Cel mai frumos documentar

BBC - Penguins: Spy in the Huddle

O luna ingrata, ingrata, ingrata....

 

1. Peseme Politia britanica a iesit tare sifonata din criza si cam sleita de puteri, caci pare ca si-a luat si un job part time la Apple.

Dovada: pliantul primit ieri seara de la politisti cand am iesit de la metrou la Angel...

2. Tot in Angel, ceva mai tarziu, pe la 12, parca venise circul in oras. 

Ce aratari, doamne!

Adevarul e ca in multe zone, odata ce se lasa seara, Londra se preschimba si tot felul de personaje bizare sau chiar inspaimantatoare defileaza pe strazi...

Aseara era inclusiv un individ deghizat in minotaur zebrat, care sper macar ca facea reclama la vreun dark party, 

... freakish!

I'm in love with this city

 Trei intr-o poza :-)
London Eye, Big Ben & Westminster Abbey

 Covent Garden, unul din locurile mele preferate din Londra

O zi perfecta sfarsita cu rasfat: Quiche Lorraine si Prosecco

Love is patient, love is kind...

O tema frecventa printre adolescente si adeseori subiectul fierbinte al quiz-urilor din revistel de tipul Cosmopolitan, portretizarea barbatului ideal ramane o sursa inepuizabila de dezbatere, dar totodata, si putin desueta. Nu numai ca suntem miliarde de suflari feminine pe planeta care gandim si preferam diferit si intru totul subiectiv, cum altfel?, dar nici chiar aceeasi femeie nu cred ca si-ar descrie perechea ideala de doua ori in aceleasi cuvinte.
Totodata, multe voci afirma ca "ideal e ce-mi place mie" si "nu exista barbat ideal (cum, ma gandesc, nu exista nici femeie ideala), pana nu te indragostesti de el(ea)".  Cu toate astea, nu e o regula general valabila. Pentru ca si invers e valabil si anume ma indragostesc numai de cel care intruneste niste criterii foarte personale de selectie aproape involuntara.
La varsta asta si in momentul asta mi se pare copilaros si amuzant sa ma mai apuc sa descriu barbatul viselor mele. Alin, insa, propune un exercitiu caruia ii dau curs in principal pentru ca imi place sa scriu pe teme date si imi place jocul de idei.

Aruncand un ochi retrospectiv, imi amintesc ca nu mi-au placut niciodata baietii blonzi cu ochii albastri (care va sa zica, nu am salivat niciodata dupa baietul ala de la Backstreet Boys dupa care mureau de drag atatea fete), nici cei rai, nici cei cu parul lung sau tepi sau tatuaje. Si nici acum nu-mi plac. In fapt, mi-a luat foarte mult timp sa pot face o descriere, chiar si cu liniuta, a celui ce mi-ar putea transforma visul in realitate. De aceea nu am cautat niciodata. Doar am ales. Consider ca asta e un alt ideal, la care ader, si care-mi satisface setea de libertate. Libertatea de a alege si de a avea in propriile maini decizia finala. Asta a fost si un motiv  pentru care simt respingere pentru cei ce cauta, vaneaza. Dar si pentru insinuantii sub acoperirea fricii asumarii riscului de a fi respins.
Experienta de pana acum mi-a confirmat si intarit principiile. Mai mult, cu timpul, fara sa imi dau seama atunci, alegerile, preferintele mele incepeau sa compuna un tipar, un ideal daca vreti, dar tot nu stiam sa definesc acel ceva. Mi-era mai simplu sa rezum ce nu vreau si ce nu-mi place, decat ce-mi place, insa chiar si asa, era dificil de format o idee clara folosind metoda eliminarii.
Lucrurile s-au cristalizat brusc, cand am fost tulburata in visarea mea de intalnirea fata in fata prototipul greu de creionat in vorbe.
Nici de atunci incoace nu am abdicat de la vreun... cum sa ii zic... criteriu? Dorinta? Caracteristica? Prea putin conteaza. Am fost consecventa. Si de ar fi sa mai aleg o data, as alege la fel.
Si am crezut si mai mult ca, de fapt, muntele va merge mereu la Mahomed si nu invers. Pentru ca Mahomed stia secretul...

