Something old, something new...

LATER EDIT : Ca de obicei, totul se rezolva (sau apare) in ultimul moment.
Asa si acum.
Zeci de telefoane urgente, oboseala crescanda, bunica atomica, salvare, spital, stres, emotie, calmare si de la capat, medici, pastile, buline... Macar de i-ar fi bine...
Maine pornesc intr-o scurta plimbareala prin tara. Povestesc (daca am ce) duminica in timp ce o sa indes multe lucruri in putine valize:D Caci ma intorc duminica noapte iar luni plec la Atena...
Ce n-am apucat sa fac? Pai.... nimic. Dar vroiam sa va cer ajutorul si parerea voua.
Aveti 2 zile in care imi puteti sugera idei de playlist pt ipodul cel de toate calatoriile :-)) care sufera putin de lipsa de muzica....
Asadar, ceva propuneri? Feel free to speak :-) Duminica iau notite si masuri.
.........................................................................
Intalnirea cu fostii colegi, prieteni, cunostinte...
Pentru mine, mereu o oaza de "je ne sais quoi" ce pune in miscare mii de motorase.
De analiza, de introspectie, de observatie si, mai ales, de bucurie.
Imi plac zilele intense, obosite, pline, incheiate spre a doua zi dimineata.
Asa a fost saptamana asta. And still counting.
Imi pretuiesc enorm prietenii, ma incarc cu energie pozitiva in timpul petrecut cu ei cat pentru o luna intreaga.
Ieri seara am iesit cu o viitoare mamica, sexy, fresh, radiand de fericire, luminoasa si plina de viata, cu o buna prietena poposita din Miami in vacanta si....
Ei, si acum incepe partea mai interesanta. Dar deloc de neglijat. Cu inca o fosta colega de facultate. Femeia vulcan si putin moara stricata.
Sunt si oameni cu care datorita diverselor conjuncturi ma intalnesc la un pahar de vorba 1-2 ori pe an...
Oameni pe care ii apreciez pentru farmecul lor, pentru personalitatea puternica, dar oameni cu care nu pot, nu stiu si nici nu vreau sa rezonez. Nu ii inteleg. Si ma obosesc cumplit. Asta daca nu aplic metoda de avarie si asist aproape tacit la respectiva intalnire in ceea ce o priveste pe cea care, indiferent cu cine se intalneste, monopolizeaza discutia si deruleaza cultivarea personalitatii in stil grande.
Nu, nu o spun cu rautate, nici cu nerv, nici repros...
Dar pentru ca natura umana e cea mai pasionanta "materie" de studiat, tac, ma imuniezez si iau mental notite.
Am inteles ieri ca efectiv exista oameni care nu se schimba deloc. La fel se plang, la fel arata, la fel (de anapoda) infaptuiesc alegerile, sunt ca intr-un cerc, unde se invart ametitor intre aceleasi persoane nocive, un cerculetz vicios, adica...
Si nu, nu ii judec.
Dar ii studiez. M-am intrebat pe urma daca nu cumva fac uneori si eu la fel... Daca nu cumva uneori nici nu imi dau seama si raman blocata mai mult decat e bine pt mine intr-un cerc....ce ar putea fi vicios.
Dar inca nu m-am lamurit, inca mai caut raspunsul.
Sunt prea analitica, ma tratez consecvent, insa asa mi-e firea, asa mi-e zodia, nu am ce face. :-)
~~~
Ieri, tot ieri, am servit o portie de mitocanie made in Romania gratis...
Posta. Ooooh, posta, cutia Pandorei....cea care este o nesfarsita pepiniera de nervi si perturbare sufleteasca.
Un bou ( care e el bou), o vedeta locala de tembelizor, nu m-a observat la ghiseul postei si a tabarat pe mine. Apoi cand m-a zarit, a zis ca el era inaintea mea.... sub forma volatila, desigur, caci in incapere lipsea cu desavarsire orice urma de om cand eu am inaintat la gemuletz... Apoi s-a zburlit la, stupoare!, dra simpatica si amabila de la Posta(o raritate, pot sa jur), vociferand despre occidentalismul precar romanesc.... (bine ca a stiut el sa fie civilizat...duh!)
Il rog sa stea frumos la 1 m in spatele meu. Nimic....

Il mai rog o data. Se da putin in spate, ramanand tot in ceafa mea si continuand cu injurile la adresa aleia care jur nu apucase sa faca nici o boacana pt care sa merite o asemenea mustruluiala.
Minunatul asta de mitocan incepe sa se ia de mine... Ma uit la el si-l intreb cine e, ne stim cumva?!
El..."ia uita-te la tine, ce frumoasa esti..." Eu: da, zic, sunt, stiu, multumesc... si ma descurc cu asta, dar dumneata cu mitocania....nasol!" Am plecat zambind si trantindu-i un politicos "hai, sictir..."
Da, e urat sa injuri, dar eu nu mai accept sa fiu agresata tam nesam de cate un rateu uman ca ala, numai pt ca e el cu fitze-n cap... Am si eu fitze, oooooh, si inca multe, pot sa tin pasul, nu-i bai.
Apoi...el s-o fi vrut ironic, dar nu i-a iesit... Un bou, nu pot avea pretentii de la un bou. Pot, insa, sa-mi cer scuze ca am jignit asa un animal domestic blajin comparandu-l cu mitocanul de la posta...
~~~
Saptamana asta ma simt extenuata. Si asa si sunt. Culcatul la 4 dimineata dupa ce am puricat zeci de pagini spre a inlatura orice posibila greseala probabil dauneaza spiritului fresh si odihnit... Si sunt si putin trista...
Dar imi amintesc ca acum un an, pe vremea asta, m-am nascut a doua oara si am depasit cu greu spaima unei greseli ce putea fi implacabila si dura...iar eu, nevinovata... Asa ca imi spun ca "multumesc" e ceea ce ar trebui sa gandesc, sa incerc apoi sa zambesc, sa merg inspre vara cu sufletul deschis si sa ma afund in relaxare... M-am reapucat de stretching, de meditatie... iar pe malul marii va fi cel mai frumos loc in care sa inchin un "multumesc" inaltul cerului cristalin...
Abia astept sa vad saptamana asta incheiata, sa-mi vad munca de 3 saptamani apreciata, iar incepand cu 1 Iunie sa zburd lin pe taram elen.
O sa ne auzim de acolo. O luna, cel putin, voi fi calatoare prin tara lui Zeus. Am sa va tin la curent.
Hugs & kisses!
PS- diacriticele intra, de asemenea, in vacanta. :-)
Notepad++ refuza complicarea cu dulcele grai romanesc, asa ca momentan e in repaus.
.............................................................

