa. Ina e la fel de tanara si la fel de frumoasa si libera si visatoare.
Nu e singura, e exact cum si-a dorit, acum 10 ani credea ca va imbatrani singura incojurata de 10 pisici, insa, spre binele piscilor, planurile i-au fost dejucate la timp! Oricum, asa se intampla, cand te astepti mai putin primesti darul mult visat. Imi e ca o sora. Si acum radem de cat de intamplator ne-am putut intalni in viata asta.... Pe vremea aia scriam amandoua pe blog... ce vremuri.
Si acum mai scriu, dar pentru ca rugile mi-au fost ascultate, scriu pe bani frumosi.
Intotdeauna mi-am dorit o meserie libera, posibila din orice colt al planetei.
Cand lucram la Parlamentul European nici nu mai visam ca voi ajunge sa am revista mea si sa bucur cu ea mii de cititori. Ina are si ea o rubrica in revista. "LIVE from NY City"!
Cat am stat la Londra scriam pentru Elle, un alt vis implinit. Acum mai colaborez cu ei, sunt o echipa grozava!
Nimic nu mi se pare mai frumos decat sa stau pe terasa casei de pe plaja, pe inserat , cu laptopul in brate si sa scriu.
Katerina o chinuie pe Martha, o alearga si o smotoceste. Fraiera sta, ca o iubeste pe zgamba asta mica.
Pe Martha o am de 4 ani, dar mi-o doresc de vreo 12. Pana si cainele e poliglot, comenzile de mustruluiala le pricepe numai in germana, smechera!
In micul nostru paradis de vara ne calca pragul in fiecare an multi prieteni
dragi. Ador sa pun masa in gradina si sa le gatesc in Grecia 100% italieneste, hihihihi.
Vara asta am fost mai tot timpul singura cu Katerina si Martha. Katerina a fost o luna la ai mei in Thassos unde e rasfatata Mihaelei.
Pe Mihaela o stiu de vreo 10 ani. Tot pe Zuzzzu.blogspot.com ne-am cunoscut. De atunci ne-am tot intalnit vara in Thassos iar acum pentru ca scrie povesti vanatoresti pentru copii cuminti, eu i le traduc in greaca.
El inca mai face naveta Londra-Salonic, periodic. Vine in weekend sau mai fuge cate o saptamana, in cateva luni isi muta de tot jobul aici, nu de alta dar o sa dam o avere pe avioane caci nici sperarea prea lunga nu ne place.
Acum 10-12 ani am suferit din plin din cauza ei, iar cand ne-am reintalnit la
Bruxelles am jurat ca o sa facem orice sa nu mai traim la mii de km distanta.
In iunie la sfarsit au fost Alina cu Liviu si cu copiii si Miru cu aia mica.
Al ei era, binenteles, infundat in dosare... Alina are o fetita de 7 ani, Andreea si
un smecher de 5, Alex.
Acum vreo 3 ani si ea si Miru au plecat de la scoala si de la Opera si si-au deschis ele impreuna o scoala privata de muzica. A facut senzatie in Brasov "Mica Serenada", au deja atatea cereri ca nu mai stiu cum sa ii imparta. Ala mic al lui Miru e pianistul de serviciu, la numai 3 ani deja imblanzeste pianul si o insoteste pe maica-sa la fiecare productie de clasa. De 2 ani e si acreditata micuta scoala de note muzicale.
Fac o treaba al naibii de buna, cu multa pasiune si iubire pentru copii.
Si pe Katerina o sa o invat sa cante la vioara, macar sa vada si ea cu ce s-a chinuit ma-sa in copilarie.
Si Ioana cu Nicu au fost in iulie la noi. Ei ne-au prins pe toti 3 acasa. "Americanii" cum ii tachinam noi (au stat vreo 5 ani in Miami la master si
prin orchestrele de acolo) au venit acum fara codite. Au 2 codite. :-) Maria si Andrada, 2 neastamparate. Au ramas la Alba la bunici. Codite le-am zis micutelor de 4 si 5 ani de cand am observat ca sunt nedezlipite de ei, asa copii lipiciosi mai rar. Acum canta in Elvetia, visul Ioanei din tineretea vieneza :-))) Ne vedem in fiecare vara si asta ma bucura enorm!
Cand stateam in Elvetia ne vedeam mult mai des. Ei erau familia noastra de acolo. Acum 6 ani imi amintesc cum am fugit cu Ioana la Londra la Jocurile Olimpice si ne-am intalnit cu Andrada, cu Adi, cu Ana si cu Alex si ne-am destrabalat intre noi, fetele. Ha! Binenteles ca se mai destrabaleaza si capricornii, nu stiati? In stil conservator, evident, dar totusi... :-)))
