"Amuzament" de primavara...

Niciodata nu cred ca am intruchipat mai bine ca acum zicala aceea populara cu "toate cate bube rele....", stiti voi continuarea.
Dupa imposibila durere de gingie de dupa plecarea la cele vesnice a maselutei de minte nr 2, a urmat etapa strong: compresia nervului ulnar(din cauza exercitiilor cu gantere), ala de la cot, durere la indoirea bratului asemuita cu un electro-soc. Minunat, nu-i asa?
Deosebit.
Sunt in faza ultima a rabdarii, plang ba de durere, ba de suparare ca fara o mana dreapta indoita nici nu banuiam cate nu poti face si ce oribil e...
De exemplu acum astept cuminte sa vina o prietena sa ma ajute sa-mi prind parul, turbez ca nu ma descurc singura si, desi am incercat diverse trucuri, cu o dreapta intinsa nu reusesc mare lucru.
N-are rost sa mai zic ca nu le am cu suportarea durerii cu stoicism si fara vaicareala.
Un mijloc, o masea, un cap mai trec cu calmante, cu somn, dar senzatia difuza si acuta de carcel, cand incerc sa indoi bratul. nu trece cu nimic. Si mi se blocheaza mana in durerea aia speciala.
Luni, in prima intalnire cu fenomenul, pt ca nu am fost precauta si am sperat ca peste noapte a trecut miraculos incalecarea de nervi, ligamente, ce-o fi acolo, m-am socat de durere, m-am facut livida, de spaima probabil, auzeam un fosnet in urechi si ma luase ameteala aia ca dinainte sa lesini.
Mda, apoi mi s-a zis ca durerea aia ,cand e atins nervul din cot (sa te doara-n cot, auzi, cine ar fi zis...), e precum electrocutatul. Sper ca pe asta din urma sa nu apuc sa il experimentez vreodata...
Cam asta. Am obosit scriind si nici nu mai am ce sa zic.
Ma mai duc o tura azi la tanti Sina dintr-un sat apropiat, renumita pentru mainile vrajite care aseaza la loc umeri, oase si, sper eu, si nervi.
Ah, da, englezii se refera la afectiunea asta cam asa: as hitting one's "funny bone."
Amuzant, intr-adevar...
...................................................

Imi place de mine atunci când * ...

*Sunt aiurita, cu capu'-n nori si cu un aer pierdut de Ally McBeal in dificultate intelectuala.

Ca atunci cand, iesind de la un spectacol zilele trecute, o prietena de familie imi zice foarte natural si fara pregatire psihologica inainte:
"Trebuie sa-ti fac cunostinta cu viitoarea ta soacra!"
beep...beep...beep...beep
...!!! blank total !!!...
beep...beep...beep...beep
Inchipuiti-va unul din momentele acelea hilare din mai sus mentionatul serial cu personaj omonim, cand timpul in jur se opreste, iar in capul personajului se deruleaza cu incetinitorul cele 10 secunde de ganduri amestecate si dubioase.
Asa si eu.
Privire tâmpă, reactie zero, mimica zero, ochii atintiti in gol, timp in care cu mare dificultate incercam sa prind ideea de baza. Si incepusem: deci, ca sa-mi fie cineva soacra eu ar trebui sa... dar nu, zic... nu asa. daca ea mi-a zis ca trebuie sa-mi faca cunostinta cu viitoarea mea soacra inseamna ca batea un apropo..., dar nu, zic, nu are sens, asa hodoronc tronc, tam nesam, sa-mi fac glume despre fii-su, fiu pe care de altfel il stiu prea bine din generala si nu cred ca e cazul acum de insinuari glumete pe un teren total neprielnic...
M-am indepartat de subiect, imi zic. Sa reiau. Deci cum?
Daca ea vrea sa-mi faca cunostinta cu viitoarea mea....asa, asta ar insemna, automat, ca nu e ea, nici la misto zis, soacra, pentru ca, Doamne iarta-ma, pe ea o stiu...bai, ce naiba vrea sa zica, nu inteleg!!!!!
Daca ea vrea sa-mi faca cunostinta cu...
Cred ca in momentul ala neuronul meu batea nervos in piciorus intrebandu-se cum sa sudeze firele alea multe si colorate intre ele ca sa se infiripe sinapsa...
:)))
Lungesc privirea senina si putin senila ...
Cred ca in tot haosul din mintea mea, reusisem sa strecor, total involuntar, si un gand despre the guy, the guuuuuuuuy, my little crush despre care parca am mai ciripit ceva pe aici mai de mult si care atunci se afla, din motive ce se legau de locul si momentul in care ma aflam, in top 3 ganduri de moment, dar despre asta, intr-un episod urmator din seria "Imi place de mine atunci cand..."
Asa...

