Va spun cu toata franchetea de care sunt capabila ca e prima data cand, privind un reportaj(si marturiile neaosilor nostri "barbati" de carton), sunt pe cale sa vomit. La propriu. Ma iertati pentru sinceritate, insa sunt de-a dreptul ingretosata...
O lamaie...
Cand vine vorba de violenta domestica, nu mai vad in culori, stiu doar atat : toleranta zero!!
Cand un barbat loveste o femeie, o lume intreaga moare si se naste un cerc vicios...
Hmmmm, dar... sa va spun o poveste. Trista. Adevarata si trista...
O chema...(sa-i zicem) Simona... am cunoscut-o in ianuarie. A venit sa facem cateva ore de greaca. Era frumoasa, blonda ( va rooooooooog, nu dati ochii peste cap!!! respect!! :P), inalta, jurista de meserie, nu a profesat niciodata. Era al doilea, al treilea an cand urma sa plece in Grecia sa munceasca.
Fotograf, apoi hostess la hoteluri cu multe stele, era o aparitie foarte, foarte efervescenta, turuia ingrozitor de mult. Putin i-a trebuit ca sa inceapa, discret, dar insistent, sa arunce pastile despre "el"...
"Prietenul meu e grec. E asa inteligent, a studiat in Anglia..."(Oh, really?? Sherlock, I don't care...)
Nu numai ca nu ma interesa deloc viata ei particulara, dar incepeau sa ma si agaseze detaliile astea, caci in 3 luni aflasem eu mai multe detalii ale relatiei ei cu the guy, decat invatase ea greaca...
To make the long (almost boring) story short, o iau pe scurtatura :
The guy, frumosul grec scolit la Londra, cel caruia ea ii facea, fara sa isi dea seama cred, statuie cu piedestal inalt de fiecare data, era un frustrat, violent si agresiv.
Ca sa vezi!!! Printul pe cal alb era de fapt piratul din Infern!!!
A batut-o. Nu o data. Nu usor. Nenoricit plin de complexe, a terorizat-o.
I-a interzis sa aiba prietene, sa iasa in oras, sa tina in mobil orice numar al vreunui barbat, ii verifica zilnic mailul, chestionand-o si obligand-o sa ii traduca ce scrie Vasilica acolo.... Era gelos, Bolnav de gelos.
Cred ca deja e clara problema, detalii mai am, dar e suficient cat sa redau tabloul sumbru si dezgustator(e ceva gresit in a-l numi dezgustator?!).
Si ea... Ea il iubea. Ii era mila de el, ca pe el l-a batut tatal lui cand era copil... Il ierta, ca era frumos (!!!) si destept si sociabil (asa, in exteriorul casei). Tot ce castiga ea lucrand 6 zile din 7 de la 6 la 21 ii dadea lui, sa se bucure ca cineva sa gandeste la el si il rasfata... El juca toata ziua jocuri pe calculator, il izbea in perete pe bietul catel pe care chiar el si-l dorise si ii plangea ei la telefon, implorand-o sa-l ierte pentru ca i-a invinetit mana sau piciorul... Ca nu a vrut, nu stia ce face... (Halatu', halatu' ... ).
Daca era fericita? Numai ea o sti... Dar AIA poate fi numita fericire?!?! Sa ma tina cineva, cad in gol!!!
Sa o judec? Nu... Fiecare alege ce viata vrea sa duca...
Sa-mi fie mila? Nici atat.
Inainte imi consumam 50% din energie ca sa ma revolt si cealalta jumatate ca sa imi explic fenomenul intolreabil in mintea mea, iar apoi eram extenuata si siderata... Asa, si?
Acum am invatat sa zic simplu "Alegeri..."
.................
Revenind la reportajul de pe Antena3...
Mi s-a facut sila de cocosii aia imbibati de alcool care spuneau cu zambetul pe buze ca-si bat frecvent nevasta. Pentru ca merita, pentru ca e proasta... Cu furtunul de la aragaz, cu palma sau cu ce le vine la indemana...