Nimeni. Merg spre nicăieri...

Cam așa mă simt de ieri. Nu e tragic, trece, știu. Dar azi-noapte, când m-a luat o amețeală idioată care nu a trecut nici când am inchis ochii si am așteptat, minute în șir, să dispară, atunci am început să mă gândesc, așa cum fac numai în momentele de "wake up call", acele rare, dar scuturătoare momente în viață.
M-am gândit mult...
Primele măsuri au fost să șmotruiesc prin lista de messenger. Ești preten vechi, dar nu te văd niciodată acolo....out. Ești genul de persoană care apare brusc numai și numai când vrea ceva, după care dispare la fel de brusc...out. Ești cumva arogant? Ai impresii și fumuri în cap? Ai senzația că mă cunoști, umflîndu-te în pene, dar nici măcar nu-mi știi numele adevărat? OUT!
Nu mă râzgândesc la chestii din astea.
***
Cine sunt? Încotro merg? De ce? Îmi place? ... zbârnâie de zor gândurile mele...
Universul meu s-a deformat. Din bipolar, acum e tripolar... Și nu mai zăresc echilibrul acela firesc... o sferă perfectă cu o axă între cei 2 poli se rostogolește armonios, dar cum s-ar putea rostogoli fresc un triunghi ...? E șchiop...
Apoi, privind în urmă, la doar 2-3 ani distanță, ajung să mă întreb mirată...aia eram eu? Și unde, mă rog, s-a topit eul acela? Aș vrea să existe ghișeul "bagajelor pierdute al persoanelor de altă dată"...
Lene Barbie, pentru că nu sunt în stare să răspund lepșei tale pe larg, uite, spun acum, că super puterea pe care aș vrea să o am atunci când e nevoie, ar fi cea de a putea citi gândurile oamenilor. Atât. Nu mereu, ca să nu fiu bombardată cu rezidurile fiecăruia, dar în unele momente atât de greu de descifrat...mi-aș dori să pot citi gândurile lor...
Nu mai știu să am reacții normale, spontane și neurmate de nicio analiză pe subiect dat...
De aia azi am dat bir cu fugiții la auzul unor banalități, altădată atât de așteptate, sorbite și puse la pastrare...
"My baby, take care, bisous..."
So sweet, but...no thanks.
Nu mă mai simt confortabil în fața persoanelor care te dezarmează prin cuvintele lor. Pentru că nu mai știu ce să fac cu ele, să le păstrez sau să le arunc la coș. Persoanele, cuvintele. Nu cunosc jumătatea de măsura în situațiile astea și poate că de aia nu am învățat încă să scot pe cineva afară din viața mea atunci când mesajele devin neclare și contradictorii. Dar învăț...
Ce altceva să fac? Nu îmi place că acum suflu și în iaurt, că încrederea pe care atât de dezinvolt o acordam altădată, acum e chinuită si înjumătățită...
Și nu dau vina pe alții, pe el... Eu sunt de vină. Eu cad vulnerabilă nobilelor sentimente...
Cred prea mult în ele, le ridic ca pe niște zmeie în înaltul cerului și suflu înspre ele, ca să prindă aripi, să crească, să zboare...
Sunt atât de idealistă sau încăpățânată ... Mereu am pus un preț mare, poate prea mare, pe ceea ce am simțit și am refuzat aproape tot timpul sa primesc sugestii de la cei care nu au fost implicați. Știu ca în orice situație din afară uneori se vede mai clar, dar la fel de bine știu că dacă nu ai trait tu, nu tu ai fost acolo, nu ai participat...nu știi nimic.
Mai e ceva ce mă enervează rău... S-a demodat sinceritatea. Asta e clar. Iar eu, toantă, am lipsit de la lecțiile de "sunt versat, deci, mă prefac"... Mai mint și eu, ca tot omul, însă sunt sfere în care nu concep să mint. Să fii sincer nu înseamnă neapărat să spui tot, însă vreau să cred că nu înseamnă nici să joci teatru ieftin si scenete. Eu nu pot așa. Nu-ți place? Buh-bye!
Și dacă felul meu franc de a fi, într-o zi se întoarce împotriva mea.. atunci e clar că voi avea nevoie de un făraș și o măturică, să adun cioburile..., dar viața nu stă în loc și nici eu nu mă schimb după chipul și gustul fiecăruia...
Iar dacă sinceritatea te poate face vulnerabil, cred că e mai mult din cauza perversității din ochii celuilalt...
.....................................................................