Doamna se dumireste ca eu provin de pe alta planeta si insista, cumva in ajutorul meu:
Stii, zice, ca eu mai am un baiat...
Say what???
Cum adica mai are un baiat? Unul singur are, stiu eu sigur!!! Ca si eu si el suntem singuri la parinti...
Ea: un baiat infiat.
Neuronul: Lady, fiinta asta in capul careia ma aflu e tuta la ora asta, las-o cu ocolisurile, incearca ceva mai concret sa terminam odata cu chestia asta!!
Ea: da, zice, prietena mea cutare are un baiat...si e ca si baiatul meu...
Eu, in mintea mea: Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, bai, CAT mi-a luat sa ma prind?
Deci cat? O ora??
Ea, intr-o dulce completare: cand il vad pe el, te vad pe tine si cand te vad pe tine, il vad pe el...
Aaaaaaaaaa, deci nu, nu nu nuuuu, pana aici!!!
AICI zic. Ia, hai, eu am plecat, am....treaba. ASTA era??
Jesus, cat mi-a luat sa ma prind?? CAAAAT???
Un spatiu temporal incomensurabil in opinia mea pe care nu mai bine il umpleam eu gandindu-ma tot la the guy? La buclucasul meu crush? Offff!!!
Bine, totul a decurs cam....2-3 minute maxim, neuronul asudase, surmenat de lipsa mea de reactie, a sudat firele, sinapsa s-a produs, eu m-am luminat (desi, in final, preferam sa nu inteleg aluzia), neuronul s-a asezat comod pe canapea lui dandu-si ochii peste cap, iar eu am zambit sec, i-am zis un "haha..., ce gluma buna"(not!) si am schimbat subiectul!
Ce oameni, dom'le, ce oameni!!! :P
.............................................................
PS- pai sa ne mai si amuzam, nu-i asa? :P
.............................................................

Duminică cu aromă de lămâie

Nu foarte dulce, nici acra, doar atat de acrisoara pe cat trebuie, cu o aroma delicioasa si o consistenta de biscuite sfarmicios cu crema deasupra, tarta de lamaie e un deliciu!
Reteta este de la Mazi. Normal, de unde altundeva? Hihihihi :)

PS- e o reteta usoara, daca ignoram faptul ca mie mi-a luat 2 ore sa o fac(sunt o indemanatica, dupa cum se poate observa), cam toate recipientele din bucatarie si asta undeva aproape de miezul notpii, ieri, iar lumea deja privea cu scepticism posibilitatea de a mai servi si desert dupa noodles cu bastonase de legume...
Eh, bine ca a iesit. Iar eu nu am piedut nimic ca am mancat abia azi, caci rece e muuuuult mai buna.
.........................................

Pentru că e soare afară ...

Si, desi florile le-am luat initial pentru mama mea, le "ofer" simbolic si celor care asteapta primavara, celor raciti si "in balon", asa ca mine(Mana, sunt si pentru tine, sa te faci bine!!), celor de peste mari si tari unde ciresii deja au inflorit, cred (Ina, Ina, Ina!!!), celor care se plimba (Gabriela :P), celor unde soarele e o raritate (Barbie), prietenei mele Silvia, care sta in pat dupa o operatie usoara, micutei Katerina, pentru ca poarta asa un nume frumos si oricui mai trece pe aici si ar vrea sa ia buchetul la ea/el acasa hihihihi :).
Iar daca am uitat pe cineva important, well, feel free to speak! :P

PS- melodia e o noua descoperire si o adoooooooor!!!