Prietenii pentru mine au fost si vor ramane intotdeauna sarea si piperul vietii.
Si familia e importanta, insa e altceva.
Deja suntem campioni la slalomul intre ai lui si ai mei, sa nu dezamagim pe nimeni.
Cine a vazut My Big Fat Greek Wedding intelege ce zic.
Oricum, am noroc ca iubesc traditia si, organizatomana cum sunt, iubesc lucrurile bine planificate. In fiecare an facem cumva sa ajungem cateva zile la bunicii lui, la ai lui in Germania, la ai mei, in Thassos sau la Brasov, in Atena unde Katerina are deja 9 verisori si verisoare...
Sunt o norocoasa ca, dupa cativa ani nebuni, am un job care imi permite sa lucrez de oriunde ma aflu, fapt ce-mi da voie la cate o mica escapada.
Uneori o iau pe Katerina si mergem la Londra o luna, doua, daca el are treaba.
De la toamna viitoare va merge la gradinita si banuiesc ca nu pot fi o mama denaturata sa-mi mai plimb odrasla prin lume... Sau....? :-))))
O saptamana pe an, insa, este numai pentru noi. Noi 2. Ca e Praga, ca e Santorini, Rio sau un sat pierdut in Austria, am tinut sa avem un timp doar pentru noi.
In rest...(exista si un rest, da! pentru ca exista un timp pentru toate, remember?), lucruri marunte... Alerg dimineata pe faleza, inca beau cu pofta cafea cu lapte, duminica am ora mea de meditatie, obicei deprins cu ani in urma care purifica sufletul de tot ce a acumulat negativ intr-o saptamana, inca iubesc revistele si cumpar lunar 4-5 "materiale de studiu"...
Pentru tot ce am invatat in materie de presa scrisa si lucioasa, ii multumesc si azi Elenei Francisc si Oanei, 2 femei extraordinare care m-au ajutat enorm de mult la punerea bazelor revistei pe care o conduc acum, din umbra. Am o echipa mare cu care ma mandresc, sa lucrez cu oameni mi-a placut dintotdeauna, iar cand lucrezi cu oameni ca niste comori vii, ti se umple inima de multumire.
Imi place mult viata mea, acum 11 ani cantam in Filarmonica si nici nu cred ca visam ce am sa traiesc peste atatia ani...
Iubesc deopotriva zilele aglomerate in care o car pe Katerina dupa mine la birou (avem un loc pt copii unde se joaca in voie sub supraveghere), zile in care am sedinte si alergatura in oras, in care uit sa mananc sau sa clipesc, zile cu nopti albe, zile cu conferinte departe de casa cand Kati ramane fie cu mama, fie cu el
("fara bomboane, fara McDonalds', jos cu Martha din pat si nu mai vorbiti 3 limbi deodata ca bietul copil o sa o ia razna inainte de vreme..." -deh, o mama responsabila, hahahahaha!!!!) si iubesc de asemenea si zilele semi monotone, cu cateva ore la birou sau doar munca online cand am timp sa zac, sa vorbesc cu prietenele, sa ies cu ele, sa stau cu Kati si cu el, sa imi potolesc setea de ei, sa ii iubesc si sa le ofer atentia si afectiunea pe care o merita sau zile cand, atunci cand Kati e la mama sau in Germania la ai lui, alunec incet pe strazi, doar eu si gandurile mele, ma strecor in magazine, zabovesc citind pe banca, stand de vorba cu Universul...
La visat ma pricep, inca, cel mai bine.
~
Planuri de viitor?
Hmmmm, el mai vrea unu mic, eu mai vreau o cafea, imi doresc sa am in continuare aceeasi libertate de care sunt avida, sa merg lin si armonios prin viata, sa ma bucur de tot si toate, de casa, de familie, de caine, de soare, de mare..., de mine!!
Melange-ul asta cultural ma tine in viata, ma hranesc cu el, e energie vie pentru mine, este ceea ce mi-am dorit, o unitate intr-asa o diversitate.

.................................................................................

LATER EDIT : Just for the record, in timp ce va povestesc, ma pregatesc sa implinesc 35 de ani.
O varsta foarte frumoasa, credeti-ma! :P

.....................................................................