Apoi le pare rau. Sigur ca da. In marinimia lor de masculi frustrati, nefericiti, degenerati si misogini pana in gusa, dupa ce le pocnesc si dupa ce ies din starea de alcooleala, le pare rau.
CATA generozitate... Un Nobel, va rog! Pentru pace!
Ti se pare ca el e The One, el, Gicu, e un bradpit carpatin, esti fericita...
Pana intr-o zi cand ZBANG!! Ti s-a prabusit lumea in cap... era tavanul prea jos...?
Cum de nu ti-ai dat seama ce fel de om e? Chiar, CUM?! Dar cum iti dai seama ce om iti iei langa tine?
E adevarat ca nu cunosti cu adevratat un om nici dupa o viata, bine, DAR atunci cand ai aflat... ce faci? Stai? Daca stai, inseamna ca... iti meriti soarta.
Asta cred. Eu.
Pe final, mai spun doar atat:
- Suntem un popor primitiv, ceva mai multa civilizatie servita consecvent ne-ar mai oxigena creierele si sufletele...
- Un barbat care a ridicat mana asupra unei femei si a dat (!) nu mai e barbat. E carton... E carpa... E o mizerie...
- Daca ma incearca un sentiment de compasiune cand vad femei victime ale violentei domestice si inca mai spun, naive si senile, ca pe el (pe bruta vreau sa zic) il iubesc, atunci e vorba doar de parerea de rau ca nu le-a fost dat (inca, in viata asta, etc...) sau nu au ales sa traiasca macar o zi (caci dup-aia ar fi stiut sa aleaga!!) betia fericirii pure, curate, simple, alaturi de un barbat care sa le respecte, sa le pretuiasca si sa le iubeasca pana la cer si inapoi si pe care sa-l priveasca ca pe un inger venit in chip de om sa le arate frumusetea vietii...
......................................................................
LATER EDIT : Bancul Promis
La un congres anual al nevestelor se hotarasc masuri "libertine" si democratice de bune maniere casnice. Pana la urmatoarea intalnire, femeile in cauza trebuie sa-si puna consortul la treaba, sa le ajute in treburile gospodaresti si sa le trateze cu mai mult respect...
La urmatoarea intalnire,
Englezoaica declara:
- Am mers acasa si am zis : John, de azi inainte trebuie sa ma ajuti si tu in casa. Bucataria e si a ta si copii au si un tata...
Dupa o zi deja am vazut rezultatele, John al meu a inceput sa-si spele cana de ceai, dupa o saptamana ducea copii la culcare, iar dupa o luna deja stia sa puna rufele la spalat.
Frantuzoaica: M-am dus la Francois si i-am zis: Cheri, nu ma mai descurc singura cu treburile, va trebui sa pui umarul si tu. Vreau si eu sa ma odinesc, sa merg la coafor, sa am timp pentru mine.
Dupa o zi nu am vazut nimic... Dupa o saptamana, parca se vedeau rezultatele, Francois a inteles si a inceput sa isi ajute sotia... Dupa o luna imparteau frumos treburile casnice, fiind amandoi fericiti...
Marioara, romanca: M-am dus la Ion si i-am zis: Ioane, de azi inainte mai lasa crâşma, sunt si eu femeie si trebuie sa ma respect, sa am timp pentru mine, va trebui sa ma ajuti la treburile casnice. Sa-ti speli ciorapii si sa strangi dupa tine in bucatarie, sa simt si eu ca in casa asta suntem 2!
Dupa o zi....nu am vazut nimic. Dupa o saptamana, nimic...
Dupa vreo 2-3 saptamani, parca, parca am inceput sa vad cu ochiul drept....
...............................................................
vineri, 19 septembrie 2008
joi, 18 septembrie 2008
A Perfect Day ...
Ma gandeam acum, in timp ce afara ploua mizerabil si monoton iar eu stau cuibarita cu un ceai in brate langa laptop si ascult muzica in surdina de aici
Oare cum ar arata pentru mine o zi ideala de munca?
Ce as alege eu pentru mine din infinita varietate a vietii?
Pai, ia sa vedem....
