Poveste

Samabata seara, tarziu...(adica aseara)
Racita cobza, naucita si plutinda...
Intr-un tarziu ma pun in pat, sting lumina, inchid calculatorul...
Se face liniste...
Pornesc muzica, melodiile curg...
Curg si amintirile, si usoare lacrimi, dor, vise, sperante...
E ora 1, apoi se face 2...
Ma uit pe geam...ce urat e afara...
Nu pot dormi... tusea ma tine treaza, muzica..., acea "masina a timpului ce galopeaza in trecut", imi furnizeaza neincetat acorduri minunate, preafrumoase melodii...
Melodii care cu fiecare vers sau refren imi redeschid universuri ratacite prin vara sau pierdute in toamna, lumi ascunse de ochii lumi in confuzia sufletului meu...
Melodii care ma fac sa tresar, sa retraiesc, sa simt din nou aievea..., ma plimba prin senzatii cu atata drag traite si pitite bine in sertarul mintii mele, spre a nu ramane niciodata prafuite in cotidianul zilnic, uitate sau abandonate...
S-a facut 3, afara ploua marunt, nu am somn, nu mai vreau sa ascult nici muzica, vreau sa evadez din dulcea temnita a amintirilor, dar nu am puterea sa o opresc.
M-am oprit la muzica instrumentala, sa nu ma mai atinga cuvintele, sa nu mai tresara mii de straluciri inlauntrul meu la auzul vreunui vers lin si amagitor...
Zadarnic...
Amintiri si vise, iluzii si sperante ma napadesc parca mai bine chiar pe un fundal curat, instrumental, acum nimic nu le mai impiedica, vin lin, usor, ma imbie, ma zapacesc...
Tabloul lui "a fost odata" se deseneaza sub ochii mei, pe intuneric si e mai colorat ca niciodata, luceste, lumineaza...
Schimb registrul, e ora 4, afara ploua de-a binelea, mohoraciunea vremii e molipsitoare, decid sa incerc cu muzica orientala...
Imbietoare si "cu vino-ncoa", ma face sa-mi doresc sa dansez. Ma ridic...
In juru-mi o patura cazuta, moale si pufoasa, prea verde pentru starea mea de spirit, langa o ploaie de servetele unde stau ascunse lacramioare si suspinele, atent asezate pe covor, ca-ntro hora a memoriilor venite-n graba sa ma bantuie....
Inchid ochii si ma las purtata de ritmurile orientului, visez, zambesc, imi spun ca da, mai cred totusi in minuni...si in povesti cu zane...
Ma cuprinde o stare de bine, de relaxare, de detasare...
E bine, e soare, e lumina, e cu mine, ma tine de mana, imi sopteste, inima-mi tresare, visez mai departe, ochii-mi licaresc in noapte, obrajii poarta firisoare de roua calda, izvorata din dor...
Ma asez pe patura, e moale si calda...
Mi se face somn, gasesc curajul da a opri muzica de tot...nici nu mai am nevoie. Cantecul meu interior e mai melodios ca niciodata...
Ma ridic, ma apropii de fereastra si privesc prin ochii larg deschisi minunea de afara...
Ningea...
Fulgi mari si sanatosi, albi si pufosi, se asterneau lin, invelind pamantul mohorat si rece ca un vis frumos de iarna cu zane si printese...
Noapte buna...