Într-o vineri ...

Azi am stat acasă. N-am avut chef să merg la muncă. Am multe de făcut, însă pot lucra foarte bine și de pe canapeaua mea. Desigur, varianta asta nu funcționează prea des, dar mă bucur de ea de câte ori se ivește posibilitatea.
Vinerea, pentru mine, a fost mereu o zi specială și, preponderent, liberă. Adica încă din primul an de facultate, vinerea a fost liberă. Iar în anul IV chiar și joia era liberă. Joy, joy, joy!
Apoi, când m-am angajat la Filarmonică, la fel, vinerea era ziua de relaxare, de umblat prin oraș, de dormit sau de huzureală, în general.
Am fost, se pare, o răsfățată a sorții și, ca orice răsfățat, sufăr acum când, de juma de an, mi s-a înnegrit vinerea a zi de muncă. Și din Mai și sîmbăta puțin. Ce să-i faci, e grea viața, știu.
Acum aproape un an, tot într-o vineri, mă angajam eu ca o floare la AJA (firma mamă AICI). Ca o floare, zic, pentru că m-am dus ca la cafenea, cu un Elle in brațe și cu un cv strecurat înăuntru, nebănuind nicicum că mă duc la un soi de interviu. Mai bine, zic acum, eram așa naturală și fără stres cum nu aș fi fost la un interviu oficial. În 10 minute eram angajată. Part time, mai ales pentru că vara nu aveam să am concerte cu Filarmonica, deci teren liber. Deși am fost de mai multe ori tentată să scriu despre cele 5 luni petrecute acolo în calitatea mea nobilă (mai ales pe hârtie) de project manager, am lăsat-o baltă de fiecare dată ca să nu mă umplu tot eu de nervi aducîndu-mi aminte ce început răsunător a avut colaborarea cu ei și ce final penibil și sec s-a produs în toamnă(condimentată toată această perioadă cu mulți nervi și minime satisfacții, cu un contract semnat și modificat apoi fără știrea mea, cu prea multe mârlanii de la cel care, chipurile, ne coordona si îndruma și cu, Thank God, 2 noi frumoase prietenii legate în vara cu pricina). Ce vreau totuși să spun despre perioada în care am lucrat la ei, este că se arăta ca my dream job. Să lucrezi de acasă (așa a fost înșelegerea oficială și inițială, nerespectată deloc în proporție de 99%), să-ți gestionezi singur timpul de lucru, să poți face asta bine și profesionist din orice colț al lumii. Așa m-am entuziasmat eu că voi pleca la master la Bruxelles si, în același timp, voi lucra pentru ei de acolo avînd, deci, un venit asigurat si un job comod...
Ah, ce vise...
N-a fost să fie. Însă melange-ul dintre perioada în care lucram de acasă (și desi eram part time, nu știu cum se face că am lucrat mereu 8 ore, am mai pierdut și nopți, și nu una, și am fost mai stresată ca niciodată de sunetul agasant al messengerului care anunța conferințe una-ntr-una...) și vinerile mele libere, m-a făcut să visez in continuare la joburi unde contează în primul rând să fii eficient, nu contează de unde și când iți faci treaba, câtă vreme o faci bine și la timp...
Avidă după libertate, îi mai spune la chestia asta, cred...
Iar eu mă mândresc cu această suferință.
*********************************************************************
***Se întrerupe temporar scrierea acestui post grație penei de curent electric începută pe la ora 15 și finalizată la ora 18...
Dacă nu e curent, nu e nici net (nici apa caldă, tv, telefon) și nici alimentare laptop mort de oboseală...
Să mai zic ceva de țara asta de toată jena unde aboslut oricând (și oricând înseamnă des în limba română) se poate ivi o pană de curent ce durează, fără exepție, între 2 și 4 ore?!?!?!?!***
*********************************************************************