Daca peste 1 min mi s-ar oferi sansa de a-mi alege eu, detaliu cu detaliu, o zi perfecta de munca si jobul ideal, atunci as alege asa:
~ Sa ma trezesc dimineata pe la 7-8, sa-mi savurez ceaiul negru cu lapte in tihna, eventual cu o companie placuta prin preajma... Sa imi rasfat catelusa Martha (labradorul meu viitor :P ) si sa respir aer tare si proaspat cum numai diminetile stiu sa ne ofere....
Sa fac un dus revigorant si sa-mi rasfat trupul cu creme si miresme sexy, sa-l invelesc in haine moi si confortabile, dar cu "atitudine", si sa plec de acasa...
Sa ies pe strada de unde sa-mi pot lua, in drum spre minunatul meu job, un croissant savuros si proaspat si o cafea la pachet, gen Starbucks cu caramel, varianta maaaaaaaaaaaare, si un ziar. Sau doua. Bine, si o revista. Doua...
Sa calatoresc decent pana la birou, indiferent daca se cheama metrou sau personal car...
Sa ajung la birou pe la 9-10 unde sa-mi pot soarbe tacticos cafelutsa in timp ce frunzaresc presa si arunc un ochi pe o fereastra mare si luminoasa ce da spre vreun parc sau spre o strada aglomerata cu lume ( I love people). Sa salut si sa fiu salutata de colegi prietenosi si zambitori (the british kind of friendly courtesy) cu care, din cand in cand, sa ies la "team-lunch" si cu care sa fie o placere sa lucrezi, chiar si atunci cand orele de program sunt depasite...
Apoi sa particip la o sedinta, sa raspund la mailuri sau sa iau decizii, sa am o activitate mereu in miscare, atractiva si creativa...
Sa merg la o intalnire, sa programez un eveniment si sa-l organizez...
Sa ma opresc pentru pauza de pranz si sa ies la masa cu colegii sau cu o prietena sau cu el... Sa ma intorc la lucru plina de entuziasm si de elan...
Sa rezerv bilete de avion pentru o conferinta la care urmeaza sa particip, sa ma documentez si sa aprofundez...
Sa am zile pline de munca - facuta cu pasiune si dedicare, in care sa nu apuc sa ma
gandesc ce zi e, ce ora, cine sunt eu...si sa ma simt al naibii de fericita! Si sa am zile in care atmosfera molcoma sa domine totul...
Sa imi placa ceea ce fac si sa fiu mandra de jobul meu. Si el de mine!
Sa fie motivant si mereu in concordanta cu visele mele...
Sa plec dupa-masa de la birou senina si fericita, sa-mi las acolo gandurile, angoasele si nerezovatele...
Sa merg lin pe strazi, sa casc gura la vitrine sau sa merg la Supermarché. Sa alerg acasa sa pregatesc cina pentru noi sau pentru noi + friends or family... Sau pur si simplu sa merg acasa, de dragul locului si al omului ce si-a impregnat aerul cu parfumul lui Chanel Allure... Sa merg la cinema cu fetele sau la cina in oras... Sa merg...acasa. Libera si fericita... Sa citesc, sa gatesc, sa dorm, sa zac, sa tac... Sa fac curat, sa fac o vizita, sa scriu ceva, sa iau ceva...,sa duc ceva...
Sa o scot pe Martha la plimbare, sa alerg pe inserat si pe racoare... Sa merg la sala, sa fac masaj... Sa ma simt bine!
Sa dorm, apoi, si sa visez frumos. Si atunci cand ma dezvelesc in miez tarziu de noapte, sa simt un suflet aproape, sa ma inveleasca...
Si maine sa o iau de la capat, multumita si implinita! In pace....
Voi? Ziua voastra de munca ideala...?
Ascult. Mi-am mai pus o ceasca de ceai, deci am vreme :P
.....................................................
Oare cum ar arata pentru mine o zi ideala de munca?
Ce as alege eu pentru mine din infinita varietate a vietii?
Pai, ia sa vedem....