Barbatul  ideal  vietii mele are prestanta. Carisma. E mucalit si spirirtual si il ador.
Vizual, inchipuitiva un Don Drapper modern, scuturat de vicii si de insecuritati adanci, dar nu lipsit de defecte si nici pe departe neverosimil de perfect.
E cel putin egal la nivel intelecutal cu mine, daca nu superior. Nu l-as fi ales daca il simteam inferior. Ar fi fost o relatie sortita esecului. Nu e arogant. E stapan pe sine, e increzator in el, nu e gelos, pentru ca are rafuielile inchieate cu frustrari si fantasme bolnavicioase. E carierist si e pragmatic, statornic, cerebral; ii citesti pasiunea in ochi pentru ceea ce face; citeste, asculta, se redefineste, creste. Gateste. Ii place lumea, dar ii place si pacea pe care numai anumite locuri, lumini si suflete ti-o pot darui. Are viziune, principii care se unesc cu ale mele, iar daca se ciocnesc, se respecta reciproc. Are maniere, se adapteaza usor, nu e mai emotional decat pot eu sa concep, cata vreme nu e in fata unui eveniment sau fapt cu totul tulburator. Si tulburator nu inseamna nici un tablou, nici o carte, nici un peisaj de vara la apus de soare. Sensibil e una, problematic si labil e alta.
Cand l-am ales, l-am ales cu sufletul, dar ambalajul a contat foarte mult. Sa stiu ca se imbraca singur si ca are gusturi pe care le impartasesc, ca nu o sa-l imbrac eu, dar o sa-l dezbrac cu siguranta!, ca nu trebuie sa-l cresc, ca nu o sa-i recompun eu garderoba si stilul, pentru ca are deja si a fost parte din ceea ce m-a facut sa-l aleg, iar lucrurile astea conteaza si dicteaza.
L-am ales pentru ca am vazut in el omul pe care il voi iubi o viata intreaga si nu o sa ma satur. Pentru ca ma accepta asa cum sunt si pentru ca asa cum sunt cu el nu sunt cu nimeni altcineva. Naturala, spontana, libera, iubita si fericita.
A stiut sa ma cucereasca, sa ma seduca, atat de natural si nesofisticat.
~
Un inger si un drac in acelasi trup de om. Un om. Unul normal. E obosit uneori, saturat alteori, intrigat, revoltat. visator, optimist, cuceritor. Vorbeste, comunica, exprima. Iar cand e vorba de noi doi, castiga cel care detine cele mai multe argumente  valide sau cel care cedeaza primul. Nu are nimeni dreptate doar pentru ca asa i se nazare.
Are initiativa. Se implica. E familist. Nu e romantic incurabil, nu e melancolic, nu imi scrie si nu imi recita poezii. Dar imi lasa bilete si imi scrie mesaje. Stie ce-mi place si ce nu si nu intrece limita.
Are prietenii vechi si durabile si pasiuni pe care si le intretine. Nu e ciudat, sau nu mai ciudat decat sunt eu, nu e excentric, rebel, dar nici supus, are personalitate si principii de viata sanatoase.
E responsabil, isi asuma vorbele si actiunile, nu e talamb sau tantalau, dar nici posesiv si insistent. E matur, dar imi agreeaza latura mai copilaroasa si o pretuieste pentru ca nu degeaba s-a indragostit de femeia copil, cuceritoare prin sinceritatea emotiilor, dar si uimitoare, asa cum sunt copiii, niciodata la fel.
E el si nu altul pentru ca a fost cel care a nascut in mine dorinta de a avea un copil. Nu pentru mine sau pentru el, ci pentru ca ar fi al nostru.
Cand ma priveste, simt ca sunt universul lui cel mai de pret si nu simt nevoia sa imi spuna asta in fiecare zi. Pentru ca stiu si simt si am incredere. Si impreuna reusim sa contruim si sa ne reconstruim asa cum singuri nu am fi reusit. Iar asta face legatura mai viabila si speciala cu fiecare zi ce trece mai mult.
~
Pentru mine e ideal pentru ca pot, si pot, spune ca l-am ales pentru ca alaturi de el am simtit ca pot atinge luna, cata vreme el mi-a asezat scara catre ea. Si, cel mai important, ca o incununare a credintelor mele, faptul ca am simtit asta din prima clipa si nu m-am inselat.