În speranța că această pană de curent taman în ziua când am decis să lucrez de acasă nu-mi va strica tradiția unei good karma a zilelor de vineri, continuu spunând că, suprinzător, cele mai bune lucruri in viața mea s-au întîmplat intr-o zi de vineri.
Nope, de născut m-am născut sâmbăta, însă bănuiesc eu că tot din cauză ca vinerea mi-am păstrat-o pentru delectare și deci nu m-am grăbit spre linia de start decât a doua zi, sâmbăta.
Scuze, mami, mai era și 31. Decembrie. :D
Licența mi-am dat-o într-o vineri. Doamne, ce zi! Absolut senzatională! O zi care a început frumos încă de foarte devreme și care o să rămână în mintea mea pentru sentimentul ăla genial de mulțumire și bucurie enormă(a mea, a prietenilor, a profei mele), dar și pentru stresul ce dubla starea de bine într-un mod foarte bizar.
Jobul la AJA a început tot într-o zi de vineri și, deși au urmat și aspecte nu foarte fericite, pentru mine rămâne o experiență frumoasă.
La Bruxelles acum o lună am plecat într-o vineri, pe prietena mea Katerina cu care am petrecut în 2006 cea mai extraordinară vară (vară care a fost și vara în care am înțeles pe propria-mi piele ce înseamnă și la ce intensitate se poate trăi o love at first sight...) am cunoscut-o tot într-o vineri, pe treptele Univerității din Salonic unde amîndouă căutam să ne schimbăm nivelul de curs la care fusesem aiurea repartizate.
Vineri a fost și ziua în care m-am hotărât, acum 2 ani, că voi cîștiga Ipod-ul pus în concurs de un forum pe care obișnuiam să scriu. Și așa a fost, odată hotărâtă, la o lună distanță, primeam drăgălașul aparat.
Sigur au mai fost evenimente memorabile petrecute într-o zi de vineri, unele care prefer sa rămână neverbalizate aici și altele de care oi fi uitat acum...
Cert este că vineri este ziua mea de suflet din săptămînă, o zi cu o karmă aparte(încă!!!)...
Și pentru că am spus de lucrurile frumoase întâmplate în această zi, iată că și ziua de azi, o frumoasă și călduroasă vineri, va rămâne în istoria zuzzzu-blogului ca ziua în care s-a scris primul post cu diacritice.
Hurrayyy, hurrayyyy!!! Mda....
La căt m-am chinuit, sper că nu și ultimul.
Am un respect deosebit pentru vorbirea și scrierea corectă a limbii române, însă mă ucide scrisul pe calculator cu diacritice. Nu mai zic că am un talent aparte de a citi corect orice text și dacă nu e scris cu diacritice :D.
Eu am citit corect chiar și textul ăsta: 0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1.
Bine, gata, vă pup! Weekend plăcut!!!
....................................................................