Daca peste 1 min mi s-ar oferi sansa de a-mi alege eu, detaliu cu detaliu, o zi perfecta de munca si jobul ideal, atunci as alege asa:
~ Sa ma trezesc dimineata pe la 7-8, sa-mi savurez ceaiul negru cu lapte in tihna, eventual cu o companie placuta prin preajma... Sa imi rasfat catelusa Martha (labradorul meu viitor :P ) si sa respir aer tare si proaspat cum numai diminetile stiu sa ne ofere....
Sa fac un dus revigorant si sa-mi rasfat trupul cu creme si miresme sexy, sa-l invelesc in haine moi si confortabile, dar cu "atitudine", si sa plec de acasa...
Sa ies pe strada de unde sa-mi pot lua, in drum spre minunatul meu job, un croissant savuros si proaspat si o cafea la pachet, gen Starbucks cu caramel, varianta maaaaaaaaaaaare, si un ziar. Sau doua. Bine, si o revista. Doua...
Sa calatoresc decent pana la birou, indiferent daca se cheama metrou sau personal car...
Sa ajung la birou pe la 9-10 unde sa-mi pot soarbe tacticos cafelutsa in timp ce frunzaresc presa si arunc un ochi pe o fereastra mare si luminoasa ce da spre vreun parc sau spre o strada aglomerata cu lume ( I love people). Sa salut si sa fiu salutata de colegi prietenosi si zambitori (the british kind of friendly courtesy) cu care, din cand in cand, sa ies la "team-lunch" si cu care sa fie o placere sa lucrezi, chiar si atunci cand orele de program sunt depasite...
Apoi sa particip la o sedinta, sa raspund la mailuri sau sa iau decizii, sa am o activitate mereu in miscare, atractiva si creativa...
Sa merg la o intalnire, sa programez un eveniment si sa-l organizez...
Sa ma opresc pentru pauza de pranz si sa ies la masa cu colegii sau cu o prietena sau cu el... Sa ma intorc la lucru plina de entuziasm si de elan...
Sa rezerv bilete de avion pentru o conferinta la care urmeaza sa particip, sa ma documentez si sa aprofundez...
Sa am zile pline de munca - facuta cu pasiune si dedicare, in care sa nu apuc sa ma
gandesc ce zi e, ce ora, cine sunt eu...si sa ma simt al naibii de fericita! Si sa am zile in care atmosfera molcoma sa domine totul...
Sa imi placa ceea ce fac si sa fiu mandra de jobul meu. Si el de mine!
Sa fie motivant si mereu in concordanta cu visele mele...
Sa plec dupa-masa de la birou senina si fericita, sa-mi las acolo gandurile, angoasele si nerezovatele...
Sa merg lin pe strazi, sa casc gura la vitrine sau sa merg la Supermarché. Sa alerg acasa sa pregatesc cina pentru noi sau pentru noi + friends or family... Sau pur si simplu sa merg acasa, de dragul locului si al omului ce si-a impregnat aerul cu parfumul lui Chanel Allure... Sa merg la cinema cu fetele sau la cina in oras... Sa merg...acasa. Libera si fericita... Sa citesc, sa gatesc, sa dorm, sa zac, sa tac... Sa fac curat, sa fac o vizita, sa scriu ceva, sa iau ceva...,sa duc ceva...
Sa o scot pe Martha la plimbare, sa alerg pe inserat si pe racoare... Sa merg la sala, sa fac masaj... Sa ma simt bine!
Sa dorm, apoi, si sa visez frumos. Si atunci cand ma dezvelesc in miez tarziu de noapte, sa simt un suflet aproape, sa ma inveleasca...
Si maine sa o iau de la capat, multumita si implinita! In pace....
Voi? Ziua voastra de munca ideala...?
Ascult. Mi-am mai pus o ceasca de ceai, deci am vreme :P
.....................................................
miercuri, 17 septembrie 2008
Je pense a toi...
" ...Belle,
C`est un mot qu`on dirait inventé pour elle
Quand elle danse et qu`elle met son corps à jour
Tel un oiseau qui étend ses ailes pour s`envoler
Alors je sens l`enfer s`ouvrir sous mes pieds... "
In linistea calma a noptii, o melodie atat de frumoasa...