A walk in the snow

St James's Park

Ceea ce imi aminteste de ...

o faza absolut fenomenala de asta vara.

O prietena merge la banca. Card defect, nu poate scoate bani cu el de la nici un bancomat. Sa rezolve cineva problema. ca ea, client JURIDIC, are nevoie de card neaparat.
Duduita de la banca il ia, se uita, mai tasteaza, mai intreaba si in final declara: pai da, zice, e vina dumneavoastra, il folositi prea des. (say WHAAAAAT?!)
La care prietena mea: SA MORI TU! ia, zice, vreau sa vorbesc cu superiorul tau. ACUM.
Aia, din colt in colt... in final il aduce pe superior.
Prietena mea calma ii zice lu ala ca a inteles ca e vina ei ca nu merge cardul, ca deci invarte prea multi bani ca si client juridic prin banca cu pricina...
Drept pentru care vrea FIX in momentul ala sa isi inchida conturile! Si asa a facut.

O sa gaseasca alta banca fericita sa-i tina banii firmei.
Si ca poate asa invata si banca sa-si selecteze si educe angajatii, ca nu orice porumbita scoasa pe gura zboara ....

Absolut genial.

Efectele nefaste ale globalizarii...

La Londra, in Bavarian Village din Winter Wonderland, vanzatorii erau romani.
Pam-pam.
Merg cu doua prietene, doua vorbeam si romana, una nu, oricum vorbeam intre noi in engleza. Una din prietenele mele comanda. Ala ne intreaba si pe noi. Zicem ca inca nu stim. Sta si insista. Ca ce vrem, pai sa spunem si noi. Nu stiiiiiiiiiiiiiiiim inca, zic. Pai, zice, uita-ti va pe meniul de pe perete, ca sunt numai 4 variante. Sa mori tu...
Ii aduce in final comanda prietenei mele. Ea ceruse bratwurst spicy. Si comenteaza, in romana, ca nu ne hotaram si noi draga, mai la olalta, ce pana lui, atat drum tre sa faca... ( in vreo 5-6 mp, unde mai sunt vreo 4 vanzatori, cam cat drum bati intre comenzi?!)
Prietena mea ii multumeste in romana, zambind, moment in care se inmoaie smecherul... aaa, ca aaa de unde sunteti.... ranjind...ca vai, ca am vazut ca nu a injurat, ca de regula le injura pe astea de nu sunt hotarate haha...
Comand si eu, cer la fel ca prietena mea. Ala zice ca de ce nu iau mai bine spicy bratwurst, ca e mai bun...
Pai, zic, asta a cerut si ea.
Ah, al ei e simplu, zice senin.
Misto, mai istetule, i-ai dat altceva decat a comandat pe banii ei! Pai ia sa vedem, nu mai bine iti vezi tu de treburile tale, adica de servit clientul?!
De cand pana cand ma "aliniezi" tu sa comand impreuna cu cel de langa mine impreuna, ca ti-e tie lene?! De ce mai insisti, facand pe breazul, in loc sa servesti clientul in timpul asta si eu sa ma decid, de exemplu, daca chiar vreau sau nu ceva? De ceeeeeeee iti trece prin cap sa te apuci sa injuri arogant clientul caruia probabil, pe buna dreptate, i se rupe de organizarea ta si de cum te-ar menaja pe tine, bietul, cand oricum orice ar comanda e fix in spatele tau, la maxim 1 m, nu trebuie sa mergi sa tai un porc acum fix pentru asta... Tu numai servesti. Si nici asta nu esti in stare sa faci asa cum trebuie.
Romanisme. De care mi-e sila.

Voi ce faceti de Sarbatori, ce planuri aveti?
Si ce va doriti anul asta de Craciun?
........................................................................

:-)

Heart-melting ad :-)

Dupa aproape un an...

    

Inspiratie la stransoarea dintre usi…, oare poate exista asa ceva?
Ce mai contemplativa stare, care apoi ma indeamna sa imi mai astern din ganduri pe cate un ecran, ma izbeste cand am altceva f important si urgent de facut.
De regula, tot de produs ceva in scris.
Vorba `ceea, parul se schimba, naravul ba.