Zuzu's Daily Brands

"Zuzu's Daily Brands" ar fi putut fi, foarte bine, si "Zuzu's Daily way too much stuff!!"
Serios... Adica, mi-a suras ideea acestei lepse funny (furata de la Maddy, via Ionut), insa imediat m-am alarmat: atatea branduri zilnic?!
Bine, bine, si nu brandurile m-au surprins neaparat ci numarul mare (prea mare) de lucruri pe care le folosesc zilnic.
Si este lesne de inteles ca in tabel nu au incaput nici no name-urile, numeroase, si nici absolut toate brandurile...
Adica si mai multe lucruri, chestii, socoteli zilnice.
Ma gandeam eu asa, cu un aer naiv, cum ar fi aia cu "insula pustie" si unicul obiect luat cu mine?
Hahahaha, o gluma buna, asta ar fi. Cuvantul care ar defini cel mai bine "obiectul" luat pe o insula pustie ar fi, cu siguranta, unul plin de rezonanta, si anume: TOT!!!!
Mai rau (sau, in sfarsit, nici nu stiu daca e asa rau, nu? poate ca nu sunt asa multe lucruri folosite zilnic...) este ca m-am obisnuit cu ele in viata mea, deja fac parte dintr-un ritual banal si nu-mi pot imagina viata fara ele.
Desigur, la chestiile esentiale, nu brandul face legea, ci insasi prezenta respectivului lucru, considerat indispensabil. Ca doar nu era sa insir toata gama de pasta de dinti, geluri de dus, creme de corp si sampoane pe care le folosesc si le cumpar amalgamat, caci nu ma pot rezuma la un singur produs.
~~~
Imi place sa-mi rasfat tenul de dimineata cu lotiuni si cremitze care sa-l pastreze hidratat, luminos si curat.
Nu-mi pot inchipui ziua fara deodorant si fara parfum. Parfumul face parte din "haina" zilnica pe care o imbrac, cateva picaturi in locuri exentiale (gat, in spatele urechilor si la incheietura mainilor) imi schimba total starea de spirit. Cred foarte mult in ce a spus Coco Chanel, si anume ca "A woman who doesn't wear perfume has no future."
Beau multa apa. M-am obisnuit sa aplic dimineata acel ritual japonez care spune sa bei o cana de apa pe stomacul gol, imediat ce te trezesti, sa astepti 30 de min si abia apoi sa mananci, sa bei ceai, cafea, etc.
Ai un sentiment placut, de purificare dis de dimineata.
Ma machiez rar, dar imi place sa "port" mai des mascara. Si nelipsitul balsam de buze, obligatoriu Labello Med, insotit de un lip gloss usor, fie ca e cel cu Snoopy de la H&M, cel de la Revlon, natural, sau cel de la L'Oreal.
Nicio zi nu se incheie fara masca cu caise de la Freeman care-ti face pielea ca de bebe, fara lotiunea de la Avene sau fara ritualul Amway + OralB. :-P
~
Trecand in sectorul "fashion", sunt flexibila, dar am cateva branduri preferate. Nu traiesc fara ceas la mana (no-big-name, primit cadou, il ador!!), fara bratarile mele cu perlutze si doar foarte rar am renuntat la esarfa mea de suflet de la GAP, primita cadou. (cica s-au deschis cerurile in luna Mai si s-a inaugurat si in Romania, binenteles la Bucuresti, un magazin GAP. Amin, ce sa zic...era si cazul. Asteptam acum apocalipsa H&M, care se cam lasa asteptata). De la Oysho mi-am luat mereu cele mai funny si sweet hainute de dormit. Stiu ei ce inseamna rasfat. :-)
Tot in categoria "sunt dependenta si-mi convine" intra si mobilul, intotdeauna de la SonyEricsson (am sa renunt la brandul asta abia atunci cand o sa-mi iau BlackBerry, dar cred ca pana atunci va scoate si SonyEricsson un smart phone :D), ipodul si My Passport - locul unde sunt stocate o sumedenie de informatii pretioase. Sunt dependenta de informatie si, desi sunt constienta de trunchierea adevarului sub diverse forme sau, macar, a subiectivizarii lui, prefer sa fiu la curent urmarind stirile Antena3.
~
Mijloacele de comunicare online sunt, si ele, la mare pret pe ordinea de zi. E drept ca m-am lasat de scris scrisori, insa mi-e mult prea comod ca sa ma mai ostenesc sa scriu ravase cand cu un singur click pot vorbi cu New York-ul, Londra, Helsinki, Berlin, Atena etc, iar la alt click distanta pot privi poze cu oameni dragi plecati departe, pot afla ce mai fac in momentul de fata si asa mai departe.
Paranoia mondiala impotriva cardurilor si a codurilor de bare nu m-a ispitit, inca. Mie imi place sa folosesc cardul, pentru ca asa nu am nici un stres cu banii lichizi. Apoi, nu inteleg niciodata de ce se minuneaza asa tare tanti de la banca atunci cand merg sa-i cer cate un extras de cont. Mereu ma hiper atentioneaza ca "se percepe un comision".. Whoaaa, si?!! Ah, mai cool decat conversatia asta, este cea cu angajatii BCR, care de absolut fiecare data cand am nevoie de ei, se uita cu ochi mari si pierduti la mine si ma informeaza ca eu nu am cont la ei. Si uite asa se reia cu o precizie enervanta acelasi dialog tembel "doamna, AM cont la dvs, pe cuvant..." "Nu va gasesc in baza de date"... "da, zic, ca de acum 2 ani nu ati binevoit sa modificati greseala aia in care in fata CNPului meu ati introdus nu stiu ce litera din greseala". Urmeaza o tacere si o privire suspicioasa....
"Ba da, doamna, insist eu, e asa cum va zic... " si mai continua argumentare vreo 10 min in acelasi registru. Nu-i asa ca mersul la banca se poate transforma intr-o aventura unica in viata? (La fel de "unica" precum povestea din filmul in care un individ traia, zi de zi, acelasi desfasurator de evenimente).
~~~
O zi desenata din branduri s-a dorit un exercitiu de amuzament, potrivit unei duminici lenese si mi-a dat ocazia sa observ panorama ritualurilor mele zilnice scaldate in spiritul capitalist al consumului.
Leapsa se duce tiptil la Lene, o impatimita a temelor de casa. :-)
....................................................................

...My Thoughts Exactly! [Eurovision 2009]

"I'm in love, with a fairytale
Even though it hurts,
Cause I don't care if I loose my mind
I'm already cursed ..."
(Alexander Rybak - "Fairytale")



O melodioara dragalasa, tonica, ritmata, "altfel".
Am votat cu Grecia, ca deh..., dar m-am bucurat ca a castigat, detasata, Norvegia.
...................................................................

Sunt sclifosită și nu mă tratez!