Pentru suflet...
Noapte buna...
.........................................................
In cautarea blogului pierdut...
Nu cred ca trece zi in care sa nu ma gandesc la cat de frumos si de zglobiu (si de des!) scriam anul trecut pe my blog si cat de fad si de rar o comit acum... :P
E trist pentru mine, caci eu cunosc si motivele si cu toate ca nu sunt de acord cu ele, mi-e greu (inca!!!)sa le depasesc, sa le inlocuiesc(cu altele mai proaspete) sau se le transform in motivatie pt un scris vesel, ca altadata...
Am nevoie de o sclipire...
Nu o data ma decisesem sa mai scriu aici doar cand ma voi reindragosti... Pai,da! Atunci cand eram indragostita pana peste urechi si viata mi se parea un imens cadou oferit mie de God (da,da, la fel mi se pare si acum, doar ca ii lipsesc condimentele, le-am....uitat :P pe undeva!) scriam cu o usurinta bizara...
Si pentru acuratetea redarii, as preciza ca...indragostita inca mai sunt (persoanele care doresc sa ma ia de urechi, sa stea la coada! :)))) Deschid o lista imediat :)))) ), atat doar ca as prefera varianta Zuzu 2007, indragostita si iubita (smell the reciprocity....?) si eventual scuturata de praful melancolic ce s-a asternut pe capatana-mi in ultimile luni, plangacioase si suspinande, in ciuda vremii acceptabile de afara...
Vi se pare ca o dau cotita dupa visin? Si mie... Insa, e mai haios asa sa-mi recunosc slabiciunile decat sa o fac solemn, cam ca-ntr-o instanta.... "Domnule judecator, recunosc, sunt vinovata ca am iubit prea mult acea jumatate intalnita cu ajutorul soartei si pierduta prematur"(dar despre suflete pereche, intr-un post viitor).
Una peste alta, ma gadila totusi sa scriu, blogul asta caruia i-am taiat motul de curand e micul meu loc de joaca, nu vreau sa-l pierd...
Mi-ar placea, desigur, sa-l vad mai vizitat si mai comentat, sunt o people person si izolarea, chiar si pe blog, nu-mi surade...
Dar ce naiba sa viziteze si sa comenteze cineva daca eu imi ling ranile printre suspinuri si ma intreb chioras..."ce sa mai scriu aici?" ?!?!
La mine posturile cele mai simpatice, citite, comentate si iubite ( de miiiiiiiiiiiiiiine, nu am alte pretentii!!! :-) ) au iesit dintr-una, fara ciorne sau pregatiri...
Asta tot caut eu.... un fel de "in cautarea blogului - aproape - pierdut"...
Nu, nu am recompensa... alta decat delectarea posibililor cititori ai lui Zuzu's Land.
Zilele trecute il schimbasem in Zuzu, insa asa nimeni nu il gaseste pe google.... Asa ca am revenit la Zuzu's Land si incerc sa ma obisnuiesc in a-mi semna mazgaliturile blogaratice cu prenumele, nu cu Zuzu...desi si ala a avut farmecul lui... Am si acum persoane care imi spun Zuzu, pentru ca Zuzu m-au cunoscut si Zuzu am ramas, indiferent de cum semnez... hihihihiiiii
Am lungit-o iar cu vorba...
Ah, dar stai, blogul cu asta se ocupa, deci am voie, sunt in my playground... (ma simt usurata)
Pana o sa fiu din nou incantatissima de my small world down here, am sa aleg calea cea mai simpla a uitarii....jocul (postul de mai sus,cu A Perfect Day). Sa ma joc mi-a placut mereu... Desigur, odata cu timpul alegem diverse tipuri de joc, dar tot un joc este in fapt....
Si cititul... Am citi recent o comoara de carte, o splendoare inchisa intre 2 coperte despre care vreau sa povestesc si aici. Curand. Sa-mi reiau putin elanul.... :-)
Anna, Zuzu & co. :))))))))))
E trist pentru mine, caci eu cunosc si motivele si cu toate ca nu sunt de acord cu ele, mi-e greu (inca!!!)sa le depasesc, sa le inlocuiesc(cu altele mai proaspete) sau se le transform in motivatie pt un scris vesel, ca altadata...