...................................................

In balon...

Precum Alice si a ei rabbit hole, asa am cazut si eu de o vreme incoace intr-un balon contemplativ. Am poposit pe nepusa masa intr-o lume paralela, intr-o stare de pasivitate si de contemplare nemaivazuta si teribil de absenta.
Azi a fost o zi ceva mai speciala. Primul indiciu a fost ca, pe marginea interioara a trotuarului fiind, am simtit un vartej puternic si la cateva fractiuni de secunda apoi m-am trezit in strada, speriata si ametita, caci in viata mea nu am simtit ca-mi fuge, la propriu, pamantul de sub picioare si mi-a fost frica sa nu ma pot opri si sa ma prabusesc la pamant.
Nu stiu ce-a fost chestia aia, dar banuiesc ca vine la pachet cu raceala, starea proasta, plamanul imbufnat, somnolenta si pasivitatea din ritualul zilnic.
Mai pe urma ziua mea speciala si deloc contemplativa a capatat accente ceva mai profunde si am servit, fara sa comand, o portie de sfidare clasa I.
Nici nu mai conteaza de ce si cum si de la cine.
Tot ce am acum in cap acum e... in ce vremuri traim, oameni buni?
Ce e cu lumea, ce e cu tara asta, ce se intampla?
Eu simt ca nu mai apartin acestei lumi, ca se intampla lucruri peste puterea mea de intelegere, ca nu imi gasesc locul si nici puterea sa inteleg, sa lupt, sa razbat, sa rezist si ca, mai mult, imi vine sa raman ferecata in lumea mea din balonul contemplativ.
~~~
In alta ordine a lucrurilor, data fiind starea mea generala proasta, nici nu am mai scris pe blog. Si ce sa scriu? Nici acum nu stiu cum de am inceput sa tastez si nici daca textul prinde sau nu lumina blogului, caci deja imi pare lipsit de finalitate...
M-am indepartat putin de lumea virtuala lately, preferand si multumindu-ma sa citesc doar unele opinii, sa constat ca si altii mai simt ca mine, sa observ cum unii au gasit cheitza fericirii sau macar a unei primaveri timpurii si inseninate, sa contemplu, dupa cum ziceam...
Singura pofta adevarata din prezent e sa tac. Parca niciodata nu am simtit efectiv nevoia de a tacea. Stiti, poate aprea bizar, dar ca atunci cand exasperat si disperat si la capatul unor rabdari, vrei sa urlii, asa si eu as vrea sa tip a tacere....
Faptul ca ma sfortez acum sa scriu e cumva doar o exceptie de la ceva de a devenit regula de aproape o luna...
Toate experientele mele de la inceputul anului pana acum au fost stropite cu dezamagire, cu uluire, cu uluire si dezamagire. Cu gust amar, cu descurajare, cu pasi in retragere...
Simt tot mai mult si tot mai des si tot mai acut ca tara asta imi face rau. Un rau (aproape) fizic.
Alunec uneori in vartejuri de gandire si imi spun ca vina acestui diagnostic imi apartine in mare parte si ca tot eu sunt cea care va trebui sa gasesc o cale cristalina de a rezolva si problema si starea si tot.
Privind drept si in prezent in viata mea nu deslusesc mare lucru, insa prvind in urma cu 2-3 ani (oh, da, aceste aruncari cu privirea in trecut, ce tristete pentru cei care au reusit sa priveasca inapoi doar in viitor....) si, prin comparatie, simt ca am imbatranit cu 20 de ani, sufleteste vorbind. Ce trist, serios, imi pare f trist!
Tot ce pot sa mai sper e ca, la un moment dat, sa-mi revin si, tot precum Alice, sa imi iau din nou viata in maini, sa sparg balonul de sapun visator si pasiv si sa imi regasesc bucuria aceea a lucrurilor marunte...si visele (dragele mele vise) si planurile si muzica interioara si....
....................................................