Incepusem sa scriu textul asta sub titlul "nu mai pot", urmand sa fac iar o scurta apologie a unui weekend à la roumaine, destul de bombardat de romanisme cretinoide si, automat, de nervii mei mocniti presarati la asorteu, deasupra.
Insa apoi am cugetat (sarcasticoid, desigur, sa fim bine intelesi) si am decis ca nu, nu poate ca societatea asta sa fie atat de putreda, desigur ca asa ceva nu e plauzibil si nici nu avem zilnic dovezi pertinente ca ne ducem naibii ca natie (odata decenta, odata ospitaliera, odata cinstita, harnica si asa mai departe). Nu, asta e o nascocire, o minte bolnava vrea cu orice pret sa denigreze tara asta...pardon poporul, caci copacii, muntii si, mai nou, lalelele din Brasov, pun pariu ca nu au enervat si suparat pe nimeni, deci cineva sub pelerinq Badman-like incearca sa ascunda o conspiratie mondiala de distrugere a acestui popor, considerat de unele surse (obscure si cel putin caraghioase), "poporul ales" (...sa piara din propria-i prostie si lacomie, as adauga eu, daca mi se permite...)
Asadar, tragand eu lucid concluzia ca asa ceva nu incape in judecata curata si oh, Doamne, speram noi, neintinata, a nimanui, am decis ca numai eu pot fi de vina. De vina ca in loc sa preamaresc patria in care m-am nascut (si de care cultural ma simt atasata precum congolezul de Jamaica (comparatie aleasa aleator, nu intrati la banuieli inutile), asa, eu... eu arunc cu pietre. Si ce bolovani catapultez uneori...
Asa ca, asta e, dragilor, am decis sa ma declar de buna voie si nesilita de nimeni (decat in rarele cazuri cand am calatorit cu trenul si am nimerit cu niste oameni imposibili si din aceia "cu stacheta" a la d-ul Goe, si atunci, aproape silita de imprejurari, am recurs la arsenalul "Pisi, nu ma scoate din minti, ca nu stii cu cine te pui si iti arat rapid si delicat, asa cum ii sade bine unei Panselutse aristocrate, ca tu esti aia care va iesi din incapere, pentru ca stiu sa scot pe cineva din sarite asa cum se cuvine"), revenind.... Am decis ca eu sunt sclifosita si de aia nimic aici, in Mioritica, nu-mi convine, iar toooooooooti restul sunt niste cetateni model si tot ce intreprind ei este ca rupt din soare sau, dupa caz, precum ingineria nemtzeasca de eficient si fiabil. Absolut. Fara echivoc. Am zis! :-)
Facand putin cale intoarsa, va intorc putin "ca la Ploiesti" spre acel "nu mai pot" (care are tot atata suflu caragialesc in continut, cat are si expresia mai adineaori mentionata cu Ploiestiul)...
Spilcuiesc numai cateva exemple, toate proaspete si fierbinti, de azi citire (sambata, 9 Mai, ziua Ieuropei):