Am nevoie de o sclipire...
Nu o data ma decisesem sa mai scriu aici doar cand ma voi reindragosti... Pai,da! Atunci cand eram indragostita pana peste urechi si viata mi se parea un imens cadou oferit mie de God (da,da, la fel mi se pare si acum, doar ca ii lipsesc condimentele, le-am....uitat :P pe undeva!) scriam cu o usurinta bizara...
Si pentru acuratetea redarii, as preciza ca...indragostita inca mai sunt (persoanele care doresc sa ma ia de urechi, sa stea la coada! :)))) Deschid o lista imediat :)))) ), atat doar ca as prefera varianta Zuzu 2007, indragostita si iubita (smell the reciprocity....?) si eventual scuturata de praful melancolic ce s-a asternut pe capatana-mi in ultimile luni, plangacioase si suspinande, in ciuda vremii acceptabile de afara...
Vi se pare ca o dau cotita dupa visin? Si mie... Insa, e mai haios asa sa-mi recunosc slabiciunile decat sa o fac solemn, cam ca-ntr-o instanta.... "Domnule judecator, recunosc, sunt vinovata ca am iubit prea mult acea jumatate intalnita cu ajutorul soartei si pierduta prematur"(dar despre suflete pereche, intr-un post viitor).
Una peste alta, ma gadila totusi sa scriu, blogul asta caruia i-am taiat motul de curand e micul meu loc de joaca, nu vreau sa-l pierd...
Mi-ar placea, desigur, sa-l vad mai vizitat si mai comentat, sunt o people person si izolarea, chiar si pe blog, nu-mi surade...
Dar ce naiba sa viziteze si sa comenteze cineva daca eu imi ling ranile printre suspinuri si ma intreb chioras..."ce sa mai scriu aici?" ?!?!
La mine posturile cele mai simpatice, citite, comentate si iubite ( de miiiiiiiiiiiiiiine, nu am alte pretentii!!! :-) ) au iesit dintr-una, fara ciorne sau pregatiri...
Asta tot caut eu.... un fel de "in cautarea blogului - aproape - pierdut"...
Nu, nu am recompensa... alta decat delectarea posibililor cititori ai lui Zuzu's Land.
Zilele trecute il schimbasem in Zuzu, insa asa nimeni nu il gaseste pe google.... Asa ca am revenit la Zuzu's Land si incerc sa ma obisnuiesc in a-mi semna mazgaliturile blogaratice cu prenumele, nu cu Zuzu...desi si ala a avut farmecul lui... Am si acum persoane care imi spun Zuzu, pentru ca Zuzu m-au cunoscut si Zuzu am ramas, indiferent de cum semnez... hihihihiiiii
Am lungit-o iar cu vorba...
Ah, dar stai, blogul cu asta se ocupa, deci am voie, sunt in my playground... (ma simt usurata)
Pana o sa fiu din nou incantatissima de my small world down here, am sa aleg calea cea mai simpla a uitarii....jocul (postul de mai sus,cu A Perfect Day). Sa ma joc mi-a placut mereu... Desigur, odata cu timpul alegem diverse tipuri de joc, dar tot un joc este in fapt....
Si cititul... Am citi recent o comoara de carte, o splendoare inchisa intre 2 coperte despre care vreau sa povestesc si aici. Curand. Sa-mi reiau putin elanul.... :-)
Anna, Zuzu & co. :))))))))))
luni, 1 septembrie 2008
Recunosc... [despre fixuri]
Am fixuri!
Nu multe. Pe cuvant. Dar am. Si am decis sa recunosc.
Asadar, din lista mea spicuite:
- Ador sa fiu bronzata. Nu merg niciodata la solar, insa pe timpul verii e musai sa fiu bronzata. Suport mai bine ideea ca nu ajung la mare(desi de cand ma stiu eu, asta a fost PRIMUL an in care nu am ajuns -inca- la mare), decat ideea de a sta o vara intreaga alba ca branza.
