Notă către sine, notă către mine ...

Fata-n fata cu dusmanul, eu si coala alba de hartie....
Sa scriu, asa as vrea. Ceva.
Ceva frumos.
Dar despre ce, oare?
Despre....Soare? :-)
Despre....stele calatoare?
Despre vreme? Neah, prea frig!
Despre pasapoartele in care, cica, s-a agatzat Dracul...?
Get out of here....

Despre altii? Da, la indemana, nu zic nu. (si imi si place)
Poate maine, totusi...
Ma uit incruntata la hartia alba si iscoditoare, scrutandu-i goliciunea prefecta.....
Cum ar suna, oare, o scrisoare adresata mie?
Nu mi-am scris niciodata EU mie, insa poate e timpul...
~~~
Draga Zuzu,
Afla despre mine ca sunt bine, ceea ce iti urez si tie ...
Hahahahahahahaha!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!! Am glumit, nu as incepe asa scrisoarea MEA!!!
Urasc formularea asta de tipul "scoala mea de vara e la tara". Cand eram mica si prietenele mele mergeau vara la bunici la tara, iar eu cunosteam o alta notiune de "la tara", mergand in Thassos la mare, le scriam scrisorele, iar ele mereu isi incepeau raspunsurile le fel, cu hidosenia asta de formulare, hihihihihi!!!!!
Revenind la scrisoarea catre mine...
~~~
Draga mea Anna,
Ce dor mi-a fost de tine! (suna mai promitator asa, este?) :-)))
Ce mai faci? UNDE ai fost?
Ai disparut, nu mai stiu nimic de tine de aproape 3 ani.... Anna, de ce?!
Doamne, scumpa mea prietena, tu cand te indragostesti, te transformi pur si simplu, te topesti intr-o alta persoana, stralucesti.... Iubesti atat de intens, si la fel de puternic suferi...
El ar trebui sa stie cat de norocos a fost ca i-ai purtat (si-i vei purta mereu, te cunosc prea bine) asa un buchet frumos si parfumat de nobile si sincere sentimente...
In valtoarea asta, insa, ai uitat treptat de mine...
Nu, stii ca nu m-am suparat, eu te inteleg. Insa mi-ai lipsit atat de mult!!!
Dac-ai sti ce ma bucur ca esti din nou aici, cu mine!!
Hai, te rog, vorbeste-mi. Am atatea sa-ti spun....
Stiu ca si tu ai multe de povestit.... Daca m-as asculta, m-as intelege.
Nu stiu tu ce crezi, insa eu ...
Eu nu mai stiu ce vreau, Anna. Iar ce vreau, nu stiu daca pot avea.
Tu nu crezi asta, nu-i asa? Tu mereu mi-ai spus ca pentru a avea ceva, e suficient sa-ti doresti acel lucru cu toate puterile tale.
Dar ai observat si tu ca uneori vraja nu tine, se spulbera cand inca esti pe scari si urci...
Oare de ce?
Nu-mi mai bat capul sa aflu, te-am vazut pe tine cum te-ai chinuit destul.
Important este, draga mea, sa tii minte ca o minune e o minune, chiar daca tine mai putin decat ne-am fi dorit.
Imi spuneai deunazi ca ti-ai scos blocul de desen din raft...Te pregatesti sa pictezi o primavara insorita?
Si eu as desena, mi-e dor. As scoate din sertarul cu acuarele, toata zestrea mea de culori si le-as turna in straturi lucioase pe panza stralucitoare...
Acum, ca ne-am regasit, ca esti din nou aici cu mine, decat sa cautam timpul pierdut, nu vrei, mai bine, sa coloram impreuna?
Un an de vis... O viata...
Mai tii minte ce echipa buna faceam pe vremuri? Eram un duo perfect...
Femeia si copila, ingenua si perfida, suspicioasa si naiva, visatoarea si realista, indrazneata si timida, scorpiutza si panselutsa...
Haide, ne-am distra pe cinste!!
Cat despre ravasa de ieri... Draga mea, atatea intrebari, m-ai inundat cu o cascada rece de intepaturi usoare...
M-ai pus pe ganduri...
De ce ma intrebi atatea? De ce?
Sunt lucruri pe care nici eu nu le stiu sau nu le inteleg.
Stii ca eu am tendinta sa-mi transform gandurile in haos, sa incalcesc totul pana la refuz...
Si apoi dezvolt, cumva, o relatie de dependenta cu introspectia excesiva. Relatie defectuasa pe care tind sa o intretin, apoi, cu lucrurile, oamenii, visele de care ma atasez, cred eu, prea tare.
Sunt, insa, pe calea cea buna acum, nu-ti fa griji... Invat din mers.
N-as vrea sa mai exacerbez pana la refuz nimic din ceea ce simt... Furie, ura, indignare(pe acestea le voi inlocui cu compasiunea, mult mai blanda cu sufletul meu), nesiguranta, iubirea, bucuria...
Apoi, stii ca eu nu caut...
Aleg!
Asta e altceva....
Insa sunt din cale afara de pretentioasa, asadar trierea se poate prelungi la nesfarsit...
Criteriile sunt vaste si variate...
Uneori nici eu nu ma descurc cu ele. Insa ce sa fac?! Asa sunt si oricat m-as modela, radical nu ma voi schimba vreodata. Si-n plus, nici nu cred ca vreau asta.
Rabdarea..., de exemplu, rabdarea este o virtute pe care o pretind. Stiu cat de incurcata si ciudata pot fi uneori, insa cred ca de aici provine frumusetea (si modestia :D) omului complicat.
Multi, insa, au pierdut testul rabdarii.... Dar e problema lor...
Altfel, aleg, de fiecare data, FRUMUSETEA! De orice fel, in toate.
Frumusetea mintii luminate, a profesiei cu pasiune aleasa, a gesturilor si a umorului, a privirii senine si a gustului rafinat, a independentei spiritului si a alegerilor, a viziunii despre lume si viata.
Apoi, armonia. Armonia unor principii comune, a unui bagaj cultural impartasit, a unor vise asemanatoare si deplina armonie a intelegerii si acceptarii.
Of, draga mea Anna, am obosit!
Despicarea firelor in mii de franturi fara noima ma seaca de puteri.
N-as renunta la ele, ganduri, vise sau criterii, insa le-as elibera putin, sa se asterne in voie...
Iti zic sincer: mi-e dor de viata! Sa alerg, dar sa nu mai fug, sa zbor, dar sa nu cad, sa alunec lin, sa cant si sa ma joc, sa tip si sa rad tare, sa nu ma mai plang deloc! Sa fiu libera si cerul sa-mi fie singura frontiera!
Sa gust viata, sa o sorb incet, fara graba sau vreo teama. Sa absorb bucurie precum un burete insetat de apa...
~~~
Suntem atat de diferite, draga mea, si totusi, atat de asemanatoare.
Suntem precum soarele si luna, ziua si noaptea, calmul si turbatul, inteleptul si aventurierul, albul si negrul, ca-ntr-un yin si yang inchise intr-un cerc perfect.
Draga mea..., Anna mea..., te imbratisez cu drag, draga mea prietena, oglinda cristalina, voce interioara, partenera de drum, sfetnic de taina ...
Pe final iti mai zic doar atat:
I could conquer the world with just one hand...
as long as you were holding the other!!!
................................................................................