- Nu mai pot cu drumurile astea infecte. Ma inclin respectuos in fata lui Mircea Badea care a plasmuit cel mai bun slogan posibil pentru Romania actuala (si trecuta, si viitoare, sa nu avem discutii apoi,da?!), si anume "No roads. Just Romania". Si stiti ce? Nici macar nu mi se mai pare trist. Insa propun ca, macar, sa facem lobby pe panta asta si macar asa sa atragem si noi atentia lumii, caci nici macar statutul de neica nimeni a Europei sau tara in pragul lumii a treia (si aici am fost optimista) nu ne-au "aranjat" indeajuns incat sa incepem, eventual, sa luam si oaresce masuri...
Sper ca despre drumuri nu tre sa mai zic nimic, pana si cei ce traiesc de ani buni in ceea ce azi numesc cu raspunderea unui om mahnit, raiuri urbane, au ajuns la concluzia ca pe drumurile noastre iti creste nivelul de stres la limita de refuz....
- Nu mai pot, de asemenea, nici cu fenomenalele noastre cai ferate. Avea si Romania ceva unde nu era catastrofala si deja s-au luat masuri de remediere a acestui aspect. Cica vrem cai ferate de mare viteza, TGV, stiti, va mai istoriseam eu o data ce misto ar fi sa traiesc clipa cand Bv - Constanta s-ar parcurge in 2-3 ore, nu in 9!!!! Buuuuuuuuuuuuuuun
Prima masura de a spori eficacitatea trenurilor a fost de a.... fiti tari, va zic acum... de a reduce viteza trenurilor si de a suspenda multe altele. Cum de ce? Bine, va zic. Ca firma aia austriaca (dar cu muncitori si sefi de santier romani - ring the bell?) sa catadicseasca sa treaca la treaba... Treaba care trebuia terminata candva la anu si deja este intarziata mai bine de un an...
Mda. Pana la Sfantu Asteapta mai e putin. Pana atunci trenurile (alea care au mai ramas) pe ruta Brasov Bucuresti, vor face tot intre 3 si 4 ore pe o distanta de 160 de km.
Ca fapt divers, de la Salonic la Atena se fac 5 ore cu trenul si sunt aproape 600 km. No (other) comment.
- Nu mai pot sa vad cum nu avem ospatari priceputi. Si nici cum nu avem servicii decente prin restaurante. Nu mai pot cu stangacismele lor, cu excesul de zel sau cu lipsa lui desavarsita.
Azi la Ploiesti, la Schnitzel Haus am servit masa, impreuna cu alti 15 oameni, iar ospatarita dupa ce a luat comanda de la fiecare, a revenit mai tarziu, trecand pe la fiecare in parte si intrebandu-l cu un aer conspirativ "dvs serviti ciorba?" ca atunci cand vine un nene si il intreaba pe un copilas daca ar vrea sa-i dea pe furis o bomboana... Jenant. ce naiba, la ditamai resortul, era greu sa fie lingurile alea deja pe masa si sa stranga pe urma surplusul? Era greu, normal... Nu mai pot cu painea de toast trantita pe masa unui local ce se vrea respectabil (nu, nu mananc niciodata paine la restaurant, insa am pretentia sa nu-si bata joc si sa iti dea paine de mic dejun cald la pranz, intr-un loc unde pretentile se vor high)... Si nu mai pot nici cu mancarurile inventate, sub patronajul denumirilor straine care dau bine in meniu...
Azi a comandat cineva salata greceasca. Maaaaaaare greseala. A venit un farfuroi urias cu un munte de salata verde, rosii silfidice, castraveti, masline de cauciuc, branza asa zisa feta, dar care sortiment cremos si untos in Grecia lipseste cu desavarsire si o mare lamaie trantita in varf, cu niste lipii arabesti pe margine. Grecesc, nu? Binenteles.
Ca fapt divers.... n-ai sa vezi salata greceasca cu salata verde nicaieri in Grecia. Oare au confundat culoarea verde de la ardeiul gras atat de scump la vedere in bucataria restaurantelor romanesti?!
Pentru cine e curios, salata asta "greceasca" poarta numele in greaca de "Horiatiki" si un simplu google search lamureste misterul. Si reteta.
Ca un leit motiv, zic ca nu mai pot nici cu deserturile rupte (la propriu, si repudiate acolo, in lumea buna) din bucataria sofisticata frantuzeasca si spoite in buna traditie romaneasca. Exemplu simplu si dezastruos. Azi era comandat un unic desert, clatite cu dulceata de fructe de padure. Cine l-a mancat, insa, a facut-o pe propria raspundere. Era oribil. Cu gandul suspinand dupa creme brulee, ma gandeam eu ca e inadmisibil la 10 lei portia de 2 clatite somaleze sa fie cu o dulceata cu gust de creta si asezonate cu topping consistent de capsuni cu gust de tzeava de esapament. ( nu, tzevi de esapament nu am gustat, insa asa imi imginez eu ca trebuie sa fie...).
- Si mai zic in final ca nu mai pot nici cu felul asta atat de balcanic de a se purta si comunica oamenii la o sedinta. Adica pardon, ii copiem pe americani una-ntr-una, ceva bun de la ei, cum ar fi arta discursului sau a respectului interlocutorului, nu puteam importa? Nu? Bine.
Am obosit azi jucand ping pong cu atentia de la unu la altul fara sa prind concret nicio idee finita, pentru ca nimeni nu asculta ce zice celalalt, intrerupand-l continuu si fara rezerve pentru a-si expune propriul punct de vedere(si ala ezitat si cu nspe mii de pre-idei si introduceri stereotipale, inoportune) care la randul lui era dublat de un altul care deja considera ca merge sa faca o incursiune in lipsa fair-playului unei buni intalniri de lucru... Si tot asa, o lupta continua pentru cuvant. So.....cheesy, I would dare to say.
Si, pentru ca din capul locului am recunoscut ca toate astea de mai sus sunt numai rodul imaginatiei mele cosnpirationale, iar eu sunt o sclifosita rasa pura, atunci pot sa spun degajat si ca, acum 2 saptamani la Bruxelles, oamenii aia au dat clasa multora cu pretentii de discursomani, totul in cel mai ridicat nivel de profesionalism... Deh, dar ei nu erau romani....
........................................................

You make me so... La la la !!!

You make me so La la la...
You make me go La la la...
It's weekend time!
La la la la la .... :-)




Va pup, have fun!

(Ava Leigh - "La la la")
........................................................

Bruxelles, ma belle [the end]

