Blogul asta trebuie sa fi ajuns ceea ce era menit sa fie de la bun inceput, peseme, si anume un jurnal personal, caci data fiind frecventa atat de redusa cu care mai catadicsesc sa scriu pe aici, ma indoiesc ca cineva mai are bunavointa de a (ma) urmari.
Totusi, celor care inca ma au in blogroll sau in reader chiar le multumesc.
Intr-o zi imi vor servi ca motor si motivatie sa scriu mai des.
Nici galagia interioara excesiva, agitatia, stresul si mintea involburata, dar nici linistea si apatia totala nu ma ajuta la scris, la asternerea cat de cat cursiva si coerenta a unor ganduri si idei, iar eu de prea mult timp deja ma aflu fie intr-o extrema, fie intr-alta, iar calea de mijloc, cu echilibru, strop de magie, doze optime de relaxare, fluturi si adrenalina, capacitate de concentrare pentru scris, dorinta de a asterne cuvinte pe hartie, imi este total straina...
......................................
Dupa o luna Mai oribil de incarcata si stresanta, am plecat 3 saptamani in vacanta. Daca nu mi s-ar mai zari bronzul auriu, as zice ca nici nu am fost plecata.
A fost cea mai atipica vacanta de pana acum.
Primele 3 zile mi le-am petrecut in spital. Pentru prima data in viata mea, am pasit acolo ca pacient.
Inca mai am urme pe mana de la intepaturi(priceperea unora de a-mi gasi venele s-a soldat cu ceva vanatai babane) si de la scotchul ala pentru perfuzie, strasnic lipit de mi s-a luat cu un strat de piele la final...
Daca nu mi-ar fi fost asa de rau, as zice ca a fost chiar o experienta interesanta. Imi doresc sa nu mai am parte de asa ceva, dar totusi sunt extrem de recunoscatoare ca s-a intamplat sa fie in Grecia si nu in vreun spital romanesc...
Doamne, ce conditii. Si nu era spital privat. Ci un spital judetean, nou ce-i drept. A fost experienta mea stil 'Grey's Anatomy'. :) (Mi-au dat si jeleu, fix ca-n filme. Da' era oribil!! Crema de vanilie a fost mult mai buna :P)
Era imposibil sa nu remarci disciplina si curatenia locului. Saloane cu 2 - 4 - 6 paturi, spatioase, toate cu baie proprie, cu dus, sapun, hartie, servete, carlig pentru perfuzie in 2 locuri din baie(le-am remarcat pt ca m-am plimbat cu butelca aia dupa mine vreo juma de zi). Totul sclipitor de curat.
Exista personal care dezinfecteaza atat salonul cat si baia de 2 ori pe zi. Dimineata iti este facut patul, aranjat, improspatat. Personalul e amabil, zambitor, prietenos sau macar politicos si rezervat.
Gel dezinfectant se gaseste atat in fiecare salon, cat si pe coridoare.
Receptie la fiecare sectie, sistem de supraveghere video, dotari impecabile, paturi reglabile, mai lipsea numai sa-mi faca si masaj, ca-n rest se puteau manevra in orice fel, dupa dorinta fiecaruia, fotolii extensibile in saloane pentru insotitorii care raman peste noapte, masuta, scaune, usile saloanelor aveau toate un mic geam vertical, prin care se pot supraveghea pacientii, o chestie f inteleapta, sali de asteptare generoase pentru fiecare sectie in parte, mini market si bufet in interiorul spitalului, dar si o terasa pentru fumatori.
Nereguli, incidente, lipsa de personal, sigur ca exista si acolo, incomparabil insa cu problemele atat de grave din sistemul nostru de sanatate, cu lipsurile, ignoranta si indiferenta unora samd.
Un spital in care nu miroasea a spital, ci a aer curat, a sanatate...
~
Cu toate astea si cu toate ca am avut privilegiul de a-mi petrece prima seara la matusa-mea in camera ei de garda, uitandu-ma la televizor sau cascand gura putin pe net, seara ma apucase agonia. Ea a avut o urgenta cu un stop cardiac, iar eu m-am intors in rezerva mea.
Singura in salon imi venea sa plang. Ca sunt singura, ca vreau sa plec, ca eu am venit in vacanta sa ma bronzez si sa-mi vad familia, nu sa agonizez intr-un spital ca nu stiu ce am de mi-e asa de rau.
Dar pana la urma am adormit, iar dimineata m-am trezit cu ciripit de randunele. Deasupra geamului era ciubul unei numeroase familii cu multi puisori care luau lectii de zbor.
A urmat seria de analize, eco, radio, ultra,. .. pana la culminanta gastroscopie, ceva minunat, ce sa zic. Totusi, am aflat apoi ca la noi nici nu se obosesc sa-ti faca anestezie pentru chestia asta(asa o fi peste tot? habar nu am), desi iti vara un furtunel cu camera video in stomac, senzatie deloc, dar deloc usor de suportat, nicidecum placuta. Oricum, bucuroasa nevoie mare ca nu am sa inteleg nimic din procedura aia, odata ce ma montase asistenta pe pat, cu injectia facuta si cu tic-tacul inimii mele frumos monitorizat prin clipsul de la deget, am constatat cam cu stupoare ca efectul anesteziei lipseste cu desavarsire; efectul l-am simtit pe masura abia seara, cand eram aidoma unui drogat, si a doua zi dimineata, dupa 3 zile de nemancat, cand aveam ameteli, tremuram si aveam tensiune 9.
In final am aflat ca fierea era de vina pentru tot ce mi se intamplase.
Dar a trebuit, se pare, sa trec printr-un asteptare chinuitoare, sa mi se faca un teanc de analize, sa plang cu suspine ca eu nu vreau sa am nimic grav (cine vrea?! - dar e greu pentru un ipohondru sa inteleaga usor ca transaminazele sunt marite si fara sa ai vreun virus, pur si simplu pentru ca ficatul e direct afectat de fiere, care fiere isi face de cap...)
Dar a trecut. Si m-am mai linistit. Si am fost la mare. Si m-am odihnit.
Si acum sunt cuminte si urmez tratament, iar apoi om mai vedea daca ma operez sau nu...