Vorba vine, originile mele elene ma scutesc de calvarul unei pieli prea albe... :P
- Fara ceas, ziua mea e...in plop. Si plopul in aer. Si nu orice ceas, ci ceasul meu!!!!
- A big turn off (si de asemenea un fix) la un barbat e sa observ ca face greseli gramaticale... [ excludem greselile de tastare, vorbesc de ceva repetat cu onvingere]
Ma uit stramb, ridic o spranceana si... buh-bye, amigo! Mor la fazele astea!!!
Zic si eu de exemplarele care ar avea o mica sansa sa conteze in ochii mei, nu de rateurile masculine "da pa" strazi sau...."care este"!
Desigur, acelasi sentiment de "turn off" il am si in cazul femeilor analfabete, insa pentru ele ofer circumstante atenuante din simplul motiv ca nu am sa-mi petrec niciodata viata impartind-o cu vreo "gazela" si deci restul relatiilor nu sunt indispensabile...cu toate ca masor bine omul din prisma bagajului cultural si daca decid ca nu imi este absolut necesara compania unei persoane agramate, o ocolesc cu usurinta.
Ah, ce snoaba m-am facut hihihhihihi!!!!!
Sa revin la fixuri, altfel s-ar putea trage concluzia ca fixul meu principal e sa trantesc cate o sfanta cuvantare bazata pe paranteze interminabile in aproape fiecare post de pe blog! :-)))))))))))))
- Am, de exemplu, un fix ca tot ce scriu pentru blog, sa scriu in NotePad.
Nu cunosc explicatia, pur si simplu, e un fix de-al meu! Desi uneori as prefera un soft care sa-mi citeasca gandurile si sa le transpuna frumos intr-un notepad :-))))) ca sa nu mai fiu nevoita eu sa tastez...
Leneeeeeee!!! Oh, sfanta lene... Cateodata suntem cele mai bune prietene hahahaha!!!!
- Un alt fix, la restaurant (bar, terasa, whatever) de data asta.
Lasa-ma pe mine sa-mi torn in pahar ORICE am comandat si, pentru numele lui Dumnezeu, nu-mi mai servi cafeaua calda cu pai!!!! La fazele astea (atat de dese in Mioritica noastra europeana...) exista si reversul medaliei.
Am si eu un fix (care de fapt nici nu e fix, ci ceva destul de logic si normal, prin alte parti mai civilizate e chiar litera de lege!!!Legea barului...), nu mi-l respecti, nu exista bacsis.
Soooo simple!
Da, m-a facut a dracului, eiiiiiiii!!!!!
La fel si daca iti cer NOTA si mi-o aduci VERBAL.
Am eu vreo dovada ca tu nu iti insusesti toata cheltuiala mea? Nu am... deci, de asemenea, nu avem bacsis...
Eu cred (fixul meu) ca, in special in Ro, bacsisul trebuie sa-l meriti, nu ti se
cuvine... Punct. :-)
Mai am fixuri, toti avem (ale tale care sunt?), dar nu le insir pe toate aici...
V-am pupaaaaaaaaaaaaaaaaaaaat!!!
...............................................................
"Redactat cu intarziere" (hahahahahaha) a.k.a Later Edit:
- Mai am un fix. Cand ma spal pe dinti, e musai sa susure apa(sau sa curga de-a binelea!). Potrivit unui studiu al unor (probail) americani, cu fixul asta (lipsit de sens) nu fac altceva decat sa ingros lista risipitorilor de apa ai planetei(asa o cocluzie savanta necesita un studiu, ce sa zic...). Eeeeeeeeeeeh, ce sa fac si eu?! :D
Am incercat sa tin apa inchisa si ma simt teribil de aiurea, discomfort total...
Deh, obisnuinta, alt fix...
Paaaaaaaaaaaaaaaaa!!!
...................................................
Nu multe. Pe cuvant. Dar am. Si am decis sa recunosc.