Am si uitat sa fac incheierea weekendului la Bruxelles.
Au trecut 10 zile de cand m-am intors si deja mi-e dor. Mi-e dor de linistea si calmul de acolo, cel putin cel afisat...
Mi-e dor de melange-ul lor cultural in care, culmea, m-am simtit bine, desi stinghera la inceput, dar apoi m-am obisnuit...
In putinul timp cand am apucat sa ma plimb, ma lovise o panica nesuferita... Ce sa caut eu acolo unde nu cunosc pe nimeni? Mda, dar parca stiam asta si cand mi-am ales destinatia pentru master. Ah, da, Londra e tot aproape, nu zic nu... S-au indepartat, insa, ratiunile pentru care singuratatea in capitala Belgiei era suportabila... Dar acum? Acum...?
Mi-a trecut repede panica, desi am concluzionat ca belgienii nu seamana deloc cu grecii si deci in Grecia e clar de ce ma simt ca pestele in apa. Insa ca experienta profesionala ofera Belgia ce Grecia nu prea ofera. Deci cumva exista un echilibru intre cele doua. Desigur, daca ma gandesc cati straini traiesc in Bruxelles, mai rar ai de a face cu belgienii propriu-zisi, iar faptul ca in Belgia sunt breo 37.000 de greci coloreaza mai suportabil tot tabloul. Ah, sigur ca da, sunt si romani destui acolo, dar... asta nu ne intereseaza.
La metrou am avut onoarea sa aud in dulcele grai carpatin "daiiiii si mie...." Aoleu, zic, nici aici nu scapam de voi?! (ce intrebare intrebatoare...)
Apoi, la intoarcerea acasa, la nici o zi de cand ma strecuram pe stradutele ticsite de gaufre calde, de chocolat coulant si pline ochi de toate natiile pamantului, asadar acasa, intr-un nevinovat drum spre Kaufland am dat nas in nas cu un ciorchine de melteni(de unde a aparut cuvantul asta, by the way?!), lucratori la trotuarul pe care mergeam si eu... Holy God(ca sa zic si eu ca americanul siderat), ce mi-a fost dat sa aud din gura lor... Sincer, sila e putin spus ca am simtit... Ma gandeam cum se nasc crimele pasionale bazate pe sila. Cat de usor... Asa cum venea spre noi (eram cu o prietena care, soc!, era si cu bebelusul langa ea - deci nici macar asta nu i-a tinut in loc pe jegosii aia) cu lopata si salivand ca un obsedat notoriu spurcandu-mi auzul cu marlanisme caracteristice speciei sale, ma gandeam eu in sinea mea ce simplu e sa recurgi la gesturi extreme si sa-i infigi o lopata in beregata....Simplu, simplu.

Ah, nu, nu va impacientati. Oricat de scarbita as fi, eu raman o lady si pana si gandurile de acest fel, meschine in fond, trec repede. Persista sila, insa... Ca nu pot, eu, om normal si fara stele in frunte, sa merg pana la un amarat de supermarket fara sa fiu apostrofata pe strada de niste nimeni care iti lasa un dezgust infiorator prin privirile si comentariile de cea mai joasa speta...
Ce legatura are asta cu Bruxelles-ul? Nu stiu. Poate doar faptul ca niciodata in cele 2 vizite acolo nu am fost supusa unui asemenea tratament, nici in centru, nici in cartier, nici ziua, nici in miez de noapte, nici cand eram singura si nici in grup... Desigur, sunt constienta ca si acolo exista zone si zone, ca in orice oras mare. Insa eu ma refer la chestiile de bun simt, ziua, in amiaza mare...
As vrea sa nu ma mai simt hartuita la mine in tara, la mine in oras, de niste oameni cu care impart acelasi aer, dar a caror neajunsuri intelectuale sau emotionale dau nastere la orori de limbaj, priviri obsedate si comentarii de mahala... E trist.
Sunt incurcata, sunt (Slava Dommnului) prea ocupata ca sa mai despic firul in 14, insa sunt obosita...
Mi-e dor de Bruxelles, de creme brulée, de gaufre chaude, de acel demential vin alb de Bordeaux, de oamenii pe care i-am cunoscut acolo, de calmul si ordinea ce domina armonios orasul, de zambetele sincere si placute a tuturor vanzatorilor si functionarilor...
Insa mi-e dor si de Grecia, de Salonic, my second home, de Atena, o proaspat descoperita posibila locatie in care as putea trai, mi-e dor de aroma de pe stradutele din Salonic, mi-e dor de mare si de aerul ala sarat, de cafenelele de pe faleza, mi-e dor de familia de acolo, de lumina aia specifica taramurilor elene....
Nu mai stiu de unde am inceput si daca intentionam sa scriu altceva (vorba Irinei, ca vad ca si altii se confrunta cu asa ceva), dar stiu ca nu pot sa ma hotarasc... Unde as vrea sa traiesc, carui oras i-as oferi inima, dar fara a ma sufoca de dorul celuilalt in acelasi timp?(ultima varianta incoltita in minte este visul de a calatori des, dintr-un loc intr-altul, saptamanal, lunar... cumva incat sa le impac pe toate, sa ma simt vie cum ma simt numai atunci cand calatoresc, sa ma simt libera, cum ma simt...ati ghicit, numai cand calatoresc...; sa vorbesc in romana, peste 5 min in greaca, cu vanzatoarea in engleza si cu functionarul in franceza....si tot asa) De ce e asa greu sa alegi de unul singur? De ce a fost atat de usor sa aleg cand eram ataaaaaaaat de indragostita, iar atunci orice decizie, fie ea si pe termen mai lung, era atat de la indemana....?
Ce-i cu complicaciunea asta, ca un ghem incalcit, din care nu reusesc sa ies?
Uffffff....
..................................................................
Va las cu o melodie...de suflet. Mariza, o voce...unica.
Prima data am ascultat-o in avion, la intoarcere. Printre turbulente, era o oaza de visare de care aveam nevoie. De atunci imi place mult.

..................................................................