Ma aflu, in sfarsit, in acel moment al vietii cand sunt foarte entuziasmata si fericita pentru ceea ce fac si pentru viata, in general. Dar tot nu mi-am rezolvat relatia “love-hate” cu procrastinarea…

Iubesc orasul asta, unde aproape ca nu-mi vine a crede ca traiesc de aproape un an imediat..
Va trebui sa sarbatoresc pe masura!

Iubesc toamna asta si vremea londoneza, iar propozitia asta probabil s-a scris singura, pentru ca pare incredibil ca am ajuns sa affirm asa ceva taman eu! E deja frig, dar simt atmosfera atat de clara, iar dimineata devrme, cand ies pe strada si e senin, iar soarele imi imbratiseaza chipul, simt ca pot cuceri lumea intreaga! Si am de gand! Doar ca mai am niste etape de parcurs, hehe.

Sa revin, spuneam ca iubesc Londra, iar schimbarilor din ultimul an le datorez tot ce simt acum, toate visele si planurile si starea de bine si de multumire, de libertate deplina in care ma scald aproape zilnic. Si niciodata nu o sa uit ca universul mi-a trimis oameni in viata asta datorita carora am reusit!
Experienta mea cu monstrul asta urban, incarcat de istorie si cuceritor si coplesitor totodata este una idilica. Realizez asta si nu pot decat sa ma bucur o data in plus pentru ce traiesc, cum, unde…
Londra e un nucleu fierbinte de civilizatie, istorie, cultura, diversitate, sanse si optiuni, din toate felurile si pentru toate gusturile si in orice sfera sau domeniu de interes.
Odata ce ajungi sa indragesti orasul asta, sa te simtit liber si mai viu ca niciodata, il vei iubi mereu, chiar si atunci cand il vei uri cu spume. 

Niciodata pana acum nu mi s-a parut ca timpul zboara mai repede ca aici. Nu credeam ca o sa stiu exact ce fac la anu pe 3 ianuarie, de ex, dar nu stiu exact ce fac weekendul asta sau de Craciun…
Ca dimineata la metrou, in timpul zilnicului sfarsit de lume, cand pierzi trenuri pentru ca sunt prea pline si cand masa compacta de oameni inaintand organizat e impresionanta, voi ajunge sa fiu nu numai detasata si resemnata, dar si calma si fericita.

In fiecare zi simt un strop in plus de bucurie, multumire, recunostinta si implinire cand realizez ca am sansa sa trec zilnic prin locuri pentru care milioane de oameni platesc bani multi pentru a le vizita, uneori o singura data in viata…
In acelasi timp, nu m-am grabit sa ii descopar si vizitez toate atractiile si secretele, pentru ca mi-am dorit mereu sa pot sa descopar treptat locul unde traiesc si sa nu inceteze niciodata sa ma surprinda si cucereasca.

Simt magie si energie vie in locul asta chiar si cand mi se intampla sa fiu trista sau sa ma simt foarte singura, deci poate nu din cale afara de fericita, desi singuratatea in locul asta a capatat pentru mine total alte valente decat in trecut... Toti avem momentele noastre albastrui-verzui si movulii…

Am cunoscut niste oameni extraordinari aici; am aflat si inteles cat de mult inseamna sa faci o impresie buna si sa fii recomandat prin viu grai sau in scris altcuiva, iar asta sa valoreze la fel de mult ca un cv grozav. In acelasi timp, si surprinzator pentru mine, tot aici mi-am revazut multi prieteni dragi, din multe colturi ale lumii, dar am si cunoscut mai multi oameni speciali si frumosi de acasa, fata de cand traiam acolo…

Cand in aer (si de fapt prin toate ungherele, rafturile, strazile si ecranele) deja miroase a Craciun, in timp ce ma pregatesc sa-mi fac bilantul primului an aici, lista de planuri si vise, nu pot decat sa-mi doresc ca experienta asta sa continue cel putin la fel de bine ca acum, sa fiu cel putin la fel de fericita ca acum, sa cresc si evoluez atat professional, cat si spiritual si niciodata sa nu incetez sa visez cu ochii deschisi la viata si viitorul pe care mi-l doresc.