Asadar, din lista mea spicuite:
- Ador sa fiu bronzata. Nu merg niciodata la solar, insa pe timpul verii e musai sa fiu bronzata. Suport mai bine ideea ca nu ajung la mare(desi de cand ma stiu eu, asta a fost PRIMUL an in care nu am ajuns -inca- la mare), decat ideea de a sta o vara intreaga alba ca branza.
Vorba vine, originile mele elene ma scutesc de calvarul unei pieli prea albe... :P
- Fara ceas, ziua mea e...in plop. Si plopul in aer. Si nu orice ceas, ci ceasul meu!!!!
- A big turn off (si de asemenea un fix) la un barbat e sa observ ca face greseli gramaticale... [ excludem greselile de tastare, vorbesc de ceva repetat cu onvingere]
Ma uit stramb, ridic o spranceana si... buh-bye, amigo! Mor la fazele astea!!!
Zic si eu de exemplarele care ar avea o mica sansa sa conteze in ochii mei, nu de rateurile masculine "da pa" strazi sau...."care este"!
Desigur, acelasi sentiment de "turn off" il am si in cazul femeilor analfabete, insa pentru ele ofer circumstante atenuante din simplul motiv ca nu am sa-mi petrec niciodata viata impartind-o cu vreo "gazela" si deci restul relatiilor nu sunt indispensabile...cu toate ca masor bine omul din prisma bagajului cultural si daca decid ca nu imi este absolut necesara compania unei persoane agramate, o ocolesc cu usurinta.
Ah, ce snoaba m-am facut hihihhihihi!!!!!
Sa revin la fixuri, altfel s-ar putea trage concluzia ca fixul meu principal e sa trantesc cate o sfanta cuvantare bazata pe paranteze interminabile in aproape fiecare post de pe blog! :-)))))))))))))
- Am, de exemplu, un fix ca tot ce scriu pentru blog, sa scriu in NotePad.
Nu cunosc explicatia, pur si simplu, e un fix de-al meu! Desi uneori as prefera un soft care sa-mi citeasca gandurile si sa le transpuna frumos intr-un notepad :-))))) ca sa nu mai fiu nevoita eu sa tastez...
Leneeeeeee!!! Oh, sfanta lene... Cateodata suntem cele mai bune prietene hahahaha!!!!
- Un alt fix, la restaurant (bar, terasa, whatever) de data asta.
Lasa-ma pe mine sa-mi torn in pahar ORICE am comandat si, pentru numele lui Dumnezeu, nu-mi mai servi cafeaua calda cu pai!!!! La fazele astea (atat de dese in Mioritica noastra europeana...) exista si reversul medaliei.
Am si eu un fix (care de fapt nici nu e fix, ci ceva destul de logic si normal, prin alte parti mai civilizate e chiar litera de lege!!!Legea barului...), nu mi-l respecti, nu exista bacsis.
Soooo simple!
Da, m-a facut a dracului, eiiiiiiii!!!!!
La fel si daca iti cer NOTA si mi-o aduci VERBAL.
Am eu vreo dovada ca tu nu iti insusesti toata cheltuiala mea? Nu am... deci, de asemenea, nu avem bacsis...
Eu cred (fixul meu) ca, in special in Ro, bacsisul trebuie sa-l meriti, nu ti se
cuvine... Punct. :-)
Mai am fixuri, toti avem (ale tale care sunt?), dar nu le insir pe toate aici...
V-am pupaaaaaaaaaaaaaaaaaaaat!!!
...............................................................
"Redactat cu intarziere" (hahahahahaha) a.k.a Later Edit:
- Mai am un fix. Cand ma spal pe dinti, e musai sa susure apa(sau sa curga de-a binelea!). Potrivit unui studiu al unor (probail) americani, cu fixul asta (lipsit de sens) nu fac altceva decat sa ingros lista risipitorilor de apa ai planetei(asa o cocluzie savanta necesita un studiu, ce sa zic...). Eeeeeeeeeeeh, ce sa fac si eu?! :D
Am incercat sa tin apa inchisa si ma simt teribil de aiurea, discomfort total...
Deh, obisnuinta, alt fix...
Paaaaaaaaaaaaaaaaa!!!
...................................................
Abonați-vă la:
Postări (Atom)